sâmbătă, 15 februarie 2014

Valorificarea resurselor naturale prin contracte de impartire a productiei




Valorificarea resurselor naturale pentru îmbogăţirea poporului român
prin contracte de împărţire a producţiei

Dr. Gheorghe Funar
            În seara zilei de 7 februarie 2014, peste trei miliarde de pământeni au urmărit festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă găzduite de Federaţia Rusă, în oraşul Soci. Cu această ocazie, au fost cheltuite 51 miliarde de dolari, sumă care întrece toate alocările pentru ediţiile precedente. Comentatorii Televiziunii Române spuneau că Rusia îşi poate permite asemenea investiţii şi cheltuieli pentru că este o ţară mare şi bogată în resurse naturale. Au uitat să spună sau nu au avut voie să precizeze că în Federaţia Rusă sunt valorificate uriaşele bogăţii naturale în interesul poporului rus, în principal prin firme ruseşti, iar pentru firmele străine se practică încheierea de contracte de împărţire a producţiei. În Norvegia, în baza unor astfel de contracte, 93 la sută din producţia de ţiţei şi gaze naturale revine statului norvegian şi 7 la sută firmelor care le exploatează. În Cipru şi Malta bogăţiile naturale sunt exploatate în baza contractelor de împărţire a producţiei.
            În România, cei care au plănuit, au organizat şi finanţat lovitura de stat din decembrie 1989, asasinii economici şi asasinii politici străini în complicitate cu cei aflaţi la Putere în ultimii 25 de ani au pus la cale şi au înfăptuit un plan diabolic vizând jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român şi declanşarea unui genocid în România.
            Se ştie că, Bunul Dumnezeu a dăruit strămoşilor noştri geto-daci şi Poporului Român numeroase bogății naturale, inclusiv diamante, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică. În ultimii 1.900 de ani, marile imperii vecine au reuşit să cucerească, prin războaie, o parte din Dacia şi, mai târziu, din România şi să jefuiască din bogățiile naturale. Strămoşii noştri s-au ridicat la luptă şi i-au alungat pe hoţi şi cotropitori, iar imperiile respective au dispărut.
            Începând cu anul 1990, în timp de pace şi în condiții de aparentă legalitate, s-a trecut la jefuirea de către state şi firme străine a bogăţiilor naturale aparţinând Poporului Român!
            Pregătirea statutului de colonie pentru România şi a Holocaustului împotriva Poporului Român a început cu anul 1990, în timpul Regimului alogenilor Iliescu-Roman-Stolojan. Mentorul lor, Saul Brukner (Silviu Brucan) s-a prăpădit şi urna cu cenuşa lui a fost dusă în Israel. Cei trei alogeni trăiesc, o duc foarte bine şi nimeni nu-i întreabă şi nu-i cercetează pentru faptele lor împotriva Poporului Român! De ce nu se respectă articolul 16 din Constituţia României şi pentru ei?
Pentru ca populaţia României să nu afle ADEVĂRUL pe această temă s-a recurs la numeroase diversiuni, în ultimii 25 de ani, dintre care amintim: mineriadele din anii 1990-19912; fenomenul Piaţa Universităţii, din primăvara anului 1990; dezbinarea românilor în sute de partide politice; năpârlirea periodică, de regulă, în anii preelectorali a partidelor politice aflate la Putere; formarea de alianţe politice ciudate (nu erau „ciudate“, ci politicianiste, versatile şi necesare celor care le făceau în scopul păstrării „ciolanului“ Puterii – n. n., V.I.Z.) pentru asigurarea majorităţii parlamentare; remanieri guvernamentale formale; angajarea răspunderii Guvernului pe legi neconstituţionale; teatrul politic jucat de Preşedintele României, primii-miniştri, miniştrii, liderii partidelor politice parlamentare, majoritatea senatorilor şi deputaților; zeci de modificări şi completări la acelaşi act normativ (ex. Legea învăţământului, Codul fiscal ş.a.); telejustiţia în serial; tăieri nejustificate ale salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale; majorările artificiale ale preţurilor, tarifelor şi impozitelor sub pretextul alinierii lor la nivelul celor din Uniunea Europeană.
