Eliminarea din Constitutie a sintagmei minoritati nationale

 

Eliminarea din Constituţie a sintagmei „minorităţi naţionale“

O polemică necesară

Domnul Dan Culcer, scriitor francez de origine română, a publicat, în urmă cu două săptămîni, articolul „Statul român, stat naţional poliglot“, care poate fi citit pe site-ul său, Asymetria. Întrucît articolul merita atenţia românilor, l-am republicat pe site-ul Altermedia, dar i-am adăugat comentariul meu la ADDENDA. D-l Dan Culcer m-a onorat cu propriul său comentariu, în replică, la acela al meu. Ceea ce m-a incitat să dezvolt polemica, mai ales că ezitasem să fac primul meu comentariu, deoarece intenţionasem să îl public, de la început, ca un material independent.

Colaţionez, mai jos, comentariile noastre, dar, din motive de economie, nu mai reiau articolul iniţial al d-lui Culcer, pe care cititorul îngăduitor îl poate (re)citi inclusiv pe http://ro.altermedia.info/general/statul-roman-stat-national-poliglot_24874.html.

Aşadar, arhitectura aceste colaţionări este aceasta:

 A. Dan Culcer, „Statul român, stat naţional poliglot“

 B. Comentariul meu, din ADDENDA, redat în continuare.

Autorul propune un punct de vedere care pare să soluţioneze criza maghiarismului antiromânesc. Dar maghiarismul nu este numai antiromânesc, ci şi antislovac, antisloven, antiucrainean etc., adică este îndreptat împotriva tuturor statelor succesoare ale fostului Imperiu Austro-ungar. Dar, aşa cum am demonstrat în articolul „Esenţa hungarismului este antiromânismul“, maghiarismul este, în mod esenţial, preponderent antiromânesc, deoarece Ungaria pretinde că Transilvania – care este mai mare şi mai bogată decît toate zonele pe care le pretinde de la celelalte state limitrofe – i-ar fi aparţinut, ceea ce este absolut fals: Transilvania a fost principat independent, dar a fost încorporat de împăratul austriac în cadrul dualismului austro-ungar şi, deci, nu a depins politic de Ungaria niciodată. Ca atare, replica la maghiarismul revanşard nu este ca România să fie declarat „stat poliglot“ – situaţie care nu ar face decît să complice problema, deplasînd accentul pe limbă, dar fără să rezolve agresivitatea hungaristă –, ci una mai simplă şi eficientă: eliminarea din limbajul politic şi din Constituţie a conceptului „minorităţi naţionale“, evident, cu eliminarea „reprezentanţilor“ minorităţilor din Parlament. Din cauza aceasta, România a ajuns o copie a O.N.U., fiind, astfel, sub acest aspect, unică în lume, ceea ce este intolerabil! Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi.

La fel şi în România, maghiarii şi maghiarizaţii trebuie să respecte legile României, în caz contrar trebuie expulzaţi (cei cu dublă cetăţenie, română şi maghiară, în mod prioritar) sau băgaţi la puşcărie, ca, de exemplu, agresorii elevei Sabina Elena, inclusiv P.N.L.-istul trădător Mădălin Guruianu (sau Buruianu, ceva de felul ăsta). În plus, ziua de 15 martie trebuie declarată „ziua criminalităţii maghiare“, iar aniversarea ei trebuie interzisă în România, intrînd sub incidenţa Legii siguranţei naţionale.

23 martie 2013, Pomenirea morţilor

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

C. Replica domnului Dan Culcer,

Domnule Zărnescu,

Comentariul Dv. este corect în principiu. Dar NU cred că metoda forte propusă este aplicabilă. Ar fi aplicabilă doar dacă am presupune că România ar avea capacitatea politică şi economică de a-şi impune şi menţine această linie de comportament. Dacă nu am avea un stat care poate fi uşor şantajat şi presat, acum. Şi aşa a fost mereu. Deci politica românească se poate baza pe hotărâre şi şiretenie, nu doar pe una sau alta. După bunele sfaturi ale înaintaşilor şi ale lui Lao Tze. Asta, dincolo de orice trădare.

