Domnule preşedinte Traian Băsescu,
Nu
v-am votat. Multele mandate cu care aţi tot fost învestit în cariera
dumneavoastră erau pentru mine o dovadă concludentă că ţelul pe care vi l-aţi
asumat în viaţa publică este unul străin interesului general, iar modul cum
conduseserăţi vă trăda deja înclinaţiile dictatorial-acaparaţioniste. Nu m-am
înşelat. Odată ales preşedinte al României, aţi ţinut să precizaţi dintru-nceput
ca veţi fi un „jucător“
şi aţi „jucat“ de
fiecare dată pe mâna dumneavoastră, dar pe „teşchereaua“ publică şi chiar direct pe
buzunarul cetăţeanului. Aţi hărţuit timp de şapte ani un popor deja bolnav de
durerile unei tranziţii la care în decembrie 1989 nimeni nu se gândise şi care
pare a nu se mai termina. Mai ales după realegere, parcă aţi mai înfipt un
cuţit în rănile noastre sângerânde, încăpăţânându-vă să tăiaţi hălci din pensii
şi salarii – care, oricum, erau insuficiente pentru majoritatea cetăţenilor
unui popor aderat de „bunăvoie“ la U.E. şi trecut pe furiş de conducătorii săi
la standardele europene în ceea ce priveşte costurile vieţii, dincolo de
limitele admisibile în Uniune în ceea ce priveşte impozitările, dar rămas la
standarde de salarizare mult inferioare celor de pe vremea odiosului
dumneavoastră predecesor priceput şi decident în toate.
Rememorez
cariera dumneavoastră profesională şi politică şi încerc să aflu dacă v-aţi mai
confruntat cu momente în care să vă fi simţit cumva umilit, ca acum, la apogeul
carierei. Mă gândesc, bunăoară, că episodul înstrăinării Flotei
Comerciale a României ar fi putut fi unul dintre acele momente, dar constat
că nu este aşa. V-aţi continuat nestingherit ascensiunea politică, deşi puteaţi
deveni un important armator sau măcar agent naval, îmbogăţindu-vă, aşa cum au făcut-o
atâţia alţi favorizaţi ai regimului trecut. Dumneavoastră v-aţi urmat crezul,
iar acum vă aflaţi la timona României, pe care afirmaţi cu tărie că o veţi duce
– vrea-nu-vrea – unde ţintiţi dumneavoastră. Din ceea ce aţi înfăptuit până
acum ne dăm cu toţii seama că drumul ales nu e bun şi că riscul ca România să
urmeze destinul Flotei sale comerciale este iminent. Opriţi-vă, cât încă mai e timp!
Că
aţi fost sau sunteţi un „bun
meseriaş“ nu e suficient
să o spuneţi – aşa, senin – dumneavoastră, ca să vă şi credem. Noi credem ceea
ce vedem şi simţim, iar ochii şi sufletele noastre au văzut şi simţit că,
într-adevăr, etapa în care v-aţi aflat în funcţia de şef al Statului a fost o
îndelungată umilinţă – dar nu pentru dumneavoastră, ci pentru noi, românii.
Pentru că nu noi am fost decidenţii, ci dumneavoastră – atât în ceea ce vă
priveşte, cât, mai ales, în ceea ce ne priveşte pe noi soarta noastră. Dacă aţi
fi avut vreodată sentimentul că sunteţi umilit, n-aţi fi comis şirul nesfârşit
de acte anti-constituţionale sau ilegale ce vi se atribuie şi pe care nu le-aţi
putut justifica cu argumente credibile. Folosind doar argumentul rangului
prezidenţial – dobândit, la vot, cu lacrimi false şi promisiuni deşarte – şi
calitatea de „jucător“ – ce înşivă v-aţi atribuit-o –
aţi siluit Constituţia şi legile ţării după bunul dumneavoastră plac, în totală
contradicţie cu interesele naţiunii, iar acum veniţi şi deplângeţi o umilinţă
care nouă ne pare prefabricată.
