joi, 21 noiembrie 2013

Guvernarea globala si Rosia Montana



GUVERNAREA GLOBALĂ ŞI ROŞIA MONTANĂ

Aveţi uneori simţămîntul că în jurul vostru se petrec lucruri asupra cărora parcă nu aveţi nici un control? Aveţi, uneori, impresia că sunteţi neputincioşi în faţa unor evenimente ori tendinţe care apar peste noapte şi se extind fără ca cetăţenii să aibă vreun cuvînt de spus? Vă simţiţi, uneori, alienaţi de lucrurile care se petrec în jurul vostru? Aveţi impresia că istoria se derulează în faţa ochilor voştri fără a putea face ceva? Sunteţi frustraţi că diverse organizaţii neguvernamentale din afara României uneori par să aibă mai multă influenţă asupra legiuitorilor ori statului român decît noi, cetăţenii ei? Vă preocupă că liderii noştri par să asculte mai mult de vocea unor grupuri străine decît de noi?  
            Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, vă asigurăm că nu sunteţi singurii care gîndesc aşa. La fel gîndesc tot mai mulţi cetăţeni din întreaga lume. La noi acasă părem a fi neputincioşi privind exploatarea resurselor noastre naţionale şi parcă nu avem nici un cuvînt de spus. Fie că e vorba de aurul nostru, adică Roşia Montană, de gazele noastre de şist, adică Vaslui, ori gazele naturale din Marea Neagră, toţi suntem afectaţi de o influenţă pare-se invizibilă, dar reală. Parcă Chevron şi Exxon au mai multă influenţă în ţara noastră decît noi şi parcă la fiecare tîrg pe care îl facem cu occidentalii pierdem. Ori gîndiţi-vă la ideea că planeta e suprapopulată, [1], o idee apărută undeva, cîndva, generată de cineva, care, însă, a fost îmbrăţişată de elita secularistă a lumii [2], de organizaţii internaţionale [3], de Uniunea Europeană şi se manifestă în genocidul global numit avort [4]. Ori gîndiţi-vă că, dacă dorim să eutanasiem cîini maidanezi, organizaţiile occidentale ne sar în cap şi intimidează conducerea României. Iar dacă ne opunem influenţelor nocive care vin din afara României, ni se spune că nu suntem în pas cu lumea ori chiar habotnici. 
            Guvernarea globală 
            Dacă doriţi un răspuns la întrebările ori preocupările acestea, citiţi mai departe. Tot mai mulţi cetăţeni şi cercetători sunt şi ei preocupaţi de subminarea suveranităţii naţionale de la un capăt la altul al Pămîntului, de erodarea statului de drept şi a democraţiei şi de diminuarea treptată a influenţei individului în societate în folosul grupurilor suprastatale. Ei numesc acest fenomen guvernarea globală, o tendinţă în faţa căreia chiar şi marile puteri par să fie neputincioase. Guvernarea globala ne preocupă şi pe noi, mişcarea pro-familie din România şi din întreaga lume, pentru că ea afectează valorile. Le modifică contrar voinţei cetăţenilor lumii şi le împinge într-o direcţie radical opusă. Celor care sunt îngrijoraţi ori doresc să cunoască mai mult despre guvernarea globală le recomandam cartea lui John Fonte, Sovereignty or Submission („Suveranitate ori supunere“), publicată în 2011. John Fonte e un autor american, iar argumentele cărţii lui, cu toate că sunt adresate mai mult americanilor, sunt valabile pentru orice individ îngrijorat de erodarea democraţiei şi a suveranităţii naţionale. Asta ne vizează şi pe noi, cetăţenii Uniunii Europene şi ai României. Subtitlul cărţii lui Fonte atrage atenţia asupra subiectului cît se poate de serios al cărţii: Will Americans Rule Themselves or Be Ruled by Others (Se vor guverna americanii pe ei înşişi ori vor fi ei guvernaţi de alţii“?) Această întrebare trebuie să ne-o punem şi noi, cetăţenii României, la fel ca şi cei care ne conduc: ne vom guverna noi, românii, pe noi înşine ori vom fi guvernaţi de alţii? 