Agresivitatea hungarismului nu va fi domolită de ideea poliglotismului. O ştiu mai bine decât mulţi români. Fiindcă am citit bibliografia hungaristă şi am urmărit fenomenul în expresia sa actuală. Dar nu cred că putem ignora sursa acestei agresivităţi, care nu este doar dorinţa recâştigării statutului politic privilegiat şi referinţa la „gloria străbună“, ci, mai ales, simptomul nevrotic al dispariţiei prin diluare, absorbţie, căsătorii mixte, declin demografic, sindrom etnic de sinucidere, în masa populaţiilor majoritare, considerate „alogene“. Eforturile de deznaţionalizare ale periferiei masei ungare, prin acordarea de privilegii politice şi administrative, organizate de la centru, nu au dat decât rezultate minime. Deci naţiunea maghiară, care se simte ameninţată de dispariţie, ştie, chiar dacă nu o spune cu voce tare, că s-a menţinut prin absorbţie. Altfel se topea demult. Căutaţi în orice carte de telefoane din Ungaria sau Transilvania şi veţi vedea numele de familie ale maghiarizaţilor. 

Asta produce reacţii de apărare care sunt un amestec de lamentaţii disperate şi de agresiuni. Am făcut aluzie la cele trei fronturi deschise de Ungaria, fără a intra în detalii. Am grupat mental în primul toate revendicările privitoare la vecini, în al doilea conflictul intern cu nişte evrei şi cu ţiganii, în al treilea rezistenţa ungurească faţă de globalizarea impusă de comercianţii internaţionalişti atlantici şi trans-atlantici (dominant propovăduită de nişte evrei, dar nu numai de ei) şi de expansionismele economice terestre germane şi ruseşti, coloniale. Expulzarea celor cu dublă cetăţenie ar fi o armă cu dublu tăiş, care, dacă s-ar aplica şi basarabenilor, (re)deveniţi cetăţeni români, nu ne-ar fi de nici un folos. Atunci când s-a creat şi legalizat situaţia, puţini au stat să analizeze consecinţele pe termen mediu şi lung.

            Citarea lui Putin nu mi se pare pertinentă. „Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi“. Respectarea legislaţiei este necesară şi normală. Dar, dintr-un motiv foarte simplu, soluţia plecării minorităţilor nerespectuoase [faţă] de lege este utopică. Ca să plece, minorităţile trebuie să aibă unde să plece. O imensă lucrare de etnografie a U.R.S.S. a fost tradusă la noi prin 1963. O veţi găsi în biblioteci. Acolo se vede ce înseamnă Rusia, din unghi etnic. Toată zona transuralică este locuită, dominată [numeric – n.n., V.I.Z.] de minorităţi, nu de ruşi. Nordul Rusiei corespunde Republicii Komi. „Ce périmètre délimite une superficie de 416.774 km² qui, au 1^er janvier 2005, était habitée par 996.000 personnes (soit une densité moyenne de 2,4 habitants par km²), qui revendiquent leur appartenance à plus de cent nations et ethnies différentes“. Sursa : http://ratatoulha.chez-alice.fr/komi/komi_chiffres.html

Puteţi consulta, în plus, acest site, care evocă istoria celui de Al Doilea Război Mondial, şi veţi vedea la ce mă refer: http://kp.rkomi.ru/ 

            Reprezentarea minoritarilor în Parlament, aşa cum a fost organizată şi înainte şi după 1989, este o farsă. Înainte, comuniştii lucrau cu „cozi de topor“, dintre care unii au început să-şi ia în serios rolul de reprezentanţi ai minorităţii, pe la finele anilor ’70, devenind opozanţi interni (gen Domokos Geza sau Suto Andras). După 1989, prin autonomizarea reprezentării minoritare, elitele economice şi politice ale minorităţilor (mai ales cele maghiare) au amestecat interesele comunitare cu interesele economice private, colaborând la instaurarea unei cleptocraţii şi profitocraţii transetnice. Minoritarii făceau şi fac troc cu respectivele grupuri româneşti de plutocraţi, aflate temporar la putere.

Sunt, deci, de acord cu eliminarea radicală a acestui tip de reprezentare din sistemul politic al României. Rămâne să discutăm cum se poate echilibra situaţia, în condiţiile în care reprezentarea politică a românilor suferă de boala endemică a democraţiei, sistemul care generează în centrul societăţii un vid politic, ocupat mereu de farsori, paiaţe manipulate de forţele economice care conduc lumea, fără nici un raport cu interesele mulţimilor pauperizate, îndobitocite şi mecanizate.

