Arhitectul CEZAR LĂZĂRESCU
1923-1987
– 25 de ani de la moarte –
Anul
acesta, la 30 martie, s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Cezar
Lăzărescu, arhitect, profesor de arhitectură, omul care a schimbat înfăţişarea
Bucureştiului.
Puţini cititori ştiu
cine a fost arhitectul, profesorul şi omul Cezar Lăzărescu. Unii l-au iubit şi
apreciat foarte mult, iar alţii l-au duşmănit cu aceeaşi forţă. Cezar Lăzărescu
s-a născut la 30 octombrie 1923 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali,
tatăl militar şi mama pictoriţă. Din partea tatălui, bunici erau din Valea
Stanciului, pe Jiu. Copilăria şi-a petrecut-o în cetatea lui Bucur, în Valea
Izvorului. A urmat cursurile liceului Gheorghe
Lazăr şi a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, cu calificativul Magna cum laudae.
A fost profesor de
arhitectură la Institutul de Arhitectură Ion
Mincu, astăzi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti; a fost rectorul Institutului de Arhitectură
Ion Mincu în intervalul 1970-1977
(două mandate); a fost preşedintele Uniunii Arhitectilor (1971-1987); a fost
numit, în 1972, în conducerea Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, cu sediul
la Paris. Printr-un decret din 28 iunie 1972 al Consiliului de Stat, i s-a
acordat titlul de Profesor Universitar
Emerit.
Între anii 1955-1960 a
coordonat şi a participat la proiectul pentru litoralul românesc, unde şi în calitate
de arhitect a proiectat multe dintre construcţiile noi de pe litoralul românesc.
Arhitectul Cezar Lăzărescu
a proiectat 11 lucrări de urbanism şi 67 lucrări de arhitectură. A publicat 11
lucrări şi 50 de articole de specialitate – urbanism şi arhitectură. Pe lîngă
lucrările menţionate mai sus, cele mai importante proiecte realizate de el sunt
următoarele: clădirea Aerogării din cadrul Aeroportului Otopeni; Palatul
Sporturilor şi Culturii Bucureşti; Sala OMNIA (sala congreselor); Ambasada României
la Beijing; Ambasada R.P. Chineze din Bucureşti; Turnul de Televiziune din
Bucureşti; Palatul prezidenţial din Sudan; clădirea Parlamentului din Sudan;
Biblioteca Naţională din Capitală; Casa de Cultură şi clubul cu sală ale oraşului
Piteşti; Palatul Administrativ Focşani; vilele şi hotelurile de pe litoral, de
la Mamaia la Mangalia etc.
Proiectul Bibliotecii Naţionale
din Bucureşti a fost ultima lucrare a prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu. Din
nefericire, disparitia lui fulgeratoare l-a impiedicat să continue şi să-şi desăvîrşească
proiectul iniţial.
Biblioteca Naţională a
României are la baza studiile arhitectului Cezar Lăzărescu, începute în 1985 şi
va rămîne unul dintre cele mai impresionante edificii bucureştene; pentru
detalii, vedeţi cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh. Cezar
Lăzărescu de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea, Editura Capitel,
2003, Bucureşti).
Arhitectul prof. dr. Cezar Lăzărescu a fost primul proiectant al
Casei Poporului. Nici nu se putea altfel. Conducerea statului nu putea să încredinţeze
o asemenea lucrare unei arhitecte stagiare. Mira Anca Victoria Petrescu-Mărculeţ
(născută la 20 martie 1949, Sighişoara), care pretinde că este arhitectul şef
al Palatului Parlamentului, abia terminase facultatea cînd se începuse, deja,
construcţia Casei Poporului. Proiectul era de mult terminat. Lucrarea de
proiectare începuse din anul 1977 (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anca_Petrescu
). La proiectarea Casei Poporului au lucrat peste 400 de arhitecti, dintre
cei mai valoroşi. Dacă este să fim corecţi, adevăratul şef de proiect
coordonator al Casei Poporului a fost preşedintele Nicolae Ceauşescu.
Arhitectul Cezar Lăzărescu a fost apreciat şi s-a bucurat de toată consideraţia
conducătorilor statului român: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Construirea Casei Poporului (acum Palatul
Parlamentului) a început în primele luni ale anului 1983, iar proiectul era de
mult terminat. Nici nu se putea începe construcţia unui asemenea edificiu fără
o documentaţie elaborată, verificată şi aprobată. Arhitecta Anca Petrescu, care
pretinde că ea este proiectantul edificiului CASA POPORULUI, era la vremea
respectivă arhitect stagiar, fusese secretar al biroului U.T.C. pe facultate,
fusese un an repetentă şi era în grupul beţivilor din preajma lui Nicu Ceauşescu.
