Inselatoria secolului XX (9)

 

ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX (9)

ARTHUR ROBERT BUTZ

Episoadele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8

CAPITOLUL II:

LAGĂRELE DE CONCENTRARE

II. 1. Scene de groază şi lagăre de „exterminare“

În primăvara lui 1945, în momentul prăbuşirii Germaniei, de mai multă vreme era în plină desfăşurare o campanie de propagandă a Aliaţilor. Se pretindea insistent, că unele persoane, în principal jidani, erau sistematic ucise în lagărele germane. Intrând victorioşi în lagărul de la Bergen-Belsen, din Nordul Germaniei, englezii au găsit numeroase cadavre care zăceau în aer liber. Aceasta este sursa unor fotografii ca acelea din ilustraţiile n° 10 şi n° 12; care au fost difuzate în lumea întreagă. Lagărul Bergen-Belsen a fost totdeauna utilizat ca exemplu şi „dovadă“ de exterminare, în cadrul propagandei de masă.

Chiar şi astăzi, din când în când, ni se servesc astfel de scene pe primele pagini ale diverselor publicaţii, în chip de „dovezi“. Astfel de scene s-au repetat, întrucâtva, şi în alte lagăre de concentrare, la Dachau sau Buchenwald, de exemplu. Faţă de ceea ce a rămas din Dresda, după raidurile aeriene anglo-americane, din februarie 1945, fotografiile din lagărele de concentrare nu sunt floare la ureche, dar nici nu spun mare lucru în materie de exterminare. Bulevardele din Dresda bombardată prezentau mult mai multe cadavre⁵⁸ decât tot ce s-a fotografiat, din toate unghiurile posibile în lagărele de concentrare. Morţii de la Bergen-Belsen nu au murit din cauza unei politici deliberate, ci ca urmare a pierderii totale de control al situaţiei, din partea autorităţilor germane, în ultimele săptămâni de război. Scene echivalente s-ar fi putut produce cu uşurinţă în orice ţară invadată din toate părţile de armate inamice şi paralizată de bombardamentele „strategice“, care au provocat tot felul de penurii, de condiţii haotice. Cauza principală şi imediată a morţilor de la Bergen-Belsen a fost o epidemie de tifos exantematic. Se recunoaşte că tifosul a fost o ameninţare constantă în lagărele germane şi pentru toate operaţiile militare pe Frontul de Est. Din această cauză, exista o frică reală că tifosul s-ar putea propaga în întreaga Germanie. În consecinţă, fost luate unele măsuri foarte energice⁵⁹. Problema tifosului va juca un rol foarte important în studiul nostru. Este vorba de o boală care nu s-a manifestat doar la sfârşitul războiului. Scenele întâlnite la sfârşitul războiului se explică prin prăbuşirea totală a măsurilor de luptă contra bolii care lovise lagărele de concentrare încă de la începutul războiului. Genul de tifos despre care vorbim este transmis de purici şi de păduchi. Din această cauză, măsurile de protecţie constau în uciderea acestora, a căror propagare era favorizată mai ales de traficul feroviar neîncetat cu Estul. Astfel, adevărate sau fictive, cărţile din aşa numita „literatură a supravieţuitorilor“ prezintă descrierea operaţiunilor efectuate la intrarea într-un lagăr german: deţinutul dezbrăcat era tuns chilug şi primea haine noi după un duş. Hainele personale nu îi erau înapoiate decât după dezinfecţia lor⁶⁰.

La Belsen, necazurile începuseră în octombrie 1944, în urma opririi complete a măsurilor de protecţie. Iată ce povesteşte un prizonier politic de la Belsen: „Către sfârşitul lui februarie 1945, situaţia mea personală s-a schimbat total. Tifosul devenise un pericol serios pentru întregul lagăr. Era vorba de tifosul care se transmite prin purici. Mai înainte, toate transporturile care soseau la Belsen treceau obligatoriu printr-o „spălătorie omenească“. Această dezinfecţie pare să fi fost suficient de eficace, întrucât păzise lagărul de tifos până în toamna lui 1944. La sfârşitul lunii octombrie, un mare transport a fost admis pentru prima dată în lagăr fără să fie dezinfectat, întrucât instalaţiile de duşuri se aflau în pană. Din păcate, persoanele din acest transport erau purtătoare de purici. Începând cu ziua sosirii lor, puricii s-au propagat încetul cu încetul în tot lagărul (…) Către sfârşitul lunii ianuarie, boala se manifestă în lagărul I. La început au fost câteva cazuri. O lună mai târziu, au fost vreo douăsprezece. Curând a devenit imposibil să oprim epidemia (…)⁶¹.

O altă complicaţie serioasă rezulta din faptul că, în ultimele luni, Belsen era considerat un „Krankenlager“, un lagăr pentru bolnavi, din care cauză mare parte dintre persoanele admise erau deja bolnave⁶². Pe moment, nici englezii nu au putut face faţă situaţiei. Peste un sfert dintre deţinuţii în viaţă la cucerirea lagărului au murit în următoarele patru săptămâni⁶³. În ciuda propagandei foarte eficace în exploatarea scenelor de la Belsen, nimeni printre cei la curent cu cele petrecute nu susţine că la Belsen ar fi avut loc exterminări. Tribunalul militar britanic l-a judecat pe comandantul lagărului, căpitanul S.S. Kramer, fără să îl acuze că a condus un lagăr de exterminare la Belsen⁶⁴.

Nici un cercetător ştiinţific nu pretinde astăzi că, în lagărele de concentrare de pe teritoriul Germaniei, s-a practicat exterminarea. Istoricii şi cercetătorii admit că Bergen-Belsen, Buchenwald, Dachau şi altele nu au fost lagăre de exterminare. Astfel de lagăre ar fi fost Auschwitz, Belzec, Kulmhof (Chelmo), Lublin (Maidanek), Sobibor, Treblinka, situate în Polonia ocupată⁶⁵. Se mai spune că exterminările de jidani s-ar fi făcut în Rusia, de către Einsatzgruppen, prin împuşcări în masă sau cu ajutorul „camioanelor de gazare“, că lagărele din Polonia ar fi utilizat „camere de gazare“, care, cu excepţia lagărului Chelmno, ar fi fost fixe, nu mobile. Exterminările nu ar fi avut loc decât în lagărele abandonate de germani, înainte de a fi cucerite de ruşi, nu în lagărele care funcţionau încă, în condiţii dezastruoase, când au fost cucerite, la rândul lor, de către anglo-americani. Deşi se vorbeşte de şase lagăre de exterminare, Auschwitz pare să fie cheia întregii probleme. Cantităţi de „dovezi“, multe de natură documentară, sunt furnizate pentru acest lagăr, nu şi pentru celelalte. Mult înainte de sfârşitul războiului, după cum vom vedea, lagărul Auschwitz a fost în atenţia americanilor, din care cauză o bună parte a acestei cărţi este consacrată alegaţiilor şi afirmaţiilor acestora, după care jidanii ar fi fost exterminaţi la Auschwitz, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

NOTE

58. VEALE, pp. 133-136; MARTIN, p. 121.

59. REITLINGER, pp. 122, 402; HILBERG, pp. 570-571; DuBOIS, p. 127.

60. BURNEY, p. 9; BUBER, p. 188; LENZ, p. 31; COHEN, pp. 120-122.

61. SINGTON, pp. 117-118.

62. FYFE, p. 152.

63. SINGTON, p. 48.

64. FYFE, p. 17.

65. HILBERG, pp. 561-564; REITLINGER, pp : 94, 147-150, 154.

(Continuare în episodul următor)