Un concept nou 
            Conceptul de guvernare globala e un concept relativ nou. Şi asta îngrijorează. Datează de la finele Războiului Rece, adică de cel mult 25 de ani, dar ramificaţiile acestei idei sunt bine înfipte peste tot, la nivel academic, politic, legislativ, juridic, ori la nivel de organizaţii internaţionale. El devine tot mai mult baza deciziilor guvernelor naţionale si al tratatelor bilaterale ori internaţionale. Un exemplu sunt Protocoalele de la Kyoto privind încălzirea globala, ori stabilirea, în trecutul recent, a Curţii Penale Internaţionale. Mai zilnic apar articole în presă, comentarii în mass media, dezbateri televizate, ori conferinţe peste tot în lume care promovează guvernarea globala în detrimentul guvernării suverane şi naţionale. Opoziţia fătă de acest trend care se extinde cu o viteză mare este aproape inexistentă. A te opune înseamnă a risca să fii numit înapoiat. Cartea lui Fonte, însă, exprimă vocea şi îngrijorarea majorităţii covîrşitoare a cetăţenilor lumii, în primul rînd a americanilor de rînd, care se împotrivesc guvernării globale. Cu îngrijorările exprimate de el se identifică, probabil, şi majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor României şi a celor care citesc aceste rînduri. 
            Guvernarea globală este, de fapt, un sistem politic, ori un regim politic nou. Unul care, la fel ca cele de dinaintea lui, se crede mai bun ca cele care au existat în trecut, mai capabil să rezolve problemele societăţii contemporane, dar nu pornind de la reţete naţionale, ci de la reţete globale. La nivel concret, guvernarea globală caută să uzurpe autoritatea parlamentelor naţionale, alese – ori demise şi realese – de cetăţeni prin alegeri libere, democratice, şi să învestească această autoritate în organizaţii suprastatale, tribunale internaţionale, birocraţii transnaţionale, ori organizaţii neguvernamentale internaţionale. Acestea din urma nu dau socoteala nimănui. Cetăţenii sunt fără putere să le demită ori să le influenţeze direcţia. În sistemul de guvernare naţional, autoritatea politică decurge de la cetăţeni la Parlament, dar în sistemul de guvernare globală autoritatea decurge în sens invers, de sus în jos. Pot, oare, cetăţenii Europei să demită din funcţie membrii Comisiei Europene, aceste persoane atît de influente care ne fac viaţa mizerabilă, spunîndu-ne chiar şi ce putem pune în grădinile noastre, cît şi cînd? Ori cîte vite pot să pască laolaltă pe un hectar de pămînt? Răspunsul este negativ. Este guvernarea globală, deci, democrată? Categoric nu! 
Ori gîndiţi-vă la politica externă adoptată de Uniunea Europeană de promovare a avortului în ţările sărace ale lumii. Recent Uniunea Europeana a alocat 38 de milioane de euro pentru acest scop. Pot cetăţenii U.E. să se opună? Pot ei să zică „Nu“? Pot ei să tragă la răspundere pe cei puţini care au adoptat această politică antiumană? Răspunsul este acelaşi: „Nu“! Un alt exemplu e promovarea prin corpul diplomatic al Uniunii Europene a „drepturilor minorităţilor sexuale“ în Lumea a Treia. Pot cetăţenii Uniunii Europene să spună că nu e bine şi că fondurile alocate pentru acest program sunt risipă de bani? Nu. Ar putea România să reintroducă pedeapsa cu moartea chiar dacă cetăţenii ei doresc? Categoric nu! [Dar există o posibilitate: ieşirea din Uniunea Europeană – n.red.]