Banda care se lipise de
Nicu Ceauşescu, formată, în majoritate din evrei, ţigani, iudeo-ţigani şi
sectanţi, urmăreau, de fapt, crearea imaginii de antisemit a preşedintelui Nicolae
Ceauşescu şi au reuşit. Această gaşcă era, de fapt, în slujba complotiştilor
internaţionali şi interni, care urmărea, în principal următoarele: România să
fie lichidată ca stat şi poporul român ca naţiune, împroprietărirea „evreilor“
autohtoni şi a evreilor care vor invada România cu bunurile materiale şi spirituale
ale patriei noastre, alungarea românilor de pe meleagurile lor strămoşeşti şi
chiar schimbarea denumiririi teritoriului care ar mai fi rămas. Se urmărea dezrădăcinarea
poporului nostru din patria lui. În mare parte, acţiunile complotiştilor
internaţionali şi interni au reuşit. România după 1989 a devenit un teritoriu
administrat de iudaismul mondial, iar, cu timpul, îşi va schimba şi denumirea. Românii
vor deveni nişte grupuri răzleţe, rătăcite în istorie, fără patrie, o
curiozitate etnică.
Pe Nicolae Ceauşescu nu-l
puteau înlătura de la conducerea Statului Român decît dacă îi creau o imagine
de antisemit. Nicolae Ceauşescu nu era antisemit, era chiar prietenul evreilor din
toată lumea – inclusiv al statului Israel, cu care, cum se ştie a păstrat
continuu relaţiile diplomatice (pe cînd toate celelalte ţări socialiste le
rupseseră) şi chiar a mediat legături între Israel şi ţările arabe etc.; avea
evrei în familie şi suprasaturase toate instituţiile statului român cu evrei.
Comitetul Central al P.C.R., guvernul, conducerile ministerelor şi întreprinderile
statului, presa, Radioul, Televiziunea, Agerpres-ul erau pline de evrei. Aşa a
fost posibilă baia de sînge din decembrie 1989 şi păcălirea românilor. Nimeni
nu a vrut schimbarea sistemului socialist, pentru că românii ştiau că, prin trăsătura
sa, capitalismul este antisocial şi antiuman. Socialismul este sensul universal
al Istoriei în proxima etapă. Se vede de 23 de ani, de cînd a fost asasinat preşedintele
Nicolae Ceauşescu, iar complotiştii internaţionali şi interni au impus sistemul
capitalist: ţara este o ruină şi e deposedată de aproape toate bunurile
materiale şi spirituale.
În România, înainte de
1989, Naţionalismul învinsese Comunismul. De aceea l-au asasinat complotiştii
internaţionali şi interni pe preşedintele României Nicolae Ceauşescu. România,
după 1989, a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial cu sediul la
New York, iar românii au devenit nişte robi, nişte slugi la străini. Ne merităm
soarta. Am avut milă de alogeni.
Mulţi s-au întrebat cine îl sfătuia pe preşedintele
Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură. Nu ştia nici arhitectul Cezar Lăzărescu.
Cu cîteva zile înainte de a muri (22 iunie 1992), academicianul arh. prof. Grigore
Ionescu a mărturisit că el este cel care l-a îndrumat pe Nicolae Ceauşescu în probleme
de arhitectură şi urbanism. Grigore Ionescu este înmormîntat în cimitirul Bellu
Militar fig. 5, loc 5, la 10 m depărtare
de mormîntul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Statul Român are numai cinci arhitecţi, membri ai Academiei Române: Petre
Antonescu (29 iunie 1873-22 aprilie 1965), Nicolae Ghica- Budeşti (22 decembrie
1869-16 decembrie 1943), Duiliu Marcu (23 martie 1885-9 martie 1966), Octav Doicescu
(8 ianuarie 1902-10 mai 1981) şi Grigore Ionescu (11 ianuarie 1904-22 iunie
1992). Toţi aceşti arhitecţi-academicieni i-au fost profesori arhitectului Cezar
Lăzărescu.