Cu tot binele, Dan Culcer

            23 martie 2013

Sursa: http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.fr/2013/03/statul-roman-stat-na-t-ional-poliglot.html#links

D. Comentariul meu la replică

Stimate domnule Dan Culcer,

Este evident că lucrurile nu sunt la fel de simple cum par din ADDENDA, care este, prin forţa lucrurilor, o expunere sumară, minimală. Am fost chiar tentat să nu public ADDENDA, ci să dezvolt ideile ulterior, într-un articol separat, mai extins şi, fireşte, mai explicit. Dar, dacă amînam lucrurile, cine ştie cînd aş mai fi putut reveni asupra problemei. Or, materialul dvs. merita supus atenţiei publice şi, deci, răspîndit cît mai mult, acum. Iar aici încerc o completare la replica dvs., prin forţa lucrurilor tot sumară, dar necesară şi, sper, mai explicită, întrucît subiectul este foarte oportun, iar dacă-l ignorăm nu dispare, ci, dimpotrivă, devine şi mai pernicios – aşa cum s-a întîmplat şi pînă acum. În ceea ce mă priveşte, eu am scris cîteva studii pe tema hungarismului revanşard şi, dacă mai am timp şi găsesc şi nişte sponsori, am să le strîng în cîteva volume. Dar suntem prea puţini cei care tragem alarma asupra pericolului extrem reprezentat de revizionismul fascist al Ungariei – direct sau via U.D.M.R. –, de aceea orice reluare sau deschidere a dezbaterii este salutară.

Dvs. spuneţi: „Dar NU cred că metoda forte propusă este aplicabilă“. Vă referiţi la propunerea mea de a scoate din limbajul politic şi din Constituţie sintagma „minorităţi naţionale“. NU trebuie să fie o metodă forte, ci foarte delicată, diplomatică şi în consens cu preceptele lui Sun Tzî, din Arta Războiului. De altfel, ideea eliminării din praxis-ul politic românesc a conceptului de „minorităţi naţionale“ nu îmi aparţine mie, ca prioritate publicistică, ci deputatului P.R.M. Sever Meşca, diplomat de carieră şi fost chestor al Camerei Deputaţilor, care a demonstrat, riguros şi imbatabil, necesitatea acestei eliminări (cf. Sever Meşca, Constituţia României şi democraţia etnică, Editura Semne, 2003). NU este nevoie de o atitudine forte, ci doar de aplicare prin mimetism politic a practicii occidentale. Deja îi imităm pe occidentali în multe forme şi sub multe aspecte – dintre care foarte multe nu sunt necesare, ba chiar indezirabile, întrucît sunt dăunătoare! –, aşa că ar fi cazul să îi imităm mai cu folos în problema minorităţilor: adică să ne americanizăm, să ne englezim – eventual, să ne franţuzim – prin eliminarea conceptului de „minorităţi naţionale“ din practica şi teoria politică. Într-adevăr, în S.U.A., în Anglia, Franţa, Germania, Grecia, Italia NU EXISTĂ minorităţi naţionale. Acolo toţi cetăţenii sunt americani, sau britanici, sau francezi, sau germani, italieni, greci etc., şi nu există drepturi speciale pentru minorităţile naţionale, pentru simplul fapt că nu sunt recunoscute juridic. Sunt recunoscute faptic, demografic, poliţienesc, dar nu juridic şi politic: toţi cetăţenii şi rezidenţii străini trebuie să cunoască limba oficială a statului în care trăiesc, în statele respective există o singură limbă oficială şi toţi cetăţenii statului respectiv trebuie să respecte legile ţării. Dar nu există în nici o ţară din lume discriminarea pozitivă acordată excesiv de guvernele postdecembriste minorităţilor maghiare, ţigăneşti şi evreieşti, aşa cum s-a întîmplat în România, din cauza presiunilor externe şi a slugărniciei guvernanţilor, aşa cum s-a relevat în studiul „Slugărnicia pierde România“.

