MONEDA
NAŢIONALĂ ESTE LEUL, NU „RON“-UL!
Vasile I. Zărnescu
Am publicat în
revistele Economistul, nr.
2206(3232), 8-9 sept. 2006, pag. 3, şi Justiţiarul,
nr. 10(120), 22 sept. 2006, pag. 12, articolul de mai jos, cuprins între cele
trei steluţe.
***
Moneda noastră
naţională este leul. Fie el uşor, jigărit, greu sau nou. După un an de
la introducerea leului nou, lumea a învăţat, deja, că un preţ afişat cu puţine
cifre şi, îndeosebi, cu virgulă, înseamnă valoarea în lei „grei“ sau, mai
degrabă, „noi“. De aceea, după câteva luni, nici nu mai era nevoie de afişarea
celor două forme de exprimare a preţului, în „lei vechi“ şi „lei noi“. Dar
prostia unora este mare, aşa că, totuşi, nu m-am mirat când am remarcat că unii
spun sau scriu, în diverse reclame sau clipuri publicitare, „...costă 25 de
roni!“ Chiar ţăranii în piaţă scriu preţul „1 ron/kg“. Măi să fie! NU există
nici o monedă care să se numească „RON“. Acest simbol, „RON“, este formula
găsită pentru a se indica leul nou, spre a-l diferenţia de leul vechi, numit
ROL, în monetarul trecut în formularele bancare, atunci când se fac
depuneri în ambele feluri de bancnote. Dar, numai cu această ocazie
trebuie folosită denumirea respectivă. După cum, până la introducerea leului
„greu“, nimeni nu a spus că plăteşte în „ROLI“! Unele bănci au început să
elibereze chitanţe cu suma în „ron“ şi nu în „lei“!
Din păcate,
prostia, pe lângă faptul că este mare, este şi cea mai contagioasă boală. E
drept că nu doare, altfel, vorba lui Creangă, „dacă prostia ar duré, ci di
ţîpiti ar mai fi pi lumi!“ De aceea, nu m-am mirat că şi în unele mari
magazine, cu pretenţii, cum sunt, de exemplu, Kaufland, Diverta etc.,
preţurile sunt indicate în „RON“. Şi mai gravă este situaţia unor
întreprinderi, cum este S.C. APA NOVA S.A., care, chiar dacă a fost apropriată
– adică însuşită prin jaf – de către nişte francezi, totuşi, este o
întreprindere românească, fie ea şi privatizată: pe facturile acesteia,
valoarea este indicată tot în „RON“. La fel face firma Reader’s Digest
S.r.l., pe toate înscrisurile sale, deşi se laudă cu intelectualii pe care-i
are acolo. Dar ce să mai spunem de C.E.C., de judecătorii, de T.M.B., unde
tarifele serviciilor sunt date tot în „RON“! La fel, publicaţia oficială Monitorul
Oficial îşi exprimă preţul abonamentelor în „RON“! Marea dezamăgire am
avut-o la Târgul de carte din iunie 2006, unde aproape toate editurile îşi
expuneau preţurile în „roni“. De aceea, nu m-am mai mirat că, inclusiv pe
afişele unor secţii de poliţie, taxele cerute sunt exprimate tot în RON. Dar,
cel puţin, Po-liţia provine din Mi-liţia socialistă şi, se ştie, unitatea de măsură
a inteligenţei era, în vechiul regim, „ţian“-ul: un miliţian avea, deci, a mia
parte dintr-un „ţian“! E explicabil şi scuzabil acolo, la Poliţie, care se
deosebeşte de Miliţie doar prin prima silabă.
Dar NU se poate
admite o asemenea prostie, în continuă contagiune. Apelăm la Primăria
Capitalei, la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Administraţiei şi Internelor
etc., să pună ordine în terminologie, să elimine această inadvertenţă
inadmisibilă şi să amendeze, cu sume mari în „lei noi“, toate instituţiile
subordonate, toate băncile, magazinele, ong-urile, firmele de stat sau private
etc. care, în documentele lor, în reclamele lor din presa scrisă şi
audiovizuală, pe produse etc., folosesc simbolul „ron“, care nu exprimă o
monedă nouă, ci o emisiune nouă de bancnote; după cum apelăm şi la C.N.A. să
amendeze toate televiziunile care transmit reclame cu preţurile în „roni“.
