Cătălin Predoiu sau slalomul prin guverne
Cătălin
Predoiu este un jurist cu experienţă în a cădea în picioare ca pisica,
indiferent de conjunctura politică în care se mişcă. Elocvent, în acest sens,
este chiar articolul de azi al agenţiei de presă MEDIAFAX, care sugerează acest lucru chiar din titlu: „Cine
este Cătălin Predoiu, noul premier interimar (…). Lansat în politică de Tăriceanu, el a dezertat
la Băsescu“, publicat de Ziarul financiar. Sigur, ar fi fost greu
de ales un premier interimar dintre membrii Guvernului Boc-Bela. Dar, chiar în
această situaţie dificilă, nu s-ar fi putut găsi, totuşi, un altul mai breaz
decît Cătălin
Predoiu? Ţinînd cont că, peste puţin timp, preşedintele Traian Băsescu avea
să desemneze un alt premier – pe directorul S.I.E., Mihai Răzvan Ungureanu,
după cum anunţase, din „surse“, presa – ar fi fost indiferent cine avea să ocupe
acest post pentru cîteva ore sau cîteva zile, dacă nu urma să se ajungă la un
acord pentru instalarea guvernului pe care avea să-l aleagă M.-R. Ungureanu.
Aşadar,
de ce tocmai Cătălin
Predoiu?! Eu cred că e simplu: aşa cum, după ce a fost înlăturat guvernul
Tăriceanu, din care făcea parte, doar Cătălin Predoiu a fost menţinut în guvernele
Boc 1, Boc 2 etc., tot aşa va fi menţinut şi în următorul guvern. Se pare că Cătălin
Predoiu va fi ministru al Justiţiei tot atât timp ca guvernatorul Mugur
Isărescu la conducerea B.N.R.!
Fac
pariu că el va fi menţinut în guvern pînă la înlăturarea definitivă de la
Putere a cleptocraţiei.
Dacă,
pentru menţinerea lui Mugur Isărescu la conducerea B.N.R. a intervenit în forţă
Fondul Monetar Internaţional – căci premierul de atunci, Adrian Năstase,
intenţionase să-l înlocuiască! –, pentru menţinerea lui Cătălin Predoiu intervine, de
fiecare dată, ceea ce s-a numit „TRIUMVIRATUL MALEFIC“, din oculta internă, care acţionează la directive
externe. Pentru a vedea a cui marionetă este, e instructiv să citiţi articolul
de mai jos, republicat în 21 decembrie 2008, pe AlterMedia.
6 februarie 2012
6 februarie 2012
***
Triumviratul malefic: Valeriu Stoica, Călin Andrei
Zamfirescu şi Arin Stănescu
La o emisiune de la ANTENA 3, difuzată ieri, 20 decembrie 2008, după ora
20, pe tema noului guvern pe care l-a confecţionat premierul desemnat Emil Boc,
realizatorii au trecut în revistă denunţarea publică făcută de Boc, în
septembrie 2008, a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe care, culmea
ipocriziei, l-a ales ca actual ministru al Justiţiei, în calitate de neutru,
deşi este membru al P.N.L. şi fusese înscăunat, în februarie 2008, de acest
partid ca ministru al Justiţiei!
Opinia publică şi
realizatorii emisiunii respective s-au întrebat cum a reuşit „intransigentul“
Boc această scamatorie, mai ales că, la începutul emisiunii, prezentaseră,
printre altele, opinia răposatului Octavian Paler despre Boc: cum că este un
palavragiu şi că speră să nu apuce vremurile cînd Boc ar conduce guvernul. Iată
că el, într-adevăr, nu le-a apucat, dar noi da!
Pentru a înţelege măgăria politică – de fapt, crima politică – a lui Emil
Boc – ca, de altfel, a întregii coaliţii P.S.D. + P.C. + P.D.-L., „majoritatea“
parlamentară rezultată în urma alegerilor din 30 noiembrie 2008 –, prezentăm
articolul de mai jos, preluat din Justitiarul,
nr. 10 (148), 10 decembrie 2008, pag. 3-4, care explică atît ascensiunea subită
a junelui Cătălin Predoiu, cît şi, implicit, menţinerea lui pe scaunul de
ministru al Ju$tiţi€i – culmea porcăriei! – ca „neutru“, de către acelaşi Emil
Boc, care-l înjura public pe actualul „neutru“, cu doar trei luni mai înainte!
