marți, 20 martie 2012

Reinstituirea horthysmului (4)


 


11.3.4. Caracatiţa Soros sprijină caracatiţa hungaristă

Iată de ce Forumul de la Cernat a fost semnalul că Bisericile maghiare pornesc bătălia politică. „Sunt cunoscute activităţile diferitelor fundaţii – toate coordonate altminteri de Oficiul pentru Maghiarii de Peste Hotare –, fundaţii care primesc bani de la bugetul de stat şi care au, fiecare, domenii de activitate diverse. Unele au ca scop chiar crearea unei economii paralele în Transilvania, pe criteriul etnic evident, şi îşi desfăşoară nestingherit activitatea pe teritoriul României. Citind statutul unora dintre ele te îngrozeşti aflând că ele sunt legale în România, că, de fapt, scopul lor este refacerea Ungariei Mari prin orice mijloace. Unele sunt dotate cu aparatură sofisticată (…) care permite un control riguros şi asigură, deopotrivă, desfăşurarea în cea mai deplină confidenţialitate a discuţiilor între membrii de bază ai acestor fundaţii sau cluburi. În continuare, ne vom opri asupra unora dintre aceste fundaţii pentru a vedea exact cu ce se ocupă şi în ce condiţii. Datele de care dispunem sunt cuprinse în Memoriul «Întru apărarea românilor de pretutindeni», elaborat de fostul Subsecretariat de stat, actualmente Departamentul românilor de peste hotare, condus de Mugur Vasiliu“. În continuarea materialului sunt prezentate pe scurt următoarele organizaţii şi fundaţii:
Uniunea Mondială a Ungurilor (structură, scop, sprijin logistic);
Fundaţia Ilyes Gyula;
Uniunea Internaţională a întreprinzătorilor Maghiari;
Uniunea Mondială a Inginerilor şi Constructorilor Maghiari;
Asociaţia Maghiară de Economie;
Fundaţia „Noi strângeri de mână“;
Uniunea Independentă Baross Gabor;
Uniunea pentru Apărarea Intereselor Maghiare, cu accent pe următoarele aspecte: scop, structură, sprijin logistic [60].
Ofensiva cultico-politică le dă curajul liderilor maghiari să nu mai apeleze la sofismele cu „delimitarea“, ci să se exprime făţiş. Un semnal simptomatic este relevat tot de Cotidianul: „«Au mai rămas în oraş 861 de români. Trebuie terminat cu ei pentru ca instituţiile statului român să nu mai aibă aici nici o putere“ a afirmat primarul oraşului Odorheiul Secuiesc, Szasz Jeno. Lider în plină ascensiune al secuimii, Szasz Jeno este un personaj cunoscut pentru episodul din decembrie 1997, când şi-a declarat autonomia. În ziua respectivă, 10 decembrie, pe atunci secretarul general al Guvernului, Remus Opriş, sosise la Odorhei pentru a clarifica problema imobilului construit de congregaţia greco-catolică Inimi neprihănite. (…) De la Odorheiul Secuiesc se vede foarte bine ceea ce autorităţile nu vor să recunoască: «Este limpede, deja, pentru noi, că, după ce se va încheia conflictul din Kosovo, urmează să izbucnească aici un conflict interetnic», a afirmat un cadru militar român. Presiunile asupra românilor sunt nenumărate şi greu de imaginat“ [61].
