Pretenţiile Budapestei sau
refuzul bunei vecinătăţi
De
curând, aflat în România, Viktor Orban a reluat câteva dintre ideile de bază ale
revizionismului maghiar. A afirmat net, tranşant, că autonomia teritorială
pentru maghiarii din România este ţinta cea mai importantă a politicii
guvernului de la Budapesta! În plus, şi-a permis să se amestece şi-n jocul
electoral, îndemnându-i pe maghiari să-l susţină pe Băsescu! Cum comentaţi,
domnule profesor Ion Coja?
Hai să examinăm puţin pretenţia
la autonomie teritorială, despre care fac atâta caz ungurii. Propaganda în
sprijinul autonomiei teritoriale ei o întemeiază pe ideea că în Europa mai funcționează asemenea formulă
administrativă şi că toată lumea este mulţumită în ţările respective. Se dă
exemplul Cataluniei, al unor insule nordice, al Tirolului... Exemplele acestea
se potrivesc ca nuca-n perete! Nici vorbă să semene situaţia din Catalunia, de
exemplu, cu cea din secuime!... Sau situaţia suedezilor din Finlanda! Sunt enşpe
motive pentru a nu invoca asemenea modele!
Luaţi-le
pe rând, câteva numai!
În primul şi în
primul rând e de luat seama la relaţiile dintre cei în cauză, dintre suedezi şi
finlandezi, bunăoară!... Sunt relaţii normale, de sute de ani se împacă între
ei, nu s-au tăiat, nu s-au spânzurat, nu s-au otrăvit unii pe alţii!... Suedezii
care se bucură în Finlanda de toate drepturile pe care le-au cerut, nu au săvârşit
niciodată, în istorie, vreun gest de adversitate faţă de statul finlandez! Loialitatea
lor civică este deplină, fără reproş! Aşa cum şi cele două state şi popoare nu
au nimic de împărţit, nu au nimic important să-şi reproşeze. În vreme ce între
români şi maghiari există un contencios extrem de încărcat, rivalităţi vechi,
netranşate, spirit revanşard, răni nevindecate şi, mai ales, lipseşte dorinţa
de a aplana, de a stinge vechile conflicte. Din fericire – sau din nefericire! –,
refuzul bunei vecinătăţi vine numai şi
numai din partea ungurească! A Budapestei! Există o întreagă literatură maghiară
a urii, ură stupidă şi tâmpă, faţă de români, faţă de germani, faţă de slovaci,
faţă de ceilalţi!... Nimeni nu repudiază în Ungaria această mizerie,
acest şovinism manifest la toate straturile sociale, generalizat ca un cancer
al sufletului maghiar!... Nu putem avea nici o încredere în Ungaria, ca stat, şi
nici în aşa-zişii reprezentanţi ai maghiarimii din România nu putem avea
încredere. Şi, fără încredere, nimic nu se poate face durabil! Priviţi
comportamentul U.D.M.R.!... Jalnic! N-au pic de demnitate! Ca şi politicienii
noştri, desigur! Numai că opinia publică românească nu agreează nicicum acest
comportament, noi românii ne-am dezis cu vehemenţă de această clasă politică.
În vreme ce opinia publică a maghiarilor din România practic nu îndrăzneşte să critice,
necum să înfiereze politicianismul şi oportunismul udemerist, atât de jalnic,
de josnic şi de dezgustător! Deh!, U.D.M.R. luptă pentru autonomie locală!... I
se iartă orice golănie! Orice matrapazlîc, mai ales dacă păgubitul este statul
român!
După 1996 au fost
miniştri udemerişti în fiecare guvern. Nici unul nu s-a putut abţine să nu dea
o copită de măgar la vreun interes românesc, să nu facă pe ascuns ceva care să
lezeze drepturi sau valori româneşti! Pot să fac un lung pomelnic cu asemenea
răutăţi meschine, mici sau mari sabotaje ale unor funcţionari publici maghiari!
Fenomen care s-a petrecut şi înainte de 1990, când structurile P.C.R. şi ale
statului socialist român erau împănate, în poziţii cheie, de comunişti
maghiari...
N-a existat nici un
maghiar să ia calea codrilor, a munţilor, ca să lupte împotriva ocupantului
străin bolşevic. Cumva, în adâncul sufletului lor, maghiarii se simţeau sufleteşte
mai apropiaţi de ocupantul străin, sovietic, decât de românii pe care-i ştiau
că-s oamenii locului, pământeni, băştinaşi, autohtoni?!... Repet, printre
partizanii din munţi – fenomen politic de rezistenţă unic în lagărul comunist,
nu s-a aflat nici un maghiar, nici un secui, nici un sas sau şvab, nici un
minoritar!... Este un adevăr care trebuie să ne dea de gândit, mai ales în
zilele noastre, când a fi minoritar în România este o afacere foarte rentabilă,
minoritarii fiind discriminaţi pozitiv prin lege, printr-o serie întreagă de
avantaje cu totul şi cu totul nejustificate!... Mai rău ca în anii de după
război! Să ne aducem aminte că la un moment dat, pe la mijlocul anilor ’50, în
închisorile politice din Transilvania nu era nici un maghiar! Nu le displăcea maghiarilor
regimul de teroare instituit de comuniştii maghiari şi alţi minoritari!... Era
un regim anti-românesc, mai presus de orice alt calificativ! Trebuia susţinut!
Regimul comunist făcea victime numai printre români!...
Unde este recunoaşterea
cu regrete sincere a crimelor regimului horthyst, din perioada august
1940-octombrie 1944? În etapa interbelică savanţii maghiari au pus la punct un
atac bacteriologic asupra României!... Era foarte probabil că ne vom găsi în
tabere adverse!... S-a aflat târziu despre această ticăloşie! Nici o reacţie
publică sau oficială, nici un cuvînt maghiar rostit spre a dezavua asemenea
preocupări demente! Mereu clocesc ceva împotriva noastră! Mi-e şi lehamite să
le fac inventarul, un inventar incomplet, desigur, căci cele mai multe ticăloşii
şi mizerii rămân necunoscute!... Cu un asemenea trecut în relaţiile dintre noi şi
maghiari, nu putem copia modelul finlandez. Suntem încă departe de a avea relaţii
normale. Iar zburdălniciile neobrăzatului Viktor Orban pe plaiurile româneşti
sunt o dovadă în plus!...
Aţi scris multe texte pe tema acestor relaţii, a acestui
contencios româno-maghiar. Consideraţi că textele dumneavoastră au avut ca
efect normalizarea acestor relaţii sau, dimpotrivă, le-au stricat şi mai tare?
Am, în sinea mea, încă
din copilărie, o simpatie vie pentru maghiari. La Constanţa afli târziu, din
cărţi, despre fricţiunile dintre români şi unguri, nu le trăieşti. Limba
maghiară mi se pare dintotdeauna o limbă plăcută la ureche, muzicală... Am
rămas cu această impresie de la primele filme ungureşti. Filmul Mattyas
Coţcarul l-am văzut de mai multe ori, iar personajul a fost un reper în
copilăria mea, în dezvoltarea mea!... Nu mi-a părut bine când maghiarii au
pierdut campionatul mondial la fotbal!... Pe Puskas şi Grosics i-am iubit cu
mult înainte să aflu că a mai existat şi un Horthy... Nu am nici un parti-pris anti-maghiar imposibil de
depăşit... Nu sunt nici o clipă tentat să explic eşecurile noastre prin
sabotajul şi intrigile Budapestei, ale U.D.M.R.!... Dar ştiu bine că există
această adversitate şi ostilitate sistematică din partea Budapestei! Şi când
zic Budapesta mă gândesc la şovinismul maghiar! E teribil de activ şi de
stupid! N-are egal în Europa! Viktor Orban a fost, zilele trecute, purtătorul
de cuvînt al acestei ruşinoase componente a mentalului comunitar maghiar!
Poate că, de
câteva ori, să fi sărit şi eu calul! Cunosc reproşul pe care mi l-au făcut nişte
tineri maghiari naţionalişti, după apariţia cărţii Transilvania – Invincibile
Argumentum. Mi l-au transmis prin Marian Munteanu. Un reproş întemeiat,
în sine. Poate că am greşit când am făcut anumite aprecieri cu privire la căsătoriile
mixte, apelând la comparaţia cu modelul sabinelor din vechime. Era mai degrabă
un truc literar, stilistic! Dar parcă nu-mi mai vine să fiu prea exigent cu mine
însumi când aflu, zilele acestea, că activiştii maghiari ai revizionismului fac
propagandă
disperată împotriva căsătoriilor mixte. Au constatat ei că din aceste
căsătorii copiii care se nasc trag mai mult spre a fi şi a se considera români!...
Voi fi greşit
uneori la nuanţe, dar nu m-am depărtat propriu zis de adevăr! În nici un caz cu
bună-ştiinţă! Adică nu am minţit niciodată! Nu am falsificat datele! Aşa cum
fac mercenarii istoriografiei maghiare fără să clipească! Şi fără excepție!
Altceva?
