Scrisoare deschisă
Domnului Preşedinte al României şi al
C.S.A.Ţ.
Subsemnatul Oprea Gabriel,
P.(u) în evidenţa Ministerului Apărării Naţionale din România, ultimul grad în
activitate – lt.-colonel, livret militar cu seria F, nr. 44444, CNP
112334455667X, aş dori să vă aduc la cunoştinţă anumite aspecte legate de
faptul că abrogarea legii pensiilor militare afectează în mod direct siguranţa
naţională a României şi, în mod implicit, şi interesul naţional, precum şi
mecanismul prin care s-a realizat acest lucru.
Prin acest memoriu, dincolo
de faptul că mie personal mi s-a desfiinţat dreptul la pensie militară, mi s-a
stabilit şi un alt tip de pensie diminuat ca şi cuantum cu 41 %, fiind obligat
să plătesc şi restanţe statului în valoare de 14.680 lei, ca şi cum aş fi
săvârşit o infracţiune, eu aş dori să vă semnalez, ca o datorie de conştiinţă,
anumite probleme despre care am certitudinea că nu v-au fost aduse la
cunoştinţă în momentul în care aţi decis să promulgaţi desfiinţarea pensiilor
militare în România.
Menţionez despre mine: am fost ofiţer de comandă şi stat
major pe tot parcursul carierei (vânători de munte, cercetare prin paraşutare
şi poliţie militară), prin urmare nu am făcut niciodată parte din trupele
auxiliare (finanţe, logistică, justiţie, resurse umane, informaţii), ci
întotdeauna din trupele combatante şi care sunt cele mai afectate de
desfiinţarea pensiilor militare, indiferent că sunt active sau în rezervă. Este
importantă referirea la trupele auxiliare, întrucât eu am impresia că dvs. aţi
fost consiliat exact de reprezentanţi ai acestui spectru al trupelor auxiliare
(din care a făcut parte şi actualul ministru al apărării Gabriel Oprea), care,
în fapt, sunt simpli civili îmbrăcaţi în uniforme militare şi care, din
perspectiva dumnealor de pseudo-militari, nu au înţeles şi nu vor înţelege
niciodată ce înseamnă trupe combatante şi eficienţa unei armate integrate în
NATO.
În măsura în care este
relevant pentru dvs.: am fost ofiţer în armata comunistă
doar 15 luni – deci nu am cum să fiu influenţat de mentalităţile acelor
vremuri, am fost instruit în afară de România, şi în Germania şi în Franţa,
alături de trupe speciale ale acestor state, am participat la o misiune de
luptă în Iraq în anul 2003, la o misiune de luptă în Afganistan, în anul 2006,
iar – legat strict de problematica necesităţii existenţei în armatele moderne a
pensiilor militare – am beneficiat şi de consiliere (curs management carieră)
din partea trupelor americane, suficient cât să înţeleg de ce armatele statelor
NATO beneficiază de pensii militare.
Domnule Preşedinte, din
analiza mea, a
altor militari în rezervă, dar şi activi, reiese cu claritate o concluzie: efectul
major cauzat de abrogarea legii pensiilor militare este acela că Armata
României va avea militari cu vârste de 60 de ani în trupele combatante,
inclusiv în teatrele de operaţii, deci, în caz de conflict armat, structuri
operaţionale ineficiente din cauza vârstei. Dacă un militar din trupele
auxiliare (finanţe, logistică, justiţie, resurse umane, informaţii) poate fi
eficient chiar şi la vârsta de 85 de ani, un militar din trupele operaţionale
trebuie înlocuit obligatoriu după vârsta de 40-45-50 de ani (în funcţie de
sarcinile efective), întrucât este de la sine înţeles că un conflict armat nu
poate fi susţinut cu luptători în vârstă – situaţie în care acum se află
Forţele Armate Române.
Eu sunt sigur că nici dvs.
nu puteţi acorda credibilitate unei armate cu militari combatanţi cu vârste de
60 de ani şi nici un stat NATO nu are o asemenea configuraţie a armatei, cu
excepţia României acum.
Domnule Preşedinte, dvs. sunteţi un om tehnic, de aceea vă prezint, în mod explicit şi succint, câteva informaţii şi o argumentaţie, pentru a înţelege exact ce s-a întâmplat.
Înainte de aderarea României
la NATO, Armata
română a fost guvernată de ineficienţă cauzată de perpetuarea unor principii şi
structuri ale vechii armate comuniste. Prin urmare, odată cu declanşarea
procedurilor de aderare la NATO s-a trecut la reorganizarea, restructurarea,
modernizarea şi eficientizarea Armatei române – procese paralele, dar cu
scopuri şi finalităţi diferite. Eu nu mă refer nici la reorganizare, nici la
restructurare, ci doar la conceptul de modernizare şi eficientizare a armatei,
care ar trebui să guverneze Armata României şi astăzi. Legat de acest ultim
concept, odată cu aderarea la NATO, au fost implementate trei reguli noi vizând
strict eficientizarea carierei militare şi, implicit, performanţa în actul de
comandă şi execuţie în desfăşurarea acţiunilor militare, menite să fie
funcţionale inclusiv astăzi şi cât timp România va fi membră a NATO.
