Se anuleaza Referendumul national din 29 iulie 2012?

Se anulează Referendumul naţional din 29 iulie 2012?

 Se ştie că, în ziua de 29 iulie 2012 s-a desfăşurat referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu la care au participat 8.459.053 alegători din care au votat: pentru demitere 7.403.836 alegători, adică 87,52la sută; împotriva demiterii numai 943.375 alegători, adică 11,15la sută; voturi nule au fost 111.842, adică 1,32 la sută. Aceste rezultate au fost înregistrate şi comunicate de Biroul Electoral Central. De asemenea, se ştie că referendumul naţional a fost boicotat de către preşedintele suspendat Traian Băsescu, de Partidul Democrat Liberal (P.D.L.), de premierul Ungariei, Viktor Orban şi de minoritatea ungară din România. Pe lângă boicotarea referendumului, numeroşi primari şi alţi mercenari politici ai P.D.L. au blocat exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor cărora le-au reţinut actele de identitate până după referendum sau pe care i-au ameninţat cu pierderea locurilor de muncă şi ajutoarelor sociale. Aceste infracţiuni au fost mediatizate şi recunoscute public, la televiziune, în seara zilei de 27 iulie a.c. de către preşedintele suspendat Traian Băsescu, dar Parchetul şi D.N.A. nu s-au autosesizat (cum îi obligă Legea nr. 3/2000) şi nu au trecut la cercetări penale. Dar, nici preşedintele interimar Crin Antonescu, nici premierul Victor Ponta, nici Biroul Electoral Central (B.E.C.), nici Curtea Constituţională a României (C.C.R.), nici U.S.L. (P.S.D., P.N.L. şi P.C.) nu s-au adresat Parchetului cu plângeri sau denunţuri penale! De ce? Nimeni nu-i întreabă, dar nici ei nu spun ce i-a reţinut.

Prin referendumul naţional din 29 iulie a.c. a fost demis de facto preşedintele Traian Băsescu, dar acesta ignoră şi sfidează voinţa Poporului Român! Cel demis cu 87,52 la sută, dintre cetăţenii care s-au prezentat la vot, refuză să se supună deciziei Poporului Român şi încearcă pe toate căile, interne  şi externe, să blocheze ca să fie demis şi de jure. El trece câteva ore pe zi pe la sediul său de campanie de unde transmite mesaje publice pe înţelesul Curţii Constituţionale şi a Parchetului, care a doua zi trec la acţiune, confirmând prin fapte că sunt implicate în viaţa politică de partea celui suspendat şi împotriva Poporului Român!

Conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 46 şi 47, Curtea „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia“. Pentru ducerea la îndeplinire a acestor prevederi legale, Curtea Constituţională poate cere informaţii de la autorităţile publice şi de la Biroul Electoral Central, dar nu le-a cerut nici la începutul referendumului, nici în timpul lui, ci după încheierea lui.

Prevederile legale referitoare la înscrierea cetăţenilor cu drept de vot în listele electorale permanente pentru referendumul naţional din 29 iulie a.c. nu au fost respectate de către: Guvernele Boc, Ungureanu şi Ponta; Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.); Biroul Electoral Central (B.E.C.); Curtea Constituţională a României şi, ultimul pe listă, preşedintele Traian Băsescu. Dar, Parchetul şi D.N.A. nu-i cercetează penal! Conform prevederilor legale din România (Legea nr. 3/2000, Legea nr. 370/2004, Legea nr. 35/2008) şi legislaţiei europene, în listele electorale permanente pentru referendumul naţional se înscriu numai cetăţenii cu drept de vot domiciliaţi în ţară. Contrar legii, pe listele electorale permanente au fost înscrise ilegal circa 3.000.000 persoane reprezentând: cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate (din care 1-1,5 milioane sunt evrei); morţii din ultimii 22 de ani; persoane care şi-au pierdut drepturile electorale etc. Ca urmare, s-a ajuns să se acrediteze ideea că la referendumul din 29 iulie a.c. în listele electorale permanente sunt 18,3 milioane de alegători vii şi morţi. Această cifră falsă nu şi-o asumă nimeni, dintre autorităţile Statului Român, şi nu este recunoscută oficial de nimeni, dar ea stă la baza stabilirii cvormului de participare la referendumul naţional! Existând această cifră fictivă, Curtea Constituţională nu are curajul să se pronunţe asupra validităţii referendumului! În mod logic şi, mai ales, legal Curtea Constituţională trebuie să ţină seama de numărul real al cetăţenilor români cu domiciliul în România care aveau dreptul să voteze la referendum şi să ignore listele false acceptate de BEC şi ridicate zilele trecute de Parchet pentru a afla persoanele înscrise ilegal în listele permenente pentru referendumul naţional. Curtea Constituţională ştie că cifra de 18,3 milioane de alegători înscrişi în listele electorale permanente nu este cea reală! Ca urmare, C.C.R. a adoptat Hotărârea nr. 3 din 2 august a.c. prin care a amânat luarea unei decizii până pe 12 septembrie a.c. şi a solicitat Guvernului Ponta şi altor instituţii să actualizeze listele electorale permanente până la 31 august a.c. pentru referendumul naţional din 29 iulie a.c. Apoi, aflând din presă că în Legea nr. 47/1992 la art. 57 se precizează că în cazul în care C.C.R. rămâne în pronunţare, amânarea pronunţării nu poate depăşi, de regulă, 30 de zile, Curtea a schimbat termenul pe 31 august a.c. Conform art. 60, alin. 2 din Legea nr. 47/1992, Hotărârea nr. 3/2012 a fost certificată de preşedintele Curţii Constituţionale şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri. Cu toate că a certificat Hotărârea nr. 3/2012 a CCR, preşedintele Augustin Zegrean i-a sunat la telefon numai pe 6 dintre cei 9 membri ai C.C.R. şi zice că a obţinut acordul lor telefonic pentru a face o erată la Hotărârea nr. 3/2012, prin care să o modifice radical. Conform Legii nr. 47/1992, art. 11, alin. 1 „Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize“. Deci, legal, C.C.R. nu pronunţă erate. Afând din presă despre erata publicată şi în Monitorul Oficial al României, cei trei judecători necontactaţi telefonic de preşedintele C.C.R. au cerut convocarea Curţii Constituţionale în şedinţă, aşa cum prevede Legea nr. 47/1992. Suntem în anul Caragiale. Ca urmare, în ziua de 14 august a.c., Curtea Constituţională s-a întrunit în şedinţă şi a hotărât, cu majoritate de voturi următoarele:

1. Erata publicată în Monitorul Oficial şi semnată de judecătorul Ştefan Minea este legală. Erata a fost legalizată ulterior dictării ei, la televiziune, de către preşedintele suspendat Traian Băsescu.

