Acest
articol a fost publicat, iniţial, în
revista Justiţiarul,
în 30 noiembrie 2008, ca material prin care îmi propagam, în noiembrie 2008,
candidatura la funcţia de senator în Colegiul nr. 2, Ialomiţa, pe listele
Partidului România Mare, din partea Vatrei Româneşti. Ulterior, l-am republicat
pe site-ul ALTERMEDIA.
După
demiterea lui Raed Arafat, izbucnirea şi extinderea protestelor în aproape
toate oraşele mari ale ţării au produs perplexitate în rîndul clicii de la
Putere, iar unii membri, mai furioşi, ai principalului partid al Puterii,
Partidul Democrat-Liberal (P.D.-L.) s-au dedat la insultarea protestatarilor: „viermi“,
„ciumpalaci“, „isterici“ etc. Aceste injurii sunt cu atît mai condamnabile cu
cît sunt proferate de oameni politici, de la care, cel puţin teoretic, avem
pretenţii, fiindcă sunt consideraţi – la prima vedere – ca oameni „subţiri,
intelectuali“ –, cum sunt, de exemplu, juristul senator Iulian Urban sau
curvarul cu studii teologice Teodor Baconschi (despre poeziile staliniste ale
tatălui său, poetul Anatol Emilian
Baconsky voi scrie altădată).
Injurierea unor oameni
simpli de către cei aflaţi la Putere este semnul distinctiv ale acestor vremuri
ticăloase, ei înşişi fiind produsul „sistemului ticăloşit“, ca să folosesc această
sintagmă cu care a „dezvoltat“ politologia preşedintele Traian Băsescu. Oricum,
torentul de lături aruncat în capul protestatarilor din aceste zile – al cărui
prim efect este demiterea ministrului de Externe, Teodor Baconschi,
tocmai pentru injuriile proferate la adresa protestatarilor, care au accentuat
furia populaţiei contra P.D.-L. – relevă grave carenţe de educaţie ale respectivilor,
precum şi dispreţuirea profund ă a poporului. Printre altele, inclusiv aceste manifestări
de comportament grobian ale P.D.-L.-iştilor atestă caracterizarea pe care i-am
făcut-o acestui partid în urmă cu peste doi ani, în articolul cu titlu de mai
sus: anume, că este un partid format din scursurile politice ale celorlalte
partide postdecembriste. Acesta este şi motivul pentru care-l republic, pentru
a reţine opinia publică justeţea caracterizării mele de atunci. Urmează
articolul din revista electronică AlterMedia.
***
Cuvîntul clicocraţie înseamnă „puterea
clicii“, iar cleptocraţie
înseamnă „puterea hoţilor“. Clicocraţia
cleptocrată înseamnă „clica hoţilor de la Putere“: adică a tuturor
partidelor care au guvernat ţara şi o guvernează şi acum, indiferent de
denumirea – P.S.D., P.C., P.N.L., P.N.Ţ.C.D., P.D., U.D.M.R. – sau de doctrina
pe care o afişează: adevărata lor doctrină a fost şi este una singură, jefuirea
Patrimoniului Naţional, prin rotirea „democratică“ la guvernare şi prin
înţelegeri subterane.
Dacă distrugerea, în cei
19 ani de guvernare, a economiei, agriculturii, culturii, moralei şi
spiritualităţii ortodoxe a societăţii româneşti provocată de aceste partide
încă nu vă este clară, să demonstrăm, pe-ndelete încrengătura încîlcită a cleptocraţiei.