Aceste poziţii asupra cărora nu avem control sunt decise de un grup foarte restrîns de persoane, elita lumii occidentale. Plătiţi din fondurile publice, se adună pentru conferinţe care durează săptămîni la rînd, iau decizii şi le transpun la nivel global prin comitetele organizaţiilor mondiale. Ne spun că scopurile lor sunt nobile: avortul protejează femeile, iar „drepturile minorităţilor sexuale“ reflectă aspiraţia societăţii globale spre egalitate. Care om cu mintea întreagă, deci, s-ar putea opune acestor idealuri „nobile“? 
Dar aceste grupuri, bine înfipte la nivel transnaţional, sunt agresive. La sfîrşitul anilor ’90 elita transnaţională a născocit noţiunea de „incitarea la ură“ („hate speech“) cerînd ca statele suverane să îngrădească libertatea de exprimare la nivel naţional care „incită la ură“ împotriva diverselor grupuri minoritare. În 2001, un comitet O.N.U. a înaintat un Memoriu Statelor Unite cerînd abrogarea amendamentului la Constituţia S.U.A., care datează din anul 1780 şi care interzice autorităţilor să îngrădească libertatea cuvîntului. Motivul: garanţiile constituţionale împiedică adoptarea de legislaţie internă pentru interzicerea discursurilor care jignesc. România îşi are şi ea echivalentul mişcării transnaţionale de restrîngere a libertăţilor individuale: se numeşte Consiliul National pentru Combaterea Discriminării [5], care îi amendează pe cetăţenii ţării care fac afirmaţii care, în opinia celor de la C.N.C.D., ofensează diverse grupuri din România. 
Cu multă agresivitate acţionează şi un alt comitet O.N.U., acela care monitorizează Convenţia de Eliminare a Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor. Scopul Convenţiei, enunţat elocvent ca fiind acela de a promova sănătatea femeii, este, de fapt, la nivel practic, acela de a promova avortul şi controlul populaţiei. În 1997, acest Comitet a atacat Slovenia pentru că doar 30 la sută dintre copiii Sloveniei erau înscrişi la grădiniţă. Oare ce o avea asta cu guvernarea globală? Locul copiilor e la creşă şi în grădiniţă, iar al femeii la birou, după ideologia guvernării globale. 

Drepturile omului 
            Aici se încadrează şi mult trîmbiţatele drepturi ale omului. Care om cu mintea sănătoasa s-ar opune „drepturilor omului“? Problema, însă, este că „drepturile omului“ sunt născocite de un grup restrîns de personalităţi radicale, apoi sunt adoptate de diverse comitete ale O.N.U., iar, apoi, transmise pe verticală, de sus în jos, pentru a fi adoptate de statele suverane şi implementate de tribunale internaţionale ori regionale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului se încadrează exact în acest perimetru. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu menţionează orientarea sexuală, dar C.E.D.O. e obsedată de promovarea agresivă a nediscriminării pe bază de orientare sexuală şi a drepturilor „minorităţilor sexuale“. Pur şi simplu a trecut peste voinţa statelor suverane şi a inserat în jurisprudenţa ei nediscriminarea orientării sexuale. Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului, echivalenta de dincolo de Ocean a C.E.D.O., face ravagii în Lumea Nouă. Condamnă toate statele din Emisfera Vestică pentru tot felul de încălcări de drepturi ale omului. Din fericire, însă, spre deosebire de C.E.D.O., deciziile ei nu sunt obligatorii pentru statele membre. Inflaţia „drepturilor omului“ creşte în timp ce penuria obligaţiilor creşte şi ea. Cu alte cuvinte, inflaţiei drepturilor omului îi corespunde o penurie a obligaţiilor
În vara anului trecut un grup de ideologi bine cunoscuţi ai guvernării globale, printre ei Noam Chomsky şi Richard Falk, au lansat un Manifesto for a Global Democracy („Manifest pentru o democraţie globală“). A fost lansat la London School of Economics. Printre ideile sugerate de ei se află şi stabilirea unei Adunări Parlamentare a Naţiunilor Unite, care, în timp, să se transforme într-un Parlament Mondial. „Cerem, zic ei, fiecărei fiinţe umane să participe la constituirea unei democraţii globale“ („We ask every human being to participate in the constitution of a global democracy“). Textul Manifestului poate fi citit aici: [6].

