Roşia Montană – o bibliotecă de 6,3 trilioane de dolari (1)
Doru APOSTOL
Studiul meu va fi un amalgam de
simbolistică, cifre exacte, întrebări şi semnale de alarmă, fiind în acelaşi
timp şi un denunţ penal adresat autorităţilor statului.
Roşia Montană este o bibliotecă. Iar o bibliotecă are 3 preţuri:
1. Preţul hârtiei din care sunt făcute cărţile, atunci când le vindem pentru
reciclarea maculaturii. „Puţin, foarte puţin“, aşa se spune într-o reclamă.
Atunci nu contează dacă sunt cărţi de istorie, de economie, de ştiinţă, de
filosofie, de bune maniere...
2. Preţul de achiziţie al cărţilor. Cine a cumpărat vreodată o carte ştie că
acestea nu sunt ieftine. Iar ca să-ţi faci o bibliotecă, efortul
financiar este considerabil.
3. Cunoştinţele conţinute. Oricine are o bibliotecă acasă, ştie că nu a citit
toate cărţile pe care şi le-a cumpărat. Şi aici nu este vorba despre faptul că
nu aţi reuşit să memoraţi un dicţionar sau vreo enciclopedie. Cartea se citeşte
pentru informaţie, dar mai ales pentru spirit. Iar acesta este nepreţuit, este
de sorginte divină. Cărţile sunt izvor de cunoaştere, iar suma lor, biblioteca,
ne formează ca oameni, şi este izvor pentru alte cărţi.
Deci ce facem cu biblioteca Roşia Montană?
1. O dăm la „fier vechi“, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de
irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva
miliarde de euro?
2. O preţuim pentru că o avem şi o valorificăm cu puterile noastre, în
interesul nostru? Cred că este motivant să te gândeşti la 6,3 trilioane de
dolari. Apropo. Ştiţi cum se scrie în cifre? Sau cât înseamnă? Să vă ajut:
6.300 miliarde de dolari (şasemiitreisutemiliardedolari). Pun pariu că ştiaţi.
3. O punem în valoare şi facem PLUS VALOARE, sau VALOARE ADĂUGATĂ, nu doar taxe
pe valoare adăugată? Asta înseamnă că din lemn facem mobilă, din tablă
facem maşini, din aur facem bijuterii. Şi nu doar aurul contează. Mai sunt
câteva elemente chimice a căror valoare despre care vorbim să fie mult mai mare
de 6,3 trilioane de dolari.
De ce 6,3 trilioane de dolari?
Pentru că în multe declaraţii ale unor persoane implicate în diverse intervale de
timp în prospecţiuni geologice asupra zăcămintelor de la Roşia Montană se
menţionează şi cantităţile de elemente conţinute de minereu. Acestea sunt
susţinute de inginerul geolog şef Aurel
Sântimbrean, de deputatul Mugurel Surupăceanu, de Călin Gabriel Tămaş,
lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi de multe ONG-uri. Pe lângă
aceste date, mai sunt unele care reies dintr-un buletin de analiză, dar în care
nu sunt precizate locurile de recoltare (puţuri, lacuri, ape curgătoare),
adâncimea de prelevare şi alte date de identificare.
Astfel, în urma consultării mai multor surse, mi-am permis să fac o
centralizare a acestora. Astfel, ele vor fi diferenţiate pe culori, după cum
urmează:
- culoare roşie vor fi cele oficiale (Sântimbrean),
exprimate în grame per tona de minereu;
- culoare galbenă vor fi cele din buletinul de analiză,
despre care nu am date procentuale per tona de minereu;
- culoare albastră vor fi metalele platinice, despre care
nu am găsit referiri nicăieri, dar despre care se ştie că însoţesc minereurile
de aur şi argint.
Folosesc noţiunea de elemente deoarece este ştiut faptul că acestea se împart
în metale, nemetale, metale tranziţionale, metale alcaline, metale
alcalino-pământoase, metaloizi, halogeni, gaze nobile, lantanide şi actinide.
Vă prezint şi tabelul cu buletinul de analiză din care am extras elementele care
vor fi evidenţiate cu culoarea galbenă.
Chimismul apei limpezite (cu steril detoxificate)
Proba(2)
|
TN001
Standard
|
Proba(2)
|
TN001
Standard
|
||||||
RM1
|
RM2
|
RM3
|
RM1
|
RM2
|
RM3
|
||||
Cianuri totale(3)
|
1,13
|
5,09
|
3,29
|
0,1
|
Mangan
|
0,3
|
0,8
|
‹ 0,1
|
1
|
Cianura slab
disociabila(3)
|
0,37
|
0,77
|
0,22
|
...
|
Molibden
|
0,4
|
0,3
|
0,4
|
...
|
Thlocianat
|
70
|
69
|
91
|
...
|
Sodiu
|
725
|
900
|
705
|
...
|
Cianat
|
390
|
390
|
350
|
...
|
Niobiu
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
...
|
Tiosaruri
|
‹ 2
|
‹ 2
|
2,50
|
...
|
Neodim
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Amoniac
|
6,6
|
7,3
|
25
|
2
|
Nichel
|
0,20
|
0,40
|
0,20
|
0,5
|
Aur
|
0,0085
|
0,043
|
0,0165
|
...
|
Fosfor
|
‹ 1
|
‹ 0,5
|
‹ 1
|
...
