sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Victoria Ungariei asupra Romaniei pe Arcul de Triumf



VICTORIA UNGARIEI ASUPRA ROMÂNIEI PE ARCUL DE TRIUMF

Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală
şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!
Matei, 10, 26

Materialul de faţă este continuarea articolului Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R., subintitulat Scrisoare deschisă adresată domnilor Traian Băsescu, Gabriel Oprea şi Sorin Oprescu, care a fost conceput ca un studiu politologic prin care denunţam inacţiunea principalelor autorităţi ale statului faţă de ignorarea semnificaţiei respectivului Dictat, ale cărui consecinţe le suportăm şi acum. Aceste consecinţe rezidă inclusiv în faptul că toate tezele care au stat la baza Diktatului hitleristo-mussolinian sunt reluate acum de organizaţia fascistă numită pompos şi inadecvat Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.). Prezenţa acesteia în Parlament, din 1992 pînă azi şi în guvern din 1996 pînă azi este ilegală, ilegitimă şi extrem de periculoasă, întrucît nu este partid politic şi, în plus, este manevrată de organizaţii din afara ţării – ceea ce în alte state ar fi dus la interzicerea U.D.M.R. şi la trimiterea în puşcărie a membrilor acesteia. Legat de acest aspect, este absolut falsă disocierea pe care o fac unii „analişti“, cum că doar liderii U.D.M.R. ar fi extremişti, pe cînd marea masă a moghiorilor ar fi „tolerantă“ şi că s-ar înţelege bine cu vecinii lor, românii.
Evenimentele tragice din decembrie 1989, din localităţile ocupate preponderent de moghiori, precum şi de la 15 martie 1990, din Târgu Mureş, contrazic vehement opinia conciliatoristă. Contează că toţi moghiorii votează, în unanimitate, cum le cer liderii, iar liderii propun şi votează, în Parlament, numai legi antiromâneşti. De aceea, aproape toate legile emise de Parlamentul României sunt ilegale şi, mai ales, antiromâneşti, îndeosebi acelea propuse de guvernele din care face parte şi U.D.M.R., întrucît coaliţiile Puterii erau majoritare în Parlament prin sprijinul acestei cîrje politice, care este organizaţia antinaţională, antiromânească şi antistatală cea mai redutabilă din România şi, de aceea, absolut condamnabilă.

Succesul diseminării studiului Dictatul de la Hiena…

Într-o lucrare celebră, tradusă la noi acum vreo patru decenii, ŞTIINŢĂ MARE, ŞTIINŢĂ MICĂ, autorul, Derek J. De Solla Price, demonstra că, pentru a-ţi asigura cel mai bine paternitatea ideilor, cea mai eficientă metodă este răspîndirea lor cît mai largă, deoarece, devenind foarte cunoscute, este, practic, imposibil să şi le însuşească altcineva spre a le prezenta ca fiind ale sale. Trebuie să relev că, sub acest aspect, publicarea, în mai multe reviste electronice, la solicitarea mea – în Curentul Internaţional, Naţiunea, Neamul Românesc, Necenzurat etc. – şi pe bloguri – Rapcea.ro , de ex., – şi republicarea sau semnalarea din propria iniţiativă a blogerilor pe diverse site-uri – Octavpelin etc., şi-mi cer iertare că nu le pot enumera pe toate şi, totodată, mulţumesc directorilor revistelor respective pentru bunăvoinţa de a mă publica –, diseminarea, ziceam, a studiului Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R. a fost un succes! M-a surprins neplăcut, totuşi, că un cititor al articolului şi-a exprimat îndoiala că pe placa acoperită de pe Arcul de Triumf din Bucureşti „ar fi fost scrisă denumirea BUDAPESTA“! Spun „neplăcut surprins“, deoarece respectivul cititor este, şi el, colonel în rezervă şi încă fost ataşat militar! Deci, are discernămîntul necesar şi, mai ales, trebuia să aibă suficientă cultură istorică şi politică încât să ştie că aşa a fost: BUDAPESTA a figurat pe Arcul de Triumf ca una dintre localităţile/zonele în care Armata României a dus bătălii grele şi victorioase în Războiul Reîntregirii, punînd, fapt notoriu, o opincă pe Parlamentul de la Budapesta.
Dar îndoiala sa – care ar putea să mai fie şi a altora! – m-a pus pe gînduri şi am încercat să fac o documentare suplimentară. La Muzeul Militar Naţional, o bibliotecară binevoitoare mi-a adus să consult o lucrare voluminoasă, din 2009, coordonată de amiral prof. univ. dr. Gheorghe Marin, pe atunci şeful Statului Major General, din care citez: „Pentru tratarea interiorului arcadei, varianta 1936 a recurs numai la evocarea unor importante localităţi unde[,] în războiul reîntregirii (sic)[,] s-au desfăşurat importante bătălii: CERNA, JIU-OLT, DRAGOSLAVELE, NEAJLOV, OITUZ, MĂRĂŞTI, MĂRĂŞEŞTI, RĂZOARE, VRANCEA, MUNCELU, COŞNA, BUDAPESTA“ (cf. Enciclopedia Armatei României, Editura C.T.E.A., Bucureşti, 2009, pag. 1070). Iată, deci, o referire inatacabilă la faptul că pe arcadă figurase şi trebuie să figureze inscripţia BUDAPESTA. Din păcate, e-adevărat, capitolul respectiv, „Arcul de Triumf“, al Enciclopediei nu face nici o referire la faptul că ea, inscripţia BUDAPESTA, fusese, în vremea dictaturii staliniste, ştearsă, iar, ulterior, în epoca naţionalistă, fusese refăcută şi nici nu era ilustrat cu vreo fotografie cu arcada Arcului – cum ar fi fost normal. Am solicitat accesul la fototecă, dar mi s-a spus că nu aveau astfel de fotografii. O altă bibliotecară şi-a amintit că arhitectul Virgil Z. Teodorescu a tipărit cartea Arcul de Triumf, pe care o donase muzeului. S-a dus să o caute, dar nu a găsit-o. „– Nu ştiu unde este, dar ştiu precis că d-l arhitect Virgil Teodorescu a donat-o muzeului!“, s-a dezvinovăţit ea. Am căutat această carte şi la Biblioteca Academiei Române, dar nici acolo nu exista. Am găsit pe Internet blogul d-lui arhitect Virgil Z. Teodorescu şi l-am contactat telefonic. Era şi dînsul dezolat că nu am găsit respectiva carte a sa, dar mi-a confirmat că domnia sa nu inserase fotografii cu arcada Arcului.
Trebuie să recunosc, spăsit, că, pînă să fiu nevoit să încep documentarea după publicarea articolului meu, nu citisem vreo carte despre Arcul de Triumf, iar cultura mea, pe această temă, se baza doar pe informaţiile sumare din presă. Totuşi, din 1968, de cînd mă stabilisem în Capitală, şi pînă pe la anii 2002-2003, vizitasem frecvent Arcul de Triumf şi ştiu absolut sigur că pe placa acoperită, recent, cu ciment, scria BUDAPESTA. Pus în încurcătură de faptul că, pînă la această dată, nu am reuşit să găsesc nici o fotografie a arcadei cu inscripţia BUDAPESTA neacoperită, am apelat la memoria unor ofiţeri rezervişti, cu care colaborez în desfăşurarea activităţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.); aceştia au confirmat că pe placa acoperită scria BUDAPESTA, iar unii au declarat că sunt gata să îmi dea o declaraţie notarială că aşa este: cel puţin pînă în decembrie 1989, inscripţia BUDAPESTA nu fusese acoperită cu ciment! Unii chiar s-au mirat că, acum, este astupată şi că nici nu au remarcat, anterior publicării articolului meu, acest fapt incalificabil.