            După paravanul acestor diversiuni şi a numeroaselor fumigene politice au avut loc următoarele acţiuni vizând jefuirea, în taină, a bogăţiilor naturale ale Poporului Român de către asasinii economici şi asasinii politici străini:
            - La 6 august 1990, fără temei legal, Guvernul Petre Roman a adoptat Hotărârea nr. 919/1990 privind unele măsuri în domeniul cooperării cu parteneri străini la explorarea de ţiţei şi gaze naturale în România. Prin H. G. nr. 919/1990 au fost aprobate perimetre pentru partenerii străini în vederea explorării, exploatării şi împărţirii producţiei de ţiţei şi gaze naturale. H. G. nr. 919/1990 a avut caracter militar secret şi nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Ca urmare, ea este nulă de drept.
            Guvernul României a fost tare generos cu firmele străine oferindu-le prin contractele de împărţire a producției 55 la sută, iar Poporului Român numai 45 la sută. De ce? Nimeni nu-l deranjează măcar cu această întrebare pe cel care a schimbat multe partide politice.
            - La 26 iulie 1991, fără temei legal, Guvernul Petre Roman a adoptat H. G. nr. 508/1991 privind autorizarea S.C. Rompetrol S.A.1 să încheie contracte de concesiune a unor perimetre către investitori străini. Rompetrol, o societate cu capital de stat, a fost autorizată să negocieze şi să încheie contracte cu parteneri străini privind concesionarea în vederea exploatării perimetrelor aprobate prin H. G. nr. 919/1990.
            - România a obţinut în timpul Regimului Ceauşescu dreptul de exploatare a celui mai important bazin petrolier din Libia, bazinul Murzuk, cu rezerve estimate la două miliarde barili de ţiţei. La 7 februarie 1992, Guvernul Stolojan a încheiat un Acord cu firma spaniolă Repsol căreia i-a cedat bazinul petrolier Murzuk, care a fost exploatat de Rompetrol. Afacerea păguboasă a fost pregătită de Guvernul Petre Roman.
            - La 22 septembrie 1992, Guvernul Theodor Stolojan adoptă H. G. nr. 570/1992 privind aprobarea contractelor de explorare pe cont şi risc şi împărţire a producţiei de hidrocarburi din România. Au fost aprobate contractele de explorare şi împărţire a producţiei de hidrocarburi din perimetrele nr. 7, 10, 13 şi 15, negociate în baza H. G. nr. 919/1990 şi H. G. nr. 508/1991, cu firme din S.U.A., Marea Britanie, Olanda şi Canada.
            - La 22 decembrie 1995, Guvernul Nicolae Văcăroiu adoptă H. G. nr. 1043/1995 prin care împuterniceşte Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) ca, în numele Guvernului României, să administreze drepturile Statului Român rezultate din contractele de împărţire a producţiei încheiate cu companiile străine. Prin H. G. nr. 1043/1995 s-au abrogat H. G. nr. 919/1990 şi H. G. nr. 508/1991.
            - La 29 decembrie 1995 a fost adoptată Legea petrolului, Legea nr.134/1995, unde, la art. 1, s-a precizat: „Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi platoul continental românesc al Mării Negre... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român“.
            - În vara anului 2004, Guvernul Năstase a adoptat H. G. nr. 1090/2004 privind aprobarea contractului de privatizare a PETROM de către statul austriac prin firma O.M.V. Austria. Este evident că nu a fost o privatizare, ci o etatizare. A fost un tun uriaş, în ultimii 25 de ani. Guvernul Năstase a cedat Austriei explorarea şi exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale ale Poporului Român pentru o redevenţă de numai 10 dolari/baril de ţiţei şi 15 dolari/1.000 m3 la gaze naturale, timp de 10 ani (2005-2014).
