Recomandări utile în procesele politice
intentate în baza O.U.G. nr. 24/2008
În atenţia
A.C.M.R.R.-iştilor din S.R.I.
Referitor la procedurile
judiciare desfăşurate împotriva persoanelor din structurile de informaţii româneşti,
în baza O.U.G.
Nr. 24/2008, supun atenţiei membrilor A.C.M.R.R. din S.R.I. următoarele
recomandări şi propuneri.
1. Să nu se trateze cu
indiferenţă (defetism) aceste procese
injuste, nici de către cei împotriva cărora sunt iniţiate şi nici de către
celelalte cadre care au activat în structurile de informaţii româneşti.
Există părerea greşită că
aceste procese politice nu ar avea nici o consecinţă şi că nu are rost să
ne impacientăm. Opinia este greşită şi păgubitoare, întrucât sentinţele injuste
au multe consecinţe negative (posibil şi asupra cuantumului pensiei celor din
fosta Securitate, aşa cum se cere prin unele proiecte de lege), iar cea mai
gravă dintre ele, în opinia mea, o constituie ofensa adusă onoarei şi demnităţii
noastre de militari. Apărarea profesiei nobile de ofiţeri de informaţii, a
demnităţii şi onoarei de militari, obligaţie prevăzută de Statutul cadrelor
militare, necesită o atitudine fermă de respingere a acuzaţiilor inventate şi
absurde, formulate cu rea intenţie de către C.N.S.A.S.
Ca atare, trebuie să ne
prezentăm în faţa instanţei şi să ne apărăm, pe orice cale, pentru că,
indiferent de ceea ce am spune noi, justiţia are tendinţa să valideze în orb
Hotărârile Colegiului C.N.S.A.S.
Nu trebuie să avem nici
o reţinere în a susţine realitatea că, indiferent de regimul politic, în
calitate de militari, cadrele de informaţii şi-au făcut datoria şi numai
datoria faţă de România, cu respectarea tuturor prevederilor legale,
normelor şi principiilor universal valabile ale muncii de informaţii în
domeniul securităţii, siguranţei si apărării naţionale.
Să se înţeleagă foarte
bine că procedurile judiciare iniţiate în
baza O.U.G. nr. 24/2008 vizează numai persoanele din sistemul informativ al României
care au acţionat legal şi corect! Nu sunt avuţi în vedere torţionarii şi cei care au comis abuzuri şi
ilegalităţi, sub şi în folosul ocupantului sovietic, anchetaţi şi demascaţi
public de către P.C.R. în intervalul 1962-1967.
Ponderea cadrelor
militare împotriva cărora C.N.S.A.S. iniţiază proceduri judiciare
batjocoritoare o reprezintă ofiţerii de informaţii care şi după anul 1989 au
activat timp îndelungat în S.R.I. şi S.I.E., ori în alte structuri
de informaţii româneşti, au folosit formele, metodele şi mijloacele specifice
profesiei, în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la
adresa statului şi naţiunii, precum şi pentru apărarea valorilor fundamentale şi
perene ale României.
2. Sub nici o formă cei care sunt supuşi acestor procese malefice să
nu recunoască „calitatea de lucrător
al Securităţii“. Sintagma „calitatea de lucrător al Securităţii“ nu are
nimic comun cu cei care au activat în structurile de informaţii ale României,
anterior anului 1990, ci constituie un produs toxic al dezinformării, un
antonim al calităţii pozitive, realizat prin etichetare şi manipulare, manopere
dolosive utilizate pentru atingerea unor scopuri ilicite, imorale şi injuste de
reprimare a unei categorii de militari. Cuvîntul „lucrător“ (de origine rusă),
din cuprinsul O.U.G. nr 24/2008, nu are sensul de cel care lucrează, cel care
munceşte, aşa cum îşi închipuie cei neavizaţi, superficiali sau dezinteresaţi. Autorii Ordonanţei de Urgenţă au folosit
sensul peiorativ al cuvîntului „lucrător“ cu înţelesul de „care te lucrează“,
„uneltitor“, „manipulator“, „om de joasă calitate“. De menţionat că
expresia „lucrător“ a fost folosită de către propaganda de partid la finele
anilor ’50 şi începutul anilor ’60 pentru a se susţine ideea că, în societate,
după încetarea luptei de clasă, toţi oamenii sunt egali, toţi sunt lucrători,
fie în industrie, fie în agricultură, fie în ştiinţă, în cultură şi în
celelalte domenii civile. Din arsenalul
propagandei roşii, expresia a fost preluată de către oficinele de propagandă
neagră şi transformată într-un produs toxic al dezinformării, cu sens dispreţuitor,
batjocoritor.