2. La cererea expresă a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, s-a stabilit un nou termen pentru pronunţarea deciziei vizând confirmarea rezultatelor referendumului naţional pentru ziua de 21 august a.c. în loc de 31 august a.c.

Preşedintele C.C.R., Augustin Zegrean, nu şi-a asumat răspunderea asupra erorii şi eratei, iar din dosar lipsesc stenogramele discuţiilor telefonice dintre preşedintele Zegrean şi ceilalţi 5 judecători. Deocamdată, nici presa nu le-a obţinut, pe surse.

Serialul „Tele-Referendumul“ continuă şi nu se va opri nici la 21 august a.c.! Guvernul Ponta şi alte instituţii ale Statului Român caută să se achite acum, până la 21 august a.c., de obligaţia stabilită de C.C.R. privind actualizarea listelor electorale permanente şi eliminarea celor înscrişi ilegal pe aceste liste. În acelaşi timp, preşedintele suspendat Băsescu împreună cu Parchetul şi D.N.A. caută să dovedească într-o săptămână că la referendumul din 29 iulie a.c. s-au înregistrat câteva voturi multiple. Ca urmare, începând din 14 august a.c. procurorii D.N.A. şi de la Parchete s-au deplasat în multe sate, comune şi oraşe, la casele cetăţenilor şi la Primării unde îi anchetează pe cetăţenii care s-au prezentat la vot. Din alte oraşe şi comune, cetăţenii care au fost în birourile secţiilor de votare sunt luaţi cu duba şi duşi în municipiile reşedinţă de judeţ la D.N.A. pentru a da declaraţii privind corectitudinea desfăşurării referendumului şi cu cine au votat în 29 iulie a.c. Deocamdată, nu s-au făcut expertize grafologice. Întoarcerea la domiciliu se face pe cheltuiala cetăţenilor care au votat.

Cetăţenii care au fost la referendumul din 29 iulie a.c. sunt obligaţi de procurori să jure cu mâna pe Biblie şi să declare în scris dacă au fost la vot, cum au votat şi dacă îşi recunosc semnătura de pe listele electorale. Cetăţenii nu sunt citaţi, conform legii, şi nu au dreptul să fie apăraţi de un avocat! O asemenea prigoană politică şi teroare nu a existat în România nici în perioada de instaurare a comunismului, după anul 1944! Conform Constituţiei, art. 132, alin. 1: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“. Realitatea din aceste zile din România este cu totul alta.

În ziua de 15 august a.c., la marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, de Sfântă Maria Mare, când oficial este zi liberă, nelucrătoare, procurorii D.N.A. şi de la Parchete au continuat cu anchetele la biserici şi la casele cetăţenilor care au votat la referendum. Cetăţenii nu sunt citaţi, iar procurorii nu au prezentat mandate de la judecător pentru a intra în locuinţele alegătorilor! Fiind şocaţi de năvălirea procurorilor şi poliţiştilor în curţile şi casele lor, cetăţenii nu au îndrăznit, până acum, să le ceară să se legitimeze, să prezinte citaţiile şi mandatele de la judecător. În aceste zile când sunt încălcate grav drepturile fundamentale ale omului în România, se constată o lipsă suspectă de reacţie din partea Guvernului Ponta, a Parlamentului, a Avocatului Poporului şi a O.N.G.-urilor, care zic şi se prefac că apără drepturile omului! Abia în seara zilei de 15 august a.c., preşedintele interimar Crin Antonescu a avut o reacţie fermă şi a solicitat explicaţii publice de la Procurorul general al României, de la Consiliul Superior al Magistraturii şi de la ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta. Dar, nu a cerut să înceteze abuzurile şi prigoana politică a procurorilor care acţionează fără să fi emis citaţii şi fără a avea mandate de la judecători!

Revenind la cele petrecute înainte, în timpul şi după referendumul naţional din 29 iulie a.c. şi ţinând cont de prevederile legale, rezultă că există toate motivele şi argumentele pentru ca să fie anulat de Parlament referendumul din 29 iulie a.c. şi să fie organizat, în maxim două săptămâni, un alt referendum la care să fie respectate toate prevederile legale. Argumentele pentru anularea referendumului din 29 iulie a.c. sunt următoarele:

1. Listele electorale permanente folosite la referendum sunt falsificate. Ele nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale şi cuprind  mulţi decedaţi şi milioane de cetăţeni care nu au domiciliu în România.

2. Cifra de 18,3 milioane alegători cu drept de vot la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu este falsă! A constatat acest lucru, târziu, şi Curtea Constituţională şi a solicitat ca până în ziua de 21 august a.c. să fie stabilită şi comunicată de către Guvernul Ponta cifra corectă şi legală. Se ştie că, în legătură cu cifra falsă de 18,3 milioane de votanţi înscrişi pe listele electorale se fac cercetări penale şi a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane cu funcţii de mare răspundere din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

3. Conform Legii nr. 47/1992, art. 11, lit. c, alin. 3: „Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“. Ca urmare, Hotărârea nr. 3/2012 are putere numai pentru viitorul referendum, mai ales în privinţa numărului alegătorilor de pe listele electorale permanente. Acum, după referendum, Curtea Constituţională face ceea ce trebuia făcut înainte de şi la începutul campaniei pentru referendumul naţional din 29 iulie a.c. Legea nr. 47/1992 nu prevede că, după referendum, Curtea Constituţională stabileşte la masa verde care sunt listele electorale permanente actualizate şi care este numărul total al alegătorilor de pe aceste liste, urmând ca această cifră să fie folosită la stabilirea cvorumului de participare la referendum. În ziua de 21 august a.c. este puţin probabil ca să confirme Curtea Constituţională rezultatul referendumului din 29 iulie a.c. şi să stabilească cvorumul de participare la vot deoarece, pe de o parte, este falsă şi ilegală cifra totală a alegătorilor de pe listele electorale folosite atunci, iar, pe de altă parte, Parchetul şi D.N.A. a început prigoana politică împotriva a peste 8,4 milioane de votanţi la referendum şi nu pot fi terminate cercetările penale în următoarele patru zile lucrătoare. Guvernul Ponta, în următoarele trei zile lucrătoare stabilite de C.C.R., nu poate termina operaţiunea de actualizare a listelor electorale permanente. Ca urmare, în baza Legii nr. 47/1992, art. 58, alin. 3, în ziua de 21 august a.c., dacă un judecător „cere să se întrerupă deliberarea pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii“ şi cel puţin trei judecători „consideră că cererea este justificată, se va amâna pronunţarea pentru o altă dată“.