Teatrul Naţional din
Bucureşti a fost proiectat de arhitectul Romeo Belea. Preşedintele Nicolae Ceauşescu
a fost aşa de supărat cînd a văzut cum arată clădirea în 1975, încît a comandat
imediat o modificare de proiect, însărcinîndu-l pe Cezar Lăzărescu cu
reproiectarea acestui edificiu. Nicolae Ceauşescu i-a transmis, prin arhitectul
Constantin Jugurică, lui Cezar Lăzărescu următoarele: „Spune-i să se uite şi el
la ceea ce au făcut înaintaşii lui“, îndreptînd braţul spre lucarnele din
acoperişul clădirii Universităţii, realizate de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti.
Preşedintele României Nicolae Ceauşescu avea un cult pentru arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti.
Nicolae Ceauşescu desena cu un stilou gros ceea ce dorea – după cum relatează d-l
arhitect C. Jugurică, care era, în aceea vreme, directorul tehnic al
Institutului Proiect Bucureşti. Unii spun că Nicolae Ceauşescu avea chiar
talent la desen. De asemenea, i-a spus să meargă în strada Mihail Moxa, nr. 5,
să vadă cum arată clădirea care a aparţinut generalului Radu Rosetti, şi
edificiul Muzeul Ţăranului Român, ambele proiectate de arh. Nicolae Ghica-Budeşti.
Decizia de modificare a faţadelor este pusă şi pe seama posibilelor eventuale pretenţii
de daune pecuniare şi morale pe filieră franceză, cauzate de plagierea faţadei după
celebra lucrare La Chapelle
Ronchamp a lui Charles
Edouard Jeanneret (1887-1965), cunoscut sub şi mai faimosul nume Le Corbusier, arhitect francez de
origine elveţiană.
Fotografiile clădirii
Teatrului Naţional în 1975, înainte de modificările proiectate de arh. Cezar Lăzărescu
şi după acestea – până cu câteva luni în urmă –, sunt prezentate în cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh.
Cezar Lăzărescu, de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea. Clădirea iniţială,
din 1975, semănă cu o pălărie evreiască. Este trist, chiar dureros, că, în prezent,
arhitectul Romeo Belea, proiectantul iniţial al clădirii Teatrului Naţional din
Bucureşti, a acceptat să se refacă faţada imobilului, spre a se reveni la
faţada sa, din 1975, prin care l-a plagiat pe Le Corbusier. Probabil a făcut
aceasta faptă ca o recompensă pentru primirea sa în Academia Română. Nu poţi să
crezi! Te doare că trebuie să crezi! Generaţiile viitoare nu vor fi aşa de
indiferente că actualii conducători ai Statului Român doresc o Românie fără români.
Nu este îndepărtată vremea cînd va fi arătată poporului român adevărata valoare
a fiecărui individ. Înseamnă că Nicolae Ceauşescu nu era un om nepregătit, cum încearcă
o mînă de conspiratori şi de infractori de drept comun, în majoritatea lor
alogeni, să împroaşte cu noroi familia Ceauşescu şi poporul român. Totodată,
apelăm la Ambasada Franţei la Bucureşti – personal la Excelenţa
Sa Phillipe Gustin – să impună Guvernului României să oprească lucrările de
remodificare a faţadei Teatrului Naţional, comise spre a se reveni la forma
plagiată după Le Corbusier. În caz de refuz, Franţa să intenteze statului
român proces de plagiat şi să ceară daune materiale, pe care să le plătească
primarul Sorin Oprescu şi cei din clica ocultă care au manevrat această acţiune
dolozivă. Discreditîndu-l pe Nicolae Ceauşescu,
autorii şi profitorii complotului internaţional antiromânesc din decembrie 1989
se tem că vor rămîne în istorie nu ca bravii eroi, aşa cum şi-ar dori-o, ci ca
asasini, ceea ce şi sunt cu adevărat. Trebuie să remarcaţi că, prin corecturile
sale, Nicoale Ceauşescu le ceruse arhitecţilor să se inspire din faţada
Teatrului Naţional aşa cum arăta înainte de a fi distrus de bombardamentul anglo-american
din 4 aprilie 1944!
Am încremenit cînd am
văzut că pe clădirea Teatrului Naţional a apărut, din nou, pălăria evreiască. Au
biruit răul, boala, cancerul, hoţia, Iuda, satana, Antihristul. De unde are
primarul Oprescu bani pentru această nemernicie, dar nu are bani pentru alte
lucrări, cu adevărat importante pentru Capitală? Cum de nu are un pumn de euroi
să
refacă inscripţia BUDAPESTA, de pe Arcul de Triumf, (re)acoperită cu ciment
de vreo zece ani, dar are bani pentru enorma lucrare de refacere a
plagiatului? Oricum, se vede că plagiatul arhitectului Romeo Belea este
recompensat, în loc să fie condamnat, aşa că putem spune că numele său este
predestinat, fiindcă este o adevărată belea! Aşa au inversat valorile
guvernanţii postdecembrişti.
