Premierii Ungureanu şi Ponta, prieteni
pentru masoni, americani şi Israel!
Cornel-Dan Niculae
Victor
Ponta îşi face cărţile în Israel
Apariţia la vârful politicii româneşti, în anul 2001, a tânărului procuror
Victor Ponta venea după ce acesta a instrumentat un dosar
penal în care i-a făcut jocurile inculpatului israelian Elan Schwartzenberg,
individ care pe atunci, în anii 2001-2004, intermedia relaţiile dintre
politicienii români de la guvernarea P.S.D. şi cei israelieni. Pentru a-l
proteja pe româno-israelian, procurorul Ponta, care era şi asistentul
premierului Năstase la facultatea unde preda acesta, a ignorat chiar şi un
Ordin de sechestru pronunţat împotriva lui Elan Schwartzenberg de către Înalta Curte de Justiţie a Angliei şi Ţării Galilor.
Imediat
încheiată „afacerea penală Schwartzenberg“,
Victor Ponta părăsea procuratura şi devenea şef al Corpului
de Control al primului-ministru Adrian Năstase şi, pe linie politică, şeful
tineretului P.S.D. Aveam să vedem, apoi, cum Schwartzenberg a aranjat întâlnirile
semi-oficiale dintre premierul român Adrian Năstase şi cel israelian, Bibi
Netanyahu.
Ajuns şef al
Partidului Social Democrat (P.S.D.) din România, Victor Ponta a preluat şi
toate conexiunile israeliene ale acestuia, construite de mentorul său politic,
Adrian Năstase (pe larg prezentate în lucrarea Ofensiva iudaismului asupra
României) [1]. Una dintre aceste conexiuni este cea cu oamenii miliardarului
Mordechai (Motti) Zisser, un sionist care este principalul finanţator al
Partidului Muncii din Israel şi care deţine în Bucureşti hotelul Radisson Blue
(fostul Hotel Bucureşti), ca urmare unei privatizări frauduloase.
Aşa se face că,
în 26 noiembrie 2010, Victor Ponta se ducea în Israel însoţit de Daciana Sârbu, soţia sa europarlamentar, ca şi de „pupila“ lui Ion Iliescu, Corina
Creţu. Oficial, cei trei se aflau la Tel Aviv pentru inaugurarea unei nou
înfiinţate filiale a P.S.D. în Israel, dar ei au discutat şi alte treburi cu
Colette Avital, la reşedinţa lui Armand Schor, influent om de afaceri
israelian, reprezentantul P.S.D. pentru Israel şi Orientul Apropiat. Interesul lui Ponta la Colette Avital era faptul că
aceasta ar avea puternice legături la vârful administraţiei de la Casa Albă,
fiind totodată, de câteva decenii,
intima preşedintelui israelian Shimon Peres, iar scopul său era „să prezinte
americanilor, prin intermediul israelienilor,
planul său de revenire a P.S.D. la conducerea României“, dorindu-şi
pentru el însuşi „funcţia de prim-ministru,
pe care vrea să o ocupe în urma unor alegeri anticipate sau la termen... Victor Ponta doreşte să negocieze
susţinerea administraţiei de la Casa Albă prin intermediul
israelienilor“. Raportul S.I.E., prezentat
preşedintelui Băsescu în acele zile, ar fi arătat că Victor Ponta a
convins-o pe Colette Avital „să susţină în faţa lui Shimon Peres, dar şi la Casa Albă, un plan prin care atât
israelienii, cât şi americanii să marşeze în cazul unor alegeri anticipate... la schimbarea guvernului
actual cu un guvern de coaliţie
condus de P.S.D., cu Victor Ponta premier“. Totodată, însă, Ponta
aducea asigurări de fidelitate în privinţa „relaţiilor comerciale şi politice dintre Israel şi România“ şi privind
„poziţia statului român în procesul politic din Orientul Apropiat“,
cum anunţau comunicatele de presă[2].
Până la urmă, Ponta şi Colette
Avital nu erau la prima discuţie. În acelaşi an, prin luna mai, unii lideri ai
P.S.D. avansau ideea ca româno-israelianca
Avital să devină preşedintele României la alegerile din 2014, pe care o
vedeau ca o „doamnă de fier de origine evreiască“, „o Margaret Thatcher a României, o mână de fier
într-o mănuşă de catifea“. Exact după o lună de când s-a discutat în „cercurile
înalte“ ale P.S.D. această propunere, în iunie 2010, Victor Ponta, în calitate
de şef al P.S.D. se întâlnea la New York cu madame Colette Avital, la întrunirea Consiliului Internaţionalei
Socialiste, având o lungă discuţie cu aceasta (conform unui comunicat al P.S.D.), Colette Avital deţinând funcţia de secretar general al Partidului
Muncii din Israel şi fiind o intimă a centrelor de putere ale lumii[3].
Ungureanu nominalizat de Washington
Am văzut, în mare parte din conţinutul acestei lucrări, trecutul, mai mult decât vulnerabil, care îl leagă
pe personajul Mihai-Răzvan Ungureanu de evrei, în general, de organizaţiile americane şi mondiale evreieşti, în
special, de Israel şi interesele lui, mai ales.
Devenit premier al României la începutul lunii februarie 2012 în urma revoltelor de stradă din ţară şi îndeosebi
Bucureşti, urmate de demisia guvernului Emil Boc 5, aveam să aflăm,
ulterior, de la Traian Băsescu că decizia ca Ungureanu să devină premier al
României o luase cu Emil Boc încă din decembrie
2011 (deci fără nici o legătură cu
revoltele populare din ianuarie-februarie
2012). De ce să fi intervenit, însă,
această decizie. Răspunsul stă, cum se aflase deja, în afara ţării.
Cineva din marii
acestei lumii i-a cerut lui Băsescu să îl aducă la guvernarea României pe Mihai-Răzvan Ungureanu, până atunci şef al spionajului
românesc (S.I.E.).
Cum am văzut, M.-R. Ungureanu i-a deschis uşile S.U.A. lui Traian Băsescu
încă din anul 2005 (8-10 martie), când, fiind ministru de Externe, Ungureanu s-a folosit de vechile şi
strânsele sale relaţii cu organizaţiile evreieşti, în frunte cu B’nai
B’rith-ul, pentru a-i aranja anumite vizite şi intrări lui Băsescu în Statele
Unite.