1. Frontul Salvării
Naţionale (F.S.N.) a devenit Frontul Democrat al Salvării Naţionale (F.D.S.N.),
dar fără să aibă curajul să spună că este de dreapta sau de stînga. A devenit,
apoi, P.D.S.R., iar prin unirea, în vara lui 2004, cu defunctul partid
„istoric“ P.S.D.R. al defunctului Sergiu Cunescu, a devenit actualul P.S.D. –
ca să îi păcălească pe unii şi să intre în Internaţionala
Socialistă –, dar fiind la fel
de demagogic precum înainte. Din F.D.S.N. s-a desprins P.D.-F.S.N., ulterior
rămas la literele P.D., care, zicea, recent, Vasile Blaga, „era mai liberal
decît F.D.S.N.“ şi, ca atare, făcea opoziţie P.D.S.R.-ului. De fapt, nu era
decît o şmecherie cu care să prostească electoratul: P.D., făcînd „opoziţie“
P.D.S.R.-ului din care provenea, va intra la guvernare cu C.D.R. – adică
P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.U.R., U.D.M.R. etc. Prin asta, însă, partea camuflată a
clicii F.S.N.-ului a rămas la guvernare, în mandatul 1996-2000, prin P.D., care
avea să îşi protejeze foştii colegi de partid, cu care făcuse „revoluţia“.
Apoi, P.D. a revenit la guvernare, între 2004-2008, reinstituind fosta C.D.R.,
mai puţin defunctul P.N.Ţ.C.D.
Dar P.S.D. (ex-F.S.N., ex-P.D.S.R.) este cel care a
iniţiat cursul decăderii ţării, prin „Reforma“ şi „Marea Privatizare“ –
echivalente cu Marea jefuire a Ţării. P.S.D. a condus România cel mai mult
timp, deci a jefuit cel mai mult! În ultimul său mandat, P.S.D. a înstrăinat
inclusiv PETROM şi SIDEX, acesta fiind caracterizat – după fraza lui Petre
Roman, premierul F.S.N.-ului – ca „o grămadă de fiare vechi“. Vorbind de
afacerea extrem de păguboasă SIDEX, Adrian Năstase zicea despre „investitorii
strategici“ (citeşte: escrocii) din echipa lui Mittal: „Ei nu au ştiut ce
cumpără, noi nu am ştiut ce vindem!“ (cf. România
liberă, 8 ianuarie 2002, pag. 1). Deci, Adrian Năstase era deştept
să vîndă, iar indianul Mittal era aşa de prost să cumpere „o grămadă de fiare
vechi“; după care, „prostul“ Mittal a devenit cel mai bogat siderurgist din
lume! Iar după înstrăinarea SIDEX-ului către Mittal, în combinat au murit, în
cinci ani, prin accidente de muncă, mai mulţi muncitori decît muriseră în toată
istoria combinatului, de circa cinci decenii! Pe de altă parte, înainte de
escrocheria cu „privatizarea“ marii firme PETROM prin înstrăinarea ei către
obscura firmă OMV, premierul Adrian Năstase, relevase că „cine stăpâneşte Petrom are un cuvânt
important de spus în economie şi cine are un cuvânt important de spus în
economie are de spus şi în politică“ (cf. Adevărul, nr. 4113,
18 sept. 2003, p. 1). Dar, cu trei luni înainte de a fi apărut
afirmaţia sus-citată a premierului, preşedintele P.R.M., Corneliu Vadim Tudor,
avertizase asupra pericolului „privatizării“ PETROM, prin publicarea
articolului „Independenţa României mai e reprezentată doar de PETROM şi B.C.R.“
(în revista România Mare,
nr. 674, 13 iunie 2003, p. 20). Deci, deşi Adrian Năstase era conştient de
valoarea strategică a PETROM, a înstrăinat-o. Acesta este partidul continuu
trădător, P.S.D.!!!
2. Şi cine era ministrul
industriei şi energiei care a înstrăinat PETROM? Era Dan Ioan Popescu, lider al
P.S.D., care s-a dat la fund intrînd în P.U.R. Dar P.U.R., acum redenumit
„Partidul Conservator“ (P.C.), guvernase alături de C.D.R., în 1996-2000.