|
Argint
|
‹ 0,05
|
‹ 0,05
|
‹ 0,05
|
0,1
|
Plumb
|
‹ 1
|
‹ 1
|
‹ 1
|
0,2
|
Aluminiu
|
‹ 0,2
|
0,2
|
0,20
|
5
|
Praseodim
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
...
|
Arsenic
|
0,30
|
‹ 0,2
|
0,20
|
0,1
|
Rubidiu
|
0,35
|
0,35
|
0,50
|
...
|
Bor
|
0,20
|
0,2
|
0,40
|
...
|
Sulf
|
660
|
1.030
|
962
|
...
|
Bariu
|
‹ 0,05
|
‹ 0,05
|
‹ 0,05
|
...
|
Sulfat(1)
|
1.980
|
3.090
|
2.886
|
600
|
Beriliu
|
‹ 0,02
|
‹ 0,05
|
‹ 0,02
|
...
|
Antimoniu
|
0
|
0,28
|
0,06
|
...
|
Bismut
|
‹ 0,02
|
‹ 0,02
|
‹ 0,02
|
...
|
Scandiu
|
‹ 0,5
|
‹ 0,1
|
‹ 0,5
|
...
|
Calciu
|
401
|
675
|
707
|
300
|
Seleniu
|
‹ 5
|
‹ 5
|
‹ 5
|
0,1
|
Cadmiu
|
‹ 0,5
|
‹ 0,1
|
‹ 0,5
|
0,2
|
Silicon
|
8
|
6
|
8
|
...
|
Ceriu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Samariu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Cobalt
|
0,40
|
0,40
|
0,80
|
1
|
Staniu
|
‹ 0,2
|
‹ 0,2
|
‹ 0,2
|
...
|
Crom
|
‹ 0,2
|
‹ 0,2
|
‹ 0,2
|
1
|
Stronțiu
|
1,4
|
2,1
|
2,1
|
...
|
Cesiu
|
‹ 0,02
|
‹ 0,02
|
‹ 0,02
|
...
|
Tantal
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
...
|
Cupru
|
0,10
|
0,10
|
0,10
|
0,1
|
Terbiu
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
...
|
Disprosiu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,05
|
‹ 0,01
|
...
|
Telur
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
...
|
Erbiu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,05
|
‹ 0,01
|
...
|
Toriu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Europiu
|
‹ 0,002
|
‹ 0,05
|
‹ 0,002
|
...
|
Titan
|
‹ 0,2
|
‹ 0,2
|
‹ 0,2
|
...
|
Fier
|
0,20
|
1,4
|
1,0
|
5
|
Taliu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,03
|
...
|
Galiu
|
‹ 0,2
|
‹ 0,1
|
‹ 0,2
|
...
|
Tuliu
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
‹ 0,005
|
...
|
Gadoliniu
|
‹ 0,05
|
‹ 0,05
|
‹ 0,05
|
...
|
Uraniu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Germaniu
|
‹ 0,5
|
‹ 1
|
‹ 0,5
|
...
|
Vanadiu
|
‹ 0,5
|
‹ 0,5
|
‹ 0,5
|
...
|
Hafniu
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
...
|
Wolfram
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
...
|
Mercur
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
0,05
|
Ytriu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Potasiu
|
142
|
136
|
132
|
...
|
Yterbiu
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Lantan
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
‹ 0,01
|
...
|
Zinc
|
‹ 0,2
|
‹ 0,1
|
‹ 0,2
|
0,5
|
Litiu
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
...
|
Zirconiu
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
‹ 0,1
|
...
|
Magneziu
|
5,4
|
14,4
|
8,2
|
100
|
|||||
Nota: (1)
Calculat pe baza presupunerii că sulful total este sulfat.
Unităţi în
mg/l
Rezultatele
sunt în condiţii de laborator şi pot să nu fie la fel în practică.
‹
Indică nedetectabil în limitele metodei de testare.
|
Tabelul 1
Pentru preţurile elementelor am consultat mai multe site-uri ale unor firme
care tranzacţionează unele dintre ele, oprindu-mă la http://www.chemicool.com/ . Trebuie făcută
precizarea că acestea sunt nişte preţuri orientative, medii, ele suferind o
fluctuaţie în sus sau în jos pe bursă, în funcţie de cerere şi ofertă. De
asemenea, am considerat elementul în stare aproape pură, nu sub formă de oxizi,
săruri sau alte forme de prezentare sau paletizare şi transport, ştiut fiind
faptul că o puritate scăzută înseamnă şi un preţ scăzut. Dar aceasta este o
altă discuţie care ar viza fiecare element în parte, pe grade de puritate sau
metode şi cantităţi de livrare, în funcţie de standarde şi de cerinţele
specifice clienţilor şi ofertanţilor, de posibilităţile de rafinare, cantităţi
şi multe alte criterii. De asemenea, contează starea aproape pură, deoarece are
preţul cel mai ridicat şi mai aproape de realitate, ştiut fiind faptul că de
pildă, lemnul în picioare în pădure are un preţ, iar cel prelucrat sub formă de
cherestea are alt preţ. Bineînţeles că dacă se prezintă şi sub formă de mobilă,
preţul acestuia creşte mult mai mult.