În condiţiile create chiar de partidele aflate la putere, „Ungaria îşi intensifică acţiunile în vederea aservirii economice a Transilvaniei“ [62]. Reflectând această situaţie, precum Cotidianul şi alte mijloace de comunicare în masă, „Jurnalul Naţional prezintă în exclusivitate documente elaborate de unele servicii de informaţii din România, care demonstrează că numeroase organizaţii şi fundaţii maghiare s-au infiltrat în România, cu scopuri aparent paşnice. Motivul real? Transilvania – vechiul scop al revizionismului maghiar“ [63]. În acest context nu este surprinzător că „internaţionaliştii“ – cum îi califică derutant Ion Cristoiu – militează pentru a considera Kosovo drept un model de soluţionare a crizelor, aşa cum face cunoscutul filomaghiar Gabriel Andreescu, unul dintre liderii Grupului pentru Dialog Social (G.D.S.), care anticipează chiar un posibil „stat Kosovo“, în articolul „Iugoslavia: secesiunea Kosovo şi «încremenirea în proiect»“ [64]. Modul tendenţios, mondialist şi, evident, antinaţional, de a pune problema de către Gabriel Andreescu l-a determinat pe Octavian Paler să intervină pentru a-l pune la punct, calificând pledoaria pentru noul stat kosovean drept o altă ticăloşie: „Într-un articol recent, din revista 22, G.A. se arată chiar mai radical decât N.A.T.O. în chestiunea viitorului provinciei Kosovo, acceptând doar soluţia secesiunii, ca U.C.K. «Autonomia» i se pare acum prea puţin, o «încremenire inutilă şi penibilă». De altfel, ne avertizează d-l Andreescu, deşi românii au fost hrăniţi «cu clişeele suveranităţii», trebuie să ne obişnuim cu «eventuala secesiune a unor populaţii». Noi reguli «vor fi aplicate, dacă eventual mâine un nou ’stat Kosovo’ va cere recunoaşterea sa», întrucât, «prin noua pondere pe care o are pe plan mondial», N.A.T.O. poate determina, «din ce în ce mai des», rezolvarea unor conflicte etnice pe calea secesiunii. O teorie scoasă din ţâţâni? E posibil. Numai că ea suscită şi constatări «colaterale». La câteva săptămâni după ce diverşi exponenţi ai Puterii nu mai pridideau să ironizeze, cu un calm somnambulic, temerile legate de «precedentul Kosovo», extremiştii din U.D.M.R. nu s-au sfiit să-i trimită lui Bill Clinton o scrisoare în care îi solicitau să intervină pentru a opri purificarea etnică în Transilvania. Rămâi siderat. Care purificare? Ce om de bună credinţă poate face o paralelă între ce s-a petrecut în Kosovo şi realităţile de la noi?“ [65].
După cum se vede, liderii U.D.M.R.-ului, G. Andreescu şi grupul său fac nu numai o paralelă, ci chiar o incitare a lui Bill Clinton să-şi trimită bombardierele în România – dacă nu deliberat, măcar din greşeală, aşa cum a greşit şi John E. Mc. Laughlin, director adjunct al C.I.A., când, citind un text făcut de analiştii lui, a citit România în loc de Iugoslavia. O interpretare psihanalitică a acestei erori grosolane ne induce ideea că, de fapt, S.U.A. chiar au de gând să extindă războiul şi în România [66], ca să se instaureze mai uşor şi să nu mai fie nevoie să intre România în N.A.T.O., ci invers, să intre S.U.A. în România.
În scopul transformării judeţelor locuite preponderent de maghiari „într-un stat în stat“, organizaţiile maghiarilor apelează la orice demers şi, îndeosebi, la folosirea exclusivă a limbii maghiare. Astfel, din dispoziţia episcopului reformat Laszlo Tokes, întreaga contabilitate a Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului se ţine exclusiv în limba maghiară pe formulare imprimate de biserica respectivă. Ca atare, în urma unui control al Gărzii Financiare din Bihor, Eparhia a fost amendată, în ziua de 2 martie 1999, cu două milioane de lei, pentru încălcarea Legii Contabilităţii, care prevede redactarea documentelor oficiale în limba română. Deşi suma este „simbolică“, după cum au relevat surse din Garda Financiară, L. Tokes a refuzat achitarea amenzii, sub pretextul „dreptului bisericii sale la autonomie“. Mai mult, acesta „solicită anularea amenzii şi cere reparaţii morale, deoarece, spune el, traumele morale sunt semnificativ mai mari decât valoarea amenzii aplicate“ [67]. De aici rezultă, implicit, că amenda trebuia să fie substanţial mai mare, pe lângă alte sancţiuni care trebuiau să-i fie administrate pentru încălcarea altor legi de care se face vinovat episcopul.