4. Curtea Constituţională, conform Legii nr. 47/1992, art. 47, alin. 2, „stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia“ şi decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului. Curtea Constituţională ştie şi a confirmat prin propriile Hotărâri din luna august a.c. că: nu a fost respectată procedura pentru organizarea referendumului; cifra de 18,3 milioane de alegători este falsă şi nici o instituţie a Statului Român nu şi-o asumă; referendumul a fost boicotat de preşedintele supendat Traian Băsescu, de P.D.L. şi de Guvernul Ungariei; numeroşi alegători din foarte multe localităţi au fost împiedicaţi să voteze fiindu-le cumpărate (până după referendum ) sau reţinute actele de identitate; există plângeri şi denunţuri penale, iar Parchetele din toată ţara şi D.N.A. au început cercetările penale în numeroase localităţi din mai multe judeţe în legătură cu fraudarea referendumului. În acest context, nemaîntâlnit şi incredibil într-o ţară membră a Uniunii Europene, s-a aflat pe surse că sunt câţiva judecători ai Curţii Constituţionale, numiţi de preşedintele Băsescu şi de către P.D.L., care au luat în discuţie (în ziua de 14 august a.c.) invalidarea referendumului din 29 iulie a.c. cu votul a numai 5 judecători. În Legea Curţii Constituţionale, Legea nr. 47/1992, la art. 46 şi 47, referitoare la referendum şi la confirmarea rezultatelor acestuia, nu există prevederi referitoare la invalidarea referendumului. Curtea Constituţională decide numai asupra valabilităţii referendumului, cu votul a cel puţin 6 din cei 9 judecători.

5. Judecătorii Curţii Constituţionale ştiu că dacă, la comandă politică, invalidează ilegal referendumul din 29 iulie a.c. şi îşi bat joc de votul dat de 8,5 milioane de alegători riscă, conform art. 66 din Legea nr. 47/1992, să fie arestaţi sau trimişi în judecată penală. Ei nu-şi riscă libertatea şi nici uriaşele privilegii. Unii dintre ei au câştiguri lunare de peste 30.000 lei, cumulând indemnizaţia cu pensia de serviciu (care este de 80 la sută din indemnizaţia brută), iar cele ale preşedintelui Zegrean Augustin nu se impozitează deoarece beneficiază de un certificat nerevizuibil de persoană cu handicap accentuat, cu recomandarea de a evita efortul ocular mare. Probabil aşa se explică şi celebra erată adoptată telefonic de preşedintele C.C.R. Puţini contribuabili români ştiu că îi plătesc pe cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale (pe lângă indemnizaţie) şi pentru că intră în sala de şedinţă. Pentru că participă la activităţile Curţii Constituţionale cei 9 judecători beneficiază şi de o indemnizaţie de şedinţă de 2 la sută din indemnizaţia brută. Ca urmare, pentru participarea la o şedinţă a C.C.R., fiecare judecător beneficiază de o indemnizaţie mai mare decât salariile multor bugetari într-o lună. Pentru erata telefonică au făcut o mică economie la Bugetul Statului. Totodată, aceiaşi judecători ai Curţii Constituţionale ştiu că pentru încălcarea gravă a obligaţiilor prevăzute la art. 64 din Legea nr. 47/1992 mandatul lor încetează.

Deoarece nu au fost respectate prevederile legale la referendumul din 29 iulie a.c. pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este normal şi legal ca, prin Hotărârea pe care o va adopta Curtea Constituţională, să ceară Parlamentului să anuleze referendumul respectiv şi să organizeze un alt referendum în luna septembrie a.c. Pe cale de consecinţă, se prelungeşte suspendarea lui Traian Băsescu, care a contribuit la această soluţie, pe care o aşteaptă la sediul său de campanie. El ştie că urmează o nouă şi scurtă campanie pentru următorul referendum, organizat şi desfăşurat în deplină legalitate. Supendatul preşedinte Traian Băsescu este conştient că a fost demis din funcţie prin votul dat de peste 7,4 milioane de cetăţeni români şi de aceea se pregăteşte să plece ca raportor al N.A.T.O., cu scopul de a-şi păstra imunitatea de care are mare nevoie, dar şi pentru a câştiga enorm la indemnizaţia lunară.

La această soluţie de anulare a referendumului din 29 iulie a.c. obligă realitatea faptică, încălcarea prevederilor legale, precum şi jurământul depus de judecătorii Curţii Constituţionale: „Jur să respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu“.

În mod fals se acreditează ideea că Curtea Constituţională decide asupra rezultatului referendumului din 29 iulie a.c. Hotărârea C.C.R. va fi înaintată Parlamentului şi acesta decide! Demiterea preşedintelui Traian Băsescu au decis-o prin vot peste 7,4 milioane de alegători participanţi la referendum, iar obligaţia Curţii Constituţionale este de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului. Această obligaţie legală nu a fost îndeplinită şi respectată de către C.C.R. Dacă Curtea Constituţională îşi îndeplinea această obligaţie din Legea nr.47/1992, nu s-ar fi ajuns la balamucul de acum şi C.C.R. ar fi constatat, imediat după referendum, la 1 august a.c., că Poporul Român l-a demis din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu.

„Dă-i Doamne românului mintea de pe urmă!“ zice un proverb românesc.

Traian Băsescu, fiind alogen, gândeşte altfel şi îi este frică de al doilea referendum şi ultimul, după cel din 29 iulie a.c.

Cluj-Napoca,

16 august 2012

Dr. Gheorghe Funar

Sursa: http://www.ziartricolorul.ro/2681/se-anuleaz%C4%82-referendumul-na%C5%A2ional-din-29-iulie-2012s.html

Cristian Danilet ameninta analisii cu puscaria

 

Cristian Dănileţ ameninţă analiştii cu puşcăria

Ion Voicu / 18 Aug 2012 19:40

Cristi Dănileţ, un judecător de la C.S.M., îi amenință cu închisoarea pe cei care critică acţiunile Parchetului în ceea ce privește referendumul. Dănileţ a fost consilier în Ministerul Justiţiei, după 2005, şi este considerat de mulţi ca un susţinător al ideilor promovate de Monica Macovei. A activat la Tribunalul din Cluj-Napoca.

