vineri, 29 august 2014

Limba noastra



Limba noastră

Alexei Mateevici

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910.
În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după care a fost numit profesor de greacă şi latină, devenind și membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie.
Începând cu anul 1910, Alexei Mateevici a publicat poezii, nuvele, articole în presa vremii. Debutând cu o proză tradusă din Cehov şi cu schiţa „Toamna“ inspirată din viaţa basarabeană, în gazeta Basarabia. Colaborările cu presa scrisă au continuat în Viaţa Basarabiei, Luminătorul, Cuvânt moldovenesc ș.a., în care a publicat versuri originale şi traduceri din A. K. Tolstoi, S. I. Nadson, G. R. Derjavin, M. Lermontov, A. S. Puşkin, studii de etnografie şi folclor, de istorie, filozofie și de teologie.
La nici 30 de ani împliniţi cade răpus de febră tifoidă, în timp ce se afla pe front ca preot militar, 26 august 1917. Ca poet rămâne memorabil prin poezia „Limba noastră“ scrisă cu prilejul inaugurării cursurilor pentru învăţători în iunie 1917, cu numai două luni înainte de moartea sa prematură. Opera sa poetică în totalitate abia de adună patruzeci şi trei de titluri.
(Sursa: reteaualiterara.com)

31 august - Ziua Limbii române
Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin Legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.


Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ’nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ’n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.


miercuri, 27 august 2014

Ce-i de făcut în România?




Ce-i de făcut în România?


Aurel I. Rogojan

Pe marginea imaşului din satul meu natal, până şi cele câteva vaci cu ugerele grele de lapte, râvnite încă de viţeii de curând înţărcaţi, s-au oprit din păscut în momentul anunţării „marelui eveniment istoric al întâlnirii acelor doi preşedinţi ai României“, actualul în funcţie, Traian Băsescu, şi viitorul preşedinte, Elena-Gabriela Udrea. Citatul dintre ghilimele este extras din declaraţia pe care doamna numită a făcut-o, săptămâna trecută, după întrevederea avută la Palatul Cotroceni cu domnul Traian Băsescu, soldată cu obţinerea totalului sprijin al acestuia pentru candidatura doamnei la înalta demnitate de preşedinte al României.
Mărturisesc că emoţia prilejuită de „marele moment istoric“ a fost una profund negativă şi rău prevestitoare, dar nu fără precedent în viaţa politică din România. Pentru cei interesaţi, putem recomanda „jurnalul de război politic“ al lui Constantin Argetoianu (n. 3 martie 1871, Craiova - d. 6 februarie 1955, penitenciarul Sighet; jurist, medic, diplomat, om politic, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, al Senatului şi ministru de interne al României), în ale cărui pagini vom găsi şi picanta referire la „axa de gravitaţie a politicii“ care se făcea la Bucureşti în anii dictaturii carliste. Axa în jurul căreia gravita viaţa politică, nota Argetoianu, avea la un capăt organul sexual al regelui Carol al II-lea, iar la celălalt, cupla Duducăi, mult mai activă pentru mareşalul Palatului Regal, Ernest Urdăreanu (zis şi „Murdăreanu“).
Notorietatea internaţionala a „axei politice Traian Băsescu-Elena Udrea“ este un fapt. Am putea spune, chiar un fapt cu valoarea datului axiomatic. La această circumstanţă deloc fastă s-a ajuns numai prin mijlocirea unei prese venale, corupte şi fără dram de consideraţie pentru valorile societăţilor creştine. O presă acaparată de infractori deghizaţi în mari afacerişti, care au folosit minţile, talentul şi condeiele, unele maestre, în crearea de falşi eroi şi a curentelor de opinie care să ne detroneze valorile autentice şi să pună în locul lor produsele unui război mediatic dus împotriva poporului român.
Aşa ceva poate fi posibil numai într-o ţară în care un fost prim-ministru (cel mai de succes din ultimul sfert de veac, zic unii) se foloseşte de poarta Fortului Penitenciar Jilava ca de o tribună politică, de unde se adresează naţiunii, pentru a transmite idei de proiecte. Proiecte pe care le gândi şi înfăptui în calităţile trecute de prim-ministru, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi lider al celui mai mare şi important partid politic. Da, asemenea declaraţii nu pot avea decât simbolica valoare a măsurii în care fostul premier s-a „reeducat“. Măsura exprimată şi de formulele de salut dintre gardian şi liberatul condiţionat.
- Gardianul: „La revedere!“
- Liberatul: „La revedere!“
Dacă n-a fost loc de un „Bună ziua!“, or fi ştiind ei ceva?! Vai, doamne, cât de scurt şi abrupt poate deveni drumul de la sublim la ridicol!
Elena-Gabriela Udrea, această „stea“, nu doar a Baroului Avocaţilor din Bucureşti, este şi ea un produs, ceva mai special, al câtorva „Urdăreni“” („Murdăreni“ cu ascendenţă în „Măgureni“), fiindcă traseologia politică urmată este, chiar şi pentru un minim cunoscător în practicile neortodoxe ale „băieţilor secreţi“(nu neapărat băieţii „noştri!“ – n.n.), marca de identitate a agentului rătăcitor, un pui de cuc veşnic prin cuiburi străine, marşrutizat acolo unde cota interesului pentru evenimente se anunţă fierbinte şi consecinţele acestora reprezintă o mare miză.
„Şcoala sociologică“ din care s-au născut Fundaţia „Mişcarea Populară“, dar şi „Institutul de Analiză, Strategie şi Prognoză GeoPOL“, al fostului mentor al preşedintelui Partidului Mişcarea Populară, adică Elena-Gabriela Udrea, a avut parte de o preliminară evaluare în cotidianul.ro. Rămâne să mai vedem când şi cum se vor mai lega şi, mai cu seamă, dezlega iţele acestei combinaţii, destul de grosiere şi jenant de pus pe seama inteligenţei vreunui serviciu secret din Comunitatea Naţională de Informaţii. Dar dacă ar fi să se adeverească, chiar şi numai faptul că unii rătăciţi ori rejectaţi din sistem s-au implicat în „proiectul Udrea“, atunci lucrurile sunt cu adevărat grave, dacă cineva mai este în măsură să aprecieze ceea ce este cu adevărat grav într-o ţară în care nimic nu mai este luat în serios.
Am cumpănit mult dacă este sau nu cazul să pun mâna pe maneta semnalului de alarmă al caravanei Circului Politic Naţional. Am cumpănit în zadar. Caravana asta, care aleargă cu viteză ucigaşă prin vieţile noastre, nu a fost dotată cu saboţi la frâne.
Ce-i de făcut?“, se întreba Lenin, în 1902, în broşura considerată biblia bolşevismului, cu titlul inspirat de opera literară „Ce-i de făcut? („Что делать?“) a deţinutului politic Nikolai Cernîşevski (luptător social, filozof materialist, scriitor, jurnalist şi critic literar rus, adept al mişcării socialiste de tip utopic) apărută în 1863. Reflecţiile majore în legătură cu „Ce este de făcut? “ au apărut în toate marile momente de redirecţionare politică a societăţilor puse pe căi strâmbe de către lideri politici deveniţi atemporali.
România este locul unde nu ne lipsesc liderii politici atemporali. În ţara unde un ministru, parcă dus în transcendenţă de euforia ierburilor, uită că în dimineaţa zilei următoare trebuie să se întâlnească cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, iar şeful delegaţiei îşi cere iertare că „a venit cu o jumătate de ora înainte ca domnul ministru să fie prezent la minister“, chiar aşa, ce-i de făcut?! Personajul din această istorioară a făcut în primăvara acestui an o intensă campanie a candidaţilor partidului său în alegerile pentru Parlamentul Europei. Unde putea să se adreseze oamenilor care nu auziseră de el, dintr-un sat în cruntă regresie social-economică, greu de adunat pentru un miting, deoarece primarul era de la partidul lui Vasile Blaga? În biserică, fraţi români! Da, din amvonul bisericii ortodoxe a unei comune bihorene, cel cu calitatea de ministru al transporturilor a promis, mai întâi, sub cuvânt de onoare şi demisie, finalizarea reparaţiei capitale începute la DN 76, care străbate comuna, apoi… a cerut voturi. A dat mâna cu mirenii, le-a promis că revine şi dus a fost. Lucrările începute s-au sistat, pe motiv de imperfecţiuni ale contractului, pe care acum le regularizează Direcţia Naţională Anticorupţie. Lumea îl înjură de mama focului şi spune că-l aşteaptă la scuipat obrazul pe fostul ministru, căci între timp a fost demis şi poftit şi el pe la D.N.A.
De la Beiuş la Stei, pe DN 76 sunt exact 19 kilometri şi opt zone cu circulaţia semaforizată pe un singur sens, aproape că nu se mai ştie de când! Timpul de parcurs al celor 19 kilometri este de circa o oră, faţă de 23 minute în mod normal. Ei bine, nu asta este senzaţionalul, ci faptul că în cei 19 kilometri există şi un segment de drum reabilitat, nou-nouţ, dar numai cât ţine de localitatea Petrileni. Fiul satului, Lică Blaga, să trăiască!
Unde nu există fii ai satului ajunşi ceva prin politica de la centru, ceea ce a început cu ani în urmă să se refacă, fără să se termine, din DN 76, de la Oradea până la Stei, se năruie sub aversele abundente din ultimele săptămâni.
Într-o vară fierbinte, şi din cauza nebuniei politice, oamenii şi necazurile lor nu sunt la ordinea zilei. Dumnezeu a dat recolte bune, iar gaşca borfaşilor politici se crede, din acest motiv, de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui Ceresc, de unde şi tupeul de a pângări totul, până şi sfintele altare ale Bisericii, cu deşănţata lor demagogie, asumându-şi cu neruşinare „politici agrare de succes“. Care succes?! Acela că se cumpără recoltele pe nimic, urmând, apoi, să fei valorificate pe piaţa speculaţiilor internaţionale, iar nu mai târziu de primăvara să fie nevoie de importuri de subzistenţă la preţuri pe măsură?
Ce-i de făcut cu o „pleiadă“ de candidaţi la Preşedinţia României, fără nici o personalitate politică reală?!
Ne va spune Lenin al nostru. Pentru azi ne-a rezervat doup sesiuni, la ora 11.00 şi la ora 17.00. De ce l-am asculta, a avut zece ani timp ca sa facă. Acum este momentul să tacă. Ne-am săturat de pricepuţi la umblat în instalaţii şi la deversat kerosenul urii peste focul deja mult prea încins, ca să nu topească, în loc să căleacă nevolnicele noastre caricaturi politice.
            25 august 2014
            Sursa: http://www.cotidianul.ro/cotidianul-245880



sâmbătă, 23 august 2014

O viziune politica noua



O viziune politică nouă

Ilie Catrinoiu
Într-o conferinţă ţinută la Sâmbăta de Sus de către dr. Călin Georgescu împreună cu părintele Constantin Necula s-au trasat liniile de forţă pentru o nouă viziune politică plină de faptă creştină. Mărturisesc că în ultimii 24 de ani nu am auzit vreun politician sau vreun membru din rândul clerului ortodox care să deconspire, atât cu rigoare ştiinţifică cât şi cu cuvânt duhovnicesc, marea finanţă care conduce lumea, dar şi civilizaţia construită de către marea finanţă. După aproape 50 de ani de dictatură comunistă şi încă 24 de ani de capitalism sălbatic am asistat din întâmplare la o expunere care certifică genialitatea politică a neamului românesc.
Mântuirea, spune părintele Necula, se dă omului de la Dumnezeu numai dacă omul se îngrijeşte să ducă o viaţă curată în cele 3 direcţii fundamentale: 1) relaţia personală a omului cu Dumnezeu, 2) relaţia omului cu semenii şi 3) relaţia omului cu neamul din care face parte. Când doar una din aceste direcţii nu se ia în calcul, sau se construieşte greşit pe ea, atunci omul nu se mântuieşte.
Ţăranul român avea o vorbă: „Peştele de la cap se împute“. Starea dezastruoasă în care au ajuns românii azi, atât morală cât şi materială, este efectul măsurilor falimentare neoliberale puse în practică de către establishment-ul politico-intelectual postcomunist. Cu o clasă de mijloc de doar 5 la sută, cu 80 la sută dintre români trăind în sărăcie şi cu 15 la sută super-bogaţi, societatea românească se află azi în colaps, e complet scindată, iar securitatea naţională e pusă grav în pericol. Dr. Călin Georgescu, extrem de bine documentat, afirmă că trăim în faliment şi suntem condamnaţi la neputinţă pentru a fi exploataţi. De către cine? De către corporaţii şi marea finanţă. Creditarea excesivă a ideologiei consumiste a dus populaţia în sclavagism fără să îşi dea seama, spune expertul în Dezvoltare Durabilă: se cumpără ce nu ai nevoie cu bani pe care nu îi ai. Nu credeam că voi auzi vreodată în România asemenea afirmaţii extrem de dure la adresa sistemului, dar în acelaşi timp extrem de bine fundamentate în realitate. Corporaţiile subminează viitorul şi naţiunile distrugând leadership-ul politic şi mediul înconjurător. Ştiţi că doar o singură corporaţie deţine peste 70 la sută din apa potabilă din lume, cumpără o tonă de metru cub cu 3, 5 $ şi o vinde cu 2 milioane de dolari. Pe bună dreptate ne putem întreba: este ideologia profitului a capitalismului financiar în armonie cu accesul liber al omului la sursa de apa, cu ecosistemele vitale ale naturii şi cu ortodoxia? În mod sigur nu. Lăcomia, asuprirea omului şi exploatarea industrială a creaţiei lui Dumnezeu pentru profit sunt păcate condamnate de Biblie, iar când pe aceste păcate se construieşte o întreagă civilizație, atunci la un numit punct istoric totul se prăbuşeşte.
Actualul sistem economico-politic e în colaps din 2008. Părintele Constantin Necula nu a avut reţinere în a afirma că orice zidire materială trebuie să fie ancorată în rugăciune, asceză şi cunoaştere pentru a fi veritabilă. Dr. Călin Georgescu a atras atenţia ferm că, în jurul anului 2020, umanitatea va fi cuprinsă de criza alimentară şi a apei potabile cauzată, pe de o parte, de scumpirea din ce în ce mai mult a ţiţeiului pentru că se împuţinează, iar, pe de altă parte, de poluarea care a atins cote maxime şi nu mai permite pământurilor arabile să dea producţie maximă.
Programul domnului Călin Georgescu e simplu: întoarcerea la pământ ca sursă primară de prosperitate, crearea mecanismelor de finanţare/creditare alternativă a ţăranilor ca bază de dezvoltare a clasei de mijloc şi realizarea unor politici sustenabile cu rată de şomaj zero! Într-adevăr un mare proiect naţional nemaiîntâlnit în politica noastră de la Spiru Haret încoace, un proiect în jurul căruia ar trebui să se coaguleze toate forţele politice şi toată suflarea neamului. Cum ar fi ca în România şomajul să nu existe? Imposibil de gândit din perspectiva neoliberalismului, dar regulă de bază pentru politicile de mediu ancorate în Scriptură. O viziune politică nouă la care românii pot, în sfârşit, să se implice necondiţionat.
21 august 2014


ADDENDA
            Într-adevăr, în textele sale, d-l Călin Georgescu face o expunere corectă a cauzelor care au provocat situaţia existentă şi o previziune plauzibilă a viitorului apropiat sau mai îndepărtat. Sunt şi alţi politologi şi futurologi preocupaţi de starea actuală a societăţii şi de viitorul ei şi care au concepţii apropiate. Dar, chiar dacă au o dimensiune viabilă de militantism ideatic, din prognozele lor, ca şi din acelea ale d-lui Călin Georgescu lipseşte latura acţională, pragmatică: forma de înlăturare a „establishment-ului politico-intelectual postcomunist“.
            Despre intelectuali, cineva a spus că dovedesc, într-o proporţie covârşitoare, o doză de laşitate care îi fac ineficienţi în acţiunea de transformare în bine a societăţii sau măcar de a lua atitudine faţă de marasmul în care au ajuns din cauza politicienilor. Iar despre „clasa politică“ actuală, în ceea ce mă priveşte, am relevat deseori că manifestă un cleptotropism funciar: politicienii, în cvasitotalitatea lor, nici nu sunt politicieni, în sensul propriu al termenului – adică indivizi care luptă pentru prezervarea şi dezvoltarea interesului public –, ci doar politicaştri – adică indivizi care caută să acceadă în roluri politice doar pentru a se îmbogăţi furînd din averea publică. Şi poporul român mai are un proverb adecvat acestei laturi sociale: „Cîinele nu pleacă de la măcelărie!“ Într-adevăr, chiar dacă dai cu băţul în el, cîinele se îndepărtează puţin, apoi  se întoarce spăsit, pe furiş, la ciolan. Or, în cei 25 de ani de supremaţie a cleptocraţiei, în nici un politician dovedit ca parvenit şi ca îmbogăţit ilicit nu s-a „aruncat cu băţul“. Fiindcă noua clasă politică apărut „spontan“ după retrovoluţia din decembrie 1989 a avut grijă să introducă în Constituţie două prevederi favorabile hoţilor: să elimine pedeapsa cu moartea şi să afirme că „averea dobîndită se prezumă a fi dobîndită în mod licit“; prin aceasta, faimoasa „lege 18 a ilicitului“, încă în vigoare, a devenit inoperantă. În schimb, a devenit foarte activă jefuirea averii publice şi în România au apărut miliardari în dolari şi în euroi cu averi pe care alde Rockefeller le-au strîns într-un secol sau două, nu în două decenii!
            Dar poporul român nu are în spate un mileniu de democraţie şi nu e capabil să facă o revoluţie de catifea pentru a înlătura capitalismul sălbatic, băncile străine şi corporaţiile transnaţionale, ca islandezii. Revoluţia electorală a devenit caducă, deoarece toate alegerile din ultimii 25 de ani au fost falsificate. Deci, e nevoit să facă o revoluţie autentică şi violentă, a românilor pentru români şi să lichideze cleptocraţia, actuala clasă politică.

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu 

luni, 18 august 2014

Ungaria, U.D.M.R., bisericile si partidele maghiare grabesc obtinerea autonomiei Ardealului




Ungaria, U.D.M.R., bisericile şi partidele etnice maghiare
grăbesc obţinerea autonomiei Ardealului !

    Autorităţile de la Budapesta împreună cu numeroasele organizaţii ale etnicilor unguri din România au declarat anul 2014 ca fiind anul obţinerii autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
    Realizarea acestui obiectiv, urmărit cu tenacitate de către Ungaria şi revizionismul maghiar, este prevăzut să parcurgă în vara şi toamna acestui an următoarele etape:
    1. Finalizarea proiectului de lege al U.D.M.R. şi Partidului Civic Maghiar (P.C.M.) privind înfiinţarea Ungariei mici cuprinzând judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi depunerea acestui proiect de lege la Parlamentul României, cel târziu în luna septembrie a.c.
    2. Continuarea înţelegerilor secrete dintre conducătorii U.D.M.R. şi P.S.D. vizând modificarea legislaţiei existente prin ordonanţe de urgenţă care să permită adoptarea legală a însemnelor Ungariei mici, respectiv imnul naţional al Ungariei, drapelul Ungariei şi steagul unguresc al Ardealului (aşa-zisul steag al ţinutului secuiesc). Pentru realizarea acestor obiective anti-româneşti ale Ungariei şi U.D.M.R., premierul Victor Viorel Ponta (preşedintele P.S.D. şi candidat la funcţia de Preşedinte al României) şi vicepremierul Liviu Dragnea s-au deplasat în judeţele Covasna şi Harghita, unde, în baza unor înţelegeri secrete, a fost stabilit calendarul pentru realizarea lor.
    3. În mare secret, Ungaria şi U.D.M.R. au pus la cale şi este în curs de realizare o reţea de comunicaţii foarte bine securizată, prin fibră optică, care permite coordonarea acţiunilor de la Budapesta împotriva integrităţii teritoriale a României. Prin acest sistem de telecomunicaţii speciale ale Ungariei, extins în numeroase localităţi şi în mai multe judeţe din Ardeal, sub pretextul cooperării regionale şi transfrontaliere, autorităţile de la Budapesta coordonează pregătirile pe care U.D.M.R., bisericile ungureşti şi organizaţiile paramilitare maghiare le fac pentru declararea şi înfăptuirea autonomiei teritoriale a Ardealului, inclusiv pentru declanşarea unui război civil, după scenariile din Kosovo şi Ucraina. Până acum, principalele obiective coordonate de la Budapesta, prin reţeaua de fibră optică realizată în secret pe teritoriul României au fost următoarele: dobândirea a cât mai multe suprafeţe de terenuri agricole şi păduri pe calea retrocedărilor ilegale; acordarea cetăţeniei Ungariei, în mod gratuit, pentru milioane de români; organizarea unităţilor paramilitare ale etnicilor unguri; suplimentarea numărului de arme şi muniţii din depozitele aflate ilegal în multe localităţi din Ardeal.
    Despre lucrările privind telecomunicaţiile speciale, executate şi cele contractate pe teritoriul României de către autorităţile de la Budapesta în complicitate şi cooperare (inclusiv financiară, cu o contribuţie de 15 la sută) cu autorităţile locale din Ardeal conduse de către reprezentanţi ai U.D.M.R., au aflat şi raportat atât Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.),  cât şi Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.), dar beneficiarii acestor informaţii refuză să le valorifice, iar Comisia parlamentară de control a S.R.I. şi S.I.E. a intrat într-o lungă vacanţă, acum de vară.
    Respectând principiul transparenţei, opinia publică românească şi, mai ales, românii din Ardeal, este necesar să beneficieze rapid de informaţii din partea preşedintelui României şi primului-ministru în legătură cu sistemul de telecomunicaţii speciale al Ungariei realizat şi cel în curs de extindere pe teritoriul României şi obiectivele acestuia. 
    În timp ce Ungaria şi U.D.M.R. extind pe teritoriul României reţeaua secretă de fibră optică, primul-ministru şi preşedintele României i-au înştiinţat pe români că au de gând să „rupă“ sau să menţină pactul lor de coabitare. Cei doi „actori“ politici fac ping-pong, acum, pe tema pactului de cooperare.
    Incredibil dar adevărat, Ungaria a realizat şi extinde un serviciu de telecomunicaţii speciale în Ardeal, cu ştiinţa şi complicitatea autorităţilor Statului Român! 
    4. Continuarea întâlnirilor publice şi secrete prilejuite de taberele de vară organizate de Ungaria în Ardeal, cu sprijinul U.D.M.R. şi al bisericile maghiare. La acestea se adaugă taberele de pregătire paramilitară organizate în Ardeal de către Ungaria şi U.D.M.R., cu participarea liderilor partidului Jobbik din Ungaria, inclusiv a preşedintelui acestei formaţiuni politice extremiste.
    Unii conducători ai autorităţilor Statului Român, cu toate că au toate argumentele legale la dispoziţie, au refuzat să-l declare persona non grata pe preşedintele partidului Jobbik şi astfel acesta va zburda, din nou, prin localităţile româneşti din Ardeal şi va organiza minoritatea maghiară pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
    5. Numirea în funcţia de viceprim-ministru al României şi ministru al Culturii a unei persoane potrivite să susţină acţiunile revizioniste ale Ungariei şi obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului. Premierul Victor Viorel Ponta, candidat la funcţia de preşedinte al României, a confirmat, inclusiv prin recenta vizită de lucru făcută în judeţul Harghita, că susţine acţiunile Ungariei şi U.D.M.R., îndreptate împotriva Poporului Român şi a integrităţii teritoriale a României.
    Având în vedere uriaşul pericol unguresc şi acţiunile Ungariei şi U.D.M.R. desfăşurate în România, la organismele europene, la cancelariile marilor puteri europene şi în S.U.A. (prin lobby-ul unguresc), Partidul România Mare solicită liderilor partidelor politice parlamentare să acţioneze urgent pentru scoaterea U.D.M.R. de la guvernarea României, iar Parchetul să întreprindă toate demersurile pentru scoaterea în afara legii a U.D.M.R. şi a partidelor politice etnice maghiare care au încălcat Constituţia şi legile Statului Român şi acţionează sub conducerea autorităţilor Ungariei pentru dezmembrarea teritorială a României şi obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului.
    În această vară şi-au anunţat candidatura la funcţia de Preşedinte al României mai multe persoane şi personalităţi, cărora îmi îngădui să le solicit să-şi exprime în mod public poziţia faţă de acţiunile extrem de periculoase ale Ungariei şi U.D.M.R. îndreptate împotriva ţării noastre şi Poporului Român.
Cluj-Napoca, 7 august 2014

