Agresiunea Budapestei: M.-R. Ungureanu,
legături dubioase cu serviciile secrete ungureşti
Marţi, 28 februarie 2012, 10:41
Datele
şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc penetrarea de către Serviciile de
Informaţii ale Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate
nivelurile. Acţiunile acestora sunt subsecvente planului de integrare
treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente, dar ferme, în toate
domeniile, dar în special cel economic, pe care îl consideră fundamental în
realizarea ţintei vizate. Informaţiile obţinute de Serviciile Secrete româneşti
în urmă cu câţiva ani, după vizita incognito
efectuată în România de şeful Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată,
atestau faptul ca Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o
politică agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa
carburanţilor din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de
distribuţie în principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în zonele
considerate strategice.
De
altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de
spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi
militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct
de pornire Consulatul ungar din Cluj. Documentarea lor a necesitat o activitate
intensă din partea organelor de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a
concretizat în cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe
indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective. După 1990,
acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi,
favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de
complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie
ale Statului Român atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie.
Într-un singur caz, contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul
1993, când fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu,
i-a prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de
spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare. De atunci, cu toate că
acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul
CDR, orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului maghiar au fost trecute
sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de
forţe ostile maghiare în toate domeniile de activitate şi de decizie ale
Statului Român.
În
timpul guvernării CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj
economic începuseră să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj
maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă pentru culegerea de informaţii
cu caracter economic, care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale
pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor. Cazul cel mai
relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la acea dată, Victor
Eros, evreu
maghiar, care, fără nici o teamă, începuse să furnizeze date despre
intenţiile de privatizare ale guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin
intermediul secretarei şi al şoferului său, chiar direct consilierului economic
al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Erau folosiţi în acest timp ca „prieteni“
în afaceri fraţii Andrei şi Sorin
Dimitriu, stimulaţi
cu diverse
atenţii, inclusiv concedii şi petreceri în Ungaria, zona Lacului Balaton.
Acelaşi tratament l-au aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de
preşedinte al FPS, clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan
Arpad Paszkany. Acest Paszkany
a devenit, într-un interval extrem de scurt, din dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care deţine
reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum şi cel mai
important imobil de birouri din Cluj-Napoca, Sigma Center, este administratorul
companiei Polus şi reprezentant în România al holdingului TriGranit
Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj-Napoca, Paszkany
este unul dintre cei mai tari jucători din domeniul imobiliar, ca urmare a
asocierii dintre Consiliul Local şi Polus. Afacerea
POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din 1998, atunci
când un teren proprietate publică a statului, de 34 hectare, aflat în imediata
apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a intrat în posesia firmei respective
prin contribuţia directă a fostului prefect de Cluj, Alexandru Farcaş, şi a lui
Radu Sârbu. Afacerea POLUS a început în timpul Regimului Constantinescu, care,
de altfel, a primit vizita celebrului congresman american de origine
maghiaro-evreiască Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura investiţia
lui Paszkany, Polus Center. După Cluj-Napoca, Firma Polus vizează pătrunderea
în Bucureşti şi în câteva dintre oraşele mari ale României, intenţionând
implementarea a 7 mari investiţii, de peste 2,5 miliarde de euro. Corporaţia pe
care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza în Canada – un centru
al iredentismului maghiar, care este şi o sursă de finanţare a Serviciului de
Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în Marea Britanie, Ungaria şi România şi
ale cărei investiţii vizează Ungaria şi ţările din jur, cu minorităţi maghiare
semnificative. TriGranit are, printre acţionari, Fondul de Investiţii Immoeast,
un puternic investitor pe piaţa imobiliară românească, precum şi pe Nathaniel
Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii Atticus Capital, descendent
al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea Britanie. De altfel, Paszkany
şi-a creat imperiul financiar prin infuzii dubioase de capital din Ungaria şi S.U.A.,
provenite de la lobby-ul maghiar,
antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest Paszkany,
cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul pentru instigare la
şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, el fiind un cunoscut
cadru activ al spionajului maghiar în România, este lăsat liber, să-şi
desfăşoare în linişte afacerile, să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe
teritoriul ţării, fără măcar să fie cât de puţin deranjat. Nimeni nu se
întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze, nestingherit, cu banii
spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de fotbal C.F.R. Cluj-Napoca.
