miercuri, 25 iulie 2012

Am ajuns sa dam judete intregi urmasilor grofilor



Prin complicităţi şi trădări, am ajuns să dăm judeţe întregi urmaşilor grofilor!
Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop

Spuneaţi că la această oră noi suntem în situaţia în care din teritoriul României se revendică de către urmaşii grofilor 230.000 de hectare din judeţele Mureş şi Harghita?
După datele pe care le am de la prefecturi, sunt în jur de 200.000-230.000 ha de pădure care se revendică din judeţele Mureş şi Harghita. Asta fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate de asemenea zeci de mii de hectare.
Cât valorează toată această poveste?
Dacă luăm în calcul şi restituirile averilor bisericeşti, în jur de 60 de miliarde de euro… După anul 1990, în materia proprietăţii, s-au dat o serie de legi referitoare la restituire, la refacerea proprietăţilor de dinainte de 1990, în baza unor măsuri abuzive ale diferitelor entităţi ale statului român de atunci. În principiu, măsura trebuia să fie luată, dar ea trebuia corelată cu realitatea, trebuia să aibă la bază nişte documentări, nişte fundamente ale unor cercetări privind proprietăţile, pentru că noi riscăm să ne întoarcem la anul 1700 cu proprietăţile din Transilvania.
Practic, epoca feudală din Transilvania revine acum pur şi simplu în anul 2012, prin lipsa de reacţie a statului român…
Prin legislaţia statului român, prin reacţiile de autoritate ale prefecturilor, ale consiliilor judeţene… Spre exemplu, am fost recent la Sf. Gheorghe şi am aflat că s-au dat circa 20.000 de hectare de păduri fie de către Prefectură, fie de către instanţele de judecată, prin inconştienţa unor judecători, a unor oameni cu drept de decizie în această ţară.
Ce s-ar putea face în acest sens, pentru că situaţia este deosebit de gravă aşa cum o prezentaţi dumneavoastră?
Problema este cu adevărat foarte gravă şi ceea ce s-ar putea întreprinde ar fi o măsură legislativă care să împiedice producerea acestor fapte, a acestui fenomen, a procedurilor de revendicare şi de refacere a fostelor proprietăţi istorice, proceduri cărora statul român nu le poate face faţă.
Mai exact… ?
Mai exact, autorităţile statului român fie nu realizează, fie sunt inconştiente, fie sunt parte la aceste complicităţi, fie miza o constituie sume foarte mari de bani. Prefectul judeţului Mureş a fost căutat să fie mituit. Conducători din ocoalele silvice, inclusiv de la noi, au trecut de partea cealaltă, cu documente cu tot, unele falsificate, beneficiind de tot felul de avantaje, iar statul român nu are nicio reacţie. De exemplu, există o societate de avocatură din Cluj angajată de Regia Naţională a Pădurilor ca să o apere, iar această societate a trecut de partea cealaltă, pentru procente din suprafaţa pădurilor care se retrocedează. Sunt retrocedări la comandă, se retrocedează parcele întregi…
Din câte cunosc, după Marea Unire, grofii din Transilvania au primit despăgubiri pentru teritoriile încorporate României…
Am în faţă documente, cum este şi acest Tablou al Moşiilor din 1934, care sunt documente foarte clare, sunt listele trecute şi sumele imense primite…
Adică le-am dat o dată banii şi le mai returnăm şi proprietăţile?
Noi le-am dat banii! Sunt cercetători care afirmă că România a dat în jur de 100 tone de aur despăgubiri pentru asta. Sunt două lucruri de precizat. Că România a vrut să tranşeze această problemă datorită entuziasmului general creat, că a devenit o ţară atât de mare şi că România, în acea perioadă, era foarte bogată, avea rezerve extraordinare. Esenţial este Acordul de la Paris din 28 aprilie 1930, care creează Fondul Agrar, România dând acolo banii pentru despăgubiri. România, în acel moment, nu mai era datoare, era dator acel fond agrar care era considerat fond de garanţie, atât pentru noi, în calitate de stat care am preluat aceste proprietăţi, cât şi pentru ei, creditorii acestei sume, în calitate de persoane care au fost expropriate.