            - În noiembrie-decembrie 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 555/2004 privind privatizarea PETROM şi obligaţiile Statului Român în următorii 10, 15 şi 30 de ani, reprezentând despăgubiri pretinse de firma O.M.V. Austria, fără limită de sumă. Prin această Lege nr. 555/2004 s-a stabilit că de privilegiile acordate firmei O.M.V. beneficiază toate firmele care exploatează şi exportă ţiţei şi gaze naturale din România. Firma O.M.V. Austria are libertatea de a stabili în România preţurile la benzină, motorină şi gaze naturale. De asemenea, poate exporta din România orice cantităţi doreşte de ţiţei şi gaze naturale.
Asasinii politici aflaţi în Parlament din partea P.S.D., P.D., P.N.L., U.D.M.R. şi P.C. au votat, cu toţii, Legea nr. 555/2004 pentru aşa-zisa privatizare a PETROM şi jefuirea Poporului Român de zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale. Acei parlamentari, la propunerea Guvernului Năstase, au legiferat că timp de 10 ani (2005-2014) O.M.V. Austria şi celelalte firme străine care exploatează ţiţei din România plătesc la Bugetul Statului Român cea mai mică redevenţă din lume, calculată la preţul fix al ţiţeiului de numai 22 dolari/baril, indiferent de preţul pe piaţa mondială. Ca urmare, la Bugetul de Stat nu s-au încasat peste 10 miliarde euro, numai din cauza acestei inginerii financiare în favoarea O.M.V. şi a altor firme străine.
            La solicitarea P.R.M., Senatul României a înfiinţat o Comisie de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate privind privatizarea S.N.P. PETROM S.A. Comisia specială de anchetă, condusă de regretatul senator Carol Dina (P.R.M.), a depus la Biroul Permanent al Senatului un Raport înregistrat cu nr. 1872 din 8 noiembrie 2007. În Raport sunt consemnate numeroasele încălcări ale prevederilor legale şi prejudiciile uriaşe aduse Statului Român prin donarea firmei PETROM şi a zăcămintelor de ţiţei şi gaze ale Poporului Român către Austria şi poporul austriac. De peste şase ani, în Senatul României este ascuns acest Raport şi se refuză dezbaterea sa în plen. Preşedintele Senatului, al P.N.L., co-preşedinte al U.S.L. şi posibil candidat la funcţia de Preşedinte al României, domnul George Crin Laurenţiu Antonescu refuză să facă public Raportul cu nr. 1872/2007,  să-l pună în discuţia Senatului şi la dispoziţia presei, inclusiv în acest an când expiră cei 10 ani de jaf naţional înscrişi în Legea nr. 555/2004 şi când Guvernul Ponta 2 şi-a propus, împreună cu P.S.D. şi P.N.L., să modifice Legea minelor în favoarea asasinilor economici şi asasinilor politici străini şi împotriva Poporului Român.

            În Parlament, numai Partidul România Mare a votat împotriva acestei legi, vizând jefuirea Poporului Român şi a României!

            După etatizarea PETROM, O.M.V. Austria a devenit cea mai profitabilă firmă petrolieră din lume, iar bunăstarea poporului austriac a crescut şi mai mult. Poporul Român a sărăcit foarte mult după acest jaf din ultimii 10 ani.
            - La 12 noiembrie 2008, Guvernul Tăriceanu a adoptat H. G. nr. 1446/2008 privind aprobarea Actului adiţional nr. 11 la Contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Sterling Resources Ltd. (publicată în Monitorul Oficial nr. 780 din 21 noiembrie 2008).
            Prin H. G. nr. 1446/2008, printr-o anexă secretă, a fost modificat contractul privind perimetrele 13 (Pelican) şi 15 (Midia), din zona Insulei Şerpilor, concesionate firmei canadiene Sterling Resources Ltd. prin Midia Resources, o firmă fără angajați şi un capital de 200 de lei. În baza acestui contract, cu anexe secrete, firma străină are 100 la sută dreptul de exploatare în perimetre şi poate să exporte întreaga producție. De asemenea, firma canadiană obţine la cerere extinderea suprafeţei contractate, precum şi prioritate la concesionarea altor exploatări de substanţe minerale utile.
