sâmbătă, 20 septembrie 2014

Sunt alegerile prezidentiale corecte?



SUNT ALEGERILE PREZIDENŢIALE CORECTE?


Valeriu Mangu

Constituţia nu defineşte  sintagma „alegeri corecte“, însă există din fericire o serie de considerente ale Curţii Constituţionale de natură să ofere elemente ale unei astfel de definiţii, cu precizarea că aceste considerente au, potrivit celor statuate prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, formă obligatorie (v. http://www.ccr.ro/files/products/DP001_95.pdf). Este vorba despre Decizia nr. 102/2013 – v. http://www.ccr.ro/files/products/D0102_131.pdf.
Considerentele din Decizia nr. 102/2013 a Curţii Constituţionale reproduse mai jos urmează a fi avute în vedere pentru situaţii similare, în măsura în care ele există în cazul alegerilor prezidenţiale curente. Iată câteva dintre acestea:
a) „În concluzie, dată fiind calitatea de înalt funcţionar public pe care o are prefectul sau subprefectul în cadrul statutului său de funcţionar public, acestuia îi este interzisă, de principiu, participarea sa în orice cursă electorală, în calitate de candidat, concomitent cu funcţia publică pe care o deţine“.
b) „Întrucât nu este permis ca cele două calităţi, de candidat la alegeri şi de prefect/subprefect, să fie întrunite cumulativ de aceeaşi persoană, legiuitorul a prevăzut condiţia demisiei acesteia din funcţia publică de prefect/subprefect într-un termen de cel puţin 50 de zile anterior alegerilor, pentru a avea, apoi, posibilitatea să îşi depună candidatura, fără a mai deţine, aşadar, nicio funcţie publică în momentul exprimării votului de către cetăţeni“.
c) „Aceeaşi persoană nu poate întruni cumulativ atât calitatea de înalt funcţionar public, cât şi pe cea de candidat sau participant implicat în campania electorală. Cele două calităţi sunt, aşadar, incompatibile, exercitarea lor simultană născând un conflict de interese“.
După cum se poate observa, Curtea Constituţională ridică aceste considerente la rang de principii constituţionale ori chiar la rang de principii legitime, de vreme ce le plasează deasupra ordinii juridice legale. Şi, într-adevăr, în ipoteza în care un candidat la funcţia de Preşedinte al României cumulează o înaltă funcţie publică ori, chiar mai mult, o demnitate publică, alegerile nu sunt corecte, contrar prevederilor art. 2 alin. (1) al Constituţiei.
Un înalt funcţionar public ori un demnitar public este, într-un fel sau altul, implicat în organizarea respectivelor alegeri. Este cazul Preşedintelui României, al primului-ministru, al celorlalţi membri ai Guvernului, chiar al deputaţilor şi senatorilor, al directorilor serviciilor de informaţii, al prefecţilor şi subprefecţilor etc. De pe oricare din aceste poziţii se poate influenţa desfăşurarea alegerilor. În 1992, respectiv, în 2009 s-au produs astfel de încălcări ale prevederilor Constituţiei, când Preşedintele României în funcţie a candidat pentru un nou mandat. Pentru cazul primului-ministru, pentru ceilalţi membri ai Guvernului, pentru prefecţi şi subprefecţi situaţia este chiar limpede, aceştia fiind organizatori nemijlociţi efectivi ai alegerilor.
Pe de altă parte, Preşedintele României şi, respectiv, primul-ministru, acesta din urmă fiind, potrivit legii, şi vice-preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, sunt beneficiarii informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii. Aceştia, prin forţa lucrurilor, văzând dispoziţiile constituţionale şi, respectiv, legale, capătă informaţii privind partidele politice şi, respectiv, ceilalţi candidaţi, pe care cei din urmă, însă, nu le capătă. În mod neîndoielnic respectivii candidaţi – aşadar Preşedintele României şi primul-ministru –, în ipoteza în care ar candida, sunt avantajaţi faţă de ceilalţi candidaţi, care, în felul acesta, sunt discriminaţi, încălcându-se, astfel, prevederile art. 16 alin. (1) al Constituţiei.
            Adaus. Mass media din ţară şi din străinătate – presă tipărită sau on line, televiziune, radio, agenţii de presă etc. – pot să difuzeze cu titlu gratuit conţinutul articolului de faţă, cu indicarea sursei şi a prenumelui şi numelui autorului.
17 septembrie 2014


vineri, 5 septembrie 2014

Sasii si secuii transilvaneni


Saşii şi secuii transilvăneni

Ideea. Cunoscând ceva istorie  şi situaţia actuală din Transilvania României ne-am  hotărât, Virgil si cu mine, să mai mergem încă o dată în părţile locuite de saşi şi secui, să comparam obiectiv ceea ce au făcut unii si alţii în cele peste opt secole de când vieţuiesc pe pământul Daciei, printre urmaşii dacilor. Diferenţa dintre saşi şi secui în ceea ce au realizat istoriceşte şi comportamentul lor faţă de oamenii pământului, mai vechi şi majoritari, este ca de la cer la pământ. Întâi de toate, comportamental nu am întâlnit saşi din Transilvania care să ne spună că nu ştiu româneşte sau că nu au drepturi, pe când între secuii şi chiar printre maghiarii udemerizaţi se găsesc destui, mai nou, în România, care nu vor să vorbească limba oficială a ţării în care trăiesc, dar,  în acelaşi timp, vociferează ilogic, de-a lungul şi latul pământului, că nu au drepturi la limba lor maternă, la entitate. Ipocrizie, pentru că în societatea avansată social cetăţenii au în egală măsură drepturi şi obligaţii sociale. Celelalte diferenţe dintre saşi şi secui, în baza afirmaţiei anterioare, le vom demonstra numai pe baza unor argumente istorice,  pe baza comportamentului social de-a lungul timpurilor până în prezent, caracteristici la faţa locului din timpul acestui itinerar transilvan.
Înfiriparea unui regat ungar în Pannonia a început anemic, mai ales că, după înfrângerea lor de către Otto cel Mare din 955, nu mai rămăseseră decât vreo două sute de mii. După dezastrul suferit lângă Augsburg, conducătorii lor, Arpadienii, au oprit incursiunile barbare de pradă spre Vest, s-au retras în Pannonia şi şi-au vindecat rănile  creştinându-se la poruncă, nu chiar toţi. Refăcându-se, au început incursiuni spre Sud–Est. Catolici fiind, s-au alipit de Imperiul Roman de Apus, iar în Est, unde mereu li s-a opus rezistenţă, au adus colonişti ca să le apere graniţa de băştinaşi, de cumani şi  pecenegi. Primii aduşi au fost din neamul secuiesc, foarte belicos, de obârşie incertă, însă foarte apropiaţi maghiarilor ca fire. După aceştia, în secolul al XII-lea, începe colonizarea Transilvaniei, în etape, cu populaţie din diferite părţi ale imperiului, preponderent germană, în apărarea regatului ungar. Oaspeţii, cum i-au numit pe saşi, au preferat munca agricolă organizată în locul conflictelor belicoase de tot felul şi s-au  organizat după un sistem flamand, de gospodărire şi apărare, în sate compacte, organizare mult superioară faţă de satele resfirate ale celorlalţi locuitori. Datorită acestui sistem de organizare comunală şi a unui randament avansat şi susţinut se departajează clar de secui, care nu pun atâta preţ pe mistrie şi plug, pe viaţa comunitară de apărare şi dezvoltare colectivă, cât pun pe săbii şi suliţe în tot felul de bătălii, devenind  avangarda regatului ungar de-a lungul secolelor, canonul secuilor fiind: credinţa oarbă nu are nevoie de judecată. În continuare dovezile, argumentele şi logică istorică.
Saşii
De la Blaj ne îndreptam spre Mediaş având ca obiectiv vizitarea cetăţilor şi bisericilor fortificate săseşti, o adevărată comoară istorică şi culturală a Transilvaniei, de care UNESCO ţine cont cu multă preţuire. Avem ca ghid Universul Cetăţilor Bisericeşti din Transilvania, o reală enciclopedie istorică, religioasă, culturală şi arhitecturală a saşilor transilvăneni, scrisă de arhitectul sas Hermann Fabini, pe care o recomandam pentru documentare corectă şi comparaţie cu lipsa de zestre istorică şi culturală din fostele scaune secuieşti. Autorul precizează existenţa a peste trei sute de biserici săseşti fortificate – Kirchenbürgen dintre care astăzi mai sunt o sută cincizeci, pe care le descrie amănunţit alături de cele şapte cetăţi săseşti fortificate – Siebenbürgen care, toate împreună, pentru România secolului al XXI-lea au devenit Marele Muzeu Medieval Săsesc din Transilvania, cunoscut în lume, fiindcă, din păcate istorice, marea majoritate a saşilor ne-a părăsit. Nu ne-au părăsit după Unirea Transilvaniei cu Regatul României din 1918, când, demografic, împreună cu şvabii erau în jur de 700.000, ci de la Al Doilea Război Mondial încoace, de când nici România nu mai este cum ar fi vrut să fie: independentă şi prosperă, după o istorie vitregă de douăzeci de secole. Hermann Fabini, în introducerea acestui volum de atestare istorică a saşilor, citează din Trilogia Culturii a lui Lucian Blaga, ceva semnificativ în acest sens: „În satele săseşti vezi, adesea, rămăşiţele târzii dintr-un ev mişcat şi plin de primejdii, întunecate biserici gotice împresurate de ziduri enorme. Sunt bisericile cetăţi. În vreme de cumpănă, sasul se retrăgea aici. Biserica devenea cetate. Românul se retrăgea în codru. Biserica lui rămânea în urmă, ca să fie arsă şi să acopere cu cenuşa ei mormintele satului“. Grăitor; pe cât adevăr săsesc, pe atâta durere românească.
Prima biserică fortificată pe care am dorit să o vizitam, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, este cea de la Wrumloch – Valea Viilor – recunoscută printre celelalte pentru că este o capodoperă arhitectonică bipolară, adică are două turnuri, câte unul la fiecare capăt şi zidurile înalte sunt susţine de contraforturi într-o soluţie originală, după cum susţine arhitectul Hermann Fabini, care a lucrat la restaurarea ei. Regretăm că este închisă, dar ne impresionează privind-o şi pe dinafară peste zidurile foarte înalte cu patru turnuri de apărare.
Ne întoarcem la şoseaua principală şi următorul obiectiv este Mediasch – Mediaş – atestat documentar în 1267, care a devenit oraş regesc liber un secol mai târziu. Întâi a fost ridicată biserica fortificată cu un turn de 68 de metri şi un zid de apărare cu patru turnuri având între ele, în interior, drum de strajă şi apărare din lemn. Într-unul dintre turnuri, al Trâmbiţaşilor, a fost încarcerat Vlad Ţepeş din porunca lui Matei Corvin, cin cauza urzelilor făcute de saşii braşoveni. Parafrazându-l pe Lucian Blaga, aceasta este o întunecată biserică gotică cu ziduri de apărare înalte, dar este, de asemenea, o biserică ce face parte din patrimoniul UNESCO. Alături se află Liceul „Stephan  Ludwig Roth“, căruia românii ardeleni, şi nu numai ei, ci toţi trebuie să-i fim recunoscători pentru că a militat pentru drepturile istorice ale românilor din Transilvania în acei ani grei, când ungurimea kossuth-istă a încercat să alipească Ungariei acest pământ românesc – cum scrie Milton Lehrer. Stephan Ludwig Roth, educat în Germania şi Elveţia, doctor în filosofie, a susţinut în Dieta de la Cluj că românii sunt cei mai vechi şi majoritari în Ardeal şi limba lor ar trebui să fie limba oficială. A susţinut verbal şi în scris cauzele românilor, a fost pe Câmpia Libertăţii de la Blaj şi l-a admirat pe Avram Iancu. Pentru că a militat pentru aceste drepturi legitime ale românilor ardeleni, un tribunal militar kossuth-ist l-a executat la Cluj în 1849. În faţa liceului care îi poartă numele are un bust modest pentru ceea ce a făcut pentru noi, în faţa căruia ne-am oprit şi înclinat. Mediaş a fost şi un oraş fortificat cu ziduri grele în secolul al XVI-lea, iar la începutul secolului XX marea majoritate a populaţiei era săsească, dar nu existau saşi care să spună că „nu vorbesc româneşte“, cum astăzi, un secol mai târziu, ţi se spune la Miercurea Ciuc sau la Odorheiul Secuiesc.
La câţiva kilometri de la Mediaş am oprit la Hetzeldorf – Aţel – unde am avut şansa să găsim biserica fortificată deschisă, fiind vizitată de un grup de saşi veniţi din Germania ca să-şi revadă locurile natale. Erau exuberanţi, cred că de emoţie. Este o biserică mică, cu liniile arhitecturale armonioase, bine întreţinută. Interiorul este auster, dar ne-a atras atenţia o tablă neagră pe care cu litere mari aurii scria: Gott is getreu. Ne-am întrebat şi am întrebat oare ce semnificaţie are. Un sas în vârstă, într-o frumoasă limbă română păstrată, ne-a explicat că înseamnă Dumnezeu e sincer, iar motivul expunerii este că şi credincioşi trebuie să fie sinceri. Excepţională idee, de însuşit.
A fost o vreme când Birthalm – Biertan, o aşezare săsească mare şi bogată întrecea Mediaşul şi timp de trei sute de ani a fost sediul episcopiei evanghelice a saşilor, iar acum biserica fortificată cu două rânduri de ziduri de apărare şi turnuri de veghe legate între ele cu punţi de strajă face parte din Patrimoniul Mondial pentru că impresionează arhitectonic, cultural, religios. Pentru a ajunge în biserică trecem printr-un turn care a avut un pod mobil, apoi urcăm printr-un coridor acoperit care trece prin două turnuri cu hersă, simţindu-ne în plin mediu medieval. Biserica mare, impunătoare, este în stil gotic timpuriu, cu un altar triptic, realizat după modelul unei biserici din Viena, din 1483. Trezoreria bisericii, a comunităţii în caz de asediu, era închisă de o uşă cu o feronerie unică în lume, executată  de către un sas din Sighişoara, originalitate  pentru care, în 1889, a fost dusă la Expoziţia Mondială de la Paris să fie admirată de toată lumea! Aici la Birthalm – Biertan am conştientizat marea deosebire dintre saşi şi secui. Tot ceea ce au construit saşii demonstrează interesul lor de apărare a întregii comunităţi, fiindcă erau oameni liberi, avansaţi şi laborioşi. În Secuime nu avem asemenea dovezi istorice de reliefare spirituală şi materială a vieţii comunitare egale a unui umanism timpuriu. Oare cine nu le-a dat dreptul de-a fi la fel ca saşii, doar erau supuşii aceloraşi regi şi principi?
Am oprit să vizităm şi o cetate ţărănească: Reps – Rupea, de curând restaurată. Menţionată din secolul al XIII-lea, este aşezată strategic pe o colină înaltă. Iniţial a fost sub conducerea unui castelan numit de rege, dar, între timp, a trecut în proprietatea satelor săseşti din jur, care au consolidat-o şi au întreţinut-o, folosind-o în caz de nevoie, apărându-se. Sistemul ei defensiv este original, cuprinzând trei despărţituri distincte numite cetatea inferioară, mijlocie şi superioară, toate delimitate prin ziduri înalte şi groase, cu turnuri de strajă şi apărare. Din nefericire, o ploaie torenţială ne-a întrerupt interesanta vizită.
Spre înserare am ajuns la Honigberg – Hărman, unde prietenii noştri Puşa şi Gigi, nepotul lor Alexandru, de-o şchioapă, câinele şi pisicile, grădina cu flori frumoase, fel de fel, ne-au întâmpinat cu bucurie şi interes. O întâlnire de prietenie, de bună şi veselă dispoziţie, cu ospitalitate a là Banat din partea Puşei, la care s-a adăugat cea ardelenească din partea lui Gigi şi, astfel, noaptea nu a fost noapte decât pe jumătate. Am vizitat biserica fortificată din mijlocul comunei, care în vremurile medievale era înconjurată de un şanţ adânc cu apă. Zidul înconjurător aproape circular, înalt de 12 metri cu şase turnuri de strajă şi apărare pare o adevărată cetate, pe care Mihai Viteazul a asaltat-o fără succes, lăsând-o în plata domnului. Mult mai târziu, hondvegsed-ul lui Kossuth a pus tunurile pe ea, atac la care saşii nu au putut face faţă. Acum e refăcută şi vizitată de călătorii care vin în Ţara Bârsei, cea mai bogată parte a Transilvaniei în biserici fortificate de credinţă şi apărare, în cetăţi ţărăneşti, dovedind cel mai pregnant caracterul muncii organizate în favoarea întregii obştii săseşti, egală în îndatoriri şi în drepturi echitabile.
            Ultima biserica fortificată vizitată, Tartlau – Prejmer, atestată documentar la începutul secolului al XIII-lea, când Cavalerii Teutoni au început construcţia ei, dar nu au mai terminat-o fiind alungaţi – este considerată pe drept cuvânt cetate bisericească, fiind cea mai puternic fortificată dintre toate bisericile săseşti. E o cetate ovală aşezată în mijlocul comunei, cu ziduri groase de 3-4 metri şi înalte de 12 metri. Intrarea se făcea pe un pod mobil, ridicător, în spatele căruia era o poată masivă de stejar şi urmează două herse la distanţă. Biserică gotică, destul de comună, dar ceea ce  este unic, ce trebuie  remarcat şi comentat este că, în interiorul curţii cetăţii, pe zidul de apărare sunt ridicate pe trei nivele, în unele locuri pe patru nivele, camerele de refugiu pentru fiecare familie din comună având pe uşă acelaşi număr ca al casei din afara cetăţii bisericeşti. Remarcabil câtă organizare, câtă grijă comunitară în Evul Mediu Săsesc, ceea ce îi diferenţiază net de secui, care, în afara organizări militare belicoase, nu mai aveau altele caracteristici. Cunoscând ceea ce au realizat saşii în Ţara Bârsei, trecem în „Ţinutul Secuiesc“, să vedem şi să comparăm, nu înainte de-a ne despărţi cu sinceră afecţiune de amfitrionii noştri, invitându-i să viziteze ţinutul nostru năsăudean.
Secuii
Am intrat în ceea ce istoriceşte, câteva sute de ani, au fost numite Scaunele Secuieşti, trecute pe rând sub unguri, turci, habsburgi, iar, din 1867, au devenit comitate ungureşti şi din 1920 judeţe ale României, regat firesc întregit pe vatra regatelor daco-getice din marele neam tracic. Astăzi, revizioniştii maghiari, ajunşi în faza udemeristă, cea mai absurdă formă antisocială europeană a secolului XXI şi antiromânească în esenţă, forţează stupid autonomia unui ţinut secuiesc, urmărind strategic segregaţie şi separare teritorială. Cu argumente certe se poate demonstra falsul şi stupiditatea udemeristă, pentru că maghiarizarea secuilor prin modificarea identităţii lor şi înlocuirea limbii lor originale cu moghioreasca de Buda este evidentă de secole, dar foarte accentuată din momentul realizării dualismului austro-ungar. Şi, după datele recensămintelor, vedem cum tot mai puţini s-au declarat secui începând cu 1910, când încă se ţineau secui peste 400.000 de mii, ca, mai apoi, câteva decenii mai târziu, în 1972, se mai ţineau de secui doar câteva mii, restul s-au declarat maghiari, maghiari, iar în 2012 s-au mai declarat secui sub cinci sute. Printr-o foarte simplă deducţie logică, de care udemerişti revizionişti se feresc şi o camuflează, reiese că cu „o mie de secui“ nu se poate face un ţinut secuiesc, cel mult un mic sat secuiesc, după cum susţin demografii şi istoricii. În locul realităţii istorice şi a realităţi sociale, revizioniştii şi udemeriştii susţin că românii asupresc şi deznaţionalizează minorităţile, dându-se exemple pe ei înşişi! Sunt stupizi şi maligni pentru că, dacă românii i-ar fi asuprit şi românizat pe secui, atunci, în 2012, în fostele scaune secuieşti ar fi fost  80 la sută români nu maghiari, cum se declară acum, cu mândrie infantilă foştii secui,după ce naţionaliştii unguri le-au tot creat reflexe pavloviene cu clopoţelul „Ungariei Mari“ din 1848! Tot reflexe pavloviene le-au indus maghiarii cu succes lui Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ponta, nişte hiene politice jegoase, arătându-le pachetul de voturi în preajma alegerilor.
Suntem în Miercurea Ciuc. Căutam un loc de parcare. Vedem semnul, internaţionalul P mare, sub care scrie: „Fizeteses Parkolo“, ceea ce nu este nici secuieşte, nici româneşte, ci pur şi simplu moghioreşte, deci, de aici din parcare, începe crearea ţinutului moghioresc. Acesta este adevăratul ţel democratic al revizioniştilor udemerişti. De la început este necesară o precizare de diferenţiere: nu toţi maghiarii sunt udemerişti adevăraţi şi dintre udemerişti mulţi au lăsat revizionismul la o parte, dându-şi seama că au toate drepturile de identitate şi libertate în România, la fel ca celelalte minorităţi. Însă ipocrizia udemeriştilor revizionişti este malignă, întâi de toate pentru maghiarii ţinuţi într-o paranoia revanşardă continuă. Priviţi modificările lor de comportament faţă de noi după 1989. Personal am trăit 40 de ani cu ei în România, dar după decembrie 1989 majoritatea au luat-o razna după liderii revizionişti ai udemereului.
Primul contact pe care l-am luat cu descendenţii secuilor maghiarizaţi a fost la Muzeul Secuiesc al Ciucului, fondat în 1930, deci în timpul României Întregite, ceea ce dovedeşte că statul român nu se ocupa cu asuprirea şi deznaţionalizarea secuilor. Mai mult, în 1970, vechiul Castel Miko este complet restaurat, din bugetul statului român şi devine actualul sediu al muzeului secuiesc. Numai acest muzeu a mai rămas din alesul neam secuiesc, un muzeu înfiinţat şi întreţinut de statul român, care nu i-a maghiarizat pe secui. Azi e stăpânit de revizionişti udemerişti fiindcă pe biletul de intrare scrie cu litere latine: „Csiki Szekely Muzeum“, deşi alesul neam secuiesc avea limbă sa pe care o scria în alfabet runic, dar contele Albert Apponyi, prin ale sale legi de maghiarizare a învăţământului din 1907, a obligat toate minorităţile din Ungaria şi ,Transilvania să înveţe limba oficială a statului maghiar, ceea ce secuii maghiarizaţi, deja, au făcut cu obedienţă, sacrificând „măreţia“ lor istorică pe făgăduielile iraţionale ale infatuaţilor naţionalişti maghiari de la Budapesta. Răsfoiţi istoria.
De la muzeul secuiesc am cumpărat o broşură-ghid, frumos ilustrată şi explicativă despre Miercurea Ciuc, pe care o recomandăm ca dovadă a ceea ce voi scrie. Primarul oraşului, Robert Kalman Raduly, ne urează un bun venit în inima Secuimii, despre care spune că este centrul regional al învăţământului şi culturii în limba maghiară. Deci Contele Albert Apponyi poate dormi liniştit: inima secuiască vorbeşte ungureşte! Mai aflăm de la domnul primar că: Dumnezeu le-a hărăzit secuilor datoria de-a ocroti hotarele estice ale creştinătăţii de Vest (?!). Frumos din partea lui Dumnezeu că a împărţit creştinătatea dând o parte şi în grija secuilor, ca mai apoi, drept mulţumire, să închidă ochii la maghiarizarea lor, lăsând pe dom’ primar să fabuleze idei puerile, obscurantiste în secolul al XXI-lea. Aflăm din broşură că prima atestarea documentară a oraşului este din secolul al XVI-lea, iar primul recensământ militar, după această atestare, arată 44 capi de familie, în total 108 persoane, ceea ce, probabil, după calculele lui Dumnezeu, erau absolut suficiente să apere creştinătatea vestică şi creştinii, care, în vremea aceia, se băteau ca chiorii între ei. Cred că dom’ primar a auzit de războiul de o sută de ani, de Ghibellini şi Liga Guelph, deci nu are decât să-şi vândă mai departe murăturile de castraveţi stricaţi secuilor maghiarizaţi, care, amărâţii de ei, chiar cred că Dumnezeul biblic i-a hărăzit să ocrotească creştinismul vestic, dar din faptele istorice deducem că El habar nu avea de aşa ceva, deci nu ţinea cont.
Broşura domnului primar ne prezintă cu lux de amănunte bisericile care servesc pe credincioşii localităţii. Biserica catolică „Sfântul Augustin“ şi a mamei sale Sfânta Monica, cu 1.200 de locuri, cu două turnuri de peste 40 de metri, a fost construită după 1990, în România. Biserica Milenară, de asemenea construită după 1990, tot în asupritorul şi deznaţionalizatorul stat român, e originală cu zece cruci, cinci pe o parte şi cinci pe alta şi simbolizează, împreună, zece secole de creştinism maghiar, se precizează în broşură. Secolele secuieşti de creştinism sunt omise având în vedere că sunt pe cale de dispariţie. Urmează dispariţia românilor care nu se maghiarizează, fiindcă despre biserica lor ortodoxă nu sunt nici un fel de amănunte, ca despre cele ungureşti, doar că a fost ridicată în 1935 şi din 1994 a devenit episcopală, fiind bârna care le şade în ochi udemeriştilor revizionişti, că aşa i-a hărăzit pe ei dumnezeul maghiar de la Budapesta. Spre luare la cunoştinţă, biserica episcopală ortodoxă din Miercurea Ciuc nu are arborat drapelul românesc. De ce oare? Întrebarea ar trebui să se pună în Parlamentul României, dar poate răspunde şi Băsescu sau Ponta cu ochlocraţia lui udemeristă din guvern. Şi pentru că veni vorba de Episcopia Ortodoxă Română, vai de ea, nu are nici firmă la stradă, stă pitită după un gard înalt de fier şi tablă cu poartă închisă, fără sonerie sau interfon. De ce oare, domnule primar, democrat udemerist, Raduly? Oare chiar aşa să fie Dumnezeul acela pe care-l pomeneaţi de segregaţionist, să-i hărăzească pe secui să-i ocrotească numai pe creştinii din Vest, iar românilor să le distrugă bisericile creştine? Sigur că toţi udemeriştii ştiu câte biserici româneşti ortodoxe au distrus secuii maghiarizaţi între 1940-1944 aici la ei, numai „miticimea“ parlamentară şi guvernamentală închide ochii pentru pomana de voturi pe care au primit-o de la voi.
Ce ruşine! Dar cei care mănâncă lături propagandistice şi beau cocktail revanşard cu falsuri istorice şi creştine nu au ruşine, cu atât mai mult domn primar Raduly, care, în elucubraţiile sale, îl amestecă pe Dumnezeu în ele, să dea apă la moara needucaţilor şi recalcitranţilor la adevăratul creştinism, care nu e pe puncte cardinale şi nici de naţionalităţi, mici sau mari, nu ţine seamă.
Un capitol cu fotografii ne prezintă Miercurea Ciuc – oraşul şcolilor, necesar şi relevant: „Petofi Sandor“‚ „Jozsef  Attila“, „Nagy Imre“‚ „Xantus Janos“‚ „Marton Aron“‚ „Segito Maria“, „Nagy  Istvan“, „Joanes Kajoni“, „Kos Karoly“, „Venczel Jozsef“ şi „Szekely Karoly“. Nu am găsit nici o şcoală cu limbă de predare „secuiască“, aici „în inima secuiască“, vorba domnului primar al acestui municipiu, în care minorităţile sunt asuprite şi deznaţionalizate de statul român, cum trâmbiţează udemeriştii prin lume. Fiindcă veni vorba de deznaţionalizare şi pentru că, în majoritatea lor, românii habar n-au de istoria lor, mai ales despre suferinţele românilor ardeleni sub maghiari, cred că a venit vremea istoriei cele adevărate, altfel ne vom deznaţionaliza prin noi înşine, ceea ce nu fac celelalte naţiuni. Revin la Miercurea Ciuc unde funcţionează şi SAPIENTIAuniversitatea maghiară din Transilvania, definită şi „centru de învăţământ autonom al maghiarimii din România“, având sedii în trei oraşe din Transilvania: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc. Se pot vedea, se pot vizita. Pe lângă acest învăţământ universitar autonom, sunt şi alte centre universitare, în special Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu facultăţi maghiare. Foarte interesant, aberant, se pregătesc specialişti maghiari care nu cunosc, nu vor să cunoască, limba oficială a ţării în care trăiesc. Unic în lume, din cauza guvernanţilor bucureşteni avuţi după decembrie 1989, care s-au prostituat pentru nişte voturi udemeriste şi continuă să se prostitueze, care mai de care.
Diaspora maghiară, impulsionată de ambasadele Ungariei, acuză statul român de toate relele pământului, printre care şi obstrucţionarea „identităţii şi culturii secuieşti“. Broşura primarului Robert Kalaman Raduly ne prezintă cu totul şi cu totul altfel realitatea, începând cu Teatrul Municipal Csiki Jatekszin“, care are o activitate liberă, variată şi bogată de zece luni pe an. Apoi, cu lux de amănunte şi un palmares bogat, este prezentat Ansamblul „Naţional Secuiesc“ Harghita. De reţinut că ansamblul se numeşte „naţional secuiesc“, deşi, la ultimul recensământ s-au declarat „secui“ numai o mie, în timp ce nouă, românilor, care suntem milioane, deja ni se zice „etnie“. Declasare şi auto-declasare, mulţumită guvernelor bucureştene şi laşităţii intelectuale, excluzând excepţiile. Tot la cultura maghiară este expusă reprezentativ Galeria de Artă „Nagy Imbre“, ca să dovedească, a nu ştiu câta oară, ipocrizia udemeriştilor revanşarzi. Mai jos, la păstrarea tradiţiei secuieşti este prezentată cu patos naţional Ziua celor o mie de fete secuiene, care are loc anual şi se menţionează că „au depus un legământ că vor păstra portul, crezul, obiceiurile şi în continuare“. Foarte bine şi frumos. Curios este doar că demografic s-au declarat de toţi doar o mie de secui, dar legământul îl păstrează „o mie de fete secuiene“; fără alte comentarii. Ar mai fi de adăugat marele Pelerinajul de Rusalii, pelerinaj religios şi istoric . Citim: „Originea pelerinajului de Rusalii datează din 1567, când secuimea a ieşit victorioasă în bătălia împotriva trupelor lui Janos Zsigmond“. Precizare pentru Victor Ponta şi Marko Bela: la vremea aceia secuii erau secui, iar Janos Zsigmond nu era principe român să-i asuprească şi deznaţionalizeze. Acum pelerinajului pe lângă caracterul religios şi istoric i s-a dat o puternică notă revanşardă, mascată în spatele unei „autonomii secuieşti“. Pasul cel de pe urmă.
Broşura ghid despre Miercurea Ciuc are şi capitolul SĂRBATORILE NAŢIONALE – 15 Martie şi 23 Octombrie – revoluţia şi libertatea maghiarilor din 1848-1849 şi 1956. Aşa scrie, aşa citim: „Revoluţia şi lupta pentru libertate din 1848-1849 a fost unul dintre evenimentele cruciale ale istoriei moderne a naţiunii maghiare“. Dar ce a fost crucial pentru secui?! Accelerarea deznaţionalizării lor, pe dovezi istorice se poate constata. Despre participarea secuilor alături de honvedseg-ul lui Kossuth nici să nu deschidem istoria, fiindcă aflam, cu durere, cât de barbari şi, totodată, moderni în atrocităţi au fost secuii maghiarizaţi împotriva românilor din Transilvania. Aşa că îşi merită soarta ca din „naţiune aleasă“ să ajungă doar o mie. Cât priveşte a doua sărbătoare naţională, 23 Octombrie 1956, scrie: „Revoluţia din 1956 a fost lupta de libertate a maghiarilor faţă de dictatura stalinistă şi ocupaţia sovietică“. Aşa a fost. Numai că „secuimea“ şi maghiarimea din Regiunea Autonomă Maghiară de atunci – întrebaţi-vă de ce nu s-a numit regiune autonomă secuiască atunci! – nu au făcut nimic! Dovada e acolo şi acum, în 2014, în centrul Miercurii Ciuc, într-un părculeţ unde este un obelisc impunător, cu seceră şi ciocan, pe care, pe o placă de marmoră scrie în ruseşte şi ungureşte: GLORIE ETERNĂ OSTAŞILOR ARMATEI SOVIETICE CARE ŞI-AU DAT VIAŢA ÎN LUPTA PENTRU ELIBERAREA OMENIRII DIN ROBIA FASCISTĂ – 1944. Am citit, notat şi comentat făcându-ni-se milă de ei, de toţi secuii şi maghiarii: ce soartă au să trăiască numai în fantasme şi minciuni perpetue. În acest caz, minciuna este că armata regală maghiară – viteazul honvedseg – a luptat alături de fascişti împotriva armatei sovietice, eliberatoarea omenirii, până în martie 1945, iar unele unităţii maghiare au rămas fidele fascismului până la sfârşit, iar fantasma indusă este iluzia că, poate, glorificând şi acum, în 2014, la Miercurea Ciuc, eliberatoarea omenirii, poate, poate îi va elibera şi pe „secui, cum i-a eliberat pe maghiari în 1945, dar mai ales 1956, acum mare sărbătoare naţională „secuiască“!
Păcat de ei, de secui, dacă maghiarii nu-i suprimau moral şi nu-i maghiarizau, din partea românilor erau secui şi astăzi. Am fotografiat şi am plecat printre steagurile „secuieşti“ de-a lungul şoselei, atât i-a mai rămas fostei naţiuni „alese“ (Unio trium nationum!), astăzi mistuită şi asimilată de maghiarismul malign.
Să învăţăm şi să luam aminte
Iulie 2014 – Miercurea Ciuc

Corneliu  Florea

luni, 1 septembrie 2014

Ghid practic de camatarie cu Victor Viorel Ponta



Ghid practic de cămătărie cu Victor Viorel Ponta

 

Sebastian Duma


Haideţi să vă arăt doar o mică parte a costului guvernării lui Ponta et comp. pentru buzunarele noastre.
Potrivit O.U.G. nr. 102/2013 (din nou O.U.G.!, trăim într-o urgenţă permanentă de când guvernează „cel mai cinstit guvern“), în situaţia în care cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (B.C.E.) în prima zi a lunii octombrie din anul precedent, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cel existent în anul anterior anului precedent, atunci se va lua în calcul cursul din anul anterior anului precedent. Acesta va fi actualizat cu media anuală a Indicelui Preţurilor de Consum (I.P.C.) din luna septembrie a anului precedent, anunțată de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.
De asemenea, pentru anul 2014 media anuală a I.P.C. calculată în luna septembrie 2013 este de 104,77 la sută, se precizează în ordonanţa de urgenţă de mai sus.
În condiţiile în care cursul de schimb stabilit în 2013 de B.C.E., de 4,4485lei/euro, a fost mai mic decât cel din 2012 de 4,5223lei/euro, cursul luat în calcul pentru stabilirea accizelor în 2014 a fost, conform noilor reglementări, cel din 2012, adica 4,5223lei/euro. La acesta se adaugă rata inflaţiei din luna septembrie 2013, care a fost de 104,77 la sută. Ingenios, nu?…
Concret, formula de calcul a cursului de schimb valabil pentru accizele din 2014 a fost următoarea:
4,5223lei/euro x 104,77la sută = 4,7380lei/euro.
Bun, şi-acum să considerăm un plin de benzină/motorină lunar, la preţul mediu de 6lei/litru. Asta înseamnă, la un rezervor de 55 de litri (cum am eu la maşina mea) un cost de 330 lei la un plin. Înmulţim suma asta cu 12 (numărul de luni dintr-un an), şi obţinem un total de 3.960 lei. Diferenţa de curs între cel din 2013, stabilit de B.C.E., în valoare de 4,4485 lei şi cel stabilit de Ponta prin O.U.G., actualizat cu rata de inflaţie, în valoare de 4,7380 lei este de 0,2895 lei. O fi mult, o fi puţin? Păi, să vedem.
Înmulţim aceşti 0, 2895 lei cu cei 660 de litri de combustibil cu care alimentăm maşina într-un an şi vom obţine un total de 191,07 lei/an. Aşadar, dacă Ponta ar fi calculat acciza conform cursului de schimb stabilit de normele B.C.E. în prima zi a lunii octombrie din anul precedent, 660 de litri de carburant/an ne-ar costa nu 3.960 lei, ci cu 191,07 lei mai puţin, adică 3.768,93 lei! Dar, staţi aşa, asta nu-i tot.
Mai avem şi supra-acciza introdusă de la 1 aprilie, în valoare de 7 eurocenţi, care, în realitate e de vreo 10 eurocenţi, că mai plătim şi TVA de 24 la sută pe bănuţii ăştia. Astfel, la un curs de referinţă euro/leu de 4,41 lei cei, 10 eurocenţi ai noştri înseamnă 0,441 lei. Înmulţiţi aceşti 0,441 lei cu cei 660 de litri de carburant/an şi-o să vă dea un total de 291,06 lei. Acum adunaţi aceşti 291,06 lei cu cei 191,07 lei de mai sus şi veţi obţine un total de 482,13 lei/an. La un curs de referință euro/leu de 4,41 lei, asta înseamnă 109,32 euro/an.
Cam ăştia sunt banii pe care-i plătim fiecare dintre noi în plus, într-un an, doar la un plin de combustibil pe lună, din cauză că Ponta a schimbat prin O.U.G. modul de calcul al accizei şi a mai şi umflat-o ulterior cu încă 10 eurocenţi, aşa cum am arătat în rândurile de mai sus. Însă mulţi dintre noi sunt nevoiţi să facă mai mult de un plin lunar, poate chiar două sau trei, iar în cazul ăsta banii în plus scoşi din buzunar se înmulţesc exponenţial, putând atinge sume deloc de neglijat. Poate veţi spune că nu-i mult, că ce, dom’le, „are balta peşte“! Însă nu doar benzina sau motorina sunt produse accizabile în România. Conform Codului fiscal, pe lângă astea mai avem şi:
• alcool si băuturi alcoolice;
• tutun prelucrat;
• produse energetice, cum ar fi electricitatea, gazul natural, cărbunele;
• cafeaua verde, prăjită, solubilă;
• berea/baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice;
• băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri;
• etc.
Mai calculaţi-le şi pe astea şi adăugaţi-le la calculul de mai sus, conform propriilor voastre estimări cu privire la media de consum din familiile voastre. Suma va fi una măricică şi care ar putea să vă pună pe gânduri, vă asigur. Am putea vorbi chiar de o mică avere de care suntem jecmăniţi pe faţă şi cu acte în regulă, cum s-ar spune, în funcţie mărimea veniturilor, numărul membrilor de familie şi obiceiurile de consum.
Sau poate că, în ultimă instanţă, unii dintre voi vor spune că nu-i nici o problemă, doar şi ăilalţi ne-au furat când ne-au redus salariile. Iar eu am să vă spun că toate reîntregirile de salarii (care s-ar fi făcut oricum în cursul anului 2012, deoarece erau cuprinse în buget) plus alte pomeni şi măsuri cu iz electoral scornite de pesedişti pentru a păcăli minţile slabe ale multor români sunt anulate de toate taxele, impozitele, supra-accizele şi alte biruri puse pe umerii noştri, ai tuturor, numai şi numai pentru ca Ponta şi ai lui să stea cât mai mult la guvernare, adică locul ăla minunat din care, iată, poţi să jonglezi cu cifrele, legile şi ordonanţele de urgenţă cum vrei tu, fără să te afli nici măcar pentru un moment în pericolul ca cineva să-ţi ceară socoteală cândva, vreodată.
Practic, Ponta nu este altceva decât un cămătar ajuns în fruntea unei ţări plină de naivi, numai buni să tragi şapte piei de pe ei. Şi sunt sigur că nu vrea să rateze ocazia asta.
27 august, 2014