Cele trei guverne ale Romaniei

Cele trei guverne ale României

Aurel I. Rogojan

Nikolai Ivanovici Buharin, intelectual rus, revoluţionar bolşevic şi important om politic sovietic (1888-1938), remarca, bazat pe realităţi, că în Ţara Sovietelor existau două partide comuniste bolşevice şi tot atâtea guverne. O garnitură politică în libertate şi la putere şi cealaltă privată de libertate, în închisoare.

La distanţă temporală de şapte decenii şi jumătate, România are trei guverne. Guvernul din umbră, cel atotputernic şi real. Guvernul legitim, dar numai aparent. Guvernul trimis la răcoare, format din politicienii care s-au ars cu corupţia.

În urmă cu vreo cinci ani, am publicat un pamflet pseudo-umoristic în care sugeram preşedintelui României să dea paciente unui număr de 17 îmbogăţiţi peste noapte, în schimbul investirii averilor, imposibil de justificat, în mari proiecte naţionale de infrastructură, care să le fie concesionate, lor şi moştenitorilor, pe intervale de 49, ori 99 de ani, timp în care să-şi dobândească, în mod cinstit, partea cuvenită de profit, plus reputaţia de samariteni, demni de un loc în Panteonul (Moral) al Naţiunii.

Din cei 17 „capitalişti“, 12 au primit, deja, ori se pregătesc să primească sentinţa de învestire ca membri ai cabinetului de la răcoare.

Săptămâna aceasta ne-a fost dat să-l vedem cu cătuşe la mâini pe personajul păzitor al integrităţii lumii afacerilor, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, adică tocmai cel chemat să pună cătuşe numeroaselor tentacule ale caracatiţei evaziunii. În aceeaşi zi, pentru fostul vicepremier şi ministru al finanţelor, fin al lui Ruşanu, s-a cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea începerii urmăririi penale, în aceeaşi cauză.

Surse de încredere apropiate atât mediilor judiciare, cât şi celor politice fac vorbire de încă opt asemenea cereri, în viitorul apropiat. Este vehiculată, repetat şi tot mai apăsat, ameninţarea că şi premierul în funcţie ar putea fi deferit justiţiei. Iar motive se spune că ar fi mai multe.

Guvernul din Umbră, cel al sponsorilor politici corupători, este, deocamdată, cel mai bine securizat faţă de organele de impunere a forţei legii.

Când Ovidiu Tender şi Dinu Patriciu au fost găzduiţi în arestul preventiv, faptul în sine îl putem cataloga, acum, drept un avertisment, o punere în gardă pentru ca alţii să nu ajungă şi ei „dezonoraţi“ în public.

Cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu este unul cu totul special, în care scopul nu este impunerea legii şi actul de justiţie, ci o continuă teroare psihică, pentru reducerea la tăcere a puternicului personaj, depozitar al secretelor compromiţătoare ale viitorilor mari perdanţi de onoare, reputaţie, demnitate, cinste, imagine publică, libertate şi averi, dacă Vîntu ar stârni furtuna.

În speţa lui Dan Radu Ruşanu vedem cum preaplinul ciocoismului dă pe afară din latrina politicii. Individului nu i-a fost teamă de nimeni şi de nimic. Nici măcar de oprobriul a 70 la sută din populaţia votantă a României, care le-a dat, lui şi găştilor de mafioţi din politică, aciuaţi prin partide onorabile şi deghizaţi în cetăţeni oneşti, un imens credit în schimbul unor promisiuni, pe care nu le credeam demagogice.

Cu membrii Guvernului din Umbră proveniţi din high life-ul afacerilor, mai treacă-meargă. Dar ce ne facem cu liderii reţelelor interlope care şi-au cumpărat politicieni şi i-au expus în vitrinele Parlamentului sau în înalte demnităţi publice din administraţie?!

Patronii reţelelor internaţionale de prostituţie, cerşetorie, trafic de persoane pe piaţa neagră a muncii, dealerii de voturi în campaniile electorale, perceptorii taxelor de protecţie şi alţi asemenea „întreprinzători“ prosperă în neagra lor clandestinitate, unde nici farurile de ceaţă ale serviciilor secrete nu pătrund adâncile tenebre.

O clasă politică cu legături în astfel de zone ale extremelor societăţii nu poate avea suveranitatea deciziilor şi nici libertate în actele de guvernământ. Numai astfel putem înţelege aiureala, bâlbele, minciunile fără perdea, lipsa de ruşine, amoralitatea, trădarea pe faţă şi, în ultimă instanţă, batjocura şi ruşinea la care ne expun cei cărora le-am dat votul ca să ne reprezinte, nu ca să ne desconsidere şi să ne umilească, încălcându-şi angajamentele electorale şi furându-ne cauţiunea.

Guvernul legitim, dar aparent, nu a valorizat imensul credit naţional. Dimpotrivă, l-a irosit în van, pe dispute de orgolii personale ale premierului. Un premier fără carismă şi talent politic, fără pricepere, manipulat, ori rău intenţionat, în gestionarea resurselor umane, care a propus cele mai multe numiri de miniştri incompatibili, incompetenţi, corupţi ori coruptibili. Am numărat, cel puţin, şaptesprezece astfel de eşecuri, care au demonstrat profunda criză de moralitate a guvernării. Aceasta este, evident, doar partea vizibilă a vulnerabilităţilor la corupţie a aisbergului unei administraţii în mari lipsuri de competenţe şi bune practici de guvernare.

Guvernul legitim nu a fost capabil să conceapă măcar un proiect de lege fezabil, iar actele juridice extraordinare cad, unul după altul, sub ghilotina Curţii Constituţionale.

Guvernul legitim nu a dovedit capacitatea de a elabora o lege a bogăţiilor subsolului în interesul poporului locuitor al ţării, ale cărei resurse sunt puse în joc.

Guvernul legitim s-a compromis în tentative ridicole de privatizări strategice (Oltchim, C.F.R. Marfă), aşezându-se la masa negocierilor cu dubioşi şi potenţiali infractori.

„Elitele politice“ din arcul puterii şi-au ratat până şi marile proiecte ale vieţii lor, cu care sperau să se impună posterităţii: „regionalizarea“ şi „noua Constituţie“ a României.

Inginerul în vehicule rutiere (tot un „auto“ de profesie!) Liviu Dragnea a eşuat în studiile şi propunerile sale asupra regionalizării României. Semn că la Universitatea Ecologică din Bucureşti nu a avut parte de studii prea aprofundate în managementul administraţiei şi că cea mai solidă şcoală pe care a absolvit-o a fost tot cea de bază, urmată în comuna natală, Graţia de Teleorman.

Din partea profesorului George Crin Laurenţiu Antonescu, un excelent orator, şi prin idei, nu doar prin talent, nu ne aşteptam să lase redactarea proiectului noii Constituţii pe seama mercenarilor politici.

Ar fi necesar şi salutar ca cei doi titulari de proiecte să-şi asume incompetenţa şi să ne spună: „Iertaţi-ne, noi plecăm!“.

Guvernul de la răcoare se căleşte pentru bătălii viitoare. Rândurile sale se vor întări, cât de curând, cu noi cadre de nădejde. Reciclarea şi perfecţionarea experienţei, conştiinţa sacrificiului şi a martirajului pentru o cauză „numai de ei ştiută“ îi vor face potriviţi paradoxului istoriei „Infractorii de azi, conducătorii de mâine“, căci viceversa s-a întâmplat.

            26 februarie 2014

Sursa: http://www.cotidianul.ro/cele-trei-guverne-ale-romaniei-232923/