VICTORIA UNGARIEI ASUPRA ROMÂNIEI PE ARCUL
DE TRIUMF
Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală
şi
nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!
Matei, 10,
26
Materialul de faţă este continuarea articolului
Dictatul
de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R.,
subintitulat Scrisoare deschisă adresată
domnilor Traian Băsescu, Gabriel Oprea şi Sorin Oprescu, care a fost
conceput ca un studiu politologic prin care denunţam inacţiunea principalelor
autorităţi ale statului faţă de ignorarea semnificaţiei respectivului Dictat, ale cărui consecinţe le suportăm
şi acum. Aceste consecinţe rezidă inclusiv în faptul că toate tezele care au
stat la baza Diktatului hitleristo-mussolinian sunt reluate acum de organizaţia
fascistă numită pompos şi inadecvat Uniunea
Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.). Prezenţa
acesteia în Parlament, din 1992 pînă azi şi în guvern din 1996 pînă azi este
ilegală, ilegitimă şi extrem de periculoasă, întrucît nu este partid politic
şi, în plus, este manevrată de organizaţii din afara ţării – ceea ce în alte
state ar fi dus la interzicerea U.D.M.R. şi la trimiterea în puşcărie a
membrilor acesteia. Legat de acest aspect, este absolut falsă disocierea pe
care o fac unii „analişti“, cum că doar liderii U.D.M.R. ar fi extremişti, pe
cînd marea masă a moghiorilor ar fi „tolerantă“ şi că s-ar înţelege bine cu
vecinii lor, românii.
Evenimentele tragice din decembrie 1989, din
localităţile ocupate preponderent de moghiori, precum şi de la 15 martie 1990,
din Târgu Mureş, contrazic vehement opinia conciliatoristă. Contează că toţi
moghiorii votează, în unanimitate, cum le cer liderii, iar liderii propun şi
votează, în Parlament, numai legi antiromâneşti. De aceea, aproape toate legile
emise de Parlamentul României sunt ilegale şi, mai ales, antiromâneşti, îndeosebi
acelea propuse de guvernele din care face parte şi U.D.M.R., întrucît
coaliţiile Puterii erau majoritare în Parlament prin sprijinul acestei cîrje
politice, care este organizaţia antinaţională, antiromânească şi antistatală
cea mai redutabilă din România şi, de aceea, absolut condamnabilă.
Succesul
diseminării studiului Dictatul
de la Hiena…
Într-o lucrare celebră, tradusă la noi acum
vreo patru decenii, ŞTIINŢĂ MARE, ŞTIINŢĂ MICĂ,
autorul, Derek J. De Solla Price, demonstra că, pentru a-ţi asigura cel mai
bine paternitatea ideilor, cea mai eficientă metodă este răspîndirea lor cît
mai largă, deoarece, devenind foarte cunoscute, este, practic, imposibil să şi le
însuşească altcineva spre a le prezenta ca fiind ale sale. Trebuie să relev că,
sub acest aspect, publicarea, în mai multe reviste electronice, la solicitarea
mea – în Curentul Internaţional, Naţiunea, Neamul Românesc, Necenzurat etc.
– şi pe bloguri – Rapcea.ro ,
de ex., – şi republicarea sau semnalarea din propria iniţiativă a blogerilor pe
diverse site-uri – Octavpelin
etc., şi-mi cer iertare că nu le pot enumera pe toate şi, totodată, mulţumesc
directorilor revistelor respective pentru bunăvoinţa de a mă publica –, diseminarea,
ziceam, a studiului Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R. a fost
un succes! M-a surprins neplăcut, totuşi, că un cititor al articolului şi-a
exprimat îndoiala că pe placa acoperită de pe Arcul de Triumf din Bucureşti „ar
fi fost scrisă denumirea BUDAPESTA“! Spun
„neplăcut surprins“, deoarece respectivul cititor este, şi el, colonel în
rezervă şi încă fost ataşat militar! Deci, are discernămîntul necesar şi, mai
ales, trebuia să aibă suficientă cultură istorică şi politică încât să ştie că
aşa a fost: BUDAPESTA a figurat pe
Arcul de Triumf ca una dintre localităţile/zonele în care Armata României a dus
bătălii grele şi victorioase în Războiul Reîntregirii, punînd, fapt notoriu, o
opincă pe Parlamentul de la Budapesta.
Dar îndoiala sa – care ar putea să mai fie şi
a altora! – m-a pus pe gînduri şi am încercat să fac o documentare
suplimentară. La Muzeul Militar Naţional, o bibliotecară binevoitoare mi-a adus
să consult o lucrare voluminoasă, din 2009, coordonată de amiral prof. univ.
dr. Gheorghe Marin, pe atunci şeful Statului Major General, din care citez:
„Pentru tratarea interiorului arcadei, varianta 1936 a recurs numai la evocarea
unor importante localităţi unde[,] în războiul reîntregirii (sic)[,] s-au desfăşurat importante
bătălii: CERNA, JIU-OLT, DRAGOSLAVELE, NEAJLOV, OITUZ, MĂRĂŞTI, MĂRĂŞEŞTI,
RĂZOARE, VRANCEA, MUNCELU, COŞNA, BUDAPESTA“ (cf. Enciclopedia Armatei României, Editura C.T.E.A., Bucureşti, 2009,
pag. 1070). Iată, deci, o referire inatacabilă la faptul că pe arcadă figurase
şi trebuie să figureze inscripţia BUDAPESTA.
Din păcate, e-adevărat, capitolul respectiv, „Arcul de Triumf“, al Enciclopediei nu face nici o referire la
faptul că ea, inscripţia BUDAPESTA,
fusese, în vremea dictaturii staliniste, ştearsă, iar, ulterior, în epoca
naţionalistă, fusese refăcută şi nici nu era ilustrat cu vreo fotografie cu
arcada Arcului – cum ar fi fost normal. Am solicitat accesul la fototecă, dar
mi s-a spus că nu aveau astfel de fotografii. O altă bibliotecară şi-a amintit
că arhitectul Virgil Z. Teodorescu a tipărit cartea Arcul de Triumf, pe care o donase muzeului. S-a dus să o caute, dar
nu a găsit-o. „– Nu ştiu unde este, dar ştiu precis că d-l arhitect Virgil
Teodorescu a donat-o muzeului!“, s-a dezvinovăţit ea. Am căutat această carte
şi la Biblioteca Academiei Române, dar nici acolo nu exista. Am găsit pe
Internet blogul d-lui arhitect Virgil Z. Teodorescu şi l-am contactat
telefonic. Era şi dînsul dezolat că nu am găsit respectiva carte a sa, dar mi-a
confirmat că domnia sa nu inserase fotografii cu arcada Arcului.
Trebuie
să recunosc, spăsit, că, pînă să fiu nevoit să încep documentarea după
publicarea articolului meu, nu citisem vreo carte despre Arcul de Triumf, iar
cultura mea, pe această temă, se baza doar pe informaţiile sumare din presă.
Totuşi, din 1968, de cînd mă stabilisem în Capitală, şi pînă pe la anii
2002-2003, vizitasem frecvent Arcul de Triumf şi ştiu absolut sigur că pe placa
acoperită, recent, cu ciment, scria BUDAPESTA.