1) Instituirea piramidei
ierarhice a gradelor cu baza în jos, astfel încât mereu cei cu grade superioare
să fie numeric mai puţini decât cei cu grade inferioare.
Raportul stabilit a fost de
circa 1/3 pentru ofiţeri şi 1/2 pentru subofiţeri (funcţional şi astăzi) şi a
avut drept scop să elimine situaţia din armata comunistă în care (într-o
exprimare oarecum exagerată, menită să reliefeze un contrast) generalii erau
mai mulţi decât caporalii, sau coloneii decât locotenenţii. Cu alte cuvinte s-a
ajuns la o situaţie de normalitate din punct de vedere al ierarhiei, situaţia
de principiu (există fluctuaţii de raport numeric, dar principiul este corect)
la ofiţeri fiind astfel: la 1 general – 3 colonei – 9
lt.-colonei – 27 maiori – 81 căpitani – 243 de slt./lt. La
subofiţeri s-a procedat în mod similar. De reţinut: cu cât gradul este mai mic,
cu atât acel ofiţer/subofiţer are atribuţii mai apropiate de desfăşurarea
efectivă a acţiunilor pe câmpul de luptă (teatrul de operaţii) în cadrul unor
structuri combatante, fenomen normal şi logic.
2) Evitarea situaţiei în
care ofiţerii şi subofiţerii din structurile combatante (majoritari în armată)
să depăşească o vârstă de ineficienţă în unităţi de luptă. În acest scop, în Legea nr. 80/1995
(Statutul Cadrelor Militare) s-au introdus două articole (92 şi 93) care
limitau stagiul într-un grad, astfel încât cei cu grade inferioare direct
implicaţi în acţiuni combatante să fie înlocuiţi permanent la atingerea vârstei
la care deveneau ineficienţi pentru a mai desfăşura direct acţiuni de luptă, la
grade superioare, care presupun neimplicare directă în acţiuni militare. Acest
mecanism a fost realizat de Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare) care
a impus limitări de vârstă în grad până la care militarii de carieră puteau fi
menţinuţi în activitate, astfel:
Pentru ofiţeri, art. 92:
a)
pentru sublocotenent şi aspirant: 35 ani;
b) pentru locotenent: 38 ani;
c) pentru căpitan: 42 ani;
d) pentru maior şi locotenent-comandor: 47 ani;
e) pentru locotenent-colonel şi căpitan-comandor: 53 ani;
f) pentru colonel şi comandor: 55 ani;
g) pentru general de brigadă – cu o stea, general de flotilă aeriană – cu o stea şi contraamiral de flotilă – cu o stea: 56 ani;
h) pentru general maior – cu două stele, contraamiral – cu două stele: 57 ani;
i) pentru general locotenent – cu trei stele, viceamiral – cu trei stele: 58 ani;
j) pentru general – cu patru stele, amiral – cu patru stele: 59 ani;
b) pentru locotenent: 38 ani;
c) pentru căpitan: 42 ani;
d) pentru maior şi locotenent-comandor: 47 ani;
e) pentru locotenent-colonel şi căpitan-comandor: 53 ani;
f) pentru colonel şi comandor: 55 ani;
g) pentru general de brigadă – cu o stea, general de flotilă aeriană – cu o stea şi contraamiral de flotilă – cu o stea: 56 ani;
h) pentru general maior – cu două stele, contraamiral – cu două stele: 57 ani;
i) pentru general locotenent – cu trei stele, viceamiral – cu trei stele: 58 ani;
j) pentru general – cu patru stele, amiral – cu patru stele: 59 ani;
Pentru subofiţeri/maiştri
militari, art. 93:
a)
pentru maistru militar clasa a V-a şi sergent: 37
b) pentru maistru militar clasa a IV-a şi sergent major: 38
c) pentru maistru militar clasa a III-a şi plutonier: 42
d) pentru maistru militar clasa a II-a şi plutonier-major: 47
e) pentru maistru militar clasa I şi plutonier adjutant: 53
f) pentru maistru militar principal şi plutonier adjutant principal: 55.
b) pentru maistru militar clasa a IV-a şi sergent major: 38
c) pentru maistru militar clasa a III-a şi plutonier: 42
d) pentru maistru militar clasa a II-a şi plutonier-major: 47
e) pentru maistru militar clasa I şi plutonier adjutant: 53
f) pentru maistru militar principal şi plutonier adjutant principal: 55.