Apropo de expresia „stat poliglot“. Cu regretul că trebuie să vă corectez, sintagma însăşi este incorectă. Numai individul este poliglot, statul este bilingv, trilingv, polilingv – sau, zis mai în spiritul calofiliei limbii române, multilingv. Elveţia este singurul stat trilingv; Norvegia are o zonă bilingvă, într-o insulă unde locuiesc, preponderent, suedezii – situaţie de care fac mare caz moghiorii, ca să dea exemplu de bilingvism, spre a-şi argumenta pretenţiile lor de bilingvism în zona Har-Cov. Numai că maghiarii şi maghiarizaţii din judeţele Harghita şi Covasna nu sunt comparabili cu suedezii din Norvegia: dimpotrivă, au un comportament antiromânesc absolut condamnabil! De exemplu, dacă suedezii din zona cu bilingvism statuat juridic consideră benefic respectivul statut, hungariştii horthyşti din zona Har-Cov pretind, acum, după ce au obţinut prin şantaj politic bilingvismul, ca acolo să se vorbească numai ungureşte (sau maghiareşte). Chiar zilele trecute Tribunalul Cluj a anulat, după un an, un concurs pentru postul de redactor şef adjunct la Radio Cluj, deoarece conducerea Radioului Cluj impunea candidaţilor să ştie limba maghiară! Incontinenta impertinenţă moghioră şi filomaghiarismul unor indivizi trădători ca P.N.L.-istul Mădălin Guruianu au făcut ca, în 2011, prefectul Gyorgy Ervin să ceară inscripţionarea bilingvă a denumirilor tuturor instituţiilor publice din judeţul Covasna. Păi, să nu îi bagi la puşcărie pe decidenţii acestor dispoziţii discriminatorii antiromâneşti?!

Vedeţi că există şi acum, după milecentenarul „existenţei“ lor în Europa, atîta harababură în statutul lor social şi lingvistic încît nici denumirea limbii nu este clară?! Îl întrebi pe unul „ – Vorbeşti ungureşte?“; dar nu îl întrebi „ – Vorbeşti maghiareşte?“, fiindcă sună urît, dizgraţios. Există expresia „corectă“ „limba maghiară“, dar nu există „limba ungară“; există dicţionarul român-maghiar, dar nu există unul român-ungar. Un exemplu irefutabil al caracterului idiot al existenţei Ungariei în Europa este că denumirea oficială a ţării, în interior, înscrisă şi pe timbrele lor, este „Magyar Republic“, dar, pentru exterior, fiindcă le este ruşine cu această denumire barbară, îşi zic „Hungary“, fiindcă sună mai occidental. Numai că tîmpenia lor este şi mai mare, deoarece Hungary trimite, imediat, la hunii lui Attila, supranumit „Biciul lui Dumnezeu“!