            În intervalul 1992-2008 au fost încheiate 11 acte adiţionale la acest contract, prin care acesta din contract de exploatare şi împărţire a producţiei a fost transformat în Acord petrolier şi de concesiune. Urmarea: Statul Român NU BENEFICIAZĂ de ţiţei şi gaze naturale, ci de o REDEVENŢĂ, adică de o sumă pe care o calculează compania străină şi o virează Bugetului de Stat al României.
            În urma procesului iniţiat (deloc întâmplător) în 16 septembrie 2004 în numele României de către alogenul Bogdan Aurescu, secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), la Curtea Internaţională de Justiţie (C.I.J.) de la Haga, privind delimitarea maritimă în Marea Neagră, proces  încheiat în septembrie 2008, Curtea a delimitat platoul continental dintre România şi Ucraina. Este evident că acest proces a fost iniţiat cu un dublu scop: să nu se afle ADEVĂRUL ISTORIC despre Atlantida şi, respectiv, firmele străine să-şi poată extinde jefuirea zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale în platoul continental al Mării Negre care a aparţinut Ucrainei. După procesul de la Haga,  România a pierdut Insula Şerpilor (zona unde a dispărut Atlantida), dar a câștigat 9.700 kilometri pătraţi, suprafaţă unde se estimează că există uriaşe bogății naturale, respectiv 70 miliarde m3 de gaze naturale şi 12 milioane tone de ţiţei. Întreaga producţie de ţiţei şi gaze a fost concesionată firmei canadiene Sterling Resources Ltd. prin încheierea a 11 acte adiţionale la contractul iniţial. Întregul zăcământ din platoul continental al Mării Negre care aparţine României a fost dat, de către Guvernele post-decembriste, unor firme străine din S.U.A., Canada şi alte ţări. Batjocorindu-i pe români, Guvernele post-decembriste susţin că astfel şi prin cedarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze din România la state şi firme străine s-a ajuns ca Poporul Român să devină independent din punct de vedere energetic.
            - Fără niciun temei legal, preşedinţii A.N.R.M. au acceptat secretizarea contractelor şi actelor adiţionale încheiate pentru explorarea şi exploatarea bogăţiilor naturale ale Poporului Român. Un preşedinte al A.N.R.M. a putut, fără temei legal, să secretizeze contractele şi actele adiţionale, iar Guvernul şi Parlamentul României susţin că nu le pot desecretiza pentru a afla Poporul Român ADEVĂRUL, inclusive zecile de miliarde euro cu care este jefuit anual.
            - Prin modificările şi completările propuse de Guvernele post-decembriste la Legea minelor (Legea nr. 61/1998 şi Legea nr. 85/2003) şi Legea petrolului (Legea nr. 134/2005 şi Legea nr. 238/2004) s-a renunţat la contractele de împărţire a producției care au fost înlocuite cu obţinerea redevenţei la Bugetul de Stat. Astfel, Poporul Român nu obţine nici o cantitate din bogăţiile naturale din România! Toate bogăţiile naturale care se exploatează în ţara noastră aparţin firmelor străine cu care sunt încheiate contracte de concesionare! De pildă, în anul 2012 s-au încasat la Bugetul de Stat redevenţe totale de 315 milioane euro, de la toate resursele: ţiţei, gaze naturale, minereuri feroase şi neferoase. Zăcămintele extrase în anul 2012 au fost evaluate la peste 20 miliarde euro. Paguba la Bugetul de Stat înregistrată în fiecare an este uriaşă!
            - Prin renunţarea la contractele de împărţire a producţiei, Guvernul României nu are controlul asupra cantităţilor extrase de firmele străine! Acestea raportează ce producţie vor, calculează redevenţa şi o virează. Guvernele României post-decembriste nu au dispus de datele reale referitoare la bogăţiile naturale exploatate anual! Nici A.N.R.M. nu dispune de informaţiile reale cu privire la bogăţiile naturale exploatate anual din România! De pildă, la ţiţei se estimează (de către Serviciile Secrete româneşti) că producţia zilnică este de 220.000 barili/zi sau de 700.000 de barili zilnic ori 1.000.000 barili/zi. Evident că firmele străine calculează redevenţa la cifra cea mai mică şi prejudiciază astfel Bugetul de Stat al României. Guvernul României spune că nu are venituri suficiente şi trece, anual, la majorarea impozitelor şi taxelor, precum şi la noi împrumuturi externe de circa 15 miliarde euro.