Muşamalizarea acoperirii inscripţiei BUDAPESTA

Pe lîngă obiectivul principal, dezvăluirea acţiunilor revizioniste ale Ungariei prin „calul troian“ U.D.M.R., articolul avea ca miză actuală inclusiv denunţarea faptului că, în ultimii ani, din dispoziţii oculte, a fost acoperită placa BUDAPESTA, de pe arcada Arcului de Triumf, prima de jos din partea stîngă. Din acest motiv studiul a fost depus, aşa cum am precizat la finalul său, la registratura Preşedinţiei României, cu nr. 14222/5 sept. 2011, la Ministerul Apărării Naţionale cu nr. 26738/6 sept. 2011 şi la Primăria Capitalei cu nr. 1026536/6 sept. 2011 (cf. facsimilul nr. 1).

Modul cum mi-au răspuns sau nu respectivele instituţii de stat atestă că am avut dreptate în aproape tot ceea ce am afirmat – cu o singură excepţie: că acoperirea panoului BUDAPESTA nu s-a făcut în vremea cînd primar al Capitalei era d-l Traian Băsescu, ci, probabil, cînd era d-l Adriean Videanu. Cu toate dificultăţile pe care le-am întâmpinat încercând să mă documentez asupra problemei, am reuşit să deduc aceasta din referirile indirecte ale răposatului Paul Everac, într-un articol din revista Naţiunea, din vara anului 2005, în care critica modul cum sunt maltratate unele monumente de patrimoniu, printre care şi Arcul de Triumf.

Răspunsul Preşedinţiei României: silentium lugubrum

Dar să analizez răspunsurile respective. Administraţia Prezidenţială nu a catadicsit să-mi dea un răspuns, deşi d-l Traian Băsescu, atît ca primar general al Capitalei, cît şi ca preşedinte al României, a mers în fiecare an la Arcul de Triumf, la Parada militară de la 1 Decembrie. De fapt, mersese, ca oficial, încă de cînd ajunsese ministru în guvernul Petre Roman. Probabil că fusese la Arcul de Triumf chiar în calitatea lui de căpitan de vas, înainte de 1989, cînd se nimerise să vină în vreo excursie în Capitală, în intervalele cînd revenea în ţară. Oare o mai ţine minte cum arăta Arcul de Triumf pe vremea juneţii sale ofiţereşti?! Ţinînd cont de non-răspunsul prezidenţial, se pare că l-au lăsat fie memoria, fie voinţa politică…  

Sorin Oprescu s-a „spălat pe mîini“

Răspunsul Primăriei Capitalei, la adresa mea depusă cu nr. 1026536/6 sept. 2011, este sinuos, şerpesc şi, de aceea, reprezintă un subterfugiu prin care să muşamalizeze, cu mîna altora, această crimă contra Istoriei şi a României contemporane. Scrisoarea deschisă a fost dirijată către Administraţia Monumentelor de Patrimoniu şi Turism (A.M.P.T.), care mi-a comunicat că va fi trimisă la Ministerul Culturii etc. De aici, am primit un răspuns năucitor. Printre alte „abureli“, directorul Direcţiei Patrimoniu Cultural, Ioan Daniel CHERECHEŞ, face nişte „precizări“ absolut mincinoase, dar pe care le vrea persuasive: «Intradosul ARCULUI este decorat cu o succesiune de panouri cu denumirile locurilor unor mari bătălii ale războiului reintregirii (sic). Dintre acestea inscripţia BUDAPESTA a fost stearsă tot in 1953, din ordinul CC al PCR (sic). După cum constataţi, suntem la curent cu cele semnalate, dar afirmaţia Dvs. este incorectă, ştergerea inscripţiei a avut loc în 1953, ridicarea schelei în 2008 nu a fost o „diversiune“ creată pentru acoperirea inscripţiei, restaurarea a fost doar amânată pentru obţinerea finanţării» (cf. facsimilul nr. 2). 

Vedeţi perfidia şi autosuficienţa directorului Ioan Daniel Cherecheş, subordonatul ministrului fascist Hunor Kelemen?! Vrea să ne convingă că schela fusese ridicată aşa, spontan şi pînă sus, pe acoperişul Arcului de Triumf, iar abia apoi au văzut că „n-au finanţare“! Ei, bine, eu cerusem, după cum puteţi reciti în studiul meu, să ni se spună care au fost sabotorii care făcuseră aşa ceva şi să fie pedepsiţi pentru risipa de bani şi pentru că, prin montarea schelei, nu au făcut decît să acopere – cu „iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă“, adică hoţeşte – inscripţia BUDAPESTA. În legătură cu aceste aspecte Cherecheş tace mîlc. Dar, în schimb, pe lîngă faptul că mă acuză de incorectitudine şi de răspîndirea de „diversiuni“, implicit, ne consideră, pe toţi, amnezici şi atît de proşti încît să-l credem, pe el, cum că „inscripţia BUDAPESTA a fost stearsă tot in 1953, din ordinul CC al PCR“ – deşi în 1953 nu mai exista P.C.R., ci P.M.R.! Şi, dat fiind că, în aceste două decenii de tranziţie criminală, i s-a reproşat lui Nicolae Ceauşescu „naţionalism-comunismul“ său, e greu de crezut că, prin naţionalismul său autentic, Ceauşescu ar fi răbdat să lase inscripţia BUDAPESTA de pe Arc acoperită din 1953 pînă în 1989!!! Mai ales că avusese „meciuri“ grele în relaţia directă cu Ungaria revizionistă în tot timpul dictaturii sale şi chiar, în cadrul Tratatului de la Varşovia, el pusese, în mod ferm, problema condamnării atitudinii revizioniste şi revanşarde a Ungariei! Fireşte, el o pusese doar aşa, ca principiu de politică externă, fiindcă ştia că U.R.S.S. sprijină poziţia revizionistă a Ungariei tocmai pentru a ţine în şah România. În Scrisoarea deschisă eu nu sugeram să se aştepte momentul restaurării pînă la obţinerea fondurilor, ci, dimpotrivă, ceream să se facă reparaţia imediat, întrucît acoperirea inscripţiei constituie o umilire a Armatei, o falsificare a Istoriei şi o faptă penală – cerînd, repet, pedepsirea vinovaţilor. Iar directoraşul ăsta mătrăşeşte problema invocînd „lipsa fondurilor“! Dar, în timp ce s-au cheltuit cîteva sute de milioane de euroi pentru noul stadion – de trei ori mai mult decît ar fi costat în mod normal –, alte sute de milioane de euroi pentru Pasajul de la Podul Grand etc., nu se găseau cîteva mii de euro să se refacă imediat inscripţia BUDAPESTA?! Cît costa, în timp şi în bani, să se ridice o schelă de doar cîţiva metri, numai pînă la panoul BUDAPESTA acoperit cu ciment, spre a fi refăcut în forma iniţială?! Pariez că fondul de protocol al primarului Sorin Oprescu este cu mult mai mare decît costul respectiv. Dar, vedeţi, cu antiromânii din conducerea Primăriei Capitalei şi a Ministerului Culturii nu poţi discuta pe bază de argumente logice şi financiare, ci cu alte metode!
Cred că trebuie să mobilizăm atît locuitorii Capitalei, cît şi ai altor mari oraşe ca să organizăm nişte mitinguri pînă-i demitem şi îi pedepsim pe toţi cei vinovaţi de comiterea acestei samavolnicii şi de tergiversarea reparării acestei insulte inadmisibile aduse României, Armatei sale şi Istoriei.
Faptul că directorul Ioan Daniel Cherecheş minte cu neruşinare, dar şi cu nepricepere este atestat de însăşi placa acoperită cu ciment. În articolul Dictatul de la Viena redictat de Ungaria…, am publicat fotografii pe care, din necesitatea demonstraţiei şi pentru comoditatea cititorilor, le reproduc şi acum. După cum se vede din contrastul plăcilor, inscripţia acoperită cu ciment este foarte nouă. Minciuna globală a lui Cherecheş are, totuşi, un merit: recunoaşte că pe placa acoperită fusese scris BUDAPESTA! Dar pseudo-argumentul său este demascat implacabil de chiar inscripţia BUDAPESTA acoperită cu ciment: nu are patina vremii, aşa cum se vede pe fotografia cu partea dreaptă a arcadei, unde placa simetrică plăcii BUDAPESTA, cu inscripţia CERNA, prima de jos, are aceeaşi patină a vremii pe care o au toate celelalte 11 inscripţii! Să admitem, prin reductio ad absurdum, minciuna nemernică a lui Ioan Daniel Cherecheş, cum că acoperirea plăcii BUDAPESTA datează din 1953! De atunci şi pînă acum, adică timp de 6 (şase!) decenii, era imposibil ca vremea – fie ea stalinistă a jüdeo-cominterniştilor, fie naţionalist-comunistă ceauşistă – să nu fi estompat pînă la uniformizare aspectul patinat de intemperii al respectivelor plăci. Nu este nevoie de o expertiză chimică a cimentului de pe placa BUDAPESTA acoperită, comparativ cu cimentul celorlalte plăci, pentru a demonstra fără putinţă de tăgadă dezinformarea obraznică a directorului Ioan Daniel Cherecheş; şi nici de o expertiză a creierului său îmbîcsit de antiromânism, cu care vrea să ne fraierească! Pe lîngă tencuiala proaspătă, fără patina vremii, care acoperă inscripţia iniţială BUDAPESTA, o altă dovadă a dezinformării acestui Cherecheş reiese din fotografia cu prim-planul panoului, în care, dedesubt, se vede stema regală cu deviza NIHIL SINE DEO! Deci, după capul fără minte al directorului Ioan Daniel Cherecheş, staliniştii ar fi acoperit, în 1953, numai panoul BUDAPESTA, dar ar fi lăsat neatinsă stema regală cu inscripţia religioasă respectivă! Fotografia atestă, totodată, şi satanismul etapei Tranziţiei: chiar deasupra devizei NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU tronează simbolul îndrăcitei acţiuni antiromâneşti a U.D.M.R.: panoul cu inscripţia BUDAPESTA acoperită prin 2005!
 Problema se pune astfel: cît îl mai suportăm în acest post bine plătit din banii noştri, noi, românii, căci ministrului Hunor Kelemen, evident, îi place să îl menţină şi să şteargă cu el pe jos, batjocorindu-ne pe noi! 