După care, „Pupat toţi piaţa endependenţi“… Curat murdar, coane Emile!
În acest articol se sugerează că, înaintea promulgării unei malefice
ordonanţe de guvern – create de către Arie Shalev et comp pentru uzul lor privat –,
„Preşedintele Traian Băsescu a fost avertizat în luna iunie 2007 de către unele
ziare, prin mai multe articole, să nu promulge legea de aprobare a OUG nr.
86/2006 (…)“, dar se pare că şeful statului nu ar fi fost informat.
Eroare! Şeful statului este informat, de către Serviciile Secrete, printr-un
Buletin informativ, zilnic, inclusiv
din cele realizate pe baza „surselor deschise“ – adică, în primul rînd, din
toate mass media. Aşa cum, în mod cert,
a fost informat, după 10 decembrie, şi de apariţia acestui articol în Justiţiarul, după cum va
fi informat şi de republicarea lui aici, pe AlterMedia.
Pe de altă parte, există şi posibilitatea ca unii dintre consilierii săi să îi
ascundă anumite buletine de presă, pe motiv că „nu sunt relevante“ şi nu e
cazul să-şi irosească preţiosul timp prezidenţial cu lecturarea lor. De aceea,
îl republicăm aici, precum şi pe alte site-uri
care vor avea curajul să-l republice.
Redau, în continuare, articolul din Justiţiarul.
21 decembrie 2008
Vasile Zărnescu
***
Dumnezeu a spus: „Să se facă lumină!“… Atunci, să se facă, mai ales că este
vorba despre Banca Internaţională a Religiilor (B.I.R.). Spre luminarea acelora
care au fost numiţi ca să aplice legea.
Ceea ce se ştia dintotdeauna în mod neoficial, adică faptul că nimic nu
mişcă în Justiţia română fără directivele grupării Valeriu Stoica-Călin Andrei
Zamfirescu-Arin Stănescu, s-a oficializat prin decretul de numire a lui Cătălin
Predoiu ca ministru al Justiţiei, semnat de Traian Băsescu la 29 februarie
2008. De precizat că, de
facto, noul ministru al Justiţiei este Călin Andrei Zamfirescu,
ginerele acestuia, Cătălin Marian Predoiu figurând ca ministru în decret doar
de ochii lumii. Aşa că, Ministerul Justiţiei este condus de Călin Andrei
Zamfirescu, nu din sediul ministerului, de pe B-dul Libertăţii, ci din str.
Jean Louis Calderon nr. 38 (sediul Societăţii Civile de Avocaţi Zamfirescu-Racoţi-Predoiu).
Nu există cunoscător al culiselor să creadă că Predoiu ar fi acela care să ia
hotărâri în administrarea Justiţiei române. De altfel, imediat după numirea sa
ca ministru, prima măsură a fost scoaterea de sub urmărire penală a socrului său
Călin Andrei Zamfirescu şi a celorlalţi 13 învinuiţi în dosarul nr. 194/P/2003
(falimentul fraudulos al B.I.R.) aflat în instrumentarea D.N.A. Cine „a năşit“
procedura numirii noului titular la Justiţie ? Călin Andrei Zamfirescu cu
Tăriceanu şi Valeriu Stoica cu Băsescu. Şi asta, deoarece Călin Zamfirescu nu
putea fi desemnat oficial în funcţia de ministru, întrucât era urmărit penal de
D.N.A. în dosarul menţionat în legătură cu falimentul fraudulos şi lichidarea
prin jaf a Băncii Internaţionale a Religiilor. Principalul consultant al
numirii titularului la Ministerul Justiţiei a fost, însă, Valeriu Stoica,
implicat personal până peste cap în aceleaşi mari afaceri de lichidări bancare
cu Călin Andrei Zamfirescu şi Arin Stănescu, alias Arie Shalev. De altfel,
pentru grupul celor trei (Stoica-Zamfirescu-Stănescu), termenul potrivit
ar fi de grupare mafiotă. Aceasta este cea mai bine organizată, având o
penetrare totală la nivelul tuturor instanţelor şi parchetelor din ţară,
inclusiv, şi în primul rând, la D.N.A. Este o adevărată caracatiţă!