            - Pe calea aşa-ziselor privatizări şi pe baza unui program diabolic au fost lichidate industria de utilaj petrolier, industria siderurgică şi metalurgică, industria chimică şi petrochimică. La comandă externă, au fost închise şi, apoi, tăiate în bucăţi sau dinamitate fostele combinate metalurgice şi siderurgice, rafinăriile, uzinele, fabricile şi întreprinderile specializate în domeniul prelucrării şi valorificării superioare a ţiţeiului şi gazelor naturale, minereurilor feroase şi neferoase. În mod programat, au fost lichidate peste două milioane locuri de muncă.
            - În timpul Regimurilor Constantinescu-Ciorbea-Vasile-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu-Boc, în baza Legii minelor nr. 61/1998 şi nr. 85/2003, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) a emis Ordine privind aprobarea instrucţiunilor tehnice pentru închiderea minelor/carierelor. Au fost închise peste 550 de mine şi lichidate peste un milion locuri de muncă.
            Guvernele post-decembriste au lichidat aproape tot mineritul din România! Înainte de închiderea minelor şi a societăţilor de stat româneşti, în domeniul petrol-gaze, Regimurile post-decembriste, prin A.N.R.M., au dat la numeroase firme străine licenţe de explorare şi exploatare a uriaşelor bogăţii naturale ale Poporului Român. În baza unor contracte de concesionare cu clauze secrete şi a unor scamatorii juridice, cu încălcarea Constituţiei României şi a Codului penal, Guvernele post-decembriste au trecut în proprietatea unor state străine (Austria, Germania, Franţa ş.a.) şi firme străine bogăţiile naturale ale Poporului Român! Ca urmare, România a fost transformată într-o colonie din care statele şi firmele străine jefuiesc bogăţiile naturale, cu complicitatea şi sprijinul partidelor politice aflate la Putere şi în Opoziţie! Contrar Constituției României, cu încălcarea cel puţin a art. 1, 2, 8, 15, 16, 20, 22, 23, 25, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 39, 41, 44, 45, 47, 49, 53, 54, 57, 82, 135, 136, Guvernul Ponta 2 şi partidele politice parlamentare au ca prioritate legislativă modificarea şi completarea Legii minelor, Legea nr. 85/2003, urmărind două scopuri extrem de periculoase pentru existenţa şi viitorul Poporului Român în Vatra Strămoşească, respectiv:
            1) Menţinerea şi consolidarea statutului de colonie pentru România prin cedarea integrală a proprietăţii asupra bogăţiilor naturale ale Poporului Român către state străine şi firme străine, contra unei redevenţe derizorii.
            2) Exproprierea rapidă şi după o procedură specială a peste 10 milioane de cetățeni români de către titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale din România. După adoptarea de către Parlament a modificărilor propuse de Guvernul Ponta 2 şi U.S.L. la Legea minelor, la peste 10 milioane de cetăţeni români le vor fi luate casele, apartamentele, terenurile agricole şi pădurile, în schimbul unor despăgubiri derizorii. Proprietăţile imobiliare ale românilor vor fi luate de titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale din România!
            Guvernanţii, împreună cu parlamentarii Puterii şi Opoziţiei, ajutaţi de manipulatorii de opinie vor încerca să păcălească populaţia României susţinând că, prin modificarea Legii minelor, se vor mări redevenţele. Adică, din bogăţiile naturale exploatate anual în România de către statele şi firmele străine, în valoare de peste 20 de miliarde euro, se vor încasa la Bugetul de Stat nu 300, ci 600 milioane euro. Jefuirea anuală a Poporului Român de bogăţiile sale naturale vor să o legifereze pe următorii, cel puțin, 30 de ani!
            Toate Guvernele post-decembriste au ascuns Poporului Român ADEVĂRUL în legătură cu contractele de concesionare a bogăţiilor naturale din România. De ce? Este evident că au acţionat în slujba şi avantajul asasinilor economici şi asasinilor politici străini şi împotriva Poporului Român şi a viitorului României!
