CUVÂNTUL XENOFOBIE TREBUIE SCOS DIN UZ
Alexandra-Iulia ZĂRNESCU
Motto: Stupiditas
contagiosa est
Ultimii ani au prilejuit – îndeosebi în preajma şi după aderarea
României la Uniunea Europeană – folosirea excesivă a cuvântului „xenofobie“.
Evident, el fusese utilizat şi înainte, dar, cu ocazia aderării, s-a ajuns la apelarea
foarte frecventă a cuvântului „xenofobie“, ceea ce a făcut să-mi producă o
stare de greaţă doar din cauza repetării excesive a cuvântului. Faptul că
utilizarea lui era făcută cu scopul de a arăta lumii că „românii suferă de
xenofobie“ îmi producea, în plus, o stare de revoltă. Deoarece, în formulările
respective, se pretindea că românii manifestă xenofobie faţă de ţigani, jidani,
evrei, maghiari şi alţi minoritari doar pentru a se confecţiona învinovăţiri false
contra noastră şi, apoi, pentru a ni se imputa aceste păcate spre a ne induce
un complex de inferioritate şi, mai ales, complexul de vinovăţie, cu scopul ca să
fim îngenuncheaţi mai uşor şi, în final, să fim puşi la plată pentru
„despăgubiri“!
În
toate cazurile, este folosit – de către politicieni, analişti, ziarişti, chiar
şi de către cei care au redactat legile – cu acelaşi sens: că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Or, cu educaţia mea făcută de Biserica Ortodoxă
şi de părinţi, cu instruirea dobândită în facultate, cu experienţa mea de viaţă
şi, mai ales, de expat (vezi, de
exemplu, SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 8-9), am putut să-mi
dau seama că românii nu sunt „xenofobi“,
nu manifestă ură faţă de străini –
altfel nu s-ar fi aciuat atâţia pe aici atât în decursul Istoriei, cât şi,
îndeosebi, în epoca nefastă a Tranziţiei!
În interviul
„Cât de «retrograd» este Mihai
Eminescu?“, postat, în 20 august 2005, pe Altermedia, [1] d-l Radu Mihai
Crişan, doctor în economie, a subliniat că „termenul xenofobie înseamnă nu ură,
ci frică faţă de străini“. Pornind de
la această remarcă a domniei sale – primul, după cunoştinţa mea, care a
semnalat-o, dar care semnalare a rămas, ulterior, complet ignorată! –, am început să cercetez conţinutul cuvântului,
dar furia mi-a sporit, în loc să-mi treacă. Şi iată de ce.
În Le Petit Larousse illustré, Ed.
Larousse, Paris, 2007, pag. 1083, am găsit următoarele: „XÉNOPHILE, adj. et n. (gr. xenos, étranger, et philos, qui aime). Rare. Qui manifeste de la
sympathie envers les étranger.“ Ca să nu rămână dubii de înţelegere – mai
ales pentru toantele şi tonţii ironizaţi de ziaristul Ion Cristoiu –, traduc: „xenofil, adjectiv… (provine din cuvintele
greceşti xenos, străin, şi philos, care iubeşte). Rar. Care
manifestă simpatie faţă de străini“. Apoi, urmează acestea:
„XÉNOPHOBE, adj. et n. Qui manifeste de l’hostilité
envers les étrangers.
XÉNOPHOBIE, n.f. Hostilité
systematique à l’égard des étrangers, de ce qui vient de l’étranger.“ Să traduc, din nou, inclusiv pentru prostănacii
persiflaţi de Mircea Badea: „xenofob,
adjectiv… Care manifestă ostilitate faţă de străini. Xenofobie, s.f. Ostilitate sistematică cu privire la străini, la
ceea ce vine din străinătate.“ Aceste explicaţii m-au determinat să mă lămuresc,
mai bine, ce-i cu „ostilitatea“, la pag. 509:
„HOSTILE, adj., (lat. hostilis, de hostis, ennemi). 1. Qui manifeste de intentions agressives, qui se
conduit en ennemi. Atitude hostile.