Printre cei puţini care remarcă pericolul maghiarizării, secesiunii şi destrămării României prin aplicarea politicii restituţioniste şi prin acceptarea de către guvernul Vasile a vizitei papei loan-Paul al II-lea se numără şi Mircea D. Coandă: „Băieţi deştepţi, popa Tokes şi ai lui, profitând de acel imbecil restitutio in integrum al clămpănitorilor şi paraliticilor noştri politicieni, revendică de-a valma drept posesiuni «cultice» vechi proprietăţi ale bisericilor neromâne, cât şi case şi terenuri care, de drept, aparţin Statului Român; încercarea au făcut-o, revendicând şi obţinând 12 proprietăţi pentru care nu aveau acte şi care nu le aparţineau de drept! Urmează restul! Aşadar, după ce au încercat să cumpere terenuri în 1990-1991, după ce au înfiinţat două bănci la Viena şi una la Budapesta care să ofere secuilor 50.000 de dolari de căciulă (fără dobândă în primii 3 ani, cu dobânzi extrem de mici pentru următorii 17), în 1996, pentru achiziţionarea de terenuri, imobile, întreprinderi, ungurii se pregătesc să scoată o halcă mare din Ardeal de sub autoritatea Statului Român, cu complicitatea Suveranului Pontif, devenind proprietari, la început de facto. De jure vor deveni în clipa în care vor arbora steagul! Nu uitaţi că aşa au procedat evreii în Palestina…“ [68].
Am putea adăuga observaţia că imprecaţiile lui M. D. Coandă la adresa unor politicieni au fost întărite de acuza preşedintelui Emil Constantinescu, adresate, cam global, e-adevărat, clasei politice, cum că este „mizerabilă şi murdară“ [69]. Fără îndoială că, cel puţin referitor la cazul „majorităţii simple“, dacă nu şi în al celei „de două treimi“, preşedintele României are, oarecum, dreptate. Chiar dacă, totuşi, afirmaţia – înscrisă în şirul „gafelor de proporţii al instituţiei prezidenţiale“ [70], căci „preşedintele Emil Constantinescu a călcat – nu de puţine ori – în străchini“ [71] – „a suscitat prompte remarci persiflante vizavi de «greţurile prezidenţiale»…“ [72]; dintre aceste replici se remarcă aceea a lui Ion Cristoiu, care, în ciuda limbajului „cuminte“, este de o virulentă extremă, începând cu titlul: „Preşedintele ne-a demonstrat, prin exemplul său, că lumea politică este murdară şi mizerabilă“ [73]; în comparaţie cu acest stil de exprimare, expunerea laconică şi „rezervată“ din Cronica Română pare de-a dreptul apologetică, similară cu aceea din România liberă [74].
Dintre ultimele avertismente mai semnalăm un material publicat de Cotidianul, sub un titlu care nu mai lasă loc nici unui echivoc: „Un document realizat de lucrători ai unui serviciu secret relevă: în Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă economică, în scopul susţinerii enclavizării judeţelor cu populaţie preponderent de origine maghiară“. Semnificativ este că primul capitol al documentului tratează „1. Retrocedarea imobilelor, terenurilor şi a altor bunuri care au aparţinut nobilimii maghiare şi cultelor specifice etniei maghiare“. „Acţiunile întreprinse pe acesta linie sunt susţinute pe baza fostului statut de naţiune privilegiată a Principatului Transilvaniei, în care etnia maghiară definea puterea politică şi economică. Existenţa acestui statut a permis consemnarea proprietăţilor în mai multe documente de epocă în detrimentul naţiunilor tolerate (în special români), documente folosite în prezent atât de istoriografia ungară, cât şi de către descendenţii familiilor nobiliare maghiare pentru a justifica şi solicita imperativ aplicarea principiului restitutio in integrum, principiu care, aplicat fără discernământ, ar afecta interesele fundamentale ale populaţiei majoritare româneşti, mergându-se până la contestarea originii acesteia şi a dreptului legitim de a trăi în această zonă“. Precum în cazul acţiunilor întreprinse de alţi minoritari, şi maghiarii s-au folosit frecvent de diverse şiretlicuri: „În judeţul Cluj, în perioada 1995-1997, o serie de asociaţii culturale şi turistice au fost preocupate să identifice monumentele istorice şi clădiri sub motivaţia editării unor lucrări ştiinţifice. Documentele obţinute au stat la baza începerii unor procese de recuperare a acestor imobile, folosindu-se din plin de prevederile legii privind restitutio in integrum“. Dar, pe lângă subterfugiul cu documentarea pentru „lucrări ştiinţifice“, maghiarii şi alţi minoritari au folosit şi alte metode de „cercetare“: sustragerea documentelor de interes, având, în acest scop, concursul unor persoane de aceeaşi origine etnică, angajate, printr-un concurs de împrejurări – tocmai ele! – pe post de custode, arhivar etc. Este şi acesta unul dintre motivele pentru care Arhivele Naţionale nu trebuie luate de la Ministerul de Interne, cum „teoretizează“ diverşi minoritari, de exemplu, în revista 22.