Pus în încurcătură de faptul că, pînă la această dată, nu am reuşit să găsesc
nici o fotografie a arcadei cu inscripţia BUDAPESTA
neacoperită, am apelat la memoria unor ofiţeri rezervişti, cu care colaborez în
desfăşurarea activităţii
Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.); aceştia
au confirmat că pe placa acoperită scria BUDAPESTA,
iar unii au declarat că sunt gata să îmi dea o declaraţie notarială că aşa
este: cel puţin pînă în decembrie 1989, inscripţia BUDAPESTA nu fusese acoperită cu ciment! Unii chiar s-au mirat că,
acum, este astupată şi că nici nu au remarcat, anterior publicării articolului
meu, acest fapt incalificabil.
Muşamalizarea
acoperirii inscripţiei BUDAPESTA
Pe lîngă obiectivul principal, dezvăluirea
acţiunilor revizioniste ale Ungariei prin „calul
troian“ U.D.M.R., articolul avea ca miză actuală inclusiv
denunţarea faptului că, în ultimii ani, din dispoziţii oculte, a fost acoperită
placa BUDAPESTA, de pe arcada Arcului
de Triumf, prima de jos din partea stîngă. Din acest motiv studiul a fost
depus, aşa cum am precizat la finalul său, la registratura Preşedinţiei
României, cu nr. 14222/5 sept. 2011, la Ministerul Apărării Naţionale cu nr.
26738/6 sept. 2011 şi la Primăria Capitalei cu nr. 1026536/6 sept. 2011 (cf.
facsimilul nr. 1).
Modul cum mi-au răspuns sau nu respectivele
instituţii de stat atestă că am avut dreptate în aproape tot ceea ce am afirmat
– cu o singură excepţie: că acoperirea panoului BUDAPESTA nu s-a făcut în vremea cînd primar al Capitalei era d-l
Traian Băsescu, ci, probabil, cînd era d-l Adriean Videanu. Cu toate
dificultăţile pe care le-am întâmpinat încercând să mă documentez asupra
problemei, am reuşit să deduc aceasta din referirile indirecte ale răposatului
Paul Everac, într-un articol din revista Naţiunea,
din vara anului 2005, în care critica modul cum sunt maltratate unele monumente
de patrimoniu, printre care şi Arcul de Triumf.
Răspunsul Preşedinţiei României: silentium lugubrum
Dar
să analizez răspunsurile respective. Administraţia Prezidenţială nu a
catadicsit să-mi dea un răspuns, deşi d-l Traian Băsescu, atît ca primar
general al Capitalei, cît şi ca preşedinte al României, a mers în fiecare an la
Arcul de Triumf, la Parada militară de la 1 Decembrie. De fapt, mersese, ca
oficial, încă de cînd ajunsese ministru în guvernul Petre Roman. Probabil că
fusese la Arcul de Triumf chiar în calitatea lui de căpitan de vas, înainte de
1989, cînd se nimerise să vină în vreo excursie în Capitală, în intervalele
cînd revenea în ţară. Oare o mai ţine minte cum arăta Arcul de Triumf pe vremea
juneţii sale ofiţereşti?! Ţinînd cont de non-răspunsul prezidenţial, se pare că
l-au lăsat fie memoria, fie voinţa politică…
Sorin Oprescu s-a „spălat pe mîini“
Răspunsul Primăriei
Capitalei, la adresa mea depusă cu nr. 1026536/6 sept. 2011, este sinuos,
şerpesc şi, de aceea, reprezintă un subterfugiu prin care să muşamalizeze, cu
mîna altora, această crimă contra Istoriei şi a României contemporane. Scrisoarea deschisă a fost dirijată
către Administraţia Monumentelor de Patrimoniu şi Turism (A.M.P.T.), care mi-a
comunicat că va fi trimisă la Ministerul Culturii etc. De aici, am primit un
răspuns năucitor. Printre alte „abureli“, directorul Direcţiei Patrimoniu
Cultural, Ioan Daniel CHERECHEŞ, face nişte „precizări“ absolut mincinoase, dar
pe care le vrea persuasive: «Intradosul ARCULUI este decorat cu o succesiune de
panouri cu denumirile locurilor unor mari bătălii ale războiului reintregirii (sic). Dintre acestea inscripţia
BUDAPESTA a fost stearsă tot in 1953, din ordinul CC al PCR (sic). După cum constataţi, suntem la
curent cu cele semnalate, dar afirmaţia Dvs. este incorectă, ştergerea
inscripţiei a avut loc în 1953, ridicarea schelei în 2008 nu a fost o
„diversiune“ creată pentru acoperirea inscripţiei, restaurarea a fost doar
amânată pentru obţinerea finanţării» (cf. facsimilul nr. 2).
Vedeţi perfidia şi autosuficienţa directorului
Ioan Daniel Cherecheş, subordonatul ministrului fascist
Hunor Kelemen?! Vrea să ne convingă că schela fusese
ridicată aşa, spontan şi pînă sus, pe acoperişul Arcului de Triumf, iar abia
apoi au văzut că „n-au finanţare“! Ei, bine, eu cerusem, după cum puteţi reciti
în studiul meu, să ni se spună care au fost sabotorii care făcuseră aşa ceva şi
să fie pedepsiţi pentru risipa de bani şi pentru că, prin montarea schelei, nu
au făcut decît să acopere – cu „iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă“, adică
hoţeşte – inscripţia BUDAPESTA. În
legătură cu aceste aspecte Cherecheş tace mîlc. Dar, în schimb, pe lîngă faptul
că mă acuză de incorectitudine şi de răspîndirea de „diversiuni“, implicit, ne
consideră, pe toţi, amnezici şi atît de proşti încît să-l credem, pe el, cum că
„inscripţia BUDAPESTA a fost stearsă tot in 1953, din ordinul CC al PCR“ – deşi
în 1953 nu mai exista P.C.R., ci P.M.R.! Şi, dat fiind că, în aceste două
decenii de tranziţie criminală, i s-a reproşat lui Nicolae Ceauşescu „naţionalism-comunismul“
său, e greu de crezut că, prin naţionalismul său autentic, Ceauşescu ar fi răbdat
să lase inscripţia BUDAPESTA de pe
Arc acoperită din 1953 pînă în 1989!!! Mai ales că avusese „meciuri“ grele în
relaţia directă cu Ungaria revizionistă în tot timpul dictaturii sale şi chiar,
în cadrul Tratatului de la Varşovia, el pusese, în mod ferm, problema condamnării
atitudinii revizioniste şi revanşarde a Ungariei! Fireşte, el o pusese doar
aşa, ca principiu de politică externă, fiindcă ştia că U.R.S.S. sprijină
poziţia revizionistă a Ungariei tocmai pentru a ţine în şah România. În Scrisoarea deschisă eu nu sugeram să se
aştepte momentul restaurării pînă la obţinerea fondurilor, ci, dimpotrivă,
ceream să se facă reparaţia imediat,
întrucît acoperirea inscripţiei constituie o
umilire a Armatei, o falsificare a Istoriei şi o faptă penală – cerînd, repet,
pedepsirea vinovaţilor. Iar
directoraşul ăsta mătrăşeşte problema invocînd „lipsa fondurilor“! Dar, în timp
ce s-au cheltuit cîteva sute de milioane de euroi pentru noul stadion – de trei
ori mai mult decît ar fi costat în mod normal –, alte sute de milioane de euroi
pentru Pasajul de la Podul Grand etc., nu se găseau cîteva mii de euro să se
refacă imediat inscripţia BUDAPESTA?! Cît costa, în timp şi în
bani, să se ridice o schelă de doar cîţiva metri, numai pînă la panoul BUDAPESTA acoperit cu ciment, spre a fi
refăcut în forma iniţială?! Pariez că fondul de protocol al primarului Sorin
Oprescu este cu mult mai mare decît costul respectiv. Dar, vedeţi, cu
antiromânii din conducerea Primăriei Capitalei şi a Ministerului Culturii nu
poţi discuta pe bază de argumente logice şi financiare, ci cu alte metode!