            În problemele mari ale Poporului Român, cum sunt cele referitoare la vânzarea terenurilor agricole şi pădurilor la persoane juridice şi persoane fizice străine, precum şi cele privind valorificarea bogăţiilor naturale în Interes Naţional este aşteptată poziţia Bisericii Ortodoxe Române, al cărei Sinod se întruneşte în 13 februarie a.c. la Bucureşti.
Pentru a nu fi cunoscute aceste realităţi şi ceea ce pregăteşte Guvernul Ponta 2 şi Parlamentul împotriva Poporului Român s-au pus la cale crimele din Munţii Apuseni (la 20 ianuarie 2014), remanierea liberală de primăvară, adunările P.D.L. şi ale Fundaţiei Partidului Mişcarea Populară, transferurile senatorilor şi deputaţilor etc.
            Nici unul dintre Partidele politice parlamentare şi dintre posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale nu abordează problema exploatării bogăţiilor naturale ale Poporului Român prin contracte de împărţire a producției! Niciunul nu prezintă ADEVĂRUL ISTORIC despre jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român în ultimii 25 de ani!
            Partidul România Mare solicită Parlamentului să abroge Legea nr. 555/2004 privind privatizarea PETROM şi să decidă, printr-o lege, rezilierea contractelor de concesionare a bogăţiilor naturale încheiate în intervalul 1990-2014 şi încheierea unor contracte de împărţire a producţiei în urma unor licitaţii internaţionale.
            Înainte ca Parlamentul să acţioneze pentru apărarea Interesului Naţional, este necesar să fie făcute publice de către Guvern toate contractele de concesionare a bogăţiilor naturale; licenţele de explorare şi exploatare a resurselor naturale; acordurile petroliere; actele adiţionale la contractele de concesionare şi la acordurile petroliere. Apoi, să urmeze o dezbatere naţională, urmată de un referendum, la începutul lunii mai 2014.
            Cu ocazia re-revizuirii Constituţiei este necesar ca de la articolul 136 să se elimine concesionarea bogăţiilor naturale şi, în locul acesteia, să se înscrie acordul de împărţire a producţiei, revenind Statului Român 90 la sută din producţia fizică obţinută în România. Tot la art. 136 trebuie adăugat un nou aliniat cu următorul text: „Este interzis ca resursele naturale exploatate în România să fie exportate în formă brută“.
            P.R.M. consideră că în anul 2014 nu trebuie purtate discuţii inutile pe tema măririi celor mai mici redevenţe din lume, ci, prin re-revizuirea Constituţiei şi prin modificările la Legea minelor (Legea nr. 85/2003) şi Legea petrolului (Legea nr. 238/2004), să fie înlocuită concesionarea resurselor naturale cu acordurile de împărţire a producţiei. Statul Român să beneficieze de 90 la sută din bogăţiile sale naturale, iar din diferenţa de 10 la sută au posibilitatea firmele care exploatează aceste resurse ale Poporului Român să-şi acopere cheltuielile de producție şi să obţină profit.
            Prin încheierea acordurilor pentru împărţirea producţiei se obţin mari avantaje pentru Poporul Român şi pentru România, dintre care menţionăm următoarele:
            - Vor creşte veniturile la Bugetul de Stat, cu cel puțin 20 miliarde euro în fiecare an.
            - Se va putea elabora, dezbate şi aproba în Parlament un Program pentru alinierea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale din România la cele din ţările avansate din Uniunea Europeană.
            - În fiecare an vor putea fi mărite cu cel puţin 50 la sută salariile, pensiile, ajutoarele sociale, alocaţiile pentru copii şi bursele.
            - Se vor crea anual sute de mii de locuri de muncă.
            - Vor putea să se întoarcă acasă românii alungaţi din Ţara-Mamă, în ultimii 25 de ani.
            - Se vor putea aloca anual procentele prevăzute de lege pentru Sănătate, Învăţământ, Armată şi Cercetarea Ştiinţifică.