Ceea ce ne miră în fraza anterioară, citată din documentul realizat de către un serviciu secret, este această exprimare inexactă: „folosindu-se din plin de prevederile legii privind restitutio in integrum“ (!). Ştim că există politica ţărănistă – impusă de facţiunea ex-greco-catolicilor din P.N.Ţ.C.D., condusă de fraţii Boilă, Ioan Moisin, Iftene Pop ş.a. până la separarea lor în cadrul A.N.C.D. –, dar nu există, încă, o astfel de lege, deşi grupul Boilă-Moisin s-a străduit constant să promoveze o asemenea lege, repunând-o de câteva ori în dezbaterea Parlamentului, după cum s-a arătat. Celelalte intertitluri sunt şi ele elocvente: „2. Extinderea societăţilor comerciale cu capital mixt, româno-maghiar, în vederea realizării unui control tot mai accentuat al activităţii economice; 3. Extinderea sectorului bancar cu intervenţia unor bănci din Ungaria“. Finalul documentului merită şi el citat: „În acest context se remarcă activitatea financiară desfăşurată de către Romanian American Enterprise Fund, care acordă credite în afaceri cu cele mai mici dobânzi de pe piaţă, în valoare de maximum 15.000 $ S.U.A., având durata de rambursare de până la 18 luni. Afacerea se derulează în cadrul programului «Csapa» (a se citi «Ţapa»); partea americană este reprezentată de miliardarul G. Soros“ [75]. În centrul materialului tronează fotografia renumitului „rechin finanţist“ american evreu de origine maghiară, George Soros – în apărarea căruia a sărit Madeleine Albright când a fost injuriat de către premierul Malaieziei –, având dedesubt această explicaţie: „George Soros, între protagoniştii ofensivei maghiare în Ardeal“.
În încheierea acestui capitol adăugăm observaţiile şi interogaţiile generalului (r.) Radu Theodoru: „A trebuit ca România să se prăbuşească în haos, ca actualii guvernanţi să desăvârşească opera nefastă a predecesorilor, ca ungurii să escaladeze spectaculos autonomizarea câtorva judeţe transilvane, ca Ungaria să se amestece din ce în ce mai făţiş în treburile interne ale României, etalând cu trufie de mare putere prezumtiva ei apartenenţă la N.A.T.O., ca partide care au programe naţionale şi sociale să încerce, palid şi nesemnificativ, o colaborare care s-ar putea transforma într-o alianţă. (…) Astăzi, subordonarea budapestană a U.D.M.R.-ului este cvasitotală, opoziţia maghiară autohtonistă fiind marginalizată şi scoasă din jocul politic. Aripa radical-hungaristă a U.D.M.R.-ului şi-a fixat baza în secuime, în subtext pe fosta Divizie Secuiască de groaznică amintire pentru români, autoarea principalelor atrocităţi şi crime în masă începând de la 1848 până la 1919 şi din 1940 până la 1944. Este inadmisibil ca partide cu pretenţii de a exercita guvernământul să nu aibă un departament de sinteze istorico-politic, în care o secţie maghiară să furnizeze radioscopii pluridisciplinare în problematica specifică, ferind oratorii politici de discursuri patetice, lipsite de argumente şi, mai ales, fără soluţii. Ceea ce duce la concluzii extrem de dure (sugerând dictatul extern asupra exersării puterii în România de astăzi, indiferent de către care forţă politică) este faptul că la toate semnalele de alarmă, excelent documentate de către S.R.I., Puterea, de la guvern la şeful statului, că s-a chemat acesta Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, n-a luat nici o măsură împotriva procesului dezintegrator promovat de U.D.M.R. în subordinea Budapestei. De ce? “ [76].