În fruntea, dar în umbra acestei caracatiţe, se afla, iniţial, Valeriu
Stoica încă de pe timpul mandatului său de ministru al Justiţiei, când,
împreună cu foştii săi colegi de grupă de facultate, Călin Andrei Zamfirescu şi
Arin Stănescu – nume real Arie Shalev – s-au organizat şi au pus la punct cele
mai mari „afaceri“ fără să investească un leu . În grupare a fost atras, apoi,
şi Flavius Baias, unul din finii lui Valeriu Stoica, care îndeplinea funcţia de
Secretar de stat la Justiţie – fiind adjunctul naşului său. De reamintit că
Arin Stănescu, după terminarea facultăţii în 1976, a plecat în Israel, unde,
înainte de a se reîntoarce în ţară, ocupa un post de jurist la primăria din
Carmiel, fiind urmărit penal prin mai multe dosare. În România, Arin Stănescu
s-a întors în 1992, când, împreună cu Neculaescu Toma, înfiinţează societatea
„All Kind of Business Impex” SRL, înmatriculată sub nr. J40/18348/13 iulie1992,
având sediul în Bucureşti, str. Aviator St. Protopopescu, nr. 9, bloc C,
parter, ap.1, sector 1.
„Marele investitor străin“ Arie Shalev – sub acest nume figurează Arin
Stănescu în această societate, având Paşaport PA/153/565, eliberat de
Ministerul de Interne israelian – a investit în afacerile din Romania „imensa sumă“
de 223 USD, fiind, de altfel, singura sumă investită din propriul său buzunar
în afacerile din România. La 14.12.1998, Arie Shalev, devenit Arin Stănescu,
împreună cu Călin Andrei Zamfirescu, Stan Târnoveanu şi încă doi cetăţeni
belgieni, au constituit societatea „Reconversie şi valorificare active“,
înmatriculată sub nr. J40/12704/1998 la O.R.C.B. Cenzor al societăţii – Andreea
Alina Zamfirescu, fiica lui Călin Zamfirescu şi actuala soţie a lui Cătălin
Predoiu. Capitalul acestei societăţi: 90 milioane lei vechi. Obiect de
activitate: afaceri, consultanţă etc. Sediul social, Bucureşti B-dul Mircea
Vodă nr. 35, bl. M 27, sector 3, iniţial într-un apartament, care, ulterior, cu
încă alte două apartamente din acelaşi bloc, aveau să devină proprietatea „Mătuşii
Tamara“, lăsate „moştenire“ Danei Năstase. Arie Shalev, prin societatea sa,
plătea încă din anul 2000, în mod oficial, o chirie de 7.000 USD/lună, noii
proprietare. Aceste apartamente sunt şi astăzi utilizate tot de către Arie
Shalev şi societatea menţionată, denumită în prezent „ZTS Consultanţă –
Management“ S.R.L., şi noua societate profesională „RVA Insolvency
Specialists“. Nu există date din care să rezulte noul plafon al chiriei
actuale.
Prima parte a anului 1999 a fost pentru societatea „Reconversie şi
valorificare active“ o perioadă de studiu, de marketing, de pregătire a lui
Arie Shalev, Călin Andrei Zamfirescu şi asociaţii lor, care căutau afaceri
mari, profitabile, în care să nu investească nimic sau cât mai puţin, dar care
să producă enorm. Aşa au ajuns cei trei foşti colegi de grupă de facultate la
concluzia că cele mai profitabile afaceri sunt lichidările. În astfel de
afaceri nu investeşti nimic, iar profiturile îţi vin automat din vânzarea
activelor, din încasarea creanţelor, din folosirea fondurilor societăţilor pe
care le lichidezi etc. La 30 august 1999, fostul prim-ministru Radu Vasile
semnează OUG nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în
reorganizare şi lichidare. Autorii actului normativ nu sunt alţii decât avocaţii
Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, ordonanţa guvernului fiind contrasemnată de
colegul lor, Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei. Interesant este faptul că,
aşa cum rezultă din Fişa procedurii parlamentare, OUG nr. 79/1999 a plecat de
la Guvern la 31 august 1999 şi a
ajuns la Parlament la 30 august (!)
1999, publicându-se în
aceeaşi zi în Monitorul
Oficial. În baza acestei ordonanţe, cei trei colegi de facultate
înfiinţează Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (U.N.P.R.L.),
Arin Stănescu mulţumindu-se, pentru început – aşa cum arăta Fănel Păvălache –,
numai cu funcţia de vicepreşedinte al acestei ong.
La 19 noiembrie 1999, în baza unei Note de fundamentare contrasemnată de
Flavius Baias, finul lui Valeriu Stoica, se emite Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.186/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 83/1998
privind falimentul băncilor – act normativ avându-i, bineînţeles, ca autori tot
pe cei doi avocaţi, fondatorii firmei „Reconversie şi valorificare active“. Şi
desigur, tot în aceeaşi zi de 19 noiembrie 1999, OUG nr. 186/1999, se publică
în Monitorul Oficial
al României, dată la care, în temeiul acesteia se şi cere Tribunalului
Bucureşti falimentul BANKCOOP. Graba a fost atât de mare încât, în acea vineri
– zi scurtă de lucru –, Guvernul a şi aprobat-o, a şi trimis-o la Monitorul Oficial, care,
în aceeaşi zi, a şi publicat-o. Ce s-a uitat, însă? Procedura constituţională
prevedea că Ordonanţele Guvernului trebuie mai întâi să fie depuse spre
aprobare la Parlament şi numai după aceea se pot publica în Monitorul Oficial.
Ordonanţa nr. 186/1999 întâi s-a publicat în M.O. la 19.11.1999 şi, apoi, s-a
depus la Parlament (22 noiembrie 1999), încălcându-se
procedura constituţională prevăzută de art. 114 (4) din
Constituţie (text în vigoare la data emiterii Ordonanţei). Care a fost
principala modificare adusă Legii nr. 83/1998 privind falimentul băncilor?
Simplu! La art. 17 al Legii nr. 83/1998 conjuncţia „şi“ a fost înlocuită cu
prepoziţia „sau“, fiind, astfel, eliminată etapa obligatorie a „administrării
speciale“ prevăzută în Legea nr. 83/1998, astfel că falimentul unei bănci putea
fi solicitat chiar şi în cazul în care asupra acelei bănci nu s-ar fi exercitat
o acţiune de administrare specială, ci numai o „supraveghere specială“, cele
două condiţii fiind cumulative în Legea nr. 83/1998.
Această
modificare a facilitat, ulterior, conform planului de afaceri al grupării Arin
Stănescu-Călin Andrei Zamfirescu, declanşarea falimentului băncilor româneşti –
victime ale acestui grup de interese. Trebuia, însă, bineînţeles, ca totul să
fie legal sau ca totul să pară cel puţin legal. Aşa că, la 27 noiembrie 1999,
avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, în baza Ordonanţei de guvern
iniţiată, redactată şi promovată de ei, aceştia devin şi „practicieni în
reorganizare şi lichidare judiciară“ şi se înscriu în „Tabloul practicienilor
în lichidare şi reorganizare judiciară“, Tablou înfiinţat tot de către ei, în
baza OUG nr. 79/1999. Şi tot în aceeaşi zi de 27 noiembrie 1999, societatea lor
„Reconversie şi valorificare active“ este înscrisă în „Tabloul persoanelor
juridice specializate“ în reorganizare şi lichidare judiciară. Ulterior, cu
sprijinul partenerilor lor din B.N.R., toate băncile cărora li s-a declanşat
procedura premeditată de faliment au fost încredinţate spre lichidare acestei
firme. Lichidarea unor bănci cu active de mii de miliarde lei, trebuia să fie,
însă, finanţată de cineva, soluţia nefiind alta, dar găsită cu sprijinul B.N.R.
prin Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare, al cărui preşedinte nu era
altul decât fostul vice-guvernator al B.N.R., Mihai Bogza. Aşa cum arăta Fănel
Păvălache, în declaraţiile sale, la început, activitatea societăţii de
lichidare constituită de grupul Arie Shalev-Călin Zamfirescu nu mergea prea
strălucit, abia se roda şi se căutau noi bănci-victime, care să posede active
mari, ceea ce ducea, desigur, la posibilitatea încasării de onorarii enorme.