2.Qui manifeste d’hostilité, de la désapprobation. Un vot hostile. (…)“. E ca
pe româneşte, nu mai traduc. În limbajul militar codificat, codul „Ostil“ înseamnă, absolut neechivoc şi
imperativ, „Duşman care trebuie distrus imediat ce este detectat“ (vedeţi şi
filmul american Codificat „Ostil“,
despre avionul de pasageri sud-coreean doborât de aviaţia de vânătoare
sovietică, fiindcă l-a confundat cu un avion-spion american şi, ca atare, a
fost codificat „Ostil!“ şi distrus).
Aşadar,
conform explicaţiei din Larousse, xenofobia este manifestarea atitudinii
duşmănoase, a urii faţă de străini; de aici până la sensul,
echivalent şi consemnat expressis verbis,
„xenofobia = ura faţă de străini“, nu mai e decât un pas, pe care l-au făcut
dicţionarele româneşti. Trebuie să reţinem faptul important că, din
dicţionarele noastre, se ştie – inclusiv de către cei care au redactat legile –
că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Aşa scrie în DEX:
„XENOFOB, -Ă, xenofobi, -e, adj., (…) (Persoană) care manifestă ură faţă de persoane de altă
naţionalitate sau faţă de alte popoare. – Din fr. xénophobe.
XENOFOBIE, s.f.,
Ură faţă de străini şi faţă de tot ce este străin. Din fr. xénophobie“ (cf. Dicţionarul
Explicativ al Limbii Române – DEX, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag.
1034). Dar, dacă xenofobie însemnă
„ură faţă de străini“, atunci am preluat, şi eu, această semnificaţie – fiindcă
„Aşa scrie la dicţionar!“, care este o autoritate –, luându-mă după proşti; şi,
ca mine, toţi ceilalţi.
Este
necesar să reţineţi că dicţionarul Larousse
expune etimologia cuvântului xénophile,
dar, două cuvinte mai jos, pentru xénophobe
a uitat, decenii la rând, să o mai releve. Menţionez că dicţionarul Larousse, ediţia 2007, repetă – cel
puţin la aceste articole – ediţia din 1993 (vezi pag. 1083), care, la rândul,
ei o repetă pe aceea din 1974 (ediţiile anterioare nu le-am consultat). După
cum se vede, autorii DEX-ului nu au făcut decât să copieze, cu neruşinare,
dicţionarul Larousse. Dar făcătorii
noştri de dicţionare nu s-au grăbit să-şi pună problema sensului exact al
termenului, ci au copiat, pur şi simplu, imbecilul text francez. Ediţia din
1975 a DEX-ului a apărut sub egida Institutului de Lingvistică al Academiei
Republicii Socialiste România (R.S.R.) şi ediţiile ulterioare au recopiat-o pe
aceasta! Exigenţele limbajului academic mă împiedică să spun că autorii care au
redactat respectivele articole au fost nişte tâmpiţi, dar aşa ar trebui să le
zic. Fiindcă, în consecinţă, ne-au tâmpit şi pe noi, prin preluarea lecţiunii
respective!
Tot la
mimetism – adică la copiere – au apelat şi Florin Marcu şi Constant Maneca, autorii
Dicţionarului de neologisme (voi cita
din ediţia a III-a, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1986), numai că, în
cazul lor, lucrurile sunt mai grave. Într-adevăr, în cazul DEX-ului şi,
fireşte, al dicţionarului Larousse, întrucât
există multe grupuri de autori şi colaboratori, care şi-au divizat munca pe
litere, pe tematici etc., este greu pentru cineva din echipă să aibă
perspectiva întregului, să aibă, adică, rolul de „cap limpede“. Dar, când sunt
două capete care colaborează, lucrurile se simplifică sub acest aspect şi
fiecare trebuie să verifice inclusiv munca celuilalt, spre a se corecta şi
completa reciproc – dar nu şi pentru a se bate cap în cap!