Văzînd că C.D.R. „intră la apă“, a trecut în barca P.S.D.-ului, guvernînd cu
acesta şi cu U.D.M.R. în mandatul 2000-2004. Văzînd că P.S.D. intră din nou la
apă, în vara lui 2004 trece, din nou, în „opoziţie“ – din care, am văzut, mai
făcuse parte – şi, din decembrie 2004 guvernează alături de foştii colegi
politici P.D., P.N.L. şi U.D.M.R. (adică fosta C.D.R. spartă, fără P.N.Ţ.C.D.).
În 2007, văzînd că iarăşi se împute treaba, iese de la guvernare şi se aliază –
cu cine?! – tot cu fostul inamic P.S.D., iar acum, în această campanie electorală,
a făcut, din nou, alianţă tot cu inamicul-amic P.S.D. În mod îndreptăţit
preşedintele Traian Băsescu a caracterizat P.C. (fost P.U.R.) ca fiind
„partidul toxic“! Într-adevăr, similar cu politicienii traseişti, Partidul
Conservator poate fi supranumit „partidul-traseist“: aşa cum curvele fac
„traseul pe centură“, P.C. „face trotuarul politicii“!
3. P.N.L.-ul, altă
cloacă! Cine fusese premierul F.S.N.-ului? Petre Roman. Acesta a făcut un „nou“
partid, P.D., care era partea „liberală“ a F.D.S.N., iar după ce a fost dat
afară din P.D. de Traian Băsescu, a fost recuperat de P.N.L., fostul inamic
politic, fiind pus ca „reprezentant al românilor din dispora“!!! Ce are ăsta comun
cu românii, fi ei şi din diaspora?! Nimic! Tot la P.N.L. au naufragiat –
printre alţii, ca Varujan Vosganian şi Adrian Iorgulescu – şi foştii miniştri
ai P.D.S.R. Mircea Coşea şi Teodor Meleşcanu, şi, mai ales, fostul
premier-succesor Theodor Stolojan-Scrîşnet! P.N.L. a guvernat, tot timpul,
sprijinit pe cîrja numită U.D.M.R., care nu e partid şi care este urmaşa
organizaţiilor fascisto-horthyste şi nu are ce căuta în România, nicidecum în
Parlament. Turpitudinea P.N.L.-ului a mers pînă acolo încît, la alegerile
parlamentare actuale, P.N.L.-ul a „împănat“ U.D.M.R-ul cu membri ai P.N.L. doar
pentru ca această organizaţie fascistă să aibă liste complete în toate
colegiile din ţară şi să pozeze în partid politic. De altfel, premierul Călin
Popescu-Tăriceanu a excelat prin vizitele făcute la Budapesta, de unde primea
ordine. P.N.L. nu mai este partid naţional, ci antinaţional. În plus, P.N.L.-ul
geme de monarhişti: premierul Tăriceanu, ministrul Adrian Iorgulescu, vorbetele
P.N.L.-ului Crin Antonescu ş.a.; dar un liberal-monarhist este echivalent, sub
raport semantic, cu o contradictio
in adjecto, o contradicţie în termeni – adică, zis mai pe
româneşte, înseamnă că „îşi dă cu stîngul în dreptul“, iar din punct de vedere
politologic este echivalent cu schizofrenia politică!
4. Dacă fostul P.D.
fusese aripa de „dreapta“ a P.D.S.R. (ex-F.S.N.) – deşi fusese băgat, şi el, de
către Traian Băsescu, în Internaţionala
Socialistă
–, actualul P.D.-L. este aripa de „stînga“ a P.N.L. Acum, P.D.-L., condus de
Emil Boc şi Theodor Stolojan, conţine scursorile provenite din P.D. şi P.N.L.,
cum sunt Theodor Stolojan – care fusese dat afară din P.N.L. de Valeriu Stoica,
iar acum face „partid bun“ cu chiar fostul său inamic Valeriu
Stoica-Bancrută-Frauduloasă! Vedeţi cît de îmbîrligat este „sistemul
ticăloşit“, clasa politică actuală pe care am numit-o clicocraţia cleptocrată?!