Ministerul de
Finanţe, care are, acum, mari dificultăţi cu funcţionarii, din cauza lefurilor
mici, are ocazia să-şi mărească bugetul prin amenzile încasate de la cei care
vorbesc şi scriu de preţuri, de taxe, de credite etc. exprimate în „RON“ şi nu
în lei. Şi asta imediat! Mai ales că, de la 1 iulie a.c., preţurile vor
fi exprimate numai în lei noi, adică, pur şi simplu, în lei!
Căci, altfel,
intervin, iarăşi, deştepţii din Institutul de lingvistică al Academiei şi, pe
baza prostiei că „Uzul face legea“, vor introduce, aşa cum au făcut cu prostia
„nicio“, o reglementare conform căreia leul nu mai este leu, ci „ron“, după
cum, în străinătate, toţi ţiganii borfaşi, prinşi de autorităţi şi daţi în
presă, nu sunt ţigani, ci „români“. De altfel, de la „ron“ la „rrom“ nu este
mare diferenţă fonetică, favorizând confuziile, mai ales printre străini – spre
bucuria lui Andrei Pleşu, care a anulat Memorandumul HO3/169 din 31 ianuarie
1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, prin care se cerea
eliminarea cuvântului „rrom“ din textele oficiale şi din presă şi, totodată,
cerea folosirea singurului cuvânt adecvat, „ţigan“. Când Pleşu a fost făcut
ministru de Externe (O, tempora, o, mores!), a înlocuit respectivul
memorandum cu directiva folosirii exclusive a aberaţiei „rrom“. Pentru că,
altfel, i-am discrimina pe ţigani. În timp ce ei ne jefuiesc şi ne violentează
în case, pe stradă, la adăpostul „Drepturilor omului“!
Acum ne chinuim să
eliminăm altă aberaţie: simbolul „ron“, devenit substituit de „monedă“
naţională! Să încercăm să contrazicem dictonul Stupiditas contagiosa est!
Dacă Banca Naţională a României nu este în stare să apere
valoarea intrinsecă a monedei naţionale şi o devalorizează, treptat, de 17 ani,
să începem noi să-i apărăm măcar numele.
1 septembrie 2006
***
Între timp,
situaţia nu s-a îmbunătăţit. Cu mici excepţii, dimpotrivă: prostia s-a menţinut
sau s-a extins. De exemplu, cum se poate vedea în facsimilele alăturate, firma
Kaufland a renunţat la folosirea simbolului „ron“ şi îşi afişează preţurile în
lei, dar firma Reader’s Digest a
rămas la prostia de acum şase ani; la fel fac băncile, ca BRD, BCRS, BANKPOST
etc. (vezi facsimilul), deşi acum nu mai este nevoie de diferenţierea între codurile
bancare ROL şi RON, căci bancnotele cu leul vechi s-au retras de vreo cinci
ani! Pe ecranele televizoarelor, toate firmele îşi etalează preţurile
produselor în „roni“, iar posturile de televiziune – indiferent că sunt dintre
„cele mai premiate“, ca Antena 3, sau
mai puţin premiate, ca TVR 1 –
difuzează aceste reclame idioate atît prin conţinut, cît şi prin faptul că
utilizează simbolul „ron“. Ba, mai mult, nici moderatorii –
deşi se împăunează cu meritul că apără corectitudinea şi, implicit sau expres,
limba română, valorile naţionale etc. – cum este, de exemplu, Mihai Gâdea – nu
corectează situaţia, ci, cînd citesc documentele afişate de ei pe ecran,
vorbesc tot de „roni“. Cît despre lefegii de la Consiliul Naţional al
Audiovizualului (C.N.A.), aceştia, evident, nu citesc reviste ca Economistul sau Justiţiarul (şi nici nu îi doare propria lor prostie), ci au grijă doar
de „bilanţurile“ lor, în care evidenţiază de cîte ori Mircea Badea pronunţă
cuvîntul „cur“, în direct, la Antena 3,
ca să amendeze (corect, în acest caz) postul Antena 3, dar C.N.A. nu îi
amendează pe Mircea Dinescu şi pe Andrei Pleşu pentru aceleaşi
insanităţi – proferate, culmea, la adresa preşedintelui Traian Băsescu!
E-adevărat,
de vreo două ori, la Antena 3, mi se
pare – dar nu am reţinut la ce emisiune –, a fost un invitat (al cărui nume nu
l-am văzut afişat pe ecran, din păcate, ca să îl felicit, aici, public) care a
ţinut în mod expres să atragă atenţia: «– Nu „ron“, ci leu!». Moderatorul nici
nu a înţeles observaţia – şi a zis: „Poftim?! “ –, iar preopinentul a fost
nevoit să repete corectura. Dar, desigur, fără efect, fiindcă nici un moderator
nu a băgat la cap observaţia şi s-a menţinut inepţia. Care, cum aţi văzut, s-a
extins: şi premierii, şi miniştrii – fie ei de Finanţe sau nu – pronunţă, în prostie,
„roni“ în loc de „lei“.