            - Va putea fi valorificat potenţialul Agriculturii şi Turismului.
            - Va creşte nivelul de trai şi calitatea vieţii românilor.
            - România şi românii vor scăpa de sărăcie şi umilinţe.
            - Se va putea relua creşterea demografică a populaţiei.
            - Băncile străine vor avea certitudinea că România îşi va achita datoria externă de peste 150 miliarde euro.
            - România va deveni o ţară bogată şi Poporul Român va fi, în sfârşit, fericit!

            Dacă vreţi să scăpaţi de sărăcie, să fiţi demni şi fericiți, treziţi-vă şi uniţi-vă fraţi români!
Ieşiţi în stradă3 şi, în mod paşnic, solicitaţi un referendum naţional pe tema valorificării bogăţiilor naturale ale Poporului Român prin contracte de împărţire a producţiei!
Cluj-Napoca, 10 februarie 2014

ADDENDA

            1) În mod similar a procedat premierul Petre Roman şi prin Hotărîrea Guvernului nr. 1263 din 8 decembrie 1990, în baza căreia a favorizat firma „elveţiană“ „MARC RICH“ în colaborarea cu firma de stat S.A. PETROMIDIA Năvodari. În realitate, colaborarea a constat în jefuirea firmei S.A. PETROMIDIA Năvodari de către firma marelui escroc şi spion izraelian Marc Rich, care, la acea vreme, locuia în Elveţia, fiindcă era căutat prin INTERPOL de către S.U.A. pentru evaziune fiscală şi comiterea altor 60 de delicte federale! Pentru detalii, vedeţi aici: „Insecuritatea Securităţii Naţionale (5)“, pe http://www.altermedia.info/romania/2010/01/05/insecuritatea-securitatii-nationale-5/, precum şi aici „Insecuritatea Securităţii Naţionale (11)“, pe: http://www.altermedia.info/romania/2010/01/11/insecuritatea-securitatii-nationale-11/.
            2) Trebuie făcută aici o precizare importantă. Mineriada din 1991 a fost extrem de utilă din două motive importante: a) reinstituirea ordinii şi siguranţei în Bucureşti, îndeosebi în Piaţa Universităţii, care fusese ocupată de ţigani „comersanţi“; erau atît de mulţi încît abia treceai printre ei, la înghesuială, comiteau ceea ce ştiau ei cel mai bine: furtişagurile. Excesele făcute atunci de către mineri sunt profund regretabile, dar trebuie apreciate prin prisma raţionamentului lui Leibnitz: „Un rău necesar pentru a face un bine mai mare“, adică, b) pentru alungarea lui Petre Roman de la guvern, care devenise, tot mai mult, un pericol pentru ţară. După debarcarea sa, Petre Roman, pentru a se scuza că nu a ştiut de situaţia alarmantă din ţară, l-a acuzat public pe directorul S.R.I., Virgil Măgureanu, că „nu l-a informat“. În consecinţă, d-l Virgil Măgureanu ne-a ordonat să realizăm o sinteză statistică a distribuirii informaţiilor către factorii abilitaţi să le primească: a reieşit că majoritatea informaţiilor fuseseră trimise premierului Petre Roman, care primise de cîte cîteva ori mai multe decît preşedintele Ion Iliescu! Dar, aşa cum am mai relevat în altă parte, deşi, în statele care se respectă, premierul (şi, evident, preşedintele ţării) îşi începe ziua de lucru cu analizarea informaţiilor primite de la Serviciile Secrete, premierul Petre Roman, care se califica ca premier la locul de muncă, nici nu deschidea plicurile sigilate de S.R.I.! Văzînd acest comportament bizar, ofiţerul de legătură al S.R.I. cu premierul – din vremea primelor luni de cînd acesta fusese aburcat pe postul de şef a guvernului de către coreligionarul său Silviu Brucan –, lt.-colonelul Nicolae Băltăreţu, l-a atenţionat că trebuie să citească documentele de la S.R.I.! Abia după această observaţie s-a apucat şi Petre Roman să deschidă plicurile cu informaţiile trimise de S.R.I. lui, ca premier! Dar nu se ştie ce a înţeles din ele şi ce măsuri pozitive a luat; căci pe ale celor negative le-am văzut consecinţele, iar d-l Gheorghe Funar le-a făcut un sumar rezumat aici. Iar acum, Petre Roman are tupeul să vină pe sticla televizoarelor şi să se laude cu ceea ce a făcut bun cînd fusese prim-ministru! A declanşat distrugerea României, asta a făcut!