Dumneavoastră sunteţi avocat din partea cui?
Am apărat de exemplu prefectura judeţului Mureş, am apărat comisii locale, comunale şi persoane care au avut asemenea proprietăţi, bineînţeles mai mici, cei care au fost beneficiarii unui hectar sau două de pădure ca urmare a reformei agrare. Din punctul de vedere al evidenţelor, cartea funciară este un document foarte important, riguros şi serios, dar ea a dispărut, şi atunci inginerii şi topografii fie au refuzat să lucreze cu statul român - vorbim de anii ’20 -, fie au plecat şi ei cu grofii, ducându-se unde erau plătiţi. S-a lăsat problema aceasta în aer…
În 1940, când a fost ocupată Transilvania, a venit Horthy cu două ordonanţe guvernamentale care au anulat reforma agrară şi a reînscris proprietăţile pe numele foştilor proprietari. Această reînscriere se descoperă abia acum, şi statul român nu are reacţie nici în 1944, în octombrie, când se eliberează teritoriul Transilvaniei, nu are reacţie nici Regele atunci când ia măsuri de redresare a problemelor din Transilvania, nu are nici guvernul muncitoresc al lui Dej, nici al lui Ceauşescu, aşa cum nu au nici cei de astazi. Noi, astăzi, suntem în faţa efectelor ordonanţelor guvernului horthyst, care era de orientare fascistă, şi îl avea de exemplu pe Banffy ministru. Banffy de la Sălaj, cel care a venit în septembrie 1940 cu armata ungară şi care a omorât la Trăsnea 263 de pesoane, revendică proprietăţile respective prin urmaşii lui.
Eu am adus documentele. Guvernul României trebuie să meargă la Paris să recupereze acele 163 de volume de documente care păstrează toate arbitrajele pe care le-a avut România şi sumele pe care le-a plătit, apoi de la Fondul Agrar, să recupereze toate documentele care există…
Cineva trebuie să plătească pentru trădare şi complicitate…
Toate guvernele din România au trădat şi au furat. Ar trebui să mai facă ceva şi pentru ţara asta, pentru ce a mai rămas din ea, pentru că trebuie să vă precizez câteva lucruri: în lipsa cărţilor funciare, ei vin, aduc cărţi funciare de la Viena, din Ungaria, în limba germană, maghiară, le duc la tribunal - de exemplu, e un proces acum, în 9 iulie, la Brăila, la care merg pentru 29.000 ha, unde documentele din dosar sunt cărţi funciare în limba maghiară -, iar eu trebuie să contradovedesc. În arhivele statului român, ale fondului Ministerului Finanţelor, la fondul Cluj, se găsesc foarte multe documente, inclusiv procese-verbale, liste, adrese, care sunt ignorate de autorităţile române. Există dirijări din exterior, complicităţi mari, trădări…
Nu ne vindem ţara, o dăm gratis…!
Eu îmi asum cele spuse… Este esenţial că în 1921 s-a făcut reforma agrară, este esenţial că marile proprietăţi au fost preluate de statul român ca urmare a optanţilor unguri şi a reformei agrare, că noi nu am evidenţiat în forme scriptice, în cărţi funciare evidenţele. Eu vin şi mă apăr cu ce este scris în cartea funciară, unde amărâţii nu şi-au înscris proprietăţile. S-au bucurat atunci, le-au exploatat câţiva ani, până în 1947, când au venit Amenajamentele Silvice, care au descurajat acest lucru, deoarece pădurea a fost luată de stat. Statul român trebuie să dea legi care să îndrepte aceste lucruri, eu am doar nişte idei, eu nu fac parte din nici o structură de autoritate, eu sunt doar avocat şi cercetător şi rămân uluit că noi trebuie să mai căutăm încă o dată un Horea care să se răzvrătească împotriva a ceea ce face statul român. Acest lucru este foarte grav!
Marcel Bărbătei
Publicat Luni, 02 iulie 2012

marți, 24 iulie 2012

Pentru mine Basescu este demis





PENTRU MINE BĂSESCU ESTE DEMIS

Motto: „Se întâmplă să am dreptate, când n-aş vrea să am şi mă întristează nedreptatea care-mi dă dreptate, exact când nu ar trebui“. Ilie Dumitraşcu

General maior (r.) Iordache OLARU

Eu l-am suspendat pe Traian Băsescu în ziua de 24 septembrie 2009, când am publicat „Umilirea armatei naţionale“ şi l-am demis în februarie 2011, când am scris „Comandantul suprem la raport“.
Astăzi, declar cele două mesaje „scrisori pierdute“, pentru că preşedintele suspendat nu a înţeles răspunderile pe care le avea pentru întărirea capacităţii de apărare a ţării. 
Demagogia şi cinismul discursului preşedintelui suspendat cu privire la reforma statului român nu mă mai poate păcăli. Acum ştiu că acesta nu dispune de noţiuni elementare privind modul în care statul a evoluat la nivel european şi cum au fost formate armatele moderne ale statelor europene. Băsescu nu poate să înţeleagă rolul şi funcţiile unei armate, pentru că nu înţelege nici rostul şi rolul statului, chiar în contextul apartenenţei la organizatiile de securitate.
Din nefericire, noi, militarii ţării, activi sau în rezervă, trăim de pe o zi pe alta, la fel ca toţi cetăţenii oneşti ai acestei ţări, cu promisiuni uitate sau amânate dar şi cu minciuni, despre care Băsescu, speră zadarnic, să nu ne mai aducem aminte de ele.
În timpul mandatelor lui Traian Băsescu, Armata a fost blasfemiată, ignorata şi  contrapusă altor instituţii conform principiului „Dezbină şi stăpâneşte!“
Băsescu a fost complice cu alţi iresponsabili, cunoscuţi sau necunoscuţi, la actuala stare de disperare a celor care au purtat sau mai poartă uniforma Armatei României şi nu înţelege nimic din umilinţa pe care o duc pe epoleţi militarii activi şi în rezervă.
            Eu l-am suspendat şi demis pe Traian Băsescu pentru că:
            1. Discursul său politic în care a clamat permanent reforma statului este profund demagogic. În fapt, nu dispune de noţiuni elementare privind modul în care statul s-a dezvoltat şi modernizat la nivel european, nu cunoaşte rolul şi funcţiile acestuia şi nici modalităţile prin care armatele moderne participă la îndeplinirea funcţiilor statului. A ignorat mereu experienţele societăţilor occidentale care veghează ca priorităţile Armatei să fie în atenţia liderilor politici. 
2. Iresponsabilitatea, incompetenţa, lentoarea şi indiferenţa sa au prejudiciat grav şi pe termen lung, imaginea şi credibilitatea Armatei României în societate.
3. Nu a luat decizii vitale, aşa cum îi cereau atributele constituţionale, pentru creşterea capacităţii combative a Armatei şi îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de instrucţie şi viaţa ale militarilor. Dimpotrivă, Traian Băsescu a diminuat capacitatea de luptă a trupelor prin neputinţa sa de a lua decizii responsabile pentru continuarea modernizării organismului militar.
4. Nu a cerut Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.) să declanşeze analiza strategică a apărării.  Iniţierea şi finalizarea procesului de analiză a apărării ar fi permis clasei politice, dar şi contribuabilului să înţeleagă care este starea Armatei şi care sunt opţiunile de continuare realistă a reformei din Armată, pe baza de priorităţi şi costuri.
5. Contribuabilul român nu a fost informat sistematic, transparent şi onest de către comandantul Forţelor Armate în legătură cu capacitatea de lupta şi moralul Armatei, dacă poate sau nu să îşi îndeplinească misiunile şi cu ce costuri.
6. A amânat decizia de achiziţie a avionului multirol. Ca o consecinţă, România este decredibilizată şi umilită ca ţară membră a N.A.T.O., deoarece ar trebui să i se facă poliţia aeriană de către alte ţari. Băsescu a afirmat cu ipocrizie la sfârşitul anului 2011: „Ea (patrularea aeriană de către alte ţări) este şi costisitoare şi umilitoare din punct de vedere al capacităţii forţelor armate în general şi al forţelor aeriene în special".
7. Nu a luat poziţie oficială şi nu i-a apărat pe militari, subordonaţii săi, în calitatea de comandant al Forţelor Armate, atunci când unii politicieni de marcă ai României de astăzi, s-au întrecut, bagatelizând, programele de achiziţii sau nevoile Armatei sau când au făcut afirmaţii defăimătoare şi iresponsabile la adresa militarilor. Exemple: „Un militar poate fi instruit într-o zi“, Trebuie să cheltuim câteva miliarde de euro ca să ne jucăm de-a aviaţia militară sau nu, în an de criză?!“; altul afirmă, cu referire la achiziţionarea avionului multirol, ca „azi m-am uitat pe cerul patriei şi am constat ca era senin“, iar altul a decretat: „Nu e nici o problemă, banii necesari pentru achiziţionarea avioanelor multirol ne vor fi rambursaţi de N.A.T.O.“
8. A dezonorat pe militari şi a decredibilizat ierarhia militară prin acordarea discreţionara a gradelor militare. Avansările la gradul de general, dar şi tolerarea avansărilor stupefiante în grad a unor persoane publice, fără instrucţie şi studii militare, a stârnit stupoare, nedumerire, controverse şi  polemici. Pentru militarii care au obţinut onest gradele militare, apariţii editoriale cu titlurile: „Dezertori avansaţi“, „Stelele de general iscă polemici“,  „Generalii armatei de aţe, mingi şi tirbuşoane“ sau, de dată mai recentă, „Tablagiu avansat general“, „Coloneliada“, „Armata de tinichea a lui Băsescu“, au fost umilitoare.
9. La fel ca şi pe timpul regimului comunist, a numit în funcţii importante, inclusiv de şef al S.M.G., generali cu grad inferior cerinţelor funcţiei. Indiferent câte calităţi ar fi avut cei numiţi în funcţie, timpul nu a mai avut răbdare cu ei, pentru că aşa a vrut Băsescu. În mod iresponsabil, i-a umilit pe generalii cu grade superioare, lăsând să se înţeleagă că, de fapt, nu criteriile meritocratice sunt cele care guvernează acordarea gradelor şi numirea în funcţie, ci bunul plac al cuiva, de data aceasta al lui Traian Băsescu.
10. I-a minţit pe militari în decembrie 2008, spunând: „Pentru că discutăm despre o perioadă de criză, aş vrea să vă asigur că programele vitale ale Armatei, programele de înzestrare nu vor fi oprite. Criza nu justifică nici stoparea reformei, nici continuarea proceselor de modernizare a Armatei. Acest lucru vreau să-l ştiţi bine şi să aveţi încredere că se dă Armatei atenţia cuvenită“.
11. În 2009, militarii au fost minţiţi din nou: „Şi mai este un lucru care mărturisesc că mă deranjează: dezbaterile pe tema pensiilor militare. Sunt opinii diferite, unii spun că sunt militari în rezervă care pierd la pensie. (…) Ca atare, vă asigur că dacă această lege va ajunge într-o formă care pune sub semnul întrebării menţinerea pensiilor ofiţerilor în rezervă, o voi trimite înapoi la Parlament pentru a fi discutată şi pusă în regulă. (…) Pensiile militare nu pot fi afectate“.
Astăzi, 22 iulie 2012, nu am dubii cu privire la decizia mea de a-l demite, pentru că între promisiuni şi realitate, între vorbele şi faptele lui Băsescu, au fost distorsiuni grave şi că, pe timpul mandatelor lui de preşedinte, doar  neputinţa, minciuna şi incapacitatea au avut continuitate.
Acest mesaj l-am scris şi în numele militarilor activi care nu pot vorbi despre condiţiile de instrucţie, tehnica de luptă depăşită şi neperformantă, salarii amputate şi bulversarea ierarhiei militare prin avansări frauduloase, dar au dreptul să tacă şi să fie în slujba statului român. Ei au înţeles că, chiar în aceste condiţii, trebuie să fie gata să-şi facă datoria, iar la nevoie să-şi dea şi viaţa pentru ţară, aşa cum s-a întâmplat şi cu militarii ale căror destine au fost curmate în accidentul aviatic de la începutul lui iulie 2012.

N. Red. Cine este generalul maior (r.) Iordache Olaru:
- s-a născut la 2 septembrie 1953 în comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi;
- din 1997 până în 1998 a lucrat în Biroul reprezentanţi militari români la N.A.T.O. şi U.E.O., iar între anii 1998-2000 a îndeplinit funcţia de şef de birou la Reprezentanţa militară a României la N.A.T.O. şi U.E.O.;
- a fost consilier al şefului Statului Major General între anii 2000 şi 2003;
- după ce, în intervalul 2003-2006, a îndeplinit funcţia de locţiitor al reprezentantului militar al României la N.A.T.O. şi U.E., în noiembrie 2006 a fost numit şef al Direcţiei Planificare Strategică din Statul Major General.
Dintre decoraţiile şi medaliile primite, cele mai importante sunt Steaua României în grad de cavaler, Ordinul american Sfânta Barbara şi Medalia Pentru Merit a SUA.


duminică, 15 iulie 2012

Creier pane-instant din cerebel agramat




Creier pané-instant din cerebel agramat

Vasile Zărnescu

Într-un text de acum vreo trei decenii, Eugen Barbu relata cum, aflat într-o vizită în China, rămăsese oripilat de o întîmplare petrecută într-un restaurant: unui client i se prepara, direct lîngă masă, creier de maimuţă vie al cărei cap era decalotat în faţa clientului! I se scotea creierul şi i se prepara în faţa lui. Relatarea lui Barbu fusese atât de şocantă, încât povestirea lui nu a fost necomentată. Fireşte, în regimul socialist nici nu era posibil să se gloseze pe o asemenea temă. Mai ales că ar fi fost implicată, indirect, şi prietenia româno-chineză.
            Între timp, pe Internet au fost postate diverse filmuleţe care redau scena incredibilă descrisă de Eugen Barbu. Cu toate că acestea sunt veritabile agresiuni psihice şi vizuale, difuzarea lor repetată ar putea să le mai fi estompat caracterul respingător, dar un asemenea eveniment rămîne, încă, oripilant.
            Totuşi, dacă stau să mă gîndesc bine, cred că aş putea accepta să mi se prepare şi mie, într-un restaurant, cu grătarul lîngă masă, creierul scos direct din cutia craniană a individului care a născocit sintagma „prioritatea zero“! E o formulare atît de idioată încît presupun că doar prepararea de fripturi din creierele celor care o folosesc ar putea duce la extirparea expresiei – evident, o dată cu extirparea creierelor indivizilor în cauză – sau măcar a părţilor de encefal în care se scornesc asemenea aberaţii.
Conform dicţionarului de neologisme, „prioritate“ înseamnă „întîietate“, deci care este pe locul întîi. Prior in tempus, potior in Jure este principiul juridic pe care se bazează, printre altele, inclusiv înregistrarea invenţiei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; sau, dacă este vorba de o idee, de o teorie, cel care a publicat-o primul este considerat autorul respectivei idei, teorii etc. Príor este titlul unui înalt magistrat în vechile oraşe-republici italiene, care însemna „cel dintîi (în timp sau la rînd)“. „Prior, prius adj. la com. (superl. primus) 1 dinainte, de mai înainte (din doi), precedent; (…) // priōrēs, um, m. pl. cei care au trăit mai înainte, strămoşi: more priorum OV. după obiceiul străbunilor; 2 (fig.) mai presus, superior: prior aetate et sapientia SALL. mai mare în vîrstă şi mai înţelept…“ (G. Guţu, Dicţionar latin-român. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 971).
Ce înseamnă „prioritate zero“?! Nimic. Nimic altceva decît o absurditate. E un nonsens. Zero semnifică „nimicul“. Cînd unul spune, furios, „E zero barat!“ înseamnă că indică un individ, o situaţie etc. pe care le consideră un nimic absolut. Expresia „zero-tăiat-în-paişpe!“ redă o formă augmentativă şi colocvială a lui „zero barat!“ În matematică, „zero“ nu semnifică un număr, o cantitate, ca unu, doi, şapte etc., ci un simbol: indică o origine, un punct de unde se pleacă într-o direcţie – în sus sau în jos faţă de nivelul mării, în sus sau în jos pe scala temperaturii, în sus sau în jos, la dreapta sau la stînga pe axele abscisei şi ordonatei etc.
Tîmpitul care a scornit expresia „prioritatea zero“ – şi e permisă utilizarea noţiunii „tîmpit,“ fiind introdusă în limbajul publicistic de preşedintele suspendat-a-doua-oară, Traian Băsescu, referitoare la tîmpiţii făcuţi de actualul sistem de învăţămînt, dar cuvîntul îi indică şi pe tîmpiţii produşi de sistemul anterior de învăţămînt, precum şi pe tîmpiţii de la „mama lor“ –, respectivul tîmpit, ziceam, a vrut, probabil, să inoveze stilul ca să evite – credea el – limba „de lemn“ a unui regim defunct, dar cu preţul instituirii actualei limbi de lemn. Ce a crezut că face idiotul care a lansat sintagma „prioritatea zero“? Că indică o prioritate „mai prioritară“ decît aceea relevată de expresia consacrată prin uz, chiar dacă nu este şi corectă, „prioritatea numărul 1“, calchiată, se pare, după sintagma „inamicul numărul 1“.
Evident, ţinînd cont de sensul strict al cuvîntului „prioritate“, enunţat mai sus, noţiunea „prioritate“ este defectivă de plural, adică nu poate avea şi forma „priorităţi“, fiindcă numai unul este pe locul întîi. Desigur, la fel ca în cazul cuvîntului „alternativă“, şi el defectiv de plural, dar prin abuzul de limbaj al agramaţilor s-a ajuns la forma greşită „alternative“ (în loc de „variante“, „posibilităţi“ etc.), prin acelaşi abuz s-a ajuns la cuvîntul la fel de greşit „priorităţi“. Precum în cazul greşit „alternative“, s-a răspîndit expresia, fiindcă prostia este contagioasă, „priorităţile guvernului sunt…“. De aici, de vreme ce ar fi mai multe „priorităţi“, s-a ajuns şi la sintagma „prioritatea numărul 1“ – ceea ce este un pleonasm; după care ar urma „prioritatea numărul 2“ – ceea ce este o contradicţie în termeni, căci, dacă „prioritar/prioritate“ înseamnă numai ceea ce este pe locul întîi, ceea ce are întîietate, atunci nu mai poate exista o „prioritate“ – adică ceva situat pe locul întîi – care să fie pe locul al doilea! Gîndirea asta năroadă a dus şi la născocirea barbarismului, la fel de idiot, „a prioritiza“ (sic), folosit cu dezinvoltură de toantele din televiziune, de „analiştii politici“ la fel de nerozi şi alţii ca ei. Dar nu contează pentru tîmpiţii noştri, fiindcă „mulţi vede, puţini pricepe“!

De ce şi-a închipuit, în mintea sa găunoasă, că e mai prioritară „prioritatea zero“, născocită de el, decît „prioritatea numărul 1“, din această expresie consacrată pleonastic (precum „babă bătrînă“, „avansaţi înainte“ etc.)?! Fiindcă pe axa ordonatei, a numerelor naturale întregi şi pozitive, de la 1 la infinit, zero este mai la stînga decît 1 şi, deci, ar fi înaintea lui unu: deci, Zero ar avea prioritate faţă de Unu! Dar, repet, simbolul „0“ nu este număr! Numai că tîmpitul-scornitor nu ştie acest fapt important. Şi nici logică nu are, fiindcă nici minte n-are! Nici el, nici idioţii care s-au molipsit de această prostie şi o utilizează cu deplină inconştienţă.
Într-adevăr, văzută prin prisma conţinutului expresiilor  „zero barat!“, „zero-tăiat-…“, sintagma „prioritatea zero“ se autoanulează, fiindcă, literalmente, e un nonsens. Dacă simbolul „zero“ ar fi şi el un număr, care să indice o ierarhie, o poziţie într-o clasificare, un punct pe meridian etc., atunci podiumul primilor trei învingători dintr-un concurs ar conţine treptele 0 (zero), 1 (unu) şi 2 (doi), 0 (zero) fiind înscris pe treapta cea mai de sus, cea mai merituoasă, cu medalia de aur! Imaginaţi-vă ce figură ar face „aurul pe locul zero“ şi nu pe locul întîi! Or, din fericire, nu este aşa, fiindcă la stabilirea numerelor acordate treptelor podiumului învingătorilor au contribuit oameni cu logică.
Dar, cum am mai semnalat, stupiditatea este contagioasă. Folosirea sintagmei „prioritatea zero“ se extinde, fiindcă „mama proştilor este mereu borţoasă!“ Tot mai mulţi indivizi, chiar din „elita politică“, au preluat această prostie patentă şi o etalează ca pe o chestie lingvistică de bon-ton, de mare fineţe şi de inedit stilistic, deşi nu este decît o  porcărie care îi zgîrie pe creier pe cei care-l au.
Să reţinem cîteva exemple convingătoare şi etalate în ordinea descrescătoare a „elitei“ care foloseşte această aberaţie.
Iată ce spunea preşedintele Traian Băsescu, numărul 1 în Stat, la 13 februarie 2012: „Este exclusă întreruperea energiei electrice pentru populaţie. Prioritatea zero în acest moment este legată de...“ (cf. http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este-59374.htm). El a repetat expresia şi cu alte ocazii. De exemplu, în 23 mai a.c., a declarat: „Prioritatea zero e consolidarea fiscală. Vrem ca Grecia să rămînă...“ (aici: http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este--62001.htm).
Vasile Blaga, numărul 2 în Stat ca preşedinte al Senatului pînă pe 3 iulie a.c. şi proaspătul preşedinte al P.D.L, se exprima, la 1 iulie 2012, astfel: „Prioritatea zero pentru P.D.L. în vederea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare este (sic) organizarea, disciplina şi demersurile pe care trebuie să le facem…“ (cf. http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/30074).
Victor Ponta, ex-procuror, ex-ministru şi actualul premier, ca unul care a învăţat retorică la Facultatea de Drept, face, la 30 aprilie 2012, o expunere taxonomică: „Reîntregirea salariilor şi măsurile de relansare reprezintă prioritatea numărul unu. Contribuţia încasată ilegal de 5,5 la sută pentru pensii este prioritatea numărul zero“ (cf. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12131705-majorarea-salariilor-creaza-probleme-deficit-victor-ponta.htm). Adică, vezi, Doamne, restituirea contribuţiei de 5,5 la sută  încasate ilegal este „mai prioritară“ decît reîntregirea salariilor. E şi normal, fiindcă, sub aspect financiar şi bugetar, cele 5,5 procente reprezintă de cinci ori mai puţin decît cele 25 de procente tăiate din salarii. Dar, sub aspect logic, exprimarea e ilogică, oricît este el de premier, doctor în drept sau nu. Sub titlul inspirat „Maidanezii lingvisticii româneşti“, un comentator care se ascunde sub pseudonimul „cobra“, postează, la acest articol, următorul comentariu: „Prioritate zero? Ha, ha, ha. Prioritate vine de la primul. Măi, oameni buni, prioritate zero înseamnă că promisiunile lor sunt egale cu zero. Ce e aşa de greu de priceput“! Agenţia hotnwes.ro este catalogată cvasiunanim ca fiind „trompeta băsistă“, de aceea veninosul autonumit „cobra“ – deşi are dreptate în spusele sale – nu a remarcat că expresia tembelă „prioritate zero“ este folosită şi de liderii P.D.L., un partid „de gugumani, între care Traian Băsescu este cel dintîi… dintre fruntaşii politici“ – ca să-l parafrazăm pe Nae Caţavencu.
