Nomenclatura comunista dupa Tismaneanu

Nomenclatura comunistă după Tismăneanu

            VLADIMIR TISMĂNEANU – V.T. – căruia numai anumite persoane autorizate au voie să-i spună şi Volodea (neautorizaţii au fost consideraţi antisemiţi de către Patapievici într-un articol care a făcut multă vâlva în 2012, dând şi naştere la comentarii şi butadei în România populaţia se împarte în semiţi şi antisemiţi) – a editat în 2012 la Editura Humanitas volumul LUMEA  SECRETĂ  A NOMENCLATURII – cu subtitlul  Amintiri, dezvăluiri, portrete. Felicitările mele de cititor. 

            În toamnă, la Târgul de carte Gaudeamus volumul a fost prezentat cu tobe şi surle de Mircea Cărtărescu, care a afirmat că Volodea îi este fratele mai mare. Nu am ştiut că au origine comună, iar Roman Patapievici a spus cu glas tare în auzul asistenţei, citez mot à mot:  „Tismăneanu este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, şi insist, este al spaţiului cultural românesc“.  Am rămas uimit, confuz, jenat de mine însumi, pentru că nu ştiam nici atâta lucru că V.T.  este „cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc“. Apoi m-am liniştit, de ce să mă simt eu jenat, dacă cei de la „spaţiul cultural românesc“ acceptă fără murmur ceea ce susţine fostul preşedinte al I.C.R.-ului. Până în acel moment eu ştiam că V.T. nu era nimic altceva decât fiul unor nomenclaturişti comunişti, implantaţi de Moscova la Bucureşti, să ne îndoctrineze forţat. El, V.T., a continuat cu devotament misiunea părinţilor săi  până într-o zi când s-a strămutat în Statele Unite, unde îi uimeşte pe americani cu politologia anti-comunistă.  Chamaeleo vulgaris  pe latineşte.

            Am citit, fără nici o atracţie amintirile îmbălsămate corespunzător vremurilor actuale, bine alese şi autocenzurate, deci banale, ca bananele răscoapte, dezvăluirile deja dezvăluite cu adevăr de mult, de alţii mai înaintea lui, dar care nu pot fi editate la Humanitas  şi portretele schiţate neclar, incomplete, incorecte. La urmă m-am oprit la ultima dintre fotografiile de familie a lui Volodea, anexate la sfârşitul volumului, fiindcă  spune foarte multe. V.T. împreună cu fiul stau între ex-rex-ul şi consoarta lui, trei strâng în mână un pahar, al patrulea îl strânge cu amândouă mâinile, deh, puterea obişnuinţei: să nu-i scape nimic din mână. Precizarea de sub fotografie: „Autorul cu fiul său, Adam Volo, între Majestăţile Lor, regina Ana şi regele Mihai“.  Ce mizerie de oportunişti, ce parveniţi!  În fond, toată cartea e plină numai de asemenea  personaje, cu câteva excepţii, cei care au fost limitaţi numai la această ideologie şi au crezut numai în ea. Atât le-a fost orizontul. De exemplu, fostul tipograf Tismineţki, tata lui Volodea, ajuns mare propagandist comunist şi profesor universitar de marxism-leninism la Universitatea din Bucureşti, vehementul antimonarhist, dacă ar vedea  această  fotografia imediat ar face un infarct fatal.   