Nr. crt.
|
Număr atomic
|
Element
|
Simbol chimic
|
Pret USD / 100 grame
|
Pret USD / 1 gram
|
Cantitate per tona minereu
|
Valoare element per tona minereu
|
1
|
3
|
Litiu
|
Li
|
27
|
0,27
|
-
|
-
|
2
|
4
|
Beriliu
|
Be
|
748
|
7,48
|
-
|
-
|
3
|
21
|
Scandiu
|
Sc
|
1.400
|
14
|
-
|
-
|
4
|
22
|
Titan
|
Ti
|
661
|
6,61
|
1.000
|
6.610
|
5
|
23
|
Vanadiu
|
V
|
220
|
2,20
|
2.500
|
5.500
|
6
|
24
|
Crom
|
Cr
|
32
|
0,32
|
50
|
16
|
7
|
27
|
Cobalt
|
Co
|
21
|
0,21
|
30
|
6,30
|
8
|
28
|
Nichel
|
Ni
|
7,7
|
0,07
|
30
|
2,31
|
9
|
31
|
Galiu
|
Ga
|
220
|
2,20
|
300
|
660
|
10
|
32
|
Germaniu
|
Ge
|
360
|
3,60
|
20
|
72
|
11
|
33
|
Arsen
|
As
|
320
|
3,20
|
5.000
|
16.000
|
12
|
34
|
Seleniu
|
Se
|
61
|
0,61
|
-
|
-
|
13
|
37
|
Rubidiu
|
Rb
|
1.200
|
12
|
-
|
-
|
14
|
38
|
Stronțiu
|
Sr
|
100
|
1
|
-
|
-
|
15
|
39
|
Ytriu
|
Y
|
430
|
4,30
|
-
|
-
|
16
|
40
|
Zirconiu
|
Zr
|
157
|
1,57
|
-
|
-
|
17
|
41
|
Niobiu
|
Nb
|
18
|
0,18
|
-
|
-
|
18
|
42
|
Molibden
|
Mo
|
44
|
0,44
|
10
|
4,40
|
19
|
44
|
Rutheniu
|
Ru
|
1.400
|
14
|
-
|
-
|
20
|
45
|
Rhodiu
|
Rh
|
13.000
|
130
|
-
|
-
|
21
|
46
|
Paladiu
|
Pd
|
5.833
|
58,33
|
-
|
-
|
22
|
47
|
Argint
|
Ag
|
120
|
1,20
|
10
|
12
|
23
|
48
|
Cadmiu
|
Cd
|
46
|
0,46
|
-
|
-
|
24
|
55
|
Cesiu
|
Cs
|
1.100
|
11
|
-
|
-
|
25
|
57
|
Lantan
|
La
|
800
|
8
|
-
|
-
|
26
|
58
|
Ceriu
|
Ce
|
380
|
3,80
|
-
|
-
|
27
|
59
|
Praseodim
|
Pr
|
470
|
4,70
|
-
|
-
|
28
|
60
|
Neodim
|
Nd
|
420
|
4,20
|
-
|
-
|
29
|
62
|
Samariu
|
Sm
|
360
|
3,60
|
-
|
-
|
30
|
63
|
Europiu
|
Eu
|
135.000
|
1.350
|
-
|
-
|
31
|
64
|
Gadoliniu
|
Gd
|
450
|
4,50
|
-
|
-
|
32
|
65
|
Terbiu
|
Tb
|
4.040
|
50,40
|
-
|
-
|
33
|
66
|
Disprosiu
|
Dy
|
450
|
4,50
|
-
|
-
|
34
|
68
|
Erbiu
|
Er
|
540
|
5,40
|
-
|
-
|
35
|
69
|
Tuliu
|
Tm
|
7.000
|
70
|
-
|
-
|
36
|
70
|
Yterbiu
|
Yb
|
1.400
|
14
|
-
|
-
|
37
|
72
|
Hafniu
|
Hf
|
120
|
1,20
|
-
|
-
|
38
|
73
|
Tantal
|
Ta
|
450
|
4,50
|
-
|
-
|
39
|
76
|
Osmiu
|
Os
|
7.700
|
77
|
-
|
-
|
40
|
77
|
Iridiu
|
Ir
|
4.200
|
42
|
-
|
-
|
41
|
78
|
Platina
|
Pt
|
13.000
|
130
|
-
|
-
|
42
|
79
|
Aur
|
Au
|
5.540
|
55,40
|
1,5
|
83,10
|
43
|
80
|
Mercur
|
Hg
|
48
|
0,48
|
-
|
-
|
44
|
81
|
Taliu
|
Tl
|
48
|
0,48
|
-
|
-
|
45
|
83
|
Bismut
|
Bi
|
39
|
0,39
|
20
|
7,80
|
46
|
90
|
Thoriu
|
Th
|
-
|
-
|
-
|
-
|
47
|
92
|
Uraniu
|
U
|
-
|
-
|
-
|
-
|
TOTAL
|
28.973,91 USD / tona minereu
|
||||||
TOTAL
|
lipsesc date despre concentraţie sau preţuri (thoriu,
uraniu)
|
||||||
TOTAL
|
lipsesc date despre prezenţă şi concentraţie
|
Tabelul 2
Surpriză? Sunt elemente de care nu
ştiaţi? Şi eu am păţit chestia asta şi a trebuit să le verific în Sistemul
Periodic al lui Mendeleev pe unele dintre ele. Şi pentru mai multă claritate,
am întocmit un tabel cu utilizări ale acestor elemente. În paranteză fie spus,
senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană,
de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre "48 de metale
grele", fără a preciza care sunt acestea.
