Aniversarea dr-lui Serban Milcoveanu

 

Aniversarea dr-lui Şerban Milcoveanu

100 de ani de la naştere

            Recent s-au împlinit 100 de ani de la naşterea marelui savant doctor ŞERBAN CONSTANTIN MILCOVEANU (1911-2011). Un om de excepţie, un medic de avangardă, o figură originală, o inteligenţă  sclipitoare, o adevărată enciclopedie – toate  cuprinse într-o modestie de adevărat intelectual. Aşa a fost perceput de către colegi, prieteni, studenţi şi pacienţi cel care a fost doctorul Şerban Constantin Milcoveanu. A fost medic primar, asistent universitar 1940-1945, decorat cu Coroana României şi Steaua României, panglica Virtutea Militară, Medalia Eliberării de sub jugul fascist.

La 30 august 2009, a încetat din viaţă, la vîrsta de 98 ani, medicul Şerban Constantin MILCOVEANU, fost student al savantului prof. dr. Nicolae Paulescu şi nepotul prof. dr. Constantin Dimitrescu-Severeanu (1840-1930), una din cele mai reprezentative figuri de chirurgi romani.

S-a născut la 23 decembrie 1911, în comuna Milcov, judeţul Olt. A studiat la Colegiul Naţional „Sfîntul Sava“ din Bucureşti, a absolvit Facultatea de medicină din Bucureşti (1935). Şi-a început cariera profesională în 1935 ca preşedinte al Societăţii Studenţilor în Medicină, în 1936-1940 ca preşedinte al Asociaţiei Internilor de Spital, în octombrie 1940 ca preşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor din România (Colegiul Medicilor) şi, în septembrie 1940, ca asistent universitar la Facultatea de medicină din Bucureşti, asistent al academicianului profesor doctor Nicolae Lupu (1884-1966).

A aderat de tînăr la ideile marilor profesori A. C. Cuza, Nicolae Paulescu, Ion Găvănescu, Corneliu Simuleanu, Ion Cătuneanu, Traian Brăileanu, Gheorghe Longinescu, Vasile Pârvan, Constantin Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Simion Mehedinţi ş.a., şi s-a apropiat de mişcarea naţionalistă condusă de Corneliu Zelea Codreanu, căruia i-a fost admirator, partizan şi devotat. La 17 aprilie 1938 este arestat şi izolat, păzit de jandarmi,  întîi în mănăstirile Tismana în Oltenia şi Dragomirna din Bucovina şi, apoi, în lagărul Miercurea Ciuc din Nord-Estul Transilvaniei. La 25 iunie 1938, Tribunalul Militar Bucureşti judecă statul major al legionarilor şi condamnă, între 5-9 ani închisoare grea pentru „complicitate la trădare“ pe ing. Gh. Clime, Alexandru Cantacuzino şi pe dr. Şerban Milcoveanu.

Scapă ca prin minune din înspăimîntătorul  masacru din 22 septembrie 1939, cînd au fost asasinaţi 275 şefi legionari, în frunte cu ing. Gh. Clime, dr. Ionel Barnea şi principele Alexandru Cantacuzino.

La 22 iunie 1940 este pus în libertate. Refuză să-l recunoască drept şef al Mişcării Legionare pe Horia Sima, considerîndu-l un om foarte periculos pentru Naţiune şi Statul Român şi agent al iudaismului mondial. Horia Sima a reuşit să introducă în Mişcarea Legionară foarte mulţi evrei, ţigani, iudeo-ţigani şi sectanţi (care, în realitate, sunt agenţi ai iudaismului), în scopul compromiterii Mişcării Legionare şi lichidării României ca stat şi a poporului român ca Naţiune. Din această cauză este prigonit de guvernele Gh. Tătărăscu, Ion Gigurtu şi Ion Antonescu. Horia Sima a fost ministrul Educaţiei Naţionale în guvernul Tătărăscu, ministru al Cultelor în guvernul Gigurtu, vicepreşedinte al Consiliului  de miniştri în Guvernul Antonescu şi a fost bun prieten cu Mihail Moruzov, şeful Serviciului Special de Informaţii al Armatei Române, spion internaţional polivalent, evreu originar din Harkov, Rusia. Academicianul Dumitru Caracostea (1819-1964), fost ministru la Departamentul  instrucţiei publice în guvernul Gigurtu, avea pasiunea de a cerceta trecutul oamenilor politici. A răsfoit dosarul de student de la Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti al lui Horia Sima şi a constatat că şi-a dat licenţa la profesorul Aurel Candrea-Hecht, fiind, astfel, singurul student român care şi-a susţinut teza cu un profesor evreu.

Probabil ca să fie sigur de reuşită (cf. Ştefan Palaghiţă, Istoria Mişcării Legionare, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1993, pag. 299).

Generalul Ion Antonescu a fost printre primii care a văzut caracterul murdar a lui Horia Sima şi al adepţilor lui Horia Sima, şi a înţeles că singura soluţie pentru extirparea răului este desfiinţarea Mişcării Legionare, ceea ce a şi făcut-o.