Uniunea Europeană şi guvernarea globală 
Uniunea Europeana este experimentul cel mai radical cunoscut pînă în prezent privind guvernarea globală. Se vorbeşte mult despre ceea ce se recunoaşte pe faţă: Uniunea Europeana suferă de un deficit democratic. Uniunea Europeană nu e o democraţie, ci o birocraţie suprastatală care reglementează cele mai mici detalii din viaţa cetăţenilor europeni. Aici noi, românii, avem deja o experienţă neplăcută. Din lacul comunist am căzut în puţul birocraţiei suprastatale unionale. Parlamentarii noştri îşi petrec majoritatea timpului implementînd în România directivele unionale adoptate împotriva voinţei noastre la nivel unional de o elită transnaţională. Elita transnaţională nu e loială faţă de statele membre ori faţă de cetăţenii Europei. Ei sunt loiali guvernării transnaţionale, globale. 
Dar România? Guvernarea globală se simte tangibil şi în România în contextul actual de revizuire a Constituţiei. Ideologia care se manifestă în spatele acestui demers e una a guvernării globale. E bine ca cetăţenii ţării să fie suspicioşi faţă de intenţia de regionalizare a ţării şi de abrogare a caracterului suveran al României. A.F.R. nu e indiferentă faţă de uzurparea suveranităţii noastre naţionale. A.F.R. a propus cîteva amendamente constituţionale care să împiedice exercitarea guvernării globale în România, printre ele supunerea la referendum a tratatelor de integrare europeană, ori nerecunoaşterea în România a deciziile C.E.D.O. care contravin Constituţiei României. 
AFR vă recomandă: Vă recomandăm recenzia alăturată a cărţii lui John Fonte, publicată în National Review pe 13 septembrie 2011 [7].

Parteneriatele civile în România
Vă informăm asupra situaţiei la zi a proiectului de legiferare în România a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex, iniţiat de d-l Remus Cernea în iunie. Proiectul acesta e şi el, de fapt, un exemplu al guvernării globale. Noţiunea de parteneriate civile îşi are originea în afara României, în ţările Occidentale. E promovată de sus în jos, ea fiind deja acceptată de organizaţii transnaţionale. Propunerea a fost trimisă la comisiile Senatului. Vă recomandăm tuturor să intraţi pe site-ul www.parteneriat-civil.ro, care sumarizează pericolele acestei iniţiative legislative şi propune acţiune cetăţenească. ÎI RUGĂM PE TOŢI CITITORII SĂ-ŞI CONTACTEZE IMEDIAT PARLAMENTARII ŞI SĂ LE CEARĂ SĂ VOTEZE ÎMPOTRIVA ACESTEI LEGI.

Vreţi să fiţi informaţi? 
Buletinul informativ A.F.R. apare în fiecare Marţi şi e dedicat mai mult ştirilor de ultimă oră, iar publicaţia A.F.R. online apare în fiecare Joi şi e dedicată mai mult comentariilor şi opiniilor. Cei care doriţi să primiţi săptămînal ştiri şi comentarii la zi privind valorile şi evenimentele legislative, politice şi sociale care vă afectează familiile atît la nivel naţional, cit şi la nivel unional şi internaţional, sunteţi invitaţi să vă abonaţi la buletinul informativ săptămînal A.F.R. Cum? Înregistrîndu-vă numele şi adresa electronică pe pagina home a site-ului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  
Faceţi-ne cunoscuţi! 
