Aberaţiile lui Neagu Djuvara
În
ziarul Tricolorul din 20 ianuarie
2007 a apărut un articol intitulat „Aferim, boier Djuvara“, semnat de distinsul
prof. univ. dr. Ion Coja, în care i se aduc elogii lui Neagu Djuvara, şi nu înţeleg
pentru ce merite. În articolul menţionat mai sus, d-l prof. Ion Coja scrie că
Neagu Djuvara ar fi declarat că pericolul pentru români l-ar prezenta chinezii şi
arabii. Nu, domnule profesor, pericolul pentru poporul român nu îl prezintă
chinezii, care la ora actuală în România sunt numai 2.802, conform datelor
transmise de U.M. 0962, ci alţii, care au venit de pretutindeni, refugiaţi,
intraţi prin fraudă în ţară şi împotriva voinţei românilor, imigranţi al căror
număr îl ştiţi dvs. şi care vă hăituiesc în diferite procese penale. Aceşti
oameni pretind că au existenţă naturală în România, dinainte de la naşterea
poporului român. Românii nici nu se născuseră când ei erau stăpâni în Dacia: aşa
se pretinde în cartea România Iudaică
a lui Teşu Solomovici.
O mai mare batjocură nu se
poate! Cartea este editată pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe
banii contribuabililor români. Citind articolul „Aferim, boier Djuvara“, mi-am
amintit că în anul 2002 am lecturat cartea O
scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, scrisă de Neagu Djuvara.
Cartea este plină de inexactităţi, falsuri şi chiar aberaţii. Nu am înţeles
pentru ce el tulbură minţile tinerilor cu această lucrare. În continuare relev
cîteva aberaţii, prezentate în carte. La pagina 196, el scrie: „Eu cred că
preluarea Cadrilaterului de la bulgari în 1913 a fost o greşeală politică. Am
plătit-o foarte scump în 1916, când i-am avut pe bulgari împotriva noastră şi chiar
până astazi au rămas urme dureroase“. De asemenea, la pagina 187 este scris: „În
Dobrogea majoritari au fost turcii, tătarii, bulgarii, românii nu se găseau decât
pe malurile Dunării“. Eu nu polemizez cu Neagu Djuvara, pentru că la uşa unui
surd poţi să suni o veşnicie, dar îi spun că în Dobrogea, conform documentelor
istorice, majoritari erau turcii şi tătarii, iar românii şi bulgarii erau
minoritari. În privinţa drepturilor asupra Cadrilaterului nici nu mai trebuie
discutat, pentru că acest teritoriu a fost totdeauna al românilor. În privinţa
aberaţiei scrise de Neagu Djuvara privitor la Tratatul de pace încheiat la
Bucureşti în ziua de 28 Iulie 1913, precizez următoarele: „Prin această pace
intră în componenţa României ţinutul de la hotarul de miazăzi al Dobrogei
(Cadrilaterul), împărţit în două judeţe: Durostor, după vechiul nume al cetăţii
Silistra, stăpânită odinioară de Mircea cel Bătrân, şi Caliacra, după numele de
origine grecească veche al capului care înaintează în mare“. Tratatul de la
Bucureşti – declara St. Eduard Grey, ministru de Externe al Marii Britanii –
este opera politică cea mai meritorie, ce s-a făcut în ultimul timp.
„Europa
datorează recunoştinţă României – spune monitorul presei engleze Times – pentru tăria cu care a impus soluţionarea şi
pentru moderaţiunea cu care a fixat propriile ei cereri“. Pacea de la Bucureşti
a reprezentat momentul de apogeu al carierei politice a lui Titu Maiorescu, după
care, la finele anului 1913, se retrage din viaţa politică. La pagina 226 Neagu
Djuvara scrie că fostul ministru adjunct de Externe sovietic, Andrei Vîşinski,
era de origine polonă. O lume întreagă ştie că era evreu, numele lui adevarat
fiind Abraham Ianuarin. În schiţa biografică prezentată în carte, Neagu Djuvara
scrie că a stat în străinatate între anii 1944 şi 1990, îndeplinind diferite
activităţi. O vreme îndelungată a „cântat“ la Radio Europa liberă.
Nu
trebuie uitat că Neagu Djuvara este unul dintre semnatarii infamantei Declaraţii
de la Budapesta!, din 16 Iunie 1989 – declaraţie
cu caracter profund antinaţional, antiromânesc şi revizionist. Cei 6 semnatari
principali, care au fost şi iniţiatorii acestei acţiuni, sunt următorii: Stelian
Bălănescu (cercul român din R.F.G.), Mihnea Berindei (vicepreşedinte L.D.H.R.),
Ariadna Combes (vicepreşedintă L.D.H.R., fiica Doinei Cornea), Mihai Korné
(directorul revistei Lupta), Ion Vianu
(reprezentant L.D.H.R. în Elveţia), Dinu Zamfirescu (din biroul L.D.H.R.,
membru al Partidului Naţional Liberal,
acum membru al Parlamentului României).
Ulterior,
au mai semnat această declaraţie şi alţi români şi neromâni (antiromâni) din
exil, dintre care cităm pe Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei
Cazacu, Mihai de Hohenzollern, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica
Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma,
Virgil Ierunca, Eugen Ionescu şi fiica lui – Marie-France Ionescu –, Monica
Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu,
Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir
Tismăneanu, Ileana Vrancea, George Barbul, Ileana Verzea, Dina Brătianu-Missirliu,
Alexandru Missirliu, Doru Braia şi alţii (care nu merită nici să le fie menţionat
numele).
Mi
se pare că aud şi acum hohote de râs şi frecatul mâinilor de satisfacţie ale
celor 12 maghiari semnatari ai Declaraţiei,
după ce cei şase români au semnat primii Declaraţia.
