In memoriam Corneliu Ghiciu
– ultimul descendent al familiei marelui om
politic Take Ionescu
În
urmă cu un an, la 5 octombrie 2011, Corneliu Ghiciu, ultimul descendent al
fostului prim-ministru Take Ionescu, a decedat într-un total anonimat în Bucureşti.
Circumstanţele morţii au fost mai mult decît dubioase. A fost înmormîntat în
Cimitirul Dămăroaia, fig. 21, loc. 18.
În
Cimitirul Bellu Ortodox, unde există mormintele membrilor familiilor Take
Ionescu, nu a putut fi înmormîntat, deoarece aceste morminte au fost profanate şi
înstrăinate. Mormîntul din fig. 20 loc 4 al prof. dr. Toma Ionescu, fratele lui
Take Ionescu, a fost însuşit de evreul Weisman, metamorfozat în Viţelaru, venit
din prăpăstiile Siberiei, iar mormîntul celuilalt frate din figura 57, loc. 40,
al prof. Ioan Constantin Ionescu, a fost însuşit de evreul Zahacinski,
metamorfozat în Iosupescu, venit din Galiţia. Pentru a şterge orice urmă de
existenţă a românilor de pe aceste meleaguri, osemintele românilor sunt scoase
din morminte şi aruncate la canal. Iată unde au dus bunătatea, toleranţa, nepăsarea
înrudită cu nesimţirea şi chiar prostia românilor. Chiar mausoleul lui Take
Ionescu, din incinta Mănăstirii Sinaia, a fost profanat de evreica Woroniecki şi
nepotul ei Călin Mircea Popescu Nasta.
Dorinţa
lui Cornel Ghiciua fost să fie înmormîntat în Comuna Devesel, jud. Mehedinţi, lîngă
părintii lui. Nu am înţeles de ce nu i s-a respectat dorinţa.
Decesul lui Corneliu Ghiciu este un mare
mister. Este adevărat că mulţi au dorit să-i închidă gura, în special mafia
evreiască a retrocedărilor, unii membri ai familiei care au vrut ca el să
nu aibă dreptul la moştenirea averilor părinţilor şi două persoane din Bucureşti,
suspecte, care s-au apropriat de el sub pretextul că îl ajută. În realitate au
dorit şi chiar au reuşit să pună mîna pe banii, bijuteriile şi bunurile cu care
a venit din Australia. Ce naiv a fost Corneliu Ghiciu!
Este
adevărat că, după revenirea în România, după o absenţă de 50 de ani, şi-a creat
mulţi duşmani. În mod deosebit s-a implicat în recuperarea bunurilor imobile
care au aparţinut lui Take şi care au fost lăsate prin testament Academiei Române.
Este vorba de imobilul din Str. Arh. Ion Mincu nr. 19 din Bucureşti, unde a
funcţionat o secţie a Muzeului Naţional de Artă, imobilul din Str. Take Ionescu
nr. 25 din Bucureşti, unde a funcţionat Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, Castelul din oraşul
Sinaia, Str. Take Ionescu, unde a funcţionat Căminul de copii „30 Decembrie“ şi
muzeul familiei Take Ionescu.
Cum
a devenit moştenitoare a bunurilor mobile şi imobile ale lui Take Ionescu menajera
Woroniecki este un mister. Dar şi mai mare mister este cum a ajuns nepotul d-nei
Woroniecki, numitul Călin Mircea Popescu Nasta, născut în 1921, domiciliat în
Bucureşti, Str. Chopin nr. 13 A, sector 2, moştenitorul marelui om politic.
În
certificatul de moştenitor nr. 504/10 Septembrie 1975, prezentat de numitul Călin
Mircea Popescu Nasta, scrie că Woroniecki îi lasă moştenire: două vase mici
bronz turnat, patru portrete de familie, trei etajere, una canapea catifea, două
carpete uzate, un pat catifea uzat, două scaune fotoliu, suma de 34.103 lei şi
cota indiviza de 1/3 (o treime) din dreptul de concesiune asupra locului de înmormantare
situat în Cimitirul „Şerban Vodă“ din Bucureşti, fig. 5, loc. 35.
Unde
scrie că acest individ, Călin Mircea Popescu Nasta, moşteneste cele trei
imobile (o secţie a Muzeului Naţional de Artă, din Str. Arh. Ion Mincu nr. 19
din Bucureşti; castelul din Oraşul Sinaia, Str. Take Ionescu, nr. 2, şi
imobilul din Str. Take Ionescu, nr. 25 din Bucureşti, unde mai functioneaza Institutul
de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“),
pînă în luna octombrie, cînd este termenul fixat de instantele de judecată
pentru evacuarea clădirii). În ce ţară trăim? Cine o fi în spatele acestui
evreu? Cine este el? La nici una din
cele peste 70 de şedinte de judecată nu s-a prezentat. Am credinţa şi
convingerea că se va găsi un om care să aibe demnitatea, curajul, onoarea şi mîndria
să şteargă acestă ruşine a Neamului Românesc.