După cum s-a constatat din cele expuse, nu au lipsit cei care au tot tras semnale de alarmă. Mai rămâne problema celor care trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru corectarea acestei situaţii devenită deja periculoasă pentru unitatea şi suveranitatea Statului Naţional Român; până când, într-adevăr, nu ar fi prea târziu, iar din România nu ar mai rămâne decât „republica de la Ploieşti“ a lui Candiano Popescu, unul dintre ofiţerii care l-au trădat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pericolul – cu atât mai mare în acest context tensionat de războiul dus de S.U.A. împotriva Iugoslaviei – este relevat tot mai mult de Cotidianul, care a devenit un alt port-drapel al intereselor naţionale, într-un alt titlul care alarmează: „Sub motivul că peste un milion de unguri au fost şi sunt constrânşi să-şi părăsească pământul natal, 150 de delegaţi la Congresul U.D.M.R. îi cer lui Bill Clinton să intervină pentru a opri. purificarea etnică în Transilvania“ (77). Adică ceea ce era de aşteptat după atâta ignorare a semnalelor trase de presa naţionalistă şi după obedienta manifestată faţă S.U.A, în speranţa iluzorie ca România va fi primită în N. A.T. O.
În concluzie, revenind la putere pentru a doua oară, după o jumătate de secol, prin aplicarea principiului restitutio in integrum P.N.Ţ.C.D. a reinstituit condiţiile regimului horthyst, pentru Transilvania, remaghiarizând-o [78], şi, totodată, a mărit pericolul destabilizării şi destrămării României.

NOTE

[60] Cristina Zărnescu şi Roxana Frosin, „Războiul pentru refacerea Ungariei mari se dezlănţuie pe toate fronturile / Budapesta dă bani parohiilor reformate maghiare din România, cu scopul de a-şi consolida poziţia în Transilvania“, în Cotidianul, nr. 209(2254), 15 ianuarie 1999, pag. 10.
[61] Cristina Zărnescu, „S.O.S. Ardealul / Odorheiul Secuiesc, gulagul românilor“, în Cotidianul, nr. 213(2258), 20 ianuarie 1999, pag. 5. Vezi S. Madoşa, „Cu «linia albastră a Vosgilor» prin Transilvania“, în Azi, nr. 1983(2565), 24 mai 1999, pag. A/7; Sorin Petrescu, „Lanyi Zsolt vrea să separe românimea din Ardeal de cea din Vechiul Regat“, în Cotidianul, nr. 320(2365), 27 mai 1999, pag. 11.
[62] Eugen Ciufu şi Cristian Ghica, „Ungaria îşi intensifică acţiunile în vederea aservirii economice a Transilvaniei“, Jurnalul Naţional, nr. 1723, 26 ianuarie 1999, pg. 3.
[63] Eugen Ciufu şi Cristian Ghica, „Budapesta controlează Transilvania prin fundaţii“, Jurnalul Naţional, nr. 1729, 2 februarie 1999, pag. 3; Clementina Filip, „Ungaria a început cucerirea economică. Guvernul de la Budapesta sprijină financiar activităţile economice ale maghiarilor din Ardeal“, în Cotidianul, nr. 315(2360), 21 mai 1999, pag. 4.
[64] Gabriel Andreescu, „Iugoslavia: secesiunea Kosovo şi «încremenirea în proiect»“, în 22, nr. 17(479), 27 aprilie-3 mai 1999, pag. 8.
[65] Octavian Paler, „O ticăloşie (II)“, în România liberă, nr. 2784, 25.05.1999, pag.1.
[66] Laurenţiu Constantiniu, „Directorul adjunct al C.I.A. face confuzii sau prevesteşte o catastrofă românească? / «Explozia într-o activitate militară sau o implozie de felul celei din România ar putea crea o enormă instabilitate în Extremul Orient»“, în Cotidianul, nr. 317(2362), 24 mai 1999, pag. 17.