Ei bine, ceea ce nu se ştie, este că, încă de atunci, din 2005, Traian
Băsescu a încercat să îl facă premier pe Ungureanu (ca urmare, probabil,
vizitei din S.U.A., din martie). Povestea,
strict reală, este următoarea: Băsescu a negociat cu premierul Tăriceanu la
Vila Lac 3 ca acesta să îşi dea demisia ca
să forţeze alegerile anticipate (erau siguri că Alianţă „D.A.“ va obţine o majoritate, pe care nu o avea) şi, în
calitatea sa de premier interimar,
să şi organizeze alegerile. Numai că, după ce Tăriceanu a anunţat că
va demisiona, Băsescu a declarat că îl va numi pe Ungureanu premier interimar, fapt ce a făcut ca
Partidul Naţional Liberal să respingă demisia lui Tăriceanu, care şi-a şi retras-o, intrând, alături de
P.N.L., în bine-cunoscutul război de uzură cu Traian Băsescu[4].
Era înainte ca
guvernul Emil Boc să plece în Israel, în noiembrie 2011, când, pe canalele politice neoficiale se aflase că, în urma
vizitei preşedintelui Traian Băsescu în S.U.A., din 13-14 septembrie 2011,
Mihai-Răzvan Ungureanu trebuia scos în prim-planul politicii româneşti
pentru a fi, mai apoi, ales preşedinte al
României, în 2014 (sau mai devreme, în cazul alegerilor anticipate).
Ungureanu se afla şi el alături de Băsescu la Washington[5]. De aceea, un ziar titra:
„Succesorul lui Traian Băsescu“ încă din noiembrie (Cotidianul din 4
noiembrie 2011), arătând că oficialii S.U.A.
i-au cerut lui Traian Băsescu „să-şi găsească repede un succesor de soi la
tronul Cotrocenilor“, căci, „cum România face parte din N.A.T.O. şi U.E., partenerii noştri externi se arată, la rândul lor,
preocupaţi încă de pe acum de cine va
conduce România în epoca post-Băsescu“. Concret, discuţia a fost
impusă de şefa politicii Externe a S.U.A., evreica Hillary Clinton, ca şi de vicepreşedintele american Joe Biden, un
interlocutor curent al lui Băsescu,
după 2009. Numele agreat de toată lumea la Washington a fost cel al lui Mihai-Răzvan
Ungureanu.
„Ca dovadă – scria Cotidianul
–, nici nu au trecut două săptămâni [de
la vizita lui Băsescu în SUA] şi despre Ungureanu se aude că va fi dislocat din
dispozitivul SIE şi aruncat pe scena politică. Scopul: antrenarea lui
pentru Cotroceni... O dată rezolvată Preşedinţia, mai marii Americii şi
României au trecut la guvernul Boc. De care toţi s-au declarat sătui... Conform ecourilor revărsate până pe malurile
Dâmboviţei, partea americană ar fi sugerat o schimbare rapidă şi
majoră...“.
A urmat apoi
discuţia lui Băsescu cu Boc, după ce acesta a fost lăsat totuşi să semneze ca
premier angajamentele României cu Israelul în 23-24 noiembrie 2011 (vezi subcapitolul
Guvernare mixată: israeliano-română, în Cornel Dan
Niculae, Politica filo-sionistă a
României, Editura Carpathia Rex, ed. a IV-a, pag. 261-264), în decembrie 2011 preşedintele cerându-i premierului
Boc ca, în circa o lună, să demisioneze. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm
că, aflându-se în Israel şi fiind îndemnat public (în conferinţa
de presă) de premierul israelian Netanyahu să se alieze Israelului în
atacarea Iranului, Emil Boc a făcut un pas înapoi, declarând că România se raliază sancţiunilor ONU
şi UE la adresa Iranului (prea blânde şi insuficiente, în opinia lui Netanyahu). A mai făcut şi „impoliteţea“ de
a cere să citească acordul româno-israelian, pregătit de gazde,
înainte de a-l semna.
„Premier pentru
război“… susţinut de masoni
Era de
aşteptat, văzând trecutul şi prieteniile sale, ca noul premier numit în februarie 2012, M.-R.
Ungureanu, să fie mult mai săritor pentru interesele
Israelului. Voci publice, ale societăţii civile, au spus-o răspicat: „M.-R.
Ungureanu este prim-ministrul de război al României!“.
Opiniile acestea
se bazau pe faptul că Iranul declarase că va lua drept ţintă orice ţară care
ajută Israelul să îl atace militar: „Orice loc folosit de inamic pentru operaţiuni ostile împotriva
Iranului va fi subiectul unei riposte din partea forţelor noastre armate“, declara textual, prin februarie 2012, vice-comandantul iranian al
„Gardienilor Revoluţiei“ (forţele
militare de elită iraniene), Hossein Salami, conform agenţiei Fars. Cum am văzut, în acest sens, al ajutorării
militare a Israelului, spaţiul României
excelează (cf. subcapitolele Armata israeliană se antrenează în România şi România
la război pentru Israel-2, în op.
cit., pag. 259-261), ceea ce ar fi trebuit să
atragă atenţia autorităţilor române,
care, însă, au tăcut mâlc, spre deosebire de cele bulgare, care, prin vocea
ministrului de externe de la Sofia, Nikolai
Mladenov declara, chiar înainte de sosirea secretarului de stat american Hillary
Clinton la Sofia: „Bazele americano-bulgare din Bulgaria nu vor fi
folosite pentru un eventual atac asupra Iranului“ (conform Sofia News
Agency).
Când
ex-premierul Emil Boc îi respingea propunerea premierului israelian Netanyahu,
în noiembrie 2011, ca România să participe la măsuri mai dure împotriva
Iranului, el, practic, îl contrazicea pe preşedintele Băsescu, care în 12 august 2010, în timpul unei vizite la Bucureşti a
preşedintelui israelian Shimon Peres,
spunea că „România va fi un partener loial al Israelului“ în cazul
în care acesta va ataca Iranul.
Din 2012, războiul era pe punctul de
a se declanşa exact în anul la începutul
căruia Mihai-Răzvan Ungureanu devenea premier al României[6].
Un important
mason român – Ş.M. –, şef de rit, a arătat într-un anumit context că Ungureanu
aparţine masoneriei regulare. Având un grad înalt de iniţiere (33 în Ritul Scoţian),
el are dreptul de a participa şi la întrunirile altor loji, din străinătate,
dar se spune că a avut şi perioade în care
a intrat în adormire, deşi s-a vădit că „fraţii“ i-au sărit întotdeauna în ajutor. Şi despre tatăl lui M.-R.