Cît despre România, nu este şi nici nu poate fi un „stat poliglot“, sau, corect zis, multilingv. Şi, cu atît mai puţin, România, nu este şi nici nu poate fi un stat „multicultural“ şi nici Transilvania nu „este un spaţiu de complementaritate“ – cum se pretindea în infamanta „Declaraţie de la Budapesta“, din 16 iunie 1989, semnată de o clică de trădători români, în frunte cu trădătorul iniţial, ex-regele Mihai de Hohenzollern. De  fapt, prin propunerea pe care o faceţi, de introducere a sintagmei „stat poliglot“, dvs. invitaţi – mi se pare mie – la o confuzie, întrucît vreţi să spuneţi „stat bilingv“, sau, ca să rămînem la cazul Elveţiei, „stat trilingv“. Nu poliglot, nici polilingv, ci multilingv, formulă care ar include, pe lîngă maghiară şi ţigănească – limbile minorităţilor cele mai numeroase –, inclusiv celelalte limbi minoritare din România: germana, rusa, ruteana, ucraineana, turca, tătara, sârba, slovaca, bulgara, croata, ceha,  polona, italiana, greaca, armeana, idiş, mai nou chineza etc., considerîndu-i pe aromâni fie ca parte din majoritatea română, fie ca entitate naţională şi lingvistică separată – minorităţi ai căror membri se ridică, din punct de vedere numeric, la cel mult 15 la sută, cu tot cu ticăloşii maghiari şi maghiarizaţi! Conceptul de multilingv (adică, în terminologia dvs., de „stat poliglot“) include un pericol mascat: toate minorităţile ar trebui să aibă dreptul se bucure de aceleaşi drepturi ca şi majoritarii, respectiv limbă în administraţie, învăţămînt de toate gradele, prezenţa fiecăreia şi a tuturor în Parlament etc. – formulă care ar face din România o nefăcută: Turnul Babel în formulă modernă. În plus, politica paşilor mărunţi şi şantajul practicate permanent de minoritatea maghiară au făcut ca lucrurile care păreau, la început, mărunte – cîte o şcoală primară ici şi colo, apoi gimnazii, apoi licee, apoi încă o universitate, apoi cursuri în maghiară la alte universităţi, apoi limbă în administraţie, prezenţa la guvernare ş.a.m.d. – au dus, nici mai mult nici mai puţin, la pretenţia autodeterminării, pe motivul vechii împărţiri teritoriale pe regiuni, urmînd, probabil, solicitarea vehementă a independenţei, în vederea secesiunii, ca să ne trezim cu un fel de Kosovo sau Nagorno-Karabah în buricul ţării. Istoria contemporană a evoluat, cu sprijinul lichelismului guvernanţilor, numai în favoarea minorităţii maghiare. Polilingvismul, respectiv, cum ar fi estetic zis, multilingvismul, ar da aripi şi pretexte şi celorlalţi minoritari, pe baza pretenţiei „de ce lor DA şi nouă NU“! Şi atunci să te ţii mişcare centrifugă! Enclave, mini-enclave, micro-enclave… Biată Românie, făcută… flenduri (= zdrenţe), flenduri fiind un cuvînt prezent în graiul săsesc, şi în limbile turcă, italiană, cehă, sîrbă, polonă, ruteană! Şi aceasta deoarece Elveţia are – repet, caz unic în lume – trei limbi oficiale: franceza, germana şi italiana (le-am enumerat în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni). Cum se ştie, toţi elveţienii (sau, probabil, aproape toţi) cunosc, vorbesc şi scriu în aceste trei limbi, în funcţie de împrejurări, iar statul elveţian îşi publică documentele în toate aceste trei limbi, deoarece proporţia demografică a celor trei naţionalităţi este aproximativ egală şi, în orice caz, au o îndelungată istorie de convieţuire paşnică. Ceea ce nu se poată spune despre minoritatea maghiară sau ţigănească din România, îndeosebi din Transilvania!

Privită prin această retrospectivă, sintagma „stat poliglot“ apare ca fiind nu doar improprie semantic, ci chiar indezirabilă atît prin confuzia introdusă, cît, mai ales, prin perspectiva pe care o oferă: ar trebui, deci, să ne aşteptăm ca, la fel ca în Elveţia, minorităţile moghioră şi ţigănească să ajungă la egalitate demografică faţă de Neamul Românesc, care, acum, deţine aproximativ 85 la sută din ponderea populaţiei României. Să ne amintim că unul dintre vorbeţii de la postul TV Antena 3, Mădălin Voicu, „prognozase“ că, ţinînd cont de înmulţirea în progresie geometrică a ţiganilor, s-ar putea ca, peste două-trei decenii, ţiganii să devină, „din minoritate conlocuitoare, majoritate conducătoare“ – ameninţare reluată pe postul Realitatea TV!