Faceţi-ne cunoscuţi familiilor şi prietenilor dumneavoastră. Daţi mai departe mesajele noastre şi încurajaţi-i să se aboneze. Vă mulţumim.   
Anunţuri 
Cei care doriţi să faceţi anunţuri prin intermediul A.F.R. privind evenimente legate de familie şi valori morale şi spirituale vă rugăm să ni le transmiteţi la office@alianta-familiilor.ro
 Alianţa Familiilor din România
14 noiembrie 2013
           
Post Scriptum. Apelăm la posibilităţile organizaţiei Alianţa Familiilor din România de a se documenta şi a ne comunica pentru clarificare, următoarele informaţii: 1) pentru care merite profesionale şi intelectuale a fost numit Remus Cernea consilier al premierului Victor Ponta; 2) pentru care merite profesionale, intelectuale şi politice a fost propus şi ales deputat în Parlament pe listele P.S.D., ţinînd cont că nu a exercitat nici o meserie, că nu a avut niciodată serviciu, s-a dovedit a fi un traseist partinic [8] şi că, pînă la angajarea lui în Guvernul Ponta 2 şi, apoi, pînă la pricopsirea lui cu sinecura de la Parlament, de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica şi de cine mai ştie unde [9], a trăit ca o căpuşă pe spinarea părinţilor; 3) dacă pledoaria deputatului ex-P.S.D.-ist Remus Cernea în favoarea sodomiştilor şi a lesbienelor – indicaţi, eufemistic, aici, precum şi în textele legislative interne şi internaţionale prin expresia inadecvată şi obscură „minorităţi sexuale“ – este determinată de faptul că ar fi „băiat bun“, adică ar fi şi el pederast, mai ales că în sprijinul acestei supoziţii pledează şi ideea lui că în România „va fi democraţie atunci cînd preşedintele României va fi o ţigancă lesbiană şi atee“ [10]!
Cu alte cuvinte, nu ştiu cum se face, dar se pare că mondialismul este impus de poponarii de la Uniunea Europeană, de finanţiştii şi politicienii depravaţi din Occident, adică de nişte minoritari! Iar cînd minoritatea dictează majorităţii, atunci nu mai este democraţie, ci e dictatură! Or, se zice că lumea s-a săturat de dictaturi şi caută să instituie democraţia. Atunci, să instituim democraţia şi să punem minorităţile cu botul pe labe, aşa cum e firesc în democraţie!
NOTE
[9] Cf. D.R., „Ce afacere bună e să fii pro-gay în România…“, în NAPOCANEWS, 3 iulie 2013, pe http://www.napocanews.ro/2013/07/ce-afacere-buna-e-sa-fi-pro-gay-in-romania-cati-bani-a-luat-remus-cernea-de-la-hidroelectrica-si-nuclearelectrica.html

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

luni, 4 noiembrie 2013

Nomenclatura comunista dupa Tismaneanu


Nomenclatura comunistă după Tismăneanu

            VLADIMIR TISMĂNEANU – V.T. – căruia numai anumite persoane autorizate au voie să-i spună şi Volodea (neautorizaţii au fost consideraţi antisemiţi de către Patapievici într-un articol care a făcut multă vâlva în 2012, dând şi naştere la comentarii şi butadei în România populaţia se împarte în semiţi şi antisemiţi) – a editat în 2012 la Editura Humanitas volumul LUMEA  SECRETĂ  A NOMENCLATURII – cu subtitlul  Amintiri, dezvăluiri, portrete. Felicitările mele de cititor. 