Element
|
Utilizări
|
Litiu
|
- prepararea tritiului 3H,
intră în compoziţia agenţilor de răcire din reactoarele nucleare
- lubrifianţi pentru temperaturi înalte
|
Beriliu
|
- transparenţa la raze X îl recomandă pentru fabricarea
ferestrelor şi a tuburilor pentru radiaţii X
- în industria aerospaţială pentru sateliţi şi vehicule
spaţiale
- în reactoarele nucleare, ca moderator, agent
absorbant sau reflector pentru neutroni
- aliaje speciale de Cu pentru scule, proiectile
|
Scandiu
|
- aliaje de aluminiu-scandiu pentru componente din
industria aerospaţiala, echipamente sportive şi de pescuit
- în rafinarea petrolului (izotopul 45Sc ca
agent de urmărire)
- ca îngrăşământ
|
Titan
|
- aliaje de Fe, V, Mo pentru aliaje puternice şi uşoare
în industria aerospaţiala (motoare cu reacţie, proiectile, nave spaţiale)
- costume de scafandru autonome pentru adâncimi mari
- uz militar
- procese industriale (chimie şi petro-chimie, uzine de
desalinizare, hârtie)
- medicină (proteze şi implanturi ortopedice şi
dentare, instrumentar)
- bijuterii, telefoane mobile, automobile, industria
agro-alimentară
- pigment TiO2 pentru vopsea albă
|
Vanadiu
|
- aliaje de oţel şi titan pentru scule de mare viteză,
motoare de avion, aeronautică
- aliaje cu galiu pentru magneţi şi superconductori
- catalizator pentru anumite reacţii chimice
|
Crom
|
- îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului la coroziune,
duritate şi rezistenţa la rupere
- galvanizare, catalizator pentru anumite reacţii
chimice, coloranţi, colorarea verzuie a sticlei, detergenţi
|
Cobalt
|
- izotopul radioactiv 60Co este utilizat la
radioterapia cu raze gamma
- îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului, componente pentru
aeronautică şi motoare, galvanizare
- pigmenţi albastru şi galben pentru colorarea
ceramicii şi a sticlei
- aliaje cu Samariu pentru magneţi permanenţi
|
Nichel
|
- aliaje de oţel inoxidabile
- baterii NiCd şi acumulatori Ni-MH
- magneţi permanenţi
|
Galiu
|
- termometre medicale (din cauza toxicităţii
mercurului)
- spectacole de ''magicieni'' (linguri care se topesc
în palmă)
- semiconductori, leduri şi diode laser, panouri
fotovoltaice, oglinzi
|
Germaniu
|
- semiconductori, tranzistori şi circuite integrate
- spectroscopie şi detecţie infraroşie
- catalizatori şi aliaje
|
Arsen
|
- semiconductori, leduri şi diode laser, fotoconductori
- ignifugarea lemnului, insecticide, tăbăcărie
- măreşte duritatea aliajelor, muniţia de vânătoare
(plumbul pentru alice)
- pirotehnie (focuri albe - indian), coloranţi (galben
regal pentru vopsele de ulei)
|
Seleniu
|
- catalizator pentru multe reacţii chimice
- industria sticlei, pentru decolorarea ei sau
colorarea în roşu
- celule solare şi fotoelectrice, toner fotografic,
camere de filmat, redresarea curentului electric, copiatoare, luxmetre,
explozibili
- îmbunătăţeşte lucrabilitatea aliajelor de Cu şi oţel
- şampoane anti-mătreaţă
- medicamente pentru creştere şi disfuncţii
reproducătoare
|
Rubidiu
|
- fotocelule, tehnica vacuumului
- artificii (culoare roşie)
- sticlărie şi ceramică
- datarea rocilor cu 87Ru
|
Stronțiu
|
- pirotehnie (culoare roşu aprins) şi rachete de
semnalizare
- ceasuri atomice
- producerea tuburilor catodice pentru televiziunea
color
- pasta de dinţi, terapia cancerului cu 90Sr
care este radioactiv
|
Ytriu
|
- pietre zirconia, monitoare pentru computere, lentile
foto şi video, becuri economice
- îmbunătăţeşte duritatea aliajelor de aluminiu şi
magneziu
- izotopul radioactiv 90Y (produs în
reactoarele nucleare de uraniu) se foloseşte la tratarea diferitelor tipuri
de cancer
- fabricarea superconductorului YBCO (la - 178 OC)
- filtre pentru microunde, comunicaţii pentru sateliţi
- fabricarea televizoarelor color (culoarea roşie)
- camere de ardere pentru motoarele de rachetă
|
Zirconiu
|
- stomatologie şi implantologie, bijuterii
- moderator pentru reactoarele de fisiune
- catalizator în multe reacţii chimice
- în aliaj cu Li se foloseşte pentru absorbţia CO2
|
Niobiu
|
- obţinerea oţelurilor inoxidabile, criogenice şi
refractare
- motoare de avion şi echipamente rezistente la
temperaturi înalte
- obținerea de superconductori
- bijuterii
|
Molibden
|
- creşte duritatea şi elasticitatea oţelului,
rezistenţa termică şi la coroziune
- fabricarea avioanelor şi rachetelor, lubrifianţi pentru
temperaturi ridicate
- catalizator în industria petrolieră
- fabricarea tranzistoarelor, lămpi cu halogeni,
medicină nucleară şi lămpi Röntgen