Într-o postare pe blogul personal, Dănileţ avertizează că persoanele care îi atacă pe procurori riscă închisoarea. Judecătorul CSM se referă specific la dosarele deschise de procurori după referendumul din 29 iulie, la solicitarea P.D.L. şi a lui Traian Băsescu. Dănileţ consideră că unii „comentatori/analişti“ instigă la revolte publice împotriva magistraţilor.

Judecătorul îi invită să citească articolul 272 din Codul Penal, care precizează că întrebuințarea de cuvinte insultătoare, gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, se sancţionează cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Dănileţ face trimitere la articolul 25, care dă definiţia instigatorului, de asemenea sancţionat cu închisoare. „Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală“, se arată în articolul respectiv.

Probabil, Dănileţ îi consideră pe analişti sau pe comentatori drept instigatori ai sătenilor revoltaţi de abuzurile Parchetului.

În opinia unor jurişti consultaţi de DeCe News, abordarea este greşită, pentru că instigarea presupune ca instigatorul să deţină mijloace de influenţare directă a celui instigat (cum ar fi un raport de subordonare ierarhică). Comentariile şi opiniile nu pot fi considerate instigări, dreptul de exprimare liberă fiind garantat. Oamenii au discernământ şi decid dacă reacţionează la comentarii sau opinii exprimate liber.

Un articol cum este cel postat de Cristian Dănileţ poate speria oamenii obişnuiţi, care nu au pregătire juridică şi, de asemenea, ar putea justifica acţiuni ale procurorilor împotriva mass media insubordonate lui Traian Băsescu. În ziua de Sfânta Maria, chiar când începea anchetarea votanţilor la referendum, judecătorul Dănileţ îi dădea replica lui Ion Iliescu, susţinând pe blog că procurorul general, Laura Codruța Kovesi, nu poate fi audiată de Parlament.

Sursa: http://www.dcnews.ro/2012/08/un-judecator-csm-ameninta-analistii-care-critica-parchetul-pentru-ancheta-la-referendum/

Comentarii

1. 18 Aug 2012 23:01

Vasile Zărnescu a spus: În articolul “Armaghedonul magistraţilor”, făcusem această remarcă: «Adevărul este că Socialismul s-a prăbuşit tocmai fiindcă nu mi s-a dat mie dreptate – evident, şi altora ca mine –, tocmai din cauza acestor magistraţi-lichele, care constituiau baza terorismului politico-juridic al Socialismului. La „Revoluţie“, cei care trebuiau să fie împuşcaţi cu prioritate erau procurorii şi judecătorii „partinici“, nu securiştii şi miliţienii. Dar, vorba lui, Cristian Tudor Popescu, de la Adevărul: să ne temem să nu cumva să apară, şi la noi, mai mult sau mai puţin spontan, „Escadroanele morţii“» (vezi http://ro.altermedia.info/general/armaghedonul-magistratilor-1_15780.html#more-15780). Acţiunile actuale ale procurorilor atît în reacţia lor de după referendumul din 29 iulie, cît şi în alte împrejurări atestă justeţea afirmaţiilor mele. De aceea, acum nu trebuie să avem temeri ca s-ar putea să apără escadroanele morţii, ci trebuie să ne dorim să apară: ca avanpremieră la iminenta revoluţie care trebuie să izbucnească, ocazie cu care vor fi exterminaţi asemenea procurori şi judecători. Listele sunt deja făcute.

Aberatiile lui Neagu Djuvara

 

Aberaţiile lui Neagu Djuvara

            

           În ziarul Tricolorul din 20 ianuarie 2007 a apărut un articol intitulat „Aferim, boier Djuvara“, semnat de distinsul prof. univ. dr. Ion Coja, în care i se aduc elogii lui Neagu Djuvara, şi nu înţeleg pentru ce merite. În articolul menţionat mai sus, d-l prof. Ion Coja scrie că Neagu Djuvara ar fi declarat că pericolul pentru români l-ar prezenta chinezii şi arabii. Nu, domnule profesor, pericolul pentru poporul român nu îl prezintă chinezii, care la ora actuală în România sunt numai 2.802, conform datelor transmise de U.M. 0962, ci alţii, care au venit de pretutindeni, refugiaţi, intraţi prin fraudă în ţară şi împotriva voinţei românilor, imigranţi al căror număr îl ştiţi dvs. şi care vă hăituiesc în diferite procese penale. Aceşti oameni pretind că au existenţă naturală în România, dinainte de la naşterea poporului român. Românii nici nu se născuseră când ei erau stăpâni în Dacia: aşa se pretinde în cartea România Iudaică a lui Teşu Solomovici.

O mai mare batjocură nu se poate! Cartea este editată pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. Citind articolul „Aferim, boier Djuvara“, mi-am amintit că în anul 2002 am lecturat cartea O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, scrisă de Neagu Djuvara. Cartea este plină de inexactităţi, falsuri şi chiar aberaţii. Nu am înţeles pentru ce el tulbură minţile tinerilor cu această lucrare. În continuare relev cîteva aberaţii, prezentate în carte. La pagina 196, el scrie: „Eu cred că preluarea Cadrilaterului de la bulgari în 1913 a fost o greşeală politică. Am plătit-o foarte scump în 1916, când i-am avut pe bulgari împotriva noastră şi chiar până astazi au rămas urme dureroase“. De asemenea, la pagina 187 este scris: „În Dobrogea majoritari au fost turcii, tătarii, bulgarii, românii nu se găseau decât pe malurile Dunării“. Eu nu polemizez cu Neagu Djuvara, pentru că la uşa unui surd poţi să suni o veşnicie, dar îi spun că în Dobrogea, conform documentelor istorice, majoritari erau turcii şi tătarii, iar românii şi bulgarii erau minoritari. În privinţa drepturilor asupra Cadrilaterului nici nu mai trebuie discutat, pentru că acest teritoriu a fost totdeauna al românilor. În privinţa aberaţiei scrise de Neagu Djuvara privitor la Tratatul de pace încheiat la Bucureşti în ziua de 28 Iulie 1913, precizez următoarele: „Prin această pace intră în componenţa României ţinutul de la hotarul de miazăzi al Dobrogei (Cadrilaterul), împărţit în două judeţe: Durostor, după vechiul nume al cetăţii Silistra, stăpânită odinioară de Mircea cel Bătrân, şi Caliacra, după numele de origine grecească veche al capului care înaintează în mare“. Tratatul de la Bucureşti – declara St. Eduard Grey, ministru de Externe al Marii Britanii – este opera politică cea mai meritorie, ce s-a făcut în ultimul timp.