Legile specifice, ordinele
şi regulamentele militare atestă că cei care au activat şi activează şi în
prezent în structurile de informaţii româneşti au fost şi sunt personal militar
şi civil, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, angajaţi civili, salariaţi,
cadre militare, în Ministerul de Interne, S.R.I., S.I.LE., ori în alte instituţii
cu atribuţii în domeniul apărării, securităţii şi siguranţei naţionale.
3. Să nu se admită, sub nici o formă că, prin activitatea specifică de
informaţii, desfăşurată în cadru legal, ar fi fost „suprimate sau îngrădite
drepturi ale omului“. Raţiunea activităţii de informaţii o constituie apărarea şi
promovarea valorilor fundamentale ale statelor şi naţiunilor. Fiecare stat,
indiferent de regimul său politic, are obligaţia să-şi apere securitatea internă
şi să menţină ordinea de drept, ca o garanţie a protejării drepturilor omului.
În acest plan, jurisprudenţa C.E.D.O. statuează că activitatea de informaţii
desfăşurată în cadrul legal nu încalcă drepturile omului.
Utilizarea sintagmei „suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului“, în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008, nu este întîmplătoare,
autorii actului normativ preluînd-o din arsenalul oficinelor de propagandă şi
diversiune, care au utilizat-o intens în etapa Războiului Rece. Tehnica de dezinformare
folosită rezidă în abuzul de semnificaţie, scop în care s-a utilizat un concept
ambivalent, respectiv cel al „Drepturilor Omului“ , care are o semnificaţie
ideologică şi una juridică, ceea ce conferă posibilităţi de folosire a sa
arbitrară, în sens opus celui real.
Toate documentele de
drept internaţional şi comunitar, precum şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materia
drepturilor omului, precizează că încălcarea drepturilor omului rezidă în acţiuni
care se subsumează vinovăţiei statelor. Cetăţeanul, ofiţerul de informaţii,
nefiind subiect de drept internaţional, nu poate fi acuzat de încălcarea
tratatelor internaţionale, ci de încălcarea legilor statului atunci cînd, într-adevăr,
a comis, cu vinovăţie, vreo faptă ilicită pedepsită de legea naţională sau
internaţională în momentul săvîrşirii ei.
De faptul că sintagma „drepturilor
omului“ a fost introdusă fraudulos în dreptul intern profită C.N.S.A.S., care
formulează acuzaţii la modul imaginar, aberant şi persiflant, conform cărora
ofiţerul român de informaţii a „suprimat sau îngrădit drepturi ale omului“, în etapa
1945-1989, drepturi prevăzute de Constituţia României din 1952 sau din 1965, de
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 şi de Pactul Internaţional
cu privire la Drepturile Civile şi Politice, intrat în vigoare în 1976.
În timp ce unii judecători
de la Curtea de Apel Bucureşti îi condamnă pe ofiţerii români de informaţii,
simpli cetăţeni, că au „suprimat sau îngrădit drepturi ale omului“, pe baza
acuzaţiilor stupide ale C.N.S.A.S., alţi judecători de la aceeaşi instanţă au
arătat, într-un studiu dat publicităţii la 22.10.2010, că „România a eşuat atît
administrativ, cat şi legislativ în protecţia drepturilor omului. Vinovate de încălcarea
de către România a drepturilor omului sunt Parlamentul, Guvernul şi Justiţia“. În
logica Curţii de Apel Bucureşti „drepturile omului“ au fost încălcate înainte
de 1989 de către un simplu cetăţean, fie el şi ofiţer de informaţii, iar după 1989
de către stat!
4. Să se manifeste unitate, solidaritate şi participare activă pentru apărarea
demnităţii şi onoarei cadrelor de informaţii şi în scopul abrogării O.U.G. nr. 24/2008. O.U.G. nr. 24/2008
reprezintă un act normativ neconstituţional, anticonstituţional, antieuropean,
injust şi primitiv prin care, sub eufemismul „deconspirarea Securităţii“,
se urmăresc scopuri antiromâneşti, de lezare a sistemului de apărare,
securitate şi siguranţă naţională, precum şi de SUPUNERE LA RELE TRATAMENTE a unei categorii de MILITARI, ofiţeri de
informaţii, cît şi a persoanelor care au sprijinit structurile de informaţii
ale României, în baza obligaţiilor de a fi cetăţeni loiali statului şi naţiunii
române.
