Actualitatea
genialului Mihai Eminescu
La 15 ianuarie, în fiecare an românii de pretutindeni
sărbătoresc ziua de naştere a genialului Mihai Eminescu. După 162 de ani sunt
încă multe adevăruri ascunse privind preocupările şi toate scrierile lui Mihai
Eminescu, dar mai ales cu referire la asasinarea lui şi la identitatea
ucigaşilor şi a complicilor acestora. Adevărul nu va mai umbla multă vreme cu
capul spart!
Mihai Eminescu a fost şi va rămâne peste veacuri nu numai
Poetul Nepereche, un mare istoric, dramaturg şi fizician, dar şi un ziarist
extrem de apreciat. Din numeroasele sale articole pe teme politice am selectat
câteva fragmente edificatoare pentru vremea lui Eminescu şi pentru „epoca
neagră“ post-decembristă:
- „Istoria îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e
condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem
că aproape e ziua în care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările
administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va
preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mînuit în contra chiar a
existenţei statului“ (ziarul Timpul
din 5 decembrie 1882).
- „Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor
suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi
şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei“ (ziarul Timpul din 13 februarie 1882).
- „Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului
sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; aşa încât, departe de-a vedea
existenţa statului asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce
poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem, din
contră, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de
la pomana împrejurărilor externe care să postuleze fiinţa statului român ca pe
un fel de necesitate internaţională“ (ziarul Timpul din 31 august 1878).
- „Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au
amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a
naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă,
au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul
românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o
ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă
n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei
liberale şi egalitare cosmopolite“ (ziarul Timpul
din 14 noiembrie 1880).
- „Străini superpuşi fără nici un cuvânt naţiei
româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor“
(ziarul Timpul din 9 august 1881).
- „Acest spectacol al exclusivei stăpîniri a unei rase şi
decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată
anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la
demnitatea şi la onoarea lui“ (ziarul Timpul
din 9 august 1881).
- „Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin
înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către
elementele sănătoase coalizate“ (ziarul Timpul
din 19 septembrie 1879).
- „Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi
român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a
deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum
sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina
viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte,
să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie
sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi
istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne
e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei
rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de
asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit odată“
(ziarul Timpul din 17-18 august
1881).
- „Mizeria materială şi morală a populaţiei,
destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia
electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări
principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale
supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică;
oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă
drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna“
(ziarul Timpul din 9 decembrie 1882).
- „Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ neadevărul,
ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor“ (ziarul Timpul din 28 septembrie 1880).
- „Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a
veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o
tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât“ (ziarul Timpul din 30 iulie 1881).
- „Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile
politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit
să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de
ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi» căutau numai foloasele
influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează
plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire
morală şi în privire materială“ (ziarul Timpul
din 22 martie 1881).
- „Din momentul în care luptele de partid au degenerat în
România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese
private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi
vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea
statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere
precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament nu
mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de
nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat“ (ziarul Timpul din 19 septembrie 1880).
- „Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri
străine, legi străine în toată puterea cuvîntului care substituie,
pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om,
cetăţean al universului... “ (ziarul Timpul
din 13 decembrie 1887).
- „Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari
şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu
desăvărşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii
ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri,
advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică,
fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie“ (ziarul Timpul din 22 februarie
1879).
- „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer;
cât pentru români puţin îmi pasă! “ (ziarul Timpul
din 23 mai 1882).
- „Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra
întregii ţări, influenţat, însă, întodeauna, în mod absolut, de guvernul
central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii
judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de
jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe
persoanele din care sunt compuse“ (ziarul Timpul
din 27 mai 1879).
- „Toate numirile
în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul
lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru
de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii
judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere
pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii»
au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de
contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în
buzunarul unui «patriot»“ (ziarul Timpul
din 20-21 aprilie 1881).
- „Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este
cea românească, ci străinii românizaţi – de ieri – alaltăieri”, iar
autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti
oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe
când înlăuntrul n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o
conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă“ (ziarul Timpul din 1 aprilie 1881 şi 29 iulie 1881).
- „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se
plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie“
(ziarul Timpul din 3 mai 1879).
- „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt
de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte
ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui
adevărat şi autentic sentiment patriotic“ (ziarul Timpul din 8 august 1880).
- „Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se
pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător
greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă“ (ziarul Timpul din 31 august 1878).
- „Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se
citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de
cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă,
o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru
a avea o funcţie trebuie, să fii înrudit cu ei“ (ziarul Timpul din 30 iulie 1881).
- „Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta,
pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea
unei generaţii“ (ziarul Timpul din 18
aprilie 1879).
- „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de
interese personale. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu
comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi
Camorra, care miroase de departe a puşcărie“ (ziarul Timpul din 27 aprilie 1879).
- „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii
de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului
român“ (ziarul Timpul din 15 mai 1879).
- „Statul a devenit, din partea unei societăţi de
esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările
ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii
politice, câştigate prin frustarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi,
departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pămînt pe singura cale a muncii
onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se
substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate,
sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri
guvernamentali şi parlamentari“ (ziarul Timpul
din 17 august 1882).
- „Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou,
pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor,
speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă,
judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor
sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos“ (ziarul Timpul din 26 mai 1883).
- „Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de
lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup
putred, că «progresul» nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie
să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este
denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca
barbar, ca antinaţional, ca reacţionar“ (ziarul Timpul din 23 iunie 1879).
- „Eşti «patriot» de meserie, postulant, consumi numai,
te bucuri de partea cu soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de a
îmbăta o naţie, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe late şi cu apă
rece“ (ziarul Timpul din 20 mai
1881).
- Vom „avea de-acum înainte dominaţia banului
internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi
tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă legal, în realitate inegal.
Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic; învinge cel pentru
care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi,
cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o
răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă“ (ziarul Timpul din 20 februarie 1879).
- „Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal
le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare,
ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează
bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven,
ideile mari asfinţesc, zeii mor“(ziarul Timpul
din 7 aprilie 1879).
- „La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin
introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de
dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce
nimic“ (ziarul Timpul din 18 iunie
1881).
- „Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în
România, numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în
oraşele noastre – numai că nu ale indigenilor“ (ziarul Timpul din 25 septembrie 1882).
- „Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce
tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului
pierdut şi să le combatem cu curaj şi străruinţă. Dintr-un principiu tutelar,
principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase;
toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de
promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune foarte periculoasă;
tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat,
fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza
naţionalităţii noastre nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce
o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de
îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public
dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opţiuni avem rivalităţi de
ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este
morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi“ (ziarul Timpul din 4 ianuarie 1881).
Probabil că aceste texte i-au determinat pe deputaţii din
Comisia pentru cultură, exceptându-i pe cei ai P.R.M. – Angela Buciu şi Dumitru
Avram, în mandatul 2004-2008 – să voteze împotriva propunerii legislative a
Partidului România Mare privind înălţarea de statui şi busturi ale lui Mihai
Eminescu în toate municipiile şi oraşele României, cu contribuţie egală din
partea Guvernului şi Consiliilor locale. Un deputat liberal din aceea Comisie,
acum senator P.N.L. şi fost actor în filmul „Revoluţia română transmisă în
direct“ a declarat că „dacă vor să-i ridice statui lui Mihai Eminescu să o facă
românii plecaţi în străinătate, în ţările unde au ajuns“.
Alogenii au tupeul să-l atace pe Mihai Eminescu şi în
anul 2012, profitând de toleranţa păcătoasă a multor români!
Dr. Gheorghe Funar
Secretar general al PRM
Preşedintele
Filialei PRM Cluj
Cluj-Napoca,
12 ianuarie 2012