Ungureanu, Ştefan
Ungureanu, se spune în oraşul
său, Iaşi, unde a fost viceprimar, că este un important mason. Un profesor
evreu şi mason, A. Vianu (zis şi Sami), ar fi cel care l-a preluat la începutul anilor ’90 pe M.-R. Ungureanu, pentru
a-l propulsa în carieră (cf. subcapitolul Ministrul Răzvan Mihai Ungureanu,
un „iudeu“ sionist, în op. cit., pag. 198-207).
S-a vorbit
chiar în Parlamentul României despre „apartenenţa“ (probabil participarea sa, în timpul deplasărilor în Israel), prin 1997-2007,
la loja masonică Hashachar nr. 32 din „Orientul Tel Aviv“, cu caracter sionist,
compusă de evreii originari din România
în anul 1951, care ţine ritualul în limba română, „sub ciocanul
venerabilului maestru Ioan Schwartz“. Loja masonică israeliană
Hashachar ar fi fost, alături de gruparea de la Paris a evreului Marcel
Schapira, cu care se afla în strânsă legătură, „păstrătoarea şi perpetuatoarea tradiţiei masonice
româneşti peste 40 de ani [1951-1993], până la crearea Marii Loji Naţionale din
România“, după Joseph Haffner, Mare Orator al Marii Loji din Statul Israel[7].
Loja Hashachar asigură în prezent
amiciţia între Marea Lojă din Statul Israel şi masoneria română (M.L.N. din R.),
după ce în martie 2001 (când Ungureanu era secretar de stat la Externe şi
preşedinte al aşa-zisei agenţii de stat „Institutul Român pentru Studii
Strategice“) o delegaţie a masoneriei române, condusă de Marele Maestru
Gheorghe Comănescu i-a vizitat pe
„fraţii“ din Israel, la jubileul de 50 de ani de la crearea lojii
Hashachar.
De ani buni, Mihai-Răzvan Ungureanu a fost susţinut, material şi politic,
de magnatul „mare maestru“ mason Bogdan Nicolae Buzăianu, cel care este „garantul de amiciţie“ dintre Marea Lojă Alpina a Elveţiei
(este cetăţean elveţian) şi Marea Lojă Naţională din România. Tot Buzăianu
e cel care i-a propus, pe linie de partid (PNL), în 2004, premierului Tăriceanu, să îl pună pe Ungureanu – agreat şi de
Băsescu, Buzăianu fiind prieten şi cu Mircea
Băsescu, fratele preşedintelui – în fruntea ministerului de Externe. Apoi,
cât a fost director general al S.I.E. (spionajul
românesc), Ungureanu a folosit curent avionul personal al lui Buzăianu şi a
primit de la el zeci de mii de euro (plăţi pentru servicii necunoscute).
De fapt, Ungureanu ar fi fost împreună cu Mircea Băsescu în mai
multe rânduri la ziua de naştere a lui Buzăianu (sunt celebre scenele de pahar dintre Bogdan Buzăianu şi Mircea
Băsescu). Totodată, Mihai Răzvan Ungureanu se caza gratuit în apartamentul rezervat
permanent la Hotelul Imperial din Viena pe numele Bogdan Buzăianu, căci Ungureanu are, după Israel,
o relaţie specială cu Austria, vizitând frecvent
Viena, dând interviuri şi conducând Institutul de Cercetări Evreieşti din capitala
austriacă[8].
Dar Austria este, în Europa, „sluga intereselor sioniste“, conform lui Moishe Arye
Friedman, rabinul
şef iudeo-ortodox al Austriei (vezi în op. cit., nota de la pag.
284), statul austriac, Viena cu precădere, fiind împânzit de agentura
Mossad-ului, care a recurs chiar şi la lichidarea, prin aranjarea unui
accident, a liderului naţionalist Jörg Haider, în anturajul căruia a
fost introdus – ca secretar general al
partidului al cărui lider era Haider, Partidul Libertăţii – un evreu
recrut Mossad, Peter Sichrovski (eodem loco, pagina 285).
Gruparea masonică condusă de
Buzăianu şi de Cornel Vişoianu este cunoscută şi ca „masoneria română a energiei“, după mega-afacerile derulate de cei care
o compun şi a fost până la integrarea
ei în Marea Lojă Naţională din România, în 2008, dar şi după aceea, strâns legată
de Grande Lodge Alpina (Marea
Lojă Alpina) din Elveţia, („ţara de
adopţie“ a afaceristului Pro Mare Maestru Buzăianu, care a şi renunţat la
cetăţenia română în 2007 pentru a fi mai greu anchetat de procurorii români).
În mod concret, Marea Lojă a României (gruparea
lor) semnase un «Pact de Concordat»
cu Alpina, marea lojă elveţiană, care este unul dintre puternicele braţe europene ale masoneriei britanice – care îi
conferă „regularitatea“ – dar numele ei este, în acelaşi timp, implicat în
mai multe conspiraţii.
P.D.L.-istul Corneliu Vişoianu, şeful MASONERIEI ENERGIEI, deci principalul
partener masonic al lui Buzăianu, în prezent îi secondează pe medicul Radu
Bălănescu şi pe E. O. Chirovici la
şefia Marii Loji Naţionale din România, după ce şi-a alipit la M.L.N.R., în
2008, gruparea masonică (Marea Lojă a României), iar la Conventul din 2010
a fost ales Mare Maestru Adjunct, poziţie
înfiinţată pentru prima dată în M.L.N.R. Aproape toate afacerile asupra energiei româneşti teleghidate de
„fratele“ Buzăianu sunt în favoarea unor firme elveţiene[9].
Poziţia în „lumea internaţională a
energiei“ a lui Bogdan Buzăianu l-a făcut să devină, printre altele, membru al Forumului
Crans Montana (Elveţia), sub numele de Nicolas Buzaianu, în calitatea de
„industriaş elveţian al cărui holding este implicat în producţia şi
distribuţia de energie electrică“, devenind, astfel, şi fondator şi preşedinte
executiv al Consiliului pentru Afaceri Publice Internaţionale (World Public Affairs). De altfel, masonul Buzăianu a
devenit şi membru în consiliul de administraţie al OMV Petrom, care
controlează rezervele de petrol ale României.
Această poziţie
a lui Buzăianu în C.A. al OMV Petrom poate să aducă lumină şi asupra dedesubturilor situaţiei prin
care Daniela, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a încasat de la grupul
OMV Austria, în 2 ani (2010-2011) suma de 170 mii euro pentru „servicii de
consultanţă medicală“, adică 7 mii de euro
pe lună, de 6 ori şi ceva mai mult decât salariul de director al Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.)
al lui Ungureanu, din aceeaşi etapă,
de la o companie a cărei activitate priveşte în mod evident siguranţa
naţională, asupra căreia trebuia să vegheze S.I.E.