Cred că trebuie să mobilizăm atît locuitorii
Capitalei, cît şi ai altor mari oraşe ca să organizăm nişte mitinguri pînă-i
demitem şi îi pedepsim pe toţi cei vinovaţi de comiterea acestei samavolnicii
şi de tergiversarea reparării acestei insulte inadmisibile aduse României,
Armatei sale şi Istoriei.
Faptul că directorul Ioan Daniel Cherecheş
minte cu neruşinare, dar şi cu nepricepere este atestat de însăşi placa
acoperită cu ciment. În articolul Dictatul
de la Viena redictat de Ungaria…, am publicat fotografii pe care, din
necesitatea demonstraţiei şi pentru comoditatea cititorilor, le reproduc şi
acum. După cum se vede din contrastul plăcilor, inscripţia acoperită cu ciment
este foarte nouă. Minciuna globală a lui Cherecheş are, totuşi, un merit:
recunoaşte că pe placa acoperită fusese scris BUDAPESTA! Dar pseudo-argumentul său este demascat implacabil de
chiar inscripţia BUDAPESTA acoperită
cu ciment: nu are patina vremii, aşa cum se vede pe fotografia cu partea
dreaptă a arcadei, unde placa simetrică plăcii BUDAPESTA, cu inscripţia CERNA,
prima de jos, are aceeaşi patină a vremii pe care o au toate celelalte 11 inscripţii! Să admitem, prin reductio ad absurdum, minciuna nemernică
a lui Ioan Daniel Cherecheş, cum că acoperirea plăcii BUDAPESTA datează din 1953! De atunci şi pînă acum, adică timp de 6
(şase!) decenii, era imposibil ca vremea – fie ea stalinistă a
jüdeo-cominterniştilor, fie naţionalist-comunistă ceauşistă – să nu fi estompat
pînă la uniformizare aspectul patinat de intemperii al respectivelor plăci. Nu
este nevoie de o expertiză chimică a cimentului de pe placa BUDAPESTA acoperită, comparativ cu
cimentul celorlalte plăci, pentru a demonstra fără putinţă de tăgadă dezinformarea
obraznică a directorului Ioan Daniel Cherecheş; şi nici de o expertiză a
creierului său îmbîcsit de antiromânism, cu care vrea să ne fraierească! Pe lîngă tencuiala proaspătă, fără patina vremii, care acoperă
inscripţia iniţială BUDAPESTA, o altă
dovadă a dezinformării acestui Cherecheş reiese din fotografia cu prim-planul
panoului, în care, dedesubt, se vede stema regală cu deviza NIHIL SINE DEO! Deci, după capul fără
minte al directorului Ioan Daniel Cherecheş, staliniştii ar fi acoperit, în
1953, numai panoul BUDAPESTA,
dar ar fi lăsat neatinsă stema regală cu inscripţia religioasă
respectivă! Fotografia atestă, totodată, şi satanismul etapei Tranziţiei:
chiar deasupra devizei NIMIC FĂRĂ
DUMNEZEU tronează simbolul îndrăcitei acţiuni antiromâneşti a
U.D.M.R.: panoul cu inscripţia BUDAPESTA
acoperită prin 2005!
Problema
se pune astfel: cît îl mai suportăm în acest post bine plătit din banii noştri,
noi, românii, căci ministrului Hunor Kelemen, evident, îi place să îl menţină
şi să şteargă cu el pe jos, batjocorindu-ne pe noi!
Pledoaria neocominternistă a directorului
I.S.P.A.I.M.
Nu ştiţi ce înseamnă sigla
I.S.P.A.I.M.? N-aţi pierdut nimic. Căci este vorba de Institutul
pentru Studii Politice de Apărare şi
Istorie Militară, al cărui director este vajnicul
general-maior (ret.) Mihail
E. Ionescu, acelaşi care, din 2005, este şi preşedintele
infamantului Institut „naţional“ pentru studierea
holocaustului din România, care poartă numele escrocului
internaţional Elie Wiesel – după cum
reiese indubitabil inclusiv din studiul „Elie
Wiesel impostorul sau Pseudowiesel“, al Centrului de Cercetări
Ştiinţifice al Librăriei Româneşti Antitotalitare din Paris. Veţi ricana că mă
leg de multivalentul general ca boala de om sănătos. Greşiţi. El s-a băgat în
treabă, executînd nu ştiu ce ordine ierarhice. Căci I.S.P.A.I.M. este în
organigrama Ministerului Apărări Naţionale, iar eu, aşa cum am arătat, adresasem,
cu nr. 26738/6 sept. 2011, studiul Dictatul de la Viena redictat de Ungaria,
via U.D.M.R., ca Scrisoare
deschisă, şi d-lui general (r.) Gabriel Oprea – cum recunoaşte generalul (ret.)
Mihail E. Ionescu în prima frază a răspunsului său (cf. facsimilul nr. 3). Şi-or
fi zis, probabil, că sigla ISPAIM
induce ideea de spaimă şi voi fi tremura de frică doar văzînd plicul! Desigur,
mă aşteptam, cu deplină îndreptăţire, ca d-l ministru Gabriel Oprea să îmi
răspundă şi mie, personal, aşa cum trimisese, tot personal, atîtea Scrisori de felicitare rezerviştilor
cărora li se mărise pensia în urma campaniei
furibunde de reducere a pensiilor „nesimţite“, la propunerea guvernului maghiarizat Boc-Bela şi cu aprobarea
Parlamentului! Sau, dacă nu d-l ministru, să-mi răspundă măcar
purtătorul de palavre – pardon, de vorbe – al M.Ap.N., contraamiralul
de flotilă Tiberiu Frăţilă (flotila o ţine pe birou!), care tot
este el contra tuturor celor ce se leagă de campania M.Ap.N. în problema
pensiilor „nesimţite“ care s-au mărit din bun-simţ în tabelele postate pe site-ul M.Ap.N., dar care s-au micşorat
cu nesimţire în deciziile de revizuire, trimise ulterior Scrisorilor de felicitare. Dar n-a fost să fie cum ar fi trebuit
să fie, aşa că cel pe care a căzut măgăreaţa să semneze răspunsul nr. I 11563/30.12.2010,
la adresa mea către d-l ministru Gabriel Oprea, a fost g-ralul-mr. (ret.)
Mihail E. Ionescu! Vorba rusului, C’est
la vie, c’est la guerre! Adică, „Asta-i via, asta-i gara!“ La prima vedere,
ar trebui să mă simt flatat că, în loc să îmi răspundă doar un contraamiral ca
Tiberiu Frăţilă, care dă numai contre – „şopîrle“, adică un fel de „torpile“ – în
loc de argumente, mi-a făcut onoarea să îmi răspundă ditamai generalul-maior,
director în departamente şi instituţii care de care mai făţoase.