În pag. 2 a testamentului (cf. facsimil), la
pct. 3 figurează un anume Anatolie Măcriş. El este acelaşi Anatol Măcriş, care,
după evenimentele din 1989, s-a apucat de scris. Printre altele, a publicat şi
un volum de memorii, MISCELLANEA. După cum vedeţi în pag. 170, el scrie: « (…)
În perioada de după 1989, am publicat numeroase cărţişi articole. Dintre
acestea, 6 [corect se scrie: „şase“] cărţi tratează problemea
găgăuzilor. Trăind în zonă, am început încă elev fiind, să mă interesez de
etnogeneza, de istoria
şi de limba găgăuzilor. (…) Celelalte cărţi, (sic) conţin segmente şi fragmente de istorie: participarea cumană
la organizarea primelor principate româneşti, cetăţi în statele româneşti în
mileniul întunecat, istoria şi cultura sudului Basarabiei – ţinutul meu natal (…).
Imediat după revoluţia din anul 1989, a venit
şi a locuit cîteva luni, la noi, Neagu Djuvara. În cartea sa „Amintiri din
pribegie“, scrie despre prima sa locuinţă din Bucureşti, după revoluţie, la noi».
Ca preambul pentru alte articole viitoare,
precizăm, dacă mai era nevoie, că Anatol Măcriş s-a preocupat de problema
găgăuţilor fiindcă el însuşi era găgăuţ-cuman. Mai precis, jidan-găgăuţ.
Este evident că nu întîmplător Neagu Djuvara a tras la el acasă, unde a locuit
o vreme. De asemenea, este evident că ideea aşa-zisei preponderenţe a cumanilor
în formarea şi conducerea primelor principate româneşti consemnate de
istoriografie – idee absurdă vehiculată de Neagu Djuvara – a fost „împrumutată“
de la Antol Măcriş, pentru că, aşa cum am mai scris, pe Neagu Djuvara nu-l
ducea mintea la aşa ceva; mai ales că, în Occident, acest istoric
postdecembrist improvizat a fost ocupat să denigreze România la oficina C.I.A.,
Europa liberă!
Ceea ce nu se ştie, dar trebuie să afle cît mai
mulţi români, sunt şi următoarele fapte. Mama lui Anatol Măcriş, Zenaida, a
fost soră cu Ecaterina-Alexandrina Woroniecki (18 sept. 1891-5 august 1975), cu
Florica (1913-1965) – căsătorită cu poetul proletcultist Eugen Jebeleanu (alt
jidan camuflat sub nume de român!), cu Marcela (1915-1984) – căsătorită cu
scriitorul Vladidmir Colin (alt „român verde“); toate aceste patru surori au
locuit, împreună, în casa din str. Arh. Ion Mincu nr. 19. Şi – reţineţi! – mama
lui Vladidmir Colin, Ella, era soră cu
Ana Pauker! Iar mama lui Neagu Djuvara este verişoară cu Ana Pauker! Conchidem,
cu necesitate, că Neagu Djuvara este şi el jidan-găgăuţ-cuman! Vedeţi ce
legătură inextricabilă – chiar dacă e camuflată sub nume româneşti – există
între aceste „elite româneşti“?! Vorba lui Marx: „O chestiune curat
jidănească!“
Aşa au intrat averile familiei IONESCU (Take,
Toma, Victor şi Constantin) în mîinile descendenţilor Anei Pauker! Vedeţi de ce
mafia jidănească a impus României retrocedarea averilor dobîndite, oricum, prin
rapt, pentru care se plătiseră, deja, despăgubiri la emigrare?!
Dar instanţa de judecată era formată numai din
orbi – ca statuia emblematică a Justiţiei – sau erau orbiţi de anumite hîrtii lucitoare,
care se mai manevrează în Ju$tiţi€? Dar conducerea Academiei Române şi,
respectiv, a Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“ de ce nu au manifestat nici o obiecţie, căci,
după lege, erau întrutotul îndreptăţite să se opună retrocedărilor?!
Alt mister, dintre atîtea alte fapte oculte ale
mizerabilei Tranziţii spre „democraţie“!
Corneliu Ghiciu şi-a lăsat, în Australia,
copii şi nepoţii şi a venit în România pentru a construi un spital de copii în
judeţul Mehedinţi. A fost unul dintre adevăraţii patrioţi şi naţionalişti,
un susţinător înflăcărat al Uniunii Vatra
Românească. La Sidney, în Australia, o vreme îndelungată a fost chiar şi
secretarul filialei Uniunii Vatra Românească.
Deşi a fost obligat să trăiască o jumătate de
secol departe de ţară, nu şi-a uitat nici o clipă Patria.
Dumnezeu
să-l odihnească în pace!
5 octombrie 2012 Voicu
TUDOR