Probabil că, până atunci, maghiarii nu şi-au putut da seama că printre români
ar exista atâţia netrebnici sau atâţia imbecili, dar, poate, şi atâţia trădători
de ţară! Timpul şi istoria vor pronunţa, odată, o sentinţă dreaptă asupra
actului odios comis de aceşti aşa-zişi români din Occident care au semnat, în
nume propriu, o Declaraţie care reprezintă,
însă, pentru toţi românii pecetea trădării de neam şi ţară!
Cum
şi-au permis aceşti impostori, antiromâni, transfugi, să vorbească în numele
poporului român şi să se semneze un document privind Transilvania? În realitate,
ei nu sunt români. Majoritatea lor sunt evrei, ţigani, iudeo-ţigani,
iudeo-maghiari, 4-5 români cu soţii evreice sau evreice cu „romanis“ şi un
cuman-găgăuţ: Neagu Djuvara. Vă rog să consultaţi cărţile următoare, din care
m-am informat: De ce nu sunt regalist?,
de Edgar Demetriade, Editura Concordia, 1991, Bucureşti; Un război civil regizat, de Mihai Ungureanu, Editura Romcartexim
Bucureşti, 1997; Iredentismul
maghiarilor. Boală fără leac, de Grigore Nedei, Bucureşti, 1997.
După
semnarea unui asemenea act de trădare, semnatarilor şi urmaşilor lor nu ar
trebui să li se permită să intre în România cel puţin 500 de ani. Dintre cei 40
de semnatari ai Declaraţiei de la
Budapesta, numai doi nu au îndrăznit să revină în România.
Stau de multe ori şi mă întreb
ce evreii îi scriu lui Neagu Djuvara textele cu falsificarea istoriei naţionale,
pentru că el, la cei aproape 100 de ani (la 15 august 2012 împlineşte 96 de ani),
nu mai ştie nici cum îl cheamă. De ce nu a scris nici o carte timp de cinci
decenii, cât a fost în străinătate, cum au scris mulţi alţi români capabili?
Neagu Djuvara este mai
periculos decât Mihail Roller. Cel puţin istoricul Roller susţinea originea
slavă a poporului român. Când şi-a dat seama de greşeala făcută, a avut
demnitate şi s-a împuşcat.
Dacă Neagu Djuvara era român
cinstit, după cum pretinde, de ce nu a revenit în ţară? Când la conducerea ţării,
după anul 1953, au venit românii, foarte mulţi cetăţeni ai României, care rămăseseră
în străinătate, au revenit în ţară. Menţionez numai câţiva oameni de mare
valoare: George Constantinescu, inventator, creatorul ştiinţei şi tehnicii
sonicităţii, Henri Coandă, inventatorul şi realizatorul primului avion cu reacţie
din lume; George Emil Palade, deţinătorul Premiului Nobel pentru medicină;
Iosif Constantin Drăgan, istoric, autor al numeroase tratate de istorie, din
care evidenţiez unul: Noi, tracii,
care tratează istoria multimilenară a neamului românesc. Profesorul Constantin
C. Giurescu, care a fost ministru al Propagandei Naţionale în anul 1940, a rămas
în ţară, nu cum au procedat alţii, care acum se dau drept patrioţi. Profesorul C
.C. Giurescu a fost arestat la 7 mai 1950 şi întemniţat la Penitenciarul din
Sighet, unde a stat până la 5 iulie 1955. După eliberarea din penitenciar, când
conducerea statului a fost preluată de români, a revenit cadru didactic la
Universitatea Bucureşti, iar, mai târziu, a fost ales membru al Academiei Române.
Închei acest articol amintindu-i lui Neagu Djuvara următoarea zicală: „Orice
chirurg poate deveni măcelar, dar nu orice măcelar poate deveni chirurg“.
23 iulie 2012
Voicu TUDOR
Post Scriptum. Esop
spunea: „Pe scena vieţii câţi nu trec, cu chip bălai şi capul sec“.
Nota redactorului. Presupun că autorul invocă articolul d-lui Ion Coja, din 2007, cînd
mai era publicat în Tricolorul, „în
care i se aduc elogii lui Neagu Djuvara“, probabil pe postul pionului pe tabla
de şah, pentru a-şi face „deschiderea“ la propriul articol. Dar, pentru a vedea
lucrurile în diacronia lor, se pare că d-l Voicu Tudor nu cunoaşte articolul
d-lui Coja, din 10 oct. 2011, „Neagu Djuvara şi românii“, publicat în Curentul Internaţional (cf. http://curentul.net/2011/10/10/neagu-djuvara-%C8%99i-romanii/).
Aici, trecînd de la „boier Djuvara“ la „bătrânul belfer“, practic, îl extermină
moral şi intelectual pe Neagu Djuvara, deoarece acesta expune – într-un
material publicat în Cotidianul, pe
care-l comentează d-l Coja –, nişte idei care reflectă mintea fără minte a lui
Neagu Djuvara, aidoma cu faţa sa de ambuscat. Din păcate, se pare că tocmai d-l
Ion Coja i-a dat lui N. Djuvara ideea cu cercetarea filogenezei Neamurilor pe
baza ADN-ului, căci lui Djuvara nu i-ar fi trecut prin cap asemenea idee. În
acest sens, trebuie să relev că Fundaţia Academia DacoRomână a adresat un
protest Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, cerînd să interzică profanarea
mormintelor Voievizilor Neamului –
începută, deja, cu mormîntul domnitorului Vladislav Vlaicu, aflat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş –,
aşa cum conspiră acest Neagu Djuvara. Din păcate, Sinodul nu a luat nici o
poziţie, singurul
protestatar – palid , oarecum – fiind Puiu Haşotti, noul ministru al
Culturii.
Vasile
Zărnescu