|
Rutheniu
|
- este folosit pentru creşterea durităţii platinei şi
paladiului
- în aliajele de titan, un adaus de 0,1 % măreşte
considerabil rezistenţa la coroziune
- un aliaj de Ru-Mo are proprietăţi de supraconductor
- este folosit la contactele electrice din
întrerupătoarele de Pt şi Pd
- catalizator pentru multe reacţii chimice
- bijuterii, computere
- izotopul radioactiv 106Ru este folosit în
tratamentele cu citostatice a bolilor tumorale
|
Rodiu
|
- element de aliere pentru platină
- catalizator pentru anumite reacţii chimice
- strat de acoperire prin galvanizare sau vaporizare
pentru instrumente optice şi bijuterii
- contacte electrice
|
Paladiu
|
- catalizatori pentru automobile şi pentru industria
petrolieră
- instrumente chirurgicale, contacte electrice,
bijuterii, ceasuri
- purificarea hidrogenului (absoarbe de până la 900 de
ori volumul propriu de hidrogen)
|
Argint
|
- este folosit în electrotehnică şi electronică
- numismatică, bijuterii, industria fotografică,
oglinzi
- stomatologie, instrumente medicale, proteze,
utilizare germicidă
|
Cadmiu
|
- baterii NiCd
- aliaje pentru lagăre
- electroplacare
- pigmenţi, televizoare alb-negru şi color
- celule fotovoltaice (împreună cu Te)
|
Cesiu
|
- izotopul radioactiv 133Ce este folosit ca
oscilator cuantic pentru ceasuri atomice, fiind etalon pentru Sistemul
Internaţional de Unităţi la baza definirii etalonului pentru secundă
- substanţă de umplutură pentru lichidele de forat
folosite pentru a atenua găurirea din timpul forării
- izotopul radioactiv 133Ce este folosit în
medicină, măsurători şi hidrologie
- generatoare termoionice cu vapori de cesiu care
convertesc energia termică în energie electrică
- aparate pentru recunoaşterea optică a caracterelor,
fotomultiplicatori, camere video, materiale fotosensibile, detectoare de
radiaţii gama şi raze X, magnetometre, lasere de mare energie, lămpi
fluorescente, redresoare cu vapori
- utilizări în biologia moleculară, catalizatori în
chimie
- izotopul radioactiv 133Ce poate
fi folosit în dispozitive de dispersie radiologică (''bombe murdare'') -
atenţionare de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
|
Lantan
|
- este folosit pentru acumulatorii NiMH utilizaţi la
automobilele hibride ( o baterie pentru Toyota Prius necesită aproximativ 10
kg de La)
- catalizator în cracarea petrolului
- ochelari pentru infraroşu, lentile pentru telescoape
|
Ceriu
|
- aliaje de aluminiu, amnare, pietre de brichete
- catalizatori pentru automobile
- medicamente pentru tratarea şi prevenirea infecţiilor
celor arşi şi imunosupresive
|
Praseodim
|
- este folosit la fabricarea magneţilor permanenţi de
mare intensitate pentru motoare şi generatoare electrice folosite la maşinile
hibride şi turbine eoliene
- este folosit pentru acumulatorii NiMH folosiţi la
automobilele hibride
- aliaje pentru motoare de avion
- ochelari pentru sudori şi suflătorii de sticlă
- aliaje pentru amnare şi pietre de brichetă
- pigmenţi pentru sticlă şi emailuri
- stroboscoape
|
Neodim
|
- magneţi permanenţi pentru computere, telefoane
mobile, echipamente medicale, jucării, motoare, turbine eoliene, sisteme
audio
- lasere pentru tratarea cancerului şi epilare, pentru
tăierea şi sudarea oţelurilor
- ochelari de protecţie pentru suflătorii de sticlă
- pigmenţi pentru sticlă şi emailuri
- aliaje pentru amnare şi pietre de brichetă
|
Samariu
|
- magneţi permanenţi pentru microelectronică,
generatoare eoliene, radare
- catalizator pentru unele reacţii chimice
- lasere cu raze X
- datare radioactivă
- izotopul 149Sm este adăugat în barele de
siguranţă din reactoarele nucleare
- izotopul radioactiv 153Sm este folosit în
tratarea mai multor tipuri de cancer
- superconductori
|
Europiu
|
- tuburi fluorescente, monitoare
- absorbant în reactoarele nucleare
- elemente de siguranţă fosforescente pentru
eurobancnote
|
Gadoliniu
|
- îmbunătăţeşte rezistenţa la temperaturi înalte şi la
oxidare a oţelurilor
- aplicaţii în domeniul microundelor, monitoarelor
- substanţe de contrast pentru imagistica de rezonanţă
magnetică
|
Terbiu
|
- monitoare TV şi display-uri pentru smartphone
- substanţe de contrast pentru lumina ultravioletă
- elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote
- filme pentru înregistrări magneto-optice
- magneţi pentru motoare electrice folosite la maşinile
hibride şi generatoare eoliene
- microfoane, fibră optică
|
Disprosiu
|
- materiale absorbante pentru reactoare nucleare