Vă rog să reţineţi:
structura operaţională de bază a trupelor combatante este batalionul (similare),
comandantul batalionului având gradul maxim de locotenent-colonel, care devine,
astfel, şi cel mai vârstnic ofiţer din structură. Este normală această limitare
a vârstei într-un anume grad, întrucât nu poate exista sublocotenent comandant
de pluton infanterie sau căpitan comandant de companie vânători de munte sau
lt.-colonel comandant de batalion de paraşutişti cu vârste de 58-60 de ani,
care să fie şi eficienţi în teatrele de operaţii, prin urmare aceşti oameni
trebuie înlocuiţi permanent la atingerea vârstei de ineficienţă în structuri
combatante (calculată după standarde NATO). Acest lucru se poate întâmpla doar
prin avansarea celor dintâi la grade şi funcţii care nu presupun implicare
directă în acţiuni militare. Problema în acest caz este însă condiţionată de
piramida gradelor expusă la pct. 1) şi de unde rezultă că din 81 de căpitani nu
pot fi avansaţi decât 27 la gradul următor de maior, şi din 243 de slt./lt. nu
pot fi avansaţi decât 81 la gradul de căpitan. În orice situaţie, din cei 243
de slt./lt. de la baza piramidei, doar 3 pot deveni colonei şi obţine astfel o
vechime completă. Apare astfel situaţia de blocaj: ce se întâmplă cu ceilalţi?
3) Aplicarea primelor două
puncte legate de eficientizare implică doar două soluţii practice.
- 3.1. La atingerea limitei
de vârstă în grad, 2 din 3 militari să fie daţi efectiv afară fără nici un
drept. Soluţia este neviabilă, întrucât nimeni nu s-ar angaja într-un sistem în
care ştie că la 40-45-50 de ani rămâne fără loc de muncă şi fără nici un drept.
- 3.2. Soluţia NATO: acei oameni care, indiferent ce ar
face, nu au funcţii corespunzătoare pentru a fi avansaţi la noile grade, să
aibă opţiunea de a se pensiona anticipat, cu drept de pensie militară în
funcţie de gradul maxim la care a reuşit fiecare să ajungă, după 15, 20 sau 25
ani de serviciu militar, în funcţie de fiecare stat. Aplicarea principiului
contribuţiei în astfel de cazuri are un caracter discriminatoriu, întrucât
acelor militari nu li s-a permis să ajungă la o vechime şi o contribuţie
completă din cauza restricţiilor sistemului. Pe de altă parte, acei militari nu
devin simpli pensionari, ci completează rezerva operativă a armatei, toate
armatele având o componentă activă şi una de rezervă – prin urmare acei
militari nu pot fi declaraţi pensionari unitari, întrucât au obligaţii militare
în plus faţă de ceilalţi cetăţeni. De aceea statele NATO au legi ale pensiilor
militare.
În acest context al
aplicării principiilor de eficienţă stipulate în art. 92 şi 93 din Legea nr. 80/1995
(Statutul Cadrelor Militare) a apărut Legea nr. 164/2001 privind pensiile
militare de stat, lege concepută după legile similare existente în celelalte
state membre ale NATO, iar scopul principal al
acestei legi nu a fost acela de oferi privilegii pentru personalul
restructurat, aşa cum aţi fost informat şi s-a acreditat ideea în mass media, ci a avut ca scop esenţial
întinerirea permanentă a armatei, prin înlocuirea militarilor din trupele
combatante la atingerea vârstei de ineficienţă în structurile operaţionale.
Domnule Preşedinte, eu vă
informez că abrogarea legii pensiilor militare pentru Armata României s-a făcut
prin încălcarea principiului de eficienţă al NATO menţionat de mine la pct. 2).
Legea nr. 164/2001 privind
pensiile militare de stat a fost abrogată, iar militarii au fost incluşi în
legea sistemului unitar de pensionare, însă, pentru a se
putea realiza acest lucru, au fost abrogate şi art. 92 şi 93 din Legea nr.
80/1995 (Statutul Cadrelor Militare), astfel încât toţi ofiţerii şi subofiţerii,
combatanţi sau auxiliari, se vor pensiona la vârsta de 60 de ani.
În acest moment, la fel ca
în vechea armată comunistă, din nou nu mai există limite de vârstă în grad, în
Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare), prin urmare Armata României va
avea subofiţeri şi ofiţeri combatanţi cu vârste de 59-60 de ani, ceea ce este
absurd, aceasta nu mai este armată, ci un fel de azil de vârstnici îmbrăcaţi în uniforme militare.
Piramida gradelor expusă la pct. nr. 1) a rămas identică cu cea stabilită de NATO, dar, pentru a se justifica strict doctrinar şi contabil abrogarea legii pensiilor militare, s-au eliminat şi limitele de vârstă în grad prevăzute la art. 92 şi 93 din Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare), astfel încât, ca şi în vechea armată comunistă, orice ofiţer şi subofiţer poate atinge vârsta completă de pensionare (după noua legislaţie/Legea nr. 263 din 2010, aceasta este de 60 de ani, atinsă în mod gradual).
Însă, cum piramida gradelor
expusă la pct. 1) este strictă, neexistând posibilităţi de avansare pe o
funcţie mai puţin expusă cerinţelor dure ale câmpului de luptă, iar NATO nu
permite revenirea la starea de fapt a ierarhiei ineficiente de dinainte de
aderare, acest
fapt înseamnă că ofiţerii şi subofiţerii din structurile de luptă „îngheaţă“ pe
funcţiile pe care sunt acum, fenomen care duce la „îmbătrânirea“ zi de zi a Armatei
române combatante şi, prin urmare, aducerea acesteia din nou în stare de
ineficienţă.
