Limba noastra

Limba noastră

Alexei Mateevici

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910.

În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după care a fost numit profesor de greacă şi latină, devenind și membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie.

Începând cu anul 1910, Alexei Mateevici a publicat poezii, nuvele, articole în presa vremii. Debutând cu o proză tradusă din Cehov şi cu schiţa „Toamna“ inspirată din viaţa basarabeană, în gazeta Basarabia. Colaborările cu presa scrisă au continuat în Viaţa Basarabiei, Luminătorul, Cuvânt moldovenesc ș.a., în care a publicat versuri originale şi traduceri din A. K. Tolstoi, S. I. Nadson, G. R. Derjavin, M. Lermontov, A. S. Puşkin, studii de etnografie şi folclor, de istorie, filozofie și de teologie.

La nici 30 de ani împliniţi cade răpus de febră tifoidă, în timp ce se afla pe front ca preot militar, 26 august 1917. Ca poet rămâne memorabil prin poezia „Limba noastră“ scrisă cu prilejul inaugurării cursurilor pentru învăţători în iunie 1917, cu numai două luni înainte de moartea sa prematură. Opera sa poetică în totalitate abia de adună patruzeci şi trei de titluri.

(Sursa: reteaualiterara.com)

31 august - Ziua Limbii române

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin Legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

În rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ’nşirate, -

Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spiue-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfânta,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Ştergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ’n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde –

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.