Da,
e umilitor să fii şeful unui stat aflat în neoprită degringoladă – cu guvernanţi incompetenţi şi lacomi,
cărora principiile administrării într-o economie de piaţă europeană le sunt
total străine. Este umilitor să conduci o ţară cu şcolile în
paragină şi cu spitalele în sucombare, cu câmpurile pline de pârloage, cu un
fenomen infracţional în creştere alarmantă, cu un sfert din segmentul activ al
populaţiei plecat pe drumurile străinătăţii în căutarea rostului în viaţă, cu
aproape jumătate din populaţie sub pragul sărăciei şi cu o rată a natalităţii
amintind de vremea Ciumei
lui Caragea. Ştiu, cel mai umilitor lucru dintre toate este să
constaţi că, în loc să-ţi fie recunoscători pentru atâta „bine“ cu care i-ai pricopsit, românii
te înjură şi te huiduiesc.
Da,
este umilitor să stai cu mâna întinsă la bănci de tot soiul, cerşind resurse
necesare pentru supravieţuire. Dumneavoastră încercaţi să ne convingeţi că e
vorba de supravieţuirea noastră, ca naţie, dar – ingraţi cum suntem, de la o
vreme, mai toţi – noi înţelegem că e vorba de supravieţuirea dumneavoastră şi a
acoliţilor de la cooperativa „Portocala“ la cârma ţării; la „caşcaval“, cum obişnuiesc să spună „tonomatele“ acelea jurnalistice. E
umilitor să nu mai poţi pleca de la guvernare aşa cum ai descăleca de pe un cal;
să n-ai alternativă la statul la cârmă nici măcar la terminarea cartului. Dar
ce vină avem noi, ca să aruncaţi pe umerii noştri apăsarea acestui noian de
sentimente umilitoare ce par a vă tulbura existenţa?
Dumneavoastră
sunteţi cel ce „joacă“ în rolul acesta, dar şi
regizorul. Adevărata umilinţă, din păcate, este cea trăită de noi, românii, zi
de zi. Aşa cum înţelegeţi dumneavoastră să reformaţi ţara aceasta, noi chiar nu
avem alternative la şcolile cele parăginite, spitalele cele neprimitoare,
câmpurile cele îmburuienite, drumurile cele hopuroase, salariile şi pensiile
cele de deplâns şi bolile ce ne împresoară. Noi, care aproape că nu mai avem
nici prezent şi ne simţim ca nişte bieţi gândaci când e să ne gândim la
viitorul nostru şi al copiilor noştri – noi trăim cu adevărat umilinţa, domnule
Băsescu. În cazul persoanei dumneavoastră, umilinţa este ceea ce înşivă
generaţi şi ea se răsfrânge numai asupra noastră. Numai atunci, „în prima zi“ când veţi „pleca de la Cotroceni“ şi vă veţi „retrage din viaţa politică“ – cum înşivă v-aţi exprimat – numai
atunci veţi trăi şi dumneavoastră cu adevărat umilinţa. Va fi, de fapt, ecoul
venit din muntele de umilinţă pe care l-aţi prăvălit în aceşti ani asupra
poporului.
Dar
de ce, domnule preşedinte, trebuie să suportăm – noi, conduşii – această
umilire? Pentru că „nu sunt bani în buget!“ – ne tot repetaţi, iar noi refuzăm
să vă credem. Suntem conştienţi că n-au cum să fie bani, câtă vreme
dregătorii desemnaţi de dumneavoastră să conducă ţara ştiu numai să ia de
la buget, nu să şi pună – să construiască, adică, un buget viabil! Precum toate
epocile istorice, inclusiv
Era Băsescu va lua sfârşit – un sfârşit pe cât de uşurător
pentru noi, pe atât de ruşinos pentru cel hărăzit de Dumnezeu să ne facă să
înţelegem, în sfârşit, cu ce a greşit Ceauşescu faţă de noi şi, mai ales, cu ce
am greşit noi faţă de el.
Nu
vă mai vrem, iar dacă resimţiţi asta ca pe o umilinţă, puneţi-i capăt!
Cum
spunea cineva, aţi manelizat existenţa acestei naţiuni, pe care văd că nu
sunteţi dispus să o lăsaţi măcar să răsufle, să-şi ogoiască rănile, să respire
un pic a libertate, a relaxare. Vreţi, parcă, să ne ştergeţi până şi urmele din
Istorie. Aţi înscăunat la Putere pătura ciubucarilor hedonişti de factură
dâmboviţeană şi ne-aţi aruncat pe toţi ceilalţi în malaxorul arbitrariului
dumneavoastră bugetofag, încât să nu mai fim popor, clase, pături, categorii
sociale, ci simple cifre şi slogane cu care acoperiţi incompetenţa crasă a
sistemului de guvernare pe care l-aţi întronat.
