Ungaria, U.D.M.R., bisericile şi partidele etnice maghiare
grăbesc obţinerea autonomiei Ardealului !
Autorităţile de la Budapesta împreună cu numeroasele
organizaţii ale etnicilor unguri din România au declarat anul 2014 ca fiind
anul obţinerii autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Realizarea acestui obiectiv, urmărit cu tenacitate de
către Ungaria şi revizionismul maghiar, este prevăzut să parcurgă în vara şi
toamna acestui an următoarele etape:
1. Finalizarea proiectului de lege al U.D.M.R. şi
Partidului Civic Maghiar (P.C.M.) privind înfiinţarea Ungariei mici cuprinzând
judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi depunerea acestui proiect de
lege la Parlamentul României, cel târziu în luna septembrie a.c.
2. Continuarea înţelegerilor secrete dintre conducătorii
U.D.M.R. şi P.S.D. vizând modificarea legislaţiei existente prin ordonanţe de
urgenţă care să permită adoptarea legală a însemnelor Ungariei mici, respectiv
imnul naţional al Ungariei, drapelul Ungariei şi steagul unguresc al Ardealului
(aşa-zisul steag al ţinutului secuiesc). Pentru realizarea acestor obiective
anti-româneşti ale Ungariei şi U.D.M.R., premierul Victor Viorel Ponta
(preşedintele P.S.D. şi candidat la funcţia de Preşedinte al României) şi
vicepremierul Liviu Dragnea s-au deplasat în judeţele Covasna şi Harghita, unde,
în baza unor înţelegeri secrete, a fost stabilit calendarul pentru realizarea
lor.
3. În mare secret, Ungaria şi U.D.M.R. au pus la cale şi
este în curs de realizare o reţea de comunicaţii foarte bine securizată, prin
fibră optică, care permite coordonarea acţiunilor de la Budapesta împotriva
integrităţii teritoriale a României. Prin acest sistem de telecomunicaţii
speciale ale Ungariei, extins în numeroase localităţi şi în mai multe judeţe din
Ardeal, sub pretextul cooperării regionale şi transfrontaliere, autorităţile de
la Budapesta coordonează pregătirile pe care U.D.M.R., bisericile ungureşti şi
organizaţiile paramilitare maghiare le fac pentru declararea şi înfăptuirea
autonomiei teritoriale a Ardealului, inclusiv pentru declanşarea unui război
civil, după scenariile din Kosovo şi Ucraina. Până acum, principalele obiective
coordonate de la Budapesta, prin reţeaua de fibră optică realizată în secret pe
teritoriul României au fost următoarele: dobândirea a cât mai multe suprafeţe
de terenuri agricole şi păduri pe calea retrocedărilor ilegale; acordarea
cetăţeniei Ungariei, în mod gratuit, pentru milioane de români; organizarea
unităţilor paramilitare ale etnicilor unguri; suplimentarea numărului de arme
şi muniţii din depozitele aflate ilegal în multe localităţi din Ardeal.
Despre lucrările privind telecomunicaţiile speciale, executate
şi cele contractate pe teritoriul României de către autorităţile de la
Budapesta în complicitate şi cooperare (inclusiv financiară, cu o contribuţie
de 15 la sută) cu autorităţile locale din Ardeal conduse de către reprezentanţi
ai U.D.M.R., au aflat şi raportat atât Serviciul Român de Informaţii
(S.R.I.), cât şi Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.), dar beneficiarii
acestor informaţii refuză să le valorifice, iar Comisia parlamentară de control
a S.R.I. şi S.I.E. a intrat într-o lungă vacanţă, acum de vară.
Respectând principiul transparenţei, opinia publică
românească şi, mai ales, românii din Ardeal, este necesar să beneficieze rapid
de informaţii din partea preşedintelui României şi primului-ministru în
legătură cu sistemul de telecomunicaţii speciale al Ungariei realizat şi cel în
curs de extindere pe teritoriul României şi obiectivele acestuia.
În timp ce Ungaria şi U.D.M.R. extind pe teritoriul
României reţeaua secretă de fibră optică, primul-ministru şi preşedintele
României i-au înştiinţat pe români că au de gând să „rupă“ sau să menţină
pactul lor de coabitare. Cei doi „actori“
politici fac ping-pong, acum, pe tema pactului de cooperare.
Incredibil dar adevărat, Ungaria a realizat şi extinde
un serviciu de telecomunicaţii speciale în Ardeal, cu ştiinţa şi complicitatea
autorităţilor Statului Român!
4. Continuarea întâlnirilor publice şi secrete
prilejuite de taberele de vară organizate de Ungaria în Ardeal, cu sprijinul
U.D.M.R. şi al bisericile maghiare. La acestea se adaugă taberele de pregătire
paramilitară organizate în Ardeal de către Ungaria şi U.D.M.R., cu participarea
liderilor partidului Jobbik din Ungaria, inclusiv a preşedintelui acestei
formaţiuni politice extremiste.
Unii conducători ai autorităţilor Statului Român, cu
toate că au toate argumentele legale la dispoziţie, au refuzat să-l declare persona non grata pe preşedintele
partidului Jobbik şi astfel acesta va zburda, din nou, prin localităţile româneşti
din Ardeal şi va organiza minoritatea maghiară pentru obţinerea autonomiei
teritoriale pe criterii etnice.
5. Numirea în funcţia de viceprim-ministru al României
şi ministru al Culturii a unei persoane potrivite să susţină acţiunile
revizioniste ale Ungariei şi obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului.
Premierul Victor Viorel Ponta, candidat la funcţia de preşedinte al României, a
confirmat, inclusiv prin recenta vizită de lucru făcută în judeţul Harghita, că
susţine acţiunile Ungariei şi U.D.M.R., îndreptate împotriva Poporului Român şi
a integrităţii teritoriale a României.
Având în vedere uriaşul pericol unguresc şi acţiunile
Ungariei şi U.D.M.R. desfăşurate în România, la organismele europene, la
cancelariile marilor puteri europene şi în S.U.A. (prin lobby-ul unguresc), Partidul
România Mare solicită liderilor partidelor politice parlamentare să acţioneze
urgent pentru scoaterea U.D.M.R. de la guvernarea României, iar Parchetul să
întreprindă toate demersurile pentru scoaterea în afara legii a U.D.M.R. şi a
partidelor politice etnice maghiare care au încălcat Constituţia şi legile
Statului Român şi acţionează sub conducerea autorităţilor Ungariei pentru
dezmembrarea teritorială a României şi obţinerea autonomiei teritoriale a
Ardealului.
În această vară şi-au anunţat candidatura la funcţia de
Preşedinte al României mai multe persoane şi personalităţi, cărora îmi îngădui
să le solicit să-şi exprime în mod public poziţia faţă de acţiunile extrem de
periculoase ale Ungariei şi U.D.M.R. îndreptate împotriva ţării noastre şi
Poporului Român.
Cluj-Napoca, 7 august 2014
Dr. Gheorghe Funar
Candidat independent la funcţia de Preşedinte al României
The Climb: Casino Near Atlanta, GA - Mapyro
RăspundețiȘtergereA map showing 거제 출장샵 Casino 양주 출장마사지 near Atlanta, GA. 1/4 mile to the airport. 부산광역 출장마사지 3/8 mile 계룡 출장마사지 drive from 성남 출장샵 Atlanta, GA area airport.