|
„Traian Băsescu şi reforma sănătăţii: între ciocanul şi nicovala mafiei
transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate“
Prin 1998, un raport al
directorului FBI, iar mai apoi un discurs al preşedintelui american
atrăgeau atenţia Congresului SUA că fraudarea sistemului asigurărilor de
sănătate şi reţelele internaţionale ale mafiei medicamentelor ameninţă
securitatea socială a naţiunii.
Peste câţiva ani, urmare a
puternicului lobby al
ambasadorului SUA la Bucureşti, tentaculele transnaţionalelor
medicamentelor înlănţuiesc şi România, al cărei prim-ministru face declaraţii
de susţinere a pătrunderii lor pe piaţa românească, iar menţionatul
ambasador trece, suspect de repede, de la critica guvernului ineficient în
lupta împotriva corupţiei la un laudatio, tot atât de suspect, al
receptivităţii aceluiaşi guvern faţă de giganţii mondiali ai industriei
farmaceutice, de aparatură şi servicii medicale.
Gestul Guvernului român nu rămâne
nerecompensat. Doamnelor din high
life-ul politic de pe malurile Dâmboviţei le sunt rezervate reţelele
naţionale de distribuţie a medicamentelor şi fiecare „mare doamnă“
patronează, la vedere sau nu, câte o reţea.
Ceea ce mai rămăsese din trecutul
industriei farmaceutice se risipeşte ca prin farmec, se aude ceva şi despre
niscaiva afaceri de spionaj în jurul unor cercetări şi al unor reţete de fabricaţie,
apoi afacerilor pe seama sănătăţii, a vieţii sau morţii noastre, având „osiile“
bine unse, nu le scârţâie o vreme nici o roată. Cât de ieftin ne-au vândut!
A se citi „trădat“.
Străinii care vin în România
privesc, nu le vine să creadă şi se întreabă ce s-a întâmplat cu noi, ce
mari nenorociri galactice ne-au lovit de am ajuns o ţară cu oraşele
împânzite de farmacii?
O mică reformă a sănătăţii a
recalificat medicii în scribi. Ca să asigure deverul farmaciilor, medicii
de familie nu mai prididesc să prescrie reţete. Necompensate, compensate,
compensate parţial şi, excepţional, gratuite. Toate în cel puţin două
exemplare, unele şi în trei. Pe formulare diferite, roşii, verzi,
portocalii şi albe. În coduri şi chei pentru un sistem informatic mofturos,
dar al dracului de scump, incomplet şi nefuncţional. Dar imposibil de
controlat. Un timp, medicilor de familie le-a mers prost, apoi au început
să se descurce, iar temerarilor în a prescrie reţete şi morţilor nu le pică
salarii mizere, ci le-au curs şi câştiguri de peste 2.000 de euro/lună.
Totul este posibil numai şi numai în buna conivenţă cu mafia producătorilor
şi distribuitorilor de medicamente. A mafiei care, ca urmare a haosului
indus cu binecuvântarea miniştrilor sănătăţii, a impus prescrierea a până
la şapte-zece medicamente în loc de trei, generând pacienţilor cronici noi
suferinţe, din categoria celor hepatice şi gastrice. Alte boli, alte
medicamente. Alţi bani. Aceiaşi profitori.
Înalţi funcţionari publici,
începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la
Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice,
câini de pază ai „democraţiei“, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis
caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile
nesăţioase care secătuiesc bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de
Sănătate.
Ochii şi urechile secrete ale
statului, de voie, de nevoie, mai ridică câte un colţ al vălului de ceaţă.
Atât cât să nu provoace un prea mare deranj viesparului în care s-au prins
şi ele, prin ramificaţiile propriilor reţele şi oameni scăpaţi controlului.
Fiindcă trebuiau să scape.
Ciordeala, inclusiv cea a
statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au
practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii „legalişti“ au
încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor
sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare
patru ani.
Noua tentativă de reformă a
asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea
naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul
nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui
republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia
Montană.
Ambele operaţiuni de influenţă
asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel
posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de
ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni
comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.
Se încearcă diversiunea că
preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi
cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone
şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi
elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din
infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o.
Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate.
Se spune că Băsescu şi Boc nu ar
fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei
lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea
unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.
Se aruncă în spaţiul public
dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul
sistemului de sănătate al poporului român, dintre cartelurile
internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei
susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar
ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului
sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.
Ochii şi urechile statului, în loc
să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să
oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei
corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute
de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa
Universităţii, ca să apere democraţia.
Un simulacru de raport operativ
din „teatrul de operaţiuni“ publicat în President
Daily Brief (am numit Evenimentul
zilei) releva cât de retardată este instrucţia filorilor respectivului
serviciu secret şi cât de nătângi le pot fi şefii care şi-au scos la
deconspirare gratuită agenţii aciuaţi prin redacţiile a vreo trei
televiziuni, care au terorizat telespectatorii cu interogatoriile publice
şi procesele de intenţii, de cel mai pur gen al poliţiei politice, lansate
împotriva participanţilor la manifestaţiile de stradă. Acelea care l-au
legitimat şi relegitimat şi pe Traian Băsescu. Cu sau fără autorizaţia
primăriei.
O spicheriţă rebranduită în demna urmaşă
a Anei Pauker şi a acuzatorului public Alexandra Sidorovici ne-a spus că ea
„deţine informaţii“ cum că cei ieşiţi în stradă etc. Ştim noi prea bine ce
instituţii, „piloni“ de discutabilă rezistenţă ai dictaturilor folosesc
această formulă introductivă, cu valoare de adevăr absolut: „deţinem
informaţii“". Dacă aşa lucrează inteligenţele acoperite ale
serviciilor secrete, ne cerem taxele şi impozitele înapoi. Cu dobânda şi
penalităţi de nepotrivită utilizare.
Este evidentă marea manipulare a
acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat
legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după
texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu
s-a apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in
corpore şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au
citit-o şi ori nu le vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina
adevărului.
De ce atâta înverşunare? De teama
practicilor totalitare ale statului mafiot. Din convingerea că Traian
Băsescu nu iese la rampă să anunţe ceva bun. Dimpotrivă, Traian Băsescu
este deja asociat mentalului colectiv cu Casandra, prevestitoarea tuturor
nenorocirilor.
Şi cum nu avem nevoie de
conducători care să ne deoache, iar faptele lor numai de bine nu sunt
prevestitoare, singurul bine pe care, totuşi, ni-l mai pot face este să ne
salute cu „Adio, noi plecăm!“.
|