Deconspirarea intenţionată
a propriilor cadre şi agenţi de informaţii, transmiterea de date şi documente
secrete unor persoane care nu au calitatea de a le cunoaşte, unor agenţi ai
puterilor străine, infractori şi persoane care s-au aflat şi poate se mai află în
atenţia organelor de informaţii româneşti (spioni, trădători, terorişti,
extremişti, sabotori, atentatori, diversionişti, elemente cu potenţial
subversiv, violent, anarhic, ori cu preocupări antiromâneşti), reprezintă acte
de trădare şi de periclitare a siguranţei naţionale, fapte care ar trebui reprimate
cu pedepsele penale cele mai dure.
Sub denumirea de „acţiune în constatare“ a aşa-zisei „calităţi de lucrător ori colaborator al Securităţii“ este
disimulată o acţiune de condamnare la
blam public, sinonimă cu proscripţia, pedeapsa de esenţă barbară,
preluată din practicile inchizitoriale (vînătoarea de vrăjitoare), fasciste
(stigmatizarea raselor „inferioare“) şi staliniste (demascarea duşmanilor poporului),
pedeapsa fiind inspirată din Codul Penal sovietic.
Intentarea de procese
aberante, în scop represiv, din considerente meschine, politice, antistatale şi
antiromâneşti, împotriva unor MILITARI, care au activat ca OFIŢERI DE INFORMAŢII,
în prima linie a frontului invizibil şi au apărat legea, reprezintă o gravă
formă de injustiţie.
Avînd în vedere cele de
mai sus, îndemn pe toţi cei care se află în această situaţie să-şi exercite
dreptul la apărare în faţa instanţelor, să demaşte şi să respingă acuzaţiile
aberante, batjocoritoare care le sunt aduse. Totodată, este necesar să acţionăm
solidar, să nu ascultăm de cei care spun „Fiecare să răspundă de faptele sale!“,
ori „Cine a greşit să răspundă!“ Asemenea mesaje sunt demobilizatoare şi dezbinătoare!
Recomand să se urmeze indicaţiile transmise de A.C.M.R.R. din S.R.I. şi să se
apeleze la sprijinul unor avocaţi care s-au confruntat cu acest gen de procese.
Recomand ca, odată cu Întîmpinarea să
se introducă la instanţa de fond cerere
reconvenţională pentru anularea Hotărîrilor Colegiului C.N.S.A.S., cereri de chemare în garanţie a
Ministerului de Interne şi a Serviciului Român de Informaţii, excepţia de neconstituţionalitate şi cea de
neconvenţionalitate.
Întrucît este de netăgăduit
că, în acest moment, instanţele naţionale
şi Curtea Constituţională acţionează la comandă politică şi, ca
urmare, condamnările la instanţa de fond, C.A.B. S.C.A.F. se succed „pe banda
rulantă“, este necesar ca hotărîrile
definitive şi irevocabile să fie atacate la C.E.D.O., într-o concepţie unitară,
iar O.U.G. nr. 24/2008 să fie atacată la Curtea de Justiţie a Comunităţii
Europene, deoarece dispoziţiile O.U.G.
nr. 24/2008 încalcă flagrant
legislaţia comunitară.
În acest demers avem nevoie de susţinere din partea a cît mai multor
colegi, care îşi pot aduce contribuţia financiară necesară şi utilă, pentru a
angaja o casă de avocatură din ţară sau din străinătate.
Cine vrea să se alăture
acestei iniţiative să ne comunice, urmînd ca să fie contactat pentru detalii.
Martie 2012
Nicolae Mureşan
PRECIZĂRI
NECESARE
Referitor la cuvîntul „lucrător“,
trebuie să relev că autorul greşeşte cînd afirmă că este „de origine rusă“.