            În toamnă, la Târgul de carte Gaudeamus volumul a fost prezentat cu tobe şi surle de Mircea Cărtărescu, care a afirmat că Volodea îi este fratele mai mare. Nu am ştiut că au origine comună, iar Roman Patapievici a spus cu glas tare în auzul asistenţei, citez mot à mot:  „Tismăneanu este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, şi insist, este al spaţiului cultural românesc“.  Am rămas uimit, confuz, jenat de mine însumi, pentru că nu ştiam nici atâta lucru că V.T.  este „cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc“. Apoi m-am liniştit, de ce să mă simt eu jenat, dacă cei de la „spaţiul cultural românesc“ acceptă fără murmur ceea ce susţine fostul preşedinte al I.C.R.-ului. Până în acel moment eu ştiam că V.T. nu era nimic altceva decât fiul unor nomenclaturişti comunişti, implantaţi de Moscova la Bucureşti, să ne îndoctrineze forţat. El, V.T., a continuat cu devotament misiunea părinţilor săi  până într-o zi când s-a strămutat în Statele Unite, unde îi uimeşte pe americani cu politologia anti-comunistă.  Chamaeleo vulgaris  pe latineşte.
            Am citit, fără nici o atracţie amintirile îmbălsămate corespunzător vremurilor actuale, bine alese şi autocenzurate, deci banale, ca bananele răscoapte, dezvăluirile deja dezvăluite cu adevăr de mult, de alţii mai înaintea lui, dar care nu pot fi editate la Humanitas  şi portretele schiţate neclar, incomplete, incorecte. La urmă m-am oprit la ultima dintre fotografiile de familie a lui Volodea, anexate la sfârşitul volumului, fiindcă  spune foarte multe. V.T. împreună cu fiul stau între ex-rex-ul şi consoarta lui, trei strâng în mână un pahar, al patrulea îl strânge cu amândouă mâinile, deh, puterea obişnuinţei: să nu-i scape nimic din mână. Precizarea de sub fotografie: „Autorul cu fiul său, Adam Volo, între Majestăţile Lor, regina Ana şi regele Mihai“.  Ce mizerie de oportunişti, ce parveniţi!  În fond, toată cartea e plină numai de asemenea  personaje, cu câteva excepţii, cei care au fost limitaţi numai la această ideologie şi au crezut numai în ea. Atât le-a fost orizontul. De exemplu, fostul tipograf Tismineţki, tata lui Volodea, ajuns mare propagandist comunist şi profesor universitar de marxism-leninism la Universitatea din Bucureşti, vehementul antimonarhist, dacă ar vedea  această  fotografia imediat ar face un infarct fatal.   
            Da, Leonid Tismineţki, tata lui Vladimir Tismăneanu (evreii îşi schimbă numele după cum bate vântul intereselor), a fost unul dintre acei oameni care a crezut cu adevărat în comunism, cum cred arabii în Coran. A luptat pentru comunism în războiul civilo-internaţional din Spania, după care a fost trimis de la Moscova să bage comunismul pe gât românilor, cu pâlnia şi ţeava, până în 1958, când a fost înlăturat din toate funcţiile şi poziţiile de mare propagandist nomenclaturist, i s-a luat maşina de la scară, a fost anchetat şi dat afară din partid. Anchetat de generalul de securitate Janos Vincze în cadrul unui grup de fracţionişti. Un oportunist, Eugen Florescu, a scris un articol despre Leonid Tismineţki intitulat „Ciungul“ în care afirmă că până şi Gheorghiu-Dej l-a dat afară din partid de tâmpit ce era. O opinie târzie şi fără rost, dar o opinie care se adaugă multor altora şi pentru care V.T. îi critică şi denigrează pe Dej, Ceauşescu şi baronii lui (mai mult sau mai puţini români, vorba lui Caţavencu), iar pe Eugen Florescu l-a catalogat în volumul acesta de nomenclaturişti: obtuz, vehement, insolent, intolerant şi incult. Câţi ca el acolo sus şi dovedindu-ne, încă o dată, că răzbunarea este arma nomenclaturistului comunist. În concluzie, garantez că dacă tata lui Volodea nu ar fi fost înlăturat din înaltele sale poziţii de nomenclaturist, el nu ar fi fost un rătăcitor prin Venezuela şi Statele Unite, ci ar fi ajuns  ministru în guvernele tovarăşului Ion Ilici Marcel Iliescu, poate chiar prim-ministru, dacă şi Petre Roman, alt fiu de nomenclaturist, a ajuns pe această poziţie.   