Desigur,
veţi spune, ca mulţi care gîndesc superficial, că „ţara arde şi baba se piaptănă“
– precum scrie şi „politologul“ Tom Gallagher, care se lamentează lacrimogen că
„Europa arde, Ponta se piaptănă“.
Pentru că, vedeţi, suntem în plină criză şi ne legăm de lucruri minore. Dar
tocmai aici este
buba: nu este vorba de bagatele şi, chiar dacă par nimicuri, acestea, adunate,
prin confluenţa lor, fac un fluviu de evenimente care pot schimba, dacă nu
Istoria, măcar starea de lucruri sau starea de spirit la un moment dat; şi, cum
se vede se schimbă nu în mai bine, ci în mai rău. Mai important este, însă,
faptul că este vorba de valori naţionale. Deoarece moneda naţională este o
valoare naţională, iar denumirea monedei naţionale, prin tranzitivitate, dobîndeşte aceeaşi valoare. Dar idioţii – fie ei
„idioţi utili“, fie, pur şi simplu, idioţi – vorbesc cu nonşalanţă de „roni“.
Tocmai din cauza unor astfel de „idioţi utili“ ajunşi la guvernare – sau aduşi la guvernare de unele organizaţii
oculte – am ajuns şi în criza economică, şi în criza politică şi în celelalte
crize: a moralei, a sănătăţii, a învăţămîntului, a culturii, a spiritualităţii
şi chiar a securităţii naţionale. De exemplu, în ce ţară din lume un fascist,
un revanşard ca preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, ar fi putut să profereze murdăriile
sale decît în ţara
guvernanţilor impotenţi,
numită România?!
Dacă ar fi execrat respectivele insulte în Rusia sau în S.U.A., ar fi fost
expulzat imediat cu cătuşe la mîini – şi asta în cel mai fericit caz pentru acest
neorevizionist; dar, despre cazul acestui nemernic – „venit în România ca în Parcul Cişmigiu“, cum zisese, în 1999,
aparent vexat, Adrian Năstase despre alţi miniştri unguri –, voi face un
articol special.
Situaţia, respectînd proporţiile, este
aceeaşi în cazul „ronilor“: deşi nu există „roni“, ei sunt „traşi“ în existenţă
de mintea redusă a unora şi menţinuţi acolo de lipsa de minte a altora. Iar în
astă vreme, C.N.A. „veghează“ la păstrarea valorilor naţionale pe bani mulţi cu
efecte dăunătoare! Or, exemplul prost se răspîndeşte mai repede decît exemplul
bun. Dacă premierul şi preşedintele ţării vorbesc de „roni“, fireşte că şi
amărîtul din piaţa de legume îşi afişează preţurile în „roni“. După care îi votează
pe aceiaşi politruci care ne conduc de 23 de ani. Dar, dacă dispare denumirea
„leu“ a monedei naţionale, dispare o valoare a identităţii naţionale. Vedem că,
spontan, poate inconştient sau nu, numele monedei naţionale este dus în
deriziune şi anonimat, fără identitate, prin vocabula „ron“. Simultan, pe lîngă
degradarea numelui monedei naţionale are loc şi devalorizarea ei efectivă, de
23 de ani, prin rata de schimb leu/dolar şi leu/euro. În mod similar cu
degradarea acestei „bagatele“, moneda naţională, are loc, pe tăcute, discret –
din prostie sau din intenţia dolosivă a unora – degradarea şi a altor valori
naţionale, care, cumulate, reprezintă cultura şi spiritualitatea naţională. Şi,
apoi, ne întrebăm, în faţa dezastrului: „Cum a fost posibil?!“
O modalitate facilă şi eficientă
pentru înlăturarea acestei agresiuni axiologice contra monedei naţionale este
difuzarea în cît mai multe publicaţii a acestui material, în speranţa că va fi
citit de cît mai mulţi cetăţeni şi, astfel, problema va ajunge şi la urechile,
în ochii şi în mintea celor care continuă să vorbească de „roni“ – caz în care
se vor „ruşina“ şi vor folosi numai denumirea monedei naţionale.
20 iunie 2012