Probabil că din cauza furiei – îndreptăţite, de altfel – contra C.N.S.A.S. şi a
O.U.G. nr. 24/2008, de care se foloseşte C.N.S.A.S. în mod abuziv, autorului
i-a căşunat şi pe cuvîntul „lucrător“, pe care s-a crezut obligat – în replică
– să-l denigreze ca fiind „de origine rusă“ – deşi, corect, în situaţia de
indicare a filierei lingvistice, se spune „de origine slavă“. Numai că, din
fericire pentru genealogia sa, cuvîntul „lucrător“ este de origine latină, mai
precis, de origine autentic străromână, fiindcă străromâna este baza limbii
latine culte. În limba rusă, cuvîntul „lucrător“ îl are corespondent pe „rabotnic“, cuvîntul „muncitor“ pe „rabocii“, iar cuvîntul „muncă“ pe „rabota“ (care, în română, a dat pe robotă şi a roboti, în sensul de muncă de rutină, neplăcută) sau pe „trud“
(care, în română, a dat pe trudă, şi a trudi, adică a face muncă grea, absolut neplăcută!). Aşadar, în
limba rusă nu există nici un cuvînt care să aibă rădăcina „lucr…“ şi care să dea o
familie de cuvinte, de expresii etc., aşa cum este situaţia cuvîntului
„lucrător“ în limba română şi, fireşte, în limba latină (cf. G. Guţu, Dicţionar latin-român. Ed. şt. şi encicl.,
Bucureşti, 1983, pag. 713.). Deci, autorul nu are nici un motiv să fie supărat
pe cuvîntul „lucrător“, care nu provine din slavă, ci să se mîndrească cu el,
fiindcă este neaoş românesc. De altfel, spiritualitatea românească a găsit
forme ingenioase de a se apăra de intruziunea cuvintelor străine în corpusul
limbii române şi, chiar în acest caz, al împrumutului – sau al impunerii, prin diverse
ucazuri, a unor cuvinte slave – a dat o sublimare ironic-subtilă sensului lor
negativ, introdus, totuşi, în limbaj.
În
acest sens, este elocvent să relev semantica unor cuvinte folosite în limba
ursului Mişa. Amintiţi-vă că gândirea logică folclorică românească a făcut, în
decursul timpului, referitor la anumite cuvinte – care, cum remarcase
Constantin Noica, au o dramă, o viaţă a lor –, aceste asocieri şi sublimări:
„sila“,
care în rusă înseamnă „putere“, în româneşte a ajuns în formă de „silă“, iar
Puterea (politică şi administrativă, evident) induce, de obicei, silă, dacă nu
este în slujba poporului;
„popor“,
zis în ruseşte „narod“, la noi a devenit „nărod“ – desigur, nărod
este un popor care suportă o asemenea Putere;
„ştiinţa“
– nauka în limba ursului Mişa – este „năucă“ pe româneşte;
„munca“
– rabota este sublimată în „robotă/a roboti“, adică munca rutinieră,
munca în dimensiunea sa neplăcută;
semnificativ, la acest sens, este că forma „robotă“ este premergătoare
cuvântului „robot“, care nu mai trebuie explicitat şi care cuvânt a fost
inspirat, scriitorilor cehi care l-au inventat, Josef Čapek şi Karel
Čapek, tocmai de semnificaţia de „muncă rutinieră“
din limba rusă; în sfîrşit, există şi
„munca“
– trud, „trudă“, adică munca grea; trud înseamă trudă, efort, osteneală; trudno (adv.) – (cu) greu, anevoios.
Remarcabil în această sublimare este
faptul că se face în cheie inversă, reţinând sensul peiorativ al cuvântului.
Cuvîntul „lucrător“ nu are nimic de-a
face cu propaganda „roşie“ sau „neagră“. Dar, la fel, autorul nu pune suficient
de corect problema, din cauza intenţiei tendenţioase, evident, de a incrimina
cuvîntul „lucrător“ şi nu pe cei care l-au folosit în textul O.U.G. nr.
24/2008. Introducerea cuvîntului „lucrător“ în limbajul politic şi
propagandistic socialist este altă problemă; mai complicată. Oricum, cuvîntul
nu a fost introdus în anii ’50-’60, „pentru a se susţine că, în societate, după încetarea luptei de clasă, toţi
oamenii sunt egali, toţi sunt lucrători…“ (s.n. – V.I.Z.); lucrurile stau
tocmai invers: nu după încetarea luptei
de clasă, ci, dimpotrivă, înainte, în etapa incipientă a revoluţiei, trebuie „să-i faci pe toţi lucrători“
tocmai pentru desfiinţarea ulterioară a luptei de clasă! Sub aspect politologic, termenul „lucrător“
a fost introdus de
Lenin, într-un articol publicat în 30 oct. 1919, în care afirma: „Pentru a
desfiinţa clasele trebuie, în al doilea rînd, să desfiinţezi deosebirea dintre
muncitori şi ţărani, să-i faci pe toţi
lucrători. Asta nu se poate face dintr-o dată. Asta e o sarcină
incomparabil mai grea şi, prin forţa lucrurilor, de lungă durată. (…) Pentru a
îndeplini partea a doua, şi cea mai grea, a sarcinii, proletariatul, după ce a
învins burghezia, trebuie să promoveze neabătut următoarea linie fundamentală
în politica sa faţă de ţărănime, şi anume: el trebuie să facă deosebire, să
facă o delimitare între ţăranul muncitor şi ţăranul proprietar, între ţăranul
muncitor şi ţăranul negustor, între ţăranul muncitor şi ţăranul speculant.