[67] Marilena Gavrilă, „Laszlo Tokes a fost amendat de Garda Financiară“, în Ziua, ed. a II-a, nr. 1432, 8 martie 1999, pag. 1.
[68] Mircea D. Coandă, „Papa de la Roma vine să ceară clădiri şi moşii pentru catolici“, în Politica, nr. 358, 6 februarie 1999, pag. 16.
[69] Cristian Oprea, „Scârba prezidenţială, episodul doi / «Lumea politică e mizerabilă şi murdar㻓, în Evenimentul zilei, ed. a II-a, nr. 2034, 6-7 martie 1999, pag. 6; comparativ, vezi P. S., „Emil Constantinescu rămâne consecvent în păreri / Lumea politică este «mizerabilă şi murdar㻓, în România liberă, nr. 2718, 6 martie 1999, pg. 1.
[70] Amelia Ionaşcu, „«Steaua României» intră în legalitate“, în Cotidianul, nr. 251(2296), 5 martie 1999, pag. 4.
[71] Ioan Groşan, „Cam aşa e!“, în Ziua, nr. 1432, 8 martie 1999, pag. 1.
[72] Francisc Podoabă, „Preşedintele ne dă speranţe“, în Azi, nr. 1930(2512), 8 martie 1999, pag. A/8. Vezi şi: Teodora Georgescu, „Scârba prezidenţială, ultimul episod / Emil Constantinescu i-a scos din pepeni pe politicieni cu ultimele sale declaraţii“, în Evenimentul zilei, nr. 2035, 8 martie 1999, pag. 6.
[73] Ion Cristoiu, „Preşedintele ne-a demonstrat, prin exemplul său, că lumea politică este murdară şi mizerabilă“, în Cotidianul, nr. 253(2298), 8 martie 1999, pag. 1 şi 3.
[74] Ioana Câmpean, „Politica la români“, în Cronica Română, nr. 1865, 6-7 martie 1999, pag. 1; vezi şi Bazil Ştefan, „Lehamitea de politică“, în România liberă, nr. 2719, 8 martie 1999, pag. 1.
[75] *** „Un document realizat de lucrători ai unui serviciu secret relevă: în Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă economică, în scopul susţinerii enclavizării judeţelor cu populaţie preponderent de origine maghiară“, în Cotidianul, nr. 308(2353), 13 mai 1999, pag. 17.
[76] Radu Theodoru, „Negru de fum pe obrazul ţării“, în Ordinea, nr. 36, 7-13 noiembrie 1997, pag. 4.
[77] Clementina Filip, „Sub motivul că peste un milion de unguri au fost şi sunt constrânşi să-şi părăsească pământul natal, 150 de delegaţi la Congresul U.D.M.R. îi cer lui Bill Clinton să intervină pentru a opri purificarea etnică în Transilvania“, în Cotidianul, nr. 311(2356), 17 mai 1999, pag. 3.
[78] Apostol Uceanu [Vasile I. Zărnescu], „Agresiunea economică ungurească în România“, în Ultima oră, nr. 237, 11-17 noiembrie 1998, pag. 6; ideile din partea a doua a articolului sunt reluate de către acad. Vasile Gionea, în „Vom redeveni iobagii ungurilor?“, în Ultima oră, nr. 239, 26 noiembrie-2 decembrie 1998, pag. 1 şi 15. Vezi şi articolul redacţional „Agresiunea economică a Ungariei în Transilvania pune în pericol integritatea României“, în România Mare, nr. 448, 12 februarie 1999, pag. 6-7.

August 1999

ADDENDA

După 13 ani de la prima publicare a acestui studiu, situaţia a involuat din ce în ce mai grav în defavoarea românilor. România a ajuns în pragul destrămării teritoriale, prin politica „paşilor mărunţi“, aplicată consecvent şi cu perfidie de fasciştii din U.D.M.R. Evident, cu concursul guvernului trădător – indiferent de numele premierului care l-a condus –, dar şi cu sprijinul la fel de trădător al Parlamentului. 

 20 martie 2012
Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Ediţia întîi: în Politica, nr. 385, 14 august 1999, pag. 3, cu continuare în nr. 386-393.