            3) Cît despre invitaţia autorului de a ieşi în stradă doar pentru a „un referendum naţional pe tema valorificării bogăţiilor naturale ale Poporului Român prin contracte de împărţire a producţiei“, trebuie să spun că este insuficient şi chiar ineficient: rezultatul voturilor de referendum poate fi falsificat sau, aşa cum s-a întîmplat la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, poate fi invalidat de Curtea Constituţională, care, chiar dacă din componenţa aceleia de anul trecut a plecat o infractoare amnistiată de regimul Ceauşescu, tot a mai rămas în ea un escroc sentimental care se punea sub protecţia numelui Ceauşescu şi, mai ales, a mai rămas în ea un handicapat care mai cumulează, imoral, o pensie umflată şi nemeritată şi un salariu la fel de nemeritat.
Ca atare, trebuie ieşit în stradă şi procedat ca în Islanda, situaţie despre care mass media nu vorbesc: islandezii i-au arestat pe bancherii hrăpăreţi şi au alungat guvernul trădător! Pentru argumente, citiţi aici semnalarea, în ordine cronologică, a fenomenului: http://cronicaromana.com/2010/01/07/democratie-veritabila/; http://gandeste.org/politica/democratie-veritabila/8627; http://sorinelradu.blogspot.ro/2011/07/islanda-un-popor-demn-si-o-democratie.html; http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?f=4&t=2494#p8113; http://www.lovendal.ro/wp52/cum-au-reusit-cetatenii-islandezi-sa-invinga-sistemul-corupt-si-ocult-al-bancilor-straine-si-sa-dea-lumii-o-lectie-de-democratie/; etc.

Dar, cum islandezii au un trecut istoric de unsprezece secole de exerciţiu democratic, ne va fi greu să realizăm o atît de mare mobilizare cetăţenească, şi încă în viitorul foarte apropiat, căci, dacă mai aşteptăm mult, rămînem fără orice resurse şi chiar fără ţară. Poate că nu ar strica să adoptăm, măcar ca adjuvant, imnul Franţei, care este mai mobilizator:
Allons enfants de la Patrie,
le jour de gloire est arrivé
Contre nous de la tyrannie
L'étendard sanglant est levé. (…)
Aux armes citoyens,
Formez vos bataillons.
Marchons! Marchons!
Qu'un sang impur
Abreuve nos sillons…
Haideţi, copii ai patriei
Ziua gloriei noastre
Împotriva tiraniei a venit!
Steagul însîngerat este ridicat! (…)
La arme cetăţeni!
Formaţi-vă batalioane!
Să mergem, să mergem!
Ca nimeni de alt sânge
Să nu poftească a călca glia noastră (cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/La_Marseillaise).

Căci, după cum s-a legiferat de către guvernul trădător şi se va introduce în proxima Constituţie re-revizuită de către Parlamentul la fel de trădător, mulţi alogeni vor veni să ne cumpere glia, pentru ca noi să emigrăm în alte ţări, de unde ne vor alunga cum fac acum Franţa, Anglia, Germania, Italia cu ţiganii veniţi acolo de prin diverse ţări, dar îi trimit, pe toţi, în România, sub pretextul că de aici vor fi fiind emigraţi.
            15 februarie 2014
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu      

           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Este binevenit oricine doreste sa comenteze! Rugam sa va inserati numele si datele de contact, din respect fata de cititori. Atacurile la persoana, injuriile, opiniile fara legatura cu subiectul prezentat vor fi sterse. Persoanele care doresc raspunsuri sau precizari oficiale, trebuie sa se adreseze conform "Normelor de comunicare in cadrul SCMD" (afisate pe pagina Secretariatului General al SCMD).