- senzori, microfoane, traductori
- fabricarea CD-urilor şi a hard-disk-urilor
- lămpi de mare putere pentru cinematografie
- laseri
|
Erbiu
|
- bare de control în reactoare nucleare
- pigmenţi pentru sticlărie
- filtre fotografice absorbante pentru lumina
infraroşie
- lasere medicale
|
Tuliu
|
- surse portabile de raze X
- lasere, aliaje speciale cu alte metale rare
- elemente de siguranţă fosforescente pentru
eurobancnote
|
Yterbiu
|
- surse portabile de raze X
- îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului inoxidabil
- laseri
- catalizatori în industria chimică
- detectori seismici
|
Hafniu
|
- bare de control pentru reactoare nucleare folosite la
submarine
- lămpi stroboscopice, catozi pentru echipamente
electronice
- aliaje speciale pentru aplicaţii aerospaţiale,
motoare de rachetă
- procesoare pentru computere
|
Tantal
|
- filamente pentru tuburi vidate
- condensatoare şi rezistenţe de mare putere
- instrumente şi implanturi chirurgicale şi dentare
- oţeluri refractare
|
Osmiu
|
- aliaje foarte dure împreună cu alte metale platinice
- implanturi cardiace, scanări de amprente, vârfuri de
peniţe
|
Iridiu
|
- fabricarea creuzetelor
- aliajele IrPt sunt folosite la confecţionarea
termoelementelor
- aliajele IrOs sunt folosite la fabricarea vârfurilor
de peniţe
- contacte electrice de mare putere
- izotopii radioactivi sunt folosiţi în radioterapia
cancerului
|
Platina
|
- confecţionarea bijuteriilor
- echipamente de laborator, medicină dentară
- contacte electrice, magneţi permanenţi
- catalizatoare pentru autovehicule şi alte procese din
chimie
|
Aur
|
- bijuterii, numismatică, broderii, coroane dentare
- preparate culinare extravagante
- scuturi pentru sateliţi, acoperiri pentru vizierele
costumelor spaţiale
- microelectronică, tehnică fotografică
- izotopul radioactiv 198Au este folosit în
tratarea anumitor forme de cancer
|
Mercur
|
- termometre, barometre, manometre, tensiometre, filtre
acusto-optice
- cercetări ştiinţifice, stomatologie, electrochimie,
amalgame, cosmetică, fungicide
- explozibili brizanţi
- pigmenţi, semiconductori
- extragerea aurului, argintului şi a platinei
- lămpi redresoare de curent alternativ, lămpi pentru
raze ultraviolete
|
Taliu
|
- raticide şi insecticide
- semiconductori, sticlă optică pentru infraroşii,
celule fotovoltaice
- detectoare de radiaţie gamma
|
Bismut
|
- medicină, cosmetică
- detectoare şi sisteme de stingere a incendiilor
- muniţie
|
Thoriu
|
- combustibil pentru reactoare nucleare
- ThO2 este folosit pentru materiale
ceramice rezistente la temperaturi înalte
- lentile şi echipamente ştiinţifice
|
Uraniu
|
- uraniul sărăcit se foloseşte la blindaje şi
proiectile de uraniu sărăcit, ecrane pentru radiaţii, containere de transport
pentru materiale radioactive
- combustibil pentru reactoare nucleare
- bombe nucleare de diferite tipuri
|
Tabelul 3
În 1985 se punea
problema exploatării a 30 de milioane de tone din zăcământul de la Roşia
Montană. De când cu implicarea RMGC, cantitatea ce va fi exploatată a crescut
la 218 milioane de tone. Cel puţin aşa reiese din planul exploatării prezentat
în tabelul de mai jos.
Planul exploatării miniere pe cariere (milioane tone)
|
||||||||||
Anul
|
Cariera Cetate
|
Cariera Cîrnic
|
Cariera Orlea
|
Cariera Jig
|
Total
|
|||||
Minereu
|
Steril
|
Minereu
|
Steril
|
Minereu
|
Steril
|
Minereu
|
Steril
|
Minereu
|
Steril
|
|
0
|
1,3
|
7,0
|
0,3
|
0,1
|
-
|
-
|
-
|
-
|
1,6
|
7,1
|
1
|
4,2
|
6,1
|
15,0
|
7,2
|
-
|
-
|
-
|
-
|
19,2
|
14,5
|
2
|
3,2
|
6,2
|
17,2
|
8,5
|
-
|
-
|
-
|
-
|
20,4
|
14,6
|
3
|
5,0
|
6,4
|
13,5
|
10,1
|
-
|
-
|
-
|
-
|
18,5
|
16,5
|
4
|
11,0
|
9,9
|
4,9
|
9,2
|
-
|
-
|
-
|
-
|
15,9
|
19,1
|
5
|
0,5
|
0,2
|
15,3
|
19,0
|
-
|
-
|
-
|
-
|
15,8
|
19,2
|
6
|
-
|
-
|
14,5
|
20,5
|
-
|
-
|
-
|
-
|
14,5
|
20,5
|
7
|
-
|
-
|
13,1
|
21,9
|
-
|
-
|
-
|
-
|
13,1
|
21,9
|
8
|
1,0
|
6,0
|
5,3
|
7,1
|
4,1
|
2,2
|
3,2
|
6,3
|
13,5
|
21,5
|
9
|
1,5
|
6,3
|
11,1
|
16,2
|
-
|
-
|
-
|
-
|
12,5
|
22,5
|
10
|
2,7
|
15,2
|
3,5
|
2,1
|
3,4
|
0,3
|
4,3
|
3,6
|
13,9
|
21,1
|
11
|
11,9
|
15,3
|
-
|
-
|
0,2
|
5,9
|
0,8
|
0,8
|
12,9
|
22,1
|
12
|
2,3
|
2,9
|
-
|
-
|
13,1
|
14,1
|
-
|
-
|
15,4
|
17,0
|
13
|
4,1
|
3,3
|
-
|
-
|
11,4
|
4,3
|
-
|
-
|
15,6
|
7,6
|
14
|
15,1
|
16,2
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
15,1
|
16,2
|
Total
|
63,9
|
102,0
|
113,6
|
121,9
|
32,2
|
26,8
|
8,3
|
10,7
|
218,0
|
261,5
|
Notă: Valorile totale sunt rotunjite.