În iunie 1941 are loc, la Tribunalul Militar Bucureşti, procesul aşa-zisei „rebeliuni  legionare“,  cu ordinul generalului  Ion Antonescu să se pronunţe sentinţe de condamnare la moarte pentru majoritatea acuzaţilor: generalul Petrovicescu,  principele  Alexandru  Ghica,  juristul  Victor  Biriş, publicistul Constantin Maimuca ş.a. Au fost băgaţi în proces cu ordinul de a fi condamnaţi la cîte 5 ani închisoare:  prof. univ. P. P. Panaitescu, rectorul Universităţii  din Bucureşti, dr. Alexandru Popovici, chirurg la spitalul Colţea, şi dr. Şerban Milcoveanu.  Cum Şerban Milcoveanu nu avusese nici o demnitate în guvernarea legionară, la propunerea procurorului general Aurelian Son (1888-1952), a fost achitat din „lipsă de probe“.                       

Este trimis pe Frontul din Est, în 1941-1943, cînd s-a încercat de patru ori asasinarea lui prin misiuni periculoase anume concepute, în bătălia de la Odesa din octombrie 1941 şi în bătălia din 1 iulie 1942 de la Sevastopol. A fost medic în cadrul Batalionului „Pionieri de Asalt“ din cadrul Diviziei IV Vînători de Munte. În vara anului 1943, dr. Milcoveanu era şeful secţiei medicale II din spitalul 7 Campanie Simferopol, Crimeea, de sub comanda colonelului dr. Cornel Stoian. Puţini ştiu că atunci, în 1943, la Simferopol, un submarin sovietic a eşuat şi 10 militari sovietici răniţi au reuşit să ajungă la mal. Un subaltern l-a informat pe dr. Şerban Milcoveanu, care a ordonat să fie aduşi imediat în spital, unde i-a îngrijit, riscîndu-şi chiar viaţa (Era posibil ca, dacă aflau germanii, să fie executat de către aceştia fiindcă adăpostise şi tratase prizonieri sovietici, fără să-i anunţe pe germani. Dar toţi subordonaţii d-rului Şerban Milcoveanu au păstrat secretă această acţiune). Sovieticii nu au uitat această faptă umanitară şi conformă Convenţiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, faptă care este consemnată în Analele Marinei Sovietice.

Probabil aşa se şi explică de ce conducerea iudeo-bolşevică a României din 1948, formată din cei trei jidani notorii, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, nu au reuşit să-l lichideze pe dr. Şerban Milcoveanu.

Generalul Ion Antonescu, care era într-o vizită pe front, avea o durere continuă în membrele inferioare. A fost chemat, printre alţii, şi dr. Şerban Constantin Milcoveanu. Dr. Milcoveanu i-a pus diagnosticul de reticuloză malarică şi l-a sfătuit să meargă la unchiul lui, marele chirurg prof. dr. Amza Jianu, format la şcoala prof. dr. Toma Ionescu. Amza Jianu (1881-1962) l-a tratat pe Ion Antonescu, conducătorul Statului însănătoşindu-se prin tratamentul prescris de marele medic chirurg. Amza Jianu are un frumos  monument funerar în Cimitirul Bellu Ortodox, fig. 98, loc 63.

În toamna anului 1944, fiind mobilizat pe Frontul de Vest ca medic al Spitalului Militar 144 din Botoşani, un tribunal comunist din Bucureşti l-a eliminat din funcţia de asistent universitar la Facultatea de medicină din Bucureşti, pentru vinovăţia de apartenenţă, în anii 1935-1937, la Mişcarea Legionară. La demobilizare a fost eliminat din funcţia de medic consultant la cabinetul medical al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa, din str. Vasile Alecsandri nr. 4, rămînînd simplu liber-profesionist cu cabinetul medical în str. Sapienţei nr.1, lîngă podul Mihai Vodă. A plecat pe Frontul din Est cu gradul de sublocotenent şi s-a întors de pe Frontul de Vest cu acelaşi grad!

În anii 1948-1952 a fost fără serviciu, fiind epurat din motive politice. La 17 aprilie 1952 este arestat şi, după 18 luni de detenţie politică şi anchetă penală, la 7 mai 1954 este eliberat ca nevinovat şi trimis ca medic la Spitalul Caritas, Policlinicile Gh. Coşbuc, Bradului şi Vitan. Din 15 mai 1954 pînă la 31 decembrie 1973 a lucrat ca medic de circumscripţie. După 42 ani de activitate profesională, a terminat la munca de jos, ca medic de circumscripţie teritorială.

