Constantin Brailoiu si distrugatorii Institutului National de Etnografie si folclor

Constantin Brăiloiu şi distrugătorii

Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor 

SCRISOARE DESCHISĂ

doamnei Mona Pivniceru,

ministrul Justiţiei

           

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naşterea etnomuzicologului, compozitorului şi criticului muzical CONSTANTIN BRĂILOIU.

            Născut în Bucureşti, în 13 august 1893, într-o familie aristocratică originară din Oltenia, cu rădăcini în neamul Brâncoveanu. A făcut studii muzicale la Bucureşti (1901-1907), Viena (1907-1909), Lausanne (1909-1911), Paris (1912-1914). După întoarcerea în ţară, în 1920, împreună cu alţi compozitori, a pus bazele Societăţii Compozitorilor Români, pe care a prezidat-o între anii 1926-1943. În anul 1928, s-a alăturat echipei sociologului Dimitrie Gusti, în mijlocul căreia a efectuat primele studii de teren asupra folclorului român în sate din Bucovina, Transilvania şi Oltenia.

            A creat Arhivele Folclorului în cadrul Societăţii Compozitorilor Români. A creat o şcoală românească modernă de culegători şi cercetători de folclor.

            Dacă, în 1928, iniţiase Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români (care a stat şi stă la baza viitorului Institut de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, din Bucureşti), adunînd pe circa 3.000 de cilindri de fonograf, aproape 6.000 de melodii populare din 289 de sate şi înregistrînd 1784 de cîntece populare pe 851 de discuri, în deceniul al VI-lea, stabilindu-se la Geneva, a înfiinţat, şi aici, Arhivele internaţionale de muzică populară.

            Această amplă activitate practică a fost completată şi fundamentată ştiinţific de o serie de manuale de muzică (din anii 1935-1938) şi de numeroase culegeri tipărite: Treizeci de cîntece populare – 1928; Colinde şi cîntece de stea – 1931; Cîntece de stea – 1931; Cîntece bătrîneşti din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Bucovina – 1932; „Ale mortului“ din Gorj – 1936; Bocete din Oaş – 1938; Poeziile soldatului Tomuţ din războiul 1914-1918 – 1944 etc.

            Colaborînd la diverse reviste din ţară şi din străinătate, a publicat numeroase studii de muzicologie şi folclor, precum: La musique populaire roumanine – 1930; Despre bocetul de la Drăguş – 1932 ; Vicleimul din Târgu Jiu – 1936; Nunta la Feleag – 1938; Nunta pe Someş – 1940 ; Les icones paysannes roumaines peintes sur verre (L’Ecole de Fagarasch) – 1945; Les vers populaires roumaines chantes – 1954 etc.

            Creatorul unei noi discipline teoretice – Etnomuzicologia – prin acea inegalabilă şi originală metodă de cercetare a folclorului, publicată în 1931 (Schiţa unei metode de folclor muzical).

            Compozitor şi pedagog în acelaşi timp, muzicianul a privit folclorul şi ca o sursă de inspiraţie creatoare nesecată, originală, vie, dar şi un material de educaţie artistică a tineretului şcolar, ca un izvor indispensabil de cunoaştere a poporului român. Ca fondator al Catedrei de folclor a Conservatorului din Bucureşti, a încercat să ridice prima generaţie de etnomuzicologi români, care au dat ştiinţei universale personalităţi de prestigiu autentic (Tiberiu Alexandru, Emilia Comişel, Tatiana Găluşcă, Gheorghe Ciobanu). Membru corespondent al Academiei Române, ales la 30 mai 1946.

            În Bucureşti există, astăzi, Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, numit astfel în amintirea şi onoarea compozitorului şi etnomuzicologului român. Institutul funcţionează în imobilul din Str. Take Ionescu nr. 25, care a fost proprietatea fostului prim-ministru TAKE IONESCU. Este dureros să constatăm că această clădire a fost revendicată şi cîştigată de un anonim, evreul cumano-găgăuţ Călin Mircea Popescu Nasta, din Bucureşti, str. Frederic Chopin, nr. 13, sc. A, ap. 2, parter, sector 2, fără să aibă nici o legătură cu familia lui Take Ionescu şi fără să aibă nici un drept de moştenire!

În ziua de 24 ianuarie 2013, la Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă, va avea loc procesul pentru evacuare prin executare silită, în dosar nr. 4206/3/2012, reclamant Călin Mircea Popescu Nasta, pîrîţii fiind: Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Academia Română, Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor – Municipiul Bucureşti, Regia de Termoficare Bucureşti (?!) pentru imobilul din str. Take Ionescu nr. 25.

Aceasta şi din cauza Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a Civilă, care a pronunţat, în şedinţa publică din 9 iunie 2011, o decizie irevocabilă în dosarul nr. 515/2/2011 (117/2011), prin care atribuie reclamantului imobilul situat în Bucureşti, str. Take Ionescu, nr. 25, Sector 1, fostă str. Atena, nr. 25 – imobil care fusese vîndut Statului Român, respectiv Ministerului Justiţiei. Vă rog să vedeţi Decizia civilă nr. 743 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia este „à la Pitia“ şi încearcă să-l acopere pe Călin Mircea Popescu Nasta. În proces s-a prezentat şi Corneliu Ghiciu, nepotul fostului prim-ministru Take Ionescu, întors în România din Australia, după o absenta de 50 de ani, prezentînd o cerere de intervenţie şi solicitînd ca imobilul să rămînă proprietatea Statului Român şi nu să fie dat acestui hoţ, Călin Mircea Popescu Nasta. La Decizia civilă nr. 743/09.06.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, d-ul Corneliu Ghiciu a înaintat o notă protest şi, apoi, o completare către Ministerul Justiţiei – nr. 69484/10.08.2011 – domnului ministru Cătălin Predoiu (în facsimilele alăturate). Corneliu Ghiciu a primit de la Ministerul Justiţiei un răspuns lipsit de claritate la cererea înaintată, sub semnătura secretarului de stat Alina Mihăilă Bica (cf. facsimilele răspunsului nr. 69489/26.09.2011).

Este foarte semnificativ că ultimul moştenitor direct, Corneliu Ghiciu, a decedat la 5 octombrie 2011 – la numai 7 zile de la primirea răspunsului de la Ministerului Justiţiei. Decesul intempestiv al acestuia este un mare mister. Mulţi au avut interesul să-i închidă gură şi i-au închis-o definitiv. În special mafia evreiască a retrocedărilor bunurilor care au aparţinut familiei lui Take Ionescu, cît şi unele persoane care au dorit şi au reuşit să între in posesia tuturor documentelor familiei Take Ionescu, precum şi a bunurilor mobile şi imobile ale lui Corneliu Ghiciu. Nu trebuie uitat că Corneliu Ghiciu a fost şeful unei organizaţii naţionaliste în Banatul de Severin şi păstra într-o valiză multe documente ale organizaţiei, cît şi acte ale tuturor membrilor familiei Ionescu (Take Ionescu, Victor Ionescu, Toma Ionescu şi Constantin Ioan). El aflase că urma să fie arestat şi a trecut ilegal frontiera în Italia, în august 1948, şi a emigrat în Australia. Dacă rămînea în ţară, ar fi fost condamnat la cel puţin 25 de ani de muncă silnică. Asta pentru că era român şi ortodox. Chiar şi mausoleul lui Take Ionescu din incinta mănăstirii Sinaia a fost profanat de evreul cumano-găgăuţ Calin Mircea Popescu Nasta.

La cine a rămas valiza cu documentele familiei Ghiciu şi familiilor Ionescu?! Cornel Ghiciu era un om sănătos şi de multe ori spunea că el va trăi 104 ani. Nici nu bănuia ce sfîrşit tragic avea să aibă. Verişoara lui, doctoriţa Dorina, l-a implorat să-i lase ei valiza cu documentele familiei, însă el a refuzat-o cu o încăpăţînare inexplicabilă. Anumite persoane şi chiar instituţii au avut tot interesul să intre în posesia acestei valize.

Recent s-a întors din Australia fiica lui Corneliu Ghiciu, d-na Alexandra Paula Carla Ghiciu, care a înaintat un proces împotriva celor care i-au asasinat tatăl şi a celor care şi-au însuşit bunurile mobile şi imobile care au aparţinut părintelui ei. Procesul va avea loc în ziua de 6 februarie 2013, la Judecătoria Sectorului 6, Calea Ştirbei Vodă, nr. 115, în aceeaşi sală unde a fost judecat mareşalul Ion Antonescu. Şedinţa publică începe la ora 8, în dosarul nr. 11017/303/2012, reclamant Alexandra Paola Carla Ghiciu.

Imobilul Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor (I.N.E.F.) este proprietatea Academiei Române, lăsat prin testament de Take Ionescu şi s-a păstrat în condiţii destul de bune. Este casa-simbol a naţionalismului românesc şi figurează pe lista monumentelor istorice.

            Cine o fi în spatele acestui individ, căci el n-o fi atît de redus mintal încît să nu-şi dea seama ca acţiunea lui reprezintă o tentativă de furt? El a dat în judecată – trebuie să repet – Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Academia Română, Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor, iar conducerea acestor instituţii manifestă o condamnabilă „lipsă de rol activ“ (ca să mă exprim şi eu în preţioşii termeni juridici) în apărarea patrimoniului Statului Român! În testamentul lui Take Ionescu este scris clar: „Las întreaga mea avere mobilă şi imobilă, fără nici o rezervă, oriunde s-ar afla, în ţară sau în străinătate, ACADEMIEI ROMÂNE“. Şi acum vine un fost gigolo al fostei menajere a lui Take Ionescu să revendice imobilul. Incredibil. Nu poţi să crezi! Te doare că trebuie să crezi!

            În vizitele făcute la Institutul de Etnografie şi Folclor, însoţit de Corneliu Ghiciu, ultimul descendent direct al familiei Take Ionescu, m-a surprins faptul că, pe unul din pereţii din holul central al institutului, alături de portretele unor etnografi şi folclorişti români renumiţi, se află şi tabloul evreului Harry Brauner. Am rămas consternat, pentru că ştiam că acest om, ca folclorist şi etnograf, a fost aproape de zero. Harry Brauner era omul care îi însoţea în deplasări pe Dimitrie Gusti, Constantin Brăiloiu, D. G. Kiriac, G. Georgescu-Breazu ş.a.; de fapt, el era secretarul echipelor de etnografi şi folclorişti.

            Harry Brauner (1908-1988), în toată activitatea lui, a scris o singură carte: Să auzi iarba cum creşte, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979. Probabil că aceasta carte a fost scrisă de fosta lui soţie, Lena Constante (1909-2005), fiica scriitorului Constantin Constante, cel care a publicat romanul Haiducii Pindului. Harry Brauner este omul care l-a „ajutat“ pe Constantin Brăiloiu să plece în străinătate şi să-i ia locul de director al Institutului de Folclor în anul 1948. Nu trebuie uitat că Harry Brauner a fost unul dintre principalii martori ai acuzării în procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Numirea lui ca director al Institutului Naţional de Folclor a fost recompensa guvernului iudeo-stalinist pentru mărturia mincinoasă depusă de el în procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Din cauza lui Lena Constante a făcut mulţi ani de închisoare în penitenciarul Mislea.

             Nu am înţeles de ce conducerea actuală a Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor a afişat la loc de cinste portretul evreului Harry Brauner. În locul lui trebuia expus unul din portretele folcloriştilor şi etnografilor de valoare: Dimitrie Gusti, D. G. Kiriac, G. Georgescu-Breazu, Sabin Drăgoi, Grigore G. Tocilescu ş.a., sau chiar al lui Mihai Eminescu, care a fost printre primii folclorişti români. Multe strofe din poeziile populare culese de Mihai Eminescu, trecute, apoi, prin personalitatea genială a poetului, se regăsesc în unele poezii ale Poetului Naţional. Menţionez numai prima strofă din poezia „Luceafărul“. Versurile populare „Că eu am fost la părinţi ca şi luna printre sfinţi“ au devenit în „Luceafărul“: „Şi era una la părinţi şi mîndră în toate cele, cum e Fecioara între sfinţi şi Luna între stele“.

            Într-una din vizitele la Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor, făcută împreună cu Cornel Ghiciu, pe care îl lega multe amintiri de acest imobil în care locuise o vreme, înainte de anul 1940, am întrebat-o pe actuala directoare a Institutului, d-na Sabina Cornelia Ispas (directoare a institutului din 1997, membru corespondent din 2004 şi titular din 2007 al Academiei Române!), cine este acest anonim Călin Mircea Popescu Nasta, care revendica imobilul. Răspunsul acesteia ne-a lăsat perplecşi: „Nu ştiu şi de această problemă se ocupă Academia Română, care este proprietara imobilului“ (sic). D-na Sabina Cornelia Ispas (n. 18 ian. 1941), fostă Cernaef, nu s-a implicat cu absolut nimic în stoparea acţiunii de înstrăinare a imobilului unde funcţionează Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor, al cărei directoare este de 16 ani! D-na Ispas o avea vreun grad de rudenie cu evreul-găgăuz-cuman Călin Mircea Popescu Nasta, altfel nu se explică lipsa de reacţie în apărarea Institutului, care are o arhivă de o valoare incomensurabilă pentru Naţiunea Română! De fapt, afinitatea ei faţă de etnia evreiască se vede din teza de doctorat, pe care a susţinut-o în anul 1978: „Raporturi între literatura apocrifă, cărţi populare şi folclor. Ciclul solomonian în cultura română“. Aţi reţinut?! „Ciclul solomonian în cultura română“! De ce n-ar face d-na academician dr. Sabina Cornelia Ispas, fostă Cernaef, şi lucrarea de doctorat cu titlul „Influenţa razelor de lună asupra galoşilor de gumă“?! Sau, fiindcă e la modă plagiatul, d-na academician dr. Ispas, fostă Cernaef, ar putea să-i plagieze lucrarea de doctorat a lui Bulă, „Influenţa paralelismului căilor ferate asupra ciclului menstrual la găini“. Consultaţi, vă rog, Dicţionarul personalităţilor feminine din România, de George Marcu şi Rodica Ilinca, Editura Meronia, Bucureşti, 2009, pag. 141.

            Constantin Brăiloiu, savant de renume mondial, muzicolog, compozitor, membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români, creator al Arhivei de folclor muzical, al Arhivei Internaţionale de muzică populară Geneva, a fost profesor de istorie a muzicii şi folclorului la Conservatorul din Bucureşti, rector şi profesor la Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti (1929-1935), consilier tehnic la Legaţia Română din Berna (1943-1945), membru al Societăţii Franceze de Muzicologie, membru al Academiei Române (1946), fondatorul Catedrei de folclor la Conservatorul din Bucureşti; devine conferenţiar la C.N.R.S. Paris (din 1948); a editat renumita Collection universelle de musique populaire enregistrée (Colecţia universală de muzică populară înregistrată), 1951-1958; a decedat la 20 octombrie 1958, în vîrstă de 69 de ani, la Geneva. Osemintele au fost reînhumate la Cimitirul Bellu Ortodox la 15 mai 1979, fig. 103, loc 18. Deşi a fost obligat să trăiască, în ultimul deceniu, departe, în Elveţia şi în Franţa, nu şi-a uitat nici o clipă Patria.

            A murit uitat departe de ţara pe care a iubit-o atît de mult şi căreia i-a nemurit memoria muzicală ancestrală, prin înfiinţarea unei arhive unicat în Europa. Evacuarea I.N.E.F. din sediu va provoca distrugerea acestei arhive! Este evident că aceasta se şi urmăreşte: distrugerea dovezilor despre folclorul românesc – dătător de seamă despre spiritualitatea noastră –, iar preşedintele Academiei Române, Ion Haiduc „tace ca mortu-n păpuşoi“ (vezi, în facsimile, adresa nr. 2838/04.08.2011 a lui Corneliu Ghiciu către Ion Haiduc, rămasă fără răspuns!). Pentru ca, apoi, să vină alţii să spună că noi nu avem dovezi, mai ales că unii au şi început să ne fure folclorul şi să spună că le aparţine. Un exemplu este chiar imnul statului Israel, care nu este altceva decît prelucrarea, în andante maestuoso, a cunoscutului nostru cîntec popular „Cucuruz cu frunza-n sus“ – a cărui melodie a fost pusă pe note de compozitorul Guilelm Şorban, tatăl lui Raul Şorban, „salvatoruil evreilor“, acum contestat tot de evrei!

            În 1990, Academia Română l-a repus în drepturi şi, în semn de omagiu, a dat numele său Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor din Bucureşti. Ar fi o crimă şi o mare ruşine pentru Statul Român ca imobilul care a aparţinut lui Take Ionescu şi unde funcţionează în prezent Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor să fie însuşit de un evreu cumano-găgăuţ, străin de Neamul Românesc, străin de orice urmă de respect faţă de patrimoniul material şi spiritual al ţării şi, mai ales – repet, ca să audă şi autorităţile –, care nu are nici un drept de moştenire. Aşa vor dispărea România ca stat şi poporul român ca naţiune. Vorba profesorului Petre Ţuţea: „Neam de tîmpiţi ce suntem“. Am avut milă de alogeni. Ne merităm soarta.

Nicolae Iorga a fost mai precis şi mai categoric: „Un popor ridicol şi criminal de tolerant“ (cf. „Problema evreiască la Cameră“, Nicolae Iorga, 1910, Editura Neamul Românesc). Acest individ Călin Mircea Popescu Nasta, despre care nimeni nu ştie nimic (ce profesie a avut, unde a lucrat, dacă mai trăieşte etc.), a revendicat toate imobilele lui Take Ionescu – lăsate de le Academiei Române, sediul I.N.E.F. fiind doar unul dintre cele trei care i-au aparţinut – prin procese în Justiţie care sunt escrocherii vizibile de departe, numai judecătorii care au instrumentat dosarele respective nu le-au văzut.
Oare nu se găseşte nimeni în ţara aceasta care să facă dreptate?!

Doamnă ministru Mona Pivniceru, Ministerul Justiţiei este implicat direct în acest dosar: oare nu se găseşte nici un jurist în minister care să apere interesele ţării şi să scoată imobilul Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“ din ghearele acestor escroci?!

Vă solicit să luaţi orice măsură pentru împiedica înstrăinarea imobilului I.N.E.F. către impostorul Călin Mircea Popescu Nasta, întrucît nu are nici un drept de moştenire, ci este doar un escroc.     

21 ianuarie 2013                                                                              Voicu TUDOR