Pentru această misiune era necesar ca în grup să fie atraşi noi membri, de
preferinţă, tot liberali. Aşa se face că unul din noii veniţi a fost Mihai
Bogza, impus de P.N.L. ca viceguvernator al B.N.R., acesta având sarcina să
identifice bănci şi să pregătească terenul de faliment al acestora. Şi cum se
ştie, în acea perioadă existau bănci româneşti care se confruntau cu efecte ale
tranziţiei, bănci care, în realitate, în nici un caz nu erau sortite pieirii.
Mihai Bogza este cel care, în baza unei clare programări, a ales viitoarele
victime ale societăţii de lichidare a grupării lui Arin Stănescu-Călin
Zamfirescu. De altfel, aşa cum arată Fănel Păvălache, sarcinile membrilor
grupului erau bine şi distinct repartizate – unii se ocupau cu identificarea
victimelor, alţii pregăteau şi emiteau actele normative necesare care să dea
aparenţa de legalitate activităţii grupului, iar Călin Zamfirescu, Arin
Stănescu şi Stan Târnoveanu lichidau şi adunau imensele sume de la
băncile-victimă. A se vedea declaraţiile lui Fănel Păvălache. Spre
exemplificare, dăm câteva cifre care demonstrează imensele sume încasate de
gruparea mafiotă prezentată. Conform documentelor, depuse la Tribunal chiar de
firma de lichidare a celor doi patroni avocaţi-lichidatori, de la Banca
Internaţională a Religiilor a fost încasată în intervalul 10 iulie 2000-31
august 2001, suma de 580, 3 miliarde lei, din care avocaţii-lichidatori au
cheltuit pe propriile lor salarii, bonusuri de performanţă, cheltuieli cu
terţii (terţii fiind tot ei) suma de 211,2 miliarde lei, iar în afara acestei
sume, au mai încasat drept „onorarii lichidator“, încă 55,3 miliarde lei.
Până la
31 decembrie 2002, firma avocaţilor-lichidatori cheltuise din fondurile B.I.R.
suma de 163,2 miliarde lei, în acelaşi mod. Dintr-o expertiză solicitată de
Comisia de Abuzuri a Camerei Deputaţilor, expertiză depusă la 22.11.2004,
rezultă că, în intervalul 11.07.2000-31.05.2004, lichidatorul R.V.A. – adică,
cei doi avocaţi-lichidatori – îşi auto-plătise din fondurile B.I.R. salarii şi
bonusuri de performanţă 249,6 miliarde lei, plăţi pentru lucrări şi servicii
diverse 112,5 miliarde lei, proprii onorarii 123,7 miliarde lei, plăţi pentru
materiale, 22,5 miliarde lei . La pag. 8 a Raportului de expertiză menţionat se
arată: „În concluzie, S.C. Reconversie şi Valorificare Active a păgubit Banca
Internaţională a Religiilor cu suma totală de 640 miliarde lei prin
modalităţile următoare: cu suma de 508,3 miliarde lei prin sustragere (furt)
direct din trezoreria băncii; cu suma de 132 miliarde lei prin facilităţi
acordate nelegal debitorilor băncii“. Accesând site-ul „Moore Stpehens RVA“ se poate vedea
ce lichidări judiciare au mai făcut obiectul firmei grupării
Stănescu-Zamfirescu. Iată, spre exemplificare, numai câteva societăţi din
portofoliul de lichidări: Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor, Banca
Albina, Banca Populară de Dezvoltare, Banca Populară Fortuna, Banca de
Investiţii şi Dezvoltare, Banca Columna, Uzinele Republica, Bere Chitila, Rompetrol distribution, Modcotton
Aurora, Romcereal etc., etc. Să nu uităm, însă, relaţiile existente între Arie
Shalev (Arin Stănescu) şi prietenul şi asociatul său din firma „Euroeconomic“,
Varujan Vosganian. „Euroeconomic“ a fost creată la 23 martie 2001, sub nr.