În această delimitare rezidă toată
esenţa socialismului“ (V. I. Lenin, Opere
complete, Editura politică, Bucureşti, 1966, vol. 39, pag. 281 – subliniat
în text). Fireşte, ideea de a-i face pe „toţi
lucrători“ a fost extinsă asupra tuturor categoriilor sociale, în scopul
desfiinţării, treptate şi după o vreme îndelungată, a claselor: întrucît sunt toţi lucrători, dispar deosebirile
dintre ei şi sunt „egali“; dar sunt „egali“ numai sub aspectul modului de dobîndire a veniturilor necesare
asigurării celor necesare existenţei lor şi familiilor lor, a celor necesare
reproducerii forţei lor de muncă: să le obţină numai prin munca proprie, prin faptul că sunt lucrători într-un anumit domeniu economic şi social şi nu prin exploatarea muncii altora. Astfel dispar
speculanţii, escrocii, hoţii, cei care deturnează averea statului – adică mafia
„gulerelor albe“, care, acum, ca şi în 1920, în Rusia Sovietică, ne sufocă.
Acum ne aflăm, ca ţară şi ca indivizi, sub aspect politico-economic, în etapa
de dinaintea Revoluţiei Socialiste din Octombrie din Rusia, căci „Retrovoluţia
capitalistă din Decembrie 1989“ ne-a aruncat cu un secol înapoi, în etapa
capitalismului de acumulare primitivă, în care lupta de clasă se dezvoltă, din
nou, mai făţiş sau mai subteran. Recent, Carmen Avram a difuzat la Antena 3 cîteva reportaje despre speculaţiile
comise de către angrosiştii care importă fructe şi legume din Italia şi Turcia
şi despre profiturile lor uriaşe obţinute prin respectiva speculă şi prin evaziune
fiscală. O legislaţie corectă şi un control ferm, continuu şi judicios al
statului şi al cetăţenilor – aşa cum teoretizaseră Marx şi Lenin! – ar înlătura
asemenea ilegalităţi şi i-ar proteja pe producătorii direcţi. Dar asemenea ilegalităţi
sunt comise în toate pieţele oraşelor de către intermediarii care preiau marfa
de la ţărani, prejudiciindu-i pe ţăranii muncitori – producători direcţi ai
fructelor şi legumelor –, precum şi în raporturile dintre ţăranii care nu-şi
mai pot munci pămîntul şi arendaşii cărora li-l dau în arendă ţăranii. Acestea
sunt relaţiile de producţie generate de regimul capitalismului primitiv, reinstaurat
de guvernul de „stînga“ al F.S.N.-ului, devenit, acum, P.S.D., consolidat de guvernele
de „dreapta“ ale Alianţei „D.A.“ (Tăriceanu + Boc) şi ale alianţei N.U. (P.D.L.
+ U.D.M.R.), dezvoltat de guvernul de „stînga-dreapta“ al U.S.L. (Tăriceanu/Antonescu
+ Ponta + Constantin)! Ca atare, apare ca o necesitate politico-istorică să se
instaureze atît sărăcirea deliberată a poporului de către aceşti guvernanţi,
cît şi declinul moral şi civic prin
emanarea unor norme juridice precum O.U.G. nr. 24/2008, care erodează
securitatea naţională şi, prin aceasta, ameninţă viitorul Statului şi Naţiunii
Române.
În ceea ce priveşte introducerea în O.U.G. nr. 24/2008, a lui Tăriceanu-Moliceanu,
a sintagmei „lucrător al Securităţii“, autorul are, totuşi, dreptate cînd
susţine că autorii textului respectivei O.U.G. au urmărit denigrarea, blamarea
şi satanizarea militarilor din Serviciile Secrete ale României, cu scopul
subminării securităţii naţionale. Într-adevăr, polisemia cuvîntului „lucrător“
le-a uşurat sarcina acestor denigratori: în expresiile „E o veritabilă
lucrătură!“, „L-au lucrat bine!“, „L-au lucrat pe la spate!“, rostite pe un
anumit ton, cuvintele „lucrătură!“/„lucrat!“ indică o activitate imorală, o
acţiune dolozivă contra cuiva, eminamente condamnabilă. Dar, cum am mai
semnalat, nu cuvîntul este de vină, ci aceia care au clocit textul ordonanţei.