Doctorul Şerban Constantin Milcoveanu a simţit, a gîndit şi a acţionat româneşte. A fost un mare patriot şi naţionalist. Acest fapt a deranjat pe alogeni şi pe cei aserviţi iudaismului mondial. Doctorul Milcoveanu a văzut în internaţionalismul comunist şi, mai recent, în mondialism sau globalism, un paravan înşelător al iudaismului mondial, care  urmăreşte desfiinţarea naţiunilor ca entităţi ontologice şi subminarea Biserici Creştine prin  ecumenism, prin ofensiva sectelor şi apropierea de iudaism, cu scopul ca evreii să fie clasa  conducătoare monopolistă a întregii omenirii de pe întreaga planetă. De asemenea, a arătat că, pe măsură ce tehnica avansează, lumea se descreştinează, se sălbăticeşte, se dezumanizează, se iudaizează şi se îndreaptă repede spre auto-distrugere. Ferească Dumnezeu să învingă iudaismul mondial, pentru că lumea va dispărea şi pe pămînt vor  rămîne numai urmele paşilor lui Iisus. Doctorul Şerban Constantin Milcoveanu a arătat pericolul actual al invaziei iudaice, care este mai periculoasă ca oricînd, mascată sub forma de sectanţi, oameni de afaceri, recuperatori de bunuri (cea mai mare parte a acestor evrei alungaţi din toată lumea, nici bunicii şi străbunicii lor nu s-au născut în România). Evreii au venit cu intenţia clară a desfiinţării Statului Român, a însuşirii bunurilor materiale şi spirituale ale patriei noastre şi a alungării românilor de pe teritoriile strămoşeşti. Guvernele postdecembriste, formate aproape în totalitate din evrei, doresc o Românie fără români. Ne merităm soarta. Cîtă dreptate avea Petre Ţuţea cînd, în 1990, afirma: „Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…“ Iată unde au dus bunătatea, toleranţa, indiferenţa, nesimţirea şi chiar prostia românilor.

Doctorul Şerban Milcoveanu a fost, în permanenţă, urmărit, hăituit, persecutat, ameninţat cu moartea, obligîndu-l să renunţe la convingerile sale. Nu i s-a permis accesul la nici o funcţie, participarea la nici un congres medical, i s-a refuzat acordarea oricărui grad profesional şi titlu ştiinţific etc. Cu mare greutate a reuşit să participe, timp de 6 luni, în 1957, la cursul intensiv de cardiologie la Spitalul Colţea, sub conducerea acad. prof. dr. Basil Teodorescu (1891-1967). La terminarea prelegerii de deschidere, prof. dr. Basil Teodorescu vine în mijlocul celor 80 de cursanţi, îi strînge mîna dr-lui Milcoveanu şi, în auzul oficialităţilor de partid şi de stat, spune: „Dacă fac cu plăcere acest curs este că printre cursanţi eşti dumneata“. Cu toate că la examenul de absolvire şi calificare s-a clasat printre primii, doctorul Milcoveanu a rămas mai departe medic de medicină generală la circumscripţia teritorială. Nu mă mai surprinde nedreptatea şi umilirea făcută dr-lui Şerban Milcoveanu, cînd am constatat, recent, că Administraţia Cimitirului Bellu Catolic vrea să desfiinţeze mormintele prof. dr. Basil Teodorescu şi al soţiei Margaritte Teodorescu (fig. Y, loc F16-17), născută Clemenceau (1900-1962), din familia lui Georges Clemenceau (1841-1929), prim-ministru al Franţei (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920). Aceasta este recunoştinţa Statului Român pentru ajutorul dat de Georges CLEMENCEAU, în înfăptuirea României Mari? Ce ar fi dacă statul francez, în replică, ar desfiinţa mormîntul lui George Enescu?

Doctorul Milcoveanu a scris multe cărţi de medicină, dintre care menţionez cîteva: Profilaxia şi tratamentul sifilisului; Epidemia de sifilis pe Frontul de Est 1941-1943; Stricnino-terapia masivă în intoxicaţiile cu barbutirice acute. După 1989 a scris peste 20 de cărţi de memorii, privind istoria Mişcării Legionare şi Istoria Românilor, dintre care amintesc: Războiul dintre Stat şi Naţiune, vol. I-III; Corneliu Zelea Codreanu, cum l-am cunoscut şi l-am înţeles; Ce se vrea cu România? A fost căsătorit cu Emilia (1915-1994), medic pediatru şi a avut două  fete:  dr.  Dana-Domnica Milcoveanu şi dr. Ioana-Anca Milcoveanu.

În ultimii ani înainte de a trece la cele veşnice, a conferenţiat la diverse organizaţii neguvernamentale şi a apărut pe unele  posturi de televiziune, îndeosebi la OTV, expunîndu-şi ideile şi amintirile din zbuciumata sa viaţă.

După o viaţă de muncă în slujba umanităţii, ca medic, dispariţia lui a trecut aproape neobservată. Un singur ziar a scris cîteva rînduri. Este înmormîntat în Cimitirul „Sfînta Vineri“, Bucureşti, fig. 10, loc 50, alături de mormîntul artistului liric Octav Enigărescu (1924-1993). Dr. Şerban Constantin Milcoveanu a trăit pentru Naţiune, dar şi-a dăruit viaţa ştiinţei, familiei şi lui Dumnezeu.

Cinstindu-i pe înaintaşi, dovedim că-i merităm!

24 ianuarie 2012                                                                              Voicu  TUDOR

N. RED. Din motive tehnice, acest articol de publică după un an de la primirea sa în redacţie.