S-a spus despre protectorul lui
Ungureanu, Bogdan Buzăianu, că „masoneria l-a ajutat să pătrundă în
cercuri altfel inaccesibile unui comerciant
obscur de energie“, căci el devenea, în mai 2011, la Viena, ctitor al
unui think-thank mondialist, prin intermediul societăţii
Selectra AG, al cărei
preşedinte era, cu numele Center for Global Dialogue and Cooperation,
printre sponsorii căruia se numără şi Stamen Stantchev (secretar general şi
fondator), binecunoscutul şmenar
bulgar din subordinea mafiei israeliene a
fraţilor Cernoy (executanţi ai omului Mossad-ului, Marc Rich, care, l-a rândul lui, i-a sponsorizat studiile în
tinereţe lui Ungureanu; ajuns premier, Ungureanu a exclus din biografia sa acest fapt).
Dintre participanţii la înfiinţarea
think-thank-ului masonic al lui B. Buzăianu,
vienezul Center for Global Dialogue and Cooperation, „nu puteau lipsi“
nici evreul ruso-american Vadim Benyatov sau Mustafa Oral, partenerii lui S.
Stantchev din „dosarul spionilor“ sau al „prădătorilor din energie“. Tocmai pentru aceşti „spioni“ a
intervenit Mihai Răzvan Ungureanu pentru a fi eliberaţi din arestul cerut de
Parchetul General al României-DIICOT,
în anul 2007, când era ministru de Externe, Ungureanu acţionând la
cererea „de informare“ a unor politicieni americani, mulţi evrei.
În 2006 Vadim Benyatov lucra în
România pentru Marco Industry Group,
companie olandeză controlată de americano-israelianul Marc Rich prin magnatul ruso-israelian Vitali Maschitskiy.
În 2002, Marco Industries BV, parte
a Marco Group, a preluat una dintre cele mai mari companii româneşti, ALRO-Slatina (cea mai mare topitorie de aluminiu Central şi
Est-Europeană), totodată cel mai mare consumator de electricitate din România. A preluat, apoi, şi controlul asupra ALUM Tulcea şi al Conef Energy,
specializată în tranzacţionarea de energie. În 2006, în numele evreului
Maschitskiy (marioneta lui Rich), Benyatov şi gaşca erau interesaţi de
extinderea unităţilor de reactoare nucleare de la Cernavodă. De asemenea, el încerca să aranjeze contracte de
energie ieftină de la statul român pentru clienţii săi, pentru toate acestea racolându-i pe Theodor Stolojan şi Elena Udrea. La 30 noiembrie 2006, Benyatov şi asociaţii săi au
fost arestaţi şi acuzaţi de DIICOT
de spionaj asupra Ministerului Economiei cu privire la planurile de privatizare
din domeniul energiei.
„M-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni – avea să relateze procurorul de caz, Ciprian Nastasiu – şi
chiar aşa s-a întâmplat după arestarea lui Benyatov. În sprijinul lui,
Ministerul Afacerilor Externe [adică ministrul Ungureanu] a transmis o scrisoare din partea congresmenului [evreu] Robert Wexler, un democrat din Florida...
Alte figuri americane care au înaintat «cereri de informare» cu privire
la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard
Lugar din Indiana, senatorul Joe Biden din
Delaware, în prezent vicepreşedintele SUA,
Maura Harty, înalt oficial în Departamentul
de Stat american, şi fostul ambasador [evreu] al Statelor Unite
în România, Alfred Moses [şef, atunci
şi în prezent, al mai multor organizaţii
evreieşti internaţionale]...“.
Procurorul Nastasiu mai spunea:
„Atunci când l-am informat pe Benyatov că
plănuiam să-i cerem o declaraţie referitoare la chestiunea ALRO-Slatina [căci,
conform unor suspiciuni generate de interceptările SRI, persoane din anturajul preşedintelui
Băsescu – Stolojan şi Udrea – fac trafic de influenţă pentru Grupul Marco în
România, care a acaparat ALRO],
m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de celelalte persoane prezente, m-a întrebat dacă eram
în toate minţile şi dacă-mi dădeam
seama în ce mă băgam. Nu a aşteptat să-i răspund şi a părăsit biroul,
dând din cap a refuz... Eram conştient că acest caz era foarte sensibil din cauza numelor politice româneşti «mari»
implicate în acţiuni în numele Marco Group.“ (Despre vasta reţea
mafiotă evreiască şi Marc Rich a se vedea şi
capitolul Israelul şi Mafia nu-şi
dezmint interesul (în op. cit., pag. 322-337), dar mai ales subcapitolele O perdea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari
(cf. op. cit., pag. 358-360) şi Băsescu şi PDL finanţaţi de evreii de la RAFO., în op. cit., pag. 367).
Cum a ajuns
Mihai Răzvan Ungureanu în legătură, în anturajul sau în subordinea vastei reţele create de un escroc
internaţional evreu, Marc Rich, este greu de ştiut cu exactitate, dar
rămâne un fapt bine documentat: acela că, din 1992, el era deţinătorul
„bursei de merit Marc Rich“ (din cadrul
„Academiei Regale de Ştiinţe“ din
Marea Britanie) şi absolvea, mai apoi, „Mark Rich Royal Society“ la St. Cross
College Fellowship Centre for Jewish and Hebrew Studies, din cadrul St.
Cross College – University of Oxford,
ceea ce avea să îl propulseze pe Ungureanu în lumea marilor afaceri ideologico-politice controlate de organizaţiile
mondiale evreieşti, ca şi, iată, în anturajul (subordinea !!?) unor potentaţi financiar.
În vremea când
M.-R. Ungureanu obţinea „bursa Mark Rich“, la începutul anilor ’90, Rich acţiona în România prin firmele Glencore
şi Total Mark Rich, instalate la noi prin bunăvoinţa guvernului Petre Roman (evreu, la rândul lui, cum bine se ştie). Ulterior, Rich
avea să îşi ascundă interesele în spatele unor magnaţi co-etnici evrei din spaţiul
ex-sovietic, acaparând ALRO-Slatina (prin Marco Group),
ca şi rafinăria RAFO-Oneşti sau
alte perle ale industriei româneşti (a se vedea capitolele -Casa de
avocatură a lui Bittner şi a „ruşilor“; – Mossad-ul şi „Oligarhii ruşi“
evrei înscrişi pentru rafinăriile româneşti; – Israelul
şi Mafia nu-şi dezmint interesul; – O perdea de ceaţă în jurul
adevăraţilor proprietari, ca şi schema de la finele capitolului Privatizări şi relaţii PD: Baltazar-Videanu-Bodu;
afacerile lui Marc Rich mai sunt prezentate, pe larg şi în context internaţional,
în lucrarea Ofensiva iudaismului asupra României).
Odată ajuns prim-ministru, în sprijinul lui Mihai Răzvan Ungureanu, asigurând şi
transferul (interimatul) guvernării de la Emil Boc, a intervenit deschis, în
mai multe rânduri, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, despre care e un fapt bine stabilit că, în trecut, i-a apărat interesele
lui Marc Rich prim firma de
avocatură Predoiu-Racoti, care avea printre
clienţii săi compania Marco International (adică a lui Marc
Rich), aceeaşi pe care o slujeau prietenii lui Bogdan Buzăianu, adică Benyatov şi Stantchev.
M.-R. Ungureanu, preşedintele României (!??)
Cum am văzut la
subcapitolul Ungureanu nominalizat de Washigton, există o
construcţie externă care vrea ca în anul 2014 (sau chiar şi
mai devreme) preşedinte al României să ajungă
Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi astfel
de construcţii externe au mai existat, ele nu au fost niciodată atât de
hotărâte ca din septembrie 2011 încoace, când Washingtonul, prin
vocile vicepreşedintelui Joe Biden şi a secretarei de stat Hillary Clinton, i-a cerut preşedintelui Băsescu
să fie scos în faţă şi pregătit viitorul preşedinte român, care va fi
susţinut nu neapărat de un partid, ci de o grupare de politicieni deja
racolaţi de aceste interese străine.
Mihai-Răzvan Ungureanu, un slujbaş
devotat al iudaismului, fiind bine
sponsorizat la începutul carierei sale de magnaţi evrei precum Marc
Rich şi George Soros, se afla alături de Băsescu când acesta discuta cu
oficialii americani, fiind pe loc ales să iasă în prim-planul vieţii politice
româneşti, ajungând astfel ca, în 2012, să i se dea guvernarea României şi să
înstrăineze rezervele României, precum gazele de şist către trustul petrolier american Chevron (fosta Standard Oil, deţinută de familia Rockefeller – patronii Comisiei
Trilaterale şi ai Grupului Bilderberg, super think-tank-uri tip societate secretă –, cu care Ungureanu a semnat
contractul pe ascuns, dar în
prezenţa ambasadorului Gitenstein. În 2012, guvernul Ungureanu trebuia să mai privatizeze pachete de acţiuni la
Hidroelectrica, Transelectrica,
Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Oltchim,
Electrocentrale Bucureşti, Complexele Energetice Oltenia şi Hunedoara.
Schema trasată la Washington a fost
până la urmă recunoscută şi la Bucureşti,
când vicepreşedinta PDL Elena Udrea declara, în aprilie 2012, că
„premierul Mihai-Răzvan Ungureanu va fi liderul în jurul căruia să se
construiască o nouă forţă politică de dreapta“. În acelaşi timp, la rândul
lui, M.-R. Ungureanu declara că simte „o aşteptare din partea populaţiei şi
că această aşteptare se va structura la un moment dat“.
Zvonurile de pe culoarele Puterii
spuneau chiar că Ungureanu ar putea să fie candidatul Puterii la alegerile
prezidenţiale care ar putea avea loc în martie
2013 (şi nu în 2014, devansate prin demisia calculată a lui Traian Băsescu), odată cu parlamentarele, care ar putea
fi amânate faţă de termenul
corect: noiembrie 2012.
Nici atunci
când a fost demis de către Parlament, în 27 aprilie 2012, Mihai-Răzvan Ungureanu nu renunţa la aceste planuri, căci, pe loc, declara
public: „Eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt!“
Şi Ponta
şi-a făcut guvernul la Washington
Decis să înlocuiască guvernarea P.D.L.
în România, Victor Ponta purcede ca, în urma sforilor trase de mai bine de un
an cu ajutorul contactelor israeliene, mai ales al lui Colette Avital (a se
vedea subcapitolul anterior: Victor Ponta îşi face
cărţile în Israel), să aibă o vizită oficială în S.U.A., în
februarie 2012. Scopul său era să îşi declare fidelitatea pentru a câştiga acordul/sprijinul americanilor spre a
veni la Putere, deşi la Bucureşti abia se instalase guvernul condus de M.-R. Ungureanu, agreat de Washington.
„Lista întâlnirilor [din S.U.A.] a fost stabilită dinainte de a pleca în
America cu ambasadorul Mark Gitenstein, la Bucureşti – zicea Victor Ponta... Toate persoanele cu care trebuia să
ne întâlnim ne-am întâlnit şi eu şi domnul Corlăţean şi domnul [general]
Dobriţoiu“.
În realitate, întreaga deplasare şi
întâlnirile au fost înconjurate într-un maxim mister. Nici nu se ştie concret ceea
ce a discutat Victor Ponta cu oficialii
americani, adică cu şefii de cabinet
şi consilierii vicepreşedintelui S.U.A. Joe Biden şi ai secretarului de stat de
la Externe, Hillary Clinton, ca şi cu mai mulţi congresmeni sau „Pentagon“-ul – Departamentul de stat al Apărării S.U.A.
Se pare că Ponta s-a întâlnit în taină chiar şi cu Hillary Clinton, dar
nu s-a dat nimic publicităţii.
Ceea ce s-a
aflat este numai din interviul dat de Ponta la o televiziune a
românilor din Chicago, Romanian Television Network, din care se poate reţine că liderul P.S.D. s-ar fi angajat în
faţa oficialilor americani, dacă va
ajunge şef al guvernului României, pentru următoarele: 1. România este şi va rămâne „un partener special“ al
Statelor Unite; 2. În acest sens, opoziţia,
odată ajunsă la putere, „vom face şi mai mult“ decât au făcut „cei dinainte“ (guvernarea
Băsescu-P.D.L.); 3. „S.U.A., ca şi U.E.,
rămân un partener strategic pentru România“, iar „viitorul guvern al
U.S.L. [pe care îl va conduce Ponta] va
continua, după alegeri, proiectele începute, respectiv proiectele de
cooperare militară în cadrul N.A.T.O., proiectele de colaborare politică în regiune şi proiectele de colaborare
economică, în special pe zona energiei“.
„M-am văzut şi cu reprezentanţii de
la FMI – adăuga Ponta –, pentru că România
are nevoie de capitaluri americane“ (!!?). La Bucureşti, el ţipa, însă, din Opoziţie,
că România nu trebuia să se împrumute de la FMI.
Ponta s-a mai văzut, totuşi, şi cu
şefii unor „firme de consultanţă“ şi think-thank-uri
americane de tip mondialist, din pleiada ce stă în spatele „guvernului
din umbră“ global. În fruntea acestora se află SONECON,
condus de evreul Robert Shapiro,
ex-subsecretar al Economiei S.U.A., care, prin SONECON, i-a
consiliat pe Tony Blair, Bill Clinton, Al
Gore şi Hillary Clinton, cât timp aceştia au ocupat/ocupă funcţii de
stat („ne-am ajutat clienţii să-şi atingă scopurile“, zice Shapiro).
Tot un evreu
este şi Barry Pavel, directorul unui think-thank
satelit ideologic al N.A.T.O.,
numit Atlantic Council, unde Victor
Ponta, în timpul vizitei din S.U.A., a susţinut un speach pe tema „Priorităţile strategice ale României“ (Atlantic Council are un puişor-sucursală şi la Bucureşti, sub numele de „Dinu
Patriciu Eurasia Center“). În aceeaşi linie se înscria şi întâlnirea lui Ponta cu Sally Painter, şefa
„Blue Star Strategies“, alt satelit al N.A.T.O.,
care oferă „consultanţă“ pentru menţinerea României în Alianţa militară
euro-atlantică, printre altele.
Altă „firmă“ vizitată de Victor
Ponta, în acele zile, este Benenson Strategy
Group, condusă de Peter Brodnitz, companie care oferă consultanţă
„de strategie“ celor care vor să câştige Puterea,
fie în Senatul sau Congresul S.U.A., sau chiar preşedinţia S.U.A.
Inclusiv preşedintele american Barack Obama a fost clientul lor.
Cea mai importantă, însă, asemenea
vizită, Victor Ponta a avut-o la think-tank-ul
American
Enterprise Institute (înfiinţat din 1943, în timpul
războiului), unde s-a întâlnit cu Desmond Lachman. A.E.I. este un fel „biserică“
a capitalismului american, care urmăreşte limitarea puterii guvernului în
favoarea iniţiativei şi interesului particular (al celor mai bogaţi americani,
bineînţeles – ce o fi căutat un „Che Guevara“ precum „socialistul“ Ponta la aceştia?). A.E.I., o alternativă a celui mai important grup de planificare a politicii SUA, Institutul
Brookings, are o influenţă globală şi se ocupă de politica
internaţională, dar este adesea, prin membrii ei din Administraţia de stat, realizatoarea în fapt a politicii S.U.A.
Printre aceşti membri îl regăsim,
bunăoară, şi pe Paul Wolfowitz, fostul şef evreu al Băncii Mondiale, iar în board îi aflăm şi pe reprezentanţii
marilor magnaţi evrei ai Americii, precum Robert Pritzker (proprietar
al lanţului hotelier Hyatt), pe intelectualii evrei precum profesorii Michael
Rubin, Dan Blumenthal sau Joshua Muravchik (fiul unor emigranţi evrei din Kiev,
care îl apreciază pe Tony Blair pentru
„transformarea partidului laburist în partid liberal, al oamenilor de
afaceri“), ca şi importanţi politicieni precum fostul vicepreşedinte al S.U.A.
Dick Cheney. American Enterprise Institute, alături de alte trei think-thank-uri – adică Institutul
Brookings, Fundaţia Heritage şi Consiliul Relaţiilor
Externe – reprezintă „grupurile
de reflecţie“ care gândesc şi fac politica S.U.A.,
numai că American Enterprise Institute este cel mai conservator şi susţinea, în decembrie 2011,
necesitatea ca S.U.A. să atace militar Iranul, sprijinind Israelul să asigure „securitatea zonală“.
Cum am văzut,
cele mai numeroase întâlniri, Ponta le-a avut în zona militară,
respectiv Pentagonul şi think-tank-urile
N.A.T.O., trebuind să confirme că va menţine România în această linie,
care este, în bună măsură, „armata capitalismului“. De aceea, el a fost
însoţit în S.U.A. de Titus Corlăţean
şi de generalul (r.) Corneliu
Dobriţoiu, ca o garanţie, Victor
Ponta spunându-le textual americanilor că aceştia doi „vor ocupa funcţiile
de ministru de Externe, respectiv cel al
Apărării naţionale“ în viitorul guvern,
pe care îl va conduce. Dobriţoiu este un general de 67 de ani care a mai
fost subsecretar de stat la Apărare şi care a absolvit în 2004 „Colegiul N.A.T.O.“ din Roma, fiind, astfel,
agreat de americani ca fidel politicii lor militare (un tip
închipuit şi plin de sine, Dobriţoiu susţine că el a
„coordonat integrarea României în N.A.T.O.“).
Una dintre întâlnirile mai speciale
ale lui Victor Ponta la Washington a fost
cea cu un reprezentant la firmei petroliere Chevron, Jay Thompson,
care, în aceeaşi vreme, semna la Bucureşti cu premierul Ungureanu concesionarea
gazelor de şist româneşti.
Ceea ce a urmat este istorie deja. La finele lui aprilie 2012, Victor Ponta, ca lider al opoziţiei parlamentare,
respectiv al alianţei U.S.L., introducea moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ungureanu, pe 27
aprilie dărâma acest guvern la
votul din Parlament, iar, apoi, era nominalizat drept premier de către preşedintele Traian Băsescu. Mai puţin se
ştie că înainte de introducerea moţiunii de cenzură, în 25 şi 26 martie 2012 Victor Ponta se întâlnea cu
fostul premier britanic Tony Blair, un emisar al ocultei mondiale, precum
Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală. Întâlnirea a avut loc la sediul
central al P.S.D., „la solicitarea lui Blair“, care se afla la Bucureşti la un „eveniment al
societăţii civile“, ziceau pesediştii, venind „să dea un mesaj de susţinere pentru U.S.L.
şi pentru Victor Ponta“ şi pentru a-l felicita pe Ponta pentru includerea
acestuia pe lista „Young Global Leaders“ de către Forumul Economic Mondial,
mai ziceau ei. (Forumul Economic Mondial, care se întruneşte anual la Davos,
este puternic contestat, în stradă, de extrema stângă europeană, ca fiind
conclavul marelui capitalism, dar „Che Guevara“ de Dâmboviţa, adică Victor Ponta, îl iubeşte.)