Potrivit apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de milioane de euro, din care,
în următorii ani, în C.F.R. Cluj-Napoca se vor investi aproximativ 100 milioane
de euro. Fugit şi revenit în ţară atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic,
acest spion are ca sarcină să câştige Campionatul în România tocmai pentru a
influenţa mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe
competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion. Preluarea de către
Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de fotbal din România, C.F.R. Cluj-Napoca,
nu a fost, însă, întâmplătoare. Întemeiată în anul 1907, în Cluj, echipa era
percepută ca fiind a maghiarilor, în timp ce Universitatea Cluj, întemeiată în anul 1919, era considerată a
românilor. Această delimitare provine din anul 1940, când Nord-Vestul
Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin Diktatul
de la Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o dată cu
ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. C.F.R. Cluj-Napoca a rămas în oraş şi
chiar s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în etapa 1940-1944, act
considerat de români o trădare făţişă. Prin echipa de fotbal „ungurească“ din
Ardeal, Paszkany vizează un control simbolic al zonei, deoarece el controlează
şi un „grup regionalist“ – „Eureka“, acesta acţionând sub comanda Budapestei şi
având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii acestui grup au relaţii
inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu Man, unul dintre oamenii de
încredere ai omului de afaceri maghiar, este apropiat de Vladimir
Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai GDS-ului, promotori ai tezelor
Budapestei, pe filiera Soros. Grupul „Eureka“" este, oficial, o
organizaţie „non profit“, care se ocupă, însă, şi de afaceri (prin societăţile
Group Eureka S.r.l. şi Eureka Media S.r.l.) şi al cărei lider politic, la
vedere, este fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul informal al
grupului „Eureka“ este tot Paszkany, iar organizaţia sa, conectată puternic la
mediul de afaceri maghiar din Transilvania, susţine financiar UDMR-ul. Prin
acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal C.F.R. Cluj-Napoca a beneficiat de un
contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia Paszkany i-a mai
vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax General Investments S.r.l.
Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume uriaşe, al campaniei
electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea Primăriei Clujului,
ca şi al Alianţei „D.A.“ în judeţul Cluj. Tot el este personajul pe care şeful
statului, Traian Băsescu, l-a dat ca exemplu de civism în şedinţa de bilanţ a
Ministerului Public din 6 martie 2007, afirmând că a primit un memoriu de la
„un om de afaceri clujean“, în care se face referire la fapte grave de corupţie
ale unor oameni politici şi de afaceri. Pe Paszkany îl regăsim şi alături de
premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu, asociaţi, printre alţii, în selecta
lojă a Clubului Vinului S.r.l., înfiinţat în 11 noiembrie 2004 de avocaţii
Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin Alăzăroaie, de la Casa „Popovici & Asociaţii“.
La nici o lună de la constituire, în Club au intrat 31 de noi asociaţi, printre
care Tăriceanu şi Patriciu.
Un
alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este Rudas
Ernö, fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept spion,
diplomat, dar şi om de afaceri de succes în România, Rudas
Ernö are legături şi în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate
maghiară, ca şi în Croaţia şi în Transcarpatia, în spaţiul ucrainean. Rudas
Ernö a intrat în atenţia Securităţii încă din 1982, când folosea valiza
diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâneşti pentru o revistă
coordonată de Laszlo Tokes si Szocs Geza. În 1988 a fost retras de la post,
pentru a nu fi expulzat. În 1989 a fost retrimis în România ca să coordoneze
implicarea Ungariei în „revoluţie“, prilej perfect pentru scopurile sale
revizioniste. A coordonat difuzarea de manifeste în Bucureşti, o maşină a
Ambasadei Ungariei fiind reţinută de către organele de Miliţie în timp ce
împrăştia pe raza Capitalei materiale cu conţinut antiromânesc. După 1990,
pentru meritele sale deosebite, este repus în funcţia de ambasador al Ungariei
la Bucureşti, continuându-şi activitatea de spionaj. Chiar dacă în 1993 a fost
retras din funcţie ca urmare a înţelegerii dintre miniştrii de Externe român,
Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar, Gyula Horn, Rudas
Ernö a continuat să-şi exercite calitatea de spion, de data aceasta sub
acoperire comercială. În noua postură de om de afaceri, în baza informaţiilor
obţinute, Rudas Ernö s-a
îndreptat spre Călin Popescu-Tăriceanu, un candidat cu mari şanse la fotoliul
de premier. Este posibil ca Tăriceanu să fi intrat în atenţia Serviciului de
Spionaj ungar şi prin prisma faptului că tatăl său adoptiv, Dan Amedeo
Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel internaţional,
fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul Securităţii Statului) în
supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Ca în multe alte cazuri, a
apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut fi „întors“, adică transformat în
agent dublu, iar fiul său adoptiv n-ar face decât să-i urmeze calea. De fapt,
Lăzărescu scria în 1990 în ziarul Liberalul
că „federalismul este unicul drum pe care România trebuie sa meargă“, aceasta
fiind, după cum se ştie, una dintre temele predilecte ale discursului public al
UDMR. Cert este că, speculând pasiunea lui Tăriceanu pentru motociclete, în
2003 Rudas
Ernö i-a propus o asociere, şi astfel a luat naştere, în septembrie acelaşi
an, firma H-D Clasic Motorcycles S.r.l. Potrivit Registrului Comerţului,
obiectul de activitate este „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii
aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor“, iar acţionari ai
societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas
Ernö (50 la sută din capitalul social) şi Automotive Trading Services S.r.l.
- ATS (50 la sută), firma care îi aparţine lui Călin Popescu-Tăriceanu, în
proporţie de 90 la sută, conform propriei Declaraţii de Avere. Rod al
„apropierii“ continue a premierului Tăriceanu de Budapesta, etapa 2005-2006 a
fost marcată de o efervescenţă în „colaborarea“ româno-ungară la nivel
guvernamental – şedinţa comună a guvernelor român şi ungar la Bucureşti, în
luna octombrie 2005, consultări regulate, realizarea unor „proiecte comune“,
între care deschiderea Consulatului maghiar de la Miercurea Ciuc, inaugurarea
cursei aeriene directe între Târgu Mureş şi Budapesta, înfiinţarea Camerei de
Comerţ româno-ungare –, susţinute şi promovate, evident, de premierul Tăriceanu
şi omologul său Ferenc Gyurcsony. Folosindu-se de „bunăvoinţa“ lui Tăriceanu,
spionajul maghiar a reuşit să planteze în domenii-cheie ale guvernului său la
agenţii aflate în subordinea acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine
informaţii de o importanţă excepţională privind siguranţa naţională a României
şi dirijează, totodată, anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti în
favoarea ţării de origine.
Unul
dintre acestea este Dezsi
Iosif Zoltan, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat
(ANRS), organism aflat în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative. În această instituţie se concentrează secrete de stat de o
importanţă excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, despre
rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă internă de
securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi bunuri de strictă
necesitate necesare intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a
economiei şi siguranţei naţionale în situaţii excepţionale, determinate de
calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare,
fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau acţiuni asimetrice
nepremeditate. Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS s-a realizat
cea mai „legală“ formă de transmitere de informaţii secrete către o putere
străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este asigurarea condiţiilor de
trecere la societatea informaţională, care presupune implementarea coerentă şi
generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul că organizaţiile, oricare
ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii electronice şi de sistemele şi
serviciile informatice face ca acestea să fie mult mai vulnerabile la
ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente importanţa şi
sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate
acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel că lui
Zsolt Nagy i-au urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi Borbely
Karoly, fost consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 şi 2002 şi
angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor
şi Comerţului în intervalul 2002-2005. Un alt domeniu strategic în care s-a
infiltrat agentura maghiară este cel al pădurilor, domeniu folosit pentru
acumularea de resurse financiare necesare alimentării unor activităţi
specifice. Cu alte cuvinte, prin politica pe care o promovează în subramura
economică respectivă, din informaţiile deţinute pînă în prezent se evidenţiază
faptul că secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
Istvan
Toke nu reprezintă interesele României, ci interesele unui grup economic
condus de Atilla Verestoy, care acţionează la comanda Budapestei. Pentru a
sprijini afacerile derulate de acest grup pe spaţiul maghiar cu lemnul
exploatat din pădurile judeţelor Covasna şi Harghita este folosit Istvan
Toke, care a repartizat prin HG nr.1262/2007, numai la nivelul unui singur
judeţ din cele două, 15 la sută din volumul total de lemn pe picior aprobat
spre recoltare în anul 2008, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 30 la sută a
cantităţilor aprobate în anii precedenţi. În acest mod, după judeţul Suceava,
care primeşte de drept cea mai mare cantitate de masă lemnoasă pe picior care
trebuie exploatată, calculată în funcţie de suprafaţa de teren împădurită,
judeţul Harghita se situează pe locul doi la repartiţie, înaintea altor judeţe