Conform „Listei candidaţilor pătaţi“, cei mai mulţi traseişti sunt la P.D.-L.,
iar unii candidaţi (cîţiva fiind parlamentari) au şi dosare penale (cf. Academia Caţavencu, nr.
46, 19-25 noiembrie 2008, pag. I-XVI, pe http://www.catavencu.ro/hotie_turnatorie_si_traseism_sa_fie_dar_sa_stim_si_noi-4207.html)! Dar, surpriză, deşi P.D. – baza actualului P.D.-L. –
este membru al Internaţionalei
Socialiste,
în seara zilei de 30 noiembrie, după încheierea alegerilor, socialistul
„democrat“ Emil Boc s-a grăbit să declare, ritos, că „electoratul a votat
P.D.-L.-ul, adică dreapta!“ Şi, „consecvent“, a repetat inepţia asta până
marţi, 8 decembrie a.c., cînd a fost nevoit să anunţe alianţa guvernamentală cu
P.S.D., deci cu „stînga“, care, de fapt, este tot dreapta, dar camuflată
demagogic în lozinci de stînga! Aceasta este clicocraţia cleptocrată.
5. Mai mult. Actualul
P.D.-L.-ist Theodor Stolojan, fost liberal, fost F.S.N.-ist, ca premier al
F.S.N.-ului a confiscat valuta pentru a acoperi pagubele guvernului condus de
Petre Roman – în care fusese ministru de finanţe –, guvern care prăpădise toată
valuta lăsată de Nicolae Ceauşescu! Apoi, „Stolo“ a aliniat preţul intern al
energiei electrice la preţul internaţional – ceea ce este o măsură economică
absolut aberantă. Urmarea a fost tot aberantă şi extrem de păgubitoare: toate
întreprinderile au ajuns să aibă datorii enorme („arierate“), din care cauză au
fost puse pe butuci sau înstrăinate pe nimic. Ca răsplată pentru această măsură
antinaţională, „Stolo“ a primit o sinecură la Banca Mondială! Ăsta era
prezentat în sondajele mincinoase ca fiind pe primul loc în preferinţele
electoratului, iar miercuri, 9 decembrie, a fost desemnat de preşedintele
Băsescu drept noul premier, care să scoată ţara din criză, fiindcă este „omul
lui de încredere“ adică. Să ne amintim că, după revenirea de la Banca Mondială
– unde a tăiat frunză la cîini – a fost consilierul Grupului Tofan, pe care l-a
consiliat aşa de bine încît l-a băgat în faliment! Acesta este „competentul“
economist „Stolojan al II-lea“, care s-a îmbogăţit prin afacerea Megapower, dar
care a sărăcit România cît a fost „Stolojan Întîiul“! Dar, culmea circului,
megapropunerea de primul premier desemnat s-a transformat, după patru zile, în
minipropunerea celui de-al doilea premier desemnat: micul Boc!!!
6. Dar să vedeţi ce
„mîini bune“ are P.D.-L-ul: bune de furat! Unul dintre liderii P.D.-L.-ului
este Gheorghe Flutur. Iată o mostră din Ziua:
«Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, este acuzat de subminarea
economiei naţionale, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, abuz în
serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, după ce foştii membri
ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
(RNP) au formulat pe numele peledistului o plîngere penală. Nu este prima
plîngere de acest gen, Gheorghe Flutur fiind reclamat în repetate rînduri la
Parchet. Pînă în momentul de faţă, însă, nu a fost tras la răspundere graţie
intervenţiilor politice. De altfel, este cunoscut faptul că actualul său şef pe
linie de partid, Theodor Stolojan, a făcut trafic de influenţă pe lîngă şeful
statului, Traian Băsescu, pentru a „îngropa“ dosarele în care Flutur era
cercetat.» Articolul relevă multe ilegalităţi – cu lemne, împăduriri, sturioni
etc. –, aşa că voi mai cita finalul:
«Bani
de pe urma aviarei. Un alt ordin păgubitor pentru stat semnat
de fostul ministru este Ordinul 392/2005. Prin acest act s-a modificat ordinul
391/2003 privind predarea spre exploatare a masei lemnoase din fondul forestier
proprietate publica a statului, cu plata anticipată. Măsura abuzivă a avantajat
firmele private în încheierea de contracte păgubitoare pentru Romsilva, întrucît
a dat posibilitatea acestora să ridice marfa şi să o achite ulterior fără ca
unitatea să aibă garanţia plăţii. Nu în ultimul rînd, Flutur este acuzat de
crearea artificială a crizei „gripa aviară“. Criză care a dus la cheltuirea
unor importante sume de bani de la bugetul de stat, precum şi la sacrificarea a
milioane de păsări. În realitate, criza aviară a reprezentat pentru camarila
lui Flutur o buna ocazie de a obţine profituri consistente punînd mîna pe
contracte fără licitatie» (vezi Mihnea Talău, „Flutur acuzat de subminarea economiei“,
în Ziua, nr.