Pledoaria neocominternistă a directorului I.S.P.A.I.M.
            
 Nu ştiţi ce înseamnă sigla I.S.P.A.I.M.? N-aţi pierdut nimic. Căci este vorba de Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, al cărui director este vajnicul general-maior (ret.) Mihail E. Ionescu, acelaşi care, din 2005, este şi preşedintele infamantului Institut „naţional“ pentru studierea holocaustului din România, care poartă numele escrocului internaţional Elie Wiesel – după cum reiese indubitabil inclusiv din studiul „Elie Wiesel impostorul sau Pseudowiesel“, al Centrului de Cercetări Ştiinţifice al Librăriei Româneşti Antitotalitare din Paris. Veţi ricana că mă leg de multivalentul general ca boala de om sănătos. Greşiţi. El s-a băgat în treabă, executînd nu ştiu ce ordine ierarhice. Căci I.S.P.A.I.M. este în organigrama Ministerului Apărări Naţionale, iar eu, aşa cum am arătat, adresasem, cu nr. 26738/6 sept. 2011, studiul Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R., ca Scrisoare deschisă, şi d-lui general (r.) Gabriel Oprea – cum recunoaşte generalul (ret.) Mihail E. Ionescu în prima frază a răspunsului său (cf. facsimilul nr. 3). Şi-or fi zis, probabil, că sigla ISPAIM induce ideea de spaimă şi voi fi tremura de frică doar văzînd plicul! Desigur, mă aşteptam, cu deplină îndreptăţire, ca d-l ministru Gabriel Oprea să îmi răspundă şi mie, personal, aşa cum trimisese, tot personal, atîtea Scrisori de felicitare rezerviştilor cărora li se mărise pensia în urma campaniei furibunde de reducere a pensiilor „nesimţite“, la propunerea guvernului maghiarizat Boc-Bela şi cu aprobarea Parlamentului! Sau, dacă nu d-l ministru, să-mi răspundă măcar purtătorul de palavre – pardon, de vorbe – al M.Ap.N., contraamiralul de flotilă Tiberiu Frăţilă (flotila o ţine pe birou!), care tot este el contra tuturor celor ce se leagă de campania M.Ap.N. în problema pensiilor „nesimţite“ care s-au mărit din bun-simţ în tabelele postate pe site-ul M.Ap.N., dar care s-au micşorat cu nesimţire în deciziile de revizuire, trimise ulterior Scrisorilor de felicitare. Dar n-a fost să fie cum ar fi trebuit să fie, aşa că cel pe care a căzut măgăreaţa să semneze răspunsul nr. I 11563/30.12.2010, la adresa mea către d-l ministru Gabriel Oprea, a fost g-ralul-mr. (ret.) Mihail E. Ionescu! Vorba rusului, C’est la vie, c’est la guerre! Adică, „Asta-i via, asta-i gara!“ La prima vedere, ar trebui să mă simt flatat că, în loc să îmi răspundă doar un contraamiral ca Tiberiu Frăţilă, care dă numai contre – „şopîrle“, adică un fel de „torpile“ – în loc de argumente, mi-a făcut onoarea să îmi răspundă ditamai generalul-maior, director în departamente şi instituţii care de care mai făţoase.
           După cum puteţi citi în facsimilul nr. 3, g-ralul-mr. (ret.) Mihail E. Ionescu, care este şi profesor universitar doctor la Departamentul de Relaţii Internaţionale al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (S.N.S.P.A.), face o veritabilă poliloghie internaţionalistă, neocominternistă cu privire la articolul meu – căci nu degeaba este el şi competentul director al „institutului“ jüdeo-cominternist Elie Wiesel şi coleg de directorat cu escrocul Radu Ioanid. E-adevărat, o face nu după o lună – conform termenului legal –, ci după patru luni de cînd l-am depus la M.Ap.N., ceea ce atestă, neîndoios, că a trebuit să citească toate cărţile sau măcar toate paginile la care fac trimitere în studiul a cărui continuare este articolul de faţă. Probabil o fi vrut să-mi facă un cadou pentru onomastica mea. Sau, poate că, dimpotrivă, a vrut să mă prindă „cu ocaua mică“. Dar nu a reuşit, de aceea a încercat să mă îmbrobodească cu aceste texte: „În acelaşi timp, suntem convinşi că rememorarea momentelor dureroase ale trecutului trebuie să se facă pornind de la exigenţele democraţiei, într-un climat de toleranţă şi respect reciproc, de concordie cu toţi cetăţenii“ (v. facsimilul nr. 4). 
 Adică el este politically correct! Numai că, aşa cum remarcasem într-un articol mai vechi, din cauza acestei toleranţe imbecile, „România a ajuns o casă de toleranţă“. Sau, cum spusese, mai demult, colonelul (r.) Mircea Dogaru, referitor la maghiarii care-i omorîseră pe români în vremea războaielor ţărăneşti conduse de Gheorghe Doja, Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, „ei ne măcelăreau crunt, iar noi sufeream frumos!