Am afirmat că, prin
abrogarea legislaţiei de pensionare pentru militari, dvs. aţi fost consiliat
probabil de persoane care nu cunosc cariera militară şi nici principiile de
eficienţă ale NATO, sau
de către personal auxiliar (necombatant) din structurile active ale Armatei.
Într-adevăr, din perspectiva unei consilieri ignorante şi superficiale, nu pot
exista diferenţe de uzură între a fi ofiţer auxiliar (finanţe, jurist,
logistică, resurse umane, informaţii) la vârsta de 60 de ani sau ofiţer
combatant având aceeaşi vârstă de 60 de ani, însă această abordare nu poate
avea o altă finalitate decât existenţa unei armate aduse în stadiul de
ineficienţă operaţională.
Domnule Preşedinte, consider
că este complet adevărată ipoteza
mea că dvs. aţi fost indus în eroare când
aţi făcut referire la faptul că restructurarea Armatei ar fi fost cauza
pensionărilor anticipate; restructurarea Armatei cu disponibilizările aferente
este una şi are legătură doar cu reorganizarea Armatei pentru aderarea la NATO,
iar pensionarea anticipată pusă în aplicare de Legea nr. 164/2001 privind
pensiile militare de stat a avut ca scop doar eficientizarea Armatei prin
întinerirea permanentă a structurilor sale, cât timp aceasta Armată va fi în
NATO, principiu care ar trebui să funcţioneze şi astăzi şi peste 50 de ani.
Restructurarea armatei nu
are nici o legătură cu Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, întrucât
în realitate, restructurarea
a fost reglementată, de O.G. nr. 7/1998 (aprobată prin Legea nr. 37/2001) şi în
baza căreia au fost disponibilizaţi militari, iar aici au apărut două situaţii
distincte: şi cu drept la pensie militară, dacă oamenii respectivi îndeplineau
şi această condiţie, dar au fost disponibilizaţi şi oameni fără drept de
pensie. Prin urmare, dreptul la pensie militară nu are nici o legătură cu
restructurările, ci doar cu eficientizarea armatei prin întinerirea permanentă
a structurilor combatante.
Domnule Preşedinte, eu vă
mai informez şi despre alte consecinţe ale abrogării legii pensiilor militare.
Armata României, ca orice
altă armată, are două componente: una activă cu 75.000 de militari, dar şi una de rezervă
cu 45.000 de militari – din care circa 25.000 de ofiţeri şi subofiţeri
(estimare proprie), ultima componentă putând fi mobilizată oricând în situaţii
de necesitate, prin urmare Armata României este un întreg, rezerviştii ei nu
sunt simpli pensionari unitari, ci au obligaţii militare.
De asemenea, v-aş ruga să
reţineţi că nu toţi pensionarii militari fac parte din rezerva operativă a
armatei, întrucât,
în baza Legii nr. 53/2011, „Limitele de vârstă în grad până la care cadrele
militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă sunt de 55 de ani pentru clasa
I, 60 de ani pentru clasa a II-a şi 63 de ani pentru clasa a III-a“.
Prin urmare, în rezerva
operativă a Armatei României nu sunt decât ofiţeri şi subofiţeri rezervişti cu
vârsta sub 63 de ani, iar,
în urma departajării pe clase de vârstă, este evident că, în practică, primii
şi de regulă şi exclusiv mobilizaţi, sunt doar cei din clasa I, deci sub 55 de
ani, care sunt exact pensionaţii anticipat în baza Legii nr. 164/2001 privind
pensiile militare de stat.
Nu în ultimă instanţă, sunt
sigur că aţi observat că, întrucât după noua legislaţie (Legea nr. 263/2010),
militarii se vor pensiona la vârsta de 60 de ani, în viitor dispar practic
clasele I şi II de rezervă (cele formate din rezervişti cu vârste sub 60 de
ani), la completare nemaiexistând decât rezervişti clasa a III-a cu vârste
între 60 şi 63 de ani, ceea ce este nu numai lipsit de realism, dar astfel nu
poate fi asigurat nici necesarul numeric de completare a trupelor din rezerva
operativă. V-aş ruga să mai reţineţi: în urma revizuirii, aproape tuturor
ofiţerilor din rezerva de mobilizare ni s-a diminuat cuantumul pensiilor
militare şi avem de plătit statului şi sume cuprinse între 5.000-20.000 lei,
noi suntem cei 10 la sută cu cuantum scăzut, dar tot noi suntem şi ofiţerii de
comandă şi de stat major din rezerva operativă a Armatei. Este evident că
niciodată o componentă de rezervă a unei armate nu poate funcţiona cu ofiţeri
rezervişti demoralizaţi, prin urmare se poate trage concluzia că, în acest
moment, structurile de rezervă au o stare de spirit nefuncţională, ceea ce
înseamnă o afectare a siguranţei
naţionale a României.
În data de 23 ianuarie 2011,
dvs. aţi declarat că „militarii
de carieră vor avea creştere de pensie, iar cei care au plecat mai devreme au
avut şi multe alte posibilităţi în viaţă, inclusiv să meargă la televizor. Şi
dacă vor avea câte o uşoară scădere de pensie, asta-i viaţa! În democraţie, cel
mai important este să iei o măsură în avantajul majorităţii. Iar în momentul de
faţă, prin recalcularea pensiilor, majoritatea militarilor trecuţi în rezervă
câştigă la pensie“.