Cît despre maghiari şi maghiarizaţi, chiar dacă am avea în vedere amplificarea comportamentului lor suicidar – atît din România, cît şi din Ungaria –, nu este un motiv de liniştire, deoarece, din cauza tezei rasiste şi preponderent antiromâneşti a Ungariei, maghiarizarea, aplicată inclusiv prin maghiarizarea numelor nu numai din actele de identitate, dar şi de pe crucile din cimitire, maghiarizarea accelerată rămîne un „principiu“ hungarist permanent, împotriva căruia ardelenii nu au de gînd să i se opună: dimpotrivă, aşa cum alertează Gheorghe Funar, se grăbesc să adopte, masiv, cetăţenia maghiară! Aplicarea maghiarizării în condiţiile actuale şi sub aceste forme în Ardeal este cu atît mai periculoasă cu cît ardelenii nu şi-au manifestat niciodată împotrivirea în mod ferm, timp de o mie de ani, cît Transilvania a fost condusă de principi maghiari sau de români maghiarizaţi, deşi, totdeauna, din anul 950 pînă azi, au fost majoritari în proporţie covîrşitoare faţă de maghiari! Cele cîteva răscoale – de la Bobâlna, din 1438-1439, războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja, din 1514, războiul lui Horia, Cloşca şi Crişan, războiul lui Avram Iancu – abia că atestă această lipsă de fermitate. A venit momentul ca ardelenii să iasă din letargia lor istorică şi să nu mai fie ademeniţi de iluziile diseminate de către indivizi ca Sabin Gherman sau de avantajele dobîndite prin obţinerea cetăţeniei ungare, acceptată acum din cauza mirajului unor avantaje pecuniare. Se pare că au uitat de vremea consemnată de expresia unio trium nationum, cînd erau obligaţi de grofi să nu poarte cizme, căciulă de blană, haine frumoase etc., pentru a fi mereu umiliţi şi prezentaţi ca slugi, exact cum sunt descrişi chiar şi în zilele acestea de propaganda fascistă hungaristă, inclusiv în manualul despre pretinsa istorie a secuilor, secui care nu mai există fiindcă au fost maghiarizaţi integral de peste două sute de ani – manual care nu este decît o nouă manifestare a măgăriei maghiare! Se pare că ardelenii au uitat cu totul de Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae! Riscul este cu atît mai mare cu cît apar şi materiale despre „isteria de a fi român“, cum scrie un nătărău care nu ştie despre ce scrie, sau despre Tricolorul României, depreciat de un individ cu o privire bovină şi cu gura întredeschisă, gata să prindă muşte, Sorin Ioniţă-Gură-cască, sub titlul „Jeanne d’Arc de Covasna sau războiul celor două cârpe“, publicat în revista 22, a „Fundaţiei Soros pentru o societate deschisă“, fundaţie care, cum am mai relevat în articolul „F.M.I. şi B.M. vor guverna România“, nu este decît „un uriaş aspirator de informaţii“, adică o agenţie de spionaj camuflată!

Ca atare, este absolut necesar şi e foarte simplu să fie eliminată din Constituţie sintagma „minorităţi naţionale“. Trebuie să existe doar voinţa politică a guvernanţilor. Dacă nu pot, îi vom ajuta, dacă nu vor, îi vom sili, iar dacă se opun îi vom elimina. Cum am mai spus, nu ca în Islanda, fiindcă românii nu au experienţa lor democratică, dar măcar ca pe vremea lui Horia, Rex Daciae, sau a lui Avram Iancu. Din moment ce Borboly Csaba ne ameninţă că vor pune mîna pe arme, pentru că se irită la interzicerea de către autorităţi a arborării aşa-zisului steag secuiesc – deşi chiar un heraldist maghiar, decorat de către Traian Băsescu, probabil pentru că este un antiromân virulent, recunoaşte că „steagul secuiesc este un fals, model de broderie de pernă“, deşi e arborat necontenit de 23 de ani încoace –, trebuie să fim pregătiţi să le dăm riposta cuvenită, aşa cum se procedează cu şarpele care îţi iese în drum!

Apoi spuneţi: „Dacă nu am avea un stat care poate fi uşor şantajat şi presat, acum“. Trebuie făcută o disociere: nu „statul este şantajat“, ci conducătorii lui. E-adevărat că, sub aspectul consecinţelor politicii duse de aceşti guvernanţi, rezultatul este cam acelaşi pentru stat, pentru ţară, din cauza cedării la şantaj şi a slugărniciei lor. Şi continuaţi: „Şi aşa a fost mereu. Deci politica românească se poate baza pe hotărâre şi şiretenie, nu doar pe una sau alta“. E-adevărat, aşa a fost mereu, pentru că, observase cu amărăciune şi Grigore Ureche, „suntem în calea tuturor răutăţilor“. Dar politica românească – înţeleasă în sens larg, adică incluzînd aici şi pe aceea a domnitorilor români – s-a bazat, întotdeauna, pe „hotărâre şi şiretenie“ tocmai pentru a ieşi din clinciul în care o băgase Istoria: Neamul Românesc era aşezat în calea tuturor răutăţilor. Acel „bizantinism“ de care era şi mai este acuzată politica românească autentică rezidă tocmai în „hotărâre şi şiretenie“, aşa cum am relevat în mai multe articole, cel mai recent în studiul „Scursurile din PDL se preling în USL“, referindu-mă la dictonul machiavelic „Scopul scuză mijloacele“.