“ Fiindcă fusesem, prea multă vreme, toleranţi, iar acum nu mai trebuie să fim, fiindcă ne-a ajuns cuţitul la os! Clişeul cu toleranţa este vehiculat, în acelaşi stil neocominternist, internaţionalist, inclusiv de ex-preşedintele Ion Iliescu – promotorul ideii „reconcilierii“ (concordiei) cu maghiarii (maghiarizaţii), deşi nu ne conciliasem, anterior, niciodată cu ei ca să ne reconciliem acum. Clişeul „toleranţei“ este utilizat şi de Uniunea Europeană, care ne îndeamnă la toleranţă faţă de ţigani (şi alte minorităţi), deşi statele occidentale europene îi alungă şi chiar le incendiază taberele ori-de-cîte-ori au ocazia. La fel de tolerant este şi actualul preşedinte Traian Băsescu cu ţiganii şi cu maghiarii (maghiarizaţii), pe cît de intolerant este cu românii. Dar, în penultima propoziţie, d-l g-ral-mr. prof. univ. dr. Mihail E. Ionescu chiar mă trage, subtil, de urechi: „De altfel, asemenea valori stau la baza tuturor ţărilor democratice şi civilizate, în primul rînd a aliaţilor noştri din N.A.T.O. şi [din] Uniunea Europeană“. Evident, aliata noastră din N.A.T.O. la care face aluzie directorul I.S.P.A.I.M. este cea pe care o incriminam eu expres în Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R.: chiar Ungaria. Iar celelalte „ţări democratice şi civilizate“ sunt Franţa, Germania, Italia, Spania, Anglia, care ne denigrează copios şi civilizat în toate mass media interne şi internaţionale.
            Culmea competenţei politologice a d-lui g-ral-mr. (r.) Mihail E. Ionescu, din înalta sa poziţie de director al I.S.P.A.I.M., ni se relevă în finalul acestui răspuns antologic: „În altă ordine de idei, celelalte probleme ridicate de dvs. exced competenţele Ministerului Apărării Naţionale“. Prima eroare gravă din această propoziţie este că nu e vorba de „altă ordine de idei“, ci este vorba exact de aceeaşi ordine. Fiindcă, după bălmăjeala pe care a făcut-o pînă acum expediind fariseic problematica studiului meu, urma, în aceeaşi ordine de idei, problema Arcului de Triumf – a cărui maltratare din motive politice este una dintre consecinţele, în primul rînd, ale Dictatului de la Viena şi, în al doilea rînd, ale politicii de trădare de către guvernele postdecembriste – îndeosebi de către guvernul maghiarizat Boc-Bela – a valorilor pe care tocmai le invocă, demagogic şi ipocrit, directorul I.S.P.A.I.M. Numai că trebuie să fiţi atenţi la şmecheria sa pseudo-politologică, deoarece el invocă, în acelaşi stil neocominternist, internaţionalist şi mondialist, valorile care „stau la baza tuturor ţărilor democratice şi civilizate, în primul rînd a aliaţilor noştri din N.A.T.O. şi [din] Uniunea Europeană“. În jargonul telespikerilor de azi, aceste fraze sunt denumite „abureli“. De fapt, numite cu numele propriu, ele sunt autentice jidănisme şi nu ne miră că s-a molipsit cu ele, el fiind şeful jidanilor de la găselniţa Elie Wiesel, care acuză România că ar fi comis un pretins holocaust. De aceea, jidănit fiind, dublul director Mihail E. Ionescu (oare cum se numea înainte de a se numi Ionescu?!) nici nu se referă la valorile naţionale româneşti! A doua eroare gravă comisă de policompetentul general-maior este manifestată de cecitatea sa politică – deşi este ditamai directorul ISPAIM-ului –, deoarece nu distinge competenţa M.Ap.N. în problema Arcului de Triumf – căci, pentru această problemă mă adresasem, la finalul studiului meu, în primul rînd şi în mod expres preşedintelui ţării şi ministrului Apărării Naţionale; pe Sorin Oprescu îl lăsasem ultimul şi îl pusesem pe listă, totuşi, fiindcă Arcul de Triumf este în Capitala ţării. Dacă m-aş fi referit la monumentele dedicate Ecaterinei Teodoroiu, Eroina Neamului din Războiul Reîntregirii – de la a cărei naştere se vor împlini mîine, 14 ianuarie 2012, 110 ani –, m-aş fi adresat primarilor din oraşele în care există respectivele monumente.
            Auziţi ce „teorie“ a creat g-ralul-mr. prof. univ. dr. Mihail E. Ionescu, după ce şi-a stors timp de patru luni mintea sa găunoasă?! Că problema Arcului de Triumf „excede competenţele Ministerului Apărării Naţionale“! Dar nu pentru a glorifica şi a aminti veşnic nenumăratele jertfe aduse de Armata României în marile bătălii ale Războiului Reîntregirii Neamului a fost înălţat Arcul de Triumf, a cărui privelişte să ne înalţe şi sufletele noastre?! Nu „pentru fortificarea identităţii naţionale“, cum – cu deplin fariseism, dar fără acoperire morală – scrie, negru pe alb, generalul cu două stele (pe fiecare umăr!) Mihail E. Ionescu?! (Vezi, în facsimilul nr. 4, rîndul doi de sus.) Dar Armata României nu pe sub Arcul de Triumf defilează de Ziua Naţională?! De ce mai trece pe sub el, dacă Arcul de Triumf constituie o problemă care „excede competenţele M.Ap.N.“?!  Vorba lui Caragiale: „Mare farsor, mari gogomani!“ Desigur, marele farsor se vrea a fi vajnicul general-mr. (ret.) Mihail E. Ionescu, director de „Elie Wiesel“, director de ISPAIM, profesor de SNSPA şi de ETC., iar gogomanii ar fi cei care l-ar crede; eu nu sunt gogoman, fiindcă m-am dumirit şi fiindcă i-am demontat penibila bîlbîială cu pretenţii politologice. Textului redat, redactat sau, cel puţin, semnat de g-ral-mr. (ret.) Mihail E. Ionescu, i se potriveşte dictonul Parturient montes, nascetur ridiculus mus: „Se opintesc munţii şi este fătat un şoarece ridicol“! Cu rezerva că adjectivul „ridicol“ minimalizează problema: într-adevăr, este vorba de un text nu numai ridicol în substanţa sa, dar şi profund imoral şi nociv, fiindcă este confecţionat deliberat ca să ne prostească în mod „academic“!

Parada militară de la 1 Decembrie
           
Este posibil ca acest răspuns al directorului I.S.P.A.I.M., la Scrisoarea deschisă adresată inclusiv ministrului Apărării, g-ralul (r.) Gabriel Oprea, să fi fost scris, la ordin, de către unul dintre „negrişorii“ de la I.S.P.A.I.M., iar g-ralul-mr. Mihail E. Ionescu să-l fi semnat „ca primarul“. Dar asta nu-i o scuză pentru unul care este doctor în istorie, care este Senior Executive Course „George C. Marshall“, Germania, care a scris un raft de cărţi şi de articole etc., etc.; dimpotrivă, să fii atît de „titrat“ şi să comiţi un asemenea „răspuns“ la problemele grave semnalate de mine, îndeosebi la problema de absolută noutate publicistică, politologică şi strategică – îngroparea, deliberată politic, în ciment a inscripţiei BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf – nu reprezintă decît prostituţie politică. Viorica Costiniu declarase ritos că „magistraţii se prostituează… juridic“. Ei, bine!, aveţi, aici, încă o dovadă că şi generalii se prostituează… politic. De altminteri, în genere, gradul de general este preponderent grad politic şi mai rar grad acordat pentru merite profesionale, pentru că fiecare regim politic îşi face cohorta sa de generali! Elocvent, în acest sens, este faptul că, recent, preşedintele Traian Băsescu a avansat la gradul de general un grup mare de ofiţeri. Ba, mai mult, el deţine recordul prin numărul celor avansaţi la gradul de general cu patru stele! C.V.-ul generalului Mihail E. Ionescu, încărcat, pe multe pagini, de toată suita de grade ale carierei de ofiţer, de zeci de titluri de cărţi şi articole, de funcţii de conducere şi de titluri de membru în diverse comitete şi comiţii atestă că nu-i lipsesc accesul la informaţii, competenţa, abilitatea cocoţării în ierarhia militară şi socială, poate chiar inteligenţa, ci îi lipsesc doar rectitudinea morală, caracterul, onestitatea şi patriotismul. De aceea, cum am mai subliniat, referitor la alţii, nici lui nu i se poate aplica rugămintea lui Iisus Hristos: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ (Luca, 23, 34). NU, g-ralul-mr. (r.) Mihail E. Ionescu este cvasi-omniscient şi, deci, ştie ce face şi nu poate fi iertat!!!
            G-ralul-mr. Mihail E. Ionescu s-a născut în 1948; în 1970 a obţinut gradul de locotenent, iar în 1998 pe cel de general de brigadă; în 2004 a fost trecut în rezervă, cu gradul de general-maior, primind, astfel, încă o stea de general pentru meritele sale ştiinţifice. Ca atare, în toată cariera sa militară activă a fost martorul faptului că pe Arcul de Triumf inscripţia BUDAPESTA fusese, tot timpul, neacoperită, şi nu cum este, de 5-6 ani încoace, îngropată în ciment! Probabil că, aşa cum am dedus, în vara anului 2005, cînd s-a ridicat o schelă pe Arcul de Triumf, a fost acoperită placa BUDAPESTA. În mod cert, la Parada militară de la 1 Decembrie 2005, inscripţia BUDAPESTA era, deja, proaspăt acoperită, aşa cum se vede în acest link al defilării: http://www.youtube.com/watch?v=Wb9sOW_mh34; de la secunda 06 la 09; apoi, de la minutul 2 şi 18 secunde pînă la finalul clipului se vede, la fel, arcada stîngă, cu placa pe care fusese scris BUDAPESTA mascată cu ciment. Fotografiile nr. 3 şi 4 reflectă absoluta diferenţă de patină a vremii dintre placa acoperită recent şi toate celelalte plăci. În mod absolut evident, placa acoperită cu ciment pe care figurase inscripţia BUDAPESTA este mult mai deschisă la culoare, chiar strălucitoare comparativ cu celelalte panouri. Ea are această nuanţă foarte deschisă în toate clipurile postate pe Internet, redînd Parada de la 1 Decembrie din anii următori: Drill Team. Romania. Parada Militara. 1 decembrie 2009. Regimentul 30 Garda Mihai Viteazul, pe http://www.youtube.com/watch?v=l5aYfYGiV08, unde, de la minutul 1 şi 44 secunde, se vede arcada stîngă, cu panoul BUDAPESTA acoperit cu ciment; Bucharest In Your Pocket - Arcul de Triumf, film realizat în 22 noiembrie 2009, pe http://www.youtube.com/watch?v=AEJPLruERD4&feature=fvwp&NR=1, unde inscripţia iniţială, acum acoperită, se vede de la secunda 35 pînă la capăt; Parada militară de Ziua Naţională a României, de la 1 Decembrie 2010, redă partea stîngă a Arcului, pe http://www.youtube.com/watch?v=DMdIko2STss&feature=related şi, în multe momente, se distinge partea foarte deschisă la culoare a panoului pe care fusese inscripţia BUDAPESTA; filmul Defilare armata romana in cinstea Zilei Nationale2011 prezintă repetiţia din 28 noiembrie 2011, filmarea redînd partea stîngă, pe http://www.youtube.com/watch?v=qIGdsOvI6U4&feature=related; inscripţia acoperită se vede doar la început, între secundele 10-20 ale clipului, apoi de la minutul 1 şi 39 de secunde se dă un prim plan cu partea dreaptă, unde se distinge clar inscripţia CERNA, cu patina vremii, care contrastează în mod evident cu placa acoperită, situată simetric, în stînga arcadei. Analiza contrastului evident dintre panourile cu inscripţia CERNA şi, respectiv, cel acoperit BUDAPESTA, se poate face şi pe alte filme ale defilării postate pe Internet. Din păcate, nu am găsit pe Youtube filme anterioare anului 2005, de aceea apelez, pe această cale, la toţi producători din televiziune care au în arhive filme anterioare anului 2005 cu defilarea de la Ziua Naţională a României să posteze acele fragmente – precizînd data la care au fost făcute – în care se vede panoul cu inscripţia BUDAPESTA acoperită şi, fireşte, neacoperită. În acest mod putem determina cu precizie anul cînd s-a făptuit această umilire a Armatei şi, totodată, sabotare a imaginii României!
           Desigur, contraamiralul Tiberiu Frăţilă nu ar fi ştiut să redacteze un răspuns cît de cît adecvat, fiindcă el a fost promovat în funcţia de purtător de cuvînt al M.Ap.N. nu pe criteriul competenţei, ci al obedienţei: adică, aşa cum dezvăluie Petrică Toma în articolul-torpilă „Infractor sau contravenient? Cum se prostituează politic un amiral!“, el este „un excepţional executant“!

