sâmbătă, 23 august 2014

O viziune politica noua



O viziune politică nouă

Ilie Catrinoiu
Într-o conferinţă ţinută la Sâmbăta de Sus de către dr. Călin Georgescu împreună cu părintele Constantin Necula s-au trasat liniile de forţă pentru o nouă viziune politică plină de faptă creştină. Mărturisesc că în ultimii 24 de ani nu am auzit vreun politician sau vreun membru din rândul clerului ortodox care să deconspire, atât cu rigoare ştiinţifică cât şi cu cuvânt duhovnicesc, marea finanţă care conduce lumea, dar şi civilizaţia construită de către marea finanţă. După aproape 50 de ani de dictatură comunistă şi încă 24 de ani de capitalism sălbatic am asistat din întâmplare la o expunere care certifică genialitatea politică a neamului românesc.
Mântuirea, spune părintele Necula, se dă omului de la Dumnezeu numai dacă omul se îngrijeşte să ducă o viaţă curată în cele 3 direcţii fundamentale: 1) relaţia personală a omului cu Dumnezeu, 2) relaţia omului cu semenii şi 3) relaţia omului cu neamul din care face parte. Când doar una din aceste direcţii nu se ia în calcul, sau se construieşte greşit pe ea, atunci omul nu se mântuieşte.
Ţăranul român avea o vorbă: „Peştele de la cap se împute“. Starea dezastruoasă în care au ajuns românii azi, atât morală cât şi materială, este efectul măsurilor falimentare neoliberale puse în practică de către establishment-ul politico-intelectual postcomunist. Cu o clasă de mijloc de doar 5 la sută, cu 80 la sută dintre români trăind în sărăcie şi cu 15 la sută super-bogaţi, societatea românească se află azi în colaps, e complet scindată, iar securitatea naţională e pusă grav în pericol. Dr. Călin Georgescu, extrem de bine documentat, afirmă că trăim în faliment şi suntem condamnaţi la neputinţă pentru a fi exploataţi. De către cine? De către corporaţii şi marea finanţă. Creditarea excesivă a ideologiei consumiste a dus populaţia în sclavagism fără să îşi dea seama, spune expertul în Dezvoltare Durabilă: se cumpără ce nu ai nevoie cu bani pe care nu îi ai. Nu credeam că voi auzi vreodată în România asemenea afirmaţii extrem de dure la adresa sistemului, dar în acelaşi timp extrem de bine fundamentate în realitate. Corporaţiile subminează viitorul şi naţiunile distrugând leadership-ul politic şi mediul înconjurător. Ştiţi că doar o singură corporaţie deţine peste 70 la sută din apa potabilă din lume, cumpără o tonă de metru cub cu 3, 5 $ şi o vinde cu 2 milioane de dolari. Pe bună dreptate ne putem întreba: este ideologia profitului a capitalismului financiar în armonie cu accesul liber al omului la sursa de apa, cu ecosistemele vitale ale naturii şi cu ortodoxia? În mod sigur nu. Lăcomia, asuprirea omului şi exploatarea industrială a creaţiei lui Dumnezeu pentru profit sunt păcate condamnate de Biblie, iar când pe aceste păcate se construieşte o întreagă civilizație, atunci la un numit punct istoric totul se prăbuşeşte.
Actualul sistem economico-politic e în colaps din 2008. Părintele Constantin Necula nu a avut reţinere în a afirma că orice zidire materială trebuie să fie ancorată în rugăciune, asceză şi cunoaştere pentru a fi veritabilă. Dr. Călin Georgescu a atras atenţia ferm că, în jurul anului 2020, umanitatea va fi cuprinsă de criza alimentară şi a apei potabile cauzată, pe de o parte, de scumpirea din ce în ce mai mult a ţiţeiului pentru că se împuţinează, iar, pe de altă parte, de poluarea care a atins cote maxime şi nu mai permite pământurilor arabile să dea producţie maximă.
Programul domnului Călin Georgescu e simplu: întoarcerea la pământ ca sursă primară de prosperitate, crearea mecanismelor de finanţare/creditare alternativă a ţăranilor ca bază de dezvoltare a clasei de mijloc şi realizarea unor politici sustenabile cu rată de şomaj zero! Într-adevăr un mare proiect naţional nemaiîntâlnit în politica noastră de la Spiru Haret încoace, un proiect în jurul căruia ar trebui să se coaguleze toate forţele politice şi toată suflarea neamului. Cum ar fi ca în România şomajul să nu existe? Imposibil de gândit din perspectiva neoliberalismului, dar regulă de bază pentru politicile de mediu ancorate în Scriptură. O viziune politică nouă la care românii pot, în sfârşit, să se implice necondiţionat.
21 august 2014