De fapt, dvs. aţi trecut cu
uşurinţă peste un amănunt: nu toţi pensionarii militari sunt şi militari în rezervă
(militari în rezervă fiind de fapt doar cei cu atribuţii la mobilizare,
ceilalţi au titulatura „în retragere“), cei din rezerva operativă fiind exact
cei pe care îi „blamaţi“ dvs., respectiv militarii pensionaţi anticipat şi
cărora le-au fost diminuate şi pensiile la revizuire.
În urma revizuirii pensiilor
militare şi a schimbării legislaţiei de pensionare, a câştigat, într-adevăr, o
mare majoritate de pensionari militari ai generaţiilor comuniste
(inclusiv toţi secretarii P.C.R. ai celor 5 unităţi în care am lucrat), pensionari neafectaţi de noua carieră
şi, ceea ce este mai important, acei foşti militari nici măcar nu mai fac
parte, datorită vârstei, din rezerva operativă şi nu mai sunt incluşi, astfel,
în sistemul de siguranţă naţională.
Nu contează amănuntele, este
foarte bine că au câştigat, însă reversul medaliei este acela că au pierdut un drept
exact militarii în activitate şi militarii din rezerva operativă, aceste două
categorii fiind elemente ale sistemului de siguranţă naţională.
Domnule Preşedinte, eu vă
readuc aminte că în situaţii de conflict armat nu mai funcţionează principiul
democraţiei, în sensul că un conflict se desfăşoară cu
mobilizarea minorităţii rezerviştilor şi care au pierdut şi la cuantumul
pensiei, nu cu mobilizarea majorităţii, care, în fapt, nu mai are nici un tip
de obligaţie militară. Aţi afirmat, la un moment dat, că, dacă o anumită
perioadă a istoriei s-ar repeta, aţi trece Prutul şi dvs., precum mareşalul Ion
Antonescu.
Cu cine, domnule Preşedinte,
cu o armată activă operaţională adusă la vârsta de ineficienţă şi cu o rezervă
operativă cu pensiile tăiate, chiar credeţi că funcţionează?
Domnule Preşedinte, în urma
celor relatate de mine, eu sunt convins că aveţi suficient fler încât să realizaţi că, înapoia unei astfel
de situaţii care a determinat desfiinţarea pensiilor militare, au existat cu
totul alte motive decât cele expuse în acel lobby
intens pentru aplicarea principiului contributivităţii.
Vă explic ce s-a întâmplat: nu este vorba de nici un principiu al
contributivităţii, ca argument pentru desfiinţarea pensiilor militare; în
realitate, oameni de culise ai fostului regim comunist (tot din trupele
auxiliare, cărora li s-au alăturat şi foştii secretari P.C.R. şi U.T.C.), au
premeditat cum pot să îşi mărească propriile pensii şi atât. Cu un lobby
intens centrat în mod fals pe principiul contribuţiei şi cu un sprijin politic
adecvat, acei oameni menţionaţi de mine şi-au atins propriul interes meschin de
ordin financiar, cu preţul desfiinţării Legii nr. 164/2001 privind pensiile
militare de stat şi a consecinţelor menţionate de mine asupra eficienţei Armatei.
Bineînţeles că acei indivizi
nu ar fi reuşit niciodată această manevră de culise, fără a se ascunde în marea masă a
pensionarilor militari, de aceea a fost necesară emiterea unei noi legislaţii,
care să se aplice în mod unitar la toţi. Astfel, în urma abrogării Legii nr.
164/2001 privind pensiile militare de stat şi după procesul de revizuire, s-a afirmat
că ar fi crescut cuantumul pensiilor pentru 90 la sută dintre pensionarii
militari, dar scopul real a fost acela de a-şi mări pensiile doar cei din
categoriile menţionate care au iniţiat tot acest proces.
Analiza legislaţiei de
revizuire (O.U.G. nr. 1/2011) scoate la iveală cu uşurinţă faptul că invocatul
principiu al contributivităţii a fost un argument fals pentru schimbarea
legislaţiei, întrucât
acesta nu se mai regăseşte în procesul de revizuire. Astfel, la stabilirea
noului cuantum este aplicat un algoritm pentru absolut toţi pensionarii
militari ca şi cum toţi ar fi fost pensionaţi anticipat, inclusiv pentru cei
din armata comunistă, baza de calcul pentru o vechime completă fiind de numai
20 de ani, vechimea completă reală adusă iniţial în argumentaţie fiind însă de
30 de ani – practic nu există nici un principiu al contributivităţii la
revizuire.
În acest mod, cei cu vechime
completă şi-au însuşit criteriile de pensionare ale celor mult „blamaţi“ ca
având vechime incompletă şi astfel au crescut pensiile a 90 la sută (pe site-ul M.Ap.N.) dintre foştii
militari (ceea ce, chipurile, ar fi determinat
mărirea efortului bugetar cu 30 la sută pentru fondul alocat pensiilor militarilor,
deşi scopul a fost reducerea bugetului destinat pensiilor „nesimţite“), iar în urma diverselor combinaţii
contabile au pierdut la cuantum 10 la sută dintre pensionarii militari, adică
exact cei din armata modernă a României pensionaţi în baza unei legi standard
NATO – Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat şi care mai fac
parte şi din rezerva operativă a Armatei.