Ceea ce mai trebuie subliniat este faptul că, cel puţin din 2005, cînd, presupun, a fost mascată – a doua oară! – inscripţia BUDAPESTA, pînă acum, pe sub Arcul de Triumf au trecut mii de militari ai Armatei, Poliţiei, Jandarmeriei, Serviciilor Secrete etc., împreună cu multe dintre cadrele lor de conducere, şi toţi au văzut că inscripţionarea localităţii BUDAPESTA fusese acoperită cu ciment. Să admitem că militarii tineri nu ştiau ce se ascundea sub cimentul care masca forma originală a primei plăci a arcadei; să mai admitem că erau ignoranţi în materie de istorie, căci Editura Militară i-a refuzat împătimitului pentru Arcul de Triumf, arhitectul Virgiliu Z. Teodorescu, publicarea cărţii „din lipsă de fonduri“ şi i-a tipărit-o, într-un tiraj de buzunar, abia cînd a adus banii daţi de un sponsor generos şi patriot; apoi, Enciclopedia Armatei României şi-a epuizat demult tirajul, mic şi el – pe lîngă faptul că este descurajantă prin greutatea fizică şi pecuniară: atîrnă vreo şase kg şi costă cîteva sute de lei. Dar, inscripţia acoperită, fiind prima şi cea mai de jos, nu putea să treacă neobservată. Oricare ar fi fost bagajul cunoştinţelor istorice – derizoriu sau chiar inexistent – al indivizilor tineri, ca militari care defilau pe sub Arcul de Triumf – a cărui semnificaţie este imposibil să nu o ştie! –, ar fi trebuit să-şi pună, totuşi, astfel de întrebări: „De ce este acoperit panoul respectiv?!“ „Ce scria pe acest panou de a devenit indezirabil politic, chiar în această epocă a transparenţei, a toleranţei şi a recuperării istoriei adevărate?!“
Dar se pune, mai ales, problema ofiţerilor de carieră, vîrstnici, a organizatorilor parăzilor militare, a tuturor generalilor activi, în rezervă sau în retragere, a veteranilor de război, a generalilor cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, care participă, an de an, la Parada militară de Ziua Naţională a României, fie că fusese sărbătorită la 23 August, fie, după 1989, la 1 Decembrie! Toţi au tăcut mîlc, văzînd blasfemia de pe arcada Arcului de Triumf! De ce?! A dispărut patriotismul din ei şi a fost înlocuit cu pupăncurismul de conjunctură?! După cum s-a văzut de la transmisiunile televizate din fiecare an şi după cum se (re)vede inclusiv din filmele indicate aici, pe Youtube, la Parada militară au participat preşedintele României şi preşedinţii Camerelor Parlamentului, foştii preşedinţi ai ţării şi ai Parlamentului, toată pletora de politicieni, de parlamentari, cetăţeni, alegători, public. În mod cert, mulţi au văzut că inscripţia BUDAPESTA fusese – a doua oară! – proaspăt acoperită cu ciment – prima dată blasfemia fiind comisă în 1953, în vremea odiosului regim iudeo-cominternist. A doua oară a fost comisă în vremea odiosului regim băsist, aproape sigur în 2005. În nici un caz nemernicia din 1953 nu a rămas neînlăturată pînă acum, cum vrea să ne convingă, cu tupeu, textul „aburitor“ cherecheşist!

Tranziţia – epocă a trădării naţionale

Oare vechiul lichelism politic ceauşist, năpîrlit în noul lichelism băsist, să fie cauza pentru care nimeni, nici dintre politicieni, nici dintre ofiţerii superiori şi generalii care au văzut nemernicia comisă, nu a protestat şi nu a încercat să repare situaţia, să înlăture umilirea Armatei, sabotarea valorilor naţionale?! Să ne amintim că la conducerea Ministerului Apărării Naţionale au fost, printre alţii, Teodor Meleşcanu (aprilie 2007- decembrie 2008, ex-ministru de Externe, cu un interimat la Justiţie!), Teodor Atanasiu (2004-2006); g-ral.-lt. (r.) Corneliu Dobriţoiu a fost secretar de stat, şef al Departamentului pentru politici de apărare şi planificare al M.Ap.N. (sic), deci şeful direct al g-ralului-mr. (r.) Mihail E. Ionescu – ca să cităm numai parlamentari ai P.N.L., care se consideră partid „Naţional“. Nici unul nu a văzut – măcar la defilări – această insultă abominabilă adusă Armatei şi României?! Direcţia de Informaţii Militare a Armatei şi Serviciul Român de Informaţii nu au făcut, de şapte ani încoace, nici o notă informativă despre această crimă?
Dar, dincolo de jidănismele propagate cu nonşalanţă de individul care se ştie apărat de titlul de director al „institutului“ Elie Wiesel, poziţia „politologului“-şef al I.S.P.A.I.M. este agravată complet şi definitiv de faptul că, aşa cum am subliniat mai sus, mascarea cu ciment a inscripţiei BUDAPESTA este efectul unei decizii politice deliberate, comise din aceleaşi motive ca în 1953 – deşi condiţiile politico-strategice sunt radical schimbate: nu mai suntem sub cnutul stalinist, ci sub „umbrela“ democraţiei aduse de N.A.TO. şi de S.U.A. Or, îngroparea în ciment, nu în realitate, a localităţii BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf, a fost comisă, în 1953, ca urmare a presiunii unor forţe străine ţării noastre şi duşmănoase în cel mai înalt grad, dirijate din Ungaria şi sprijinite de stalinism – care au şi impus înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare. Deci, fusese o decizie politică deliberată, în favoarea duşmanului de atunci, Ungaria. Acum, probabil în 2005 – dar în mod cert după anul 2000 –, s-a repetat actul acoperirii cu ciment a BUDAPESTEI, deci este o recidivă, este tot o decizie politică deliberată şi tot pentru a crea avantaje duşmanului – a aceluiaşi duşman, Ungaria, altfel „aliată“ în N.A.T.O. şi în U.E.! Pe lîngă faptul că acoperirea inscripţiei BUDAPESTA constituie faptă penală sub specia distrugerii monumentelor istorice subsumate Patrimoniul Naţional, acest act constituie, prin caracteristice întrunite enumerate, fapta penală cea mai gravă: trădarea de ţară în folosul inamicului, care intră sub incidenţa art. 155-156 şi 163 din Codul Penal şi a art. 3 al Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională. Şi, cum Ungaria duce contra României un crunt şi permanent război axiologic, imagologic, politic, economic, cultic etc., trădarea de ţară pe timp de război este fapta reprehensibilă în cel mai înalt grad! De altfel,după cum denunţă documentat Larry L. Watts, în extrem de valoroasa lui carte FEREŞTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI!, Ungaria a fost, necontenit, în fruntea campaniei duşmănoase de denigrare şi de sabotare a intereselor României – atît înainte, cît şi după Trianon. Fireşte, nici nu ne-am îndoit că nu ar fi fost – şi că nu va fi şi în viitor – altfel. Cînd această acuză este făcută de un istoric şi politolog străin, cu o solidă şi recunoscută carieră ştiinţifică, atunci acuza dobîndeşte caracter implacabil şi irevocabil; sau, în termeni juridici, putem spune că dobîndeşte calitatea definitivă de „lucru judecat şi învestit cu titlu executoriu“! Dar, din motive de lichelism politic, politologul-şef al M.Ap.N. vede Ungaria nu ca pe duşmanul nostru perpetuu, care se maschează în lozinci proeuropene, ci ca pe „aliata noastră din N.A.T.O.“, aceeaşi aliată în sprijinul căreia colonelul (ret.) Trevor N. Dupuy-Dezinformatoru’ făcuse compunerea de literatură politologică, strategică şi propagandistică „Război pentru Transilvania“ – un capitol masiv al lucrăturii sale FUTURE WARS. The world’s most dangerous flashpoints (Warner Books, New York, 1993, cap. 8, The war for Transylvania, pag. 231-251), în care, pretindea colonelul american, România pornise un război contra Ungariei pentru Transilvania – deşi Transilvania este parte esenţială a României! Vedeţi ce gîndire sucită avea Trevor Dupuy, cu care urmărea să sucească minţile celor ce-l citesc?! În fond, Trevor Dupuy nu făcea decît să reflecte propaganda lobby-ului maghiar, care a convins Congresul S.U.A. să publice, în 1969, o lucrare bibliografică pe acest subiect, al cărui titlu – Ungurii în România şi Transilvania – sugera chiar că Transilvania nu era teritoriu românesc (cf. Larry L. Watts, op. cit., pag. 572). Această carte nocivă a lui Trevor N. Dupuy-The Pig o vizasem, expressis verbis, tot în partea finală a articolului Dictatul de la Viena redictat de Ungaria… Dar şi referirea la ea „excede competenţa M.Ap.N.“, deşi cartea descrie cum Armata României este învinsă – culmea!, pe teritoriul naţional! – de cea a Ungariei, deşi cartea se găseşte în Biblioteca M.Ap.N., aflată în aceeaşi clădire în care este sediul I.S.P.A.I.M.: Cercul Militar Naţional! Îl invit pe directorul I.S.P.A.I.M.-ului să facă, retroactiv, o recenzie a cărţii lui Trevor N. Dupuy-The Pig; pentru că are competenţa necesară; dar va avea, oare, şi curajul politologic şi rectitudinea morală?! Textul său „fătat“ şi comentat aici îmi induce serioase rezerve ştiinţifice că ar fi în stare s-o facă.

În cazul directorului Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, g-ral-mr. (r.) Mihail E. Ionescu, ca politolog-şef, prof. univ. dr., director etc., nu mai încape loc de iertare, mai ales că el se laudă că „I.S.P.A.I.M. a avut în preocupările sale analiza extinsă a unei asemenea problematici (…) pentru fortificarea identităţii naţionale“ (sic). Aşa de bine a „fortificat-o“ Mihail E. Ionescu-Androlaudă încît fosta regiune stalinistă autonomă maghiară a fost scoasă din groapa de gunoi a Istoriei, liderii U.D.M.R. au format un stat în stat, aflat în pragul secesiunii politice – după modelul Nagorno-Karabah –, cu concursul guvernului trădător Emil Boc-Marko Bela.
«Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentul că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apără România. Statul de astăzi apără pe altcineva, dar nu obştea românească. De aceea, fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!“ – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna». Aceasta este marea nelinişte – o veritabilă spaimă – a distinsului academician Dinu C. Giurescu referitor la acţiunile secesioniste ale U.D.M.R., sprijinite de autorităţile statului, din care cauză întrevede pericolul destrămării ţării. Dar directorul ISPAIM nu are nici o spaimă: dimpotrivă, are curajul să pretindă sentenţios că trebuie să „pornim de la exigenţele democraţiei, într-un climat de toleranţă şi respect reciproc, de concordie cu toţi cetăţenii“! Căci aşa înţelege el să facă „politica de apărare a ţării“: noi să fim toleranţi cu duşmanii ţării, iar ei să ne strice ţara! De la înălţimea simbriei sale mari de director nu îi poate lua în colimator pe maghiarii (maghiarizaţii) care jubilau că l-au văzut pe Avram Iancu spînzurat în efigie de către un individ care trebuia el spînzurat pe loc, nici pe cei care plimbă lozinca „Ţinutul secuiesc nu este România“, care ar trebui încarceraţi pentru atentat la securitatea naţională.
De o sută de ani maghiarii (maghiarizaţii) – întărîtaţi şi sprijiniţi de state ca Anglia, Franţa, Germania, Rusia etc. – complotează, sabotează, subminează statul român, provoacă permanent discordie în ţara noastră, iar noi „suportăm frumos“, fiindcă d-nii Iliescu, Băsescu, Ionescu, Oprescu, Frunda, Verestoy ş.a. vor „concordie“, „reconciliere“! Aşa cum am relevat şi în „Dictatul de la Viena redictat de Ungaria…“, maghiarii din România sunt, în cvasitotalitatea lor, români maghiarizaţi, români care şi-au trădat limba, neamul şi ţara. De aceea nu trebuie să mai vorbim de „maghiarii din România“, ci de „maghiarizaţii din România“, care trebuie trataţi ca fiind doar ceea se sunt în realitate: ca trădători – iar pedeapsa pentru trădare nu se prescrie niciodată! Evident, directorul I.S.P.A.I.M. a fost desemnat de către cei din conducerea M.Ap.N. – poate chiar de către ministrul Apărării – să confecţioneze răspunsul de rigoare la Scrisoarea deschisă, difuzată cu o mare dispersie publicistică de către mine, ca să „repereze onoarea“ Ministerului Apărării Naţionale, a ministrului Apărării personal. Numai că directorul ISPAIM „e de spaimă“: cu capul său titrat a „făcut-o de oaie“! La propriu! Prin balivernele din răspunsul său şi cu salariul său nesimţit de director ISPAIM el apără nu România, ci „Ghimpele din inima Romaniei – TINUTUL SECUIESC“ – ca să folosesc acest titlu din Formula AS, care preia expresia lui Mihail Manoilescu!
Să reamintim istoria anilor ’40 – sau, în exprimarea demagogic-ipocrită a ionescului ISPAIM-ist, să recurgem la „rememorarea momentelor dureroase ale trecutului“ – pentru a descifra viitorul: „Se lansau zvonuri despre iminenta desfiinţare a României ca stat, urmată de formarea unei Ungarii Mari, ce ar fi cuprins toată Transilvania, părţi  din Iugoslavia, Austria şi o parte din nordul Italiei. Cei mai activi în această propagandă erau membrii partidului Crucile cu Săgeţi, care cereau anexarea întregii Transilvanii şi ieşirea la mare. Informatorii din teritoriul cedat comunicau despre numeroasele discursuri revizioniste rostite la Alba Iulia, în Adunarea Foştilor Luptători. Se observa o surescitate a populaţiei maghiare din toate regiunile Ungariei; peste tot revizionismul era agitat pe faţă, răspîndindu-se cele mai variate zvonuri. Se pretindea că, în cel mai scurt timp, întreaga Transilvanie urma să fie ocupată, chiar şi Valea Prahovei, cu sau fără consimţămîntul Germaniei“ (Arh. S.R.I., fond D, dosar nr. 4588, f. 74-75, apud Colonel dr. Lionede Ochea, SERVICIUL SPECIAL DE INFORMAŢII AL ROMÂNIEI PE FRONTUL DE VEST, 1940-1944. Editura Tipart, Bucureşti, 2011, pag. 317). Aşa cum am relevat – bazîndu-mă pe autoritatea unor reputaţi istorici – în studiul „Dictatul de la Viena redictat de Ungaria…“, Ungaria se baza, în 1939-1940, pe eventualul sprijin politico-militar al Germaniei hitleriste şi al Rusiei staliniste.
Să revenim la prezent. Acum, în Transilvania, situaţia este aproape la fel ca în 1940: diferenţa este dată doar de lipsa trupelor de ocupaţie horthyste! Într-adevăr, în 2010, fasciştii U.D.M.R.-işti chiar au aniversat 70 de ani de la intrarea trupelor Ungariei în Ardeal, iar guvernul român nu a băgat pe nimeni la puşcărie. Acum, la fel, ca în 1940, Ungaria este sprijinită de Germania civilizată din U.E. şi, discret, de Rusia. Amintiţi-vă de ameninţarea voalată a lui Putin, la summit-ul de la Lisabona, cum că „Ungaria pretinde Transilvania, Bulgaria Dobrogea…“ etc. În 1940, România era apărată de guvernul României, compus din bărbaţi de stat. Acum situaţia este mult mai gravă, căci Ungaria este sprijinită chiar de guvernul Boc-Bela, compus din marionete, indivizi corupţi, agenţi ai Ungariei sau ai altor state. Amintiţi-vă de ridicolul Remus Opriş, secretarul general al guvernului ţărănisto-liberalo-pedisto-udemerist, care a fost silit să doarmă în autoturismul său, fiindcă U.D.M.R.-iştii din Sfîntu Gheorghe nu l-au lăsat să se cazeze la hotel! Amintiţi-vă de răposatul Alexandru Timofte, care, ca director al S.R.I., recunoscuse că, în zona Mureş-Harghita-Covasna, autorităţile statului român nu mai au autoritate. Între timp, situaţia s-a agravat. De 22 de ani, fasciştii U.D.M.R.-işti continuă epurarea etnică – tot aşa cum procedase baronul Ede Atzél după Dictatul de la Viena (Larry L. Watts, op. cit., pag. 573) –, cu diferenţa că, acum, U.D.M.R. o face cu sprijinul tacit sau direct al guvernului antiromânesc Boc-Bela. Acum, aşa cum alertează inclusiv academicianul Dinu C. Giurescu, ţara este în pragul destrămării iminente cu sprijinul statului român! Asta pentru că guvernul Boc cedează permanent şantajului organizaţiei fasciste U.D.M.R., satisfăcîndu-i toate pretenţiile, de teamă să nu-i cadă guvernul. Guvern din care fac parte şi ministrul Apărării, g-ralul (r.) Gabriel Oprea şi, în subsidiar, g-ralul (r.) Mihail E. Ionescu. Adică ei, guvernanţii, preferă să cadă România, dar să nu cadă ei. Concluzia e clară şi implacabilă: ca să salvăm ţara, trebuie să dărîmăm cît mai repede guvernul, căci existenţa U.D.M.R. înseamnă periclitarea iminentă a suveranităţii, unităţii şi independenţei naţionale! Semnalez că a fost repostată pe Internet Cartea neagră a U.D.M.R., care acoperă intervalul decembrie 1989-martie 2002. Completarea ei la zi poate fi găsită în cartea generalului (r.) Aurel Rogojan, FEREASTRA SERVICIILOR SECRETE. România în jocul strategiilor globale (Editura Compania, Bucureşti, 2011, pag. 308-496). 