Or, în
lucrarea cuplului comic Marcu-Maneca, lucrurile se bat, într-adevăr, cap în cap,
negru pe alb: „XENOFOB, -Ă, … (cel) care
urăşte persoanele sau popoarele de altă naţionalitate, care este duşman a tot
ceea ce este străin. [ < fr. xénophobe,
cf. gr. xenos – străin, phobos – ură]. Vă rog să remarcaţi cum contagiunea
cu stupiditate (sună mai elegant decât
tâmpenie!) face un „progres“ prin tandemul
Marcu-Maneca: ei „dezvoltă“ bagajul informaţional conţinut de Larousse (şi, implicit, de DEX, pe care le
copiază) şi oferă – cu intenţia vădită de a-şi spori „ştiinţificitatea“
demersului şi credibilitatea volumului lor – provenienţa şi etimologia cuvântului
xenofob, unde etimologie înseamnă
„studiul înţelesului adevărat“. Dar să analizăm cât de „adevărat“ este sensul
dat în dicţionarul lor: „FOBIE, s. f., stare de frică bolnăvicioasă,
obsedantă şi nemotivată. ● repulsie, antipatie
pentru ceva. // element secund de compunere savantă cu semnificaţia
„teamă (patologică) de“, „aversiune faţă de ceva“, „fobie“ [gen. -iei. / < fr. phobie, cf. it. fobia,
gr. phobos – frică] (cf. op. cit., pag. 459). Idem la:
„AGORAFOBIE s. f. teamă nemotivată de
a traversa locuri deschise, pieţe etc. [< fr. agoraphobie, cf. gr. agora
– piaţă publică, phobos – frică] (op. cit., pag. 40). Aceeaşi corectă explicaţie
etimologică se dă pentru claustrofobie
şi fotofobie.
Aşadar,
de la începutul şi până la mijlocul Dicţionarului
de neologisme, fobie – phobos –
înseamnă frică, iar la sfârşitul lui
înseamnă ură; în interiorul explicitării
articolului xenofobie, phobos înseamnă numai ură; la fel este în DEX, deşi încă de
la lecţia de astronomie, din liceu, se ştie că sateliţii planetei Marte se
numesc Phobos (Frica) şi Deimos (Groaza). Ulterior, Florin Marcu,
în al său Marele dicţionar de neologisme,
„ediţia a IX-a, revăzută, adnotată, corectată“,
menţine aceeaşi explicaţie corectă pentru agorafobie,
claustrofobie şi fotofobie, şi aceeaşi „explicaţie“ greşită, contrară, pentru
„xenofobie“ (cf. idem, Ed. Saeculum
Vizual, Bucureşti, 2007, pag. 1005). Adică, a preluat, de la o ediţie la alta,
acelaşi text, deşi se laudă că l-a „revăzut, corectat“ etc.
Aceste
dicţionare proaste („româno-franceze“!) au provocat pandemia utilizării greşite
a termenului xenofobie, căruia i-au
dat sensul opus: cum că ar însemna „ură faţă de străini“. Nu, nestimaţi
imbecili, înseamnă „frică extremă, groază faţă de străini“. Şi oricât aţi
„îmbogăţi“ dicţionarele, noţiunile „frică“ şi „ură“ nu sunt interşanjabile. Din cultura mea generală –
obţinută, fireşte, inclusiv din dicţionare – ştiam că „fobie“ înseamnă „frică,
groază“. În compunerea savantă, fobia
înseamnă frică excesivă – adică groază, aversiune (eventual patologică) – faţă
de ceva. Sensul de „frică, groază“ este conţinut în cuvintele agorafobie, claustrofobie,
fotofobie, hidrofobie, hobofobie şi multe altele (cf. John Naish, Ghidul ipohondrului, Ed. Nemira,
Bucureşti, 2006, pag. 182-184). Pentru a respecta adevărul istoric, este
necesar, totuşi, să precizez că şi Larousse,
în explicitarea cuvântului, spune:
„PHOBIE, n.f., (gr. phobos, effroi). 1. Aversion très vive; peur instinctive. 2.
PSYCHIATRIE. Crainte déraisonnable à l’égard d’objets, de situations ou de
personnes, dont le sujet reconnaît le caractère injustifié, mais qu’il ne peut
surmonter.“ Să traducem – pentru imbecilii dezavuaţi de preşedintele Traian
Băsescu, cel care a şi introdus în limbajul mass
media peiorativul neacademic „imbecil“ – explicaţia de mai sus: „s.f. (gr. phobos, groază). 1. Aversiune foarte
puternică; teamă instinctivă. 2. PSIHIATRIE. Spaimă iraţională faţă de obiecte,
situaţii sau persoane, al cărei caracter nejustificat subiectul îl recunoaşte, dar
peste care nu poate trece“.
Deci,
şi în franceză, fobie înseamnă frică, groază, în cazul când e vorba de
articolul independent de dicţionar phobie,
dar înseamnă ură atunci când este
auxiliar în termenul „savant“ xenofobie!
Ca să vedeţi cât de „savant“ este textul francez, pe care copiştii noştri
nătărăi l-au ingurgitat ca pe-o bomboană franţuzească! Este evident, încă o
dată, că aceşti copişti de dicţionare au reprodus textul francez cu toate
greşelile sale. Din păcate, greşeala s-a produs în condiţiile lucrului la
grămadă şi fără să se verifice, în final, concordanţa, completitudinea logică a
explicaţiilor date articolelor din dicţionar.
Dar,
veţi zice, Dicţionarul Enciclopedic
trebuie să reprezinte, prin ştiinţificitatea sa, o veritabilă autoritate în
materie. Într-adevăr, aşa ar trebui. Iată, însă, ce spune această „autoritate“:
XENOFOBIE
(<fr.; {s} xeno + gr. phobos
„frică“) s.f. Atitudine de teamă, de respingere şi ură faţă de persoanele
străine, de grupul etnic din care fac parte acestea (op. cit., Editura enciclopedică, Bucureşti, 2009, vol. VII, pag.
486). Vedeţi că începe corect: xeno=străin, phobos=frică.
Nu ca cuplul Marcu-Maneca, care, la începutul dicţionarului, scrie phobos=frică, iar la sfârşit phobos=ură! Dar „autoritatea“ în cauză continuă
punând împreună şi teama şi respingerea şi ura: adică face un ghiveci cu varză
creaţă, dar care produce greaţă.
Elocvent
pentru lipsa de ştiinţificitate a dicţionarului Larousse, a DEX-ului, a dicţionarului Marcu-Maneca şi, fireşte, a
celorlalte care le imită într-un fel sau altul, este faptul că, dacă făcătorii
lor ar fi consultat, totuşi – aşa cum este obligatoriu în acest gen de
activitate –, şi alte dicţionare, atunci ar fi descoperit greşeala în care
persistă Larousse, probabil de pe la
1950 încoace. Astfel, în Nouveau dictionnaire
étymologique et historique, par Albert Dauzat, Jean Dubois et Henri
Mitterand (troisième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1964,
pag. 802), explicaţia este alta, aceea corectă: „xénophobe, 1906, Lar.; du gr. xenos,
étranger, et phobos, effroi. ║ xénophobie id.“ Aceeaşi explicaţie corectă o dă Merriam-Webster’s Online Dictionary pentru xenophobe [2]: „one unduly fearful of what is foreign
and especially of people of foreign origin“ – adică „cineva înfricoşat de ceea ce este străin şi,
în special, de indivizii de origine străină“.
La începutul
anului 2009, o editură a publicat seria Ghidul
xenofobului, o colecţie de autori aparţinând diferitelor popoare, care
caută să demonstreze că autohtonilor nu trebuie să le fie frică de străinii
aparţinând celorlalte popoare, fiindcă fiecare popor are calităţile şi
defectele lui, care-l fac similar poporului în cadrul căruia trăiesc
minoritarii altor naţiuni. Ceea ce este semnificativ este faptul că, pe coperta
fiecărei broşuri tratând despre un anumit popor – ruşi, sârbi, izraeliţi,
germani, englezi ş.a. –, figurează această explicaţie: „XENOFOBIE: s.f. (<fr.: xénophobie)
frică iraţională de străini, probabil justificată, întotdeauna de înţeles“.
Este util
de aflat de unde a luat traducătorul – sau realizatorul copertei – această
explicaţie corectă, de negăsit în
Larousse şi, probabil, nici în alte dicţionare franţuzeşti! Dar, oricum, Larousse – care este cel mai uzitat
dicţionar – a contribuit, tocmai din acest motiv, la diseminarea prostiei cum
că xenofobie ar însemna nu frică, ci dimpotrivă, „ură faţă de străini“!
În mod normal, dar la fel de obligatoriu – şi, mai ales, de prioritar,
chiar dacă îl adaug pe listă ca ultim demers –, autorii şi colaboratorii dicţionarelor
care au schimonosit sensul cuvântului xenofobie
(dacă n-ar fi fost decât simpli confecţioneri de dicţionare) ar fi trebuit să
consulte neapărat şi un dicţionar greco-francez, greco-englez, greco-român,
greco-grec etc., să vadă ce-i cu acest phobos
– φόβος. Pe wiktionary [3] se prezintă aceste
explicaţii: „φόβος (genitive φόβου) m, second declension; (phobos)
- fear, terror, alarm, fright, panic (1. frică, teroare, alarmă, înfiorare, panică)
- The act of fleeing: flight, retreat (2. Actul de a fugi: fugă, retragere)
- awe, reverence (3. frică + veneraţie, obedienţă)
- That which causes fear: terror“ (4. Ceea ce cauzează frică: teroare).
În
schema de mai sus se distinge o clasificare după gradul intensităţii: nivelul
inferior ca intensitate, cuvântul teamă,
corespunzător lui peur din franceză,
nu există. Fobia desemnează gradele
puternice de frică: frică acută, spaimă, groază, cu adjectivele aferente,
înfricoşător, înspăimântător, îngrozitor, terifiant. În plus, schema indică, la
punctul 2, şi o direcţie: fuga din faţa celui care te înspăimântă, atitudine
socială învăţată în vremurile năvălirilor barbare. Frica extremă, groaza, ceea ce este înfricoşător te determină să
fugi din faţa subiectului care inspiră groaza, să îl eviţi, să te ascunzi
din faţa lui. Ura, dimpotrivă, te
mobilizează să înfrunţi duşmanul, să
mergi spre străin şi să îl
nimiceşti. Groaza şi ura, chiar dacă sunt egale ca intensitate a trăirii sentimentului,
sunt opuse ca atitudine, motivare,
direcţie şi demers practic. Deci, în nici un caz ura nu se confundă cu groaza,
nu sunt interşanjabile, întrucât au sens opus.
Un
fragment din Septuaginta, şi anume capitolul 17 [4] din Înţelepciunea lui Solomon, există în limba
greacă pe Internet, şi conţine cuvântul φόβος atât ca substantiv, cât
şi ca verb, în câteva versete, care sunt traduse astfel: spaimă (versetul 4), înspăimânteze
(vers. 9), spaimă (vers. 11), groază (vers. 14), frică (vers. 18). Cuvântul ură,
asociat lui fobie, nu există pe
nicăieri, cu excepţia dicţionarelor proaste indicate mai sus.
Aşadar,
Larousse consemna existenţa, la 1906,
a cuvântului xenofob cu sensul de „înfricoşat
de străini“, iar, ulterior, deşi în Nouveau
dictionnaire étymologique…, la articolul phobie, respectiv, xenophobe
s-a menţinut sensul de „frică extremă“ şi de „spaimă faţă de străini“, totuşi, tot
în Larousse, dar în cel uzual, conţinutul
noţiunii xénophobie i-a fost pocit în
sensul opus semantic şi praxiologic: „ură faţă de străini“, din faţa cărora
trebuie să fugi, să te ascunzi, în cazul când nu poţi să-i înfrunţi şi să-i
lichidezi!!!
Prima
concluzie este că şi francezii au imbecilii lor. A doua concluzie este că, în
baza acestei lipse de logică etalată de dicţionarul Larousse, conform căreia „xenofobie“ ar însemna „ură faţă de
străini“, le-a fost uşor francezilor, în superficialitatea lor, să emită „scelerata
lege Gayssot-Fabius, din 13 iuie 1990, care reinstaurează în Franţa delictul de
opinie din timpul celui de-Al Doilea Imperiu, suplinind lipsa argumentelor
printr-o lege represivă“ – cum constată, cu amărăciune, Roger Garaudy [5]. A
treia concluzie: spiritul malefic al acestei legi s-a răspândit la fel de
repede ca inepţia din conţinutul cuvântului „xenofobie“ răspândit de
dicţionarul Larousse. Ca atare, cuvântului
„xenofobie“ i se asociază, invariabil, cuvintele „holocaust“ şi „antisemit“,
sau invers, şi toate trei cuvinte au fost introduse, forţat şi neîntemeiat, în
Franţa, Germania, Elveţia, Canada, S.U.A. etc., inclusiv în România, în legi,
ordonanţe guvernamentale, hotărâri ministeriale etc., la fel de represive!
Dar
dacă imbecilii francezi sunt doar nativi, ai noştri sunt imbecili funciari şi,
în plus, sunt imbecili prin mimetism şi cosmopolitism fără discernământ. A patra
concluzie: totdeauna, în dicţionarele serioase – exceptându-le, evident, pe
cele franţuzeşti şi româneşti, prin făcute prin imitarea primelor! –, noţiunea xenofobie nu înseamnă „ură faţă de străini“, ci exclusiv „frică, groază faţă de străini“!
Concluzia
generală: poporul român nu este xenofob.
Poate, pe alocuri, în cazuri întemeiate, să zicem că ar trebui să fie „şovin“.
Aşa ar mai merge, forţând nota printr-un abuz de limbaj. Şi nu poate fi vorba,
totuşi, nici de şovinism, ci, întotdeauna, de replica dată – în legitimă apărare – unor străini (fie
ei indivizi izolaţi, fie organe de presă externe, fie organisme financiare
internaţionale sau corporaţii transnaţionale) care denigrează şi sabotează România.
Dar nu putem spune că „poporul român este xenofob“ doar din cauza stupidităţii
unora – fie a unor indivizi, fie a unor dicţionare sau organizaţii oculte –, stupiditate
care, vedem, este contagioasă, mai ales prin dicţionare cu pretenţii, ca Larousse şi DEX. De exemplu, cu ocazia încetării
din viaţă (în 21 august 2008) a celui care a fost marele patriot român Iosif
Constantin Drăgan, s-a consemnat evenimentul, în 22 august 2008, inclusiv pe site-ul 9AM. Redactorul ştirii – care, în genere, şi-a redactat materialul după
adagiul Despre morţi se vorbeşte numai de
bine – a citat, ca să strice fasonul, şi o propoziţie a unui oficial: «„Profesorul
Dragan a fost cunoscut drept un mare xenofob“
(V. Turcan) [6]». Adică omul care, de la vârsta de 25 de
ani, s-a expatriat în Italia, care şi-a avut casa principală în Palma de Mallorca, din Spania, dar care a
locuit, frecvent, la Milano, în Italia, de unde îşi dirija afacerile şi
acţiunile de mecenat, omul care a colindat Europa şi lumea, care a fost „unul
dintre primii promotori (sic) ai
Uniunii Europene“, ar fi fost un „xenofob“ – sau, în accepţiunea profund
idioată actuală, i-ar fi „urât pe străini“, deşi a trăit printre ei trei
sferturi din viaţă. Şi cine spune asta? Un infatuat fastidios ca V. Ţurcan,
care, în loc să continue să joace ţurca, îşi exhibă părerile de „ziarist“ de pe
postul de purtător de cuvânt prezidenţial, deşi, cum zice Victor Ciutacu, individul
este „un cetăţean care, din perspectiva rigorilor acestei
meserii, pur şi simplu nu
există“ [7].
Ca
atare, cuvântul „xenofobie“ trebuie scos din limbajul politicaştrilor, al
ideologilor, al ziariştilor-de-doi-bani-jumate, al „elitiştilor“ şi, în genere,
atât al imbecililor, cât şi al celor de bună credinţă, dar păcăliţi de aceste
dicţionare, pentru motivul întemeiat că este folosit absolut greşit, cum relevase Radu Mihai Crişan şi cum am demonstrat
mai sus. Cred că o primă formă de
încercare a schimbării situaţiei ar fi, parafrazând o lozincă celebră, să le
adresez îndemnul – ca mijloc de eugenie socială! – Imbecili din toate ţările, stârpiţi-vă!
Esenţial
este faptul că, deoarece cuvântul xenofobie este folosit exclusiv în sens profund greşit – atât în dicţionare, cât
şi în legislaţie, în mass media şi,
prin forţa lucrurilor, în vorbirea curentă –, el trebuie scos din uz. De exemplu, conform art. 17, lit. „d“ al Legii nr. 504 din 2002 a
audiovizualului, actualizată în 2003 (pe http://www.srr.ro/despre/legi/audiovizual.htm), Consiliul
Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) are obligaţia „urmăririi exprimării
corecte în limba română“, iar prin Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a C.N.A.,
acesta îşi propune să „interzică difuzarea în programele audiovizuale a
oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe“ – vezi art. 46,
alineatul 1, pe http://www.cna.ro/Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html.
Dar de tot mai frecventele manifestările antiromâneşti, C.N.A. şi, în genere,
legislaţia nu se preocupă şi, ca atare, nu le incriminează.
La aşa
legi, aşa „corectitudine“, aşa protecţie! Faptul că „a intrat în uz“ şi, de
aceea, ar trebui menţinut şi folosit – cum pretind unii filologi, care şi-au
luat ca pavăză a prostiei lor lozinca „uzul face legea“ –, nu constituie un
argument, deoarece stupiditatea nu
conferă legitimitate. Şi, în anumite cazuri, nici chiar legislaţia, cum am
arătat. Cultivarea limbii române nu se face cu imbecilităţi – fie ele impuse
prin lege, fie introduse prin copy
paste, din franceză sau engleză –, ci cu
logică. Limba română – „limba vechilor cazanii“ – constituie una dintre valorile esenţiale ale Patrimoniului
Naţional şi, de aceea, trebuie apărată pe toate fronturile, inclusiv pe
direcţia importurilor de cuvinte anapoda. În mod necesar, la proxima revizuire
a Constituţiei, printre alte nenorociri care trebuie eliminate de acolo,
trebuie să figureze şi prevederea apărării românismului şi, în consecinţă, a eliminării,
în mod expres, inclusiv a cuvintelor xenofobie
şi antisemitism din toată legislaţia şi înlocuirea lor cu antiromânism. Căci, cuvântul xenofobie
folosit cu sensul autentic, de „groază faţă de străini“, nu mai este util. Oamenii, în general, şi românii, în special, erau terorizaţi
de străini şi fugeau din calea lor – când nu puteau, provizoriu, să li se opună
manu militari – în vremurile năvălirii
hoardelor barbare, a hunilor lui Attila – poreclit în epocă „biciul lui
Dumnezeu“ –, a invaziei turcilor lui Baiazid, a austriecilor generalului Bukow
sau a „muscalilor“ ţarului Petru cel Mare.
Ah, da!, acum ar mai fi adecvată utilizarea cuvântului
xenofobie cu sensul genuin – „groaza faţă de străini“ – doar în cazul invaziei „investitorilor
strategici“: a chinezilor, evreilor, francezilor, americanilor şi a altora. Căci,
din cauza politicii imbecile (sau, poate, dimpotrivă, viclene, deliberate?!) a
guvernanţilor (vânduţi?!) privind imigraţia, au năvălit în ţară criminali de
tot felul – atât de drept comun, precum acei chinezi care fac contrabandă cu
mărfuri şi se ucid, apoi, între ei, tranşând victimele în valize, cât şi dintre
cei cu „gulere albe“, cu ştaif financiar, precum unii dintre americanii, arabii,
austriecii, cehii, evreii, francezii, grecii, italienii, ruşii, turcii, ungurii
ş.a. care au înfiinţat diverse firme şi bănci, cu care ne jefuiesc şi ne cămătăresc
la fel ca ţiganii clanului Cămătaru; sau, mai subtil, cumpără ieftin, de la poporul
român sărăcit deliberat de regimul postdecembrist, bunuri mobile şi imobile – terenuri,
clădiri, întreprinderi şi materii prime, îndeosebi strategice, ca petrolul,
lemnul, fierul vechi etc. – pe care le revând la „speculă“ – pentru că
speculanţii îşi zic, acum, „oameni de afaceri“.
De fapt, la drept vorbind, după aceste peste două
decenii de când suntem păcăliţi, nu trebuie să mai manifestăm xenofobia – în sensul original, de „groaza
faţă de străini“ – de până acum, ci, dimpotrivă, abia de acum încolo avem toate
motivele să o transformăm în opusul ei, în cea mai profundă ură faţă de aceşti
jefuitori, constituiţi într-o xenocraţie care ne conduce.
5 decembrie 2011
NOTE
[1] Radu Mihai Crişan , Cat de „retrograd“ este Eminescu, interviu cu Irina Airinei, 20 august
2005, pe http://ro.altermedia.info/cultura/cat-de-retrograd-este-mihai-eminescu_2624.html
.
[5] Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii izraeliene.
Editurile FRONEDE-ALMA TIP, 1998, coperta a doua; vezi şi: Roger Garaudy, Procesul sionismului izraelian.
Samizdat, 1999, pag. 6.
N. RED. Preluat
de pe: http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz_9022.html#more-9022
EXPLICATIO.
Armata are menirea, conform Constituţiei, să apere nu doar graniţele Ţării, ci
şi ordinea constituţională. S.C.M.D., ca organizaţie care cuprinde militari rezervişti
din toate „armele“, are şi obligaţia – ca armată de rezervă – să apere aceleaşi
obiective generale, nu doar drepturile rezerviştilor, încălcate de guvernanţi. Or,
în cadrul apărării Ordinii Constituţionale intră şi apărarea imaginii României,
a valorilor Patrimoniului Naţional, din care limba română face parte ca una
dintre valorile fundamentale, definitorii. De aceea, am considerat că este util să republic
acest studiu pentru a-l pune la dispoziţia membrilor S.C.M.D., spre a elimina
clişeele noii limbi de lemn instituite prin cosmopolitism şi mimetism în
această etapă de tranziţie neterminată.
Colonel (r.) Vasile ZĂRNESCU