CUPRINS
1. Metodele unui serviciu secret străin 5
- Cazul Mossad-ului -
Agenţii „oameni de afaceri“
Asasini sub steag străin şi „propaganda neagră“
Crima ca metodă generală
Pe deasupra României
Identităţile clandestine
Mossad-ul în România „post-decembristă“
„Parteneriat
strategic“ SRI-Mossad din 1992.
Ofiţerii israelieni fac afaceri româneşti
2. Axa
Washington-Londra-Bucureşti, o altă Axă sionistă? 33
Prieten al Israelului şi al americanilor
„Profilul“ Băsescu în cancelarii
Ca ministeriabil emanat de „revoluţie“
Ce mai politician!
Mafia
libanezilor „creştini“ şi PD-ul
Afacerile
Ioanei Băsescu cu libanezii Mossad-ului
În
vizită la Bechtel şi B’nai B’rith
Ofensiva
anti-musulmană
Recrut
pentru Mossad
Implicarea organizaţiilor mondiale evreieşti
Vizită la nivel înalt la evreii americani şi B’nai
B’rith
3. Cadavrele din
debaraua lui Băsescu 74
Peste 10 ani de relaţii Băsescu-Bloom
„Ştirile“ criptate…
şi Democrats Abroad
Băsescu-Bloom şi interesul asupra Irakului
(Bloom, ca vârf americano-israelian
în Irak).
Simona Marinescu îi încurca
Bloom şi Baltazar, din nou asociaţi
Mită, fraudă şi corupţie
Asupra privatizării BCR
Bloom servit de SRI şi PD
CIA, Mossad, SRI şi un dosar penal ultra-secret.
„Actorii“ evrei de la Ambasada SUA
Muşamalizarea politică a fraudei penale
Boc şi Eba, la spa-ul israeliean
Privatizare şi relaţii PD: Baltazar-Videanu-Bodu.
Patronii lui Sebastian Bodu
„Agentul
israelian“ Elena Udrea
Cu oamenii israelianului Ari Shavel-Stănescu
În reţeaua Bittner & Comp
Bittner, Udrea-Cocoş şi banii mafiei
Casa de avocatură a lui Bittner şi a „ruşilor“
Învăluirea lui Traian Băsescu
„Alegerile fraudate“ şi Golden Blitz-ul!?!
Reabilitarea alegerilor şi a lui Bittner
„Mossadiuc“ de la PD
FNI-ul, israelienii, Babiuc şi Băsescu
4. Care societate civilă? 162
Băsescu cel din puşculiţa lui Sörös
Băsescu, „falimentul“ României şi J. Sachs
Revoluţiile soft marca Sörös
Ucraina Portocalie
La Bucureşti ca la Kiev
Pleiada organizaţiilor din „Reţeaua Sörös“
Mizeria din interiorul GDS
Coaliţia pentru un parlament pro-Sörös
Desprinderea lui Sörös de Băsescu!?!
Sörös, ca voce a sionismului soft
Afacerile Sörös în România
5. Guvernarea
filo-sionistă 193
Delegaţiile evreieşti şi B’nai B’rith-ul
Ministrul Mihai Răzvan Ungureanu, un „iudeu“ sionist
Să-şi caute românii altă ţară!?
Încă un liberal cu ascendenţa israelită
Ehud Olmert, un evreu „român“
interesat de
„întoarcerea acasă“
România ca ţintă…
Împotriva Uniunii
Europene. Da pentru
firmele
israeliene
Expansiune economică prin ambasada Israelului
M. R. Ungureanu în Israel
Atingând inima iudaismului
„Curţile Gojdu“, afacere israeliană
a
guvernelor maghiar şi român
Ambasadorii SUA de religie mozaică
6. Politica
filo-sionistă 242
România pro-Israel în Consiliul de Securitate
Israelul, Ungureanu şi „Dosarul iranian“
România la război pentru Israel (1)
Pro-israelian în fruntea spionajului românesc
Preşedintele român „îşi ia lecţiile“ în Israel
„România acţionează la comanda MAE israelian“
Armata israeliană se antrenează în România
România la război pentru Israel (2)
Guvernare mixată: israeliano-română.
7. Bucureştiul ca ţintă 265
Gheşefturile evreieşti la Capitală
Israelienii de la Catedrala Plaza
M. R. Ungureanu sabotând Biserica şi Vaticanul.
Primarul Oprescu, „frate“ cu evreii !?
Retrocedări şi Puz-uri
a la Oprescu
8. În Uniunea Europeană 280
Diplomaţia israeliană ne-a băgat în UE !?
„Un Israel în România!“
Dispariţia Israelului !?
„Israelul cumpără România !”
Israelul versus UE !?
„CIA conduce România!“
Israelul vrea (în) Uniunea Europeană!
România ca avanpost al Israelului
Comiţii şi comitete mixte
„Comerţul Liber“ cu Israelul
Noile Protocoale economice
9. Ciudata politică economică a României 315
„Investiţiile israeliene“ în România
Camera de Comerţ a României, filo-israeliană
Fără vize pentru evrei
10. Israelul şi Mafia nu-şi dezmint interesul 322
Oamenii
de paie ai investitorilor secreţi
Stăpânul
Transilvaniei cu spate israelian
Mafia
„rusă“… este evreiască!
Baza
grupului e la Tel Aviv
„Oligarhii“
de la Răsărit, în România
11. Mossad-ul şi „oligarhii ruşi“ evrei,
înscrişi pentru rafinăriile româneşti 338
- Odiseea rafinăriei RAFO
-
Nevăzutul vârf al piramidei
Agentul israelian Levy Nissim
Prima privatizare cu dedicaţie
Se sparge buboiul cu ţiţei
Evreii ies pe faţă: vor
rafinăria băcăuană!
Începutul implicării lui Traian Băsescu
Fridman şi israelienii lui Rich ies din culise
Descinderea la Cotroceni a lui Uri Bidner
Levy Nissim către premierul Tăriceanu
Cotrocenii schimbă proprietarii Rafo
O perdea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari
Mikhail Fridman, încă un
exponent al noii „oligarhii ruse“
Mikhail Fridman, Al. Bittner, „mafia rusă“ & comp
Băsescu şi PDL finanţaţi de evreii de la Rafo
12. Premierii
Ungureanu şi Ponta, prieteni
pentru
masoni, americani şi Israel! 368
Victor Ponta îşi face cărţile în Israel
Ungureanu nominalizat de Washigton
„Premier pentru
război“... susţinut de masoni
M. R. Ungureanu, viitorul preşedinte al României (!??)
Şi Ponta şi-a făcut guvernul la Washington.