J40/3175, cu sediul în str. Ardeleni nr. 9, etaj 1, ap. 2, sector 2, activitatea
principală a acesteia fiind „activităţi auxiliare intermedierilor financiare“.
În firma lui Vosganian mai sunt asociaţi Arin Stănescu, Adrian Ciocănea,
actualul şef al Departamentului Afaceri Europene, şi Dumitru Cocea, director de
cabinet şi fin al lui Varujan Vosganian. Arin Stănescu a fost, este şi va
rămâne, aşa cum se ştie, nu numai prietenul de taină al lui Vosganian, dar şi
„eminenţa sa cenuşie“. Să nu se uite că Arin Stănescu îl consilia pe Vosganian
şi în fostul partid U.F.D., şi când acesta era preşedintele Comisiei buget,
finanţe, bănci din Senat, şi tot Arin Stănescu îl consiliază şi astăzi pe
Vosganian în calitatea sa de ministru al Economiei şi Finanţelor. Cei care
critică astăzi politica economică, taxele, impozitele şi tot ceea ce ţine de
finanţele României nu cunosc faptul că, în realitate, ideile nu-i aparţin în
totalitate lui Vosganian, ci „eminenţei sale cenuşii“, Arin Stănescu,
considerat a avea o minte diabolică şi rapace. Una dintre ultimele mari
lovituri date de Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu cu sprijinul lui Varujan
Vosganian şi al Monicăi Macovei a fost modificarea Legii nr. 64/1995, devenită
legea nr. 85/2006 privind insolvenţa.
Prin
această lege, a fost pregătit terenul pentru ca fondul de lichidare – fond
public – aflat la Ministerul Justiţiei şi creat prin majorarea cu 20 la sută a
taxelor plătite de mediul de afaceri din România la Oficiile Registrului
Comerţului să fie trecut la Uniunea Practicienilor în Reorganizare şi
Lichidare, adică la nimeni altul decât la Arin Stănescu. Astfel, art. 4 alin. 7
din legea sus-amintită stipulează ca Oficiile Registrului Comerţului să
transfere sumele provenite din majorarea cu 20 la sută a taxelor încasate de
acestea la UNPIR, „acest ONG având dificila obligaţie să comunice numărul de cont
în care să fie transferate aceste sume“. Interesant este faptul că, la data
aprobării Legii nr. 85/2006, UNPIR nici nu exista sub această denumire, ci
numai ulterior, în luna noiembrie 2006, fosta UNPRL, prin o nouă iniţiativă a
celor doi, s-a emis OUG nr. 86/2006 şi a devenit UNPIR. Astfel că, art. 48 lit.
k din OUG nr. 86 din 8.11.2006 prevede preluarea de la Ministerul Justiţiei şi
administrarea de către UNPIR a „fondului de lichidare“, cheltuielile de
administrare a acestui fond fiind încasate, bineînţeles, tot de către UNPIR din
fondul respectiv. În acest mod a fost finalizată preluarea unui fond public,
„fondul de lichidare“ aflat la Ministerul Justiţiei, de către Arie Shalev,
statuându-se definitiv îmbogăţirea anuală a acestuia cu peste 150 miliarde lei
vechi – el fiind, de acum, noul preşedinte al ONG-ului creat la 30 august 1999
sub denumirea de UNPRL, devenită UNPIR. Preşedintele Traian Băsescu a fost
avertizat în luna iunie 2007 de către unele ziare, prin mai multe articole, să
nu promulge legea de aprobare a OUG nr. 86/2006, dar, probabil, fie nu i s-a
adus la cunoştinţă realitatea, fie nu a dat curs semnalului de alarmă tras de
presă, astfel că, prin Decretul nr. 275/2007 de aprobare a ordonanţei
sus-amintite, Arin Stănescu va primi anual peste 150 miliarde lei vechi.
