Ion
Stan codificat „Ostil“!
În urmă cu vreo patru-cinci decenii,
un avion de pasageri sud-coreean a deviat de la rută din nu se ştie ce motive
şi a intrat în spaţiul aerian al U.R.S.S. A fost interceptat de aviaţia de
vînătoare sovietică, somat să se identifice şi să iasă din spaţiul aerian
sovietic. Iarăşi nu se ştie din ce motive, comandantul aeronavei de pasageri nu
a răspuns somaţiei. În conformitate cu regulamentele militare şi în consens cu
centrul de urmărire de la sol, pilotul sovietic a codificat „Ostil“ avionul
care nu răspunsese somaţiei. În limbajul militar, codificarea cu calificativul
„Ostil“ înseamnă „Distrugere imediată!“ Necazul a fost şi că, puţin mai
devreme, radarul din zonă semnalase că un avion american de spionaj intrase în
spaţiul aerian sovietic, pe care, apoi, îl pierduse de pe radar. Aviatorul a
ochit şi a tras o rachetă. Avionul a căzut în ocean şi pasagerii, împreună cu
echipajul, au murit toţi. Sigur, au fost şi nişte circumstanţe nefericite: era
noapte, erau condiţii meteo nefavorabile – niţică furtună, nori etc. – dar,
totuşi, pilotul, apropiindu-se, nu se poate să nu fi văzut că era un avion de
pasageri. Sau, poate că, din nefericire, nu a văzut. Sub presiunea
informaţiilor anterioare şi a misiunii de luptă încredinţate, pilotul a crezut
că era vorba de acel avion-spion care tocmai fusese semnalat şi l-a doborît. A
ieşit un scandal internaţional, s-a făcut şi un film, dar morţii au rămas în
ocean, iar codul „Ostil“ a rămas în uz.
Deputatul Ion Stan a fost, şi el, codificat
„Ostil!“ Dar caracteristicile cazului său şi cele ale avionului de pasageri
sud-coreean sunt absolut opuse. Într-adevăr, dacă, în esenţă, cazul avionului
constituie, din cauza împrejurărilor, o nebuloasă deplină, cazul Ion Stan este
absolut transparent, cu toate datele de identificare la vedere. Este o persoană
publică foarte cunoscută, cel puţin în lumea politică: este un membru militant
al P.S.D., onest, patriot, apărător al interesului public, deţinător al unor
importante demnităţi publice şi secrete de stat, care a făcut, în Parlament,
declaraţii politice incendiare contra corupţilor de la Putere, îndeosebi în
acest ultim mandat al Parlamentului. Deci, a fost perceput ca un real pericol
de către clica formată din alianţa politică P.D.L. + U.D.M.R. + U.N.P.R. +
grupul eminamente perfid, antiromânesc, al minorităţilor naţionale – aflată la
Putere, evident, pînă la instalarea guvernului Ponta. Dar, trebuie să repet
ceea ce s-a semnalat, uneori, în presă: guvernul Ponta se află la guvernare,
dar nu la Putere, deoarece pîrghiile puterii se află preponderent în mîna
fostei Puteri şi actualei Opoziţii.
Cazul Ion Stan este o victimă a luptei pentru
Putere dintre cele două forţe principale care se confruntă: chipurile dintre „Stînga“
(U.S.L.,compusă din alianţa
contra-naturii dintre P.S.D. şi P.N.L.,în care a fost inclus, pe ultima sută,
şi U.N.P.R.-ul, acuzat copios, pînă mai deunăzi, chiar de către Victor Ponta ca
fiind format din traseişti, din trădători etc.) şi „Dreapta“ (rebotezată A.R.D.,
formată din P.D.L. şi alte grupuleţe de strînsură, ca defunctul P.N.Ţ.C.D.);
între ele oscilează ticăloşii din U.D.M.R., care pîndesc să vadă încotro se
înclină balanţa Puterii, spre a se lipi de noul cîştigător, aşa cum au făcut în
ultimii 17 ani. În esenţă, aceste forţe formează clasa politică
postdecembristă, sau, zis mai concis, CLEPTOCRAŢIA.
Între cele două mari familii politice există, acum, şi un numitor comun: scursurile
politice prelinse din P.D.L. în U.S.L.,
îndeosebi în P.N.L., de tipul lui Sorin Frunzăverde – proeminent satrap local
–, sau al lui Cătălin Croitoru, insinuat în P.S.D., ca tip fiind meschin,
insignifiant. Diferenţierea pe principi politice dintre partidele care au
guvernat şi guvernează acum este doar o faţadă de a cărei demagogie s-a convins
tot mai multă lume: esenţa cleptocraţiei este accederea politicaştrilor la
Putere pentru a-şi însuşi resursele publice în folos propriu.
Desigur, printre membrii unora dintre aceste
partide, cum este P.S.D., se află şi oameni politici oneşti, şi l-am indicat
frecvent chiar pe Ion Stan. Dar am serioase rezerve ştiinţifice că în cadrul A.D.R.
s-ar afla politicieni oneşti, patrioţi, apărători ai interesului public. Cu
privire la membrii P.D.L., îndeosebi, se poate aplica remarca lui Victor Ponta:
„Pe
ăştia nici dacă-i împuşti nu e suficient!“ Evident,
aşa cum am mai spus, Victor Ponta a făcut o figură de stil, o hiperbolă, oarecum,
deoarece, ca fost procuror, a avut pistolet în dotare şi, ca premier, ştie că,
în ultima vreme, muniţia s-a scumpit foarte mult şi, apoi, ar fi risipă de
cartuşe: mai
ieftină ar fi spînzurătoarea şi, mai eficientă
imagologic, tragerea în ţeapă!