Cornel Dan Niculae, Politica
filo-sionistă a Românei. Editura Carpathia Rex, Bucureşti, ediţia a IV-a,
2012, pag. 368-384.
[1] Detalii în lucrarea Ofensiva Iudaismului asupra României,
capitolul Marele gheşeft din construcţii,
subcap. Bibi Netanyahu şi „afacerea România“. Editura Carpathia Rex, Bucureşti, Ediţia a IV-a, 2010, pag.
318-332.
[2] Agenţiile Animanews şi Prompt Media din 27.11.2010, ca şi ziarul Tricolorul
din 29 şi 30 noiembrie 2010.
[3]
Colette Avital „s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii“: a lucrat
pentru diplomaţia israeliană la Bruxelles, a fost consul la Boston, ambasadoare a Israelului la Paris şi la Lisabona,
consul general al Israelului la New York şi director general adjunct
pentru problemele Europei Occidentale în ministerul de Externe israelian, apoi
de peste un deceniu este deputat în parlamentul israelian, candidând chiar şi la şefia statului Israel. Are
reputaţia de a fi prietenă şi cu secretarul de stat american Hilllary
Clinton, evreică la rândul ei.
[4] A
se vedea pe larg articolul Demisia lui Tăriceanu s-a
negociat, Băsescu a încălcat consemnul! din Gardianul din 14.11.2006.
[5] Vizita preşedintelui Băsescu în SUA, în 13-14 septembrie
2011 „a fost un lucru bine pregătit şi bine securizat pentru a
nu fi distrus mediatic din vreme“, zicea el, adică a fost ţinută la secret
până când a intrat la oficialii americani, pentru a treia oară de când era
preşedinte (8-10 martie 2005; 26-28
iulie 2006 şi acum, în 2011), de fiecare dată însoţit de M.-R.
Ungureanu. De această dată, Băsescu era însoţit în SUA şi de directorul
SRI, George Maior, de ministrul Apărării,
Gabriel Oprea, ei venind, cel puţin formal, să semneze „înţelegerea“ de amplasare în România a scutului american „antirachetă“ (de
fapt, nişte rachete americane cu rază
lungă ce ar putea ajunge şi în Iran, dar şi în Rusia, iar dacă ar fi folosite ca interceptoare, ar exploda deasupra
teritoriului României sau al Mării Negre). În realitate, ca să fie primit, Băsescu a semnat mai multe în SUA, căci
secretarul de stat de la externe, Bogdan Aurescu, îi pregătise un nou „Parteneriat
strategic“ cu SUA, mai „accentuat“ (după cum mai au americanii cu Israelul şi
Polonia, vezi Doamne!), privind „consolidarea schimbului de informaţii“ şi „lupta antiteroristă“, cooperarea militară şi regională, facilitarea
„investiţiilor“ americane etc.
[6] Un raport al Institutului pentru
Ştiinţă şi Securitate Internaţională, raport
finanţat de Centrul de studii al Congresului SUA, susţine că Iranul nu va construi o bombă atomică decât în
2012-2013, pentru că nu are încă dezvoltate suficient capacităţile de îmbogăţire a uraniului, informa Reuters. Ştirea venea la foarte puţin timp după ce
New York Times publicase „analiza“ evreului Ronen Bergman,
preluată din ziarul israelian Yedioth
Ahanoroth, în care se arăta că este foarte
probabil ca Israelul să atace instalaţiile nucleare
iraniene în 2012. Bergman susţine, după interviuri realizate
cu lideri politici, militari, cu foşti şi actuali responsabili cu rang din
Mossad şi serviciile de informaţii militare israeliene că, cel mai probabi,l Israelul va lansa un atac împotriva Iranului „în
acest an“ (2012), chiar dacă ar fi să o
facă împotriva dorinţei Administraţiei Obama. Serviciile israeliene estimau la începutul lui 2012 că savanţilor militari
iranieni le-ar lua măcar 9 luni din momentul în care ar primi ordinul
pentru a asambla un dispozitiv exploziv şi încă 6 luni după aceea pentru a-i
reduce dimensiunile astfel încât să îl instaleze pe rachetele Shahab-3, care pot atinge Israelul. Această situaţie ar determina „fereastra de
oportunitate“ pentru un „atac preventiv“ asupra facilităţilor nucleare
iraniene. Potrivit ministrului apărării israelian, Ehud Barak,
susţinut de premierul Netanyahu, nu a mai rămas decât un an „pentru a
împiedica Iranul să obţină arma nucleară“. După aceea, Teheranul va intra
în ceea ce el numeşte „zona de imunitate“ în care va fi acumulat suficientă materie primă şi experienţă, încât
nici un atac nu îl va mai putea împiedica să fabrice
bomba.
[7] Revista MLNR, Forum Masonic, nr.8-9,
iunie-septembrie 2001.
[8] În martie 2006, în cotidianul
austriac Die Presse, apărea un interviu cu ministrul
de Externe de atunci al României, M.-R.
Ungureanu, care le spunea austriecilor:
„Austria este azi cel mai important investitor străin din România. Trebuie să priviţi România aproape ca şi un nou land
federal (austriac)“. De fapt, lui Ungureanu îi place să stea cât mai mult la
Viena. Aici a condus în anii 2001-2003 aşa-zisul institut „Europe’s
South-Eastern's Pact of Stability“ (Pactul de Stabilitate pentru Europa de
Sud-Est), iar în anii 2003-2004 a coordonat,
tot la Viena, „South-Eastern European Initiative“ (Iniţiativa de Cooperare pentru
Europa de Sud-Est), post în care revine în martie-decembrie 2007, tot la Viena.
Şi soţia lui Ungureanu a încasat 170.000 de euro pentru „medical consulting“ de
la OMV AG Vienna (care deţine în România trustul petrolier Petrom).
[9] Actualmente, Buzăianu face
parte din Marea Lojă Naţională din România, fiind un apropiat al conducerii
acesteia; despre Bogdan
Buzăianu şi afacerile din jurul său,
a se vedea lucrarea Armaghedonul Masonic (Ed Carpathia Rex 2012), capitolele Marea Lojă
a României (sau masoneria energiei) şi Alegerea primarului Oprescu
în 2008.
