Pastorul Würmbrand, român celebru, deşi prin vinele sale
nu a curs nici o picătură de sânge românesc, are o poveste aparte, cu totul şi
cu totul inedită. Pentru a dezlega misterul acestei poveşti tragicomice, am
găsit două surse de inspiraţie, şi anume, serialul „Memorialul durerii“ al
doamnei Lucia Hossu-Longin şi un articol din excelenta revistă Vitralii, numărul 13, decembrie 2012-februarie 2013, pag.
84-87, articol semnat de către Grigore A. Aldea. Fiecare dintre autorii
amintiţi şi-a exprimat punctul de vedere. Rămîne ca dumneata, onorat cititor,
să tragi concluziile.
Tinereţea
comunistă. În serialul „Memorialul durerii“, doamna Longin spune
unele adevăruri doar pe jumătate şi ştim că adevărul spus pe jumătate este
uneori mai rău decât o minciună. Astfel, afirmă despre acest personaj, că „la
fel ca mulţi evrei români, se afiliază mişcării comuniste, acţionează în
ilegalitate, este arestat, în închisoare se îmbolnăveşte grav, iar în faţa
morţii începe să studieze Biblia“. Dar să vedem ce susţine domnul Aldea:
„… Tinereţea avangardistă
de stânga, apoi comunistă dintre anii 1923-1933. În 1927 a plecat ilegal la
Moscova, unde a stat până în 1931, fiind recrutat de agenţii Internaţionalei a
III-a şi NKVD, şcolit şi instruit de aceştia, după care a fost retrimis tot
ilegal în România pentru a desfăşura aici activitate ilegală politică şi
informativă. …În timpul anchetelor din primăvara lui 1933, Siguranţa îl
descoperă, îl arestează şi anchetează, îi propune colaborarea, el acceptă şi,
astfel, devine agent al Siguranţei. A fost condamnat de formă la 10 ani în
procesul ceferiştilor. Este făcut evadat şi marşrutizat la Timişoara, cu
misiunea de a descoperi activitatea comuniştilor din regiunea Banat. A intrat
în contact cu organizaţia PCR şi în doi ani a reuşit să-i identifice pe
principalii capi ai diverselor sectoare ale organizaţiei, vreo 45 de persoane,
care au fost arestate de Siguranţă şi trimise în judecată, primind diferite
condamnări. Este şi el arestat de formă, dar, din nou, e făcut scăpat. Peste un
an, cei închişi de la Timişoara află şi ei cine i-a vândut Siguranţei ( (tanti
Varvara în limbajul comuniştilor ilegalişti) şi iau măsuri de a-l
înlătura din partid. Richard Wurmbrand este nevoit să dispară, se dă la fund.
Fie de inimă rea, fie din regret pentru ceea ce făcuse, ori şi din cauza
traiului, se îmbolnăveşte de TBC, destul de grav. Prin 1937 este operat de
plămâni şi, caz destul de rar în acel timp, reuşeşte să se salveze…“
Aici, domnul Aldea spune ceea ce a omis, se pare cu
obstinaţie, doamna Longin. După toate cele întîmplate anterior, din motive
neştiute, viitorul pastor trece de la ateism la creştinism şi întemeiază în
Galaţi o biserică evanghelică cu puţini enoriaşi, în majoritate alogeni, asta
prin anul 1939.
Arestarea. Mai departe,
doamna Longin afirmă că la un congres pastoral al cultelor ia cuvîntul şi spune
că datoria bisericii este să îl slujească pe Dumnezeu şi nu puterea trecătoare
a lumii materiale, fapt care îl va costa scump: este arestat într-o zi de
duminică, 29 februarie 1948, pe cînd se îndrepta spre biserică.
Dar să vedem ce zice şi domnul Aldea: «În anii 1946-47, după ce au venit la
putere, foştii lui „tovarăşi“ îşi aduc aminte de el şi încep să-l caute. Ascuns
sub poalele sutanei de pastor la Galaţi, era dificil de găsit. Este descoperit,
totuşi, pe la sfârşitul anului 1947 – începutul anului 1948. Primeşte opt ani
de închisoare. În 1956, era liber…». Doamna Longin spune că,
după ce este liber, era conştient ca va fi din nou arestat, dar nu spune pentru
ce motiv, însă lasă să se înţeleagă că din cauza evenimentelor din Ungaria. Şi,
într-adevăr, este din nou arestat, dus la închisoarea Uranus şi aici este din
nou condamnat, dar nu pentru ceea ce spune doamna Longin, ci, după cum spune
domnul Aldea : «Peste doi ani îl descoperă unul dintre foştii „tovarăşi“ de
la organizaţia din Banat, care-l denunţă. Se găsesc toate documentele
procesului de la Timişoara şi se descoperă rolul jucat de Richard Wurmbrand în
căderea organizaţiei. Nu mai scapă aşa de uşor. Primeşte 20 de ani de muncă
silnică în urma condamnării ca „trădător al clasei muncitoare“.
Este eliberat totuşi în 1964, odată cu
toţi foştii deţinuţi politici. Între timp, biserica evanghelică din Galaţi se
risipise şi el nu mai avea ce păstori şi mai ales, de unde să primească bani.
Aflat fără nici un sprijin, face cerere să plece din ţară împreună cu soţia şi
fiul, Mihai».
