În apărarea lui George Pişcoci-Dănescu
Acum circa patru decenii, ziaristul George
Pişcoci-Dănescu a emigrat în Franţa, a obţinut cetăţenia franceză şi a realizat
o frumoasă carieră intelectuală şi publicistică, înfiinţând Librăria Antitotalitară Românească din Paris şi singura din Franţa. În urmă cu 13 ani,
ziarul Adevărul i-a luat apărarea relatând despre vandalizarea ei şi
agresarea sa violentarea de către o bandă de derbedei, sub privirile
protectoare ale poliţiştilor francezi. Motivul? Românul George Pişcoci-Dănescu
tocmai lansase, în 16 iulie 1996, Miturile fondatoare ale politicii israeliene – faimoasa lucrare a cunoscutului filozof francez
marxist Roger Garaudy, devenit, între timp, antimarxist şi antiholocaustic. Or,
Justiţia franceză a reinventat delictul de opinie şi l-a condamnat pe
octogenarul – la acea vreme – Garaudy la puşcărie. Un istoric francez se
lamenta, nu demult, că Franţa fusese cobaiul Europei în materie de revoluţii.
Între timp, pe locul lui Napoleon, De Gaule, Pompidou, a venit un individ ca
Nicholas Sarkozy – ceea ce atestă decăderea Franţei. Această decădere explică
şi maltratarea colegului nostru George, care, deşi are dublă cetăţenie,
româno-franceză, nu este apărat nici de Franţa, nici de România. Căci, dacă
agresorii derbedei din Franţa erau sionişti, cei care-l maltratează în România
sunt magistraţi şi poliţişti!
Apelăm la confraţii noştri din toate mass media să declanşeze o campanie de presă în apărarea lui!
Redăm mai jos situaţia care i s-a înscenat.
***
La
Înalta Curte de Justiţie urma să se judece, în dosarul nr. 524/35/2008, cele
trei plîngeri penale ale d-lui George Pişcoci-Dănescu contra comisarului
Gheorghe Sava, şeful Biroului A.E.S.T. (Arme, Explozibili, Substanţe Toxice)
din Inspectoratul de Poliţie Bihor. Aceste plîngeri au fost depuse, în 2008, la
Parchetul Curţii de Apel Oradea. Obiectul plângerilor a fost, în principal,
percheziţia abuzivă şi ilegală executată de un comando de aproximativ 30 de
poliţişti, sub conducerea comisarului Gheorghe Sava. Cinci sau şase dintre
aceşti poliţişti erau mascaţi şi înarmaţi cu automate Kalaşnikov. Toată această
dezvoltare neobişnuită de forţe fusese pusă în funcţiune de un magistrat al
Tribunalului Bihor care a semnat, la data de 19 septembrie 2006, un ordin de
percheziţie domiciliară la casa lui George Pişcoci-Dănescu, numită „Casa
Verde“, din Munţii Apuseni. De remarcat că între semnarea ordinului de percheziţie
domiciliară şi trecerea la executarea efectivă a acesteia nu au trecut mai mult
de 15-20 de minute. Unde se afla el atunci şi pe ce se întemeia acest ordin de
percheziție?
În acel
moment, se afla în chiar Parchetul Oradea, unde îl asista, în calitate de
translator, pe cetăţeanul elveţian René-Louis Berclaz, coproprietar al „Casei
Verzi“, care, în lipsa lui din ţară, aflându-se singur la „Casa Verde“, primise
vizita unui necunoscut, francez – care, ulterior, s-a dovedit a fi un agent
provocator al poliţiei.
Al
cărei poliţii? Probabil al poliţiilor franceză, română şi elveţiană, reunite
într-o acţiune de intimidare la scară europeană. Francezul în chestiune
comisese, pare-se, o tentativă de asasinat contra amantei sale, motiv pentru
care poliţia franceză îl avea la mână. Sosirea lui la „Casa Verde“ nu se
explică altfel. În acest caz se pune, însă, întrebarea: ce avea poliţia
franceză cu George Pişcoci-Dănescu? Ce avea poliţia franceză sau elveţiană cu
René-Louis Berclaz?