            Mama lui Volodea, născută Hermina Marcusohn, a fost tot o comunistă convinsă alături de Leonid Tisminineţki la bine şi la rău. În Basarabia s-au cunoscut, în Spania au luptat împreună, la Moscova au fost primiţi ca eroi ai comunismului, iar la Bucureşti tovarăşa doctor Hermina Tismineţki, devine Tismăneanu, este propulsată de la început ca Directoarea Direcţiei Cadre din  Ministerul Sănătăţii. Pot să comentez pentru generaţiile viitoare că la vremea aceia cadrele şi partidul tăiau şi spânzurau în toate instituţiile şi întreprinderile din Republica Populară  Română,  generaţia mea a trăit acele vremuri de oprimare. Dar şi în acest  caz, la fel ca în multe altele, V.T. contraface, mai bine zis măsluieşte adevărul, şi scrie că mama lui nu avea acces la dosare din cauza securităţii! Hei, V.T., noi nu suntem studenţi americani, noi am fost studenţi români în acele vremuri! Cine a înfiinţat şi conducea securitatea în 1948, când au sosit de la Moscova cu trenul, nu pe tancuri, familia Tismineţki? Aud?! Securitatea a fost şi a rămas o instituţie militară de execuţie diabolică subordonată ordinelor partidului conducător, tovarăşe fiu de nomenclaturist comunist. Şi apropo de venirea părinţilor nu pe tancuri, ci cu trenul special de basarabeni şi evrei comunişti, aduşi la cererea tovarăşei Ana Pauker, să întărească munca de conducere a partidului, nu este important mijlocul de locomoţie, ci sarcinile cu care au venit şi le-au îndeplinit împotriva poporului român, îndoctrinându-l forţat prin teroare şi supunere.
            V.T. are şi două surori mai mari ca el, născute la Moscova, unde au şi trăit până în 1948 când au venit cu trenul, nu pe tancuri, la Bucureşti, unde au primit locuinţa de nomenclaturişti şi atunci au văzut, pentru prima dată în viaţa lor, o cadă de baie, scrie autorul! Îmi permit să-l întreb: unde erau proprietarii acelor locuinţe?!? În închisorile nomenclaturii!  
            V.T. atacă cu mult curaj relaţia între comunism şi evreitate, ceea ce ar fi fost foarte interesant să aflăm opiniile şi argumentele „celui mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, dar renunţă după un rând, schimbă subiectul şi trece la o statistică din 1930. După care în România erau 750.000 de evrei, dintre care 500 erau în partidul comunist român, de o mie de membri, şi alţii vreo 50.000 simpatizau comunismul, pentru a conchide: este o inepţie să se spună că evreii au adus comunismul (în România). Chiar aşa o inepţie, de când Mihail Roller, în a sa istorie despre poporul român, numai că nu a scris că dacii de pe Columna lui Traian purtau deja, în pieptarul lor de oaie, carnetul roşu de partid. Pentru ca acum cititorii acestui volum să subînţeleagă de la V.T. că evreii nomenclaturişti, care timp de două decenii, pe faţă şi în forţă, au îndoctrinat, supus şi condus poporul român, nu au adus comunismul în România! Am fi nişte inepţi, adică proşti, tâmpiţi, idioţi să afirmăm aşa ceva, de ce nu şi antisemiţi. Ca să nu fim antisemiţi absurzi ar fi mult mai bine să susţinem că cei care au adus şi instalat cu forţa comunismul nu sunt altceva decât nişte descendenţi ai acelor daci, care au scăpat din holocaustul lui Traian. Pentru că a menţionat şi câţi evrei simpatizau comunismul, precizăm că, după 1944, aceştia s-au declarat ilegalişti, unii pe alţii, dovada pentru aceasta fiind constituită de două simple declaraţii de ilegalitate pe care şi le-au dat unii altora şi imediat au devenit comunişti cu vechi state de plată şi noi funcţii în conducere  României eliberate.
