Cine
trădează România dansând cazacioc în ritm de ceardaş
Oficiul
Uniunii Europene la Chişinău şi, în general, afacerile Uniunii în cel de-al
doilea stat românesc sunt, în cea mai mare parte, gestionate de funcţionari
reprezentanţi ai Ungariei. Nu pentru că aşa a fost să fie. Chiar şi numai
faptul că numele româneşti ale cetăţenilor Republicii Moldova au început să fie
scrise în traducere maghiară în documentele eliberate sub autoritatea
instituţiilor europene este suficient pentru a ne da de gândit.
În 36 de
ani de serviciu sub drapel în arma informaţiilor am învăţat, dar am şi
constatat că puterile revizioniste care înconjoară România fac parte dintr-o
orchestră, iar orchestra are un dirijor şi un prim violonist.
În
materia operaţiunilor secrete ale Rusiei Sovietice, în marea orchestră
cominternistă, spionii unguri au fost vioara întâi. Ei au fost cei mai buni
agenţi recrutori sub steag străin, care au creat puternice reţele ale
subversiunii roşii împotriva democraţiilor occidentale.
Tradiţia
consolidată în anii '30 ai secolului trecut s-a dovedit indestructibilă. Până
şi Harold Nicholson, "spionul sovietic al lui Măgureanu", a fost
recrutat în Vietnam de un ofiţer al Securităţii Ungariei.
Larry
Watts ne-a spus zilele trecute că şeful Secţiei România a C.I.A. a fost un
american ungur, spion al Moscovei. Dintr-o sursă privată externă am aflat că şi
şeful operaţiunilor clandestine ale C.I.A. cu surse umane, până în anii '90, a
fost tot un american ungur, devenit atât de periculos încât numai un accident
planificat a putut pune capăt dezastrului creat în sistemul securităţii
Alianţei.
Un proces
celebru din anii '30, intentat reţelei spionajului Ungariei din România
(aproximativ 130 de persoane), acoperită de Partidul Popular Maghiar, a scos la
iveală cum înaltul prelat Marton Aron (Alba Iulia) a fost manipulat de un
ofiţer sârb, agent sovietic, să se pună sub steagul britanic al Intelligence
Service, pentru a ascunde coordonarea sovieto-sârbo-maghiară a acţiunilor
revizioniste antiromâneşti.
În anii
'80, când Moscova a dat undă verde înlăturării violente a lui Ceauşescu,
Divizia Ardeal a Securităţii Republicii Populare Ungare a primit ordinul de
misiune principal. Pe de-o parte, extremiştii gălăgioşi care să realizeze
provocările diversioniste [Szocs Geza, Tokes Laszlo, Kovacs Ara Atilla, Molnar
Gusti, Imre Andras, Kiraly Karoly ş.a.], iar pe de altă parte, conspiratorii de
la Bucureşti, care să realizeze ori să accepte un atentat, în urma căruia să
preia puterea. Preţul: două republici socialiste federative autonome
Transilvania şi... Moldova (de la Siret la Bug).
În
decembrie '89 se intenţiona aplicarea aceluiaşi scenariu, cu menţiunea că
Banatul românesc urma să fie cedat Iugoslaviei.
În
actualul context paneuropean, obiectivul strategic al puterilor revizioniste
este îndeplinit cu mijloace perfide şi mult mai eficiente, care să conducă la
prăbuşirea din interior a graniţelor României, ca urmare trădărilor clasei
politice.
Nu putem
să nu ne respectăm înţelepţii, în viaţă, ai neamului şi să nu dăm credit
avertismentelor acestora, bazate pe precedentele şi faptele istorice pe care
le-au studiat ori trăit. Repetat în ultimul an, academicianul Dinu C. Giurescu
a tras semnal de alarmă, după semnal de alarmă. Unul mai disperat ca altul. În
cea mai recentă luare publică de poziţie, distinsul academician a sintetizat
consecinţele atacurilor concertate la adresa integrităţii României,
reprezentate de diversiunile regionalizării, Legii educaţiei şi Legii
minorităţilor.
O altă
voce, cea a cercetătorului în sociologie Radu Baltasiu, director al Centrului
European de Studii în Probleme Etnice (C.E.S.P.E.) al Academiei Române, atrage
atenţia: „În contextul actual, Legea Statutului minorităţilor consacră
renunţarea de către Statul Român la unele componente ale funcţiilor sale
suverane în zonele unde etnicitatea este alta decât cea română. Statul Român nu
descentralizează autoritatea, ci renunţă la ea în acele zone unde are deficit
de reprezentare. Asistăm astăzi la curioase abandonuri istorice şi la momentul
în care statul se retrage din faţa propriilor răspunderi“.
Academicianul
Dinu C. Giurescu a atras atenţia asupra faptului că Legea minorităţilor, în
actuala sa formă, instituie „un guvernământ al minorităţilor naţionale în
România“ şi, „ca istoric, ca fiu al tatălui şi bunicului meu, nu-mi vine să
cred că partidele politice româneşti nu pot să găsească o soluţie împreună ca
să păstreze coeziunea Statului Român, să apere identitatea naţională. (...) Am
asistat odată la prăbuşirea frontierelor României, în 1940, ca elev de liceu.
N-aş vrea să asist a doua oară la prăbuşirea hotarelor ţării, prin voinţa
factorilor politici interni“.
Obiectivul
distrugerii statalităţii României a fost stabilit de către Lenin, imediat după
Marea Unire din 1918. În perioada interbelică, spionii şi teroriştii Moscovei
şi, deopotrivă, ai Budapestei au deschis fronturile secrete împotriva României.
În 1940, ruşii ne-au luat Basarabia, iar ungurii, nord-vestul Transilvaniei.
Bulgarii au primit şi ei Cadrilaterul...
Un Partid
pentru Moldova Unită cică există. Un Partid al Moldovenilor parcă a existat.
Politica falimentară a guvernelor de la Bucureşti în relaţiile cu comunităţile
româneşti care ne înconjoară este un fapt ce nu trebuie dovedit.
Astăzi,
România se află iarăşi într-un moment critic, faţă de care nu putem să nu ne
întrebăm: „Cine trădează România, dansând cazacioc în ritm de ceardaş?“
25 iunie 2011
Sursa: Cotidianul