Domnule Preşedinte, în baza
O.U.G. nr. 1/2011 – în aceste zile eu şi toţi
ofiţerii din rezerva operativă a României –
urmează să primim noi decizii de pensii astfel încât de la 1 ianuarie
2012 vom avea un cuantum diminuat din cauza faptului că nu am făcut parte
integral din armata comunistă pentru a avea o vechime completă şi mai avem şi
de returnat statului diverse sume de bani din ceea ce este deja diminuat (nu am
primit decizii, dar cunoaştem datele – sunt afişate public pe site-ul
M.Ap.N.). Eu aş dori să vă mai informez ceva: dintre toţi ofiţerii rezervei
operative, la revizuire, cele mai abrupte pierderi le suportăm exact cei din
elita Armatei României şi a oricărei armate.
Nu doresc să epatez, însă
această elită este definită strict prin încadrarea militarilor în cauză în
grupa de muncă cu cel mai mare risc profesional denumită ALTE CONDIŢII:
piloţi,
cercetaşi prin paraşutare (eu sunt în această situaţie),
alpinişti militari (eu sunt şi în această situaţie),
paraşutişti,
marina de luptă,
scafandreria de luptă,
pirotehnişti,
luptători în teatrele de operaţii (eu sunt şi în această situaţie).
cercetaşi prin paraşutare (eu sunt în această situaţie),
alpinişti militari (eu sunt şi în această situaţie),
paraşutişti,
marina de luptă,
scafandreria de luptă,
pirotehnişti,
luptători în teatrele de operaţii (eu sunt şi în această situaţie).
Nu doresc nici să vă
plictisesc cu amănunte, ci doar să vă semnalez cu câtă uşurinţă este batjocorită
elita Armatei de către trupele auxiliare (chiar aşa?!
Cîţiva trepăduşi de la Serviciul financiar al M.Ap.N. echivalează cu „trupele
auxiliare“?! – n. red.),
cu sprijinul politicienilor.
Sunt 3 grupe de muncă pentru
militari şi care presupun adăugarea la vechimea
efectivă a trei luni vechime suplimentară (grupa denumită CONDIŢII DEOSEBITE),
6 luni vechime suplimentară (grupa denumită CONDIŢII SPECIALE) sau 12 luni
vechime suplimentară (grupa denumită ALTE CONDIŢII – din această grupă fac
parte eu şi cei menţionaţi de mine) la fiecare an lucrat, în funcţie de condiţiile
de muncă ale fiecăruia. În mod evident că, matematic, acest lucru înseamnă o
majorare de pensie cu 25, 50 şi 100 la sută în funcţie de grupa de muncă a
fiecăruia.
Domnule Preşedinte,
matematica funcţionează mai puţin la noi, cei din grupa cu cel mai mare risc
denumită ALTE CONDIŢII, în sensul că la revizuire, printr-un artificiu simplu [în
O.U.G. nr. 1/2011, în anexa 3, art. 3.3.(c) este anulat de art. 14 (c)],
legiuitorii au stabilit: 3 luni = majorare 25 la sută, 6 luni = majorare 50 la
sută şi 12 luni = majorare tot 50 la sută.
Prin urmare, deşi ni se
recunoaşte valoarea de a face parte din grupa cu cel mai mare risc profesional (fiecare
am fost cel puţin o dată în situaţia de a ne pierde viaţa), acest fapt are la revizuirea pensiilor
doar caracter teoretic şi simbolic, militarii „speciali“ ai armatei fiind
retrogradaţi la grupa imediat inferioară ca risc şi, astfel, iar pierdem la
cuantum. Aceasta este încă o consecinţă a abrogării Legii nr. 164/2001 privind
pensiile militare de stat şi, astfel, reiese cum parte din majorările de pensii
ale foştilor secretari P.C.R. şi U.T.C., provin şi din banii reţinuţi celor din
elita Armatei.
Domnule Preşedinte, eu am
încercat o abordare tehnică şi lipsită de patimă şi am încercat să punctez aspecte
logice legate de siguranţa naţională, eficienţa armatei, de consecinţele
schimbării legislaţiei pentru militari, dar şi de mecanismele de culise
dinapoia acestui proces.
În condiţiile în care
această stare de lucruri continuă, întrucât eu sunt încă militar în componenta
de rezervă a Armatei României şi am încă obligaţii militare, devine elementar
să reacţionez şi eu în felul în care cred de cuviinţă.
Dacă statul al cărui
preşedinte sunteţi tratează în mod aşa de superficial nu numai probleme legate
de anularea unor drepturi pentru cetăţeni (în
mod neprincipial, deci după îndeplinirea de către cetăţeni a obligaţiilor în
slujba statului şi care au generat acele drepturi), ci şi conceptul de siguranţă
naţională, sunt nevoit să îmi revizuiesc şi eu obligaţiile de loialitate faţă
de un astfel de stat.
Prin urmare, după primirea
deciziei prin care voi fi înştiinţat că mi s-a anulat dreptul la pensie
militară, mi s-a stabilit un cuantum diminuat şi sunt obligat să returnez şi
bani statului ca şi cum aş fi fost infractor, nu îmi mai rămâne decât să înştiinţez
şi eu în mod oficial statul că mă autodegrevez de obligaţiile jurământului
militar în ceea ce priveşte orice loialitate faţă de stat şi structurile sale,
ceea ce voi şi face.
Vă asigur că pot face
diferenţa între noţiunea de stat şi cea de popor şi ştiu că nu este acelaşi
lucru. În mod normal, din punct de vedere al
ideologilor care au permis ca aceste lucruri să se întâmple, gestul meu nu este
nici o pierdere pentru rezerva operativă a Armatei.
Conform concepţiei acestor
ideologi, pentru care este evident că nu este nici o diferenţă între un ofiţer
rezervist şi un pensionar de la fostele C.A.P. şi cum nu mai există pensionari
militari, sunt sigur că pot fi înlocuit oricând în caz de necesitate de vreo
bunică din cele 5 milioane de pensionari unitari. În fond, eu nu am încălcat
nici o regulă în relaţiile stabilite cândva între statul român şi mine, ci
statul român le-a încălcat şi s-a dezis de mine, iar loialitatea este
întotdeauna reciprocă.
Domnule
Preşedinte, eu v-am furnizat suficiente date încât dvs. să aveţi suficiente
motive să doriţi să reaşezaţi lucrurile în ordine şi v-am înaintat acest
memoriu, având în mine convingerea că o veţi şi face.
Semnat:
Gabriel Oprea (Braşov,
Str. Lungă, nr. 274 bis, CP 23456, jud. Braşov)
P.(u) = pensionar unitar
ADDENDA
Autorul
fictiv al acestei Scrisori deschise
are aproape în totalitate dreptate, cu excepţia, din păcate, a unor aspecte
tratate – sau, mai bine zis, înţelese – superficial.
1. Includerea în „trupele auxiliare“ a
armelor enumerate de autor „finanţe,
logistică, justiţie, resurse umane, informaţii“, iar pe militarii componenţi ai acestor trupe îi califică de-a
dreptul injurios că ar fi „pseudo-militari“, doar „simpli
civili îmbrăcaţi în uniforme militare“, care „nu au înţeles şi nu vor înţelege
niciodată ce înseamnă trupe combatante şi eficienţa unei armate integrate în
NATO“! Ei, nici chiar aşa. Mă surprinde
cecitatea dovedită de un ofiţer cu o triplă calificare militară. Cu unele mici
excepţii explicabile şi bine motivate, cei din „trupele auxiliare“ – numite, cu
un termen generic, „logistică“ – sunt foşti membri ai unităţilor combatante,
care au fost reorientaţi spre respectivele unităţi, la fel, din motive bine
întemeiate. Cu excepţia, desigur, a acelor parveniţi care s-au fofilat şi au
reuşit „să facă armata la spate“! Dar a face o contrapunere absolută între
combatanţi şi „logistică“ este o greşeală de neiertat, mai ales pentru un
militar are afirmă că este calificat ca „vânător de munte, cercetaş-paraşutist (adică, zis mai direct, spion militar, diversionist, paraşutat în
spatele liniilor inamice)
şi poliţist-militar“! Chiar dacă a avut combatanţi
bravi şi generali capabili, se ştie ce a păţit marele Napoleon în Rusia, din
cauza insuficienţei logistice – în primul rînd chiar a Intendenţei, care nu i-a
putut asigura haine de iarnă şi hrană suficientă!
2. Armata Română a fost bravă şi
după Cuza, dar şi înainte de reformele făcute sau preconizate de el. Chiar pe Columna
lui Traian
figurează femei dace înarmate, care îi păzesc pe prizonierii
romani! Făceau ele parte din „trupele auxiliare“ sau din „poliţia militară“?!
Apoi, Armata Română integrată în N.A.T.O. s-a manifestat în „teatrele de
operaţii“ prin trupe de mercenari; doar militarii aduşi acasă în sicrie au fost
consideraţi „eroi“ – dar fără nici un motiv: ei nu au luptat şi nu au murit apărînd
hotarele Patriei sau „interesul naţional“, ci interesele unor concerne
americane, apărate de conducătorii obedienţi (citeşte: slugarnici) ai României!
3. Diferenţa dintre
trupele de „intendenţă“ şi cele combatante a fost eliminată doar de generalul Vo Nguyen Giap, marele strateg al Vietnamului (de profesie
istoric!), acela care i-a „bătut măr“ pe francezi şi pe americani. El a
organizat unităţile ofensive în grupe mici, care îşi procurau şi preparau singure mîncarea. Astfel, nemaifiind
dependente de „marmita cu mîncare“, trupele erau operaţionale în orice moment
şi cu toată energia, adică erau foarte combatante, fiindcă s-a realizat o incluziune
tactică: „intendenţa“ a fost inclusă în „operativ“! Rezultatul s-a văzut. Dar
această situaţie nu poate fi extinsă la toate armatele, din toate ţările, atît
de diferite cultural.