Actuala hărţuire a deputatului Ion
Stan este, într-adevăr, cum dezvăluie, Vlad Dumitraş, în Cotidianul din 26 noiembrie a.c., „o execuţie politică“.
Ca ex-preşedinte şi ca actual vicepreşedinte
al Comisiei comune parlamentare de control a activităţii S.R.I., ca fost
prefect, ca membru al Parlamentului etc., Ion Stan ştia de mult că persoana sa
este sau trebuie să fie, prin forţa lucrurilor, urmărită informativ de Serviciile
Secrete cel puţin pentru a fi protejat. Cu atît mai mult ar fi fost urmărit
dacă ar fi fost suspectat de activităţi care ar fi adus atingere siguranţei
naţionale, inclusiv sub specie penală. Luînd aceste consideraţii ca premisă
axiomatică, conchidem că nu putea să comită asemenea fapte penale, care i se
impută, evident, doar pentru a fi compromis. Apoi, ţinînd cont de incendiarele sale declaraţii politice demascatoare
din Parlament, este absolut evident că
este vorba de o înscenare ca acţiune de retorsiune a preşedintelui Traian
Băsescu, în primul rînd, dar şi a clicii care se simte în pericol.
Această formă de asasinat politic este
preludiul celui fizic real, care îi va urma. Într-adevăr, acum s-a trecut la
metoda Securităţii din anii 1950-1960 – condusă de echipele jüden-comuniste trimise de N.K.V.D. –,
care se folosea de indivizi condamnaţi pe viaţă sau la ani grei de puşcărie
pentru fapte penale ca instrumente docile spre a-i asasina în puşcărie pe
condamnaţii politici consideraţi cei mai periculoşi (vezi cartea „DRUMUL DAMASCULUI. Spovedania unui fost
torţionar“, de Doina Jela, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999). Aşadar, dacă
actuala clică politică va reuşi să-l bage la puşcărie – prin presiuni asupra
procurorilor şi judecătorilor corupţi sau coruptibili – pe deputatul Ion Stan,
există riscul iminent ca el să fie asasinat în puşcărie, aşa cum, de exemplu, fusese
asasinat Gheorghe Brătianu, în 1954, sau, generalul Emil Macri, în 1990. Fostul
premier Adrian Năstase a scăpat, deocamdată, de acest risc, fiindcă el nu
apucase să vorbească, precum Ion Stan, dar Adrian Năstase tot prezenta pericol,
de aceea l-au „priponit la mititica“ pentru a-i „arăta pisica“, să facă „ciocul
mic“. Într-un articol publicat în urmă cu vreun deceniu, ziarista Lelia
Munteanu publicase un articol cu un titlul care devenise faimos şi care releva
nivelul profund şi periculos la care ajunsese corupţia din Ju$tiţi€: „Decît
să-ţi angajezi un avocat, mai bine îţi cumperi un judecător!“ (cf. Adevărul, nr. 3322, 19 februarie 2001,
pag. 1). Apoi, tot cam atunci, şi într-un alt context al analizei, ziaristul
Cristian Tudor Popescu îşi arăta temerea că, ţinînd cont de tendinţa accelerată
pe care o luase, atunci, corupţia din justiţie, din politică, din economie
etc., exista riscul apariţiei, şi la noi, a „escadroanelor morţii“, ca în
ţările sud-americane Argentina, Brazilia etc. Acum am ajuns în situaţia limită
de degradare a vieţii politico-economice întrevăzută de C.T.P. şi, de aceea,
cred că nu ar trebui să ne temem de apariţia acestei forme de asanare radicală
a corupţiei, dar ar fi chiar dezirabilă. Calea democratică a alegerilor a eşuat
lamentabil – după cum s-a văzut inclusiv după ultimul referendum de demitere a
preşedintelui Traian Băsescu –, iar alegerile din 9 decembrie vor fi şi ele
furate. Ca atare, ultima soluţie este o revoluţie autentică, făcută de români
în favoarea românilor, cu recuperarea suveranităţii şi demnităţii ţării, a
averii ţării înstrăinate de guvernele postdecembriste şi cu pedepsirea radicală
a vinovaţilor. Ca formă premergătoare a acestei revoluţii ar fi posibilă şi
înfiinţarea „escadroanelor morţii“, care să-i lichideze pe corupţi, deopotrivă
cu judecătorii, procurorii şi avocaţii corupţi care-i apără şi îi favorizează!
A ne aştepta la succes democratic pe calea electorală actuală nu înseamnă decît
a face o revoltă în genunchi. Fireşte, pentru evitarea unei asemenea
eventualităţi, soluţia fericită ar fi ca electoratul să se prezinte la vot în
proporţie de 99 la sută şi să aleagă o nouă clasă politică, dar în mod conştient
şi nu să se lase cumpărat, ca pînă acum, cu un kil de ulei şi o pereche de cizme
de cauciuc. Fiindcă o soluţie paşnică şi democratică precum în Islanda nu e
posibilă cu actualul electorat român, de o incultură politică deplină şi, ca
atare, de o totală lipsă a exercitării democraţiei. De aceea este imperios
necesar ca la alegerile din 9 decembrie electoratul să aleagă numai candidaţii independenţi
sau ai partidelor care nu au fost la guvernare. Cu excepţia, repet, a lui Ion Stan
sau a altuia la fel de curajos şi cinstit ca acesta.
1 Decembrie 2012
Colonel
(r.) Vasile Zărnescu