3919, 3 mai 2007, pe http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-05-03&id=219982). Aşa cum s-a relevat în presă, „dezinfectantele“ contra
„aviarei“ nu erau decît apă cu detergenţi! Norica Nicolai a făcut o interpelare
în Parlament, dar a fost ignorată (vezi: http://www.gandul.info/politica/norica-nicolai-vrea-ancheta-pentru-gripa-aviara.html?3928;2441660)! Iar cel care a candidat pentru funcţia de deputat în
colegiul 4 Ialomiţa, Gheorghe Tinel, era atunci şeful Corpului de Control al
ministrului Gh. Flutur. Ce controla ăsta?! Soţia unuia dintre marii şefi
subordonaţi lui Gh. Flutur avea o firmă care furniza „antidotul“ pe bază de
Dero contra aviarei! Puteţi ghici cărui mahăr îi era soţie?! Hai, încercaţi, că
sunteţi pe-aproape!
7. Acum, prin aplicarea
„uninominalului“, s-a realizat obiectivul urmărit de aceste partide şi de cei
care le manipulează din afară: eliminarea partidelor naţionaliste – P.R.M. şi
P.N.G. – şi formarea a două partide mari, ca în S.U.A.: P.S.D şi P.D.-L. – care
ar imita Partidul Democrat şi, respectiv, Partidul Republican din S.U.A. Căci
P.N.L. nu mai contează, iar, în curînd, va dispărea din viaţa politică, precum
P.N.Ţ.C.D.-ul. Cît despre U.D.M.R., nici nu este partid, dar, cum am mai
relevat, serveşte de cîrjă politică pentru formarea unei majorităţi parlamentare,
sau chiar a unei „minorităţi“ – cum a fost situaţia în care a guvernat
P.N.L.-ul în ultimii doi ani. Deja Boc, deşi voia să se unească numai cu
duşmanul de mai ieri, P.N.L., şi să formeze „dreapta“, iar P.S.D. să rămână pe
„stânga“ – deşi e de „stânga“ doar în demagogie –, a cotit-o, deja, spre
„stînga“! Culmea tupeului, după ce a intenţionat să refacă Alianţa „D.A.“, acum
se reface F.S.N.-ul. Aţi văzut, stimaţi români păcăliţi, că, dacă Boc se alia
cu P.N.L., cu „dreapta“, atunci Norica Nicolai ar fi făcut casă „bună“ cu
Gheorghe Flutur, împotriva căruia ceruse anchetă în Parlament. Dar, din nevoia
de a pune mîna, mai repede şi mai sigur pe „ciolan“, s-a aliat cu P.S.D.,
„duşmanul“ ideologic de pînă în 6 decembrie a.c.!!! Să ne mai amintim că „liberalul“
Dinu Patriciu a sponsorizat, simultan, atît P.S.D.-ul, cît şi P.N.L.-ul – ba,
încă, mai mulţi bani a dat la P.S.D. decît la P.N.L., urmînd practica modelului
său în „politică“, Marc Rich. În treacăt fie spus, singurul avantaj al
uninominalului a fost că Peter Eckstein Kovacs, „Senatorul homosexualilor, a
pierdut locul în Parlament“ (cf. http://ro.altermedia.info/minoritati/senatorul-homosexualilor-a-pierdut-locul-in-parlament_10578.html).