În fond, şi indispensabilii soldatului
sunt foarte indispensabili! Ţăranul român este – funciarmente, prin educaţia din
familie şi cea religioasă – un om foarte pudic. Nu se scaldă niciodată gol, în rîuri sau
lacuri, ci cu izmenele pe el. Să ne închipuim că, la Mărăşeşti sau Oituz,
ostaşii români nu ar fi avut indispensabilii pe ei: de ruşine, nu ar mai fi
ieşit din apă să apuce armele şi să-i căsăpească pe nemţi, ci ar fi fost ei
lichidaţi şi nu am mai fi avut victoriile răsunătoare de la sfîrşitul Primului
Război Mondial! Nu s-ar mai fi realizat România Mare. Am fi ajuns o colonie
germană şi nu – ca acum – o neocolonie europeană (germană, austriacă, franceză
etc.). Dacă generalul (r.) Gabriel Oprea a fost, iniţial, ofiţer de Intendenţă
şi este ridiculizat pentru aceasta, nu înseamnă că şi Intendenţa este o armă de
ridiculizat.
4. Există o carte
celebră, Războiul a fost cîştigat în Elveţia. Afacerea
Roessler,
a lui Pierre Accoce şi Pierre Quet. Prin însuşi titlul său, afirmă că Al
Doilea Război Mondial a fost cîştigat prin aportul unor spioni – căutători
şi furnizori de
informaţii – organizaţi într-o reţea din Elveţia, care au transmis lui Stalin
informaţii vitale provenite direct din Înaltul Comandament German. Dar cazul în
speţă este mult mai complicat şi mai abscons: Armata Poloniei şi cea a Angliei au
capturat cîte un exemplar al maşinii de cifrat germane Enigma şi au ţinut foarte secretă această
captură. Astfel au descifrat toată corespondenţa radio a Germaniei, în tot
timpul războiului, fără ca Germanii să afle aceasta. Britanicii – ca să fie credibili în faţa suspiciosului Stalin
– au transmis informaţiile de interes pentru sovietici prin intermediul reţelei
lui Roessler, ca şi cînd el le-ar fi obţinut direct de la Înaltul Comandament
German. Aşa au fost posibile marile victorii sovietice de la Stalingrad, Kursk
etc., care au întors cursul războiului. Cîţi „combatanţi“ a fi murit
suplimentar, în toate războaiele, dacă nu era aportul armei „informaţiilor“ – al
spionilor/contraspionilor?! În plus, spionii/contraspionii – combatanţii de la
„Informaţii“ – sunt tot timpul în război,
în războiul nevăzut, dar real, efectiv şi permanent, deci îşi riscă viaţa
permanent – „mai permanent“ decît combatanţii care luptă doar sporadic în
războiul „fierbinte“, din fericire!
5. În mod evident,
presupunerea autorului imaginar al Scrisorii deschise cum că preşedintele Traian
Băsescu „nu ar fi ştiut“, „nu ar fi fost informat“, ar fi fost „dezinformat“
etc., este doar un mod de a-l curta pe preşedinte ca să îi citească Scrisoarea. Speranţă deşartă. El nu
citeşte, de vreo cinci ani, decît cartea Levantul a unui oarecare autor. Traian
Băsescu a fost îndeajuns de informat, dar este incapabil să ia decizii corecte.
De exemplu, din informaţiile mele, chiar ex-şeful Statului Major General,
amiralul Gheorghe Marin, l-a informat despre abuzurile comise în M.Ap.N., în
privinţa cumulului de pensii cu salariul. Apoi, eu l-am informat pe premierul
Emil Boc despre acelaşi gen de abuzuri petrecute în Regia Autonomă de Transport
Bucureşti (R.A.T.B.), care constituie fapte penale şi indicam modul cum trebuie
să se impună – restrictiv – interdicţia respectivului cumul. Dar şi
preşedintele şi premierul au ignorat orice sfat şi au intrat cu cizma-n
legislaţie, susţinuţi de actualul Parlament odios, exponent al „sistemului
ticăloşit“.
6. În ceea ce mă priveşte, eu nu
cred că preşedintele Traian Băsescu ar fi manevrat de nişte ideologi – sechele
ale P.C.R. şi U.T.C. – ci, dimpotrivă, de consilieri străini, occidentali, care
au luat locul consilierilor sovietici, din anii ’50! Aceştia au tot interesul
subminării securităţii României, iar prin cele trei legi criminale – legea
sistemului unitar de pensii, legea sistemului unic de salarizare şi legea
interzicerii cumulului pensiei cu salariul – au reuşit, cu succes pînă acum,
dezbinarea poporului şi demoralizarea militarilor din toate armele: Armată,
Poliţie, Servicii Secrete. Să sperăm că toţi militarii – activi, rezervă sau în
retragere – se vor dezmetici cît mai repede că trebuie să apere ordinea
constituţională, democraţia – căci aceasta este menirea lor – şi, implicit, vor
răsturna actualul regim.
Cu aceste rezerve, sunt de acord cu Scrisoarea…, pe care o republic aici.