Generaţiile viitoare
de adevăraţi români, dacă vor mai exista, vor şti ce să facă, de fapt, ceea ce
a vrut să facă şi preşedintele Nicolae Ceauşescu, cînd a văzut prima dată clădirea.
În mod sigur o vor demola, aceasta şi pentru a dispărea acuzaţia de plagiat din
partea statului francez.
Mareşalul Ion Antonescu
a avut perfectă dreaptate cînd a declarat: „Mai bine dispărem ca naţie, decît să
devenim slugi la străini!“
Cezar Lăzărescu s-a
stins din viaţă la 30 martie 1987, în urma unui accident vascular cerebral, după
o muncă neîntreruptă, lăsînd în urmă o operă pentru eternitate.
Şi după toată această
activitate şi lucrările pe care le-a proiectat, arhitectul Cezar Lăzărescu n-a
avut parte de recunoştinţa şi nici de mormînt. Omul, profesorul, arhitectul Cezar
Lăzărescu a fost înmormîntat în Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti, fig. d14,
loc. 344. În prezent mormîntul este în paragină, plin de buruieni, crucea din
marmură este spartă şi doborîtă la pămînt, iar inscripţia de pe cruce este
aproape ilizibilă. Mormîntul este împrejmuit cu un gard metalic, parţial
distrus. Locul de înmormîntare a fost atribuit pentru 7 ani şi, în cazul cînd
nimeni nu se mai interesează de mormînt, probabil peste cîţiva ani va fi profanat
şi înstrăinat. Aceasta este recunoştiinţa poporului român?! Uniunea Arhitecţilor
din România ar trebui să se implice.
Guvernele
postdecembriste doresc o Românie fără români şi vor să şteargă orice urmă de
existenţă a Neamului Românesc de pe meleagurile strămoşeşti ale românilor.
Cezar Lăzărescu a avut
mulţi duşmani în timpul vieţii. Mulţi arhitecti l-au denigrat şi i-au creat o
atmosferă defavorabilă. În mod deosebit alogenii conduşi de Horia Maicu şi
Ascanio Damian. Ei nu concepeau că un Român este mai valoros decît ei. Campania
de denigrare a lui Cezar Lăzărescu continuă şi după moarte. Mai întîi, i s-a
furat proiectul care a schimbat înfăţişarea Capitalei. Acum i se fură şi
demnitatea ştiinţifică, printr-o gravă acuzaţie de „naţional-comunism“ – o
absurditate conceptuală.
Locul Arhitectului Cezar
Lăzărescu era la Cimitirul Bellu Ortodox alături de cei 7 mari arhitecţi ai Neamului
Românesc: Ion Mincu (1852-1912) fig. 81, loc 12; Petre Antonescu (1873-1965) fig.
32 bis, loc 11-12; Nicolae Ghica-Budeşti (1869-1943) fig. 124 loc 12; Duiliu Marcu
(1885-1966), parcela academicienilor; Octav Doicescu (1902-1981) fig. 118, loc
95; Grigore Ionescu (1904-1992) fig. 5 loc 5, Cimitirul Bellu Militar; Horia Creangă
(1893-1943) fig. 123, loc 41.
După arhitectul Ion Mincu
(1852-1912), care, spre regretul tuturor românilor, nu este membru al Academiei
Române, arhitectul Cezar Lăzărescu va rămîne o personalitate de frunte a
arhitecturii şi urbanismului din România.
Timpul va rezolva
problema, şi lui Cezar Lăzărescu i se vor recunoaşte meritele.
Naţiunea veşnic recunoscătoare. Spre
glorie şi eternă recunoştinţă!
31 octombrie 2012
Voicu TUDOR
Nota red. În mediul arhitecţilor circulă informaţia că Ascanio Damian se numea
mai înainte Ascanio Druckmann. Ce nume este acesta? De jüden (citeşte: jidan), de german sau de ţigan? Şi de ce şi-a
românizat numele? Nu-i plăcea de el? Dar individul are un frate care nu şi-a
schimbat numele, a rămas la Druckmann! Apleăm la Ministerul Administraţiei şi
Internelor să ne comunice veridicitatea schimbării de nume.