            „Europa datorează recunoştinţă României – spune monitorul presei engleze Times  – pentru tăria cu care a impus soluţionarea şi pentru moderaţiunea cu care a fixat propriile ei cereri“. Pacea de la Bucureşti a reprezentat momentul de apogeu al carierei politice a lui Titu Maiorescu, după care, la finele anului 1913, se retrage din viaţa politică. La pagina 226 Neagu Djuvara scrie că fostul ministru adjunct de Externe sovietic, Andrei Vîşinski, era de origine polonă. O lume întreagă ştie că era evreu, numele lui adevarat fiind Abraham Ianuarin. În schiţa biografică prezentată în carte, Neagu Djuvara scrie că a stat în străinatate între anii 1944 şi 1990, îndeplinind diferite activităţi. O vreme îndelungată a „cântat“ la Radio Europa liberă.

            Nu trebuie uitat că Neagu Djuvara este unul dintre semnatarii infamantei Declaraţii de la Budapesta!, din 16 Iunie 1989 – declaraţie cu caracter profund antinaţional, antiromânesc şi revizionist. Cei 6 semnatari principali, care au fost şi iniţiatorii acestei acţiuni, sunt următorii: Stelian Bălănescu (cercul român din R.F.G.), Mihnea Berindei (vicepreşedinte L.D.H.R.), Ariadna Combes (vicepreşedintă L.D.H.R., fiica Doinei Cornea), Mihai Korné (directorul revistei Lupta), Ion Vianu (reprezentant L.D.H.R. în Elveţia), Dinu Zamfirescu (din biroul L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal, acum membru al Parlamentului României).

            Ulterior, au mai semnat această declaraţie şi alţi români şi neromâni (antiromâni) din exil, dintre care cităm pe Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Mihai de Hohenzollern, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu şi fiica lui – Marie-France Ionescu –, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, George Barbul, Ileana Verzea, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Doru Braia şi alţii (care nu merită nici să le fie menţionat numele).

            Mi se pare că aud şi acum hohote de râs şi frecatul mâinilor de satisfacţie ale celor 12 maghiari semnatari ai Declaraţiei, după ce cei şase români au semnat primii Declaraţia. Probabil că, până atunci, maghiarii nu şi-au putut da seama că printre români ar exista atâţia netrebnici sau atâţia imbecili, dar, poate, şi atâţia trădători de ţară! Timpul şi istoria vor pronunţa, odată, o sentinţă dreaptă asupra actului odios comis de aceşti aşa-zişi români din Occident care au semnat, în nume propriu, o Declaraţie care reprezintă, însă, pentru toţi românii pecetea trădării de neam şi ţară!

            Cum şi-au permis aceşti impostori, antiromâni, transfugi, să vorbească în numele poporului român şi să se semneze un document privind Transilvania? În realitate, ei nu sunt români. Majoritatea lor sunt evrei, ţigani, iudeo-ţigani, iudeo-maghiari, 4-5 români cu soţii evreice sau evreice cu „romanis“ şi un cuman-găgăuţ: Neagu Djuvara. Vă rog să consultaţi cărţile următoare, din care m-am informat: De ce nu sunt regalist?, de Edgar Demetriade, Editura Concordia, 1991, Bucureşti; Un război civil regizat, de Mihai Ungureanu, Editura Romcartexim Bucureşti, 1997; Iredentismul maghiarilor. Boală fără leac, de Grigore Nedei, Bucureşti, 1997.

            După semnarea unui asemenea act de trădare, semnatarilor şi urmaşilor lor nu ar trebui să li se permită să intre în România cel puţin 500 de ani. Dintre cei 40 de semnatari ai Declaraţiei de la Budapesta, numai doi nu au îndrăznit să revină în România.

Stau de multe ori şi mă întreb ce evreii îi scriu lui Neagu Djuvara textele cu falsificarea istoriei naţionale, pentru că el, la cei aproape 100 de ani (la 15 august 2012 împlineşte 96 de ani), nu mai ştie nici cum îl cheamă. De ce nu a scris nici o carte timp de cinci decenii, cât a fost în străinătate, cum au scris mulţi alţi români capabili?

Neagu Djuvara este mai periculos decât Mihail Roller. Cel puţin istoricul Roller susţinea originea slavă a poporului român. Când şi-a dat seama de greşeala făcută, a avut demnitate şi s-a împuşcat.

Dacă Neagu Djuvara era român cinstit, după cum pretinde, de ce nu a revenit în ţară? Când la conducerea ţării, după anul 1953, au venit românii, foarte mulţi cetăţeni ai României, care rămăseseră în străinătate, au revenit în ţară. Menţionez numai câţiva oameni de mare valoare: George Constantinescu, inventator, creatorul ştiinţei şi tehnicii sonicităţii, Henri Coandă, inventatorul şi realizatorul primului avion cu reacţie din lume; George Emil Palade, deţinătorul Premiului Nobel pentru medicină; Iosif Constantin Drăgan, istoric, autor al numeroase tratate de istorie, din care evidenţiez unul: Noi, tracii, care tratează istoria multimilenară a neamului românesc. Profesorul Constantin C. Giurescu, care a fost ministru al Propagandei Naţionale în anul 1940, a rămas în ţară, nu cum au procedat alţii, care acum se dau drept patrioţi. Profesorul C .C. Giurescu a fost arestat la 7 mai 1950 şi întemniţat la Penitenciarul din Sighet, unde a stat până la 5 iulie 1955. După eliberarea din penitenciar, când conducerea statului a fost preluată de români, a revenit cadru didactic la Universitatea Bucureşti, iar, mai târziu, a fost ales membru al Academiei Române. Închei acest articol amintindu-i lui Neagu Djuvara următoarea zicală: „Orice chirurg poate deveni măcelar, dar nu orice măcelar poate deveni chirurg“.

23 iulie 2012

Voicu TUDOR

Post Scriptum. Esop spunea: „Pe scena vieţii câţi nu trec, cu chip bălai şi capul sec“.                