            Da, Leonid Tismineţki, tata lui Vladimir Tismăneanu (evreii îşi schimbă numele după cum bate vântul intereselor), a fost unul dintre acei oameni care a crezut cu adevărat în comunism, cum cred arabii în Coran. A luptat pentru comunism în războiul civilo-internaţional din Spania, după care a fost trimis de la Moscova să bage comunismul pe gât românilor, cu pâlnia şi ţeava, până în 1958, când a fost înlăturat din toate funcţiile şi poziţiile de mare propagandist nomenclaturist, i s-a luat maşina de la scară, a fost anchetat şi dat afară din partid. Anchetat de generalul de securitate Janos Vincze în cadrul unui grup de fracţionişti. Un oportunist, Eugen Florescu, a scris un articol despre Leonid Tismineţki intitulat „Ciungul“ în care afirmă că până şi Gheorghiu-Dej l-a dat afară din partid de tâmpit ce era. O opinie târzie şi fără rost, dar o opinie care se adaugă multor altora şi pentru care V.T. îi critică şi denigrează pe Dej, Ceauşescu şi baronii lui (mai mult sau mai puţini români, vorba lui Caţavencu), iar pe Eugen Florescu l-a catalogat în volumul acesta de nomenclaturişti: obtuz, vehement, insolent, intolerant şi incult. Câţi ca el acolo sus şi dovedindu-ne, încă o dată, că răzbunarea este arma nomenclaturistului comunist. În concluzie, garantez că dacă tata lui Volodea nu ar fi fost înlăturat din înaltele sale poziţii de nomenclaturist, el nu ar fi fost un rătăcitor prin Venezuela şi Statele Unite, ci ar fi ajuns  ministru în guvernele tovarăşului Ion Ilici Marcel Iliescu, poate chiar prim-ministru, dacă şi Petre Roman, alt fiu de nomenclaturist, a ajuns pe această poziţie.   

            Mama lui Volodea, născută Hermina Marcusohn, a fost tot o comunistă convinsă alături de Leonid Tisminineţki la bine şi la rău. În Basarabia s-au cunoscut, în Spania au luptat împreună, la Moscova au fost primiţi ca eroi ai comunismului, iar la Bucureşti tovarăşa doctor Hermina Tismineţki, devine Tismăneanu, este propulsată de la început ca Directoarea Direcţiei Cadre din  Ministerul Sănătăţii. Pot să comentez pentru generaţiile viitoare că la vremea aceia cadrele şi partidul tăiau şi spânzurau în toate instituţiile şi întreprinderile din Republica Populară  Română,  generaţia mea a trăit acele vremuri de oprimare. Dar şi în acest  caz, la fel ca în multe altele, V.T. contraface, mai bine zis măsluieşte adevărul, şi scrie că mama lui nu avea acces la dosare din cauza securităţii! Hei, V.T., noi nu suntem studenţi americani, noi am fost studenţi români în acele vremuri! Cine a înfiinţat şi conducea securitatea în 1948, când au sosit de la Moscova cu trenul, nu pe tancuri, familia Tismineţki? Aud?! Securitatea a fost şi a rămas o instituţie militară de execuţie diabolică subordonată ordinelor partidului conducător, tovarăşe fiu de nomenclaturist comunist. Şi apropo de venirea părinţilor nu pe tancuri, ci cu trenul special de basarabeni şi evrei comunişti, aduşi la cererea tovarăşei Ana Pauker, să întărească munca de conducere a partidului, nu este important mijlocul de locomoţie, ci sarcinile cu care au venit şi le-au îndeplinit împotriva poporului român, îndoctrinându-l forţat prin teroare şi supunere.

            V.T. are şi două surori mai mari ca el, născute la Moscova, unde au şi trăit până în 1948 când au venit cu trenul, nu pe tancuri, la Bucureşti, unde au primit locuinţa de nomenclaturişti şi atunci au văzut, pentru prima dată în viaţa lor, o cadă de baie, scrie autorul! Îmi permit să-l întreb: unde erau proprietarii acelor locuinţe?!? În închisorile nomenclaturii!  

            V.T. atacă cu mult curaj relaţia între comunism şi evreitate, ceea ce ar fi fost foarte interesant să aflăm opiniile şi argumentele „celui mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc“, dar renunţă după un rând, schimbă subiectul şi trece la o statistică din 1930. După care în România erau 750.000 de evrei, dintre care 500 erau în partidul comunist român, de o mie de membri, şi alţii vreo 50.000 simpatizau comunismul, pentru a conchide: este o inepţie să se spună că evreii au adus comunismul (în România). Chiar aşa o inepţie, de când Mihail Roller, în a sa istorie despre poporul român, numai că nu a scris că dacii de pe Columna lui Traian purtau deja, în pieptarul lor de oaie, carnetul roşu de partid. Pentru ca acum cititorii acestui volum să subînţeleagă de la V.T. că evreii nomenclaturişti, care timp de două decenii, pe faţă şi în forţă, au îndoctrinat, supus şi condus poporul român, nu au adus comunismul în România! Am fi nişte inepţi, adică proşti, tâmpiţi, idioţi să afirmăm aşa ceva, de ce nu şi antisemiţi. Ca să nu fim antisemiţi absurzi ar fi mult mai bine să susţinem că cei care au adus şi instalat cu forţa comunismul nu sunt altceva decât nişte descendenţi ai acelor daci, care au scăpat din holocaustul lui Traian. Pentru că a menţionat şi câţi evrei simpatizau comunismul, precizăm că, după 1944, aceştia s-au declarat ilegalişti, unii pe alţii, dovada pentru aceasta fiind constituită de două simple declaraţii de ilegalitate pe care şi le-au dat unii altora şi imediat au devenit comunişti cu vechi state de plată şi noi funcţii în conducere  României eliberate.