Noi
suntem cei umiliţi, nu dumneavoastră. Şi suntem vreo 20
de milioane de suflete umilite. Ziceţi că nu-s bani în fondul de pensii, că 4,5
milioane de angajaţi nu pot întreţine 5,5 milioane de pensionari. Dar ce s-a
întâmplat cu banii cotizaţi până acum de noi – cei 5,5 milioane de pensionari
şi încă vreo 3 milioane care au cotizat ani de zile, până să ia calea
străinătăţii? De ce puneţi în calcul doar intrările la zi? De ce lăsaţi să se
construiască, pe banii românilor de rând, săli de sport, patinoare, telegondole
şi teleschiuri pe care ei n-or să le poată folosi niciodată şi nici nu se vor
putea bucura de profiturile din ele. De ce oamenii dumneavoastră risipesc o
parte semnificativă din bugetul ţării pentru achiziţii fără nici o utilitate
publică, aducătoare, însă, de cotizaţii importante la teşchereaua partidului şi
coaliţiei aflate, în slujba dumneavoastră, la Putere? Umilinţa pe care o clamaţi, domnule
preşedinte, de aici ar putea să se tragă, nu de la bietul popor!
Dumnezeu
este cu românii: când în jurul României ningea greu, la Bucureşti a lăsat o
vreme blândă, ca să putem ieşi în stradă şi să vă împiedicăm să ne înstrăinaţi
şi serviciile de sănătate. Apoi, ne-a adus noianul de nămeţi, ca să înţelegem
câţi bani se risipesc fără rost pentru asfaltări, întreţinere de şosele şi deszăpeziri
– folosite doar ca pretexte pentru sifonarea banului public. Cum vreţi să fim
de acord să privatizaţi şi serviciul de urgenţă precum aţi privatizat
întreţinerea drumurilor şi deszăpezirile? Cum să fim de acord ca întregul
sistem de sănătate să suporte un masacru similar? Cu reforma dumneavoastră
duceţi ţara de râpă şi supuneţi poporul la un genocid mult mai adevărat şi mai
umilitor decât cel pe care i l-am atribuit lui Ceauşescu.
Aţi
interzis cumulul pensiei cu salariul, aţi ciuntit drastic salariile şi multe
din pensii, iar guvernul se pregăteşte să plătească firme de specialitate ca să
selecţioneze manageri „privaţi“ pentru companiile şi societăţile aparţinând
statului – urmând să fie plătiţi cu salarii la nivel mondial ca să vadă trista
noastră realitate tot în portocaliu. Vreţi să vindeţi tot, să ne lăsaţi, pur şi
simplu, fără resursele energetice de care nici o naţie nu s-ar lipsi, şi tot
dumneavoastră acuzaţi sentimentul de umilinţă? Nu, domnule, umilit sunt eu,
care mi-am pus viaţa în slujba Patriei şi am trudit la edificarea relaţiilor
sale cu Lumea – eu, decăzut, acum, de dumneavoastră din toate drepturile
demnităţi căpătate pe merit. Umiliţi sunt toţi foştii mei camarazi de arme.
Umilit este poporul acesta, care a sacrificat câteva generaţii ca să ajungem în
rând cu naţiunile civilizate ale lumii, pentru ca – mai mult decât oricare din
predecesorii postdecembrişti – dumneavoastră să dărâmaţi cu nonşalanţă întreg
edificiul. Dumneavoastră nu umilinţă, ci ruşine
ar trebui să simţiţi, domnule preşedinte. Românii, pur şi simplu, nu vă mai
vor. S-au săturat de obidă şi umilinţă, şi ar fi timpul să le înţelegeţi
simţământul. Ştiţi bine, „dragoste cu
sila, nu se poate!“
Nu
vă mai vrem şi ne vom ruga şi la Dumnezeu să ne ia de pe cap blestemul,
încredinţaţi fiind că Dumnezeu ne va auzi şi ne va milui, în nemărginita Sa
Bunătate.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Miercuri, 14 martie 2012
Marian
ILIE
Diplomat militar la pensie