cu suprafeţe împădurite mult mai mari, cum este Caraş-Severin. În concluzie, Istvan Toke
favorizează afacerile colegului său de formaţiune, care, astfel, va suplimenta
exporturile de material lemnos pe spaţiul Ungaria, exportând, practic, venit
naţional din România către Ungaria, în conformitate cu obligaţia unanim
cunoscută a oricărui Serviciu Special al unei ţări de a contribui la
alimentarea bugetului acesteia prin aşa-numitul aport valutar special. Se afirmă,
îndeobşte, că orice Minister de Externe reprezintă principala centrală de
spionaj a unei ţări, fiind de la sine înţeles ce înseamnă implantarea unui
cadru de informaţii al altui stat în propriul tău fief informativ. De aceea,
analiştii Serviciilor Speciale române apreciază că un fapt de o gravitate
excepţională numirea cu bună-ştiinţă a unui cadru sau agent, dovedit sau
suspectat, al unor Servicii de Informaţii străine în Ministerul Afacerilor
Externe al ţării tale. Cu toate acestea, ascuns sub umbrela unui nume românesc,
Anton
Niculescu, fost purtător de cuvânt al UDMR, desfăşoară o intensă activitate
informativă din poziţia de secretar de Stat în ministerul menţionat. Născut la
Târgu Mureş, la 6 mai 1964, are o fişă profesională de invidiat, care-i relevă
pregătirea sub auspiciile uneia dintre cele mai bune şcoli de spionaj din lume,
CIA. Astfel, deşi a studiat şi a obţinut o licenţă în Chimie Industrială în
1991, el nu a profesat nici un moment în acest domeniu, îndreptându-se încă din
1990-1991 către zona mass media, ca
redactor la săptămânalul Valosag din
Bucureşti şi corespondent al postului Europa
liberă, în 1992. De aici a intrat direct în sfera politicului, începând cu
decembrie 1991, ocupând succesiv sau concomitent posturi de consilier politic
(la Fundaţia „Friedrich Naumann“, Bucureşti, 1991-1993, şi la cabinetul
preşedintelui UDMR, 1993-1997), expert parlamentar (aprilie 1995-mai 1997) şi
guvernamental (mai-iunie 1997), pentru care a fost pregătit intens printr-o
serie de cursuri şi programe speciale: Seminarul „Introducere în drepturile
omului“, Academia Internacional Liberdade
Desenvolvimento – Lisbon Youth Meeting, Sintra, iulie/august 1992;
Programul PHARE Democracy în Marea
Britanie (partide politice, administraţie locală, Parlament), Belgia (NATO,
Parlamentul European), Germania (Parlament), aprilie 1994; „Managementul
conflictelor inter-etnice“ la Centrul Berghof, Berlin, iulie/august 1994;
„Administraţiile locale şi de stat“ în SUA, iunie/iulie 1995, la Agenţia de
Informaţii a SUA (USIA); „Administraţii publice locale“, Belgia, Spania şi
Danemarca, martie 1997, în cadrul European Union Visitors Programme; Eisenhower
Fellowship, SUA, februarie-mai 1999. Pregătirea i-a fost desăvârşită în
intervalul mai 1999-iunie 2001 în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde a
fost încadrat ca „specialist politic“, după care a mai urmat un stagiu ca
director de program pentru integrare europeană al Fundaţiei Soros pentru o
Societate Deschisă (iunie 2001-ianuarie 2002).
În
paralel, începând din 1997, a fost plasat în funcţii în interiorul Executivului
român, ca secretar general adjunct, aprilie 1997-mai 1998, apoi ca secretar de
Stat la Departamentul pentru integrare europeană, mai 1998-februarie 1999. În
intervalul 2000-2004, la intervenţia Serviciilor Speciale române, a fost ţinut
în afara sferei Executivului, dar a revenit în forţă odată cu intrarea la
guvernare a UDMR-ului alături de PNL, ca secretar de Stat pentru afaceri
globale şi relaţii interinstituţionale în Ministerul de Externe, din iulie
2005. Dacă se mai adaugă şi faptul că actualul director al Serviciului de
Informaţii Externe şi fost ministru al Afacerilor Externe, Mihai-Răzvan
Ungureanu, a fost semnalat, la rândul lui, de contraspionajul românesc cu
legături suspecte în mediul Serviciilor Speciale de la Budapesta, avem tabloul
complet al penetrărilor care s-au produs la nivelul sistemului decizional
românesc. Specialişti în munca de contraspionaj apreciază că asocierea în
afaceri a unor politicieni cu putere de decizie cu cadre sau agenţi ai
Serviciilor de Informaţii sub acoperire diplomatică sau comercială s-a dovedit
a fi o cale fără întoarcere pentru cei dintâi.
27 februarie 2012
Surse:
