Ce regiza Sergiu Nicolaescu la Revolutie (2)

Ce regiza Sergiu Nicolaescu la Revoluţie (2)

Regizorul se împrieteneşte cu comandantul de la Ploieşti

Adrian Carlescu  

Încep prin 4 întrebări, la care voi răspunde tot eu. Tot ce voi spune în continuare poate fi întărit şi argumentat pe date, pe ore, fapte, martori în viaţă, pe care îi voi cita mai jos: 

1) De ce am fost eu primul comandant din Armata Română chemat prin intermediul Televiziunii, pentru apărarea Televiziunii şi a Revoluţiei în Capitală?
2) De ce Sergiu Nicolaescu s-a „lăudat“ timp de 13 ani, la televizor, că el a adus în Capitală, în 22 decembrie, o forţă covîrşitoare (unitatea pe care o comandam eu), care, a afirmat dumnealui, „şi-a pus amprenta în mod decisiv pe victoria Revoluţiei în Capitală“? 
3) De ce m-a aşteptat, personal, la Săftica, şi mă grăbea să ajungem cît mai repede, că „pierdem Revoluţia“, neţinînd cont de 5 morţi la Otopeni, morţi efectiv din cauza dumnealui? S-a amintit cumva de ei, undeva? (Voi explica în derularea evenimentelor).
4) De ce eu (care, în fond, sînt disciplinat) am avut curajul nesăbuit de a nu executa în data de 22 decembrie ’89 ordinul primului-secretar al judeţului Prahova, care suna clar: „Ieşi şi spargi demonstraţia în Ploieşti“? Reamintesc că la Putere era Nicolae Ceauşescu.

Răspund la toate cele 4 întrebări printr-un singur răspuns: pentru că am prevăzut cu aproape 2 ani înainte evenimentele ce vor urma. Cum? Vă rog să citiţi tot filmul evenimentelor, pe care doresc să vi le prezint. În anul 1987, am primit ordin pe scară ierarhică să pun la dispoziţia Studioului Buftea un număr de 400 de militari. Ulterior, am aflat că d-l Sergiu Nicolaescu s-ar fi interesat ce unitate mai aproape de Bucureşti are efective mai bine pregătite şi de acolo să-i fie puşi la dispoziţie, zilnic, 400 de militari. I-a fost recomandat Regimentul 7 Mecanizat, al cărui comandant eram eu. În urma ordinului primit, am dat dispoziţiile legale pentru a pune la dispoziţia d-lui Sergiu Nicolaescu un număr de 400 de militari. Aceşti militari urmau să fie coordonaţi de şeful de Stat Major de atunci, actualul locotenent-colonel în rezervă Ştefan Gavadia. Am înţeles că filmele care urmau să fie turnate erau „Mircea cel Mare“ şi „Coroana de foc“. Am fost invitat de Sergiu Nicolaescu la premiera acestor filme. Din interes profesional (să-mi controlez militarii), m-am deplasat în mai multe rînduri la Buftea, dar şi din curiozitate, să văd cum decurgeau filmările. Foarte mulţumit de „prestaţia“ oamenilor mei, d-l Nicolaescu a ţinut să mă cunoască personal. Am discutat în nenumărate rînduri. Între noi s-a înfiripat, din punctul meu de vedere sincer, o prietenie. Printre altele, mi-a spus că „se vede de la o poştă că sînt militar adevărat“. După terminarea filmărilor, cu succes, dumnealui m-a vizitat, în mai multe rînduri, la unitate. I-am organizat şi nişte trageri (îi plăceau foarte mult). De asemenea, două-trei partide de vînătoare.