Dă-mi voie să
continui cu răspunsul la întrebarea dumitale!... Dimpotrivă, pot să spun, pot
să mă laud că, prin publicistica mea, de dragul adevărului şi cu riscuri mari pentru
numitul Ion Coja, le-am luat apărarea maghiarilor, etniei bozgoreşti, așa cum nu ştiu s-o mai fi făcut
cineva. Mă refer la textul pus de mine pe internet, pe site-ul meu, prin care exoneram maghiarimea de „crima cea mai
abjectă din istoria lumii“: trimiterea la moarte, la exterminare, a peste cinci
sute de mii de evrei! Am preluat demonstrația de la alţi autori, istorici
serioşi ai Holocaustului, care susţin şi dovedesc implicarea sionistă în deportarea
evreilor din Ungaria, jocul murdar şi criminal al unor evrei nebuni, a căror vinovăţie
a fost trecută pe umerii maghiarilor. Am produs un text în care am vorbit mai
clar decât alţii despre nedreptatea care li se face maghiarilor de către cei
care pun pe seama autorităţilor ungureşti şi a maghiarimii, în general,
exterminarea a sute de mii de evrei!... Eu nu ţin nici cu maghiarii, nici cu
evreii!... Aş putea spune că nu ţin nici cu românii! În sensul că nu sunt în
stare să deformez adevărul în favoarea sau defavoarea cuiva! Nici tată să-mi
fie!... Am eu păcate destule, dar pe acesta, al minciunii, nu-l am!... Recunosc
adevărul chiar şi atunci când acesta este favorabil adversarilor mei! Şi sunt
foarte mulţumit că prin acest comportament normal şi onorabil mă înscriu în
tradiţia istoriografiei române, a mentalului comunitar românesc! A sufletului
etnic românesc!... Nu cred că există publicist maghiar de anvergura mea care să
poată spune şi el, despre sine, asemenea cuvinte!
Frumoase cuvinte!
Ar mai fi multe de
spus! Mă limitez la teza maghiară potrivit căreia la 1 Decembrie 1918, la Alba
Iulia, românii ar fi făcut o serie de promisiuni maghiarilor pe care apoi le-au
uitat!... Un reproş prostesc, complet neîntemeiat! L-a reluat şi acest Orban
zilele trecute. Desigur, nu-i vina lui că spune aşa de mari prostii, are şi el
nişte consilieri, probabil. Deci, pe adresa acestor consilieri budapestani fac
următoarele precizări colegiale: la Alba Iulia românii au prezentat, prin
Proclamația solemnă rostită în faţa a 100.000 de „congresmeni“
ardeleni, un program politic generos, prin care doreau să îngroape definitiv
contenciosul româno-maghiar! Acel program nu putea fi aplicat însă unilateral,
ci numaidecât prin însuşirea lui şi de către celălalt partener, adică prin
asumarea solemnă a acelui program şi de către reprezentanţii maghiarimii. În
urma tratatului de la Trianon mai rămâneau câteva sute de mii de români în nou
înfiinţatul stat ungar. Cu gândul la acei fraţi ai lor, românii au formulat la
Alba Iulia un program politic generos pentru orice minoritate etnică. Un
program prin care minoritarii să-şi poată salva fiinţa naţională! Ce a urmat
după 1 Decembrie în Ungaria şi în România?
Domnule Orban,
numărul maghiarilor din România a crescut după 1 Decembrie 1918, a crescut
într-un ritm şi într-o proporție care depăşeşte ritmul de creştere al populaţiei
maghiare din Ungaria aceluiaşi interval de timp: 1919-1940! Sau, dacă vreţi,
1919-1990!
În schimb, numărul
românilor din Ungaria a scăzut dramatic, nu prin exterminare fizică, ci prin
aplicarea celei mai agresive politici de deznaţionalizare din Europa modernă, o
maghiarizare forţată, pe toate căile imaginabile, la care s-au dedat patrioţii
maghiari din Ungaria! Ţinta au fost în primul rând românii şi germanii din
Ungaria, din Transilvania... Numărul românilor, al cetăţenilor unguri care mai
aveau curajul să se declare români, a scăzut de la aproape o jumătate de
milion, la câteva zeci de mii... Cum comentaţi aceste cifre, domnule prim-ministru?!
Cum mai aveţi
obraz, domnule Orban, să deplângeţi soarta maghiarilor din România?! Vă bate
Dumnezeu pentru atâta minciună şi neruşinare! Veţi avea mult de pierdut dacă nu
reuşiţi să vedeţi legătura dintre declinul demografic al maghiarimii şi
practicile incorecte, deseori criminale, ale politicii ungureşti de deznaţionalizare
a altor popoare! Politică pe care o duceţi de peste un veac şi jumătate!
N-aţi reuşit prin
aceste metode barbare să vă sporiți cifra demografică! Ci doar atâta aţi reuşit: să stârniţi
repulsie în jurul vostru şi să vă faceți vouă înşivă răul cel mai
mare! Sunteţi, în momentul de față, poporul european cel mai expus extincţiei demografice,
dispariţiei! Şi continuaţi, totuşi, să mergeţi pe aceeaşi cale, folosind aceleaşi
metode şi sloganuri care v-au dus pe marginea prăpastiei! Explicația este pentru mine una
singură: nu aţi reuşit să vă creştinaţi nici până azi, domnule Orban! Acolo, la
Budapesta!
Spuneţi-mi, ce ecou a avut printre maghiari demonstraţia
pe care aţi făcut-o cu privire la adevăraţii vinovaţi de deportarea la
Auschwitz a sute de mii de evrei din Ungaria?
Nu cunosc. Ştiu
doar că am primit două mesaje pe site
semnate de doi maghiari! Relativ respectuoase şi amicale. Pentru început nu-i
rău! Mi-ar fi plăcut să fie trei măcar... Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu
cere!
Bucureşti, 8
august 2012
A consemnat Petre Burlacu