Referitor la afirmaţia lui Putin, trebuie nuanţată analiza. Denumirea oficială a Rusiei este „Federaţia Rusă“ tocmai pentru că include mai multe popoare, nu minorităţi; popoare care au fost cucerite de ruşi în decursul istoriei, dar popoare. Este evident că nu la acestea se referă Putin cînd vorbeşte de minorităţi, ci la cei  proveniţi din statele din afara Federaţiei Ruse şi din afara Comunităţii Statelor Independente (adică ceea ce a mai rămas din fostul imperiu ţarist/sovietic).

În sfîrşit, mai spuneţi: „Expulzarea celor cu dublă cetăţenie ar fi o armă cu dublu tăiş, care, dacă s-ar aplica şi basarabenilor, (re)deveniţi cetăţeni români, nu ne-ar fi de nici un folos“. Dar echivalarea situaţiei basarabenilor cu a maghiarilor şi maghiarizaţilor care au obţinut dubla cetăţenie nu este corectă: basarabenii au fost cetăţeni români fie că fuseseră supuşii lui Ştefan cel Mare, fie că au fost cetăţenii României Mari. Pe cînd maghiarii şi maghiarizaţii din România, îndeosebi cei din Transilvania, nu au fost cetăţeni ai Ungariei decît patru ani: în vremea ocupaţiei horthyste de după Dictatul de la Viena, căci în timpul Imperiului Austro-ungar au fost supuşi imperiali şi nu ai Ungariei! Apoi, nu cred că vreun basarabean care a obţinut şi cetăţenie română ar comite acte antiromâneşti, cum fac maghiarii şi maghiarizaţii din România, de la Trianon încoace!

În Constituţia de la 1991, se afirmă la art. 4 „ (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român“; (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială“. Era, deci, o reglementare generoasă, care îi cuprindea pe toţi locuitorii ţării. Dar, mai jos, se introduce una dintre cele mai mari tîmpenii constituţionale: prevederea de la art. 59 (2): „Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament au dreptul la cîte un loc de deputat“ (sic)! Aşa s-a făcut că au intrat în Parlament deputaţi etnici cu 1850 de voturi, cînd un român avea nevoie de 30.000 de voturi pentru a realiza acelaşi lucru. Consecinţa cea mai nocivă este că, aşa cum am mai arătat, grupul parlamentar al minorităţilor este un apendice care votează exclusiv cu Puterea şi, astfel, o majoritate politică şubredă se transformă, cu voturile parlamentarilor minorităţilor, într-o majoritate politică calificată: în acest mod, se realizează cvorumul necesar trecerii legilor ordinare, şi, mai ales, organice. Din acest motiv, guvernul (partidul sau coaliţia aflate la putere) nu se atinge de ei. Aşadar, parlamentarii minorităţilor votează cu Puterea, ca cetăţeanul turmentat, din „O scrisoare pierdută“, care nu „luptă contra Guvernului“, dar nu din considerente doctrinare sau de apărare a intereselor minoritarilor, ci din lichelism. Şi, oricum, reprezentanţii minorităţilor au votat în Parlament numai contra intereselor Românismului şi Românităţii, exemplul cel mai vizibil fiind parlamentarii U.D.M.R., ai jüden-ilor (citiţi: jidanilor) şi ai ţiganilor. Eliminarea reprezentanţilor în Parlament ai minorităţilor naţionale prin eliminarea conceptului „minorităţi naţionale“ implică şi anularea celorlalte „discriminări pozitive“ acordate minorităţilor, în primul rînd celei maghiare: inscripţii bilingve, şcoli, licee, universitate, emisiuni radio-tv în limba maghiară etc.