Acum înţeleg că antrenamentul la trageri, efectuat în poligonul unităţii pe care o comandam, i-a prins bine în zilele de 22-30 decembrie 1989. L-am antrenat fără să vreau. Eu îl respectam mult şi sincer, pe atunci. Era vorba de marele regizor şi actor Sergiu Nicolaescu. Mă mîndream, pe atunci, cu prietenia lui. Ne-am apropiat din ce în ce mai mult. I-am întors vizitele, ducîndu-mă să-l văd la Buftea şi în multe rînduri acasă la dumnealui, în Bucureşti, pe Str. Zambaccian nr. 6. Îmi arăta din ce în ce mai multă prietenie, cu cît ne apropiam de decembrie 1989. Mai tîrziu, am înţeles adevăratul „sens“ al prieteniei în care credeam eu. O prietenie… mîrşavă, gîndită din timp, ,,bine regizată“. A fost pregătită, fabricată, concepută în slujba unui scop murdar, sîngeros. Nu îl bănuiam pe atunci. Lui îi trebuia o unealtă puternică. Le trebuia un militar de fier, ca mine, bun executant şi cu forţe puternice, instruit exact ca mine. Şi m-au avut. Fără să vreau, să bănuiesc pe loc, le-am fost unealtă. Nu sîngeroasă, căci, mulţumesc lui Dumnezeu, misiunile mele, modul cum au fost comandaţi, au făcut ca militarii mei să nu împuşte nici un nevinovat. Dar am fost o unealtă puternică, una din cele principale, cum au afirmat, mai tîrziu, acele „personaje“ care au ocupat scaunul Puterii prin vărsare de sînge nevinovat. Nu aveam de unde şti. De-abia în decembrie 1989 am văzut clar tot ce s-a întîmplat, ceea ce a fost plănuit.

Pe la începutul lui octombrie 1989 mă sună d-l Sergiu Nicolaescu şi mă invită la dumnealui acasă, pe motiv că avem mai multe de discutat. M-am deplasat cu şoferul personal şi cu sergentul-major, pe atunci, Mihail Olteanu, pe care d-l Sergiu Nicolaescu îl ştia din timpul filmărilor de la Buftea. Era ca un şef de cabinet al meu, neoficial. Şoferul a rămas în maşină. Eu şi sergentul-major Mihail Olteanu am urcat la etajul I al vilei în care locuia d-l Nicolaescu. Mi-a spus că a venit din străinătate de curînd. M-a cinstit cu whisky, spunîndu-mi să iau şi pentru protocol 2 sticle. Nu mai făcuse asemenea gest. Din auzite, aflasem că este foarte zgîrcit. Am rămas surprins. Mi-a adus la cunoştinţă că mai are de gînd să mai facă un film şi m-a întrebat cum mai stau cu pregătirea militarilor din subordine, că va solicita militari tot de la mine din unitate. I-am răspuns că, atîta timp cît voi fi comandant, nu „pot dormi“ dacă militarii din subordinea mea nu sînt bine pregătiţi. Nu exageram cu nimic. Apoi, în aparenţă dezinteresat, neîncrezător, m-a întrebat în ce stare se găseşte tehnica de luptă, ştiind că, de regulă, la acest capitol Armata nu stă prea bine. Şi nu se înşela. I-am răspuns că datorită unor maiştri militari foarte buni, deosebiţi, eu stau bine şi la capitolul tehnică de luptă. Părea nedumerit. Ca niciodată, mi se părea foarte stînjenit. Mă îndemna, tot ca niciodată, să beau. Şi eu eram nedumerit văzînd „stînjeneala“ lui. După aproximativ o oră de discuţii pe diferite teme, m-a întrebat deodată: „Dar dacă, de exemplu, s-ar întîmpla ceva, dacă va fi nevoie de unitatea dumitale, în cît timp şi cu ce forţe (oameni, blindate) ai ajunge în Capitală?“ I-am răspuns scurt, ca un profesionist: „Efectivele nu le pot şti exact, sînt în funcţie de gradul de încadrare al regimentului la acea dată, iar tehnica este scoasă în funcţie de efectivele avute“. A întrebat din nou: „Dar, minimum, cu cît crezi că poţi veni şi în cît timp?“ I-am răspuns: „Cu minimum 700-800 de militari şi cu o coloană de blindate şi maşini de 7-8 km lungime, iar timpul depinde dacă deplasarea are loc ziua sau noaptea. Dar de ce mă întrebaţi asemenea amănunte?“ Mi-a răspuns: ,,S-ar putea să se întîmple ceva, s-ar putea să se atenteze la siguranţa naţională, iar noi, ca patrioţi, trebuie să ştim pe ce ne putem baza“. Luat pe nepregătite, i-am răspuns din nou: „Staţi liniştit, Armata Română, împreună cu celelalte forţe din sistem, are un plan bine pus la punct în astfel de situaţii. În ceea ce mă priveşte, Armata şi Ţara se pot baza oricînd pe mine“. Nici prin cap nu-mi trecea atunci despre ce va fi vorba. Apoi, am plecat la Ploieşti.

Din acea dată, începutul lui octombrie 1989 şi pînă în 5 decembrie 1989, ne-am mai văzut la Buftea, în două rînduri. M-a întrebat cum stau cu efectivele, pentru că va solicita pentru filmări un număr de 1.000 de militari. I-am răspuns că am în cazarmă 2.700 de militari şi că nu vor fi probleme. Martori sînt sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Peter Sandor din Covasna şi locotenent-colonelul Ştefan Gavadia, cascadorii Paul Fister şi Liviu Fister. Pe data de 11 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu mă sună şi mă roagă să-i organizez o partidă de vînătoare pentru data de 14 decembrie 1989. Apoi îmi spune să dau o fugă pînă la dînsul, că este la Buftea. M-am dus în data de 14 decembrie ’89, căci ulterior mă sunase, spunîndu-mi că nu poate veni la vînătoare în data de 14 decembrie ’89. Am ajuns la Buftea în cursul după-amiezii. Era ocupat. Am stat ca să-l aştept la o cabană a cascadorilor pe malul lacului, împreună cu şeful cascadorilor, Paul Fister, şoferul meu şi sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat după umeri, ne-am deplasat către malul lacului şi mi-a spus: ,,La vînătoare vin mîine (15 decembrie ’89). Mai vin cu cineva. Vezi că în curînd va veni vremea să arăţi pentru ţară pregătirea unităţii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare“. Eram foarte derutat. Eu aveam şefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în „ceea ce urma să se întîmple“ cu implicaţii în sistemul militar? Am plecat la Ploieşti. A doua zi, vînătoarea era organizată. Martori sînt doi pădurari actuali din comuna Vlădeni şi din Coada Izvorului, Ionel şi Florin.

Pe 15 decembrie ’89 m-a sunat şi mi-a comunicat că nu poate veni la vînătoare, că vine pe data de 16 decembrie ’89. Pe 16 decembrie ’89 mă sună, iar si-mi spune că a intervenit din nou ceva şi că va veni pe 17 decembrie ’89 cu actorul Vladimir Găitan. Pe 17 decembrie ’89 m-a sunat şi mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplă în ţară! Ce ţi-am spus eu? Fii pregătit, atent, şi aşteaptă!“ Atunci am înţeles cam tot. Am început să mă gîndesc… Treaba cu venitul la vînătoare a fost o acoperire, în caz că telefoanele îi erau cumva ascultate. Mă întrebam: ce să aştept? La ce să fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum să fac o mişcare fără aprobarea şefilor mei? Aşa gîndea comandantul, militarul din mine. Între 17 decembrie şi 21 decembrie ’89 au urmat evenimentele cunoscute de toată lumea. Nu m-a mai căutat la telefon pînă în data de 21 decembrie ’89. După cum se ştie, pe 17 decembrie ’89 unităţile Armatei Române primiseră indicativul de luptă şi se găseau cu efectivele complete în cazărmi, gata de luptă.

Următorul fragment al scrisorii:

Sergiu Nicolaescu a procurat de la Ploieşti grenadele care au semănat panica la ultimul miting al lui Ceauşescu

14 ianuarie 2011; 10:49:00

Sursa: http://www.atacdeconstanta.ro/articole/3264-cum-a-regizat-sergiu-nicolaescu-macelul-din-decembrie-1989-ii-regizorul-se-imprieteneste-cu-comandantul-de-la-ploiesti.html

Tag-uri: Securitatea, Revoluţia din decembrie, 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Ion Iliescu, colonel (r.) Ion Nicolescu