Desigur, este folosită nu numai de liderii P.D.L., ci şi de cei ai U.S.L., fiindcă, în contagiunea ei, prostia nu ţine cont de culoarea politică. Preluarea expresiei idioate „prioritate zero“ se transformă într-o adevărată epidemie.
„Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că aderarea României la Spaţiul Schengen constituie prioritatea zero a instituţiei pe care o conduce…“ (aici: http://economica.rtv.net/ioan-rus-spatiul-schengen-este-prioritatea-zero_23991.html).
„Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat (în 16 mai a.c.) că (…) prioritatea zero este legată de examenele naţionale şi de bacalaureat…“ (aici: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Liviu_Pop-_Prioritatea_zero_este_legata_de_examenele_nationale_si_de_bacalaureat_0_701330057.html).
Dacă acredităm traducerea publicată de Corina Ionel, în 27 mai 2012, inepţia cu „prioritatea zero“ este vehiculată şi la case mai mari: „Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat, duminică, în emisiunea După 20 de ani, difuzată de Pro TV, că absorbţia fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român“ (cf.: http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-12363628-ambasadorul-marii-britanii-bucuresti-prioritatea-zero-pentru-guvernul-roman-este-absortia-fondurilor-europene-romania-putea-urma-exemplu-poloniei.htm). Sintagma imbecilă este folosită de ambasadorul Martin Harris de două ori în această declaraţie; deci nu e o „scăpare de porumbel pe gură“, ci o exprimare deliberată şi nu spontană. Admitem că el nu ştie bine limba română – cum nici ceilalţi oficiali români citaţi aici nu o ştiu –, dar, totuşi, are facilitatea înţelegerii, întrucît cele două cuvinte buclucaşe, prioritate şi zero, sunt neologisme, care se scriu şi se pronunţă aproximativ la fel şi în engleză. Aşadar, ambasadorul nu are circumstanţe atenuante fiincă aberează la fel ca oficialii noştri; chiar dacă ar spune că s-a molipsit de la stupiditatea acestora! Numai că de prosţia altora se molipsesc cei care au o penurie de inteligenţă şi de educaţie. Evident, ambasadorul Martin Harris nu face excepţie, chiar dacă provine din Perfidul Albion.
Aşadar, trebuie să concedem că prostia este mai tare ca logica, fie şi în cazul unui ambasador britanic. Nu mai vorbim de alţi analişti sau ziarişti făcuţi în pripă, cărora li s-a părut că expresia idioată „prioritatea zero“ este o achiziţie stilistică valoroasă şi o folosesc „prioritar“, ca papagalii.
Ca atare, s-au molipsit de această prostie şi indivizii de nivel intelectual obişnuit. Probabil că unul dintre aceştia este şi autorul afişului din imaginea alăturată; în centru este un aranjament ingenios: cinci cătuşe dispuse în forma cercurilor de pe emblema Jocurilor Olimpice! Aşadar, individul a făcut, în subconştientul său, legătura cu podiumul olimpic, dar presiunea sintagmei imbecile „prioritatea zero“ l-a împiedicat să vadă că podiumul învingătorilor nu are înscris nici un zero care să marcheze „prioritatea zero“! Pe lîngă imbecilitatea imanentă a individului, presiunea e cauzată inclusiv de folosirea expresiei de către „somităţile“ politice enumerate, de „anal-işti“, ziarişti ş.a., şi difuzată de toate mass media, fără ca vreun moderator, un autor să fi făcut corectarea de rigoare. Fireşte, nici lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nu au făcut nimic, fiindcă ei ştiu doar să umfle mangoţii de la statul-de-geaba sau statul-de-vorbă, căci statul de drept nu există şi, deci, nu are cine să apere şi limba română,.
Daţi căutare pe Google expresia „prioritatea zero“ şi veţi găsi alte exemple de ageamii care o folosesc nonşalant, senin, fără să-şi dea seama cît de imbecili sunt. În mod categoric, dacă am face creier pané-instant din măcar o parte a cerebelului lor, am deschide cîteva cantine pentru săraci şi ar fi o acţiune umanitară cu dublu beneficiu: am scăpa de tîmpiţi şi am hrăni, cu „delicatese“, cîţiva dezmoşteniţi de soartă, ajunşi în această situaţie amărîtă tocmai din cauza unora dintre cei citaţi anterior.

14 iulie 2012