Protejarea minorităţilor i-a fost impusă României la Tratatul de Pace de după încheierea Primului Război Mondial. Problema minorităţilor a fost concepută ca un „cui al lui Pepelea“, prin care să se facă, ulterior, presiuni asupra României, în continuarea presiunilor prilejuite de semnarea Tratatului de la Berlin, din 1879, prin care se forţa împămîntenirea la grămadă a jidanilor. Acum, Ungaria este folosită de Marile Puteri (a se citi Marile Putori), în special de către S.U.A., ca factor de presiune contra României pretextîndu-se „apărarea drepturilor minorităţilor“. Unul dintre actonii politici implicaţi în aceste presiuni este Richard Holbrooke – principalul vinovat de dictatul antisîrb de la Dayton –, care, printre altele, spunea: „Trebuie reparată moştenirea Trianonului“. Adică repeta lait-motivul politicii revizioniste a Ungariei. Anterior afirmaţiilor acestuia, apăruse, în S.U.A., cartea colonelului (rtg.) Trevor N. Dupuy, FUTURE WARS. The world’s most dangerous flashpoints. Warner Books, New York, 1993. Capitolul 8, The war for Transylvania, a cărui traducere am publicat-o în serialul „Război pentru Transilvania“, tratează despre războiul dus de România contra Ungariei pentru „ocuparea Transilvaniei“, război în care  Ungaria luptă pentru „apărarea secuilor“. În preambulul capitolului se precizează: „De asemenea, deşi 96,6 la sută din populaţia Ungariei este reprezentată de etnici unguri, iar restul în cea mai mare parte de germani şi slovaci, circa 1,9 milioane de etnici unguri, cunoscuţi sub numele de secui – care alcătuiesc aproximativ 20 la sută din totalul populaţiei ungare – trăiesc în România. Aceste cifre folosite pentru exemplificare nu sunt numai date statistice, ci reflectă existenţa unor probleme grave şi periculoase. Revoluţia care a dus la răsturnarea dictaturii Nicolae Ceauşescu în România a izbucnit atunci cînd forţele de securitate au ucis un preot maghiar din Timişoara (sau Temesvar), centru al comunităţii Secuilor din România“ (Trevor N. Dupuy, op. cit., pag. 232 – vezi facsimilul). Preotul „ucis“ la Timişoara nu este altul decît curvarul, spionul, revanşardul, delapidatorul şi antiromânul Laszlo Tokes, „reprezentantul“ României în Parlamentul European şi vicepreşedinte la acestuia, ales în această funcţie inclusiv cu voturile europarlamentarilor P.D.L.!

Periculozitatea esenţială rezidă în diseminarea acestor falsuri, căror li se dă girul de „mare autoritate“, de vreme ce sunt etalate de un colonel american, fie el şi în retragere, dar căruia, în prezentarea cărţii, i se face reclamă ca fiind „unul dintre cei mai importanţi analişti militari“. Dar asemenea enormităţi, precum „repararea moştenirii Trianonului“ a fost spusă, prin 1990, de curvarul François Mitterrand, şi, acum cîţiva ani,  de către generalul american Wesley Clark (de origine iudeo-khazară) – autorul miniholocaustului de la Ferma Davidienilor, Waco, Texas, pe care a incendiat-o cu napalm, folosind tancurile –, individul care era pe punctul să declanşeze „Al Treilea Război mondial“, devenit afacerist şi, subit, acum, consilier (adică păpuşar) al lui Victor Ponta! Şi, să reţinem, toată propaganda occidentală pro-hungaristă se învîrte în jurul protejării „secuilor“, care, repet, nu mai există de peste două veacuri.

Dar propaganda occidentală pro-hungaristă şi pro-minorităţi are un scop bine determinat şi stabilit de multă vreme: secesiunea Transilvaniei – cum o afirmă textual Trevor N. Dupuy –, urmată de federalizarea României şi, în final, desfiinţarea României prin politica regionalizării, politică reluată acum de U.S.L., după ce fusese încercată pe timpul guvernului lui Adrian Năstase!

Iată suficiente – dar nu exhaustive – argumente pentru a susţine că eliminarea sintagmei „minorităţi naţionale“ este necesară, posibilă şi, mai ales, urgentă. Această eliminare este prioritatea proximei revizuiri a Constituţiei.

31 martie 2013

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu