Hitler – Mesia sau Antihrist?

Hitler – Mesia sau Antihrist?

By KLAUDYU

Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiţi de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparaţie cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noştri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele şi ne vor servi ca sclavi“. – Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983

Dacă ar fi întrebaţi cine a fost cel mai rău om care a trăit vreodată pe acest Pământ, majoritatea l-ar indica pe Adolf Hitler. Cu toţii ştim că a vrut să cucerească lumea, pornind cel de-Al Doilea Război Mondial, care a dus la moartea a peste 52 milioane de oameni. Acest fapt a stârnit ura întregului mapamond de câteva generaţii încoace. Numai menţionarea numelui său trezeşte sentimente negative în cei mai mulţi dintre noi. Cine nu a auzit de faptele sale abominabile? Ce om întreg la minte ar putea să nu-l urască pe acest nebun satanist? Cine ar putea uita şi ierta Holocaustul? Mai ales pentru că victimele au fost evreii, poporul ales de Dumnezeu! Dar, oare, aşa au stat lucrurile cu adevărat? Oare istoria care ni se predă încă de pe primele bănci ale şcolilor este reală? Oare chiar a fost Hitler antihristul, încarnarea Satanei?

Poporul ales

Cei care îl urăsc cel mai mult sunt, fără doar şi poate, evreii. Amintirea lagărelor de concentrare naziste şi a celor 6 milioane de evrei ucişi atunci le va rămâne mult timp bine întipărită în memoria colectivă. Holocaustul şi Biblia moştenită de la ei ne fac, însă, să ignorăm cine sunt evreii cu adevărat şi să închidem ochii la faptele lor. Evreii sunt cei care conduc lumea din umbră şi orchestrează toate evenimentele majore mondiale. Băncile lor controlează sistemul monetar mondial, creând crize financiare după bunul lor plac. Ei sunt cei care au înfiinţat societăţi secrete (cum ar fi Francmasoneria) care au ca scop distrugerea tuturor celorlalte religii şi înlocuirea lor cu una satanică. Ei sunt cei care pornesc războaie, inventează noi viruşi şi ne conduc spre „Noua Ordine Mondială“, transformându-ne încet-încet în sclavi. Să nu uităm că ei sunt cei care l-au omorât pe Iisus şi, așa cum a demonstrat părintele psihanalizei, Sigmund Freud, chiar pe cel care i-a salvat din robia egipteană, Moise. Pentru a reuşi să conducă Pământul şi-au infiltrat oameni în poziții cheie în majoritatea statelor lumii. Pentru a fi acceptaţi ca popor ales de Dumnezeu, şi-au impus dumnezeul prin religii care o completează pe a lor, cum ar fi creştinismul şi islamismul, falsificând în acelaşi timp istoria. Iar manipularea maselor prin dezinformare a fost dintotdeauna una dintre armele lor preferate. Deschizând ochii şi privind cu atenţie acest popor „ales“ care conduce lumea din umbră, nu putem să nu ne întrebăm: pot fi consideraţi duşmanii lor personaje negative? Se ştie că istoria este scrisă de învingători, iar evreii au fost adevăraţii câştigători ai celui de-Al Doilea Război Mondial, care a dus nu doar la înfiinţarea statului Israel, ci şi la obţinerea unor uriaşe fonduri monetare. Cum ei obişnuiesc să dezinformeze şi chiar să falsifice istoria, oare marele lor duşman, Hitler, a fost chiar aşa cum ni se tot spune de mai bine de şapte decenii? Ţinând cont că ne este prezentat ca antihrist, satanist, ateu, nebun, homosexual, dependent de droguri, obsedat sexual, sadic, impotent, magician, chiar e posibil ca într-un singur om să se fi adunat absolut toate relele posibile? Care e adevărul din spatele celui de-Al Doilea Război Mondial? Cine a fost Hitler cu adevărat?

Ascensiunea lui Hitler

Născut pe 20 aprilie 1889 în Austria (parte din Imperiul Austro-Ungar sau Habsburgic în acea vreme), Adolf Hitler s-a mutat cu familia în Germania la vârsta de trei ani. În decembrie 1907, după moartea mamei sale, Hitler a plecat în Viena, unde nimeni nu ştie ce a făcut timp de zece luni. După izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat voluntar în armata germană, fiind decorat de două ori pentru vitejie: în 1914 cu Crucea de fier clasa a doua, iar în 1918 cu Crucea de fier clasa întâi. Tot în 1918, pe 18 mai, a primit şi Insigna plăgilor. La un an de la terminarea războiului s-a infiltrat ca agent al departamentului politic al armatei bavareze în Partidul Muncitoresc German. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât şi schimbarea numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German Naţional-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist. În 1930, Partidul Nazist a ajuns în Parlament, succes repetat şi în 1932. Pe 30 ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar, reuşind, apoi, să plaseze nazişti în funcţii de conducere atât în parlamentul central cât şi în cele regionale. Astfel, în luna martie a aceluiaşi an, Parlamentul i-a transferat puterea deplină cancelarului şi guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale.

Declaraţia de război a evreilor

A doua zi, pe 24 martie, cel mai mare cotidian al Marii Britanii din acea vreme, Daily Express, cu un tiraj de milioane de exemplare, titra pe prima pagină: „Iudeea declară război Germaniei“. Dedesubt se putea citi: „Evreii din toată lumea uniţi în acţiune“. Tot pe prima pagină, pe lângă prezentarea legii prin care Parlamentul i-a atribuit lui Hitler puteri dictatoriale, se anunţau „acţiuni dramatice“, „boicotarea produselor germane” şi „demonstraţii în masă în multe districte“. Este şocantă această declaraţie de război a evreilor cu şase ani înaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales deoarece istoria oficială ne învaţă că Hitler a început războiul, precum şi opresiunea evreilor. Ce i-a făcut pe evrei să declare război Germaniei? De ce i-a deranjat atât de mult atribuirea puterii depline lui Hitler? Nu poate fi vorba despre un răspuns al evreilor la persecuţiile la care i-a supus Hitler, pentru că acesta abia obţinuse puterea de o zi. În plus, este remarcabil faptul că în mai puţin de 24 de ore (nu ştim la ce oră a primit Hitler puterea absolută pe 23 martie 1933, dar ştim că ziarul Daily Express a apărut pe piaţă a doua zi, la prima oră a dimineţii), liderii evreilor din întreaga lume au aflat decizia Parlamentului german, s-au deplasat din ţările în care se aflau într-un singur loc în care au stabilit începerea războiului împotriva Germaniei. Apoi, au avut timp să-şi anunţe decizia conducerii ziarului care, la rândul său, a găsit suficient timp pentru a redacta articolele respective şi a pregăti ziarul pentru tipărire. Toate acestea în mai puţin de 24 de ore! Ceea ce ne face să credem ori că evreii sunt capabili să se mişte cu o viteză supraomenească, ori că războiul împotriva Germaniei era pregătit dinainte. Oricât am fi înclinaţi să credem prima variantă, tindem, însă, spre cea mai realistică, a doua. Dacă planul era făcut dinainte de ziua de 23 martie, evreii ar fi avut într-adevăr timp să comande ziarului Daily Express publicarea respectivelor articole imediat după aflarea deciziei Parlamentului german. Iar un astfel de plan, pregătit dinainte ca Hitler să înceapă opresiunea evreilor, ne arată că nu el este cel care a dat startul conflictului care a dus la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Să fie vorba într-adevăr despre un plan al evreilor realizat înainte ca Hitler să preia puterea?

Planul masoneriei

Marele Comandor al francmasoneriei americane, reformatorul Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Albert Pike, i-a dezvăluit politicianului italian Giuseppe Mazzini planurile francmasoneriei într-o scrisoare trimisă pe 15 august 1871. Iată ce scria Pike: „Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Illuminaţilor să răstoarne puterea ţarilor în Rusia şi pentru a face din acea ţară o fortăreaţă a comunismului ateu. Divergenţele create de către agenţii Illuminati între imperiul britanic şi cel german vor fi folosite pentru a porni acest război. La finele acestui război va fi construit comunismul, iar acesta va fi mai apoi utilizat pentru a distruge alte guverne şi pentru a slăbi religiile. Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic. Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fi distrus, iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al doilea război mondial, comunismul internaţionalist trebuie să devină atât de tare încât să contrabalanseze creştinismul, care atunci va fi limitat şi ţinut în şah până la momentul în care vom avea nevoie de acesta pentru cataclismul social final. Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celelalte naţiuni, ca întotdeauna divizate în această chestiune, vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică. Vom dezlănţui nihiliştii şi ateiştii şi vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoşenie (oroare) va arăta naţiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei şi a celui mai sângeros cataclism. Apoi, peste tot, cetăţenii, obligaţi a se apăra împotriva unei mâini de revoluţionari, vor extermina pe acei distrugători de civilizaţie, iar mulţimea, deziluzionată de creştinism – ale cărui spirite cereşti vor fi din acel moment fără orientare sau direcţie – va porni în căutarea unor idealuri, dar nu va şti încotro să-şi orienteze adoraţia şi atunci va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a curatei doctrine a lui Lucifer, care va fi, în fine, scoasă la vederea mulţimii. Această manifestare va rezulta din mişcarea mondială reacţionară care va urma distrugerii Creştinismului şi ateismului, ambele fiind cucerite şi exterminate deopotrivă“. Dacă primele două războaie mondiale s-au întâmplat exact aşa cum le-a descris Pike, iar în planul celui de-al treilea recunoaştem evenimentele din prezent, putem considera că masoneria şi-a pus planul în aplicare. Acest mason de gradul 33, lider de seamă a Ku Klux Klan, a cărui statuie se află la loc de cinste în capitala Statelor Unite, Washington D.C., dezvăluia în lucrarea Dogmă şi ritual faptul că „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor, iar cealaltă este publică“. Despre zeul pe care masoneria vrea să îl impună în noua religie mondială, Pike scria în aceeaşi carte: „Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui care este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste“.

Sunt, într-adevăr, evreii în spatele masoneriei? Dacă analizăm structura lojelor masonice, observăm că în vârful lor se află cele exclusiv evreieşti (cum ar fi B’nai B’rith). Tot Albert Pike este cel care a subordonat toate lojele masonice Alianţei Universale Israelite. Astfel, înţelegem de ce masoneria avea ca scop înfiinţarea statului Israel după cel de-Al Doilea Război Mondial. Despre Noua Ordine Mondială, în care evreii vor să guverneze lumea printr-un singur guvern şi o singură religie, evreul mason Baruch Levi îi scria lui Karl Marx într-o scrisoare publicată de La Revue de Paris, pe 2 iunie 1928: „Poporul evreu va fi propriul său Mesia. El va atinge dominaţia mondială prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin anihilarea monarhiilor şi prin instituirea unei republici universale în care evreii vor fi conducătorii de mâine, fără a întâmpina vreo opoziţie. Guvernele diferitelor popoare care vor forma republica universală vor cădea fără nici o dificultate în mâinile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducătorii evrei să desfiinţeze proprietatea privată, făcând peste tot uz de proprietatea de stat. În acest fel, promisiunea din Talmud în care se spune că atunci când va veni timpul să vină Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii lumi, va fi îndeplinită“.

Scrisoarea lui Pike a fost scrisă în 1871, cu 18 ani înainte ca Hitler să se nască! Dacă masonii au planificat cel de-Al Doilea Război Mondial, fără îndoială că au făcut tot posibilul pentru a-l realiza. Cum puteau face acest lucru? Atrăgând Germania într-un război. Astfel, putem înţelege că războiul declarat Germaniei de către evrei în 1933 nu a avut ca scop decât provocarea Germaniei. Nici unul dintre statele conduse din umbră de evrei nu putea porni un război fără un motiv bun. Era nevoie ca Hitler să dea prima lovitură, exact ca în 2001 când, pentru a putea ataca Afghanistanul, Statele Unite au regizat tragedia din 11 septembrie.

Războiul evreilor

Aţâţarea Germaniei nu a început cu acea declaraţie de război din 23 martie 1933. După sfârşitul Primului Război Mondial, blocada navală britanică împotriva Germaniei a dus la moartea a peste 100.000 de civili germani. Această blocadă a durat până la semnarea Tratatului de la Versailles din 1919, căruia i s-a adăugat un document numit Politica pastorală a lui Morgenthau, semnat de preşedintele Statelor Unite, Woodrow Wilson. Acest document, găsit în 1968 printre hârtiile fostului preşedinte american Lyndon Baines Johnson, păstrat în prezent la Centrul de Cercetare Sid W. Richardson din Austin, specifica intenţia Statelor Unite de a-i extermina pe absolut toţi germanii, care sunt „din naştere o rasă războinică“ şi transformarea Germaniei într-o „păşune“. În 1922, evreul ajuns ministru de externe german, Walter Rathenau, instiga Franţa la uciderea tuturor germanilor şi colonizarea Germaniei cu populaţii străine. Pentru trădarea sa, a fost asasinat la scurt timp de către organizaţia Consul. După declaraţia de război a evreilor din 23 martie 1933, aceştia au cerut Germaniei demiterea lui Hitler şi a naziştilor săi, precum şi introducerea evreilor în toate funcţiile de conducere a ţării. Pe 27 martie 1933, 40.000 de evrei au protestat împotriva lui Hitler în Madison Square Garden din New York. Proteste similare au avut loc şi în alte mari oraşe ale lumii. Ca răspuns la această declaraţie de război, pe 28 martie Hitler a hotărât boicotarea pentru o zi a magazinelor evreieşti. Hotărât, însă, să pună capăt acestui conflict, a început negocierea cu mişcarea Sionistă din Germania pentru mutarea evreilor în Palestina. Cum scopul liderilor evreilor era crearea unui conflict, aceştia nu au acceptat. Prin urmare, în ziarul New York Times din 7 august 1933, Samuel Untermayer, preşedintele Federaţiei Internaţionale Evreieşti pentru Combaterea Opresiunii Hitleriste asupra Evreilor, declara că războiul evreilor este unul „sfânt“ şi trebuie dus până când Germania va fi distrusă. În ianuarie 1934, rabinul Vladimir Jabotinski, fondatorul organizaţiei sioniste Mscha Rjetsch, publica următoarele: „Lupta împotriva Germaniei este purtată de luni de zile de fiecare comunitate evreiască, la orice conferinţă sau congres, în toate sindicatele şi de orice evreu de pe acest pământ. Interesele noastre evreieşti impun distrugerea întregii Germanii“. Acelaşi rabin declara în The Jewish Daily Bulletin pe 27 iulie 1935: „Există o singură putere care controlează cu adevărat, aceea a presiunii politice. Noi, evreii, suntem cea mai puternică naţie din lume pentru că deţinem puterea şi ştim să o folosim“. Ziarul canadian Evening Telegram scria la data de 26 februarie 1940: „Congresul mondial evreiesc se războieşte de şapte ani cu Germania“. Pe 8 mai 1942, ziarul evreiesc Jewish Cronicle anunţa: „Suntem în război cu Hitler încă din prima zi în care a preluat puterea, în anul 1933“. Nathan Kaufmann din dinastia Rothschild susţinea că „trebuie sterilizaţi 48 de milioane de germani, pentru ca pe parcursul a două generaţii să se înfăptuiască ceea ce altminteri ar costa milioane de vieţi umane şi eforturi seculare: exterminarea germănimii şi a purtătorilor săi“. Şi totul s-a întâmplat exact cum spunea Albert Pike: „Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic“.

Miracolul economic nazist

Cum a ajuns Hitler la putere? Puţini mai ştiu în ziua de astăzi că el nu a preluat o mare putere economică, ci un stat falit. Tratatul de la Versailles din 1919 a impus poporului german plăţi compensatorii de trei ori mai mari decât valoarea tuturor proprietăţilor de pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, ţara a fost lovită de o inflaţie extraordinară, o pâine ajungând să coste câteva milioane de mărci germane. Germania avea visteria goală şi o datorie enormă. O mulţime de case şi ferme au fost pierdute în faţa speculatorilor şi a băncilor evreieşti. Majoritatea populaţiei era nevoită să locuiască în bordeie şi să moară de foame. Partidul lui Hitler a promis că va schimba lucrurile şi că va lupta cu elita evreiască care încearcă să distrugă Germania. Platforma electorală din 1920 a Partidului Nazist prevedea crearea de locuri de muncă, educaţie gratuită, majorarea pensiilor, îmbunătăţirea sistemului sanitar, naţionalizarea industriei şi eliminarea împrumuturilor bancare. De asemenea, acea platformă anti-capitalistă reglementa controlul armelor şi susţinea drepturile animalelor. Spre deosebire de politicienii din ziua de astăzi, Hitler s-a ţinut de cuvânt. Când a ajuns la putere, în 1933, şi-a emis propria monedă, împotrivindu-se, astfel, cartelurilor bancare internaţionale. A pus în aplicare un plan de lucrări publice, pentru care a plătit prin nişte obligaţiuni, numite Certificate de Trezorerie de Muncă. Astfel, naziştii au oferit germanilor milioane de locuri de muncă. Aceste certificate, neavând acoperire în aur, nu puteau fi valorificate de bănci. Era vorba doar de nişte chitanţe pentru munca şi materialele livrate guvernului. Oamenii valorificau acele certificate pentru alte bunuri sau servicii. Hitler spunea că „pentru fiecare marcă emisă, cerem echivalentul valorii mărcii pentru munca depusă sau pentru bunurile produse“. Pentru această idee genială, care elimina sistemul bancar, evreimea mondială a declarat un boicot general împotriva Germaniei. Acest lucru nu l-a oprit, însă, pe Hitler, în cinci ani Germania devenind cea mai bogată ţară din Europa. În numai doi ani a rezolvat problema şomajului, apoi şi-a plătit datoriile şi a creat o monedă stabilă şi solidă. A reuşit acest lucru în ciuda boicotului evreiesc prin folosirea unui sistem de barter, schimbând bunuri şi echipamente cu alte ţări. La un moment dat, Hjalmar Schacht, şeful temporar al Băncii centrale germane, a fost invitat de un bancher american în Statele Unite. „Avem o mulţime de bani. Aici este sistemul bancar adevărat“, spunea bancherul. Schacht i-a replicat: „Ar trebui să veniţi la Berlin. Nu avem nici un ban. Acesta este sistemul bancar adevărat“. Astfel, Hitler a salvat Germania de teoria economică anglo-saxonă care spunea că toate monezile naţionale trebuie să fie emise de un cartel bancar secret şi privat, decât să fie emise de guvernele naţionale, pentru beneficiul oamenilor. Extraordinara creştere economică şi libertate financiară i-a adus lui Hitler nu doar popularitatea, ci şi respectul concetăţenilor săi. Dar şi ura marilor bancheri internaţionali, pentru care dictatorul Germaniei devenise o reală amenințare, deoarece sistemul său risca să se răspândească în întreaga lume. Pentru asta, trebuia oprit. C. G. Rakovsky, unul din fondatorii bolşevismului sovietic, declara la interogatoriul său din 1938: „Hitler a preluat privilegiul fabricării banilor şi nu doar a banilor fizici, ci şi a celor financiari. El a preluat controlul asupra maşinăriei falsificării, pe care a pus-o să lucreze în beneficiul poporului său. Vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă acest mecanism ar ajunge şi în alte state?”. Economistul Henry C. K. Liu confirma acest lucru într-un articol din 24 mai 2005, intitulat Nazismul şi miracolul economic german, publicat în Asia Times: „Naziştii au venit la putere în 1933, atunci când economia germană se afla într-un colaps total, cu obligaţii de plată pentru primul război mondial şi fără nici o perspectivă a vreunei investiţii străine. Printr-o politică monetară independentă de băncile internaţionale şi printr-un program masiv de investiţii publice pentru ocuparea forţei de muncă, Cel de-al Treilea Reich a fost capabil să transforme o Germanie falimentară în cea mai puternică economie a Europei, în doar patru ani, înainte chiar de începerea programului de înarmare“. În cartea Miliarde pentru ancheri, datorii pentru popor din 1984, pastorul Sheldon Emry a scos şi el în evidenţă miracolul nazist: „Guvernul german şi-a finanţat toate operaţiunile dintre 1935 şi 1945 fără aur şi fără datorii. Atât capitaliştii, cât şi comuniştii au distrus revoluţia germană şi au adus Europa înapoi sub influenţa bancherilor“. Acum putem înţelege ceea ce l-a determinat pe evreul american Eli Ravage să declare că „poporul german este primul condamnat la moarte“. Sau de ce, la 3 septembrie 1939, puţin după ce britanicii au declarat război Germaniei, conducătorul sioniștilor de atunci, Chaim Weizmann, le-a oferit o sută de mii de soldaţi evrei pentru a lupta împotriva lui Hitler.

Atragerea Germaniei în război

„Războiul este un lucru hotărât“, declara pe 24 aprilie 1939 William Christian Bullitt Jr., ambasadorul Statelor Unite la Paris, într-o vreme în care cetăţenii Germaniei credeau în pace. Cu puţin timp înainte de această declaraţie a fost creat în presa mondială un adevărat val de intoxicări cu presupuse aspirații ale lui Hitler de a cuceri lumea. Numai în New York Times au existat asemenea articole pe 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 decembrie 1938 şi 1 ianuarie 1939. Opinia publică trebuia convinsă că viitorul război împotriva Germaniei va fi unul „sfânt“, dus pentru salvarea mapamondului de ghearele malefice ale „antihristului“ Hitler. Iar noi în continuare învăţăm încă din primii ani de şcoală că acest „antihrist“ a început cel de-Al Doilea Război Mondial atunci când a invadat fără motiv Polonia pe 1 septembrie 1939. Ce s-a întâmplat în realitate atunci?

Germania a cerut Poloniei oraşul liber Danzig, teritoriile cedate Poloniei după Primul Război Mondial şi un culoar de trecere prin coridorul artificial care despărțea Germania de Prusia de Est. Aceste revendicări erau justificate, Hitler considerând că se pot rezolva prin simple negocieri. Însă Anglia condusă de masonerie a convins Polonia să refuze orice propunere a Germaniei. Tratatul dintre cele două ţări, din 25 august 1939, prevedea că „orice propunere de restituire a oraşului Danzig către Reich trebuie respinsă de Polonia“. Cu puţin timp în urmă, pe 19 martie 1939, ambasadorul Statelor Unite la Varşovia, Biddle, îl anunţa pe ministrul de externe polonez Beck că Statele Unite se bazează pe „disponibilitatea poloneză de a crea un motiv de război din chestiunea Danzig“. Credinţa că Anglia, Franţa, Statele Unite şi alte ţări vor interveni împotriva lui Hitler a determinat Polonia să refuze toate propunerile Germaniei. Ba, mai mult, a dus o uriaşă propagandă, ordonând mobilizarea generală şi chiar sugerându-i poporului agitat să ajungă în trei zile la Berlin, uitând faptul că, fără intervenţia Germaniei din 1917, ar fi fost în continuare o provincie sovietică. Cartea lui Werner Fuchs din 1930, Confesiuni despre dorinţa cuceririi poloneze, prezintă numeroase confesiuni care dovedesc că exista printre polonezi o atitudine ostilă faţă de germani încă dinainte de preluarea puterii de către nazişti în Germania anului 1933. Ba chiar este dezvăluită dorinţa politicienilor polonezi de a ocupa vaste teritorii germane, cum ar fi Prusia de Est, Danzig, Pomernia, Silezia şi părţi din Brandenburg. Aceste teritorii au fost promise Poloniei de către masoneria americană şi britanică, în schimbul atragerii Germaniei în război. Iar polonezii s-au ţinut de cuvânt.

În afara propagandei anti-germane, se pare că Polonia a făcut mult mai mult. Iată ce povestea într-un raport sergentul-major Heinrich Julius Rotzoll din Königsberg (astăzi Kaliningrad): „La mijlocul lunii august, Regimentul 57 de artilerie din Königsberg, Prusia, a fost plasat la graniţa ameninţată de polonezi. Noi ne-am instalat la Garnsee, regiunea Neidnburg, Prusia de Est. Bateria mea era poziţionată într-un câmp de porumb. În această zonă, munca pe teren devenise de câteva săptămâni un pericol de moarte. Trupe de cavalerie poloneză care prădau şi omorau pătrunseseră la aproape şapte kilometri pe teritoriul Prusiei de Est. Asta se întâmpla deja în iulie 1939. Cât vedeai cu ochii, seara era numai fum şi foc. Casele şi satele arzânde erau incendiate provocator de trupele polone de cavalerie. Oamenii care se adăposteau în aer liber sau vroiau să stingă focul erau măcelăriţi. Pentru a împiedica aceste maşinaţii, bateria mea a primit pe 23 august 1939 ordinul să formeze un comando de vânătoare. Ca sergent-major, am subordonat comandoul şi ordinul de intervenţie. În prima zi de intervenţie, trupa noastră motorizată a ajuns cu jumătate de oră mai târziu – un escadron polon ucigaş gonind deja în direcţia graniţei protectoare. Urmele lăsate erau îngrozitoare: pe drumurile de câmp şi pe câmpuri găseam numai cadavre de ţărani germani, care erau sfârtecate de sabie sau împuşcate. Chiar din 26 august 1939, comandoul nostru a executat o trupă de cavalerie polonă într-un câmp de sfeclă de zahăr, nu departe de Garnsee. La grupa noastră, numită MG-Garben, cavaleria polonă fusese distrusă, 47 de călăreţi poloni căzuseră pe pământul german… Când unitatea noastră a trecut pe 1 septembrie 1939, ora 5, la asalt, am găsit dincolo de graniţa poloneză mormintele proaspete de civili germani. Pe drumuri şi margini de şosele erau împrăştiate haine de civili ferfeniţite şi pline de sânge. Ne-au confirmat şi prizonierii de război poloni că acele atacuri provocatoare de dinainte de 1 septembrie 1939, care vizau populaţia civilă de pe teritoriul Reich-ului, au fost ordonate…“

Într-un articol, doamna L. S. din Lübbecke (numit înainte Bromst) scria: „În vara lui 1939, din aprilie până înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, sute, ba nu, mii de familii germane veneau prin mlaştini sau înotând prin lacul Obra în faţa uşilor noastre, seara târziu, ca să nu fie văzute, şi cerşeau pâine sau lapte pentru bebeluşi şi lucruri uscate. Întâi nici nu ştiam ce să spunem, fiindcă nu înţelegeam ce se întâmplă. Spuneau în continuare acelaşi lucru: «Ne ascundem de mai multe săptămâni de poloni, suntem împuşcaţi pur şi simplu pe străzi şi pe câmpuri, nu mai suntem siguri de viaţa noastră, polonezii urmăresc toţi germanii». «Dar de ce?», întrebam noi. Preoţii polonezi vorbesc şi instigă la amvoane: «Snopiţi-i în bătaie pe germani, oriunde i-aţi întâlni. Împuşcaţi-i grămadă, distrugeţi întreaga pleavă germană…» Această imigraţie a durat toată vara, iar către sfârşit nu mai veneau decât foarte puţini fiindcă graniţa era straşnic păzită“.

Încă din august 1938, în oraşele Bromberg, Stopnika şi Pless, soldaţii poloni au măcelărit 56.000 de civili germani. S-au înregistrat treceri frecvente ale graniţei şi masacre pe teritoriul german, însă Hitler nu a reacţionat. Un om care vroia neapărat un război, aşa cum ne învaţă istoria că ar fi dorit Hitler, ar fi atacat Polonia de la prima trecere a graniţei de către soldaţii poloni. Însă Hitler ştia că i se întinde o capcană. Drept pentru care a semnat pe ascuns un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, aşa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop. În prealabil încheiase un tratat cu Italia lui Mussolini pe 22 mai. Neştiind de înţelegerea germano-sovietică, polonezii au continuat masacrele în rândul populaţiei germane. În Bromberg au răstignit pe uşile bisericilor femei, bărbaţi şi copii cu capetele în jos, apoi i-au spintecat. Soldaţii polonezi şi-au fotografiat victimele, trimiţând pozele lui Hitler. Fotografii ale celor ucişi cu bestialitate, precum şi ale gropilor comune descoperite de germani, însoţite de vaste materiale documentare, au fost publicate în numărul 3 din 1940 al Cărţii Albe Germane. Nici până în ziua de astăzi nu a fost contestat vreun document prezentat acolo. Abia după acest teribil masacru Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939. Acest gest poate fi considerat un atac al tiranului Hitler asupra inocenţilor polonezi, ori o acţiune de salvare a populaţiei germane din Polonia?

Cert este faptul că Hitler a fost nevoit să intre în capcana masoneriei, nu însă fără a-şi lua măsuri de precauţie. La două zile după intrarea armatei hitleriste în Polonia, Anglia şi Franța au declarat război Germaniei. Armata poloneză a început să se retragă, aşteptându-şi aliaţii care i-au convins să provoace Germania. Însă în locul lor şi-a făcut apariţia, pe 17 septembrie, un duşman neaşteptat: Uniunea Sovietică a lui Stalin. Aflând de pactul Molotov-Ribbentrop, englezii şi francezii au realizat că e spre binele lor să nu intervină în Polonia. Pentru a nu fi acuzaţi că şi-au trădat aliaţii, au organizat o blocadă navală a Germaniei. Iar pe 6 octombrie 1939, Hitler şi Stalin au sfâşiat Polonia, alipind bucăţile la propriile imperii. În aprilie 1940, ca urmare a blocadei anglo-franceze, Germania a invadat Norvegia şi Danemarca, pentru a captura transporturile de fier din Suedia. Ca răspuns, Anglia a invadat Islanda pentru a preîntâmpina o posibilă invazie germană a insulei. Însă Hitler şi-a îndreptat atenţia către Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg, pe care le-a invadat pe 10 mai 1940. Pe 4 mai, trupele engleze au fost nevoite să evacueze portul Dunkerque, lăsându-şi în urmă întreg echipamentul. Peste şase zile, Italia a invadat Franţa, care s-a predat după numai 12 zile. Franţa a fost împărţită între Germania şi Italia, în timp ce Uniunea Sovietică şi-a anexat cu forţa Estonia, Letonia, Lituania şi Basarabia.

Pacea lui Hitler

Ceea ce tot mai puţini ştiu este faptul că acest „tiran care voia să cucerească lumea“ a cerut încheierea ostilităţilor de câteva ori. După cucerirea Poloniei, Hitler a cerut pacea, însă Anglia şi Franţa s-au opus. După cucerirea Franţei, Hitler a cerut din nou încheierea conflictului. Şi de această dată, Anglia a refuzat categoric. La fel s-a întâmplat şi cu eforturile Vaticanului şi a altor state neutre de a stabili pacea, fiind refuzate de masoneria iudaică. Până şi cunoscutul mason Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, a confirmat faptul că Hitler a vrut să încheie conflictul după campaniile din Polonia şi Franţa. Despre începutul războiului, Stalin afirma în Pravda din 29 noiembrie 1939 următoarele:

„1. Nu Germania a atacat Franţa şi Anglia, ci Franţa şi Anglia au atacat Germania, asumându-şi, astfel, răspunderea pentru acest război.

2. După izbucnirea ostilităţilor, Germania le-a făcut Franţei şi Angliei propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a susţinut public iniţiativele germane, pentru că ea considera, şi mai consideră şi acum, că un sfârşit rapid ar uşura radical situaţia tuturor ţărilor şi popoarelor.

3. Cercurile dominatoare ale Franţei şi Angliei au respins categoric propunerile de pace ale Germaniei şi strădaniile Uniunii Sovietice sosite după imediatul sfârşit al războiului. Acestea sunt faptele.”

În încercarea de a obţine pacea, Adolf Hitler nu a oferit doar vorbe goale, ci şi fapte. La Dunkerque, trupele aliate erau pe punctul de a fi nimicite total. În loc să captureze soldaţii inamici sau să-i măcelărească, Hitler şi-a oprit armata pentru trei zile, permiţând, astfel, unui număr de 338.226 de soldaţi (198.229 britanici şi 139.997 francezi) să scape. „Sângele fiecărui englez e prea valoros pentru a fi vărsat“, spunea Hitler. „Popoarele noastre sunt legate rasial şi tradiţional“, completa el, considerându-i pe englezi ca făcând parte din aceeaşi rasă ariană ca şi germanii. Iată discursul său din iulie 1940, susţinut în faţa Parlamentului german: „Încă o dată, conspiraţia jalnică şi coruptă a oamenilor politici şi a magnaţilor financiari lacomi şi-a făcut apariţia, pentru ei războiul reprezentând un mijloc eficace în a-şi susţine afacerile. Otrava evreiască internaţională a început să se agite şi să atace minţile sănătoase. Intelectualii i-au portretizat pe oamenii decenţi care îşi doresc pacea, numindu-i «persoane slabe şi trădători», pentru a denunţa partidele de opoziţie ca fiind «cea de a cincea coloană», cu scopul de a elimina rezistenţa internă la politica lor criminală de război. Evreii şi francmasonii, industriaşii de armament şi profitorii de război, comercianţii internaţionali şi speculanţii de bursă sunt asemenea «gărzilor negre» politice: disperaţi şi căutători de glorie, pentru care războiul nu reprezintă altceva decât ceea ce îşi doresc. Credeţi-mă, dragi parlamentari, simt un mare dezgust faţă de aceşti distrugători de oameni şi ţări, lipsiţi de scrupule. E aproape dureros pentru mine că am fost ales de Providenţă pentru a-i înlătura pe aceşti oameni care ne-au pus în genunchi. Ambiţia mea nu este aceea de a purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Şi fiecare an de război mă ţine departe de munca mea! Şi asta din cauza jafului acestor nulităţi groteşti, cu o viziune politică mediocră, într-atât încât ticăloşia lor coruptă nu-i face să depăşească limitele obişnuitului. Domnul Churchill a repetat declaraţia că îşi doreşte război. În urmă cu şase săptămâni, el a lansat acest război într-o arenă în care se crede tare. Un război aerian împotriva populaţiei civile, sub sloganul înşelător: «un război împotriva obiectivelor militare». Începând cu Freiburg, aceste obiective s-au dovedit a fi oraşe deschise, pieţe, sate, case, spitale, şcoli, grădiniţe şi orice decid ei să lovească. Până acum am răspuns limitat la aceste atacuri. Deşi nu e în intenţia mea de a semnala, totuşi, acesta va fi singurul răspuns posibil, sau, dacă va rămâne în acest fel, sunt conştient de răspunsul nostru care va veni şi care va aduce suferinţă multor oameni. Desigur, acest lucru nu se va aplica şi domnului Churchill, din moment ce se va ascunde în Canada, unde banii şi copiii multor profitori de război au fost deja duşi. Dar va exista o tragedie pentru milioane de oameni. Iar domnul Churchill ar trebui să aibă încredere în mine, atunci când eu ca profet proclam: un mare imperiu va fi distrus. Un imperiu mondial pe care eu nu am avut niciodată ambiţia de a-l distruge. Sunt perfect conştient că acest război se va sfârşi prin distrugerea uneia dintre cele două părţi combatante. Domnul Churchill crede că aceasta va fi Germania, dar eu ştiu că va fi Anglia! În acest moment mă simt obligat în faţa conştiinţei mele să fac încă un apel la raţiune în Anglia. Cred că pot face asta, deoarece nu o fac din postura învinsului, ci a învingătorului; de aceea vorbesc în numele raţiunii. Nu văd nici un motiv pentru care am forţa continuarea acestui război. Regret sacrificiile care sunt cerute. Vreau să-mi cruţ propriul popor. Ştiu că inimile milioanelor de bărbaţi şi băieţi sunt pline de dorinţa de a purta un război împotriva unui inamic care, fără niciun motiv rezonabil, ne-a declarat război pentru a doua oară. De asemenea, cunosc şi inimile mamelor şi femeilor care, în ciuda disponibilităţii lor de a se sacrifica, cred cu toată puterea lor că asta este ultima lor opţiune. Domnul Churchill ar putea din nou minimaliza declaraţia mea, spunând că nu este altceva decât un simptom al fricii mele sau al dubiilor mele asupra victoriei finale. Totuşi, nu voi avea conştiinţa încărcată pentru lucrurile care vor urma“.

Din acest discurs nu reiese doar dorinţa de pace a lui Hitler („Ambiţia mea nu este aceea de a purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Şi fiecare an de război mă ţine departe de munca mea!“), ci şi ura sa îndreptată către magnații financiari evrei, francmasoni şi toți cei care îşi doresc neapărat războiul. Nu poate fi acuzat că îşi dorea să cucerească lumea când a cerut pacea de două ori, de fiecare dată din poziţia de învingător. Dimpotrivă, refuzul categoric al evreilor de a încheia ostilităţile ar trebui să ne indice cine erau cu adevărat cei ce şi-au dorit războiul. După desecretizarea documentelor britanice din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a descoperit că Churchill primise o ofertă uluitoare de la Hitler. Acesta încerca să încheie un pact cu Anglia, prin care Germania retroceda teritoriile cucerite în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane în Estul Europei subjugate de Hitler. Şi această ofertă a fost respinsă de Churchill, care a şi notat dorinţa obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. Bineînţeles că masonul Churchill nu dorea o pace care ar fi contravenit intereselor evreilor. Prin urmare, pentru a duce la bun sfârşit planul masoneriei, amintit de Albert Pike în 1871 şi de Protocoalele Înţelepţilor Sionului din 1897, Hitler nu a fost doar atras în acest conflict prin provocări repetate, ci şi finanţat în acest scop.

Finanţarea evreilor

Există o mulţime de documente care arată că bancherii evrei l-au finanţat pe Hitler între 1929 şi 1933, deoarece doreau să-l controleze pe Stalin. Când Germania nazistă a rupt-o cu bancherii, aceştia i-au declarat război lui Hitler. Cu cei 25 de milioane de dolari primiţi de la evrei, Hitler le-a oferit susţinătorilor săi alimente şi adăposturi. La interogatoriul său din 1938, C. G. Rakovski susţinea o variantă asemănătoare, şi anume faptul că bancherii evrei internaţionali l-au finanţat pe Hitler cu scopul de a-l controla pe Stalin, care a uzurpat puterea de la agentul lor, Troţki. Când şi-a creat propriul sistem financiar, Hitler a devenit o ameninţare mai mare decât Stalin. La procesul de Nürnberg, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, soţia generalului Ludendorff a declarat că James Warburg (fiul lui Paul Warburg, fondatorul Rezervei Federale din Statele Unite, aparţinând francmasonilor Illuminati), a transferat din Wall Street către nazişti suma de 34 de milioane de dolari. De asemenea, numeroase documente indică faptul că senatorul evreu Samuel Preston Bush (ai cărui fiu şi nepot au ajuns preşedinţi ai Statelor Unite), membru al lojei masonice Craniu şi Oase, a finanţat şi înarmat Partidul Nazist. Această finanţare a Germaniei de către Statele Unite poate părea puţin bizară, ţinând cont că aceste două state au fost rivale în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar când vedem şi că zvastica, emblema naziştilor, fusese deja folosită în Primul Război Mondial ca simbol al Diviziei 45 Aeriene a Statelor Unite ale Americii, totul pare într-adevăr că ia forma unui plan bine pus la punct.

Hitler a avut legături şi cu casa regală britanică, deşi aceasta este condusă de către marii săi duşmani, liderii evreilor. Prinţul Phillip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a fost crescut în rândurile tineretului nazist, iar trei dintre cumnaţii săi au devenit membri importanţi ai Partidului Nazist. De asemenea, prinţul Phillip militează în favoarea măsurilor criminale de reducere a populaţiei mondiale, susţinând în mod public eugenia (îmbunătăţirea prin metode genetice a rasei umane pentru crearea unei rase superioare), idee care făcea parte din filosofia nazistă. De altfel, Jonathan Petropoulos a publicat cartea Membrii familiei regale şi Reich-ul, care conţine fotografii şi informaţii ce atestă legăturile dintre prinţul Phillip şi nazişti, prin intermediul surorilor sale căsătorite cu prinţi germani. Din familia regală britanică de Windsor (care, în realitate, este Casa germană de Saxa-Coburg-Gotha-Battenberg) făcea parte şi Lordul Mountbatten (ultimul guvernator general al Indiei), unul dintre membrii clanului Rothschild. Mama prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, făcea parte din acelaşi clan. Prinţul William s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la exact 66 de ani de la nunta lui Adolf Hitler cu Eva Brown (66 fiind unul dintre numerele foarte importante în Cabala evreiască). Iar în 2005, prinţul Harry a apărut la o petrecere costumat în ofiţer nazist.

De ce l-au finanţat evreii pe Hitler? Răspunsul este simplu: pentru a se putea înarma. Hitler trebuia să respecte planul masoneriei, adică să pornească un război care să ducă la crearea unui stat al evreilor. Pentru acest lucru el trebuia să se simtă puternic. Iar banii oferă dacă nu puterea, măcar iluzia ei. Hitler trebuia să fie bine înarmat, dar nu într-atât încât să câştige, ci doar cât să creadă că va câştiga. După cum bine exemplifica în 1939 generalul american Collins, citat de revista Hessische / Niedersächsische Allgemeine, din 24 octombrie 1981: „Este de ajuns să furnizăm armament, nu trebuie să moară şi fiii noştri în Europa. Sunt destui germani care pot muri pentru interesele noastre“.

Dacă Al Doilea Război Mondial a făcut parte din planul evreimii mondiale, de ce a fost ales Hitler pentru a duce Germania în război? În Primul Război Mondial a fost un biet caporal, pe care superiorii săi au refuzat să îl promoveze, considerând că îi lipsea talentul de lider. Cum nimeni nu se transformă peste noapte, devine evident faptul că Hitler a fost ajutat să devină un conducător carismatic. Făcând parte din planul evreilor, putem presupune că ei sunt cei care l-au ajutat şi în această privinţă. Şi, totuşi, de ce a fost ales Adolf Hitler?

Hitler, descendent Rothschild

În cartea Mintea lui Hitler, psihanalistul Walter Langer lansa o ipoteză şocantă: „Tatăl lui Adolf, Alois Hitler, a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schicklgruber. Presupusul tată al lui Alois Hitler (Schicklgruber) a fost Johann Georg Hiedler, dar unii au motive serioase să se îndoiască de faptul că Johann Georg Hiedler a fost tatăl lui Alois. Un document austriac arată că Maria Anna Schicklgruber locuia în Viena în momentul conceperii. În acea perioadă lucra ca servitoare la reşedinţa baronului Rothschild. De îndată ce familia a descoperit sarcina, ea a fost trimisă acasă… unde s-a născut Alois”. Ipoteza lui Langer se bazează pe cartea În culisele Gestapo-ului din 1940, unde Hans Jürgen Koehler, un ofițer de rang înalt din Gestapo, susţinea că Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, i-a investigat trecutul lui Hitler. Koehler afirma că a văzut o copie a documentelor lui Dolfuss, înmânate acestuia de Heydrich, şeful Serviciilor Secrete naziste. „Dosarul a stârnit atâta vâlvă, cum nici un altul nu a mai făcut vreodată“, scria acesta. Datorită funcţiei sale, cancelarul austriac putea afla cu uşurinţă datele personale ale familiei lui Adolf Hitler, care se născuse în Austria. Având certificatele de naştere şi fişele de înregistrare de la poliție, Dolfuss a reuşit să afle ceea ce îl interesa: „O tânără fată (bunica lui Hitler)… a venit la Viena şi s-a angajat ca servitoare, lucrând cel mai adesea pentru familii bogate. Dar a fost ghinionistă; sedusă, avea să poarte un copil. A plecat acasă în satul său până a născut… Unde a fost servitoare în Viena? Nu este greu de aflat. Viena avea un sistem obligatoriu de înregistrare la poliţie. Şi servitori şi angajatori erau taxaţi scump dacă uitau de această formalitate. Cancelarul Dolfuss a reuşit să descopere fişa de înregistrare. Servitoarea lucrase la reşedinţa Rothschild, iar bunicul necunoscut al lui Hitler trebuie căutat în acea casă frumoasă. Dosarul lui Dolfuss s-a oprit la această declaraţie“. Tatăl lui Hitler s-a născut în 1837, în perioada în care Salomon Mayer von Rothschild locuia singur la reşedința familiei din Viena. Din cauza problemelor lor în căsnicie, soţia sa se mutase în Frankfurt. Fiul lor, Anselm Salomon, şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Viena, la Paris şi Frankfurt. Prin urmare, sunt mari şanse ca Salomon Mayer Rothschild să fi fost adevăratul tată al lui Alois Hitler. Hermann von Goldschmidt, fiul funcţionarului principal al lui Salomon Mayer, scria în 1917 într-o carte că Salomon „până prin anii 1840 manifesta un entuziasm cam nechibzuit pentru tinere“ şi că „avea o pasiune carnală pentru fete foarte tinere, cu care a şi avut aventuri pe care a trebuit să le ascundă cu ajutorul poliţiei“. Tânăra viitoare bunică a lui Adolf Hitler putea fi o ţintă a lui Salomon Mayer, cu care locuia în acea perioadă sub acelaşi acoperiş. Ţinând cont că fata a rămas însărcinată în timp ce locuia acolo, iar nepotul ei a devenit cancelar al Germaniei, fiind finanţat de evrei şi, începând, mai apoi, Al Doilea Război Mondial, atât de important pentru masonerie, putem trage concluzia că Adolf Hitler era descendent al clanului Rothschild, cea mai bogată şi puternică familie evreiască din lume.

Se pare că Hitler ştia despre originile sale cu mult timp înainte de a deveni cancelar. Acesta ar putea fi motivul pentru care a ordonat execuţia lui Engelbert Dolfuss, cel care a aflat adevărul. Tatăl lui Hitler, Alois, şi-a părăsit satul natal pentru a-şi încerca norocul la Viena, acolo unde se afla tatăl său natural, Salomon Mayer Rothschild. După înmormântarea mamei sale, în februarie 1907, Adolf Hitler a plecat şi el la Viena, unde a locuit până în mai 1913. În 1907 practic a dispărut pentru zece luni. Nimeni nu ştie unde a fost sau ce a făcut în tot acest timp. Sunt mari şanse să se fi retras la rudele sale din clanul Rothschild, care atunci au avut ocazia de a-i observa potenţialul. Şi, astfel, s-au hotărât să îl includă în marele plan al elitei iudaice.

Hitler în Primul Război Mondial

Când i-a fost dezvăluit lui Hitler planul din care trebuia să facă parte? Se pare că, în noiembrie 1912, viitorul cancelar al Germaniei a fugit în Marea Britanie, sustrăgându-se serviciului militar obligatoriu. În aprilie 1913 s-a întors în Viena, mutându-se în München după mai puţin de o lună. În 1914 a plecat la Salzburg, în Austria, unde a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe 5 februarie, drept pentru care s-a întors în München. Totuşi, în luna august, s-a înrolat ca voluntar în armata bavareză. Lucru extrem de ciudat pentru un om care a fugit de serviciul militar. Prin urmare, între februarie-august 1914 trebuie să se fi întâmplat ceva care să-l fi făcut să se răzgândească. Cel mai probabil, atunci i s-a spus că va fi sprijinit să ajungă la putere, să conducă Germania şi, la momentul potrivit, să atace Uniunea Sovietică. Pentru acest lucru, trebuia să câştige de partea sa poporul. Iar un prim pas în această direcţie era participarea sa la războiul care tocmai începea, din care trebuia să iasă ca un erou medaliat.

Există câteva indicii care ne arată că Hitler a fost protejat în Primul Război Mondial. Înrolat în Regimentul al şaselea de rezervă bavarez, el a fost curier pe Frontul de Vest, în Franţa şi Belgia, un rol mai puţin periculos. De asemenea, a petrecut o mare parte din timp la sediul central al regimentului, unde se ocupa cu realizarea de ilustraţii pentru o gazetă militară. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa a doua într-un timp foarte scurt, lucru puţin straniu pentru un curier. Ceea ce demonstrează că Hitler avea relaţii printre ofiţeri încă de la începutul Primului Război Mondial, dar şi că evreii subordonaţi clanului Rothschild erau în permanenţă lângă el, protejându-l şi asigurându-se de îndeplinirea planului. Cu toate măsurile de precauţie luate de cei care îl protejau, rolul de curier nu era lipsit în totalitate de riscuri. În 1916 a fost rănit superficial în zona inghinală sau în coapsa stângă în timpul bătăliei de pe Somme. Un an mai târziu a fost decorat cu Insigna plăgilor. Hitler nu a fost promovat niciodată la rangul de subofiţer, varianta oficială fiind că superiorii lui nu considerau că ar avea abilităţi de conducere. Sau poate încercau să-l ţină departe de lupte, păstrându-l în postul de curier ori desenator al gazetei militare, lucru imposibil pentru un subofiţer. În 1918, Hitler a primit Crucea de Fier clasa întâi, o decoraţie ieşită din comun pentru un militar cu gradul de caporal, acordată de evreul Hugo Gutmann, comandantul său. Această decoraţie întăreşte ideea că evreii făceau tot posibilul pentru a se îndeplini planul familiei Rothschild. Tot straniu poate părea şi faptul că Hitler a prins înfrângerea Germaniei departe de front, aflându-se pe patul de spital, fiind orbit temporar cu iperită. Poate e doar o coincidenţă sau poate încă o parte din planul evreilor de a-l proteja pe viitorul conducător al Germaniei.

Societatea Thule

Istoria oficială ne învaţă că în 1919, la un an de la terminarea războiului, Hitler s-a infiltrat în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât şi schimbarea numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German Naţional-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist.

Legitimaţia sa de partid arată că Hitler avea numărul 7, adică era al şaptelea membru al grupării de la înfiinţarea sa. Prin urmare, atunci când Hitler s-a infiltrat ca spion, Partidul Muncitoresc German era format din doar şase persoane. Ce fel de partid poate fi unul cu şase membri şi de ce armata germană era atât de interesată de această grupare, încât şi-a infiltrat un om pentru a o spiona? Şi cum se face că spionul a renunţat la a mai lucra pentru armată, alegând acest partid? Nu doar atât, acel fost caporal „fără abilităţi de conducere“ a ajuns în fruntea partidului, apoi a ţării. Cum orice politician are nevoie de un partid în spate, este posibil ca Partidul Muncitoresc German să fi fost înfiinţat de evrei pentru Hitler, ca parte a planului familiei Rothschild? Pentru a afla acest lucru trebuie să ştim în primul rând cine erau cei şase membri fondatori ai partidului. Anton Drexler, jurnalistul Karl Harrer, economistul Gottfried Feder şi evreul Alfred Ernst Rosenberg erau membri ai Societăţii Thule. Jurnalistul Dietrich Eckart era un colaborator al organizaţiei Thule. Nu s-au descoperit legături dintre al şaselea membru, Ernst Julius Günther Röhm, şi această grupare. Dar dacă cinci din şase făceau parte sau doar colaborau cu Thule, sunt mari şanse ca şi al şaselea să fi avut legături cu organizaţia Thule. Röhm a fost cofondator al miliţiei naziste şi, ulterior, comandant al ei. Era un membru important al Partidului Nazist, fiind singurul care avea voie să îl tutuiască pe Hitler. Prin urmare, nu este exclusă apartenenţa sa la Societatea Thule. Ce era această grupare?

Societatea Thule a fost o grupare ocultă secretă, cu sediul la München, numită după un teritoriu mitic nordic din mitologia greacă. A fost fondată ca un grup de studiu de către Walter Nauhaus, un veteran de război rănit în Primul Război Mondial, care a ajuns la conducerea grupului Germanenorden („Ordinul Teuton“), o societate secretă fondată în 1912 de câţiva ocultişti germani, cum ar fi Theodor Fritsch, Philipp Stauff sau Hermann Pohl. În 1917, Nauhaus s-a mutat din Berlin la München, unde a înființat societatea Thule-Gesellschaft. Oficial, această nou înfiinţată societate s-a dedicat studiilor etnografice şi chiar a publicat 24 de volume de proză şi poezie nordică, însă, pe ascuns, a servit ca ramură müncheneză a Ordinului Teuton. În 1918, ocultistul Rudolf Glauer (care şi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos, Baronul Heinrich von Sebottendorf) a devenit conducătorul Ordinului Teuton din Bavaria şi a început o campanie de recrutare pentru Societatea Thule, alături de Nauhaus. Von Sebottendorf era şi mason, fiind iniţiat în 1901 într-o lojă asociată cu Loja Franceză Orientală de Memphis. Societatea Thule se baza pe învăţăturile Societăţii Teosofice (care avea o doctrină formată din amestecul ocultismului şi a Cabalei evreieşti) înfiinţate în 1875 de Helena Petrovna Blavatsky, o bună prietenă a Marelui Comandor al francmasoneriei americane, Albert Pike. Iar lojele francmasoneriei erau subordonate familiei Rothschild prin gruparea Illuminati. Astfel înţelegem cine era în spatele ascensiunii lui Hitler, cei care au planificat totul de la bun început. În octombrie 1918, liderii Societăţii Thule i-au însărcinat pe Karl Harrer şi Anton Drexler cu formarea unui sindicat politic al muncitorilor. Astfel, pe 5 ianuarie 1919, cei doi au înfiinţat Partidul Muncitoresc German, alături de un alt membru Thule, Gottfried Feder, şi un colaborator al Societăţii, Dietrich Eckart. Tot în ianuarie li s-a alăturat şi Alfred Ernst Rosenberg, un alt coleg din Societatea Thule. După ce a ajutat la desfiinţarea Republicii Socialiste Bavareze din mai, Ernst Julius Günther Röhm a intrat în Partidul Muncitoresc German. Iar Adolf Hitler a sosit abia în octombrie.

Între timp, şi alţi membri Thule au aderat la Partidul Muncitoresc German, transformat în Partidul Nazist în 1922, cum ar fi: Hermann Wilhelm Göring (care a înfiinţat Gestapo-ul în 1933), Rudolf Walter Richard Hess (adjunctul lui Hitler după 1933), Wilhelm Frick (ministru de Interne între 1933-1943), Hans Michael Frank (guvernator general al Poloniei între 1939-1945), Karl Fiehler (primar al München-ului între 1933-1945), entomologul Franz Dannehl şi Heinrich Luitpold Himmler (comandantul suprem al S.S.-ului, cel considerat adevărata „mână dreaptă“ a lui Hitler). Himmler era cel pus de evrei să îl manevreze pe Hitler pentru a fi siguri că planul se îndeplinește.

Însemnul Societăţii Thule era crucea lui Wotan (zeul suprem din mitologia germanică, numit Odin în Scandinavia), care a fost preluat de nazişti sub forma svasticii. De asemenea, salutul membrilor Societății era „Heil und Sieg“, transformat de Hitler în „Sieg Heil“. Doctrina Thule se baza pe cea a Societăţii Teosofice fondate de Helena Petrovna Blavatsky, care se referea la o rasă ariană pură, asemenea eroilor din vechile mituri germanice (oameni înalţi, blonzi, cu ochii albaştri). Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al naţional-socialismului“, este cel care a împins la extreme această teorie, sprijinit fiind mai ales de Heinrich Himmler. De asemenea, Societatea Thule credea într-un Mesia, care va salva Germania. Cu câteva luni înainte să-l cunoască pe Hitler, Dietrich Eckart a scris într-un poem despre acest Mesia german, numindu-l „Cel Măreţ“ şi „Cel Fără Nume“, pe care toţi „îl pot simţi, dar nimeni nu-l poate vedea“. Atunci când l-a întâlnit pe Hitler, Eckart a fost convins că profeţia sa s-a împlinit. Sprijinit de colegii săi din Thule, a reuşit să-l convingă şi pe Hitler că el este acel Mesia care poate salva Germania. Aşa cum au demonstrat numeroşi istorici, nu sunt dovezi că Hitler ar fi fost antisemit până după sfârşitul Primului Război Mondial, prin urmare acest aşa-zis antisemitism i-a fost creat de membrii Thule. În realitate, aşa cum reiese din doctrina Partidului Nazist, nu era vorba despre antisemitism. Societatea Thule credea că un grup de evrei conduce lumea din umbră, idee pe care i-au inoculat-o şi lui Hitler. Scopul declarat al Partidului Nazist era de a distruge acea ocultă evreiască şi de a reda Germaniei măreţia de odinioară. Astfel, Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-Al Treilea Reich (al treilea imperiu), în care Mesia Hitler trebuia să fie nu doar salvatorul Germaniei, ci şi al lumii. După părerea lor, primul imperiu a fost cel „Roman al naţiunii germane“ (Imperiul Medieval Germanic dintre secolul al IX-lea şi 1806), cel de-al doilea fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871. Manipularea Societăţii Thule, ordonată de familia Rothschild, a avut efectul scontat, Hitler ajungând să se creadă salvatorul lumii. Un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler, realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de B.B.C. în 1942, vorbeşte despre un „complex mesianic“ al lui Hitler, care îl făcea să se creadă implicat într-o cruciadă contra răului, întruchipat în opinia sa de evrei. Acest studiu, cuprins într-un document clasificat secret până de curând, predat ulterior arhivelor Universităţii Cambridge, denotă o „fobie“ crescândă a lui Hitler faţă de evrei şi subliniază faptul că liderul nazist îi considera pe aceştia nu doar o ameninţare pentru Germania, ci şi „o întreprindere diabolică universală“. Autorii studiului subliniau faptul că, pentru Hitler, „evreii sunt întruchiparea răului, în timp ce el îl întruchipa pe Dumnezeu. El era zeul prin care o victorie plină de sacrificii poate fi obţinută asupra răului“. Cum ar fi putut Hitler să se considere, când cei din jurul lui îi repetau încontinuu că este un zeu pe Pământ? Iată ce scria într-o lucrare Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiastice ale Celui de-Al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh“.

Trădarea lui Hitler

Contrar celor ce ni s-au spus până acum, ura lui Hitler nu era îndreptată asupra tuturor evreilor, ci doar a elitei oculte care conduce lumea din umbră. Partidul nazist susţinea că luptă împotriva marilor bancheri, conduşi de un grup de evrei, care au creat criza economică din anii 1930. Acest lucru nu reiese doar din discursurile lui, ci şi din fapte concrete. Hitler avea în armata sa peste 150.000 de evrei. Mulţi evrei lucrau ca torţionari în lagărele de concentrare. Chiar înfiinţase o brigadă specială evreiască a Gestapo-ului. Se spune că doctorul său personal era evreu şi chiar el avea sânge evreiesc, prin descendenţa sa din familia Rothschild. Există chiar şi fotografii care înfăţişează evrei în anturajul său. Într-una dintre ele, lângă Hitler se află Julius Streicher, evreu pe jumătate, a cărui principală sarcină era să lupte împotriva evreilor. În spatele lor se află un om cu barbă, nimeni altul decât evreul Moses Pinkeles sau Trebitsch-Lincoln, unul dintre sponsorii Partidului Nazist. Prin urmare, nu-l putem acuza pe Hitler de antisemitism, din moment ce trăia înconjurat de evrei. Aşa cum spuneam, ura sa era îndreptată către oculta evreiască, care conducea lumea din umbră. Din această familie făcea parte şi cea din care provenea şi care îl ajuta să ajungă la putere, Rothschild, lucru de care era conştient. Însă, chiar dacă părea că respectă planul lor, Hitler îşi crease unul propriu. S-a folosit de banii şi influenţa evreilor pentru a prelua puterea, apoi şi-a pus planul propriu în aplicare. Doctrina care i-a fost inoculată s-a dovedit a fi un cuţit cu două tăişuri, Führer-ul ajungând chiar să se creadă un salvator al omenirii. Nu îl interesa să distrugă Rusia, ci să-şi salveze poporul. Prin urmare, atunci când a ajuns la putere în 1933, a realizat acea creştere economică ce a dus Germania pe primul loc în Europa. Ba, mai mult, se pare că a încheiat tot atunci şi o alianţă cu Stalin. Conform lui Stephen Koch, profesor de limba rusă la Universitatea Columbia din New York, care a obţinut permisiunea preşedintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică în arhiva sovietică, Stalin şi Hitler au ţinut legătura constant prin intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi s-au ajutat reciproc în exterminarea duşmanilor interni: Stalin a primit ajutorul Gestapo-ului pentru discreditarea şi uciderea mareşalului Tuhacevski, iar Hitler a primit ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea şi asasinarea lui Ernst Roehm, comandantul trupelor S.A. Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstag, a fost făcută de oamenii Comintern-ului, după ce Hitler i-a promis lui Stalin că aceştia vor fi returnaţi Moscovei, fără a fi pedepsiţi de justiţia germană. Războiul civil din Spania a avut loc doar cu acordul celor doi. Stalin chiar a încetat înarmarea republicanilor spanioli atunci când Hitler i-a cerut asta. După ce a fost suprimat de Stalin în 1937, Karl Radek a fost înlocuit de Wilhelm Pieck ca mesager al celor doi dictatori.

Această alianţă cu Stalin şi eliminarea sistemului bancar din Germania i-a făcut pe evreii din toată lumea să strige în presă că au fost trădaţi. Deoarece ei l-au ajutat pe Hitler să capete puterea pentru ca acesta să atace U.R.S.S.-ul. Dacă aceasta era varianta ştiută de evreii de rând, planul familiei Rothschild era altul. Ei l-au sprijinit pe Hitler pentru ca el să atragă Germania într-un război mondial, care să ducă la înfiinţarea statului Israel. Îndoctrinarea lor trebuia să-l facă pe Hitler să urască evreii, deoarece doar astfel, din postura de victime, aceştia îşi puteau înfiinţa un stat propriu. Şi nu oriunde, ci pe pământul strămoşilor lor. Pentru acest lucru l-au sprijinit asiduu, mai ales pe plan financiar. L-au convins că are o misiune sfântă, l-au făcut să se simtă puternic şi, apoi, l-au forţat să atace Polonia. Cei mai buni oameni de ştiință au fost aduşi pentru a-i crea lui Hitler cele mai performante arme. Care însă nu trebuiau să îi asigure dictatorului german victoria, ci doar iluzia victoriei. Se spune chiar că Societatea Thule i-a oferit lui Hitler un OZN cu diametrul de 23 de metri, prăbuşit în 1936 în munţii Pădurea Neagră. Aceşti oameni de ştiinţă care lucrau pentru clanul Rothschild au tras de timp cât au putut cu armele performante, oferindu-i lui Hitler mici avantaje, în timp ce tehnologia performantă era pregătită pentru ţările conduse de evrei. De aceea se spune că Hitler pregătea bomba atomică şi aparate de zbor discoidale, care însă au fost oferite americanilor. După înfrângerea Germaniei, aceşti şapte sute de savanţi germani au fost aduşi în secret în Statele Unite cu tot cu descoperirile lor, în proiectul numit Paperclip, autorizat de preşedintele Truman în septembrie 1946. Cel mai important om de ştiinţă dintre aceştia este, probabil, Werner von Braun, părintele rachetelor V1 şi V2, unul dintre fondatorii programului spaţial american.

Care a fost prima acţiune „antisemită“ a lui Hitler după ce a preluat puterea în Germania? Pe 21 aprilie 1933, naziştii au scos în afara legii ritualul evreiesc shechita. Acest ritual constă în tăierea „pe viu“ a traheei, esofagului, venelor jugulare, arterelor carotide şi nervului optic ale animalelor. Chiar dacă evreii susţin că animalele astfel sacrificate nu simt nici o durere, această afirmaţie nu poate fi dovedită. Iar măcelărirea animalelor cu o asemenea cruzime în numele unui zeu nu poate fi o metodă de comunicare a poporului „ales“ cu divinitatea, ci un sacrificiu ritualic satanic. Însă evreii nu vor recunoaşte vreodată aşa ceva, susţinând că interzicerea acestui ritual este o formă de discriminare şi îngrădire a libertăţii religioase. Mă întreb dacă animalele măcelărite au aceeaşi părere…

Hitler şi creştinismul

A fost într-adevăr Hitler satanist sau ateu, aşa cum suntem învăţaţi? Nu există nici o dovadă care să sprijine această concepţie. Ba, dimpotrivă, se pare că a fost creştin. S-a declarat întotdeauna catolic şi nu a spus nimic vreodată împotriva lui Dumnezeu. În Mein Kampf, Hitler citează din Evanghelii şi se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze lupta pentru libertate, pe care o pregăteşte. Ba, mai mult, se considera un instrument al lui Dumnezeu. El a cerut ca în şcolile publice germane să se efectueze rugăciunile lui Hristos şi a introdus fraza „Gott mit uns“ („Dumnezeu cu noi“) pe uniformele armatei germane, dar şi crucea. În discursul său din Parlament, cu ocazia adoptării legii care îi oferea puteri depline, Hitler s-a manifestat tot ca un catolic convins. El a recurs la motive religioase şi figuri de stil inspirate din creştinism în multe dintre discursurile sale politice. De exemplu, în cel din 27 octombrie 1928, Hitler declara: „Mişcarea noastră este realmente creştină. Suntem animaţi de dorinţa de a-i vedea pe catolici şi pe protestanţi regăsindu-se unii pe alţii în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru“. Doctorul Otto Dietrich, care a făcut parte din anturajul lui Hitler, a afirmat că dictatorul nu a părăsit Biserica catolică. Vaticanul nu numai că nu l-a excomunicat din Biserică, ba chiar l-a sprijinit, lucru greu de crezut dacă ar fi fost vorba despre un ateu sau satanist. Când Hitler încerca să obţină pacea cu Marea Britanie şi aliaţii ei, Vaticanul cerea din răsputeri acelaşi lucru. În ianuarie 1933, partidul catolic Zentrum a votat pentru acordarea cancelarului puterii depline în stat, lucru ce i-a permis lui Hitler să atingă majoritatea de două treimi din parlament. Dictatorul nu a interzis acest partid catolic, aşa cum a procedat cu celelalte partide, Biserica sacrificându-l pe 5 iulie 1933, atunci când Zentrum s-a autodizolvat. Să nu uităm că unul dintre torţionarii nazişti de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Iar Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a făcut parte din rândurile tineretului nazist încă de la vârsta de 14 ani.

Sprijinul acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea U.R.S.S.-ului la catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o adevărată cruciadă. În vara anului 1941, Hitler a făcut apel la toate forţele creştine şi a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din Est. În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului Maglione ca Papa să recomande tuturor episcopilor catolici să ridice voluntari împotriva Sovietelor. Să nu uităm declaraţia lui Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiastice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh“.

Despre Adolf Hitler se spune că era obsedat să găsească Sfântul Graal. Chiar se afirmă că, în timpul şederii sale în Viena, a obţinut Suliţa Destinului, acea armă cu care un soldat roman l-a împuns pe Iisus atunci când acesta se afla pe cruce. Obsesia lui Hitler pentru aceste două artefacte demonstrează că se considera într-adevăr creştin. Un ateu nu ar fi crezut în existenţa unor artefacte importante doar pentru creştini.

Este posibil ca respectul lui Hitler pentru Biserică şi creştinism să fi apărut în urma unui incident din copilărie. Pe când avea doar 4 ani, Adolf a căzut în apele îngheţate ale unui râu din Passau, fiind salvat de la moarte de către un preot. Max Tremmel, unul dintre cei mai mari cântăreţi la orgă din Europa, a dezvăluit că salvatorul era predecesorul său, Johann Kuehberger. Un articol dintr-un ziar din Passau, din 1894, confirmă întâmplarea, fără a dezvălui însă numele salvatorului. În cartea Afară din Passau – Părăsind un oraş pe care Hitler îl numea acasă, Anna Elisabeth Rosmus spune că „în Passau, însă, toată lumea ştia povestea. Alte lucruri care se spuneau despre el sunt că nu a învăţat niciodată să înoate şi că avea nevoie de ochelari“. Hitler nu a menţionat niciodată că era să moară înecat, dar obişnuia să povestească despre cum se juca pe gheaţa râului Inn. Este posibil să fi evitat menţionarea incidentului deoarece nu s-ar fi potrivit cu imaginea pe care şi-o crease. Cel ce va salva omenirea nu putea fi, la rândul său, salvat. Probabil datorită preotului care l-a salvat, Hitler îşi dorea la opt ani să devină preot şi chiar a făcut parte din corul unei biserici.

Nu doar Biserica catolică era de acord cu lupta naziştilor împotriva ocultei evreieşti, ci şi cea ortodoxă. În 1927, în România s-a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută străinilor şi presei ca Garda de Fier, din care făceau parte şi o mulţime de preoţi. Caracterul acestei grupări era anticomunist, antisemit şi antimasonic, aproape identic cu cel nazist. Însă, spre deosebire de organizaţiile S.A. sau S.S., Legiunea Arhanghelului Mihail acorda o mare importanţă religiei ortodoxe. Mişcarea Legionară s-a făcut remarcată şi datorită propagandei de succes pe care a avut-o prin marşuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice şi muncă voluntară. Fondatorul Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, a organizat, încă din 1922, un congres studenţesc în care a criticat „acţiunea politică a democraţiei francmasonice“. În 1938 a fost arestat, deoarece i-a scris masonului Nicolae Iorga: „din adâncul sufletului lovit şi nedreptăţit îţi strig şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!“. Garda de Fier s-a aliat la un moment dat cu generalul Ion Antonescu (devenit mai târziu mareşal), cel care a luptat alături de Hitler împotriva U.R.S.S.-ului. Antonescu a desfiinţat Legiunea atunci când nu a mai fost nevoie de ea, membrii ei fiind trimişi în lagărele de concentrare din Buchenwald şi Sachsenhausen, unde aveau, totuşi, o relativă libertate de mişcare.

De ce s-a aliat Hitler cu România? Răspunsul l-a dat chiar el, în timpul vizitei sale din Finlanda din 1942. Un microfon „uitat“ deschis de către radioul naţional finlandez a înregistrat o discuţie dintre el şi mareşalul Mannerheim, ţinută secretă în arhivele postului până în 2004. Atunci, Hitler a recunoscut că alianţa cu România a apărut de teamă că Rusia ar fi putut pune mâna pe sursele de petrol românești, fără de care Germania ar fi pierdut războiul: „dacă rusul ar fi ocupat România în toamna lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt, totuşi, cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat“.

Hitler şi ocultismul

Se spune că Hitler era pasionat de folclorul germanic, în special de mitologie. Acei zei înalţi, blonzi, cu ochi albaştri şi pielea albă se pare că au fost modelul rasei superioare pe care Hitler încerca să o recreeze. Cercetările sale l-au dus în India, unde a întâlnit nu doar legenda rasei ariene, din care face parte şi cea germană, ci şi aceleaşi divinităţi din mitologia nordică. Credinţa lui Hitler în aceste zeităţi nu contrazicea credinţa sa creştină, deoarece şi-a dat seama că Iisus făcea parte din aceeaşi rasă ca şi zeii nordici sau indieni. Recunoscându-l pe Dumnezeul creştinilor în indianul Brahma, Hitler i-a adoptat simbolul, svastica, simbol identic cu crucea creştină. Pentru el, rasa albă, ariană, era descendenta directă a acelor divinități. Iată ce scria despre această rasă în Mein Kampf: „Astăzi se trezeşte o credinţă nouă: mitul sângelui, credinţa potrivit căreia se poate, cu sângele, de a apăra de asemenea esenţa divină a omului (…). Sângele nordic reprezintă acest mister care a înlocuit şi a învins vechile sacramente (…) Poporul german nu este atins de păcatul original, el posedă, din contră, o nobleţe originală“. Ba chiar a încercat să recreeze rasa originară, într-un proiect secret, numit Lebensborn, care presupunea ca femeile germane cu aspect fizic corespunzător să fie strânse într-un loc şi fecundate periodic de soldaţii S.S., de asemenea corespunzători profilului.

Ideea descendenţei unei rase umane din cea a zeilor din vechime nu îi aparţinea lui Hitler. Ci se pare că i-a fost indusă de Societatea Thule, care credea că o rasă de supraoameni a supravieţuit distrugerii Atlantidei, descendenţii ei formând rasa ariană. Thule a preluat această idee din învăţăturile Societăţii Teosofice, înfiinţate de Helena Petrovna Blavatsky. Chiar numele ales, Thule, provine de la denumirea tradiţională a unui centru spiritual ascuns, unde locuieşte acea rasă superioară. În plus, Hitler a fost influenţat şi de Societatea Vrill, care a înlocuit zeii din vechime şi supraoamenii Helenei Blavatsky cu extratereştrii, considerând arienii ca descendenţi direcţi ai acestora.

Societatea Vrill şi-a luat numele din cartea The Coming Race, scrisă de Edward Bulwer-Lytton în secolul al XIX-lea, unde Vrill era o puternică energie universală, cunoscută în sanscrită ca Prahna. Printre membrii ei se numărau comandantul S.S. Heinrich Himmler, comandantul forţelor aeriene Hermann Gring şi Martin Bormann, liderul Partidului Nazist. După cum se poate observa, anumite personaje din anturajul lui Hitler făceau parte din ambele societăți, Thule şi Vrill, care urmau ordinele aceleiaşi familii Rothschild. Iar acestea au avut grijă ca Hitler să urmeze planul iudaic.

Imediat după perioada în care a dispărut pentru zece luni în Viena, când probabil a locuit la bunicul său, baronul Salomon Mayer Rothschild, Hitler a început să-şi petreacă timpul prin bibliotecile şi anticariatele oraşului, căutând informaţii despre folclor ezoteric. Deşi nu poate fi dovedit, se spune că a studiat şi istoria antică, religiile orientale, yoga, ocultismul, hipnotismul, teosofia şi astrologia. Mai târziu, membrii Vrill l-au sfătuit să caute scrieri şi artefacte antice, cum ar fi Sfântul Graal, Chivotul Legământului sau Suliţa Destinului. Hitler le-a urmat sfatul şi, prin urmare, a organizat săpături arheologice în India şi Africa. Cu această ocazie a descoperit în India povestea arienilor şi zeii acestora, identici cu cei din folclorul germanic. Se pare că această căutare nu a fost una inutilă, deoarece unul dintre cercetătorii nazişti, Viktor Schauberger, a inventat noi sisteme de propulsie, inspirat de vimane, navele zeilor din scrierile indiene. În 1936, membrii Thule au găsit un O.Z.N. prăbușit în Munţii Pădurea Neagră, lângă Freiburg. Au studiat nava (ce avea diametrul de 23 de metri) în cel mai mare secret în castelul Wewelsburg şi se pare că au reuşit să construiască altele asemănătoare începând cu 1939. Primul astfel de aparat de zbor a fost numit Haunebu şi avea diametrul de 25 de metri.

Se spune că Hitler studia teoria Pământului gol în interior, el crezând foarte mult în mitul Agarthei, acea lume subterană locuită de entităţi superioare. Chiar a încercat să găsească intrarea spre acea lume. Aceste idei îi erau alimentate şi de un specialist în astfel de fenomene, pe nume Karl Erns Kraft, care susţinea că a venit din Agartha. În baza sa din castelul Wewelsburg, Heinrich Himmler aducea medium-uri care susţineau că pot contacta extratereştri, unul dintre ele fiind Maria Orsic, lidera grupului Vriligen. Iar Societatea Thule credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreţi ai Celui de-al Treilea Ordin“. După cum susţine Ravenscroft în cartea Suliţa Destinului, Societatea Thule organiza în mod regulat şedinţe oculte, în care participanţii comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. De asemenea, Ravenscroft afirmă că „participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanţi viziuni penetrante ale Inteligenţelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale“. Indiferent dacă vorbim despre „puteri magice“ sau informaţii tehnologice, se pare că germanii au primit aceste cunoştinţe. În 1938, la Berlin, chimiştii Otto Hahn şi Fritz Strassmann au descompus atomul de uraniu şi au descoperit fisiunea atomică, baza energiei nucleare. Iar în Al Doilea Război Mondial, Germania a avut cea mai avansată tehnologie militară din lume: avioane cu reacţie, bombardiere de înaltă precizie şi rachete teleghidate. Nemţii au avut şi două arme extraordinare pentru acea vreme, rachetele V1 şi V2. Inventatorul lor, doctorul Wernher Von Braun, comandantul proiectului spaţial al lui Hitler şi, mai apoi, unul dintre arhitecţii cheie ai N.A.S.A., declara în 1959: „ne aflăm în faţa unor forţe mult mai puternice decât am crezut până acum, a căror provenienţă ne este în prezent necunoscută“ şi „nu pot spune mai mult acum, dar suntem angajaţi într-un proces de contactare a acestor forţe“. Cu cinci ani în urmă, profesorul său şi unul dintre părinţii astronauticii, Hermann Oberth (născut la Sibiu în 1894), afirma: „OZN-urile sunt concepute şi dirijate de fiinţe inteligente de un nivel foarte înalt. Ele nu-şi au originea în sistemul nostru solar şi poate nici măcar în galaxia noastră“. Iar în 1955, Oberth scria într-un articol: „nu cred că Rusia fabrică O.Z.N.-uri; dimpotrivă, cred că acestea îşi au originea exclusiv în afara Pământului“. Referitor la înalta tehnologie militară a germanilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Hermann Oberth, pe atunci membru al programului care se ocupa de rachete, a spus că au fost ajutaţi în acest sens de „oameni din alte lumi“. Iar în 1970, cercetătorul O.Z.N. Allen Greenfield l-a întâlnit pe Wernher Von Braun în baza aeriană Wright-Patterson, în timp ce studiau dosare desecretizate. Întrebat cum de a dezvoltat atât de multă tehnologie într-un timp atât de scurt, Von Braun a recunoscut că a fost ajutat de extratereştri.

Se pare că aceste fiinţe extraterestre sau entităţi spirituale din Agartha/Shamballah au făcut mai mult decât să ofere naziştilor tehnologie. Hitler a scăpat cu viaţă din nu mai puţin de 42 de atentate la adresa sa. E drept că uneori intervine norocul, dar gloanţele care l-au evitat ori bombele care au explodat mai târziu decât erau programate nu pot fi puse doar pe seama norocului. Mai ales când acest „noroc“ se manifestă de 42 de ori. De exemplu, pe 8 noiembrie 1939, Georg Elser a plantat o bombă cu ceas în camera în care Hitler urma să ţină un discurs la ora 21. Bomba era programată să se declanşeze la ora 21 şi 20 min. Însă Hitler şi-a început discursul mai devreme, la ora 20, care a durat doar o oră, deşi discursurile sale treceau de obicei de trei ore. La ora 21 şi 7 min Hitler a părăsit clădirea, iar bomba a explodat la ora stabilită, ucigând opt persoane şi rănind şaizeci. Nimeni nu cunoaşte motivul schimbării deciziei lui Hitler, însă se poate ca dictatorul german să-şi fi înscenat aceste atentate, pentru a-şi convinge poporul că francmasoneria încearcă să îl elimine, considerându-l un pericol real. Dacă putem explica astfel 41 de atentate, cel de pe 20 iulie 1944 rămâne, însă, inexplicabil. În acea zi, contele Claus Schenk a plantat o bombă în Wolfsschanze, cartierul general al Führer-ului. Bomba a explodat, distrugând cartierul general şi ucigându-i pe toţi cei prezenți în încăpere. Toţi, în afară de Hitler, care a scăpat cu mici arsuri. S-a vehiculat că Führer-ul a fost protejat de masa la piciorul căreia se afla bomba. Însă, privind fotografiile de după explozie, se observă că absolut tot din acea cameră a fost spulberat, inclusiv respectiva masă. Prin urmare, nu există nici o explicaţie logică pentru supravieţuirea lui Hitler, care a fost considerată miraculoasă de foarte mulţi. Eşecul tuturor acelor atentate i-a convins pe germani că liderul lor este protejat de Dumnezeu, care, într-adevăr, i-a încredinţat o misiune sfântă, de a salva lumea de sub influenţa ocultei evreieşti. Dar dacă nu a fost mâna Domnului cea care l-a salvat pe Hitler, ci a acelor entităţi care i-au furnizat tehnologie?

O confirmare a ipotezei care spune că anumite entităţi au orchestrat totul vine din Statele Unite ale Americii. În timpul Războiului Rece, C.I.A.-ul a iniţiat un program secret, condus de doctorul Andrija Puharich, prin care s-a intrat în contact cu un grup de nouă entităţi. Acestea susţineau că sunt zeii Egiptului Antic, Elohim ai evreilor, eonii gnosticilor, dar şi Dumnezeu, care „nu este altceva decât noi împreună, Cele Nouă Principii ale Domnului. Nu există un alt Dumnezeu decât noi, Cei Nouă, uniţi“. Despre cel de-Al Doilea Război Mondial, Cei Nouă, prin unul dintre emisarii lor, Tom, spuneau că atrocităţile lui Hitler au făcut parte din planul lor, fiind necesare pentru înfiinţarea statului Israel. Despre evreii ucişi în această conflagraţie, Tom afirma că „s-au sacrificat pentru a avertiza planeta că ei sunt cei care vor conduce omenirea“. Motivul pentru care Cei Nouă susţin că au intrat în contact cu anumiţi oameni este faptul că s-a întâmplat ceva rău cu programul genetic al omenirii, ceea ce creează probleme civilizaţiilor care trebuie să se reîncarneze pe Terra. Şi astfel înţelegem cine i-a dat lui Hitler ideea creării pe cale genetică a unei rase superioare celorlalte.

Inamicii Germaniei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cunoşteau foarte bine mişcarea ocultă din spatele celui de-Al Treilea Reich. Lucru absolut logic, din moment ce erau conduse din umbră de elita iudaică, cea care l-a atras pe Hitler spre ocultism prin societăţile vasale ei, Thule şi Vrill. Evreii au hotărât ca latura ocultă a războiului să rămână ascunsă. Prin urmare, la procesul de la Nürnberg, tribunalul nu a admis ca probă aspectul mistico-ocult al naziştilor, după cum declara şi unul dintre procurorii de atunci, Airey Neave. Însuşi Winston Churchill a insistat asupra faptului că ocultismul Partidului Nazist nu trebuie dezvăluit în nici o împrejurare marelui public. Hitler trebuia să fie prezentat doar ca un descreierat care voia să cucerească lumea, nicidecum ca un ales al unor entităţi superioare pentru a o salva.

Faţa ascunsă a lui Hitler

În ultimii 80 de ani, Adolf Hitler ne-a fost prezentat ca un monstru, ignorându-se total latura sa umană. Ni s-a modificat istoria şi ni s-au băgat pe gât tot felul de „dovezi“ care ne înfăţişau o creatură diabolică, în care existau absolut toate părţile rele ale omenirii. De la scoaterea nazismului în afara legii s-a ajuns la acuzări extreme, orice urmă de simpatie pentru dictatorul german fiind condamnată. Cel mai bun exemplu îl reprezintă acel cetăţean german care a fost arestat pentru că îşi alesese ca ton de apel un discurs al lui Hitler. Cei care conduc lumea vor să uităm că Adolf Hitler a fost în primul rând om. Şi chiar a fost, indiferent de varianta „oficială“ a istoriei falsificate.

Puţini ştiu că Hitler nu era doar dur şi nemilos, ci avea un deosebit simţ al umorului. Ori de câte ori avea timp, îi plăcea să facă glume cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi. Rochus Misch, care a fost telefonist în buncărul Führer-ului din Berlin, povestea „Hitler, criminalul în masă, a avut o serie de glumiţe pe care le făcea“. Glumele dictatorului german au fost descrise şi în Cartea lui Hitler, scrisă de Iosif Stalin.

Jurnalul intim al amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Claretta Petacci, ne înfăţişează o altă faţă a lui Hitler. Ea a notat ce i-a povestit Mussolini despre conferinţa de la München din octombrie 1938: „Primirea la München a fost nemaipomenită, iar Führer-ul a fost foarte amabil şi plăcut. Hitler e un fraier sentimental. Când m-a văzut, l-au podidit lacrimile. Mă simpatizează foarte mult, cu adevărat“.

Multe alte aspecte ale vieţii private ale dictatorului german au fost dezvăluite abia după desecretizarea arhivelor naţionale britanice. Printre acestea se află şi preferinţele sale culinare, dezvăluite de o fostă gardă de corp a Führer-ului. Austriacul Schuetze Obernigg, care a fost lângă Hitler între anii 1943-1944, a dezertat din armata germană la doar 19 ani. El a întocmit pentru britanici un raport de 83 de pagini, numit Furhergebiet. Obernigg declara că Hitler era foarte tipicar. Muncea în fiecare noapte până la ora 4 şi se trezea la 10 dimineața. Cei care voiau să-l viziteze erau primiţi doar după-amiaza, până şi medicul său personal fiind nevoit să respecte această regulă. La micul dejun, de fiecare dată Hitler servea cafea şi felii de pâine unse cu marmeladă.

Se pare că propaganda anti-hitleristă nu a avut rezultatul scontat de liderii evreilor. Un sondaj realizat de Institutul pentru Cercetarea Culturii Tinerilor în 2010 a relevat rezultate şocante pentru autorităţi. Zece procente dintre tinerii cu vârste între 16 şi 19 ani consideră că Adolf Hitler a făcut lucruri bune în timpul dictaturii, iar 18 la sută se plâng de influenţa foarte mare pe care o au şi în prezent evreii.

Profeţiile despre Hitler

Dacă, într-adevăr, istoria este scrisă de învingători, iar cea a lui Hitler a fost modificată, cum rămâne cu cei care au văzut-o înainte să se întâmple? Chiar dacă profeţiile lor lasă loc de interpretări şi nu constituie dovezi solide, ar putea fi, totuşi, luate în seamă. Cei care au studiat catrenele lui Nostradamus au descoperit două în care se pare că este vorba despre Hitler. În primul, Nostradamus scria:

„Din adâncurile Europei de Vest,
Un tânăr copil va fi născut din cei săraci,
El, cu limba va seduce o mare de trupe;
Faima lui va creşte şi va ajunge până în ţinuturile de Est“.

Dacă Nostradamus a văzut, într-adevăr, viitorul, iar în acest catren s-a referit la Hitler, de ce prezintă doar sărăcia familiei sale, puterea de convingere şi faima sa? Acestea au fost cele mai importante părţi din viaţa dictatorului german? Cum rămâne cu megalomania, satanismul, Holocaustul şi dorinţa de a cuceri lumea? Nu au fost atât de importante pentru profetul francez? Ori nu s-au întâmplat în realitate?

Dacă al doilea catren se referă într-adevăr la Hitler, atunci putem considera că Nostradamus ne-a înfăţişat faptele petrecute cu adevărat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Iată ce scria el:

„Bestii însetate de sânge vor trece râurile,
Majoritatea câmpului de bătălie va fi împotriva lui Hister.
Într-o cuşcă de fier va fi măreţul atras,
În timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.“

Dacă aceasta este cu adevărat o referire la Hitler, remarcăm faptul că Nostradamus îl numește „măreţul“, în timp ce duşmanii Germaniei sunt „bestii însetate de sânge“. Ultimele două versuri ne confirmă faptul că aceştia l-au atras într-o capcană („într-o cuşcă de fier va fi măreţul atras“), de care nu a fost conştient („în timp ce copilul Germaniei nu vede nimic“).

Sfânta Odilia, care a trăit în Elveția între anii 660-720, a prezis Al Doilea Război Mondial cu peste 1300 de ani în urmă. Aceste preziceri se află într-un document cunoscut drept Profeţia Sfintei Odilia, constând în două scrisori trimise fratelui ei, în care îi povestea acestuia repetatele ei vise. „Ascultă-mă dragă frate, pentru că eu am văzut prăpădul pădurilor şi al munţilor. Spaima a pus stăpânire pe oameni, pentru că în nici o altă parte a universului cineva nu a mai fost martor la o astfel de catastrofă. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuţi drept cea mai războinică naţiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul acestei naţiuni se va ridica un războinic teribil, care va răspândi acest flagel în toată lumea. Oamenii îl vor numi Antichrist. El va fi blestemat de mii şi mii de mame, care vor jelui ca şi Raşela soarta copiilor săi şi care nu vor fi niciodată consolate pentru că vor părăsi această lume şi vor fi ucise în propriile lor cămine“, scria Odilia. Remarcăm faptul că autoarea nu îl consideră pe Hitler ca fiind într-adevăr un antihrist, ci doar afirmă că oamenii îl vor numi aşa. „Cuceritorul va apărea de undeva de pe malurile Dunării. Războiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor război pe care omenirea l-a cunoscut vreodată“, scria ea şi, într-adevăr, Adolf Hitler s-a născut la mai puţin de 25 de metri de Dunăre. „Armele sale vor fi multicolore, iar căştile soldaţilor săi vor fi prevăzute cu nişte puncte care vor lansa fulgere de lumină, în timp ce în mâini aceştia vor purta torţe aprinse. Va fi imposibil să se estimeze numărul atrocităţilor comise“, completa Odilia. De asemenea, Hitler „va fi învingător pe uscat, pe mare şi în aer. Pe cer vor apărea războinici înaripaţi care, în timpul acestor atacuri de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge până la stele, pe care le vor lua şi le vor arunca asupra oraşelor de la un capăt la altul al Universului, pentru a crea uriaşe incendii. Pământul se va cutremura de violenţa bătăilor. Râurile se vor înroşi de sânge. La suprafaţa oceanelor vor apărea monştri marini“. Interesant e faptul că, dacă Odilia se referă într-adevăr la Al Doilea Război Mondial, nu pomeneşte nimic despre Holocaust ori despre celelalte orori ale lui Hitler, despre care învăţăm încă de pe băncile şcolilor. Nici un cuvânt despre satanism, magie neagră, homosexualitate ori alte lucruri negative puse pe seama lui Hitler. Au avut loc iar ea nu le-a văzut? Ori ni se predă o istorie eronată?

Un alt profet, mai puţin cunoscut, a fost Nikolaas von Rensburg, care s-a născut în 1864 în Africa de Sud şi a murit în 1926. La vârsta de 7 ani a descoperit că are darul de a face preziceri. Datorită acestei calităţi, în 1899 i-a ajutat pe generalii buri să dezvolte o strategie excelentă împotriva britanicilor. A fost extrem de apreciat în timpul vieţii sale, chiar dacă a prezis înfrângerea burilor. A văzut înainte să se înfiinţeze lagărele de concentrare britanice din Africa de Sud, în care au murit peste 26.000 de civili buri. A prezis Primul Război Mondial, cu Germania pierzând şi folosirea submarinelor. De asemenea, a văzut urcarea şi căderea comunismului, independenţa Irlandei, a Indiei şi a Africii de Sud, Al Doilea Război Mondial şi înfrângerea Germaniei, bombardarea oraşelor germane şi masacrarea populaţiei (pentru care a considerat Anglia ca fiind principala vinovată), tribunalul de la Nürnberg şi executarea principalilor conducători germani, împărţirea Germaniei, înfiinţarea O.N.U., a Uniunii Europene, implementarea Noii Ordini Mondiale, trădarea Bisericii catolice, tragedia de la Cernobîl, reunificarea Germaniei şi căderea zidului Berlinului, moartea prinţesei Diana, războaiele din Golf, alegerea Angelei Merkel ca prim cancelar feminin, sfârşitul apartheidului şi guvernul condus de Nelson Mandela. În 1914 a prezis o epidemie care, la sfârşitul Primului Război Mondial, va aduce mai multe victime decât războiul, îndeplinită prin gripa spaniolă. Pe lângă acestea, von Rensburg mai are 12 profeţii care încă nu s-au împlinit. Legat de Germania, interesantă este afirmaţia sa că nu trebuie să vorbească mai multe despre puterea secretă germană. De ce a ţinut acest secret? A văzut masoneria care ghida acţiunile naziştilor şi a preferat să păstreze secretul de teamă? Ciudat este şi faptul că, deşi a prezis cu exactitate principalele evenimente ale celui de-Al Doilea Război Mondial, nu a vorbit niciodată despre Holocaust, ceea ce ridică din nou un semn de întrebare. A văzut von Rensburg toate detaliile importante, dar nu Holocaustul? Sau acesta nu a avut loc în realitate? Şi de ce nici el nu aminteşte de latura negativă a dictatorului german?

De fapt, niciunul dintre cei care au prevăzut aceste evenimente nu s-au referit la latura negativă a lui Hitler ori la Holocaust. Nici măcar profeţii Vechiului Testament, atât de apreciaţi de evrei, creştini şi musulmani. În acest caz, să considerăm că ei nu au putut vedea viitorul, iar acele previziuni care s-au împlinit reprezintă doar nişte coincidenţe? Ori că au omis anumite informaţii despre Hitler? Sau poate au văzut viitorul, dar latura negativă a dictatorului german, precum şi Holocaustul, nu au existat în realitate?

Holocaustul

Varianta oficială, „istorică“, este că 6 milioane de evrei au fost exterminaţi la ordinul lui Hitler, mai ales în numeroasele lagăre de concentrare, în care aceştia au fost gazaţi, înfometaţi şi transformaţi în săpun. Aşa să fie, oare?

Numărul celor care susţin că Holocaustul nu a existat este din ce în ce mai mare. Dintre ei îl amintim pe preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care, în 2005, a numit Holocaustul drept „mit“. Apoi, în 2006, a organizat în Teheran o conferinţă ce i-a reunit pe principalii exponenţi ai negării Holocaustului. În 2009, un purtător de cuvânt al guvernului iranian a caracterizat Holocaustul drept „o mare minciună“ creată pentru a amplasa un stat inamic islamului în Orientul Apropiat. Fawzi Barhoum, un oficial al Hamas, a făcut o declaraţie identică. Fathi Shihab-Eddim, un consilier al preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, a catalogat recent Holocaustul drept o „farsă“ organizată de serviciile secrete americane: „Mitul Holocaustului este o industrie inventată de America“. El susţine că evreii despre care se spune că au fost ucişi de nazişti au fost mutaţi în Statele Unite. În plus, „serviciile secrete americane, în cooperare cu statele aliate în Al Doilea Război Mondial, au creat Holocaustul pentru a distruge imaginea inamicilor germani, pentru a justifica războiul şi masivele distrugeri militare, victimele civile şi atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki“. Iar dacă aceste declaraţii nu pot fi privite ca obiective, din moment ce aparţin unor duşmani ai evreilor, există destul de mulţi evrei care susţin că Holocaustul nu a existat. Unul dintre ei chiar a avut curajul de a realiza un film documentar, în care demonstrează că „săpunul“ făcut din evrei este doar un basm, „camera de gazare“ de la Auschwitz a fost doar un adăpost antiaerian, reconstruit după război de către sovietici pentru a arăta ca o cameră de gazare, iar celebrul gaz folosit pentru a ucide evrei, Zyklon B, a fost folosit doar pentru deparazitarea hainelor. În plus, demonstrează că persoanele închise acolo nu erau supuse unei torturi constante, ci puteau organiza întreceri sportive, aveau un teatru propriu în care se desfăşurau spectacole artistice şi chiar o piscină în care se puteau îmbăia.

Au existat, într-adevăr, acele camere de gazare? În timpul războiului, Aliaţii deţineau informaţii detaliate despre lagărele de concentrare naziste. Dar în propaganda anti-nazistă nu au dezvăluit nimic despre existenţa acestor exterminări cu gaze, contrar afirmaţiilor agitatorilor sionişti de pe întreg mapamondul. Aliaţii nu ar fi ezitat să exploateze povestea „gazărilor“, mai ales în perioada războiului, dacă aceasta ar fi fost plauzibilă. Însă au înlăturat în mod explicit orice referință la „camerele de gazare“ din propaganda despre atrocitățile germanilor, din cauza lipsei dovezilor. Chiar au decis oficial să nu facă o afirmaţie explicită despre „camerele de gazare”, anunţând, într-o declaraţie publică din august 1943, că „dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declaraţia privitoare la execuţia în camere de gazare”. În realitate, gazul Zyklon B era folosit doar pentru deparazitare. Numeroase armate l-au folosit mereu, inclusiv cea americană până în anii 1970, dar şi companii civile, spitale, fabrici etc. S-au găsit stocuri de Zyklon B în lagăre ca Oranienburg şi Theresienstadt, unde nimeni nu a afirmat că ar fi avut loc gazări umane. La Auschwitz există o imensă clădire destinată deparazitării hainelor cu acest gaz, recunoscută oficial, însă neinclusă în circuitul turistic al vizitatorilor. Oamenii de ştiinţă Fred Leuchter şi Germar Rudolf au luat mostre din aşa numitele „camere de gazare“ şi le-au analizat în Statele Unite, negăsind nici măcar o urmă de reziduu de Zyklon B care, conform chimiştilor, ar fi trebuit să rămână imprimat în fier sau în beton sute, dacă nu mii de ani. La Auschwitz se pot observa chiar şi astăzi spitalul şi cantina S.S. la câţiva metri de acele aşa-zise camere de gazare. În plus, acele camere nu au nici puternice aerisiri, nici elici, pentru a elimina gazul, aşa cum sunt prevăzute camerele de gazare din Statele Unite, de exemplu. „Mărturisirea“ smulsă lui Hess prin tortură, cum că soldaţii germani intrau în respectivele camere pentru a îndepărta morţii la câteva minute după gazare, fumând, mâncând şi bând, este cam suspectă. Respectivilor soldaţi le-ar fi fost cam greu să mănânce, bea şi fumeze în timp ce purtau măşti de gaze. Iar acestea nu sunt singurele nereguli în povestea acestor camere. S-a descoperit că nu se închideau ermetic şi se aflau lângă crematoriu, lucru absolut ilogic, din moment ce respectivul gaz este exploziv. Cuptoarele despre care se presupune că erau folosite pentru a arde cadavrele nu erau nici pe un sfert la fel de eficiente precum cele de astăzi, prin urmare arderea ar fi durat mult prea mult. De exemplu, cadavrele lui Hitler şi Eva Braun au fost stropite cu câteva zeci de litri de benzină, însă au putut fi recuperate şi identificate. Oasele nu ard niciodată complet. De ce ar fi folosit naziştii această metodă de execuţie, greoaie, periculoasă pentru cel ce o execută, costisitoare şi de durată? Sovieticii foloseau un singur glonţ în ceafă pentru a ucide. Englezii spânzurau, francezii ghilotinau, iar germanii apelau la plutoane de execuţie. De ce pentru evrei ar fi procedat altfel? De ce ar fi consumat combustibil scump, timp și hrană pentru a-şi transporta inamicii din toată Europa până în lagărele de concentrare, doar pentru a-i ucide acolo? De ce nu ar fi procedat ca sovieticii? Era mult mai simplu să fi împuşcat sau spânzurat evreii acolo unde i-au găsit. De ce au ales naziştii metoda cea mai complicată şi costisitoare? Nu au ales-o. Evreii nu erau aduşi în lagăre pentru a fi omorâţi, ci pentru a fi izolaţi de restul populaţiei. Povestea cu săpunul făcut din grăsimea evreilor ucişi este o altă invenţie a propagandei anti-naziste. Principalul argument al susţinătorilor acestei ipoteze este prezenţa pe respectivele săpunuri a iniţialelor RIF care, din punctul lor de vedere, înseamnă „Rein Judisches Fett“ („grăsime evreiască pură“). În realitate, acele iniţiale provin de la „Reichstelle fur Industrielle Fettversorgung“, adică „Centrul Naţional pentru Aprovizionare cu Grăsime Industrială“. Prin urmare, săpunurile făcute din evrei aparţin doar de domeniul fantasticului.

Aşa-numita „soluţie finală“, planul lui Hitler de a ucide toţi evreii, rămâne o altă poveste discutabilă. Imediat după înfrângerea Germaniei, Aliaţii au interogat 26.000 de funcţionari nazişti. Cu toţii au declarat că nu au auzit nimic vreodată despre acel plan, decât de la Aliaţi, după război. Povestea exterminării în masă a pornit de la „mărturia“ lui Rudolf Hess, fostul comandant al lagărului de la Auschwitz. Însă el a fost bătut fără milă şi drogat cu alcool preţ de câteva zile înainte de a semna faimoasa „mărturie“ prin care admitea că 2,5 milioane de oameni au fost gazaţi la Auschwitz. Trebuie menţionat faptul că acea aşa-zisă mărturie a fost scrisă în engleză, limbă pe care Hess nu o cunoştea. Un alt oficial german, Julius Streicher, a raportat că a fost bătut atât de rău de anchetatorii americani pentru a obţine o „mărturisire“, încât şi-a pierdut 40 la sută din capacitatea auditivă. El a fost ţinut într-o celulă neîncălzită complet dezbrăcat şi forţat să bea din latrină. Paznicii i-au deschis gura forţat cu un baston între dinţi, pentru a-i scuipa în gură. Mulţi alţi germani au „mărturisit“ crime de război sub tortură psihică şi fizică ori pentru oferte generoase. Comisia de anchetă Simpson van Rhoden asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy-Dachau a raportat maltratări şi torturi, procese improvizate, administrarea de spovedanii cu preoţi falşi, bătăi etc., cu scopul de a obţine mărturii forţate de la prizonieri: „Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din Dachau, Germania, foloseau următoarele metode pentru a obţine mărturii: Bătăi şi lovituri brutale. Scoaterea dinţilor şi ruperea maxilarelor. Procese improvizate. Izolare. Prezentându-se ca fiind preoţi. Raţii de hrană foarte limitate. Depravare spirituală. Promisiuni de achitare (ex.: dacă victima ar fi implicat pe alţi prizonieri să intre în scenariile proceselor aliate)… Numai doi dintre germani, în cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviţi în testicule, s-au mai putut însănătoşi“. Magistratul superior american Harlan Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nürnberg, spunea despre procurorul-şef american Jackson: „Jackson este plecat conducându-şi partida de linşaj la scară mare de la Nürnberg (…) Nu-mi pasă ce le face naziştilor, însă detest să văd pretinsa lui poziţie de a conduce o curte şi de a proceda conform legii. Este o fraudă puţin prea ipocrită în accepţiunea ideilor mele de modă veche“.

Un alt exemplu de fraudă în timpul proceselor îl reprezintă faptul că, la Nürnberg, germanii au fost acuzaţi că au executat la Katyn 15.000 de ofițeri şi membri ai elitei poloneze. Şapte militari germani au fost executaţi de sovietici în urma unui proces în care procurorii au prezentat duzini de „experţi“ şi „martori“, precum şi peste patru mii de declaraţii scrise sub jurământ. Însă, în 1989, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut că Stalin era răspunzător pentru masacrarea polonezilor. Nu Hitler a ordonat masacrele, ci aliatul americanilor. Ceea ce înseamnă că acele patru mii de declaraţii folosite la proces au fost falsificate pentru a pune în cârca germanilor crimele sovieticilor.

A existat acea „soluţie finală“ de a extermina toţi evreii? Ceea ce recunosc până şi cei ce promovează Holocaustul este faptul că nu a existat nici un document prin care Hitler să fi pregătit exterminarea evreilor. Nu există nici un ordin al Führer-ului, nici un plan şi nici un buget pentru acest lucru. Declaraţia lui Himmler arată că, într-adevăr, Hitler nu îi dorea pe evrei în Germania, ci cât mai „departe de faţa lui“. Ordinele lui Hitler se refereau la „reamplasarea“ şi „evacuarea“ evreilor, cuvinte care în mod suspect au fost echivalate cu „eliminarea“. Doctorul Raul Hilberg, considerat expertul nr.1 în problema Holocaustului, scria în Distrugerea evreilor europeni din 1961 că au existat două ordine ale lui Hitler care vizau eliminarea evreilor. După procesul Ernst Zündel din 1985, dr. Hilberg a eliminat din cea de-a doua ediţie a cărţii sale toate referirile la „ordinele lui Hitler“, menţionând într-o notă din josul paginii că „soluţia finală“ a naziștilor „nu era atât un plan formulat, cât o incredibilă întâlnire de gânduri, un consens, interpretarea birocratică de la distanţă a unor gânduri“. Iar noi ar trebui probabil să înţelegem că germanii îşi şopteau la ureche cum să elimine evreii, fiindu-le frică să întocmească un ordin scris, un plan şi să stabilească un buget. Este adevărat că expresia „soluţia finală“ a fost folosită de nazişti în problema evreilor. Dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui echivalată cu „exterminarea“. Dacă guvernele din prezent caută o soluţie finală în problema şomajului, asta nu înseamnă că se gândesc să extermine şomerii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, această expresie era folosită în Canada atunci când se făcea referire la japonezi. Însă nimeni nu se gândeşte că se plănuia un genocid canadian asupra japonezilor. Documentele din timpul războiului dezvăluie faptul că „soluţia finală în problema japoneză“ era planul canadienilor de a reamplasa, denaturaliza şi deporta cetăţenii de origine japoneză din Canada în Japonia. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Germania: Hitler a vrut să deporteze evreii în Palestina. Când aceştia au refuzat, au fost închişi în lagăre de concentrare, pentru a fi izolaţi de restul populaţiei.

Intenţionat sau nu, istoricii omit că nu doar evreii erau închişi în acele lagăre, ci şi ţigani, homosexuali, prizonieri de război, persoane handicapate fizic ori psihic, martori ai lui Iehova şi opozanţi politici ai naziştilor. Despre aceste minorităţi nu se vorbeşte dintr-un simplu motiv: pentru a li se permite înfiinţarea unui stat propriu şi a obţine enorme sume ca despăgubire, evreii trebuiau să fie consideraţi marile victime ale războiului.

Numerele sacre

Totuşi, nu încape îndoială că războiul a avut victime, inclusiv din rândul evreilor. Câţi dintre ei au fost omorâţi în realitate în acel Holocaust? Centrul de comemorare al Holocaustului, Yad Vashem, declara: „Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este cea de şase milioane, avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci şi şase milioane“. Prin urmare, numărul victimelor este cel dat sub tortură de Adolf Eichmann. Cum rămâne cu cercetările care au confirmat acel număr? Răspunsul ni-l dă Barbara Kulaszka în cartea ei, Au murit într-adevăr şase milioane?: „Accesul la documente era limitat de către Înţelegerile de la Bonn în 1955 pentru foştii persecutaţi sau succesorii lor legali, pe baza faptului că erau documente legate de persoane individuale şi deci nedeschise pentru public. Cuvintele folosite de Înţelegerile de la Bonn erau că arhivele erau «evaluabile doar de foştii persecutaţi sau de succesorii lor legali». Singura excepţie de la această regulă, dovedită a fi sub înţelegeri, a fost pentru reprezentanţii oricăreia dintre cele zece guverne Aliate, ale căror corpuri supervizoare aveau dreptul să studieze documentele. Orice cerere a unuia dintre cele zece guverne pentru acces era revăzută de către directorul ITS (Internal Tracing System). Dacă directorul o găsea nejustificată, el pasa cererea Comisiei Internaţionale pentru decizia finală. Nu şi-a amintit nici o cerere a Israelului care să fi fost respinsă“. Cu alte cuvinte, Israelul avea acces la acele date, iar cercetătorii şi istoricii germani nu. De ce? Ce este ascuns în acele documente? Cumva faptul că numărul evreilor ucişi în Al Doilea Război Mondial este mult mai mic decât şase milioane?

Puţini ştiu că acest număr a fost folosit cu mult timp înainte de accederea lui Hitler la putere. În Primul Război Mondial, propaganda Aliată anti-germană promova pe tot mapamondul „fabricile germane de făcut săpun din cadavre“, „mânuţele smulse ale bebeluşilor belgieni“ sau „soldatul canadian crucificat“. Toate acestea s-au dovedit mai târziu a fi minciuni, pentru unele Aliaţii chiar cerându-şi scuze germanilor după război. În 1917, guvernatorul statului New York, Martin H. Glynn, crea isterie generală prin afirmația că germanii „exterminaseră milioane de evrei“. Numărul din 31 octombrie 1919 al ziarului The American Hebrew („Evreul american“) prezenta un articol semnat de Glynn, intitulat The Crucifixion of Jews Must Stop! („Crucificarea evreilor trebuie să înceteze!“), în care se spunea că şase milioane de evrei de peste Ocean sunt ucişi în România, Polonia şi Ucraina, într-un „holocaust ameninţător“. Ba, mai mult, încă din 1906, un articol susţinea că în Rusia au fost exterminaţi în masă şase milioane de evrei. Ziarul New York Times din 20 iulie 1921 anunţa că şase milioane de evrei sunt în pericolul de a fi masacraţi în Rusia. Vedem aşadar că se vorbea despre Holocaust şi cei şase milioane de evrei ucişi cu ceva timp înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Evreii au ţinut să se victimizeze şi într-un articol din New York Times, din 31 mai 1936. Iar această victimizare nu este una recentă, ci se pare că a existat dintotdeauna. Ei susţin că au fost înrobiţi de egipteni pe vremea lui Moise, apoi de babilonieni, masacraţi de asirieni, greci şi romani. Poate cea mai evidentă minciună a lor este dată de Talmud, care susţine că, în secolul al II-lea, Imperiul Roman a masacrat 64 de milioane de evrei, lucru deosebit de suspect, ţinând cont că, în acea vreme, Pământul avea 190 de milioane de locuitori. E greu de crezut că mai bine de o treime din populaţia lumii era formată din evrei. Şi la fel de incredibil este faptul că, după presupusa moarte a 64 de milioane de evrei, ei au continuat să existe într-un număr destul de mare. Dacă ruşii au ucis şase milioane de evrei, România, Ucraina şi Polonia încă şase milioane, iar germanii încă şase, putem considera că evreii ori apar ca ciupercile după ploaie, ori se înmulţesc mai rapid decât iepurii. Conform unor studii demografice, în anul 1900 existau la nivel mondial 10,6 milioane de evrei, iar în 1939 numărul lor a crescut la 16,5 milioane. Din aceşti 10,6 milioane, dacă ruşii ar fi masacrat 6 milioane, ar fi rămas 4,6 milioane de evrei în toată lumea. Cât de mult au putut să se înmulţească aceştia, dacă România, Ucraina şi Polonia au mai ucis 6 milioane, ruşii încă 6 milioane şi, totuşi, numărul lor a ajuns la 16,5 milioane înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial? Şi de ce nu au reuşit să se înmulţească la fel de rapid şi după război, ţinând cont că, în prezent, se găsesc în toată lumea doar 13,5 milioane de evrei?

Dar dacă numărul acestor „victime“ nu este unul real? Arhivele de la Auschwitz pot face lumină în cazul numărului real al victimelor lagărelor de concentrare. Aceste arhive au fost preluate de ruşi atunci când au eliberat lagărul în 1944. Nici până astăzi nu au fost făcute publice, pentru a fi cercetate de istorici sau de către publicul larg. Însă, în septembrie 1989, ruşii au publicat registrele deceselor de la Auschwitz, din care rezultă că acolo au murit 75.000 de persoane, dintre care jumătate din cauze fireşti (bătrâneţe, boli, accidente de muncă). Victime ale execuţiilor au fost mai puţin de 40.000 de evrei, adică de o sută de ori mai puţini decât se vehiculează de propaganda Holocaustului. După cum spunea englezul David Irving, „la Auschwitz naziştii au omorât în patru ani cam atâtea persoane câte au omorât englezii într-un singur raid de noapte la Hamburg“.

Prin urmare, până în prezent, nimeni nu a reuşit să aducă o dovadă a existenţei celor şase milioane de evrei ucişi de nazişti. Am văzut că acest număr a fost folosit şi în trecut. De ce ar folosi evreii acest număr, dacă nu reprezintă totalul real al victimelor? Răspunsul ni-l dă Ben Weintraub în cartea Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism din 1994: numărul are de fapt o semnificație mitică datorită fundamentării sale pe izvoare cabalistice. Într-adevăr, numărul 6 este cel mai des întâlnit la evrei. Stema statului Israel este o stea cu şase colţuri, 6 este numărul cel mai des întâlnit în Torah şiTalmud; de asemenea este numărul de zile în care evreii cred că Yahveh a creat lumea, ziua în care au fost făcuţi oamenii etc. Datorită numerologiei, parte importantă a Cabalei evreieşti, şase reprezintă cel mai important număr al evreilor, drept pentru care îl întâlnim în orice este important pentru aceştia. Ce reprezintă acest număr? Răspunsul ni-l oferă chiar stema Israelului, hexagrama sau Steaua lui David.

Iudaismul este o copie a religiei babiloniene, amestecată cu cele ale canaaniţilor şi egiptenilor. În majoritatea religiilor, inclusiv în acestea, zeii erau echivalaţi cu corpuri cereşti. Strămoşii noştri îşi vedeau zeii venind din cer şi plecând în acelaşi loc. Cum tot ce vedeau pe cer erau stelele şi planetele, logica le-a spus că acestea nu puteau fi decât respectivii zei. Planetele poartă chiar şi astăzi numele unor zei. Un bun exemplu este Cartea lui Enoh, în care îngerii sunt consideraţi stele (cei decăzuţi sunt stele căzătoare) iar oamenii, animale. Adeseori anticii foloseau stelele pentru a-şi reprezenta grafic zeităţile. Numărul razelor stelelor reprezintă numărul planetei echivalată cu un zeu, numărând din exterior către Soare. Steaua cu patru raze este Saturn, a patra planetă din sistemul nostru Solar, steaua cu cinci este Jupiter (a cincea planetă), cea cu şase este Marte (a şasea planetă), cea cu şapte este Pământul, cea cu opt, Venus, iar cea cu nouă raze, planeta Mercur. De multe ori steaua cu raze era înlocuită cu un cerc înconjurat de puncte, numărul lor având aceeaşi semnificaţie ca numărul razelor stelelor. Nu cred că mai există cercetători care să nu recunoască faptul că steaua cu opt raze era simbolul zeiţei sumeriene Inanna sau al Afroditei, zeităţi identificate cu planeta Venus, a opta din sistemul nostru solar.

Iudaismul sau mozaismul a păstrat această tradiţie. Iniţial, simbolul evreilor era steaua cu cinci colţuri, adică Jupiter, a cincea planetă din exterior către Soare. Romanul Jupiter sau grecul Zeus, numit de sumerieni Enlil, a fost primul dumnezeu al evreilor, introdus de Moise / Akhenaton sub numele Aton. După întoarcerea lor din exilul babilonian, evreii au adoptat ca simbol steaua cu şase raze, adică Marte, a şasea planetă. Marte al latinilor era Martu al sumerienilor sau Marduk al babilonienilor, noul dumnezeu al evreilor, pe care l-au numit Yahweh („cel care a devenit Luna“). Numele acestui zeu se scrie întotdeauna YHWH, cele patru litere simbolizând faptul că este al patrulea conducător al Terrei, după Anu, Enki şi Enlil. Numărul 6 a devenit echivalent al zeului evreilor, Yahweh, evreii folosindu-l în toate acţiunile lor importante. Astfel înţelegem de ce au ales 6 milioane ca fiind numărul victimelor atât ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cât şi înainte de acesta. La o privire mai atentă asupra istoriei recente, se întăreşte ideea că şi acest război a fost planificat de către ei, aşa cum susţineau Protocoalele Înţelepţilor Sionului şi scrisoarea masonului american Albert Pike. Din 1933, când evreii au declarat război Germaniei, până în 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, s-au scurs şase ani. Această conflagraţie mondială a durat tot şase ani (1939-1945). În Primul Război Mondial, Hitler a fost înrolat în Regimentul al şaselea de rezervă bavarez. Când s-a înscris în Partidul Muncitoresc German Naţional-Socialist, gruparea număra şase membri. Prima bombă atomică a lovit Hiroshima pe 6 august. Japonia s-a predat după şase zile de la lansarea bombei atomice în Nagasaki. Pe lângă cele şase milioane de presupuse victime evreieşti, observăm folosirea repetată, deloc întâmplătoare, a celui mai important număr al evreilor. Ceea ce nu poate fi o coincidenţă, ci doar dovada unui plan bine pus la punct. Nici anul 1933 (când Hitler a obţinut puterea absolută, iar evreii au început războiul împotriva Germaniei) nu a fost unul întâmplător, ci ales pe baza aceleiaşi numerologii cabalistice. Unul dintre cele mai importante numere ale masoneriei, 33 (în procente) reprezintă o treime dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine, ca de exemplu treimea din Mesopotamia (Anu, Enlil şi Enki), treimea vedică (Varuna, Indra şi Mitra), trimurti din brahmanism (Brahma, Vishnu şi Shiva) sau Sfânta Treime din Creştinism (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). Toate aceste treimi divine, deşi aparţin unor culturi diferite, reprezintă aceleaşi zeităţi. Fără îndoială, numărul 33 simbolizează o singură parte din treime, adică un singur zeu. Ţinând cont că acest număr este de o deosebită importanţă pentru francmasonerie, logica de bun simţ ne sugerează că 33 este zeul lor, adică Yahweh/Marduk. Care, în Babilon, într-adevăr, făcea parte dintr-o trinitate, alături de tatăl şi sora sa. De fapt, numerologia modernă consideră 33 ca fiind reprezentarea numerică a Stelei lui David (cea cu şase colţuri), adică a zeului simbolizat sub această formă.

La ordinul celui de-al 33-lea preşedinte al Statelor Unite, masonul de grad 33 Harry S. Truman, americanii au testat prima bombă atomică la Jornada del Muerto din New Mexico, pe paralela de 33 de grade latitudine nordică, proiectul chiar purtând numele Trinity („Trinitatea“). Acelaşi preşedinte a lansat cele două bombe atomice din Japonia la distanţe egale de paralela de 33 grade latitudine nordică, Hiroshima aflându-se pe paralela de 34 de grade, iar Nagasaki pe cea de 32. Pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află marile centre financiare conduse de evrei, cum ar fi New York, Chicago, Londra sau Elveţia. Toate ţările prin care trece această paralelă au în vigoare pedeapsa cu moartea. Tot pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află Roswell (New Mexico, S.U.A.), celebrul loc în care s-a prăbuşit un OZN în 1947. La capătul opus al Pământului, pe aceeaşi paralelă, se găsește muntele Hermon, locul unde Cartea lui Enoh susţine că au coborât pe Pământ Veghetorii lui Azazel. Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund numărul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6). Numele Osiraq e format din Osiris (Lucifer/Azazel/Enki, tatăl lui Yahweh/Marduk) + Iraq. În 1963, aproape de paralela de 33 de grade, John F. Kennedy a fost împuşcat în Dealey Plaza, locul primului templu masonic din Dallas. Data morţii preşedintelui, 22 noiembrie, indică acelaşi număr 33 (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele fostului preşedinte, a fost asasinat în Los Angeles, tot în apropierea paralelei de 33 de grade şi tot lângă un templu masonic. Să nu uităm că 33 este anul în care creştinii consideră că evreii l-au crucificat pe Iisus, dar şi numărul de miracole efectuate de acesta. În plus, este vârsta la care Alexandru Macedon a murit, din voia zeilor, pentru că acesta a îndrăznit să invadeze India. Şi, nu în ultimul rând, 33 este unul dintre simbolurile Ku Klux Klan (litera K este a unsprezecea din alfabet; de 3 ori K = 33).

Se consideră că numărul total al victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial se ridică la 52 de milioane. Însă, la fel ca 6 şi 33, şi acest număr a fost ales pentru semnificația sa ocultă, nereprezentând adevărata sumă a victimelor. Pentru meso-americani şi egipteni, 52 era un număr foarte important. Calendarele tuturor popoarelor din America Centrală (mayaşi, incaşi, azteci, tolteci etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de şarpele cu pene Quetzalcoatl/Kukulcan/Xiuhtecuhtli (Enki). El şi-a anunţat supuşii că se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. Ciudat sau nu, prefixul internaţional telefonic al Mexicului este 52. Calendarul solar al mayaşilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de către zeul Thoth (tot Enki, tatăl lui Yahweh/Marduk). Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu acest zeu. Laturile celor trei piramide de la Gizeh sunt înclinate într-un unghi de aproximativ 52 de grade. Sunt singurele piramide din lume cu această înclinaţie, restul având diverse unghiuri (cel mai des de 43 de grade). Faraonul Snefereu a încercat să copieze piramidele de la Gizeh, construind la Dahshur una înclinată tot în unghi de 52 de grade. Cum partea superioară a piramidei s-a prăbuşit, constructorii au lăsat aşa doar jumătate, restul fiind înclinată la 43 de grade. Marea Piramidă era considerată de egipteni opera lui Thoth. Unii credeau că piramidele de la Gizeh sunt mormintele lui Thoth, al fiului său şi al fiicei sale. Numărul 52 fiind asociat cu Enki/Thoth/Quetzalcoatl, cele 52 de milioane de victime ale războiului reprezintă un sacrificiu pentru această divinitate.

Holocausturile ignorate

După aproape şapte decenii de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, suntem învăţaţi în continuare că Hitler a fost personajul negativ, inamicii lui fiind cele pozitive. Ni se bagă pe gât un presupus Holocaust, în timp ce altele sunt complet omise. În America se estimează la circa 160 de milioane numărul indigenilor decedaţi ca urmare a procesului de colonizare, în luptă ori în urma bolilor aduse de europeni. Astăzi, indienii reprezintă doar unul-două procente din populaţia totală a Statelor Unite. În Australia, de asemenea, aborigenii reprezintă câteva procente din totalul populaţiei. Uniunea Sovietică a măcelărit peste 20 de milioane de oameni în câţiva ani, sub conducerea evreilor Iosif Visarionovici Djugasvili (numit Stalin) şi Salomon Pearl Muter (alias Nikita Hruşciov). Bombele atomice, care au ucis peste 200.000 de oameni la Hiroshima şi Nagasaki, au fost create la ordinul evreului Franklin Delano Roosevelt (Delano este un clan evreiesc din Italia, iar Roosevelt nu este decât versiunea americană a numelui de familie evreiesc Rosenfeld). Blocada englezilor de la sfârşitul Primului Război Mondial a dus la moartea a 800.000 de civili germani. Între 1979 şi 1981, la graniţa de vest a Chinei au fost măcelăriți 50 de milioane de oameni, presa mondială nesuflând o vorbă despre acest Holocaust. Deoarece, aşa cum spunea şi Jim Morrison, „cine controlează media, controlează lumea“. Soldaţii chinezi fuseseră antrenați de K.G.B. şi C.I.A., documentele acestei înţelegeri aflându-se în prezent în posesia unui avocat dintr-un orăşel de lângă Bonn. Conflictul din fosta Iugoslavie a dus la 1,4 milioane de morţi. Războaiele americane din Vietnam, Coreea, El Salvador, Afghanistan sau Irak au creat alte milioane de victime. Spaniolii au masacrat guanşii din Insulele Canare La Gomera şi La Palma. Însă nimeni nu este acuzat pentru aceste crime, nimeni nu plătește despăgubiri, precum Germania statului Israel şi nimeni nu vorbeşte despre aceste întâmplări. În schimb, se promovează asiduu doar crimele lui Hitler. De ce? Pentru că dictatorul german a fost marele duşman al evreilor. Ei, care controlează mass media dintr-o mare parte a lumii, au grijă să-şi ascundă faptele în spatele celor ale duşmanilor lor. Iată ce scria profesorul Harry Elmer Barnes în New York Telegram din 29 martie 1940: „Nimic nu poate fi mai absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit copii, care spunea că toţi oamenii buni se află într-o parte şi toţi cei răi, pe cealaltă parte. Unii susţin că un popor ar fi mai brutal decât altul. Ei se referă la hărţuirea germanilor din Primul Război Mondial şi la felul în care sunt trataţi evreii acum. În acest proces, ei omit însă cea mai mare cruzime, şi anume blocada britanică împotriva Germaniei, câteva luni după noiembrie 1918. Au fost lăsaţi să moară de foame 800.000 de germani, femei, copii şi bătrâni. Comparat cu blocada britanică din 1918-1919, Hitler ar fi părut ca un spiriduş rău dacă le-ar fi făcut un  asemenea lucru murdar şi detestabil celor 500.000 de evrei aflaţi pe teritoriul Germaniei în 1933“.

Chiar şi în ziua de astăzi, Germania încă plăteşte despăgubiri evreilor. În multe ţări, precum Germania, poţi fi arestat dacă foloseşti cuvântul „jidan“, ori dacă îţi declari simpatia faţă de Hitler. În Statele Unite, Biserica Ortodoxă Română a fost obligată să elimine din Prohod (slujba din Vinerea Mare) pasajele care susţineau că Iisus a fost ucis de iudei.

Japonia

Toţi istoricii consideră că cea mai mare greşeală a lui Hitler a fost atacarea Uniunii Sovietice. Însă nimeni nu poate înţelege ce l-a determinat să ia această decizie care a dus la înfrângerea Germaniei. Se pare că vinovaţi pentru acest lucru au fost propriii săi aliaţi, japonezii. Împăratului Hirohito puţin i-a păsat de strategia germanilor şi a atacat Uniunea Sovietică pe neaşteptate. Ca aliat al japonezilor, Hitler a fost nevoit să-i sprijine, atacând U.R.S.S.-ul la rândul său. Atragerea Germaniei împotriva sovieticilor poate fi pusă doar pe seama japonezilor, sau a fost altceva la mijloc?

Împăratul Japoniei nu a atras doar Uniunea Sovietică în război, ci şi Statele Unite. Pe 7 decembrie 1941, a atacat baza americană de la Pearl Harbour fără nici o declarație de război, ceea ce i-a convins pe americani să participe oficial la cel de-Al Doilea Război Mondial. În două valuri de atac, cu durata totală de 90 de minute, niponii au omorât 2.402 persoane (şi 1.282 au fost rănite), au distrus mai multe nave grele de război şi au pulverizat 188 de avioane americane. În schimb, doar 64 de japonezi au fost ucişi. Acest atac i-a luat prin surprindere pe americani, deşi ar fi trebuit să fie pregătiţi din foarte multe motive. Americanii erau deja convinşi că vor fi atacaţi de japonezi, iar primul atac va avea loc în Filipine, acesta fiind şi motivul pentru care preşedintele Roosevelt a mutat flota în acel loc. Americanii au interceptat telegrame japoneze în noiembrie 1941, care anunţau viitorul atac, însă le-au ignorat. La fel au ignorat şi primele observaţii radar a avioanelor nipone din dimineaţa zilei de 7 decembrie. Ceea ce i-a făcut pe mulţi să creadă că atacul a fost dorit de americani, dacă nu chiar pregătit de ei. E posibil ca împăratul Hirohito să-l fi atras intenţionat pe Hitler într-o capcană, atacând Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii?

Ciudat este faptul că, după război, japonezilor nu li s-a cerut să plătească în vreun fel, precum Germania. Împăratul Hirohito şi-a păstrat tronul, Japonia chiar fiind ajutată să se reconstruiască. Ciudat este că japonezii au aşteptat şase zile pentru a capitula după ce au fost loviţi de a doua bombă atomică a americanilor, şase fiind cel mai important număr al evreilor. De ce japonezii nu au fost traşi la răspundere pentru crimele de război? De ce au fost ajutaţi să-şi reconstruiască ţara? De ce au aşteptat şase zile pentru a capitula? Şi de ce au continuat războiul atunci când toţi aliaţii lor europeni au fost înfrânți? Erau atât de aroganţi încât să considere că pot învinge singuri o alianţă a Statelor Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi alte state?

Unul dintre marile câştiguri ale Statelor Unite de pe urma celui de-Al Doilea Război Mondial a fost consolidarea poziţiei de super putere militară. Acest fapt s-a datorat mai ales bombelor atomice pe care le deţinea. Pentru a ajunge o ţară temută de tot mapamondul, S.U.A. trebuiau să-şi demonstreze superioritatea armată. Şi a făcut acest lucru prin cele două bombe atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Din acel moment, nimeni nu a mai avut curaj să provoace Statele Unite. Nici măcar Uniunea Sovietică, Războiul Rece fiind doar o faţadă, după părerea multora. Pentru că le-a oferit americanilor şansa să-şi demonstreze puterea atomică, Japonia pare să le fi făcut un mare serviciu. Poate că împăratul Hirohito nu era un duşman al Aliaţilor, ci un prieten al evreilor. Poate că rolul său era de a-i oferi lui Hitler iluzia unui aliat puternic, care să-l facă să pornească războiul mult dorit de elita iudaică. Aşa s-ar explica şi motivul atragerii Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. Poate că Hirohito a prelungit războiul, chiar dacă aliaţii săi europeni erau învinşi, pentru a le acorda americanilor timpul necesar de a-şi finaliza bombele atomice, prin care să-şi asigure dominaţia planetară. Poate din acest motiv a şi aşteptat şase zile pentru a capitula, folosind acelaşi număr sacru al evreilor. Şi poate că din acest motiv nu a fost tras la răspundere pentru crimele de război, ci, dimpotrivă, a fost ajutat să-şi reconstruiască ţara şi chiar să o ducă pe primul loc în lume la capitolul tehnologie.

Posibilitatea colaborării familiei imperiale japoneze cu elita evreiască reiese şi din mesajul prinţesei Kaoru Nakamaru din 2 ianuarie 2012. Ea declara atunci: „În anul 1976 am avut o fantastică experienţă spirituală, care a constat în deschiderea celui de-al treilea ochi şi astfel am putut comunica cu oameni din O.Z.N.-uri şi cu civilizaţia din interiorul Pământului. În interiorul Pământului există o civilizaţie foarte evoluată, iar informaţiile care mi-au parvenit de la ei m-au convins că, începând cu data de 20.12.2012, timp de trei zile este perioada în care planeta Pământ va trece în a cincea dimensiune, către un tărâm numit Nuru. În cele trei zile şi trei nopţi în care are loc această transformare nu vom fi capabili să utilizăm electricitatea… va fi întuneric total (zi şi noapte), nici soare, nici stele, nici un fel de lumină, va fi întuneric total trei zile! Nici o mass media, nici o informaţie sau anunţuri nu vor fi disponibile oamenilor de pe planeta Pământ!“. Acea dată a trecut şi ştim cu toții că nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Iar „fatidica“ dată de 21 decembrie 2012 a fost lansată şi promovată intens de oculta iudaică, cu scopul de a crea panică în rândul populaţiei. Prin această declaraţie mincinoasă şi manipulatoare, inducând populaţia în eroare şi creând panică, prinţesa Kaoru Nakamaru a demonstrat că face jocul elitei iudaice. Prin urmare, o colaborare dintre familia imperială japoneză şi oculta evreiască pare tot mai posibilă.

O declaraţie în acest sens avem de la jurnalistul Benjamin Fulford, care susţine că a fost contactat de o societate secretă chineză, care a declarat război grupului masonic Illuminati. Din mai multe surse, inclusiv din societatea chineză, Fulford a aflat că Illuminati au influenţat Japonia încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceştia au ucis peste două sute de politicieni care li s-au opus, printre care foştii Prim-Miniştri Tanaka, Takeshita, Ohira şi Obuchi, cu ajutorul unui drog care provoacă infarct. Dacă informaţiile jurnalistului sunt corecte, înseamnă că Japonia nu a fost în realitate aliata Germaniei în timpul războiului, ci a evreilor. Iar Hitler a fost din nou trădat.

Ultimele zile

Nu doar Japonia a avut un rol în planul evreiesc. Evreul Stalin a fost aliatul lui Hitler doar pentru a-l atrage în capcană. Biserica Catolică era condusă de evrei. Americanii, care i-au furnizat arme, erau la rândul lor conduşi de evrei. Cei din anturajul său, din societăţile Thule şi Vrill, primeau ordine de la familia Rothschild. La fel şi evreii care îl înconjurau. Rudolf Hess, adjunctul său, a zburat pe ascuns în Marea Britanie pentru a încheia o pace separată cu englezii. În 1939, câţiva dintre generalii nazişti au plănuit să-l ucidă pe Hitler, cu condiţia ca Anglia să nu intervină în războiul civil care ar fi apărut în urma asasinării, după cum a demonstrat jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pulitzer, bazându-se pe documente britanice din acea vreme. Însă prim-ministrul englez Winston Churchill şi-a convins miniştrii să respingă ofertele generalilor germani deoarece, conform planului elitei iudaice, era nevoie ca Hitler să pornească războiul, care ar fi dus la înfiinţarea statului Israel. Stenogramele şedinţelor guvernului britanic redau modul în care masonul Churchill respingerea propunerilor germanilor: „Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie să-l convingem pe Hitler să atace U.R.S.S.-ul, pentru că acolo va fi sfârşitul lui, iar noi vom dezmembra Germania“. Capcana a fost întinsă şi, aşa cum scria Nostradamus cu câteva secole înainte, „copilul Germaniei nu vede nimic“.

Se pare, totuşi, că Hitler şi-a dat seama că a fost atras într-o capcană, însă prea târziu. Guy Liddell, fostul director general adjunct al serviciului de informații britanic MI5, a detaliat în jurnalele sale ultimele zile din viaţa lui Hitler. Pe 22 aprilie 1945, Führer-ul a ţinut un discurs în faţa generalilor săi şi a ministrului său de interne, Heinrich Himmler. Părea un om distrus, iar când Himmler i-a cerut să părăsească Berlinul, Hitler a explodat: „Toată lumea m-a minţit, toată lumea m-a înşelat. Niciunul nu mi-a spus adevărul. Forţele armate au minţit şi acum S.S. m-a lăsat în voia sorţii“. Faţa lui devenise violetă, braţul stâng avea spasme şi nu putea să-şi pună piciorul stâng corect pe pământ. În acea noapte a avut o cădere nervoasă şi spunea încontinuu că îşi va găsi sfârşitul la Berlin. Însă, în noaptea în care s-a sinucis, a fost calm. Ba chiar i-a spus lui Albert Speer, ministrul armamentelor, că aşteaptă moartea ca pe o eliberare de la o viaţă plină de greutăţi.

Înainte de a-şi găsi sfârşitul, pe 29 aprilie 1945 Hitler s-a căsătorit cu amanta sa, Eva Brown. Ceremonia a fost una restrânsă, fără prieteni sau familie, martori fiind Joseph Goebbels şi Martin Bormann. În aceeaşi zi şi-a scris testamentul, unde i-a numit pe Göring şi Himmler trădători. Iar pe 30 aprilie, înconjuraţi fiind de trupele sovietice, Eva s-a otrăvit cu cianură, iar Hitler şi-a tras un glonţ în tâmplă. Cadavrele lor au fost scoase din buncăr de către adjuncţii lui Hitler şi lăsate într-un crater făcut de o bombă, unde au fost găsite de către soldaţii ruşi pe 2 mai. Corpurile lor au fost îngropate şi deshumate de mai multe ori de-a lungul timpului, până când, în aprilie 1970, au fost incinerate complet, iar cenuşa aruncată în râul Elba.

S-a sinucis Hitler într-adevăr pe 30 aprilie 1945?

Supravieţuirea lui Hitler

Magda Zeitfeld, o fostă membră a serviciilor secrete naziste, după ce a fost capturată de americani, a ales să se pună la dispoziţia guvernului de la Washington. Tatăl ei era un pionier al tehnicilor de protezare facială, care operase la cea mai mare clinică de chirurgie plastică din Germania, clinică ce primise sponsorizări generoase din partea Partidului Nazist. Doctorul Zeitfeld a lucrat un timp împreună cu fiica şi fiul său, însă izbucnirea războiului i-a adus Magdei oportunitatea de a lucra în cadrul spionajului german.

După ce s-a predat, a descris sub jurământ, în faţa comisiei aliate de anchetă, un incident petrecut în toamna lui 1943. Atunci, tatăl şi fratele ei au primit ordin să modifice înfăţişările a trei oficiali nazişti de rang înalt, încât aceştia să devină de nerecunoscut, făcându-le trăsături semitice evidente. După intervenţiile chirurgicale şi vindecarea completă, cei trei au urcat într-un submarin în portul Bremerhaven şi au plecat spre o destinație necunoscută. Magda Zeitfeld a declarat că unul dintre acei oameni era cu siguranţă Adolf Hitler, al doilea era Martin Bormann, iar pe al treilea nu îl cunoștea, deşi îi văzuse chipul la congresele Partidului Nazist. Ea susţine că nu se putea înşela în privinţa lui Hitler, deoarece supervizase un program care viza modificarea înfăţişării a patru bărbaţi, care semănau cu dictatorul nazist, pentru o identificare fizică perfectă cu acesta. Cei patru au devenit copii perfecte ale lui Hitler doar din punct de vedere fizic, neputându-şi însuşi şi timbrul vocal al acestuia. De aceea au fost folosiți la manifestări sau şedinţe unde era necesară doar prezenţa lui Hitler. De altfel, se ştie că Führer-ul nu a mai ţinut discursuri în public după toamna lui 1943, iar o mare parte a personalului său a fost schimbată.

La două săptămâni după ce misterioşii străini au părăsit clinica, aceasta a fost închisă de S.S. Personalul a fost mutat la alte clinici, iar tatăl şi fratele Magdei au dispărut fără urmă. Mai mult, toate înregistrările medicale care îl priveau pe Hitler au fost distruse, iar majoritatea doctorilor care l-au consultat au dispărut la rândul lor. Singura excepţie a fost o tânără tehniciană dentară, care l-a asistat pe dentistul lui Hitler în două rânduri pentru toaletarea danturii dictatorului. După ce a fost arestată de soldaţii ruşi, a fost capabilă să reconstituie din memorie schiţa danturii lui Hitler, care a fost comparată cu cea a cadavrului din buncărul din Berlin. Se pare că imaginile nu coincideau perfect, deoarece Stalin nu a fost pe deplin convins că armata sa a găsit într-adevăr cadavrul dictatorului german. Însă a declarat oficial că este vorba despre dantura lui Hitler doar pentru ca nu cumva cineva să creadă că Führer-ul a reuşit să fugă de sub nasul triumfătoarei Armate Roşii.

În 1961, Wendell Stephens, un fost colonel american, în timpul unei călătorii în Ecuador, a întâlnit, în orășelul Cuenca, un preot numit Padre Krespi. Stephens a bănuit că acesta era în realitate Adolf Hitler. În casa preotului erau multe obiecte de artă de valoare nepreţuită, pe care un biet preot provincial nu şi le-ar fi putut permite. Magda Zeinfeld l-a însoţit pe Stephens în Ecuador şi, după ce l-a văzut pe părintele Krespi, a fost şi ea convinsă că acesta era fostul dictator german. Ea a recunoscut chiar în casa preotului un tablou pe care îl văzuse cândva în Cancelaria Reichului. Krespi, care nu bănuia intenţiile vizitatorilor săi, le-a povestit că a fost crescut la o fermă din nordul Italiei, la graniţa cu Austria, şi că a venit la Vatican în 1943. De altfel, părintele vorbea perfect italiana. Dar şi mama lui Hitler provenea din aceeaşi zonă, iar Adolf vorbea în copilărie italiana. Se ştie că la întâlnirile cu Mussolini, Hitler nu folosea niciodată translatori, iar atunci când era nervos, obişnuia să înjure în italiană. Părintele Krespi povestea că a fost trimis ca preot catolic în Ecuador în 1956, orăşelul în care locuia fiind cunoscut drept posibil refugiu al lui Martin Bormann. Krespi ducea aici un trai modest şi era adesea văzut în compania în compania unor germani emigraţi în Ecuador. La scurt timp după întâlnirea cu Wendell Stephens şi Magda Zeinfeld, părintele Krespi a decedat, fiind înmormântat cu mare pompă. Cavoul său, placat cu marmură albă, este şi astăzi acoperit cu flori, localnicii păstrându-i o amintire de neşters.

Este posibil ca Hitler să mai fi supravieţuit două decenii sub o altă înfăţişare? Dacă da, nu e de mirare că a ales să devină preot catolic, ţinând cont că a fost toată viaţa un catolic convins. Ba chiar îşi dorea în copilărie să devină preot. Se pare că această ipoteză a fost verificată şi de C.I.A. imediat după sfârşitul războiului, răscolind toată America de Sud în căutarea fostului dictator german.

Învingătorii

După finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au devenit, din puteri continentale, super-puteri mondiale. Comunismul s-a extins de la Berlin până în China. Prin proiectul Paperclip, autorizat de preşedintele Truman în septembrie 1946, şapte sute de savanţi germani (cel mai important fiind Wernher von Braun) au ajuns în secret în Statele Unite, continuând să lucreze pentru americani. Evreii au obţinut dreptul de a înfiinţa statul Israel, plus despăgubiri financiare enorme, pentru totdeauna. Iar masoneria pe care o conduc din umbră a reuşit să subjuge o mare parte a populaţiei lumii. Ca urmare a acestor victorii, Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983, declara cu o aroganţă fără margini: „Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiţi de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparaţie cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noştri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele şi ne vor servi ca sclavi“.

Privind lucrurile în această lumină pe care evreii au ascuns-o de prea multe decenii, putem conchide că Adolf Hitler nu şi-a dorit niciodată să cucerească planeta, ci să o elibereze de elita iudaică ce o înrobise. Şi nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat lumea astăzi dacă ar fi reuşit.

8 septembrie 2012

Sursa: http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/

ADDENDA

Articolul este o compilaţie ingenioasă şi credibilă, dar ar fi şi mai credibilă dacă ar fi avut o bibliografie etalată ştiinţific: adică prin indicarea riguroasă a surselor. Cele cîteva titluri de cărţi sau de ziare amintite nu sunt suficient de bine expuse pentru a se controla citatele şi sursele. De ex., referirea la Irving Stone compromite credibilitatea virtuală a materialului, deoarece acesta este un autor de literatură despre artă (Da Vinci, Michelangelo ş.a.). În realitate, aşa cum am fost nevoit să corectez, este vorba despre David Irving (cf. http://en.wikipedia.org/wiki/David_Irving), un reputat contestator al holocau$tului. Eroarea cu Irving Stone se pare că a fost preluată din articolul postat aici, http://www.ioncoja.ro/holocaust-in-romania/argumentele-lui-irving-stone-negationist-al-holocaustului/, corectat ulterior, la semnalarea mai multor cititori, după cum puteţi constata în comentarii!

La fel, în legătură cu apariţia în presa controlată de jidani a noţiunilor „holocaust“ şi „6.000.000 de evrei ucişi“, era de dorit indicarea sursei care relevă că ele au fost introduse în presă cu cinci decenii ÎNAINTE de începerea Procesului de la Nürnberg: articolul „Marea minciuna a sionismului“ (cf. http://relhit.wordpress.com/2011/05/30/), care constituie o prelucrare a articolului „140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began“ („140 de apariţii ale cuvîntului Holocaust şi ale numărului 6.000.000 înainte ca Procesul de la Nuremberg să înceapă“). Aceste „140 de apariţii …“ sunt inventariate începînd din anul 1900, iar articolul, la rîndul său, este un fel de rezumat al cărţii lui Don Heddesheimer, accesibilă aici: http://www.amazon.com/The-First-Holocaust-Raising-Campaigns/dp/1591480035.

Dar, între timp, alţi cercetători obiectivi ai escrocheriei cu holocau$tul au găsit 256 referiri începînd încă din 1869! Vedeţi aici: http://criticomblog.wordpress.com/2013/04/19/256-erwahnungen-von-6-000-000-juden-vor-bekanntmachung-durch-die-nurnberger-prozesse/. Măgăria cu „şase milioane de jidani omorîţi“ utilizată încă din 1869 atestă, irefutabil, întreaga maşinaţie a jidănimii oculte de a manipula opinia publică în vederea estrocării de bani a Germaniei, Elveţiei, României etc., de înfiinţare a statului Israel şi, în final, de conducerea a lumii în primul rînd prin finanţe şi, apoi, prin alte mijloace. În acest context, includerea O.Z.N.-urilor nu mai constituie un argument excentric în comparaţie cu subjugarea României de către oculta jidănească – aspect care a fost complet neglijat.

Un fost senator român mi-a mărturisit că, în urmă cu vreo 17 ani – adică pe cînd era el senator –, a făcut parte dintr-o delegaţie de parlamentari şi alţi oameni de cultură români care a discutat cu o delegaţie de oficiali chinezi. Unul dintre români a pus această întrebare chinezilor: „ – Cum de s-a făcut că, în China, liberalizarea socialismului chinez s-a făcut paşnic, fără o revoluţie sîngeroasă, ca în România?!“ Răspunsul dat de chinezi i-a lăsat perplecşi: „ – Pentru că în conducerea Partidului Comunist Chinez nu a existat nici un evreu, cum s-a întîmplat la voi!“ Ca atare, s-ar putea ca salvarea noastră să vină doar din partea Rusiei şi a Chinei.

Oricum, trebuie să-i mulţumim autorului pentru efortul făcut de a aglutina aceste informaţii, care sunt mici cărămizi în dezvăluirea şi construirea adevărului.

25 iunie 2013

Colonel (r.) Vasile Zărnescu