|
Tabelul 4
Sunt prezentate şi date estimative
privind cantităţile de aur şi argint. Bineînţeles, aici nu sunt incluse
situaţiile în care se vor găsi filoane de aur şi argint, care ar putea creşte
de câteva ori (de 7-8 ori !!!) cantităţile de aur şi argint obţinute.
Rezerve exploatabile
|
||||||
Zăcământ
|
Minereu (milioane tone)
|
Conţinuturi de metal
|
Metal recuperabil
|
Raport
steril:util
|
||
Au
g/t
|
Ag
g/t
|
Au
t
|
Ag
t
|
|||
Cetate
|
63,9
|
1,49
|
5,66
|
95,1
|
361,7
|
1,60
|
Cîrnic
|
113,6
|
1,62
|
9,74
|
184,0
|
1106,5
|
1,07
|
Orlea
|
32,2
|
1,18
|
2,23
|
38,0
|
71,8
|
0,83
|
Jig
|
8,3
|
1,62
|
10,65
|
13,4
|
88,4
|
1,29
|
Total
|
218,0
|
1,52
|
7,47
|
330,5
|
1628,4
|
1,20
|
Tabelul 5
Şi acum să facem o scurtă recapitulare a tabelelor pe care vi le-am prezentat.
În tabelul 2, valoarea elementelor extrase dintr-o tonă de minereu ajunge la
28.973,91 USD. Din aceasta, valoarea aurului şi a argintului însumată ajunge la
doar 95,10 USD, din care statului român îi revin doar 6 % (adică aproape 6
dolari la fiecare tonă prelucrată). Bineînţeles, vor fi unii care vor spune că
nu am menţionat nimic despre costurile de extracţie, de prelucrare, carburanţi,
energie electrică, costul cianurilor şi al explozibililor, salarii şi tot felul
de impozite etc. Cu toate acestea, raportul între valoarea elementelor şi
valoarea încasată de stat este de aproape 4.829 : 1. Adică din acei 6 dolari,
statul roman va plăti costurile necesare mentenanţei exploatării după
închiderea minelor, costurile care ar decurge dintr-un posibil dezastru
ecologic, costurile aferente spitalizării oamenilor afectaţi de cianurile
folosite şi metalele grele rezultate etc.
Dar să nu mă pierd într-o dizertaţie inutilă (pentru moment). Având valoarea
unei tone de minereu şi ştiind cantităţile ce se vor exploata, putem face mai departe
calculele. Astfel:
28.973,91 USD/tona × 218 milioane tone = 6.316.312,38
milioane USD
sau
= 6.316,312 miliarde USD
sau
= 6,316 trilioane USD
Uimire! Înseamnă că proiectul Roşia Montană valorează 6,3 trilioane de
dolari!!! Şi asta nu este tot. Nu am calculat valoarea elementelor evidenţiate
pe fond galben (Tabelul 1) şi nici pe cele evidenţiate cu culoare albastră.
Este foarte posibil să se poată extrage multe tone din fiecare element care nu
a participat la precedentul calcul. Şi poate s-ar dubla sau tripla această
valoare. Dar eu nu pot decât să fac speculaţii. În schimb, aş prefera să pun
întrebări.
Cum mi-aş proteja această imensă sumă de bani? La această valoare, aproape că
nu ar mai conta costurile de exploatare, salarii, redevenţe, taxe, carburanţi,
energie electrică, şpăgi, promovare în media şi acţiuni de lobby. Nu m-ar
interesa nici poluarea care ar rezulta, chiar dacă ar fi cea asumată prin
proiect sau accidentală. Este ca şi cum aş face o simplă operaţie matematică:
cât înseamnă un infinit împărţit la doi? Tot un infinit. Dar un infinit
împărţit la trei? Tot infinit. De ce infinit? Pentru că de atât timp ar avea nevoie
un om ca să câştige aceasta sumă, indiferent de pregătire, loc de muncă sau
naţionalitate. În valoare absolută, nu ar conta dacă eşti miner român la Roşia
Montană sau broker american pe Wall Street. Unul ar avea nevoie de un milion de
vieţi, iar celălalt doar de o sută de mii. Şi nu încercaţi să faceţi calculele,
pentru că am ales aleator numărul de vieţi. Aş putea să le schimb între ele şi
tot nu ar conta, pentru că în timp ce minerul doar munceşte şi câştigă,
celălalt poate să mai şi piardă într-o zi agoniseala de câteva mii de ani.
Am adus aminte de şpăgi şi acţiuni de lobby? Cu banii aceştia aş putea cumpăra
orice guvern, aş putea cumpăra o majoritate dintre parlamentari (indiferent
cărui partid aparţin) care să-mi creeze un cadru legislativ favorabil. Aş putea
cumpăra oricâţi consilieri locali sau gazetari şi orice om s-ar putea
intersecta cu interesele mele şi m-ar putea sprijini sau încurca. Mi-aş putea
cumpăra oricât timp de emisie aş dori la orice televiziune sau radio şi oricât spaţiu
publicitar în orice spaţiu media. Cât m-ar putea costa? Eu estimez între 2 şi 4
miliarde de dolari.
Dar eu aş face altceva cu banii aceştia. Pentru că eu sunt român şi patriot. Cu
banii aceştia cred că ne-am putea permite ca ţară (din punct de vedere
financiar şi tehnologic) să ne exploatăm singuri aceste rezerve fabuloase,
pentru aproape toate elementele care se găsesc în minereurile de la Roşia
Montană. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite
(din punct de vedere financiar, dar nu şi tehnologic) o Staţie Spaţială
Românească, o bază permanentă pe Lună şi una pe Marte, cu tot cu costurile de
aprovizionare şi dezvoltare. Şi tot ne-ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred
că ne-am putea permite câteva mii de kilometri de autostradă (din punct de
vedere financiar şi tehnologic) şi asfaltarea tuturor şoselelor şi străzilor
din ţară, cu tot cu mita aferentă. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi
cred că ne-am putea permite reabilitarea infrastructurii feroviare naţionale
(şi din punct de vedere financiar, dar şi tehnologic). Şi tot ar mai rămâne
foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite reabilitarea sistemului
sanitar (din punct de vedere financiar, tehnologic nu se pune problema), astfel
încât să nu mai fie nevoie să ne cumpărăm aspirină şi pansament la intrarea în
spital, să nu mai fie nevoie să dăm mită doctorilor, iar ei să nu mai fie
nevoiţi să o ia. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea
permite să ne reparăm şcolile, să le dotăm laboratoarele, să ne plătim
profesorii. Iar cu ajutorul lor am putea face Roşia Montană Valley, aşa cum
americanii au Sillicon Valley. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi aş
mai putea continua lista cu nişte pensii decente. Şi tot ar mai rămâne foarte
mulţi bani. Şi s-ar crea sute de mii de locuri de muncă. Şi tot ar mai rămâne
foarte mulţi bani. Aştept propuneri pentru modalităţi de cheltuire a altor sume
de bani. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani.
Entităţi
interesate de Roşia Montană
Ar
mai fi o discuţie despre cine este interesat de exploatarea zăcămintelor de la
Roşia Montană. Pe internet am găsit o multitudine de firme, mai vechi sau mai
noi, funcţionale sau desfiinţate, cu sedii mai mult sau mai puțin fictive, în diverse paradisuri fiscale. Abundă
internetul de diverse scheme şi conexiuni între acestea, mai ceva ca într-o
teorie a conspiraţiei. O să enumer doar câteva dintre ele, fără a avea
pretenţia că acestea sunt toate şi fără a putea preciza care este rolul fiecăreia
dintre ele:
- Starx Resources Ltd. (?);
- Gabriel Resources Ltd. („Gabriel Jersey") - simbol
GBU pe bursa din Vancouver;
- CARTEL BAU - S.A.;
- FORICON - S.A.;
- COMAT TRADING - S.A.;
- Euro Gold Resources S.A. („Euro Gold");
- Deva Gold S.A.;
- Castle Europa Ltd.;
- Castle Europa S.A.;
- Euro Gold Resources S.A.;
- ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION - S.A. (RMGC în
continuare) (www.rosiamontanagoldcorp.com ) ;
- European Goldfields Ltd. (www.egoldfields.com);
- Paulson & Co Inc (New York, NY);
- Electrum Strategic Holdings (New York, NY);
- Newmont Canada Limited;
- Newmont Mining, SUA;
- BSG Capital Markets;
- Grupul Barry Steinmetz;
- Gabriel Resources, cu
sediul în Yukon (Canada);
- Gabriel Resources, cu sediul în Insulele
Barbados;
- Gabriel Resources, cu sediul în Olanda;
- Rom Aur SRL;
- Baupost.
Ar fi interesant de ştiut cine sunt aceste firme, care este obiectul lor de
activitate, cărei legislaţii se supun. Pentru că este greu de crezut că o firmă
cu sediul într-un paradis fiscal trebuie să se supună vreunui control riguros
cu privire la activitatea minieră, în situaţia în care este foarte posibil să
nu existe legislaţie specifică. Astfel se însumează toate facilităţile şi lipsa reglementărilor din
toate aceste ţări şi paradisuri fiscale. În aceste condiţii se demonstrează că
o eventuală tragere la răspundere a RMGC pentru nerespectarea diferitelor
obligaţii şi promisiuni asumate va fi, practic, imposibilă.
(Continuare în episodul următor)
ing. Doru APOSTOL(Continuare în episodul următor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Este binevenit oricine doreste sa comenteze! Rugam sa va inserati numele si datele de contact, din respect fata de cititori. Atacurile la persoana, injuriile, opiniile fara legatura cu subiectul prezentat vor fi sterse. Persoanele care doresc raspunsuri sau precizari oficiale, trebuie sa se adreseze conform "Normelor de comunicare in cadrul SCMD" (afisate pe pagina Secretariatului General al SCMD).