            Citind minienciclopedia nomenclaturii, bine cosmetizată ca să corespundă vremurilor, în care V.T. se autoportretizează, de câte ori vrea, în mare politolog democrat, mai ceva ca americanii, dăm peste mulţi evrei care nu au adus comunismul în România, ci au fost forţaţi de acei urmaşi ai dacilor de pe columnă să clădească cea mai superioară tiranie a tuturor timpurilor, de la homo primigenius la homo sovieticus, apoi, pe rând, au şters putina în ţările promise.
NU vreau să mă îndepărtez de această idee principală a scriiturii lui V.T., de inepţia românilor, adică prostie, tâmpenie, idioţenie a noastră, prin care credem, susţinem că evreii au adus comunismul în România, şi am să exemplific cu argumente luate din lumea „secretă“ a nomenclaturii: Ana Pauker, născută  Hannah  Rabinsohn, vioara întâia a comunismului din 1944 până în 1953, Alexandru Nicolski, născut Boris Grunberg, torţionarul şi arhitectul închisorilor comuniste, fraţii Oigenstein: Lev care devine Leonte Răutu, Mihail care devine Oişteanu şi David care devine Dan Răutu, fixaţi la noua propagandă şi cultura comunistă la care  trebuie adăugaţi Valter Roman, născut Erno Neulander, vechea noastră cunoştinţă Timineţki şi marele Saul Brukner devenit Silviu Brucan. Sau că adevărata ştafetă a culturii româneşti a fost înlocuită de Ariel Leibovich, Mark Breslau, Renee Annie Cassian, Veronika  Schwefelberg, Solomon Moscovici, Ştrul Leiba, Anatol E. Baconsky, Moise Cohn, Alexander Avram, Moise Davidson, Iţig Wittner, Alexander Zissu Saltman.  Dacă ar trebui să-i înşir şi pe cei din comerţ – interior, exterior – ar mai trebui o pagină, dar nu mai e nevoie, nici pentru semiţii cinstiţi, trebuie că mai sunt şi din ăştia, nici pentru „antisemiţii inepţi“. Tuturor le recomand lectura acestui volum.
Ar fi multe de comentat despre acest volum cu nomenclatura din România anilor 1944-1965, ar trebui o masă rotundă, liberă pentru toate opiniile argumentate, absolut deschisă, democratică şi civilizată, nu cu aranjamente anterioare şi fără epitete şi ameninţări,  pentru că trebuie dezvăluit tot adevărul şi căutate căile unei noi concordii.  Totul trebuie luat de la început şi judecat corect. Românii plătesc tribut greu pentru cele întâmplate evreilor între 1934 şi 1944, în timp ce evreii nu au prezentat nici scuzele formale celor pe care i-au aruncat în stradă sau în închisorile comuniste. Este necinstit, este o cale greşită, care nu va duce la concordie. În plus, în ultimul timp, se bate prea multă monedă falsă cu antisemitismul românilor pentru observaţiile şi criticile lor argumentate, fiindcă  greşesc şi semiţii nu numai antisemiţii. Pentru opiniile pertinente, românii sunt etichetaţi antisemiţi fără să li se poată contesta criticilor aduse şi încălcând Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deasupra căruia nu se pot face alte legi… 
Cât priveşte pe V.T., căruia îmi place să-i spun Volodea, precum Cărtărescu şi Patapievici, fiind un nume frumos, sonor, care îmi reaminteşte de eliberatorii care ne-au adus nomenclaturişti comunişti pe tancuri, trenuri şi avioane, îi doresc sănătate şi scrieri corecte.
Septembrie 2013, Winnipeg, Canada
CORNELIU   FLOREA