ADDENDA
            Într-adevăr, în textele sale, d-l Călin Georgescu face o expunere corectă a cauzelor care au provocat situaţia existentă şi o previziune plauzibilă a viitorului apropiat sau mai îndepărtat. Sunt şi alţi politologi şi futurologi preocupaţi de starea actuală a societăţii şi de viitorul ei şi care au concepţii apropiate. Dar, chiar dacă au o dimensiune viabilă de militantism ideatic, din prognozele lor, ca şi din acelea ale d-lui Călin Georgescu lipseşte latura acţională, pragmatică: forma de înlăturare a „establishment-ului politico-intelectual postcomunist“.
            Despre intelectuali, cineva a spus că dovedesc, într-o proporţie covârşitoare, o doză de laşitate care îi fac ineficienţi în acţiunea de transformare în bine a societăţii sau măcar de a lua atitudine faţă de marasmul în care au ajuns din cauza politicienilor. Iar despre „clasa politică“ actuală, în ceea ce mă priveşte, am relevat deseori că manifestă un cleptotropism funciar: politicienii, în cvasitotalitatea lor, nici nu sunt politicieni, în sensul propriu al termenului – adică indivizi care luptă pentru prezervarea şi dezvoltarea interesului public –, ci doar politicaştri – adică indivizi care caută să acceadă în roluri politice doar pentru a se îmbogăţi furînd din averea publică. Şi poporul român mai are un proverb adecvat acestei laturi sociale: „Cîinele nu pleacă de la măcelărie!“ Într-adevăr, chiar dacă dai cu băţul în el, cîinele se îndepărtează puţin, apoi  se întoarce spăsit, pe furiş, la ciolan. Or, în cei 25 de ani de supremaţie a cleptocraţiei, în nici un politician dovedit ca parvenit şi ca îmbogăţit ilicit nu s-a „aruncat cu băţul“. Fiindcă noua clasă politică apărut „spontan“ după retrovoluţia din decembrie 1989 a avut grijă să introducă în Constituţie două prevederi favorabile hoţilor: să elimine pedeapsa cu moartea şi să afirme că „averea dobîndită se prezumă a fi dobîndită în mod licit“; prin aceasta, faimoasa „lege 18 a ilicitului“, încă în vigoare, a devenit inoperantă. În schimb, a devenit foarte activă jefuirea averii publice şi în România au apărut miliardari în dolari şi în euroi cu averi pe care alde Rockefeller le-au strîns într-un secol sau două, nu în două decenii!
            Dar poporul român nu are în spate un mileniu de democraţie şi nu e capabil să facă o revoluţie de catifea pentru a înlătura capitalismul sălbatic, băncile străine şi corporaţiile transnaţionale, ca islandezii. Revoluţia electorală a devenit caducă, deoarece toate alegerile din ultimii 25 de ani au fost falsificate. Deci, e nevoit să facă o revoluţie autentică şi violentă, a românilor pentru români şi să lichideze cleptocraţia, actuala clasă politică.

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu 

Un comentariu:

  1. 1)-daca parintele Necula este MANDATAT sa judece si sa dea certificate de mantuire OK vorbim !
    2)-daca doctor Georgescu este MANDATAT sa organizeze traiul a milioane de oameni OK vorbim !
    3)-dar de la cine au MANDATE ?
    4)-daca nu au decat de la dv. atunci
    VORBITI voi cu voi asa cum o fac "indrumatorii neamului romanesc"
    de cand a fost "patentat". Dar aveti de grija ! Proprietarii patentului vor cere
    si ... rezultate. Go to the training !

    RăspundețiȘtergere

Este binevenit oricine doreste sa comenteze! Rugam sa va inserati numele si datele de contact, din respect fata de cititori. Atacurile la persoana, injuriile, opiniile fara legatura cu subiectul prezentat vor fi sterse. Persoanele care doresc raspunsuri sau precizari oficiale, trebuie sa se adreseze conform "Normelor de comunicare in cadrul SCMD" (afisate pe pagina Secretariatului General al SCMD).