Nota redactorului. Presupun că autorul invocă articolul d-lui Ion Coja, din 2007, cînd mai era publicat în Tricolorul, „în care i se aduc elogii lui Neagu Djuvara“, probabil pe postul pionului pe tabla de şah, pentru a-şi face „deschiderea“ la propriul articol. Dar, pentru a vedea lucrurile în diacronia lor, se pare că d-l Voicu Tudor nu cunoaşte articolul d-lui Coja, din 10 oct. 2011, „Neagu Djuvara şi românii“, publicat în Curentul Internaţional (cf. http://curentul.net/2011/10/10/neagu-djuvara-%C8%99i-romanii/). Aici, trecînd de la „boier Djuvara“ la „bătrânul belfer“, practic, îl extermină moral şi intelectual pe Neagu Djuvara, deoarece acesta expune – într-un material publicat în Cotidianul, pe care-l comentează d-l Coja –, nişte idei care reflectă mintea fără minte a lui Neagu Djuvara, aidoma cu faţa sa de ambuscat. Din păcate, se pare că tocmai d-l Ion Coja i-a dat lui N. Djuvara ideea cu cercetarea filogenezei Neamurilor pe baza ADN-ului, căci lui Djuvara nu i-ar fi trecut prin cap asemenea idee. În acest sens, trebuie să relev că Fundaţia Academia DacoRomână a adresat un protest Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, cerînd să interzică profanarea mormintelor Voievizilor  Neamului – începută, deja, cu mormîntul domnitorului Vladislav Vlaicu, aflat  în Biserica Domnească din Curtea de Argeş –, aşa cum conspiră acest Neagu Djuvara. Din păcate, Sinodul nu a luat nici o poziţie, singurul protestatar – palid , oarecum – fiind Puiu Haşotti, noul ministru al Culturii.

Vasile Zărnescu

Parintelui Arhimandrit Veniamin Micle

Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle,

Sfânta Mânăstire Bistriţa Olteană

            După complotul internaţional anti-românesc din decembrie 1989, a revenit în ţară un transfug, un anti-roman – unul dintre semnatarii infamantei Declaraţii de la Budapesta! –, NEAGU DJUVARA pe nume, care ţipă ca din gură de şarpe că originea poporului român este cumană. De fapt, el încearca să falsifice istoria românilor şi, în acelasi timp, batjocoreşte poporul român. Neagu Djuvara, la cei 96 de ani cît are, nu a auzit şi nu a citit că poporul român are o vechime de peste 7.000 de ani, popor care a dat lumii o cultură, o civilizaţie şi o limbă daco-tracă?

            Explicaţia acestui comportament a lui Neagu Djuvara este una singură. Originea lui etnică este cumano-găgăuţă. La revenirea în ţară, în anul 1999, a locuit câteva luni în casa altui anti-român, găgăuţul Anatol Măcriş (rog vedeţi cărţile Miscelaneea, de Anatol Măcriş, Editura PACO, Bucuresti, 2000, vol 2, pag. 170, şi Amintiri din Pribegie de Neagu Djuvara). Stau de multe ori şi mă întreb care evrei îi scriu cărţile lui Neagu Djuvara, pentru ca el la cei 96 de ani nu mai ştie nici cum îl cheamă.

            Această fantomă care bîntuie prin ţară vrea să umble la mormintele domnitorilor români ca să dovedească originea cumană a lor!!! În următoarele luni vrea să meargă la Mănăstirea Arnota, locul de odihnă a lui Matei Basarab şi să desfacă sarcofagul. Cine a dat aprobarea? Nu poţi să crezi! Evreii vor să şteargă orice urmă de existenţă a poporului român pe aceste meleaguri.

            Vă rog, părinte, să interveniţi la Episcopia Râmnicului, la Ministerul Cultelor şi la Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a opri acţiunea întreprinsă de acest rătăcit şi falsificator al Istoriei românilor. În acest sens, am scris şi eu un articol Aberaţiile lui Neagu Djuvara, pe care vi-l inaintez şi Dvs. în copie xerox. Nu ştiu cine va publica acest articol, pentru că toată presa din România este în mîinile evreilor.

            Eu sunt un om în vîrstă, bolnav, mă deplasez greu şi nu cred că voi mai ajunge vreodată la Sfânta Mănăstire Bistriţa Olteană. Totodată, vă înaintez şi un alt articol scris recent, Iuliu Maniu – omul care zicea nu, cu referire la domnitorul Matei Basarab.

            Vă doresc multă sănătate şi numai bine!

            NOI SUNTEM CU DUMNEZEU!

10 august 2012                                                                                Voicu TUDOR

Pretentiile Budapestei sau refuzul bunei vecinatati

Pretenţiile Budapestei sau refuzul bunei vecinătăţi

             De curând, aflat în România, Viktor Orban a reluat câteva dintre ideile de bază ale revizionismului maghiar. A afirmat net, tranşant, că autonomia teritorială pentru maghiarii din România este ţinta cea mai importantă a politicii guvernului de la Budapesta! În plus, şi-a permis să se amestece şi-n jocul electoral, îndemnându-i pe maghiari să-l susţină pe Băsescu! Cum comentaţi, domnule profesor Ion Coja?

             Hai să examinăm puţin pretenţia la autonomie teritorială, despre care fac atâta caz ungurii. Propaganda în sprijinul autonomiei teritoriale ei o întemeiază pe ideea că în Europa mai funcționează asemenea formulă administrativă şi că toată lumea este mulţumită în ţările respective. Se dă exemplul Cataluniei, al unor insule nordice, al Tirolului... Exemplele acestea se potrivesc ca nuca-n perete! Nici vorbă să semene situaţia din Catalunia, de exemplu, cu cea din secuime!... Sau situaţia suedezilor din Finlanda! Sunt enşpe motive pentru a nu invoca asemenea modele!

             Luaţi-le pe rând, câteva numai!

