Ce regiza Sergiu Nicolaescu la Revolutie (5)

Ce regiza Sergiu Nicolaescu la Revoluţie (5)

5-6 morţi şi doi răniţi

Adrian Carlescu  

Am început deplasarea către Capitală. În dreptul postului de Miliţie Săftica, coloana s-a oprit. Eu eram în ARO, la aproximativ 500 de metri de capul coloanei. Verificam coloana. Cercetaşii maiorului Buinceanu m-au anunţat: ,,Tovarăşe comandant, nişte miliţieni vor să vă vorbească“. M-am deplasat către capul coloanei. Acolo, lîngă TAB-ul de cercetare, era un grup de 3-4 persoane îmbrăcate civil, înconjurat de militarii cercetaşi. M-am recomandat. Unul dintre ei s-a prezentat: ,,Sînt colonelul Nitu (ulterior generalul Niculae Nitu), am primit ordin să vă transmit un bileţel cu un ordin transmis telefonic“. Pe bileţel scria: „Vă prezentaţi la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (C.A.T.)“. Am început deplasarea.

După 30 de minute, cercetaşii m-au anunţat că s-au întîlnit cu d-l Sergiu Nicolaescu. Aşa cum îmi spusese la telefon, mă aştepta. M-am deplasat din nou către capul coloanei. M-am întîlnit cu dumnealui. Foarte agitat, m-a anunţat că pe drum s-a tras asupra lui, că i-a fost lovită maşina şi că are motorul avariat. Se trăsese asupra lui din dreptul casei Postelnicu. Era cu o maşină personală, un Renault 19. Era foarte nervos. Mi-a spus, de faţă cu ofiţerii cercetaşi, maiorul Buzea şi locotenentul Marian Buinceanu, pentru a 3-a oară: „N-ai venit cînd te-am chemat. Ţi-ai ratat cariera. Te făceam ministrul Apărării. De acum, execuţi ordinele mele. Am împuterniciri în acest sens“. I-am răspuns: „D-le Sergiu, eu abia sînt căpitan, mai am mult pînă la ministru, iar de executat, execut după ce mă consult cu şefii mei“. „Nu întelegi, domnule, că este Revoluţie, că pierdem Revoluţia dacă nu ne grăbim? Voi, militarii, sînteţi toti rigizi – a replicat, extrem de nervos. Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate forţele, la Televiziune“. A avut dreptate. La sediul C.A.T. generalul Mocanu mi-a confirmat. Ordinul suna aşa: „Cu toate forţele la Televiziune, cu d-l Nicolaescu!“ Am înţeles că aprobarea era dată de generalul Victor Stănculescu. Am omis ceva foarte important. La plecare, am primit un ordin care mi s-a părut bizar, total nemilităresc pentru o acţiune de luptă. A fost primul ordin pe care eu nu l-am executat, pentru siguranţa oamenilor mei. Fără muniţie suficientă nu ai cum să lupţi. Ordinul specifica să plecăm la luptă cu „o unitate de foc, gură de foc“. Asta, de exemplu, înseamnă ca un pistolar să aibă asupra lui 300 de cartuşe. Foarte puţin. Mai tîrziu, am înţeles că prin acest ordin se ,,urmărea“ ca militarii români să nu aibă forţă de ripostă în faţa aşa-zişilor ,,terorişti“. Să rămînă, în 15 minute, fără muniţie. Dacă se urmărea ca Armata să asigure victoria Revoluţiei, s-ar fi ordonat cît mai multă muniţie. „Alţii“ asigurau victoria Revoluţiei. Armata era chemată să facă faţă la diferite diversiuni, ca să se poată afirma că, printre alţii, şi Armata a tras în demonstranţi. Încălcînd ordinul (ca şi la prima „Mineriadă“, voi exemplifica) am dat ordin să se ia o cantitate imensă de muniţie şi toată hrana în curs de preparare şi hrana rece din tot depozitul unităţii. Muniţie şi hrană, care mi-au prins foarte bine în următoarele 10 zile, cînd, efectiv, am acţionat singur.

Cînd mai aveam vreo doi km pînă la Piaţa Scînteii, m-am urcat cu d-l Sergiu Nicolaescu pe primul transportor de cercetare. A cerut o cască şi un pistol mitralieră. I-am satisfăcut „pofta“ de a arăta ca un războinic adevărat. Deşi se trăgea în populaţie, în Bucureşti, deşi erau „terorişti“, pentru protecţia lui şi pentru a fi cît mai puţin vizibil şi mascat în întunericul nopţii – totuşi s-a îmbrăcat într-un trenci (balonzaid) de culoare albă şi un fular mare şi alb, de mătase, la gît, deşi afară nu era frig. Ca şi cum le-ar fi spus teroriştilor: ,,Eu sînt, cel în alb, trageţi! (dar nu în mine!)“. La intrarea în Piaţa Scînteii am întîlnit prima baricadă. Revoluţionari, maşini, rabe, eram surprins. Cu basculante în faţa tancurilor mele. El fiind recunoscut de revoluţionari, ni s-a facilitat deplasarea, fără probleme, mai departe. Le-a spus celor de la baricadă: „Sînt cu căpitanul Nicolescu, cel de la Ploieşti, cel chemat de noi“. Cu ocazia acelei opriri a dat un interviu unui reporter francez cu cameră de filmat. Eu înţeleg bine franceza. L-am auzit clar: „Stăpînim situaţia. Totul este sub control. Sînt cu o unitate foarte puternică“. Tot cu nişte francezi a venit la Otopeni, pentru a le „prezenta“ unitatea pe care dumnealui a adus-o în 22 decembrie ’89 în Capitală. Că a contribuit personal, decisiv, la victoria Revoluţiei în Capitală. Ulterior, într-un interviu, „D-l Sergiu Nicolaescu dialoghează“, afirma că „venirea blindatelor de la Ploieşti «aduse» de el a salvat Televiziunea şi a contribuit decisiv la victoria Revoluţiei în Capitală“. De asemenea, mai afirmă că a luat legătura cu unităţile militare de la Podul Otopeni, Castelul „Elena Lupescu“ pentru a asigura trecerea podului de către unitatea de sub comanda mea şi continuarea deplasării în Capitală, de urgenţă. Am sărit peste episodul „Podul Otopeni“ pînă la oprirea de la Piaţa Scînteii, pentru a explica modul în care a luat dumnealui legătura cu unităţile militare de la pod (unităţi de apărare antiaeriană). Atît de bine a luat legătura, a asigurat intrarea în ordine în aşa fel, încît la Otopeni au rămas 5-6 morţi şi 2 răniţi. Morţi despre care Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie nu a amintit nimic.

Relatez: am ajuns la pod. Am oprit coloana pentru două scopuri pur militare. D-l Nicolaescu nu a fost de acord să mă opresc şi mă grăbea spre Capitală. L-am rugat să mă lase să-mi comand unitatea. Am ordonat să se execute cercetarea de geniu a podului (ca să nu fie minat) şi să dau misiunile de luptă în Capitală, respectiv la Televiziune. Cînd comandanţii de subunităţi se adunau către capul coloanei din stînga, din incinta unităţii militare de la pod, cu care vorbise d-l Nicolaescu, şi din spaţiul liber între unitatea de la Castelul „Elena Lupescu“ şi blocurile de la pod (stînga podului) s-a deschis un foc deosebit de puternic asupra coloanei regimentului cu mitralierele antiaeriene în bătaie terestră. De asemenea, s-a tras şi cu alte categorii de armament. Pe asfalt zburau sute de gloanţe. Atunci, practic, i-am salvat viaţa d-lui Nicolaescu, împingîndu-l după un T.A.B. Eu, din reculul împingerii, am căzut în genunchi pe asfalt. În timpul cînd se trăgea foarte puternic, 4 maşini Dacia coborau de pe pod şi se deplasau către Ploieşti. Au intrat în acel foc ucigător. Am văzut scene de coşmar, de la 3-4 metri. Maşinile lovite de sute de gloanţe s-au oprit instantaneu. Trupurile din maşini au fost, practic, ciuruite. Zeci de mitraliere grele şi uşoare de pe maşinile de luptă ale coloanei de sub comanda mea au deschis focul în direcţia de unde se trăgea către noi. Forţa şi densitatea extraordinară a focului nostru au făcut linişte în două minute de la declanşare. Sergiu Nicolaescu striga: „Dă comanda să plecăm, am întîrziat destul!“ „Staţi să vedem ce este cu cei din maşini! Sînt mulţi morţi, răniţi“, i-am replicat. „Lasă, domnule, morţii, pierdem Revoluţia, sîntem aşteptaţi!“ Nu l-am ascultat. Am lăsat morţii şi răniţii în seama a trei miliţieni apăruţi acolo. Atunci au fost răniţi căpitanul Adrian Stănescu şi încă un militar. Martori la tot ce-am relatat cu privire la acest incident sînt foarte mulţi. Exemplific pe: colonelul Nicolae Alexe, colonelul Vasile Zlat, colonelul Gheorghe Oncescu, căpitanul magistrat Florin Olteanu, locotenent-colonelul Marin Istrate, maiorul Adrian Ioanid, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Nicolae Hariga, maistrul militar Vasile Ene, plutonierul adjutant Teodor Zaharia, sergentul Gheorghe Drăghici ş.a. Mai menţionez că a fost o greşeală intenţionată, chemarea unei asemenea forţe ca a mea în Capitală, mă refer la compunerea coloanei şi la genul de luptă care urma să se ducă. Luptă de stradă. A fost chemată pentru „lauda“ domnului Nicolaescu, pentru a crea haos, spaimă şi diversiune. „Strategii Revoluţiei“ au ştiut ce fac. Trebuia să mi se spună atît: „Trăgători izolaţi“ – nu terorişti – trag în populaţie şi, cu 200 de militari, plus compania de cercetare, „curăţam“ fiecare stradă şi bloc, de la Băneasa şi pînă la Televiziune şi din alte locuri „fierbinţi“. Ce să fac cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele grele? Să dărîm blocurile în care erau oameni? Întreaga dezordine a fost bine gîndită. O regie perfectă. Diversiune şi haos. Doar aveau pe cineva expert în regie...

Relatez în continuare, subliniind ideile care atestă regia acelei ,,Revoluţii“, mai clar spus „lovitură de stat“, cine a condus-o, cum au manipulat oamenii, Armata şi alte forţe. Oameni care şi-au pătat mîinile de sînge nevinovat, dintre care unul a fost în fruntea Statului Român, Ion Iliescu. Viaţa a făcut să lucrez în diferite domenii, chiar în cele numite „speciale“. Întîmplător, mi-am aruncat o privire şi pe celebrul dosar de urmărire informativă cu numele de cod „Corbii“. Cine credeţi că apărea în dosar alături de generalii Şerb, Militaru, Vasile Ionel, Paul Keller? Domnii Iliescu, Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu şi alţii. De ce a fost chemat colonelul Gheorghe Trosca, şef de Stat Major la U.S.L.A. în ’89, în faţa M.Ap.N. şi împuşcat? Pentru că, printre altele, a instrumentat „Dosarul Corbii“. „Corbul“ (generalul Militaru) şi alţii nu l-au iertat. Păcat. Era un mare patriot. L-am cunoscut personal. Şi-a slujit ţara cu credinţă. Oare asta să fie soarta militarilor patrioţi? Unii împuşcaţi, alţii aruncaţi în închisori? Iar comandanţi care au tras la Timişoara, unii, iar alţii, care au călcat în zilele de 21-22 decembrie ’89 demonstranţii cu T.A.B.-urile, acum sînt generali cu 3 şi 4 stele în fruntea Armatei Române. Era mare haos, dezordine, diversiune. Am ordonat să se încercuiască Televiziunea cu personal şi blindate pe aliniamentul străzilor Dorobanţi, Zambaccian, Pangrati. Afară, la interval de  2-3 minute, se auzeau împuşcături izolate, seci, şi lîngă noi mai cădeau cîte un civil, cîte un militar. La Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie ’89 am avut primul soldat împuşcat mortal şi alţi patru militari grav răniţi. Soldatul-erou ucis se numea Costel Crap. Iar printre răniţi era soldatul Ştefan Gunie, lovit de 4 gloanţe. Speriat că nu sînt şi eu „mascat“ în alb, noaptea, ca d-l Sergiu Nicolaescu, m-am lipit de dumnealui şi am putut fuma liniştit. Eram, lîngă dumnealui, în deplină siguranţă. Atunci cînd a introdus mîna în buzunarul de la pantaloni i-am văzut la şold un pistol Magnum 44 (mă pricep foarte bine la arme), mare, argintiu, de toată frumuseţea.

Următorul fragment al scrisorii:

Nicolescu a fost la un pas sa-i mitralieze pe Iliescu, Mazilu şi compania

14/01/2011 11:05:00

Sursa: http://www.atacdeconstanta.ro/articole/3267-cum-a-regizat-sergiu-nicolaescu-macelul-din-decembrie-1989-v-5-6-morti-si-doi-raniti.html