Culmea competenţei politologice a d-lui
g-ral-mr. (r.) Mihail E. Ionescu, din înalta sa poziţie de director al
I.S.P.A.I.M., ni se relevă în finalul acestui răspuns antologic: „În altă
ordine de idei, celelalte probleme ridicate de dvs. exced competenţele
Ministerului Apărării Naţionale“. Prima eroare gravă din această propoziţie
este că nu e vorba de „altă ordine de idei“, ci este vorba exact de aceeaşi
ordine. Fiindcă, după bălmăjeala pe care a făcut-o pînă acum expediind fariseic
problematica studiului meu, urma, în aceeaşi ordine de idei, problema Arcului
de Triumf – a cărui maltratare din motive politice este una dintre
consecinţele, în primul rînd, ale Dictatului de la Viena şi, în al doilea rînd,
ale politicii de trădare de către guvernele postdecembriste – îndeosebi de
către guvernul
maghiarizat Boc-Bela – a valorilor pe care tocmai le invocă,
demagogic şi ipocrit, directorul I.S.P.A.I.M. Numai că trebuie să fiţi atenţi
la şmecheria sa pseudo-politologică, deoarece el invocă, în acelaşi stil
neocominternist, internaţionalist şi mondialist, valorile care „stau la baza
tuturor ţărilor democratice şi civilizate, în primul rînd a aliaţilor noştri
din N.A.T.O. şi [din] Uniunea Europeană“. În jargonul telespikerilor de azi,
aceste fraze sunt denumite „abureli“. De fapt, numite cu numele propriu, ele
sunt autentice jidănisme şi nu ne miră că s-a molipsit cu ele, el fiind şeful jidanilor
de la găselniţa Elie Wiesel,
care acuză România că ar fi comis un pretins holocaust. De aceea, jidănit
fiind, dublul director Mihail E. Ionescu (oare cum se numea înainte de a se
numi Ionescu?!) nici nu se referă la valorile naţionale româneşti! A doua eroare gravă comisă de policompetentul general-maior
este manifestată de cecitatea sa politică – deşi este ditamai directorul ISPAIM-ului
–, deoarece nu distinge competenţa M.Ap.N. în problema Arcului de Triumf –
căci, pentru această problemă mă adresasem, la finalul studiului meu, în primul
rînd şi în mod expres preşedintelui ţării şi ministrului Apărării Naţionale; pe
Sorin Oprescu îl lăsasem ultimul şi îl pusesem pe listă, totuşi, fiindcă Arcul
de Triumf este în Capitala ţării. Dacă m-aş fi referit la monumentele dedicate Ecaterinei
Teodoroiu, Eroina
Neamului din Războiul Reîntregirii – de la a cărei naştere se vor împlini
mîine, 14 ianuarie 2012, 110 ani –, m-aş fi adresat primarilor din oraşele în
care există respectivele monumente.
Auziţi ce „teorie“ a creat g-ralul-mr.
prof. univ. dr. Mihail E. Ionescu, după ce şi-a stors timp de patru luni mintea
sa găunoasă?! Că problema Arcului de Triumf „excede competenţele Ministerului
Apărării Naţionale“! Dar nu pentru a glorifica şi a aminti veşnic nenumăratele jertfe
aduse de Armata României în marile bătălii ale Războiului Reîntregirii Neamului
a fost înălţat Arcul de Triumf, a cărui privelişte să ne înalţe şi sufletele
noastre?! Nu „pentru fortificarea identităţii naţionale“, cum – cu deplin
fariseism, dar fără acoperire morală – scrie, negru pe alb, generalul cu două
stele (pe fiecare umăr!) Mihail E. Ionescu?! (Vezi, în facsimilul nr. 4, rîndul
doi de sus.) Dar Armata României nu pe sub Arcul de Triumf defilează de Ziua
Naţională?! De ce mai trece pe sub el, dacă Arcul de Triumf constituie o
problemă care „excede competenţele M.Ap.N.“?!
Vorba lui Caragiale: „Mare farsor, mari gogomani!“ Desigur, marele
farsor se vrea a fi vajnicul general-mr. (ret.) Mihail E. Ionescu, director de
„Elie
Wiesel“, director de ISPAIM, profesor de SNSPA şi de ETC., iar
gogomanii ar fi cei care l-ar crede; eu nu sunt gogoman, fiindcă m-am dumirit
şi fiindcă i-am demontat penibila bîlbîială cu pretenţii politologice. Textului
redat, redactat sau, cel puţin, semnat de g-ral-mr. (ret.) Mihail E. Ionescu, i
se potriveşte dictonul Parturient montes,
nascetur ridiculus mus: „Se opintesc munţii şi este fătat un şoarece
ridicol“! Cu rezerva că adjectivul „ridicol“ minimalizează problema: într-adevăr,
este vorba de un text nu numai ridicol în substanţa sa, dar şi profund imoral
şi nociv, fiindcă este confecţionat deliberat ca să ne prostească în mod
„academic“!
Parada militară de la 1 Decembrie
Este posibil ca acest răspuns al
directorului I.S.P.A.I.M., la Scrisoarea
deschisă adresată inclusiv ministrului Apărării, g-ralul (r.) Gabriel
Oprea, să fi fost scris, la ordin, de către unul dintre „negrişorii“ de la
I.S.P.A.I.M., iar g-ralul-mr. Mihail E. Ionescu să-l fi semnat „ca primarul“.
Dar asta nu-i o scuză pentru unul care este doctor în istorie, care este Senior Executive Course „George C. Marshall“, Germania, care a
scris un raft de cărţi şi de articole etc., etc.; dimpotrivă, să fii atît de
„titrat“ şi să comiţi un asemenea „răspuns“ la problemele grave semnalate de
mine, îndeosebi la problema de absolută noutate publicistică, politologică
şi
strategică – îngroparea, deliberată
politic, în ciment a inscripţiei BUDAPESTA
de pe Arcul de Triumf – nu reprezintă decît prostituţie politică. Viorica
Costiniu declarase ritos că „magistraţii
se prostituează… juridic“. Ei, bine!, aveţi, aici, încă o dovadă
că şi generalii se prostituează… politic. De altminteri, în genere, gradul de
general este preponderent grad politic şi mai rar grad acordat pentru merite
profesionale, pentru că fiecare regim politic îşi face cohorta sa de generali! Elocvent,
în acest sens, este faptul că, recent, preşedintele Traian Băsescu a
avansat la gradul de general un
grup mare de ofiţeri. Ba, mai mult, el deţine recordul prin
numărul celor avansaţi
la gradul de general cu patru stele! C.V.-ul generalului Mihail
E. Ionescu, încărcat, pe multe pagini, de toată suita de grade ale carierei de
ofiţer, de zeci de titluri de cărţi şi articole, de funcţii de conducere şi de
titluri de membru în diverse comitete şi comiţii atestă că nu-i lipsesc accesul
la informaţii, competenţa, abilitatea cocoţării în ierarhia militară şi socială,
poate chiar inteligenţa, ci îi lipsesc doar rectitudinea morală, caracterul,
onestitatea şi patriotismul. De aceea, cum
am mai subliniat, referitor la alţii, nici lui nu i se poate aplica rugămintea lui
Iisus Hristos: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ (Luca, 23, 34). NU, g-ralul-mr. (r.) Mihail E. Ionescu este cvasi-omniscient
şi, deci, ştie ce face şi nu poate fi iertat!!!
G-ralul-mr.
Mihail E. Ionescu s-a născut în 1948; în 1970 a obţinut gradul de locotenent,
iar în 1998 pe cel de general de brigadă; în 2004 a fost trecut în rezervă, cu
gradul de general-maior, primind, astfel, încă o stea de general pentru
meritele sale ştiinţifice. Ca atare, în toată cariera sa militară activă a fost
martorul faptului că pe Arcul de Triumf inscripţia BUDAPESTA fusese, tot
timpul, neacoperită, şi nu cum este, de 5-6 ani încoace, îngropată în ciment!
Probabil că, aşa cum am dedus, în vara anului 2005, cînd s-a ridicat o schelă
pe Arcul de Triumf, a fost acoperită placa BUDAPESTA.
În mod cert, la Parada militară de la 1
Decembrie 2005, inscripţia BUDAPESTA
era, deja, proaspăt acoperită, aşa
cum se vede în acest link al defilării: http://www.youtube.com/watch?v=Wb9sOW_mh34; de la secunda 06 la 09; apoi, de la minutul 2 şi 18 secunde pînă la
finalul clipului se vede, la fel, arcada stîngă, cu placa pe care fusese scris BUDAPESTA mascată cu ciment. Fotografiile
nr. 3 şi 4 reflectă absoluta diferenţă de patină a vremii dintre placa
acoperită recent şi toate celelalte plăci. În mod absolut evident, placa
acoperită cu ciment pe care figurase inscripţia BUDAPESTA este mult mai deschisă la
culoare, chiar strălucitoare comparativ cu celelalte panouri. Ea are această
nuanţă foarte deschisă în toate clipurile postate pe Internet, redînd Parada de
la 1 Decembrie din anii următori: Drill Team. Romania. Parada Militara. 1
decembrie 2009. Regimentul 30 Garda Mihai Viteazul, pe http://www.youtube.com/watch?v=l5aYfYGiV08, unde, de la minutul 1 şi 44 secunde, se vede arcada stîngă, cu panoul BUDAPESTA acoperit cu ciment; Bucharest In Your Pocket - Arcul de
Triumf, film realizat în 22 noiembrie 2009, pe http://www.youtube.com/watch?v=AEJPLruERD4&feature=fvwp&NR=1, unde inscripţia iniţială, acum acoperită, se vede de la secunda 35 pînă
la capăt; Parada militară de
Ziua Naţională a României, de la 1 Decembrie 2010,
redă partea stîngă a Arcului, pe http://www.youtube.com/watch?v=DMdIko2STss&feature=related şi, în multe momente, se distinge partea foarte deschisă la culoare a
panoului pe care fusese inscripţia BUDAPESTA;
filmul Defilare
armata romana in cinstea Zilei Nationale – 2011 prezintă
repetiţia din 28 noiembrie 2011, filmarea redînd partea stîngă, pe http://www.youtube.com/watch?v=qIGdsOvI6U4&feature=related; inscripţia acoperită se vede doar la început, între secundele 10-20 ale
clipului, apoi de la minutul 1 şi 39 de secunde se dă un prim plan cu partea dreaptă,
unde se distinge clar inscripţia CERNA, cu patina vremii, care contrastează în
mod evident cu placa acoperită, situată simetric, în stînga arcadei. Analiza
contrastului evident dintre panourile cu inscripţia CERNA şi, respectiv, cel acoperit BUDAPESTA, se poate face şi pe alte filme ale defilării postate pe
Internet. Din păcate, nu am găsit pe Youtube filme anterioare anului 2005, de aceea apelez, pe această cale, la toţi
producători din televiziune care au în arhive filme anterioare anului 2005 cu defilarea de la Ziua Naţională a României
să posteze acele fragmente – precizînd data la care au fost făcute – în care se
vede panoul cu inscripţia BUDAPESTA acoperită şi, fireşte, neacoperită. În
acest mod putem determina cu precizie anul cînd s-a făptuit această umilire a
Armatei şi, totodată, sabotare a imaginii României!
Desigur, contraamiralul
Tiberiu Frăţilă nu ar fi ştiut să redacteze un răspuns cît de cît adecvat,
fiindcă el a fost promovat în funcţia de purtător de cuvînt al M.Ap.N. nu pe
criteriul competenţei, ci al obedienţei: adică, aşa cum dezvăluie Petrică Toma în articolul-torpilă „Infractor
sau contravenient? Cum se prostituează politic un amiral!“, el este „un excepţional executant“!
Ceea ce mai trebuie
subliniat este faptul că, cel puţin din 2005, cînd, presupun, a fost mascată – a
doua oară! – inscripţia BUDAPESTA,
pînă acum, pe sub Arcul de Triumf au trecut mii de militari ai Armatei,
Poliţiei, Jandarmeriei, Serviciilor Secrete etc., împreună cu multe dintre cadrele
lor de conducere, şi toţi au văzut că inscripţionarea localităţii BUDAPESTA fusese acoperită cu ciment. Să
admitem că militarii tineri nu ştiau ce se ascundea sub cimentul care masca forma
originală a primei plăci a arcadei; să mai admitem că erau ignoranţi în materie
de istorie, căci Editura Militară i-a refuzat împătimitului pentru Arcul de Triumf, arhitectul Virgiliu Z.
Teodorescu, publicarea cărţii „din lipsă de fonduri“ şi i-a tipărit-o, într-un
tiraj de buzunar, abia cînd a adus banii daţi de un sponsor generos şi patriot;
apoi, Enciclopedia Armatei României şi-a
epuizat demult tirajul, mic şi el – pe lîngă faptul că este descurajantă prin
greutatea fizică şi pecuniară: atîrnă vreo şase kg şi costă cîteva sute de lei.
Dar, inscripţia acoperită, fiind prima şi cea mai de jos, nu putea să treacă
neobservată. Oricare ar fi fost bagajul cunoştinţelor istorice – derizoriu sau chiar
inexistent – al indivizilor tineri, ca militari care defilau pe sub Arcul de
Triumf – a cărui semnificaţie este imposibil să nu o ştie! –, ar fi trebuit să-şi pună, totuşi, astfel de întrebări: „De ce este
acoperit panoul respectiv?!“ „Ce scria pe acest panou de a devenit indezirabil
politic, chiar în această epocă a transparenţei, a toleranţei şi a recuperării
istoriei adevărate?!“
Dar se pune, mai ales,
problema ofiţerilor de carieră, vîrstnici, a organizatorilor parăzilor
militare, a tuturor generalilor activi, în rezervă sau în retragere, a
veteranilor de război, a generalilor cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, care participă, an de an, la Parada militară de
Ziua Naţională a României, fie că fusese sărbătorită la 23 August, fie, după
1989, la 1 Decembrie! Toţi au tăcut mîlc, văzînd blasfemia de pe arcada Arcului
de Triumf! De ce?! A dispărut patriotismul din ei şi a fost înlocuit cu
pupăncurismul de conjunctură?! După cum s-a văzut de la transmisiunile
televizate din fiecare an şi după cum se (re)vede inclusiv din filmele indicate
aici, pe Youtube, la Parada militară
au participat preşedintele României şi preşedinţii Camerelor Parlamentului,
foştii preşedinţi ai ţării şi ai Parlamentului, toată pletora de politicieni,
de parlamentari, cetăţeni, alegători, public. În mod cert, mulţi au văzut că
inscripţia BUDAPESTA fusese – a
doua oară! – proaspăt acoperită cu ciment – prima dată blasfemia fiind
comisă în 1953, în vremea odiosului regim iudeo-cominternist. A doua oară a
fost comisă în vremea odiosului regim băsist, aproape sigur în 2005. În nici un
caz nemernicia din 1953 nu a rămas neînlăturată pînă acum, cum vrea să ne
convingă, cu tupeu, textul „aburitor“ cherecheşist!
Tranziţia –
epocă a trădării naţionale
Oare vechiul lichelism
politic ceauşist, năpîrlit în noul lichelism băsist, să fie cauza pentru care
nimeni, nici dintre politicieni, nici dintre ofiţerii superiori şi generalii
care au văzut nemernicia comisă, nu a protestat şi nu a încercat să repare
situaţia, să înlăture umilirea Armatei, sabotarea valorilor naţionale?! Să ne
amintim că la conducerea Ministerului Apărării Naţionale au fost, printre
alţii, Teodor Meleşcanu (aprilie 2007- decembrie 2008, ex-ministru de Externe,
cu un interimat la Justiţie!), Teodor Atanasiu (2004-2006); g-ral.-lt. (r.)
Corneliu Dobriţoiu a fost secretar de stat, şef al Departamentului pentru
politici de apărare şi planificare al M.Ap.N. (sic), deci şeful direct al g-ralului-mr. (r.) Mihail E. Ionescu – ca să
cităm numai parlamentari ai P.N.L., care se consideră partid „Naţional“. Nici
unul nu a văzut – măcar la defilări – această insultă abominabilă adusă Armatei
şi României?! Direcţia de Informaţii Militare a Armatei şi Serviciul Român de
Informaţii nu au făcut, de şapte ani încoace, nici o notă informativă despre
această crimă?
Dar, dincolo de jidănismele propagate cu nonşalanţă de
individul care se ştie apărat de titlul de director al „institutului“ Elie Wiesel, poziţia „politologului“-şef al I.S.P.A.I.M. este agravată complet şi
definitiv de faptul că, aşa cum am subliniat mai sus, mascarea cu ciment a
inscripţiei BUDAPESTA este efectul
unei decizii politice deliberate, comise din aceleaşi motive ca în 1953 – deşi condiţiile
politico-strategice sunt radical schimbate: nu mai suntem sub cnutul stalinist,
ci sub „umbrela“ democraţiei aduse de N.A.TO. şi de S.U.A. Or, îngroparea în
ciment, nu în realitate, a localităţii BUDAPESTA
de pe Arcul de Triumf, a fost
comisă, în 1953, ca urmare a presiunii unor forţe străine ţării noastre şi
duşmănoase în cel mai înalt grad, dirijate din Ungaria şi sprijinite de
stalinism – care au şi impus înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare. Deci,
fusese o decizie politică deliberată,
în favoarea duşmanului de atunci, Ungaria. Acum, probabil în 2005 – dar în mod
cert după anul 2000 –, s-a repetat actul acoperirii cu ciment a BUDAPESTEI, deci este o recidivă, este tot o decizie politică
deliberată şi tot pentru a crea avantaje duşmanului – a aceluiaşi
duşman, Ungaria, altfel „aliată“ în N.A.T.O. şi în U.E.! Pe lîngă faptul că
acoperirea inscripţiei BUDAPESTA
constituie faptă penală sub specia distrugerii monumentelor istorice subsumate
Patrimoniul Naţional, acest act constituie, prin caracteristice întrunite
enumerate, fapta penală cea mai gravă:
trădarea de ţară în folosul inamicului, care intră sub incidenţa art. 155-156
şi 163 din Codul Penal şi a art. 3 al Legii nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională. Şi, cum Ungaria duce contra României un crunt şi permanent război axiologic, imagologic, politic, economic, cultic etc., trădarea de ţară pe timp de război este fapta reprehensibilă în
cel mai înalt grad! De altfel,după cum denunţă documentat Larry L. Watts, în extrem
de valoroasa lui carte FEREŞTE-MĂ,
DOAMNE, DE PRIETENI!, Ungaria a fost, necontenit, în fruntea campaniei
duşmănoase de denigrare şi de sabotare a intereselor României – atît înainte,
cît şi după Trianon. Fireşte, nici nu ne-am îndoit că nu ar fi fost – şi că nu
va fi şi în viitor – altfel. Cînd această acuză este făcută de un istoric şi
politolog străin, cu o solidă şi recunoscută carieră ştiinţifică, atunci acuza
dobîndeşte caracter implacabil şi irevocabil; sau, în termeni juridici, putem
spune că dobîndeşte calitatea definitivă de „lucru judecat şi învestit cu titlu
executoriu“! Dar, din motive de lichelism politic, politologul-şef al M.Ap.N.
vede Ungaria nu ca pe duşmanul nostru perpetuu, care se maschează în lozinci
proeuropene, ci ca pe „aliata noastră din N.A.T.O.“, aceeaşi aliată în
sprijinul căreia colonelul (ret.) Trevor N. Dupuy-Dezinformatoru’ făcuse
compunerea de literatură politologică, strategică şi propagandistică „Război pentru Transilvania“ – un capitol masiv al
lucrăturii sale FUTURE WARS. The world’s most
dangerous flashpoints
(Warner Books, New York, 1993, cap. 8, The
war for Transylvania, pag. 231-251), în care, pretindea colonelul american,
România pornise un război contra Ungariei pentru Transilvania – deşi
Transilvania este parte esenţială a României! Vedeţi ce gîndire sucită avea Trevor Dupuy, cu
care urmărea să sucească minţile celor ce-l citesc?! În fond, Trevor Dupuy nu
făcea decît să reflecte propaganda lobby-ului
maghiar, care a convins Congresul S.U.A. să publice, în 1969, o lucrare
bibliografică pe acest subiect, al cărui titlu – Ungurii în România şi Transilvania – sugera chiar că Transilvania
nu era teritoriu românesc (cf. Larry L. Watts, op. cit., pag. 572). Această carte nocivă a lui Trevor N. Dupuy-The
Pig o vizasem, expressis verbis, tot
în partea finală a articolului Dictatul
de la Viena redictat de Ungaria… Dar şi referirea la ea „excede
competenţa M.Ap.N.“, deşi cartea descrie cum Armata României este învinsă –
culmea!, pe teritoriul naţional! – de cea a Ungariei, deşi cartea se găseşte în
Biblioteca M.Ap.N., aflată în aceeaşi clădire în care este sediul I.S.P.A.I.M.:
Cercul Militar Naţional! Îl invit pe directorul I.S.P.A.I.M.-ului să facă,
retroactiv, o recenzie a cărţii lui Trevor N. Dupuy-The Pig; pentru că are
competenţa necesară; dar va avea, oare, şi curajul politologic şi rectitudinea
morală?! Textul său „fătat“ şi comentat aici îmi induce serioase rezerve
ştiinţifice că ar fi în stare s-o facă.
În cazul directorului Institutului
pentru Studii Politice de Apărare şi
Istorie Militară, g-ral-mr. (r.) Mihail E. Ionescu, ca politolog-şef, prof. univ. dr., director etc., nu mai încape loc de iertare, mai ales
că el se laudă că „I.S.P.A.I.M. a avut în preocupările sale analiza extinsă a
unei asemenea problematici (…) pentru fortificarea identităţii naţionale“ (sic). Aşa de bine a „fortificat-o“ Mihail
E. Ionescu-Androlaudă încît fosta
regiune stalinistă autonomă maghiară a fost scoasă din groapa de gunoi a
Istoriei, liderii U.D.M.R. au
format un stat în stat, aflat în pragul secesiunii politice –
după modelul Nagorno-Karabah –, cu concursul guvernului trădător Emil Boc-Marko
Bela.
«Am
sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai
că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de
beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea
teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea,
sentimentul că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apără
România. Statul de astăzi apără pe altcineva, dar nu obştea românească. De
aceea, fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU.
„Nu!“ – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la
tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna». Aceasta este
marea nelinişte – o veritabilă spaimă
– a distinsului academician Dinu C. Giurescu referitor la acţiunile secesioniste
ale U.D.M.R., sprijinite de autorităţile statului, din care
cauză întrevede pericolul destrămării ţării. Dar directorul
ISPAIM nu are nici o spaimă: dimpotrivă, are curajul să pretindă sentenţios că trebuie
să „pornim de la exigenţele democraţiei, într-un climat de toleranţă şi respect
reciproc, de concordie cu toţi cetăţenii“! Căci aşa înţelege el să facă
„politica de apărare a ţării“: noi
să fim toleranţi cu duşmanii ţării, iar ei să ne strice ţara! De la înălţimea simbriei
sale mari de director nu îi poate lua în colimator pe maghiarii (maghiarizaţii)
care jubilau că l-au văzut pe Avram Iancu spînzurat în efigie de către un
individ care trebuia el spînzurat pe loc, nici pe cei care plimbă lozinca
„Ţinutul secuiesc nu este România“, care ar trebui încarceraţi pentru atentat
la securitatea naţională.
De o sută de ani maghiarii (maghiarizaţii)
– întărîtaţi şi sprijiniţi de state ca Anglia, Franţa, Germania, Rusia
etc. – complotează, sabotează, subminează statul român, provoacă permanent
discordie în ţara noastră, iar noi „suportăm frumos“, fiindcă d-nii Iliescu,
Băsescu, Ionescu, Oprescu, Frunda, Verestoy ş.a. vor „concordie“,
„reconciliere“! Aşa cum am relevat şi în „Dictatul de la Viena redictat de Ungaria…“,
maghiarii din România sunt, în
cvasitotalitatea lor, români maghiarizaţi, români
care şi-au trădat limba, neamul şi ţara. De aceea nu trebuie să mai
vorbim de „maghiarii din România“, ci de „maghiarizaţii din România“, care
trebuie trataţi ca fiind doar ceea se sunt în realitate: ca trădători – iar
pedeapsa pentru trădare nu se prescrie niciodată! Evident, directorul I.S.P.A.I.M. a fost desemnat de către cei din
conducerea M.Ap.N. – poate chiar de către ministrul Apărării – să confecţioneze
răspunsul de rigoare la Scrisoarea
deschisă, difuzată cu o mare dispersie publicistică de către mine, ca să
„repereze onoarea“ Ministerului Apărării Naţionale, a ministrului Apărării
personal. Numai că directorul ISPAIM „e de spaimă“: cu capul său titrat a „făcut-o de oaie“! La propriu! Prin balivernele
din răspunsul său şi cu salariul său nesimţit de director ISPAIM el apără nu
România, ci „Ghimpele din inima Romaniei – TINUTUL
SECUIESC“ – ca să folosesc acest
titlu din Formula AS, care preia
expresia lui Mihail Manoilescu!
Să reamintim istoria anilor
’40 – sau, în exprimarea demagogic-ipocrită a ionescului ISPAIM-ist, să
recurgem la „rememorarea momentelor dureroase ale trecutului“ – pentru
a descifra viitorul: „Se lansau zvonuri despre iminenta desfiinţare a României
ca stat, urmată de formarea unei Ungarii Mari, ce ar fi cuprins toată
Transilvania, părţi din Iugoslavia,
Austria şi o parte din nordul Italiei. Cei mai activi în această propagandă
erau membrii partidului Crucile cu Săgeţi,
care cereau anexarea întregii Transilvanii şi ieşirea la mare. Informatorii din
teritoriul cedat comunicau despre numeroasele discursuri revizioniste rostite
la Alba Iulia, în Adunarea Foştilor
Luptători. Se observa o surescitate a populaţiei maghiare din toate regiunile Ungariei; peste
tot revizionismul era
agitat pe faţă, răspîndindu-se cele mai variate zvonuri. Se pretindea că, în
cel mai scurt timp, întreaga Transilvanie urma să fie ocupată, chiar şi Valea
Prahovei, cu sau fără consimţămîntul Germaniei“ (Arh. S.R.I., fond D, dosar nr.
4588, f. 74-75, apud Colonel dr.
Lionede Ochea, SERVICIUL SPECIAL DE
INFORMAŢII AL ROMÂNIEI PE FRONTUL DE VEST, 1940-1944. Editura Tipart,
Bucureşti, 2011, pag. 317). Aşa cum am relevat – bazîndu-mă pe autoritatea unor
reputaţi istorici – în studiul „Dictatul
de la Viena redictat de Ungaria…“, Ungaria se baza, în 1939-1940, pe
eventualul sprijin politico-militar al Germaniei hitleriste şi al Rusiei
staliniste.
Să revenim la prezent. Acum,
în Transilvania, situaţia este aproape la fel ca în 1940: diferenţa este dată
doar de lipsa trupelor de ocupaţie horthyste! Într-adevăr, în 2010, fasciştii
U.D.M.R.-işti chiar au aniversat 70 de ani de la intrarea trupelor Ungariei în
Ardeal, iar guvernul român nu a băgat pe nimeni la puşcărie. Acum, la fel, ca
în 1940, Ungaria este sprijinită de Germania civilizată din U.E. şi, discret,
de Rusia. Amintiţi-vă de ameninţarea voalată a lui Putin, la summit-ul de la Lisabona, cum că
„Ungaria pretinde Transilvania, Bulgaria Dobrogea…“ etc. În 1940, România era
apărată de guvernul României, compus din bărbaţi de stat. Acum situaţia este
mult mai gravă, căci Ungaria este sprijinită chiar de guvernul Boc-Bela, compus
din marionete, indivizi corupţi, agenţi ai Ungariei sau ai altor state.
Amintiţi-vă de ridicolul Remus Opriş, secretarul general al guvernului
ţărănisto-liberalo-pedisto-udemerist, care a fost silit să doarmă în autoturismul
său, fiindcă U.D.M.R.-iştii din Sfîntu Gheorghe nu l-au lăsat să se cazeze la
hotel! Amintiţi-vă de răposatul Alexandru Timofte, care, ca director al S.R.I.,
recunoscuse că, în zona Mureş-Harghita-Covasna, autorităţile statului român nu
mai au autoritate. Între timp, situaţia s-a agravat. De 22 de ani, fasciştii
U.D.M.R.-işti continuă epurarea etnică – tot aşa cum procedase baronul Ede
Atzél după Dictatul de la Viena (Larry L. Watts, op. cit., pag. 573) –, cu diferenţa că, acum, U.D.M.R. o face cu
sprijinul tacit sau direct
al guvernului antiromânesc Boc-Bela. Acum, aşa cum
alertează inclusiv academicianul Dinu C. Giurescu, ţara este în pragul destrămării
iminente cu sprijinul statului român! Asta pentru că guvernul Boc cedează
permanent şantajului organizaţiei fasciste U.D.M.R., satisfăcîndu-i toate
pretenţiile, de teamă să nu-i cadă guvernul. Guvern din care fac parte şi
ministrul Apărării, g-ralul (r.) Gabriel Oprea şi, în subsidiar, g-ralul (r.)
Mihail E. Ionescu. Adică ei, guvernanţii, preferă să cadă România, dar să nu
cadă ei. Concluzia e clară şi implacabilă: ca să salvăm ţara, trebuie să
dărîmăm cît mai repede guvernul, căci existenţa U.D.M.R. înseamnă periclitarea
iminentă a suveranităţii, unităţii şi independenţei naţionale! Semnalez că a
fost repostată pe Internet Cartea
neagră a U.D.M.R., care acoperă intervalul decembrie
1989-martie 2002. Completarea ei la zi poate fi găsită în cartea generalului
(r.) Aurel Rogojan, FEREASTRA SERVICIILOR
SECRETE. România în jocul strategiilor globale (Editura Compania,
Bucureşti, 2011, pag. 308-496).
Oricum, prin pledoaria sa
internaţionalistă, esenţialmente neocominternistă şi antiromânească, directorul
I.S.P.A.I.M. s-a descalificat ca român şi ca general al
Armatei Române. Are cineva vreo obiecţie la cele afirmate de mine aici?! Poate
să demonstreze invers, cum că nu am eu dreptate şi că ar avea el?! S-o facă.
Aştept provincia. Căci din Capitală – de la Administraţia Prezidenţială, de la
M.Ap.N., de la Primăria Generală etc. – s-au lămurit lucrurile: trădare
peste tot, cum se lamentase şi Sinistra la Retrovoluţia din 21 decembrie
1989! Acum este la fel de multă trădare, dar mult mai gravă şi care durează de
două decenii. Durează de prea mult! „Ultima soluţie, încă o revoluţie!“
Dar să fie una autentică, făcută de români în beneficiul românilor, nu ca în
decembrie 1989, în favoarea xenocraţiei care conduce România!
Clica autorilor loviturii de
stat din decembrie 1989 a vrut să scape de pedeapsa capitală pentru trădarea de
ţară şi pentru subminarea economiei naţionale şi a eliminat pedeapsa cu
moartea. Ca atare, pentru proxima revizuire a Constituţiei trebuie să adunăm
semnături în vederea reintroducerii pedepsei cu moartea. Pînă atunci, cei
vinovaţi de crima acoperirii inscripţiei BUDAPESTA,
de vina muşamalizării acestei fapte abominabile şi de refuzul refacerii
imediate a panoului respectiv trebuie demişi imediat şi băgaţi la puşcărie.
Chiar dacă pînă acum s-au făcut că nu văd panoul mascat, începînd din
septembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu, ministrul Gabriel Oprea, primarul
Sorin Oprescu şi toţi ceilalţi oficiali care au citit articolul meu anterior,
ca şi pe acesta, sunt pe deplin vinovaţi pentru că nu înlătură prompt această
crimă şi trebuie ei înşişi înlăturaţi fără menajamente. Militarii – activi sau
în rezervă – trebuie să fie în primele rînduri pentru aplicarea acestor
demersuri necesare. Un stat se poate apăra doar înlăturînd radical toţi trădătorii,
de la mic la mare!
Acoperirea – pentru
a doua oară! – a inscripţiei BUDAPESTA
de pe Arcul de Triumf nu este o bagatelă: este
un sacrilegiu, este cea mai gravă insultă adusă Armatei şi României, tocmai
pentru că se repetă! Dar nu în condiţiile sinistrului stalinism –
instalat cu ajutorul lui Churchill şi Roosevelt –, ci în condiţiile „sistemului
ticăloşit“! Băsescu dixit!
La
10 decembrie 1948, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat şi proclamat Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului. În Preambulul
acesteia, al treilea considerent relevă: „Considerând că este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite
de autoritatea legii pentru ca omul să
nu fie silit să recurgă, ca soluţie extremă, la revolta împotriva tiraniei şi
asupririi (…) (s.n. – V.I.Z.) Adunarea
Generală proclamă
Prezenta
Declaraţie Universală a Drepturilor
Omului, ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele şi toate
naţiunile, pentru ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se străduiască,
avînd această declaraţie permanent în minte, ca prin învăţătură şi educaţie să
dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure prin măsuri
progresive, de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor
universală şi efectivă atît în sînul popoarelor statelor membre, cît şi al
celor din teritoriile aflate sub jurisdicţia lor“. Aşadar, interpretat în
pozitivitatea sa, acest considerent afirmă
dreptul fundamental al omului de a se revolta împotriva tiraniei, ca soluţie extremă, dacă autoritatea legii
nu îi ocroteşte drepturile fundamentale. Or, cu excepţia cîtorva publicaţii
obediente Puterii, toate celelalte mass
media denunţă tirania instaurată de regimul Băsescu – ca practică finală a cleptocraţiei
instituite prin retrovoluţia din decembrie 1989! Cea mai clară dovadă,
legiferată de Parlamentul Ruşinii, a acestei tiranii este încălcarea principiului fundamental de drept al neretroactivităţii legii, încălcare comisă prin cele trei legi
– pe care, într-o emisiune
din ianuarie 2010, la Realitatea TV,
şi, ulterior, pe 1 aprilie 2011, la OTV, le-am denumit legi criminale: Legea
nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii – „votată“ în Parlament prin
scamatoria
lui Sever Voinescu-Cotoi şi a Robertei Anastase –, Legea nr. 119/2010 a sistemului
unic de salarizare şi Legea
nr. 329/2009 privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Dovezile
anterioare rezidă în jefuirea Patrimoniului Naţional prin distrugerea economiei
naţionale şi prin îndatorarea ţării cu ajutorul F.M.I.-ului şi al Băncii
Mondiale. De vreme ce s-au furat şi voturile la toate alegerile, este evident
că vor fi furate şi în acest an. Ca atare, această ultima cale democratică a
fost compromisă.
Români! NU mai acceptaţi să
fiţi umiliţi, prostiţi, păcăliţi, duşi cu zăhărelul! NU aşteptaţi să ajungeţi
atît de vlăguiţi de asupritorii voştri încît să nici nu vă mai puteţi ridica în
picioare! NU vă mai puneţi speranţe deşarte în alegerile din anul acesta şi din
viitor. Luaţi-vă soarta în mîini. Revoltaţi-vă acum, cît mai aveţi, încă,
putere!
Nu vă temeţi! Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului vă dă dreptul să vă revoltaţi
împotriva tiraniei şi asupririi!
13 ianuarie 2012
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu,
P.S. Demonstraţiile de ieri şi de azi sunt un
bun şi necesar început pentru o revoluţie autentică, românească. Să sperăm că
vor continua şi se vor finaliza în instaurarea regimului democratic
naţionalist.
P.P.S. Azi, 14 ianuarie 2012, pe toate posturile
de televiziune s-a continuat transmiterea de ştiri şi imagini de la mitingurile
de protest cauzate de cazul Arafat-SMURD, mitinguri care au luat o acută şi evidentă
turnură politică. Ceea ce este un semn că lucrurile se precipită şi că, poate,
revoluţia bate la uşă. Masa de manevră există, dar nu a apărut „Comitetul Salvării
Publice“.
Pe de altă parte, apropo de respectarea demnităţii
naţionale, de propagarea Cultului Eroilor, nici un mijloc de comunicare în masă
nu a relevat necesara aniversare a 110 ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu!
