Ne retrocedăm ţara criminalilor de război!
Dr. Ilie Gherheş:
„Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice“
Nu ne vindem ţara, o retrocedăm, pe bucăţi, fără să ţinem
seama de tratate, legi, sentinţe sau victimele din cele două conflagraţii
mondiale. Din măsuri reparatorii şi juste, retrocedările au devenit un flagel
injust, periculos şi imoral, profund scăpat de sub control. Familiile
criminalilor de război au ajuns să dobândească imobile şi bunuri de o valoare
inestimabilă, fără ca cineva să ţină seama de contextul şi modul în care averea
lor a ajuns în proprietatea Statului Român.
Ungaria anexează Ardealul pe bucăţi! Trei premieri,
Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta au deschis poarta
trădării, astfel că, din unele statistici, mai bine de o treime din teritoriul
Transilvaniei a fost intabulat pe emisari ai Ungariei: urmaşi de grofi, nobili,
asociaţii, reprezentanţi ai cultelor.
Problema e că legile retrocedărilor nu fac distincţia
între clădirile confiscate de comunişti şi cele confiscate prin sentinţe penale
date pentru criminali de război. Cum o parte dintre documente se află încă în
arhivele de la Budapesta, în multe cazuri nu se poate face măcar dovada
confiscării averii nobililor declaraţi criminali de război. Mai mult, în instanțe se iau în considerare intabulări din cărțile funciare din perioada ocupației maghiare, deși potrivit Legii nr. 260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărțile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost
declarate nule de drept! Dar în multe cărți funciare, aceste modificări nu au fost operate. Mai mult, nu se iau în
calcul despăgubirile acordate de Statul român pentru imobilele pe care le-a
avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum şi
pentru optanții unguri (Sub
această denumire de optanţi sunt cunoscuți acei cetățeni români de etnie
ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetăţenia Ungariei şi
au părăsit România). Mai mult, după 23 august 1944 şi în baza art. 8 din Convenţia
de armistiţiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând
proprietatea Ungariei şi Germaniei de pe teritoriul României au fost
sechestrate şi, în baza Legii nr. 91 din 9 februarie 1945, au fost puse sub
supravegherea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice
(C.A.S.B.I.).
Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist şi,
ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria şi Germania. Şi, totuşi,
fac. Practic, legile retrocedărilor date în ultimii ani şi instanţele de
judecată şterg cu buretele o istorie de trei decenii şi jertfele românilor din
cele două războaie mondiale. Zeci de hectare de teren, păduri, imobile ajung în
proprietatea succesorilor criminalilor de război sau a unor interpuşi.
Vreţi exemple? Vă dăm.
Începem cu unul dintre cele mai importante cazuri de
retrocedare din Ardeal. Domeniul Teleki. Proprietăţi care au aparţinut contelui
Adam Teleki, membru în guvernul Ungariei în perioada horthystă. În 1945, Teleki
a fost considerat trădător de ţară, dar actele prin care i s-au expropriat
bunurile, cum se întâmplă în astfel de cazuri, nu au fost găsite. Aşa că moştenitorii
contelui şi-au revendicat bunurile, întinse pe mai multe judeţe: Maramureş,
Mureş, Sălaj. În total, familia a deschis vreo 20 de procese, dintre care unul
pentru 100 de hectare de pădure în Ardusat. Castelele din Coltău şi Satulung nu
au fost revendicate.
Codrii Ardealului sunt ceruţi de urmaşii familiei Banffy.
Daniel Banffy, fost ministru al agriculturii în Guvernul horthyst, a fost şi el
declarat criminal de război. Urmaşii lui cer, îns, în instanţă sute de hectare
de pădure. Familia Banffy a deţinut domenii întinse şi în Ţara Lăpuşului, care
face obiectul a patru dosare de restituire a câte 60 hectare de pădure fiecare.
Numai că se spune că baronul şi-ar fi vândut averea prin 1940.
Alt caz răsunător este al familiei Szaplonczai. Szaplonczai
Vasile, membru al partidului iredentist, fost prefect al judeţului Maramureş, a
fost condamnat printr-o sentinţă a Tribunalului Poporului pentru „complicitate
la crimele prevăzute de art. 2. lit. h. şi m. şi pentru… prevăzute de art. 2.
lit. o. din Legea nr. 312/1945“, adică „au comis acte de violenţă, torturi sau
alte mijloace ilegale de constrângere“ şi „Au ordonat sau iniţiat înfiinţări de
ghetouri, lagăre de internare ori deportări din motive de persecuţie politică
sau rasială“ la 25 de ani de muncă silnică. Mai exact, prin Hotărârea nr. 8,
pronunţată în Şedinţa publică din 31 mai 1946, se arată implicarea lui
Szaplonczai Vasile în problema evreiască: „În orașul Sighet, ghetoul s-a înfiinţat în două cartiere
periferice ale oraşului, permiţându-se celor internaţi să locuiască în casele
din aceste cartiere, dar cum numărul celor internaţi întrecea capacitatea de
cazare a perimetrului ghetoului, oamenii au fost nevoiţi să stea şi prin pivniţe,
poduri de casă şi şoproane. Perimetrul ghetoului a fost împrejmuit cu sârmă
ghimpată, iar ferestrele au fost vopsite cu var, pentru ca locatarii caselor să
nu poată privi în afară. După cum s-a dovedit în cursul instrucţiei în faţa
completului de judecată, ghetoul din Sighet a fost înfiinţat ceva mai înainte
decât celelalte ghetouri în Ardealul de Nord. (…)
Primăria, prin acuzaţii dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru,
primar, şi prin substituitul său, acuzatul Hullman Francisc, prim-notar al Primăriei
nu s-a îngrijit de aprovizionarea celor internați în ghetou, lăsându-i fără alimente. Aceste autorităţi
comunale (municipale – n.n.) au refuzat până şi punerea la dispoziţie pe seama
celor internaţi a vacilor cu lapte proprietate a evreilor, lapte necesar pentru
copii sugari.
Din cauza acestor dispoziţiuni de cazare şi alimentare
s-au ivit multe cazuri de tifos exantematic, după cum rezultă din raportul nr.
8982 din 8 mai 1944 al primarului oraşului către Ministerul de Interne. Dar
punctul culminant şi aici, ca şi în celelalte ghetouri, l-a format cercetarea
după valorile ascunse, cercetare întreprinsă de echipele colonelului Agy Zoltán
şi ale acuzatului Toth Ludovic.
Încă de la intrarea în ghetou, jandarmii, poliţiştii şi
funcţionarii primăriei au făcut percheziţie corporală atât bărbaților, cât şi femeilor, nelăsând la o parte nici percheziția vaginală, chiar la fetițe de 8 ani şi, cu această ocazie, au confiscat obiectele
apreciate de ei, ca fiind de valoare.
Martora Rosenberg Margareta a arătat în depoziţia sa cum
femeilor aşezate la perete – dezbrăcându-le la piele şi sub ameninţarea împuşcării
– le făceau percheziţie în vagin şi la anus. (…)
Prefectul judeţului Maramureş, în acest timp apocaliptic
pentru naţiunea evreiască conlocuitoare, a fost acuzatul SZAPLONCZAI VASILE,
membru al partidului iredentist. Responsabilitatea sa este responsabilitatea
tuturor prefecţilor din acel timp“.
Evident, la data pronunţării sentinței, Vasile Szaplonczai era dispărut. Urmaşii familiei
sale au reapărut, însă, şi revendică moşia familiei din satul Tisa. Ultimii
proprietari ai moşiei din Tisa, comuna Crăciuneşti, au fost Zoltan şi Paul
Szaplonczaz, primul probabil fiul lui Laszl – Vasile Szaplonczay, iar Paul,
nepotul său.
Reşedinţa lui Zoltan este revendicată de o nepoată a sa,
procesul fiind încă pe rol. Bătrânii satului spun că Zoltan şi-ar fi vândut moşia
în 1938 şi cu banii rezultaţi şi-ar fi cumpărat alta în Ungaria, dar odată cu
ocupația maghiară a venit înapoi,
revendicându-şi moşia şi spunând că oamenii l-ar fi forţat să le vândă terenul.
Plus că se pare că a fost şi criminal de război.
Oricum, amândoi au fugit în 1944 din ţară. Şi, totuși, acum urmaşii lor redobândesc bunurile.
Secretarul primăriei Bocicoiu Mare, Vasile Haşciar, spune:
„Pentru Paul Szaplonczai am revendicat bunurile pe Legea 1. Acum pe 247 ne-a
revendicat şcoala şi nu numai, terenul aferent şi pădurea. Aceste bunuri sunt
cerute după Szaploncyaz Zoltan. Comisia locală a dat soluţia de respingere
pentru că trebuia să facă dovada cetăţeniei şi a proprietăţii. Nu a făcut
dovada cetăţeniei. Au contestat decizia comisiei locale la comisia judeţeană,
care la fel a propus respingere în întreg a cererii tot pe acest fond. Atunci
ei s-au îndreptat în instanţă şi de 3 ani suntem în proces. S-au cerut dovezi
pentru cetăţenie, pentru planul de amplasament, s-a făcut expertiză. Acel conac
e şcoală, şcoala a fost construită, s-a făcut şi şcoala nouă şi nu puteam fi de
acord cu retrocedarea. În instanța de fond,
judecătorul a respins plângerea, dar a făcut recurs. Ceva nepoată de-a lui
revendică terenul. Se pare că Laszlo Szaplonczai a fost tatăl lui Zoltan. Ei au
avut jumătate din Maramureşul Istoric. Au revendicat şi prin Sighet. Lui Paul i
s-au restituit 50 de hectare în zona lacului. Zoltan este verişorul lui Paul“.
Deh, cine mai stă să verifice mizilicuri gen: dacă aceştia
au fost declaraţi criminali de război şi condamnaţi, dacă cărţile funciare în
baza cărora se revendică bunurile sunt din perioada ocupaţiei ungare, dacă şi
cât au primit despăgubiri? Nobili horthyşti pun din nou stăpânire pe Ardeal, la
fel de abuziv şi ilegal, dar, de această dată, cu girul instanţelor de
judecată, a legii şi Guvernului, în dispreţul adevărului istoric şi militarilor
români morţi pentru eliberarea acestui pământ românesc.
„Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice“
„Eu
spun cu toată răspunderea şi pot să-mi pierd mâine serviciul că nu mă
interesează dacă atât vor fi de tari, încât să ajungă până la faza asta. În
acest moment, Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice. Escrocheria
nu ar putea avea probabil loc dacă nu ar fi şi o complicitate din interior.
După Primul Război Mondial au fost aşa numitele procese ale „optanţilor” şi,
după cel de-Al Doilea Război Mondial, ale „absenteiştilor“.
Ce se întâmplă acum? Vin urmaşii acelor proprietari,
care, unii dintre ei, culmea, au fost despăgubiţi după Primul Război Mondial. Iar
acum vin cu documente anterioare proceselor prin care părinţii lor sau bunicii
lor au fost deposedaţi de averi sau au fost răsplătiţi de stat la modul
general. Şi mai cer încă o dată sau încă de două ori sau încă de trei ori.
Nici un evreu sau nici un maghiar dintre aceia mari nu va
mai veni să locuiască în Transilvania sau într-o localitate din Maramureşul
Istoric sau oricare judeţ. Nu este vorba numai de judeţul nostru, e vorba de
tot Ardealul. Dar toată lumea se îndreaptă spre o despăgubire cât mai mare din
partea Statului Român. Şi, atunci, îşi angajează avocaţi buni şi se judecă cu
Statul Român.
Din start pot să piardă toate procesele cu România, iar
în altă parte le câştigă „fluierând“. Pot să spun cu toată răspunderea, că am
fost director la Arhivele Statului şi, ca om care umblă în aceste arhive, că pe
Transilvania sunt firme care vin şi cercetează după nişte metode foarte minuţios
elaborate exact pe aceste posibilităţi ale viitoarelor procese pe care să le câştige
mai ales dincolo de graniţele ţării.
Deci suntem pur şi simplu escrocaţi!
Au murit de pomană cei care au luptat pentru eliberarea
Ardealului şi cei care au luptat împotriva fascismului sau a horthyştilor etc.
Este o bătaie de joc postumă la adresa Armatei române. Am
avut sute de mii de victime, iar acum se calcă pe mormintele acelor oameni
exact pe ideea de a câştiga. Şi din păcate, Statul Român este descoperit sau
foarte slab apărat. Este atât de simplu inclusiv să se falsifice un document,
dar nu asta-i problema că sunt hotărâri judecătoreşti din perioada interbelică.
Dar o parte dintre cei care au fost colaboratorii horthysmului s-au retras
împreună cu armatele şi, atunci, li s-a confiscat totul, iar ei au devenit
absenteişti.
Ei au plecat, să zicem, în ’44, dar cei care vin acum vin
cu documente din ’38, ’41 sau ’44. Deci sunt documente anterioare hotărârilor
judecătoreşti. Şi înconjoară acest moment“.
Vineri, 9
August 2013
Lector universitar doctor
Ilie Gherheş
Republicat pe:
ADDENDA
Un alt caz revoltător – dintre multe altele – de restituire ilegală este „Cazul Zăbala“,
despre care am scris, sub pseudonimul V. D. Thóth, în articolul „Generale
Manivelă, nu mai tremura în faţa ungurilor“, publicat în revista România
Mare, nr. 180, 17 dec. 1993, pag. 6. Acesta era titlul dat de redactorul
şef al revistei, senatorul Corneliu Vadim Tudor, care, prin sintagma „Generale
Manivelă“, îl indica pe ministrul de atunci al Apărării Naţionale, generalul Nicolae
Spiroiu, sub al cărui mandat s-a retrocedat conacul şi terenul aferent – care aparţineau
M.Ap.N. – unei pretinse moştenitoare a grofului care fusese proprietarul respectivului
conac, dar care grof fugise cu armata horthystă. Articolul este redactarea
pentru presă a unei sinteze asupra cazului comandată expres de directorul
S.R.I., d-l Virgil Măgureanu. Cum eu mă ocupam de acest domeniu, subsumat sintagmei
„Apărarea ordinii constituţionale“, mi-a revenit şi sarcina realizării sintezei
informative şi, implicit, a redactării articolului pentru presă. Sinteza a fost
trimisă de S.R.I. oficialilor îndreptăţiţi de lege să o primească, pentru a lua
măsurile de contracarare, dar consecinţele au fost nule: M.Ap.N. a renunţat la baza
militară de acolo, iar conacul şi moşia au fost retrocedate. Din această cauză,
despre acest caz am amintit şi în articolul „Constituţia alienată şi alienantă
sau statul de drept-curmeziş“, accesibil pe
Fireşte, nu este tîrziu nici acum să
fie pedepsiţi vinovaţii, fiindcă restituirea s-a făcut ilegal, ca, de altfel,
în toate cazurile, nenumărate.
Am relevat consecinţele aplicării criminale a politicii restitutio in integrum, printre altele, îndeosebi
în studiul „Reinstituirea horthysmului“, accesibil aici:
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-i_8570.html
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ii_8584.html
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-iii_8625.html#more-8625
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod_8638.html#more-8638
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-i_8570.html
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ii_8584.html
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-iii_8625.html#more-8625
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod_8638.html#more-8638
Evident, faptul că retrocedările sunt făcute, în
cvasitotalitatea lor, în mod ilegal, se cunoştea încă de atunci.
De aceea, în materie de retrocedări, principala vină este
a guvernelor şi a parlamentelor postdecembriste, care au dat legile restituţioniste
fără să cunoască situaţia, precum şi a instanţelor judecătoreşti, pe deplin ignorante
sau pe deplin corupte. De aceea este nevoie de o revoluţie care să repună
lucrurile la loc, fireşte, cu condamnarea vinovaţilor, politicieni,
parlamentari şi magistraţi.
3 septembrie 2013
Colonel (r.) Vasile Zărnescu