Împotriva lor trebuia să-şi îndrepte diatribele d-l Nicolae Mureşan şi nu a
cuvîntului stră-străvechi românesc „lucrător“! Iar autorii netrebnici ai
ordonanţei pot fi depistaţi cu uşurinţă. În vremea redactării textului
ordonanţei, premierul Călin Popescu-Tăriceanu îi avea ca consilieri pe probleme
de securitate naţională pe lombrozianul Marius Oprea (care nici nu este istoric
propriu-zis, ci arhivar), şi pe teologul neisprăvit (nu ştiu dacă a fost şi răspopit)
Stejărel Olaru! Ei concepuseră pachetul de proiecte ale noilor legi ale
securităţii naţionale şi ca dovadă irefutabilă că erau nişte neisprăviţi şi
nişte incompetenţi e faptul că acele proiecte legislative ale lor i-au
scandalizat pe ambasadorii S.U.A, Germaniei, Olandei etc., la Bucureşti, prin
consecinţele nocive care se întrevedeau; şi, fără nici o îndoială, tot ei au
confecţionat şi textul O.U.G. nr. 24/2008! Adică, aşa cum spune proverbul, „Un
prost aruncă o piatră în baltă, iar zece deştepţi se chinuiesc să o scoată!“ În
acest caz, e vorba de doi „proşti“ – mai exact, de doi „idioţi utili“, cum se
exprima Lenin –, dar nu sunt ei singurii vinovaţi, deoarece au avut girul
semnatarilor O.U.G.
Nr. 24/2008: premierul Călin Popescu-Tăriceanu; Ministrul justiţiei, Cătălin Marian Predoiu; Ministrul muncii, familiei şi
egalităţii de şanse, Paul Păcuraru; Ministrul
economiei şi finanţelor, Varujan
Vosganian! Ăştia sunt cei mai vinovaţi, fiindcă au răspunderea de miniştri,
nu de consilieri!
Fără îndoială, aşa cum sugerează
autorul, a venit timpul ca toţi lucrătorii, angajaţii din Serviciile Secrete –
militari şi civili, activi sau în rezervă şi în retragere – trebuie să treacă
la ofensivă şi să obţină desfiinţarea C.N.S.A.S., fiindcă este o instituţie
eminamente antistatală, antinaţională, nocivă pentru ţară. Argumentul forte
este că O.U.G. nr. 24/2008 – baza legală care susţine activitatea C.N.S.A.S. –,
îi vînează pe ofiţerii şi subofiţerii Serviciilor Secrete, care apără ţara de
spioni, dar nu caută să îi demaşte pe
spionii care acţionează contra României – fie ei străini sau autohtoni. O
dovadă suplimentară rezidă în faptul că numai în România s-a înfiinţat aşa ceva,
C..S.A.S. – toate celelalte ţări ex-socialiste şi-au protejat ofiţerii,
subofiţerii şi colaboratorii Serviciilor Secrete. În ceea ce mă priveşte, aşa
cum se constată inclusiv din cele trei materiale sus-menţionate, încă de cum
cîţiva ani am militat atît pentru desfiinţarea C.N.S.A.S., cît şi pentru
înlăturarea politicii – condamnabile în cel mai înalt grad, efectiv trădătoare
de neam şi ţară – pe care a avut-o clasa politică postdecembristă faţă de
Serviciile Secrete. Or, înlăturarea unei asemenea politici nu se poate realiza
decît prin înlăturarea efectivă a întregii clase politice, cu ajutorul unei
revoluţii autentice, făcută de către români în favoarea românilor! După cum s-a
văzut, voturile au fost furate la toate alegerile postdecembriste – deci calea
„democratică“, a votului, a eşuat. Situaţia scandaloasă de la ultimul
referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a confirmat-o cu vîrf
şi îndesat. La fel se va întîmpla şi la alegerile din toamnă. Aşa că „singura
soluţie, înc-o revoluţie“!
1 octombrie 2012
Colonel
(r.) Vasile I. Zărnescu