            Citind minienciclopedia nomenclaturii, bine cosmetizată ca să corespundă vremurilor, în care V.T. se autoportretizează, de câte ori vrea, în mare politolog democrat, mai ceva ca americanii, dăm peste mulţi evrei care nu au adus comunismul în România, ci au fost forţaţi de acei urmaşi ai dacilor de pe columnă să clădească cea mai superioară tiranie a tuturor timpurilor, de la homo primigenius la homo sovieticus, apoi, pe rând, au şters putina în ţările promise.

NU vreau să mă îndepărtez de această idee principală a scriiturii lui V.T., de inepţia românilor, adică prostie, tâmpenie, idioţenie a noastră, prin care credem, susţinem că evreii au adus comunismul în România, şi am să exemplific cu argumente luate din lumea „secretă“ a nomenclaturii: Ana Pauker, născută  Hannah  Rabinsohn, vioara întâia a comunismului din 1944 până în 1953, Alexandru Nicolski, născut Boris Grunberg, torţionarul şi arhitectul închisorilor comuniste, fraţii Oigenstein: Lev care devine Leonte Răutu, Mihail care devine Oişteanu şi David care devine Dan Răutu, fixaţi la noua propagandă şi cultura comunistă la care  trebuie adăugaţi Valter Roman, născut Erno Neulander, vechea noastră cunoştinţă Timineţki şi marele Saul Brukner devenit Silviu Brucan. Sau că adevărata ştafetă a culturii româneşti a fost înlocuită de Ariel Leibovich, Mark Breslau, Renee Annie Cassian, Veronika  Schwefelberg, Solomon Moscovici, Ştrul Leiba, Anatol E. Baconsky, Moise Cohn, Alexander Avram, Moise Davidson, Iţig Wittner, Alexander Zissu Saltman.  Dacă ar trebui să-i înşir şi pe cei din comerţ – interior, exterior – ar mai trebui o pagină, dar nu mai e nevoie, nici pentru semiţii cinstiţi, trebuie că mai sunt şi din ăştia, nici pentru „antisemiţii inepţi“. Tuturor le recomand lectura acestui volum.

Ar fi multe de comentat despre acest volum cu nomenclatura din România anilor 1944-1965, ar trebui o masă rotundă, liberă pentru toate opiniile argumentate, absolut deschisă, democratică şi civilizată, nu cu aranjamente anterioare şi fără epitete şi ameninţări,  pentru că trebuie dezvăluit tot adevărul şi căutate căile unei noi concordii.  Totul trebuie luat de la început şi judecat corect. Românii plătesc tribut greu pentru cele întâmplate evreilor între 1934 şi 1944, în timp ce evreii nu au prezentat nici scuzele formale celor pe care i-au aruncat în stradă sau în închisorile comuniste. Este necinstit, este o cale greşită, care nu va duce la concordie. În plus, în ultimul timp, se bate prea multă monedă falsă cu antisemitismul românilor pentru observaţiile şi criticile lor argumentate, fiindcă  greşesc şi semiţii nu numai antisemiţii. Pentru opiniile pertinente, românii sunt etichetaţi antisemiţi fără să li se poată contesta criticilor aduse şi încălcând Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deasupra căruia nu se pot face alte legi… 

Cât priveşte pe V.T., căruia îmi place să-i spun Volodea, precum Cărtărescu şi Patapievici, fiind un nume frumos, sonor, care îmi reaminteşte de eliberatorii care ne-au adus nomenclaturişti comunişti pe tancuri, trenuri şi avioane, îi doresc sănătate şi scrieri corecte.

Septembrie 2013, Winnipeg, Canada

CORNELIU   FLOREA