Poliţia
franceză îl avea de mult la ochi pe ziaristul român, încă de pe vremea
scandalului Roger Garaudy, pornit din minuscula sa editură-librărie din Paris. Miturile fondatoare ale politicii
israeliene şi celelalte cărţi ale lui Garaudy, care i-au urmat, au
constituit unul din marile evenimente editoriale mondiale din ultima decadă a
secolului XX. Cei 15 ani care au trecut de la apariţia cărţii lui Garaudy au
fost ani de continuă eroziune a mitului hhholocaustic, care, lansat în urmă cu
cîteva zeci de ani, permisese implantarea – din pământ, din iarbă verde – a
statului Israel în pământul locuit şi sfinţit de secole de poporul palestinian.
Se înţelege, astfel, cine şi de ce îi „purta sâmbetele“.
De
altfel, între 1995 şi 1999, împotriva librăriei sale din Paris şi a lui
personal fuseseră comise mai multe atentate teroriste, toate revendicate de
organizaţiile paramilitare jidoveşti BETAR şi TAGAR, din subordinea MOSSAD-ului.
Elveţianul
René-Louis Berclaz este autorul unor importante lucrări şi articole de istorie
modernă şi contemporană, dedicate în special ultimului Război Mondial. Opiniile
lui despre acest război nu sunt calate pe teoriile convenţionale ale
învingătorilor. Dimpotrivă. El este un contestatar deschis al aşa-numitului
„Holocaust“, pe care îl consideră o invenţie a serviciilor secrete şi de
propagandă britanice, franceze, americane şi sovietice în scopul umilirii şi
distrugerii definitive a Germaniei învinse, în scopul implantării statului
Israel pe pământul naţional al poporului palestinian.
Se
înţelege că şansele de succes ale acţiunii lor şi ale altor istorici,
cercetători şi ziarişti contemporani oneşti şi obiectivi aveau, în timp,
destule şanse de succes. Zădărnicirea acţiunii lor de demascare a unor mituri
şi minciuni istorice era suficient de importantă pentru a justifica implicarea
unor servicii secrete, a mafiei poliţieneşti euro-jidoveşti. În fond, era şi
este vorba, în continuare, de o acţiune-tip a POLIŢIEI POLITICE A GÂNDIRII la
nivelul comunităţii europene. Se înţelege, astfel, de ce anumite poliţii din
Europa erau şi sunt, încă, cu ochii pe „Casa Verde“.
Toate
aceste poliţii îşi doreau şi căutau un pretext spre a pătrunde şi a
percheziţiona „Casa Verde“, mai ales biblioteca acesteia, cu atât mai mult cu
cât în aceeaşi clădire îşi are sediul Fundaţia „Adevăr şi Dreptate“. Aceasta,
deşi, din lipsă de mijloace, nu face mare lucru, totuşi, prin simpla ei
existenţă, provoacă temeri prin ceea ce se crede că ar plănui, că ar pregăti.
Pretextul ideal de percheziţie a fost găsit uşor: elveţianul era cunoscut în
ţara lui ca pasionat trăgător de tir sportiv. Avea câteva arme, toate legale
din punctul de vedere elveţian, devenite, între timp, mai mult sau mai puţin
legale şi din punctul de vedere românesc.
Aşadar, Tribunalul
Bihor a emis autorizaţia de percheziţie domiciliară a casei lui pe baza unei
suspiciuni de deţinere de arme, respectiv de complicitate la deţinere de arme.
Toate bune şi frumoase. Cei 25 sau 30 de poliţai, unii dintre ei înarmaţi ca la
război, nu au căutat
şi, în orice caz, nu au găsit nici o armă. Au răscolit, însă, biblioteca şi
arhiva sa personală, de unde au
confiscat şi chiar furat o mulțime de lucruri: cărţi, ziare, reviste, scrisori personale, inclusiv
scrisori ale unor laureaţi ai Premiului Nobel, cu care Librăria Românească
Antitotalitară din Paris a fost în contact vreme de ani de zile. Evident, asta
atestă că poliţiştii veniseră la „Casa Verde“ pentru cu totul altceva, nu
pentru arme. Fapt este că, vreme de un an după această percheziție, d-l George Pişcoci-Dănescu a fost în continuare
urmărit pentru deţinere ilegală de arme. Abia în septembrie 2007, la un an după
percheziţie, anchetatorii au catadicsit să îl scoată de sub urmărirea penală pentru
deţinere şi complicitate la deţinere de arme de nimicire în masă. Cum s-a ajuns
la armele de nimicire în masă? Simplu. Printre prietenii săi francezi, englezi
sau americani, unii sunt fizicieni de mare calibru internaţional, care, cu
diverse ocazii, l-au invitat la unele reuniuni de specialişti în tot felul de
probleme nucleare. În astfel de ocazii oamenii discută seara, la un pahar,
despre alte probleme decât cele nucleare. Tema preferată în cadrul unor astfel
de reuniuni a fost, vreme îndelungată, următoarea: cum a fost şi cum poate fi
inventat şi impus un holocaust care nu a avut loc niciodată. În septembrie
1992, de exemplu, d-l George Pişcoci-Dănescu a ţinut un ciclu de conferințe pe această temă, la Predeal, în cadrul unui simpozion
organizat pe banii N.A.T.O. pentru descoperirea creierelor interesante din
fostele ţări comuniste. Bineînțeles, la acest
simpozion, organizat oficial de Facultatea de Fizică Bucureşti şi de Centrul de
Cercetări Nucleare de la Măgurele, au participat mulţi profesori şi cercetători
români, din fostele ţări comuniste, dar şi din Occident. Oficial, el era
acreditat pe lângă o personalitate franceză, deşi lucra, de fapt, pentru un
personaj englez deţinător al Premiului Nobel. Toţi aceşti oameni aveau situaţii
eminente în ţările lor. Preferau, însă, ca anumite lucruri să le discute în
România, la adăpost – credeau ei! – de microfoanele democrate din Vest!