Dr. Gheorghe Funar
Candidat independent la funcţia de Preşedinte al României



duminică, 17 august 2014

Blestemul militarilor romani



BLESTEMUL MILITARILOR ROMÂNI
Motto
                 „Dacă Patria mă va trimite sub pământ şi acolo mă voi duce pentru ea“
                                                                                            General Nicolae Dăscălescu

Ziua Militarului Rezervist a constituit o excelentă ocazie pentru politicienii români de a emite aprecieri elogioase la adresa militarilor în rezervă. Preşedintele Traian Băsescu consemnează valorile pe care aceştia le-au afirmat pe parcursul a decenii la rând, pe timpul îndeplinirii cu abnegaţie a îndatoririlor de cetăţeni şi ostaşi ai României: „ataşamentul faţă de ţară, dârzenia, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare“[1]. La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa arată: „Întotdeauna, armata în rezervă a fost preţuită şi apreciată nu doar de către militarii activi, ci şi de către întreaga societate“[2]. Să fi uitat aceşti politicieni dezonorantele acţiuni pe care vremelnicii conducători ai României, de după 1945, le-au desfăşurat împotriva celor mai oneşti cetăţeni, vinovaţi doar pentru că şi-au respectat întocmai legământul făcut cu ţara, odată cu depunerea jurământului militar? Vajnicii militari români, indiferent dacă au făcut parte din armata regală, armata populară sau din armata de profesionişti, au fost condamnaţi, umiliţi şi batjocoriţi în funcţie de interesele unei clase politice tot mereu indiferentă la problemele militarilor. Acţiunile iresponsabile ale clasei politice au reprezentat „blestemul militarilor români“. Acesta este un adevăr de necontestat!
Armata regală
În epoca interbelică, în conformitate cu articolul 88 al Constituţiei din 1923 Regele era capul armatei. Toţi militarii jurau credinţă Regelui şi „supunere legilor şi îndatoririlor militare, în toate ocaziunile în timp de pace, ca şi în războiu“[3].
La declararea mobilizării din anul 1940, România avea sub arme: 15.383 ofiţeri activi şi 16.611 de rezervă, 26.153 subofiţeri activi şi 7.601 de rezervă, 1.195. 366 de soldaţi şi gradaţi[4]. Toţi aceşti militari erau pregătiţi să respecte prevederile jurământului militar, chiar dacă pentru apărarea intereselor României ar fi fost nevoiţi să îşi sacrifice şi viaţa. De remarcat ar fi şi faptul că în Codul de Justiţie militară erau prevăzute sancţiuni deosebit de aspre împotriva celor care nu îşi îndeplineau îndatoririle militare în timp de război (vezi Cartea IV – Crime, delicate şi pedepsele lor)[5].
După trei ani, zece luni şi douăzeci de zile de război, Armata Regală a României, care a pierdut un număr de 794.562 militari (92.620 morţi, 333.966 răniţi, 367.966 dispăruţi), se va confrunta cu o situaţie inedită[6]. Ocupantul sovietic, cu sprijinul cozilor de topor locale, va trece la aplicarea directivei lui Stalin: „Acolo unde calcă Armata Roşie se impune şi sistemul social comunist[7]. Unul dintre obstacolele majore în realizarea obiectivelor social-politice dorite de sovietici era reprezentat de Armata Regală, al cărui corp de comandă, format din generali şi ofiţeri cu o pregătire profesională impecabilă şi cu cariere militare impresionante, era devotat Regelui Mihai, căruia militarii îi juraseră credinţă. Elita Armatei Române Regale – constituită, la 25 octombrie 1944, conform statisticilor oficiale din 19.642 generali şi ofiţeri[8] – va fi distrusă treptat printr-o multitudine de procedee.
Iniţial a fost adoptată o legislaţie care a permis arestarea celor „vinovaţi de crime de război sau împotriva umanităţii, precum şi de dezastrul ţării şi al armatei“[9]. Ulterior această legislaţie a fost completată cu reglementări care permiteau „arestarea celor care se opuneau clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, celor care primejduiau sau îngreunau construirea socialismului, ori defăimau puterea de stat sau organele sale sau celor care puteau deveni eventuali duşmani ai noii orânduiri“[10]. În baza acestei legislaţii, 161 de generali şi mii de ofiţeri vor fi condamnaţi. În închisorile comuniste sau în lagărele de muncă de la Canal aceştia au fost supuşi unui regim de exterminare şi unor umilinţe greu de închipuit. Generalul Nicolae Dăscălescu a povestit unor membri ai familiei, la eliberarea din închisoare, despre directorul închisorii Jilava, un anume Maromet, semianalfabet, fost paznic într-o grădină publică, numit de noile autorităţi director al Penitenciarului Jilava, care avea o adevărată „slăbiciune“ pentru generalii şi foştii ofiţeri decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul“, punându-i, adeseori, pe aceştia „să care hârdaiele-closet pe care trebuiau să le verse în gropile de deasupra fortului“[11]. În anul 1952, tot la Penitenciarul Jilava, pe timpul vizitei ministrului Justiţiei, deţinuţii, în mare majoritate foşti  generali, sunt puşi să defileze prin faţa acestuia în pielea goală[12].
Sub pretextul trecerii armatei la regimul de pace prin repetate deblocări, licenţieri şi reduceri de personal, vor fi îndepărtaţi abuziv din armată marea majoritate a generalilor şi ofiţerilor care participaseră la cel de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, până în 1955, dintre cei 19.642 de ofiţeri mai rămăseseră în activitate aproximativ 700[13]. Ei au fost înlocuiţi cu aproximativ 35.000 de ofiţeri cu origine socială sănătoasă, devotaţi partidului, formaţi în cele 26 de şcoli de ofiţeri, unde au urmat cursuri cu o durată cuprinsă între câteva luni şi un an. 60 la sută dintre aceştia erau absolvenţi a doar 4 clase[14].
Motivele îndepărtării din armată au fost  următoarele: convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv; statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv; starea materială a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;  existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv; deţinerea de către rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist; existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate; efectuarea de studii sau specializări, de către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică; refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român; atitudini sau manifestări considerate ostile regimului comunist; considerente etnice[15].
Celor arestaţi le era confiscată averea, iar pensionarilor militari şi celor deblocaţi le-au fost tăiate abuziv pensiile militare, astfel că foştii generali şi ofiţeri ajunseseră muritori de foame, unii dintre ei fiind siliţi, pentru a supravieţui, să lucreze ca văcsuitori de pantofi, vânzători ambulanţi de ziare, salahori, zidari, spoitori, portari, şoferi etc.[16]
După 1965, o parte dintre generalii şi ofiţerii condamnaţi au fost reabilitaţi, anii de umilinţe, suferinţe şi numeroasele boli cu care aceştia se aleseseră în închisorile comuniste reprezentând pentru autorităţi regretabile erori. Pentru ceilalţi militari care au fost îndepărtaţi abuziv din armată în intervalul 23 august 1944-31 decembrie 1961 s-a adoptat, mult prea târziu, Legea 226/2011 prin care supravieţuitorilor abuzurilor regimului comunist le sunt acordate reparaţii morale şi materiale.
Nici unul din cei vinovaţi de suferinţele miilor de generali şi ofiţeri, vinovaţi doar pentru că şi-au respectat jurământul faţă de Rege şi Ţară, nu a fost tras la răspundere pentru abuzurile comise în această epocă.
Armata populară
Conform prevederilor Constituţiei din anul 1952, „Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate (art. 1)[17]. Misiunea forţelor armate ale Republicii Populare Române „era de a sta de strajă hotarelor ţării, suveranităţii şi independenţei poporului român, securităţii sale şi păcii[18]. Începând cu 1949, conţinutul jurământului militar era următorul: „Eu, … cetăţean al Republicii Populare Române, intrând în rândurile Armatei, jur să fiu devotat poporului muncitor, Patriei mele şi Guvernului Republicii Populare Române. Jur să fiu gata oricând, la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea patriei mele, Republica Populară Română, să lupt cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa mea, pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanilor. Dacă voi călca jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Populare Române şi să-mi atrag ura şi dispreţul oamenilor muncii[19].
Potrivit prevederilor art. 1 al Constituţiei din anul 1965, „România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar[20]. Forţele Armate ale R.S.R. au misiunea „să apere independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei, precum şi cuceririle revoluţionare ale întregului popor[21].
Conţinutul noului jurământ militar este următorul: „Pentru îndeplinirea datoriei sacre, de apărare a patriei, înscrisă în Constituţie, eu.... Cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândul forţelor armate, jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele socialiste. Jur să respect legile ţării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei, atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Jur să nu-mi precupeţesc sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi suveranitatea patriei, cauza socialismului. Dacă voi călca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România[22].
Deosebit de interesant este faptul că ambele Constituţii, cea din anul 1952 (art. 92) şi cea din 1965 (art. 41), aveau o prevedere comună: „călcarea jurământului militar constituie una din cele mai grave crime faţă de popor şi este pedepsită cu toată asprimea.
Odată cu „democratizarea armatei, prin introducerea aparatului politic, armata devine un instrument docil, supus conducerii politice. În etapa în care trupele sovietice erau prezente în România, militarii români erau pregătiţi în special pentru îndeplinirea misiunilor care le reveneau în cadrul Tratatului de la Varşovia, sub comandă sovietică.
În etapa imediat următoare influenţa sovietică în armată va fi diminuată. După 1968, s-a elaborate o legislaţie şi s-a creat un sistem naţional de apărare, care avea ca principal scop apărarea României împotriva oricărui agresor extern. Sistemul naţional de apărare era susţinut de o industrie de apărare capabilă să producă majoritatea categoriilor de armament şi tehnică de luptă. România participă la Tratatul de la Varşovia, trupele române, în caz de război urmând să acţioneze numai sub comandament naţional.
Militarii armatei populare, dat fiind faptul că România nu a fost implicată în conflicte militare, au avut şansa de a nu lupta în nici un război. În august 1968, militarii români, în urma măsurilor de ridicare a capacităţii de luptă a armatei, s-au aflat concentraţi în raioane de luptă, fiind în măsură, culmea, să îşi sacrifice viaţa pentru apărarea ţării, împotriva aliaţilor din Tratatul de la Varşovia.
În decembrie 1989, militarii români au fost puşi într-o situaţie ingrată. Juraseră să execute întocmai ordinele comandantului suprem, care, depăşit de evenimente, ordonase înăbuşirea manifestaţiilor prin forţă. În acelaşi timp juraseră credinţă nestrămutată poporului român, care se revoltase împotriva comandantului suprem. Generalii români, în frunte cu Vasile Milea, au transformat, din păcate, Armata Română în principala forţă de represiune. Militarii de la eşaloanele mici, cei care au fost trimişi să acţioneze în stradă împotriva manifestanţilor, vor înţelege că altul este locul şi rolul lor şi vor fraterniza cu aceştia. După 22 decembrie 1989, fără aportul militarilor români, noile autorităţi nu s-ar fi putut instala.
În această etapă, ca urmare a reducerilor de efective, în 1955 sunt îndepărtaţi din armată 2.234 de ofiţeri, iar în 1956 alţi 2.114. Pentru aceştia, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri, au fost aprobate norme privind drepturile care le erau acordate şi modul de plasare în câmpul muncii[23]. Odată trecuţi în rezervă, ofiţerii s-au confruntat cu abuzurile celor destinaţi să aplice aceste prevederi legale. Şi în acest caz cei vinovaţi de aceste fapte nu vor fi pedepsiţi.
Armata de profesionişti
Potrivit Constituţiei din 1991, revizuită în 2003,  România a devenit „stat de drept, democratic şi social“ (art. 1), iar „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale“ (art. 118)[24]. După 1990 au fost adoptate trei variante de jurământ militar, conţinutul celui în vigoare astăzi fiind următorul: „Eu... jur credinţă patriei mele România. Jur să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să îmi ajute Dumnezeu![25].
În urma unui îndelungat proces de restructurare şi modernizare s-a urmărit construcţia unei armate de mici dimensiuni, flexibilă, mobilă, formată exclusiv din militari profesionişti. Efectivele au fost reduse în 1995 de la 320.000 la 230.000, în 2005 – la 140.000 (112.000 militari şi 28.000 de civili), astăzi armata română fiind  formată din 75.000 militari şi 15.000 civili. În această epocă apare o nouă categorie de militari, disponibilizaţii, cei care în urma restructurării sunt trecuţi în rezervă, la vârste cuprinse între 40 şi 55 de ani. Numai în cadrul Forţelor Terestre, în anii 2004 şi 2005 au fost disponibilizaţi 5.000 de ofiţeri pe an[26]. Concomitent cu luarea unor măsuri coercitive: nu s-a mai acceptat rămânerea ofiţerilor pe funcţii inferioare gradului, trecerea în poziţia „la dispoziţie“ a celor care doreau să rămână în armată, odată cu anularea sporurilor, ceea ce avea consecinţe financiare serioase la trecerea în rezervă – s-a elaborat şi adoptat în C.S.A.T. o strategie pe termen mediu şi lung pentru rezolvarea acestei spinoase probleme. S-au acordat, ca urmare a aprobării unor legi şi ordonanţe de guvern, pensii corespunzătoare vechimii şi funcţiilor îndeplinite, cumulul pensiei cu salariul era permis şi s-a promis un ambiţios plan de reconversie profesională pentru militarii disponibilizaţi.
În scurt timp toate s-au dovedit simple promisiuni. Începând cu anul 2009, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu şi a membrilor guvernului Boc, s-a dezlănţuit campania împotriva „salariilor şi pensiilor nesimţite. Printr-o campanie mediatică abjectă, ale cărei idei directoare au fost „militarii din perioada comunistă nu au fost militari, ci doar activişti comunişti“, „militarii români nu s-au ocupat decât cu strânsul recoltelor“, „militarii sunt doar nişte puturoşi care stau cu mâna întinsă, politicienii români au indus opiniei publice dispreţul faţă de militarii din epoca socialistă, care nu-şi justifică nicicum pensiile primite. În contrast cu aceştia au fost prezentaţi militarii profesionişti, care îşi riscă viaţa în teatrele de operaţi din afara teritoriului naţional. Ca urmare a acestei campanii, pensiile militare de serviciu au fost desfiinţate, fiind înlocuite cu pensii recalculate în baza principiului contributivităţii, iar celelalte avantaje aprobate în epoca anterioară au fost anulate. Cei care au jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii, cei care au crezut în onestitatea conducătorilor politici, au fost din nou minţiţi, umiliţi şi batjocoriţi. Din nou militarii români au căzut pradă cinismului, duplicităţii şi incompetenţei clasei politice.
O parte a consecinţelor „experimentului Boc“ va fi anulată începând cu luna octombrie 2013, sub efectul protestelor vehemente şi a zecilor de mii de procese declanşate de militarii rezervişti. Nici unul dintre cei care, în această, vreme au comis ilegalităţi şi abuzuri nu va răspunde în faţa legii, justiţia subordonată politic având misiunea de a acoperi aceste acţiuni.
Astăzi, militarii români profesionişti, aflaţi şi ei sub puterea jurământului militar, sunt consideraţi „ca cea mai bună generaţie de luptători pe care a produs-o România[27]. Garantează cineva că asupra lor nu se va abate, mai devreme sau mai târziu, „blestemul militarilor români?
Colonel (r.) Remus Macovei



[1] Mesajul preşedintelui Românie, domnul Traian Băsescu, transmis cun ocazia sărbătorii Zilei Rezervistului Militar, Comunicat de presă, 31 mai 2012.
[2] Mesajul ministrului Apărării Naţionale cu ocazia Zilei rezervistului militar, 30 mai 2014, Comunicat de presă al M.Ap.N.
[3] Remus Macovei, Condamnările generalilor, Editura Dacoromână, Bucureşti, 2012, pag. 118.
[4] ***, Statul Major General 1859-2004. Istorie şi transformare, Ed. CTEA, Bucureşti, 2004, pag. 161.
[5] Remus Macovei, Legalitatea acţiunilor armatei în situaţii de criză internă, Ed. Muntenia, Constanţa, 2002, pag.122-131.
[6] Cornel I. Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeş, Cornel Andonie, Ioan Dănilă, Romeo Avram, Armata Română - 1941-1945, Ed. Rai, Bucureşti, 1996, pag. 96.
[7] ***, „Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste“, Comunicări prezentate la Simpozionul “Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură“, Ediţia a II-a, Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Piteşti, 2003; pg. 18-29.
[8] Mirela Corlăţean, „Elita militară, o epurare perfectă“, cotidianu.ro, 12 octombrie 2006.
[9] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români (1945-1964), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997, pag. 11.
[10] Colonel Petre Otu, „Armata în vizorul biroului politic (1945-1960)“, Revista Document, nr. 3(11)/2000, pag. 54-59.
[11] Nicolae Dăscălescu, Nicolae Dăscălescu, generalul soldat, Ed. Militară, Bucureşti, 1995, pag. 201.
[12] Ibidem, pag. 203.
[13] Mirela Corlăţean, op.cit.
[14] Florin Şperlea, De la Armata Regală la Armata Populară. Sovietizarea Armatei Române (1948-1955).
[15] Legea 226/2011, art. 3.
[16] Dan Cernavodeanu, Dramatica situaţie a membrilor armatei regale în anii comunismului, Conferinţă ţinută la Cluj (3 mai 1996) la Simpozionul “Armata română în comunism”, organizat de Fundaţia Culturală Memoria – filiala Cluj.
[17] Constituţia Republicii Populare Române, Buletinul Oficial nr.1/27septembrie 1952.
[18] Ibidem.
[19] Florin Şperlea, op. cit., pag. 116.
[20] Constituţia Republicii Socialiste Române, text republicat în Buletinul Oficial nr. 65 din 29 octombrie 1986.
[21] Legea nr. 14/1972, art. 26, Buletinul Oficial nr. 160/29 decembrie 1972.
[22] Remus Macovei, Condamnările generalilor, pag. 118.

[23] ***, Statul Major General, 1859-2004. Istorie şi transformare, Ed. CTEA, Bucureşti, 2004, pag. 219 -220.
[24] Constituţia României, Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.
[25] Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Monitorul Oficial nr. 990/12 decembrie 2006.
[26] Gen. dr. Ioan Sorin, Aspecte de parcurs în drumul spre NATO, Gândirea Militară Romnânescă nr. 2/2014, pag. 21.
[27] Răzvan Marica, Active News, Declaraţie Joe Biden, 20 mai 2014.