Așadar, pastorul
nu a intrat în infernul închisorilor comuniste ca urmare a vederilor sale
anticomuniste, ci a devenit creştin de circumstanţă, se pare, pentru ca să îşi
ascundă trecutul. Poate fi el oare comparat cu părintele Calciu-Dumitreasa, cu
Constantin Oprişan sau Valeriu Gafencu? Cum a ajuns erou… Despre plecarea lui
din ţară doamna Longin vorbeşte foarte puţin, spune doar cum a ajuns în
America, cum a ajuns în faţa Congresului american, cum şi-a arătat rănile din
urma torturilor suportate în închisorile comuniste. Ajunge în scurt timp erou
al luptei împotriva comunismului, dar despre aceasta doamna Longin este foarte
lapidară.
Dar iată ce zice domnul Aldea: «La Philadelphia avea
loc, în 1966, una dintre numeroasele manifestaţii publice ale vremii în cadrul
cărora opinia publică americană îşi exprima dezaprobarea faţă de războiul din
Vietnam. Aşa după cum dovedesc documentele devenite acum publice, organizaţiile
şi persoanele care militau împotriva războiului erau urmărite de FBI şi, ori de
câte ori devenea posibil, erau pedepsite. Exemplele şahistului Bobby Fischer şi
boxerului Cassius Clay sunt cele mai bine cunoscute.
Se încerca impunerea unei logici
eronate: războiul din Vietnam este un război împotriva comunismului şi, în
consecinţă, oricine este împotriva acestui război are simpatii comuniste.
La adunarea populară de la
Philadelphia, Richard Würmbrand a năvălit pe scena ridicată pentru vorbitori,
certând audienţa că se situează de partea torţionarilor comunişti. Spre a-şi
susţine afirmaţia şi-a exhibat cicatricile de la operaţia de plămâni, spunând
că sunt urmele torturilor la care a fost supus. A fost arestat de poliţie
pentru tulburarea ordinii publice, dar astfel a intrat în vizorul presei avide
de scandal.
În faţa reporterilor, Richard Würmbrand
îşi prezintă în mod repetat povestea suferinţelor îndurate. Este dus la
Washington în faţa Congresului american. Îşi spune din nou povestea pe care o
mai debitase, se dezbracă şi îşi expune cicatricile „schingiuirilor comuniste“.
Congresmenii îşi dau seama de potenţialul propagandistic al persoanei şi se
declară uluiţi. Succesul este total, presa delirează…»
În loc de epilog. Aceasta este povestea pastorului
Würmbrand spusă de către doi autori şi văzută din unghiuri diferite. Părerea
mea? Eu mă abţin, dar consider că Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin
Brâncoveanu şi milioanele de eroi ai naţiei române, ştiuţi şi neştiuţi, sunt
mult mai importanţi decît acest personaj, venerat pînă la paroxism de către
comunităţile neoprotestante din ţară, pentru care valorile naţionale sunt puse
la index, iar valorile cosmopolitismului internaţional sunt litere de
evanghelie…
13
martie 2013
ADDENDA
Evident,
lipsa de informare a opiniei publice a făcut ca, într-un sondaj făcut de TVR1,
în urmă cu vreo şapte ani, să fie pus pe nişte locuri fruntaşe în „Topul celor
zece români celebri“; ba unele organizaţii de factură protestantă să pretindă
că ar fost chiar pe locul întîi, dar, din diverse motive, chipurile
naţionaliste, ar fi fost aşezat mai la urmă. Nu este mai puţin adevărat că şi
asemenea materiale de dezinformare, cum este făcătura Luciei Hossu-Longin,
„Memorialul durerii“, să întreţină starea de eroare şi neştiinţă în care se
zbate opinia publică, de parcă ar fi consumat halucinogene.
În mod
categoric, deţinuţii politici erau în mult mai mare măsură victimele aceleiaşi
stări de neştiinţă – situaţia lor fiind, în fond, explicabilă, din cauza
regimului de recluziune la care erau supuşi. Din această cauză s-a întîmplat
cazul nefericit al lui Valeriu Gafencu, aflat pe patul de moarte tot din cauza
îmbolnăvirii cu TBC: deşi familia îi procurase medicamentele necesare, cu care
în mod sigur ar fi scăpat cu viaţă – cel puţin pe moment, pînă ar fi fost ucis
în puşcărie de torţionarii regimului iudeo-stalinist –, totuşi, el, în
generozitatea şi ignoranţa sa, i le-a dat unui jüdeno-comunist, agent N.K.V.D.-ist, escroc politic şi religios, impostorului
Richard Würmbrand!
Vedeţi ce înseamnă neaplicarea paremiologiei româneşti, în acest caz, a
proverbului „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!?
Pe lîngă exhibarea neruşinată a cicatricelor lăsate de operaţia la plămîni, pe care – în
faţa congresman-ilor şi a zombilor
americani – le-a pus pe
seama torturilor din închisoare, ticălosul Richard Würmbrand a mai
contribuit la diseminarea altei scorneli etalate în Occident de antecesorul şi
colegul său în impostură, Simon
Wiesenthal, renumitul „săpun din grăsime de evrei“! De aceea,
ţinînd cont de ordinea cronologică, ar trebui, cred, să-l pun pe netrebnicul
Richard Würmbrand pe locul al treilea pe lista impostorilor şi, deci, să-l mut
pe escrocul Radu
Ioanid pe locul al patrulea, ş.a.m.d.
Colonel (r.)
Vasile I. Zărnescu