 În primul şi în primul rând e de luat seama la relaţiile dintre cei în cauză, dintre suedezi şi finlandezi, bunăoară!... Sunt relaţii normale, de sute de ani se împacă între ei, nu s-au tăiat, nu s-au spânzurat, nu s-au otrăvit unii pe alţii!... Suedezii care se bucură în Finlanda de toate drepturile pe care le-au cerut, nu au săvârşit niciodată, în istorie, vreun gest de adversitate faţă de statul finlandez! Loialitatea lor civică este deplină, fără reproş! Aşa cum şi cele două state şi popoare nu au nimic de împărţit, nu au nimic important să-şi reproşeze. În vreme ce între români şi maghiari există un contencios extrem de încărcat, rivalităţi vechi, netranşate, spirit revanşard, răni nevindecate şi, mai ales, lipseşte dorinţa de a aplana, de a stinge vechile conflicte. Din fericire – sau din nefericire! –, refuzul bunei vecinătăţi vine numai şi numai din partea ungurească! A Budapestei! Există o întreagă literatură maghiară a urii, ură stupidă şi tâmpă, faţă de români, faţă de germani, faţă de slovaci, faţă de ceilalţi!... Nimeni nu repudiază în Ungaria această mizerie, acest şovinism manifest la toate straturile sociale, generalizat ca un cancer al sufletului maghiar!... Nu putem avea nici o încredere în Ungaria, ca stat, şi nici în aşa-zişii reprezentanţi ai maghiarimii din România nu putem avea încredere. Şi, fără încredere, nimic nu se poate face durabil! Priviţi comportamentul U.D.M.R.!... Jalnic! N-au pic de demnitate! Ca şi politicienii noştri, desigur! Numai că opinia publică românească nu agreează nicicum acest comportament, noi românii ne-am dezis cu vehemenţă de această clasă politică. În vreme ce opinia publică a maghiarilor din România practic nu îndrăzneşte să critice, necum să înfiereze politicianismul şi oportunismul udemerist, atât de jalnic, de josnic şi de dezgustător! Deh!, U.D.M.R. luptă pentru autonomie locală!... I se iartă orice golănie! Orice matrapazlîc, mai ales dacă păgubitul este statul român!

După 1996 au fost miniştri udemerişti în fiecare guvern. Nici unul nu s-a putut abţine să nu dea o copită de măgar la vreun interes românesc, să nu facă pe ascuns ceva care să lezeze drepturi sau valori româneşti! Pot să fac un lung pomelnic cu asemenea răutăţi meschine, mici sau mari sabotaje ale unor funcţionari publici maghiari! Fenomen care s-a petrecut şi înainte de 1990, când structurile P.C.R. şi ale statului socialist român erau împănate, în poziţii cheie, de comunişti maghiari...

N-a existat nici un maghiar să ia calea codrilor, a munţilor, ca să lupte împotriva ocupantului străin bolşevic. Cumva, în adâncul sufletului lor, maghiarii se simţeau sufleteşte mai apropiaţi de ocupantul străin, sovietic, decât de românii pe care-i ştiau că-s oamenii locului, pământeni, băştinaşi, autohtoni?!... Repet, printre partizanii din munţi – fenomen politic de rezistenţă unic în lagărul comunist, nu s-a aflat nici un maghiar, nici un secui, nici un sas sau şvab, nici un minoritar!... Este un adevăr care trebuie să ne dea de gândit, mai ales în zilele noastre, când a fi minoritar în România este o afacere foarte rentabilă, minoritarii fiind discriminaţi pozitiv prin lege, printr-o serie întreagă de avantaje cu totul şi cu totul nejustificate!... Mai rău ca în anii de după război! Să ne aducem aminte că la un moment dat, pe la mijlocul anilor ’50, în închisorile politice din Transilvania nu era nici un maghiar! Nu le displăcea maghiarilor regimul de teroare instituit de comuniştii maghiari şi alţi minoritari!... Era un regim anti-românesc, mai presus de orice alt calificativ! Trebuia susţinut! Regimul comunist făcea victime numai printre români!...

Unde este recunoaşterea cu regrete sincere a crimelor regimului horthyst, din perioada august 1940-octombrie 1944? În etapa interbelică savanţii maghiari au pus la punct un atac bacteriologic asupra României!... Era foarte probabil că ne vom găsi în tabere adverse!... S-a aflat târziu despre această ticăloşie! Nici o reacţie publică sau oficială, nici un cuvînt maghiar rostit spre a dezavua asemenea preocupări demente! Mereu clocesc ceva împotriva noastră! Mi-e şi lehamite să le fac inventarul, un inventar incomplet, desigur, căci cele mai multe ticăloşii şi mizerii rămân necunoscute!... Cu un asemenea trecut în relaţiile dintre noi şi maghiari, nu putem copia modelul finlandez. Suntem încă departe de a avea relaţii normale. Iar zburdălniciile neobrăzatului Viktor Orban pe plaiurile româneşti sunt o dovadă în plus!...

 Aţi scris multe texte pe tema acestor relaţii, a acestui contencios româno-maghiar. Consideraţi că textele dumneavoastră au avut ca efect normalizarea acestor relaţii sau, dimpotrivă, le-au stricat şi mai tare?

 Am, în sinea mea, încă din copilărie, o simpatie vie pentru maghiari. La Constanţa afli târziu, din cărţi, despre fricţiunile dintre români şi unguri, nu le trăieşti. Limba maghiară mi se pare dintotdeauna o limbă plăcută la ureche, muzicală... Am rămas cu această impresie de la primele filme ungureşti. Filmul Mattyas Coţcarul l-am văzut de mai multe ori, iar personajul a fost un reper în copilăria mea, în dezvoltarea mea!... Nu mi-a părut bine când maghiarii au pierdut campionatul mondial la fotbal!... Pe Puskas şi Grosics i-am iubit cu mult înainte să aflu că a mai existat şi un Horthy... Nu am nici un parti-pris anti-maghiar imposibil de depăşit... Nu sunt nici o clipă tentat să explic eşecurile noastre prin sabotajul şi intrigile Budapestei, ale U.D.M.R.!... Dar ştiu bine că există această adversitate şi ostilitate sistematică din partea Budapestei! Şi când zic Budapesta mă gândesc la şovinismul maghiar! E teribil de activ şi de stupid! N-are egal în Europa! Viktor Orban a fost, zilele trecute, purtătorul de cuvînt al acestei ruşinoase componente a mentalului comunitar maghiar!

Poate că, de câteva ori, să fi sărit şi eu calul! Cunosc reproşul pe care mi l-au făcut nişte tineri maghiari naţionalişti, după apariţia cărţii Transilvania – Invincibile Argumentum. Mi l-au transmis prin Marian Munteanu. Un reproş întemeiat, în sine. Poate că am greşit când am făcut anumite aprecieri cu privire la căsătoriile mixte, apelând la comparaţia cu modelul sabinelor din vechime. Era mai degrabă un truc literar, stilistic! Dar parcă nu-mi mai vine să fiu prea exigent cu mine însumi când aflu, zilele acestea, că activiştii maghiari ai revizionismului fac propagandă disperată împotriva căsătoriilor mixte. Au constatat ei că din aceste căsătorii copiii care se nasc trag mai mult spre a fi şi a se considera români!...

Voi fi greşit uneori la nuanţe, dar nu m-am depărtat propriu zis de adevăr! În nici un caz cu bună-ştiinţă! Adică nu am minţit niciodată! Nu am falsificat datele! Aşa cum fac mercenarii istoriografiei maghiare fără să clipească! Şi fără excepție!

Altceva?

Dă-mi voie să continui cu răspunsul la întrebarea dumitale!... Dimpotrivă, pot să spun, pot să mă laud că, prin publicistica mea, de dragul adevărului şi cu riscuri mari pentru numitul Ion Coja, le-am luat apărarea maghiarilor, etniei bozgoreşti, așa cum nu ştiu s-o mai fi făcut cineva. Mă refer la textul pus de mine pe internet, pe site-ul meu, prin care exoneram maghiarimea de „crima cea mai abjectă din istoria lumii“: trimiterea la moarte, la exterminare, a peste cinci sute de mii de evrei! Am preluat demonstrația de la alţi autori, istorici serioşi ai Holocaustului, care susţin şi dovedesc implicarea sionistă în deportarea evreilor din Ungaria, jocul murdar şi criminal al unor evrei nebuni, a căror vinovăţie a fost trecută pe umerii maghiarilor. Am produs un text în care am vorbit mai clar decât alţii despre nedreptatea care li se face maghiarilor de către cei care pun pe seama autorităţilor ungureşti şi a maghiarimii, în general, exterminarea a sute de mii de evrei!... Eu nu ţin nici cu maghiarii, nici cu evreii!... Aş putea spune că nu ţin nici cu românii! În sensul că nu sunt în stare să deformez adevărul în favoarea sau defavoarea cuiva! Nici tată să-mi fie!... Am eu păcate destule, dar pe acesta, al minciunii, nu-l am!... Recunosc adevărul chiar şi atunci când acesta este favorabil adversarilor mei! Şi sunt foarte mulţumit că prin acest comportament normal şi onorabil mă înscriu în tradiţia istoriografiei române, a mentalului comunitar românesc! A sufletului etnic românesc!... Nu cred că există publicist maghiar de anvergura mea care să poată spune şi el, despre sine, asemenea cuvinte!

Frumoase cuvinte!

Ar mai fi multe de spus! Mă limitez la teza maghiară potrivit căreia la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, românii ar fi făcut o serie de promisiuni maghiarilor pe care apoi le-au uitat!... Un reproş prostesc, complet neîntemeiat! L-a reluat şi acest Orban zilele trecute. Desigur, nu-i vina lui că spune aşa de mari prostii, are şi el nişte consilieri, probabil. Deci, pe adresa acestor consilieri budapestani fac următoarele precizări colegiale: la Alba Iulia românii au prezentat, prin Proclamația solemnă rostită în faţa a 100.000 de „congresmeni“ ardeleni, un program politic generos, prin care doreau să îngroape definitiv contenciosul româno-maghiar! Acel program nu putea fi aplicat însă unilateral, ci numaidecât prin însuşirea lui şi de către celălalt partener, adică prin asumarea solemnă a acelui program şi de către reprezentanţii maghiarimii. În urma tratatului de la Trianon mai rămâneau câteva sute de mii de români în nou înfiinţatul stat ungar. Cu gândul la acei fraţi ai lor, românii au formulat la Alba Iulia un program politic generos pentru orice minoritate etnică. Un program prin care minoritarii să-şi poată salva fiinţa naţională! Ce a urmat după 1 Decembrie în Ungaria şi în România?

Domnule Orban, numărul maghiarilor din România a crescut după 1 Decembrie 1918, a crescut într-un ritm şi într-o proporție care depăşeşte ritmul de creştere al populaţiei maghiare din Ungaria aceluiaşi interval de timp: 1919-1940! Sau, dacă vreţi, 1919-1990!

În schimb, numărul românilor din Ungaria a scăzut dramatic, nu prin exterminare fizică, ci prin aplicarea celei mai agresive politici de deznaţionalizare din Europa modernă, o maghiarizare forţată, pe toate căile imaginabile, la care s-au dedat patrioţii maghiari din Ungaria! Ţinta au fost în primul rând românii şi germanii din Ungaria, din Transilvania... Numărul românilor, al cetăţenilor unguri care mai aveau curajul să se declare români, a scăzut de la aproape o jumătate de milion, la câteva zeci de mii... Cum comentaţi aceste cifre, domnule prim-ministru?!

Cum mai aveţi obraz, domnule Orban, să deplângeţi soarta maghiarilor din România?! Vă bate Dumnezeu pentru atâta minciună şi neruşinare! Veţi avea mult de pierdut dacă nu reuşiţi să vedeţi legătura dintre declinul demografic al maghiarimii şi practicile incorecte, deseori criminale, ale politicii ungureşti de deznaţionalizare a altor popoare! Politică pe care o duceţi de peste un veac şi jumătate!

N-aţi reuşit prin aceste metode barbare să vă sporiți cifra demografică! Ci doar atâta aţi reuşit: să stârniţi repulsie în jurul vostru şi să vă faceți vouă înşivă răul cel mai mare! Sunteţi, în momentul de față, poporul european cel mai expus extincţiei demografice, dispariţiei! Şi continuaţi, totuşi, să mergeţi pe aceeaşi cale, folosind aceleaşi metode şi sloganuri care v-au dus pe marginea prăpastiei! Explicația este pentru mine una singură: nu aţi reuşit să vă creştinaţi nici până azi, domnule Orban! Acolo, la Budapesta!

Spuneţi-mi, ce ecou a avut printre maghiari demonstraţia pe care aţi făcut-o cu privire la adevăraţii vinovaţi de deportarea la Auschwitz a sute de mii de evrei din Ungaria?

Nu cunosc. Ştiu doar că am primit două mesaje pe site semnate de doi maghiari! Relativ respectuoase şi amicale. Pentru început nu-i rău! Mi-ar fi plăcut să fie trei măcar... Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

Bucureşti, 8 august 2012

  A consemnat Petre Burlacu