Acestea-s partidele care
au dus ţara de rîpă şi vor să se eternizeze la Putere! Iată de ce nu trebuia să
mai votaţi candidaţii clicocraţiei
cleptocrate! Partidele P.S.D.+P.C., P.D.-L, P.N.L şi U.D.M.R.
formează aceeaşi clică,
dar cu denumiri diferite, ca să fraierească electoratul, dar care se asociază
prompt cînd e vorba să fure angro (vezi, în acest sens, Răzvan Savaliuc,
„Esplanada hoţilor“, în Ziua,
nr. 4224, 6 mai 2008, http://www.ziua.net/display.php?data=2008-05-06&id=236864)! Vorba românului, „Toţi sunt tot un drac!“ Credeţi că
actualii lor candidaţi la Senat şi la Camera Deputaţilor – care vor forma noul
Parlament – au mai mare valoare morală şi profesională decît cei de pînă acum?
Vă înşelaţi, aşa cum v-aţi lăsat păcăliţi şi pînă acum! Sau, chiar dacă ar fi
mici excepţii, tot şefii lor decid, iar ei trebuie să se supună!
Principala mare miză a acestor alegeri a fost înstăpînirea lejeră la Putere
a celor două „mari“ partide: P.S.D. şi P.D.-L, deşi ele sunt mari nu prin
proporţiile date de procentajele obţinute, ci prin modul cum au furat
alegerile, mituind electoratul – lipsit de demnitate – cu băutură, cîrnaţi şi
alte asemenea mărfuri şi, mai ales, prin falsificarea voturilor din urne şi,
apoi, prin faimoasa „redistribuire“. Iar a doua mare miză este ca, la adăpostul
imunităţii parlamentare, să
fie scăpaţi de puşcărie mulţi
dintre candidaţi sau alţi membri ai cleptocraţiei – cleptocraţie care a
guvernat pînă acum şi care vrea să se perpetueze la Putere! Iar
a treia miză a fost eliminarea
partidelor naţionaliste din Parlament.
Iată de ce nu trebuia să
mai votaţi clicocraţia. Acum aţi rămas tot cu sărăcia!
Numai că P.S.D. şi
P.D.-L. însumează circa 50 la sută – cu furtul cu tot al alegerilor! – din
opţiunile electoratului prezentat la vot, adică 40 la sută din total, „restul“
de 60 la sută fiind absenteiştii! Deci, partidele
aflate acum în Parlament şi la Putere nu au legitimitate!
Iată de ce ultima
soluţie este încă o revoluţie. Dar una autentică, nu ca „marea minciună
televizată“, din decembrie 1989!
16 decembrie 2008
Colonel
(r.) Vasile ZĂRNESCU
Notă. Acest articol a mai fost republicat, ulterior, în
revistele Moldova Noastră şi Necenzurat, dar este la fel de
actual.
***
Protestele
din aceste zile ar putea să se aglutineze într-o revoltă violentă, care,
ulterior, să se transforme într-o revoluţie. Dar, deocamdată, nu se întrevede
nici o structurare a acestei mişcări protestatare, fiind doar exprimarea spontană a nemulţumirilor, fără a
se evidenţia lideri. Un singur aspect este, însă, evident: protestatarii refuză
alipirea la acţiunea or a unor lideri ai actualelor partide politice care au
condus, prin rotaţie „democratică“, pînă acum. Adică oamenii din stradă, care
protestează, au devenit conştienţi că au de-a face cu cleptocraţia, dispersată atît la Putere, cît şi în Opoziţie. De
aceea protestatarii vor altă clasă politică!