Desigur, nu trebuie uitat faptul că la Palatul Cotroceni este prezent şi
nelipsit partenerul lui Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, numitul Valeriu
Stoica, şi că la guvern se află Varujan Vosganian, aşa că decretul de aprobare
al OUG nr. 86/2007 a fost floare la ureche, Arie Shalev şi colegii săi din
UNPIR adăugându-şi colosal la avere din bani publici. Direcţia Naţională
Anticorupţie apreciază că această grupare mafiotă nu prezintă pericol social,
deşi, la 26 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia
Penală, prin Decizia nr. 5515, dispune începerea urmăririi penale împotriva a
14 persoane implicate în gruparea menţionată în fruntea listei aflându-se Arin
Stănescu şi Călin Zamfirescu, capii acestei grupări. La 24 aprilie 2008,
procurorul Maria Trandabăţ, din DNA, emite Ordonanţa de scoatere de sub
urmărire penală a tuturor învinuiţilor . De altfel, hotărârea de scoatere de
sub urmărire penală a învinuiţilor din dosarul nr. 194/P/2003 (dosarul
falimentului şi lichidării BIR) era cunoscută încă de la 11 martie 2008, din
declaraţia socrului ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, numitul Călin
Zamfirescu, unul din cei 14 urmăriţi în dosar, care declara în Jurnalul Naţional că „DNA
va da în curând soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru toţi 14“
[Violeta Fotache, „Socrul şefului Justiţiei cercetat
penal la DNA“, în Jurnalul
naţional, 11 martie 2008; vezi şi: Attila Biro, „Cum a ajuns RVA Insolvency,
compania la care a fost asociat socrul ministrului Predoiu, sa ofere
consultanta tehnica ministerului Justiei“, pe HotNews.ro, 3 noiembrie
2011; Elena Vijulie, „CSM, deranjat de afirmatiile grave
ale lui Catalin Predoiu“, România
liberă, 10 ianuarie 2009; etc. –
n.n., V.I.Z.].
Ordonanţa
dată de procurorul Maria Trandabăţ la 24 aprilie 2008 de scoatere de sub
urmărire penală a întregului grup a venit să confirme faptul că soluţia era
deja stabilită. De altfel, aceasta a fost prima şi cea mai importantă sarcină
cu care a fost investit Cătălin Predoiu: să-l scoată pe socrul său şi pe
ceilalţi învinuiţi în dosarul BIR de sub urmărire penală. Iată succesiunea
faptelor: la 21.02.2007, prin rezoluţie, în baza deciziei ÎCCJ, Secţia Penală,
se începe urmărirea penală împotriva învinuiţilor nominalizaţi şi pentru
faptele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 Cod penal. La
04.02.2008 prin Ordonanţă, procurorul de caz ajunge la concluzia că faptele
săvârşite de învinuiţii din grup sunt mai grave şi dispune schimbarea
încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanei, prevăzută de art. 246 Cod pen., în infracţiunea de abuz în serviciu
contra intereselor persoanei, în formă calificată, în modalitate continuată,
prevăzută de art. 246 rap. la art.2481, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod pen.
Hotărârea de schimbare a încadrării faptelor s-a dat, deci, după un an de
cercetări (de la 21.02.2007 la 04.02.2008), datorându-se, se înţelege, găsirii
în dosar a unor circumstanţe agravante. La 8.02.2008, numitul Fănel Păvălache,
invitat la DNA, într-o declaraţie afirmă că datele şi faptele pe care le-a
descris pe 30 de pagini, numite de procurorul de caz „note date în arestul
preventiv“ le deţine de la Arin Stănescu şi apropiaţii acestuia. La 29.02.
2008, Cătălin Predoiu, ginerele învinuitului Călin Zamfirescu, este numit
ministrul Justiţiei. La 11.03.2008, Călin Zamfirescu declară public în Jurnalul Naţional că „DNA
îi va scoate în curând de sub urmărire penală pe toţi cei 14 învinuiţi“. La 24
aprilie 2008, procurorul Maria Trandabăţ din DNA pronunţă Ordonanţa de scoatere
de sub urmărire penală. Cine poate crede că toate acestea sunt simple
coincidenţe de fapte şi date calendaristice? Cele de mai sus se bazează numai
pe documente autentice.
Valeriana N.
STOICA,
Bucureşti, str.
Batiştei, nr. 25
11 decembrie 2008