În
ciuda cantităţii impresionante de manuscrise şi de alte materiale confiscate,
Poliţia şi Procuratura Bihor nu au reuşit, încă, să îl pună cu adevărat sub
acuzare. De fapt, d-l George Pişcoci-Dănescu nu făcuse nimic ilegal.
Percheziţia lor, însă, confiscarea de bunuri, faptul de a fi fost împiedicat să
îşi exercite dreptul său de proprietate asupra anumitor bunuri, de a-i fi împiedicat
activitatea editorială şi scriitoricească, toate acestea sunt ilegale şi speră
să obţină condamnarea celor care îl persecută pe nedrept – probabil, la
instigarea a unor cercuri mafiote şi poliţieneşti din Occident. Neputând să îl
acuze, dar nedorind să-şi recunoască vinovăţiile, persecutorii săi au decis să
trimită în Elveția tot ce au
confiscat din casa lui. Pentru aceasta au făcut ei cum au făcut şi, pe lângă
René-Louis Berclaz, au mai găsit încă un elveţian. Acesta, un anume Alexandru
Rawiller, a venit în decembrie 2007 să petreacă Sărbătorile Crăciunului în
Apuseni, cu prietenul lui, Berclaz, d-l George Pişcoci-Dănescu fiind din nou la
Paris. Bineînţeles, Alexandru Rawiller a venit şi el cu un laptop, care i-a
fost confiscat. Cu un al doilea elveţian „în traistă“, persecutorii săi sperau
să obţină fără probleme extrădarea dosarului în Ţara Cantoanelor, ceea ce ar fi
reprezentat pentru ei o foarte bună scăpare şi acoperire a incompetenţei lor de
poliţişti ai gîndirii şi de magistraţi ai abuzului. De ce magistraţi abuzivi şi
poliţişti ai gândirii? Pentru că ceea ce i se reproşează, cu jumătate de gură,
fără să se pronunţe contra lui o inculpare şi un rechizitoriu, este, de fapt, o
„Crimă de Gândire“. De la arme s-a ajuns la a i se „reproşa“, fără a fi,
totuşi, inculpat oficial, ceea ce s-a găsit pe două sau trei din cele patru
(cinci cu al lui Rawiller) computere. Fără să se mai ştie bine care computer al
cui era, s-au găsit pe acestea peste 200 de manuscrise mai mici sau mai mari,
în diverse limbi şi faze de elaborare. Este vorba de lucrări ştiinţifice
interesând filosofia, medicina, ştiinţa alimentaţiei sau nutriţia, filosofia,
literatura, antropologia şi, desigur, istoria – inclusiv şi, mai ales, istoria
revizionistă. Într-un cuvânt, anchetatorii incompetenţi au sfârşit prin a-şi
prinde propriile urechi în cursa pe care i-o pregătiseră.
Începând
cu mai-iunie 2007, faimosul dosar de cercetare „penală“, mărindu-se, între
timp, la peste 2000 de pagini, a ajuns pe rol la Tribunalul Bihor din Oradea.
Cu mare efort – graţie participării cu plată a unor cercetători ştiinţifici din
diverse institute din jurul Academiei Române, între altele, pe cât se pare,
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ –, magistraţii şi poliţaii gândirii din
Oradea au reuşit să traducă aproximativ 0,02 la sută din manuscrisele şi
lucrările ştiinţifice consacrate.
Publicând
peste 400 de pagini de Bucătărie
şi Nutriţie revizionistă şi în perspectivă, încă pe atâta de Bătrâneţe Verde,
revizionistă şi ea, d-l George Pişcoci-Dănescu, adică principalul persecutat
din ultimii ani ai POLIŢIEI GÂNDIRII din Bihor, România, a publicat, efectiv,
aproximativ 2 la sută din lucrările ştiinţifice abuziv confiscate de nişte
idioţi cu ifose şi cu arma la şold! Cu privire la caracterul lor ştiinţific, cei
competenţi se vor pronunţa într-o zi.
Deocamdată,
însă, un lucru este sigur: dacă ar fi fost să fie după Tribunalul Bihor, toate
cele confiscate din casa şi munca lui (din munca, mai ales, a multor autori
faţă de care este legat prin secretul editorial, precum preoţii prin secretul
spovedaniei sau medicii prin secretul medical) ar fi luat drumul Elveţiei.
În
ianuarie 2008, Tribunalul Bihor a emis o sentinţă de pomină în acest sens.
Sentinţa respectivă a fost contestată de George Pişcoci-Dănescu în Apel, care
s-a judecat la Curtea de Apel Oradea.
În
cadrul acestui Apel a ieşit, din ce în ce mai mult, caracterul POLITIC şi de
CRIMĂ DE GÂNDIRE al întregii înscenări. În momentul de faţă, dosarul este pe
rol la Curtea Constituțională, în faţa
căreia d-l George Pişcoci-Dănescu contestă atît constituţionalitatea O.U.G.
31/2002, cât şi a altor două legi de aplicare a acesteia.
În
paralel cu dosarul principal, dosar politic, pe rol la Curtea Constituţională,
a deschis acţiune penală contra comisarului Gheorghe Sava, tartorul principal
în întreaga înscenare, om care are şi „succese în muncă“ la activul lui: 1) în
urmă cu şapte sau opt ani, a
împuşcat mortal un cetăţean pe stradă (un om, se pare, urmărit
de poliţie; totuşi, om); 2) în cadrul unor partide vânătoreşti de pomină, ambiţionează
să bată recordurile cinegetice ale lui Ceauşescu; 3) ultima ispravă datează de
câteva săptămâni, când a
împuşcat un partener de vânătoare ilegală, pe raza Ocolului
Silvic Ceaica, Bihor. S-a descurcat, însă, 4) şi a trecut accidentul pe seama
beizadelei. Or fi fiind astea infracţiuni?! Comisarul Sava are şi beizadea, ca
orice vânător ce se respectă, după modelul Ceauşescu, Kim Ir Sen şi Ben Gurion.
Plângerea sa penală contra comisarului Gheorghe Sava nu a fost admisă de Curtea
de Apel Oradea. Nimeni nu se aştepta la altceva. Mafia poliţistă şi judiciară
orădeană este, se pare, pe locul doi pe ţară!
Întrucât
Curtea de Apel Oradea nu i-a admis plângerea penală contra
comisarului-mili-ţian Gheorghe Sava, a depus recurs la Înalta Curte de Justiţie
şi Casaţie. În ziua de 5 februarie 2009 a fost prima judecare a recursului, în
cadrul căreia a cerut ca la dosarul cauzei de pe rol să fie ataşat întregul
dosar de cercetare penală, cel pe care poliţia gândirii spera să îl expedieze
în Elveţia. Următoarea şedinţă la Înalta Curte de Justiţie va fi pe 5 martie
2009.
Domnule vice-prim-ministru Dan Nica, să sperăm că veţi
rămâne, până atunci, şi în noua funcţie de ministru de Interne, ca să aveţi
timp să-l daţi afară pe mafiotul comisar mili-ţian Gheorghe Sava. Reamintim că, în Socialism, „ţian“-ul era unitatea de
măsură a inteligenţei. Faptul că mintea lui Gheorghe Sava măsoară doar un
mili-ţian nu-l absolvă de vinovăţie. Aşteptăm
să-l pedepsiţi exemplar şi să-l daţi afară din Poliţie, ca să aibă timp să mai
pună şi el mâna pe carte!
2
martie 2009
Colonel
(r.) Vasile Zărnescu
Sursa: http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/in-apararea-lui-george-piscoci-danescu_12489.html