 Oricum, prin pledoaria sa internaţionalistă, esenţialmente neocominternistă şi antiromânească, directorul I.S.P.A.I.M. s-a descalificat ca român şi ca general al Armatei Române. Are cineva vreo obiecţie la cele afirmate de mine aici?! Poate să demonstreze invers, cum că nu am eu dreptate şi că ar avea el?! S-o facă. Aştept provincia. Căci din Capitală – de la Administraţia Prezidenţială, de la M.Ap.N., de la Primăria Generală etc. – s-au lămurit lucrurile: trădare peste tot, cum se lamentase şi Sinistra la Retrovoluţia din 21 decembrie 1989! Acum este la fel de multă trădare, dar mult mai gravă şi care durează de două decenii. Durează de prea mult! „Ultima soluţie, încă o revoluţie!“ Dar să fie una autentică, făcută de români în beneficiul românilor, nu ca în decembrie 1989, în favoarea xenocraţiei care conduce România!
Clica autorilor loviturii de stat din decembrie 1989 a vrut să scape de pedeapsa capitală pentru trădarea de ţară şi pentru subminarea economiei naţionale şi a eliminat pedeapsa cu moartea. Ca atare, pentru proxima revizuire a Constituţiei trebuie să adunăm semnături în vederea reintroducerii pedepsei cu moartea. Pînă atunci, cei vinovaţi de crima acoperirii inscripţiei BUDAPESTA, de vina muşamalizării acestei fapte abominabile şi de refuzul refacerii imediate a panoului respectiv trebuie demişi imediat şi băgaţi la puşcărie. Chiar dacă pînă acum s-au făcut că nu văd panoul mascat, începînd din septembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu, ministrul Gabriel Oprea, primarul Sorin Oprescu şi toţi ceilalţi oficiali care au citit articolul meu anterior, ca şi pe acesta, sunt pe deplin vinovaţi pentru că nu înlătură prompt această crimă şi trebuie ei înşişi înlăturaţi fără menajamente. Militarii – activi sau în rezervă – trebuie să fie în primele rînduri pentru aplicarea acestor demersuri necesare. Un stat se poate apăra doar înlăturînd radical toţi trădătorii, de la mic la mare!
Acoperirea – pentru a doua oară! – a inscripţiei BUDAPESTA de pe Arcul de Triumf nu este o bagatelă: este un sacrilegiu, este cea mai gravă insultă adusă Armatei şi României, tocmai pentru că se repetă! Dar nu în condiţiile sinistrului stalinism – instalat cu ajutorul lui Churchill şi Roosevelt –, ci în condiţiile „sistemului ticăloşit“! Băsescu dixit!
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat şi proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În Preambulul acesteia, al treilea considerent relevă: „Considerând că este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluţie extremă, la revolta împotriva tiraniei şi asupririi (…) (s.n. – V.I.Z.) Adunarea Generală proclamă
Prezenta Declaraţie Universală a Drepturilor Omului, ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele şi toate naţiunile, pentru ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se străduiască, avînd această declaraţie permanent în minte, ca prin învăţătură şi educaţie să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure prin măsuri progresive, de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi efectivă atît în sînul popoarelor statelor membre, cît şi al celor din teritoriile aflate sub jurisdicţia lor“. Aşadar, interpretat în pozitivitatea sa, acest considerent afirmă dreptul fundamental al omului de a se revolta împotriva tiraniei, ca soluţie extremă, dacă autoritatea legii nu îi ocroteşte drepturile fundamentale. Or, cu excepţia cîtorva publicaţii obediente Puterii, toate celelalte mass media denunţă tirania instaurată de regimul Băsescu – ca practică finală a cleptocraţiei instituite prin retrovoluţia din decembrie 1989! Cea mai clară dovadă, legiferată de Parlamentul Ruşinii, a acestei tiranii este încălcarea principiului fundamental de drept al neretroactivităţii legii, încălcare comisă prin cele trei legi – pe care, într-o emisiune din ianuarie 2010, la Realitatea TV, şi, ulterior, pe 1 aprilie 2011, la OTV, le-am denumit legi criminale: Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii – „votată“ în Parlament prin scamatoria lui Sever Voinescu-Cotoi şi a Robertei Anastase –, Legea nr. 119/2010 a sistemului unic de salarizare şi Legea nr. 329/2009 privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Dovezile anterioare rezidă în jefuirea Patrimoniului Naţional prin distrugerea economiei naţionale şi prin îndatorarea ţării cu ajutorul F.M.I.-ului şi al Băncii Mondiale. De vreme ce s-au furat şi voturile la toate alegerile, este evident că vor fi furate şi în acest an. Ca atare, această ultima cale democratică a fost compromisă.
Români! NU mai acceptaţi să fiţi umiliţi, prostiţi, păcăliţi, duşi cu zăhărelul! NU aşteptaţi să ajungeţi atît de vlăguiţi de asupritorii voştri încît să nici nu vă mai puteţi ridica în picioare! NU vă mai puneţi speranţe deşarte în alegerile din anul acesta şi din viitor. Luaţi-vă soarta în mîini. Revoltaţi-vă acum, cît mai aveţi, încă, putere!
Nu vă temeţi! Declaraţia Universală a Drepturilor Omului vă dă dreptul să vă revoltaţi împotriva tiraniei şi asupririi!
13 ianuarie 2012
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu,

P.S. Demonstraţiile de ieri şi de azi sunt un bun şi necesar început pentru o revoluţie autentică, românească. Să sperăm că vor continua şi se vor finaliza în instaurarea regimului democratic naţionalist.
P.P.S. Azi, 14 ianuarie 2012, pe toate posturile de televiziune s-a continuat transmiterea de ştiri şi imagini de la mitingurile de protest cauzate de cazul Arafat-SMURD, mitinguri care au luat o acută şi evidentă turnură politică. Ceea ce este un semn că lucrurile se precipită şi că, poate, revoluţia bate la uşă. Masa de manevră există, dar nu a apărut „Comitetul Salvării Publice“.
Pe de altă parte, apropo de respectarea demnităţii naţionale, de propagarea Cultului Eroilor, nici un mijloc de comunicare în masă nu a relevat necesara aniversare a 110 ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu!