11.3.4. Caracatiţa Soros sprijină caracatiţa hungaristă
Iată de ce Forumul de la Cernat a fost semnalul că
Bisericile maghiare pornesc bătălia politică. „Sunt cunoscute activităţile
diferitelor fundaţii – toate coordonate altminteri de Oficiul pentru Maghiarii
de Peste Hotare –, fundaţii care primesc bani de la bugetul de stat şi care au,
fiecare, domenii de activitate diverse. Unele au ca scop chiar crearea unei
economii paralele în Transilvania, pe criteriul etnic evident, şi îşi
desfăşoară nestingherit activitatea pe teritoriul României. Citind statutul
unora dintre ele te îngrozeşti aflând că ele sunt legale în România, că, de
fapt, scopul lor este refacerea Ungariei Mari prin orice mijloace. Unele sunt
dotate cu aparatură sofisticată (…) care permite un control riguros şi asigură,
deopotrivă, desfăşurarea în cea mai deplină confidenţialitate a discuţiilor
între membrii de bază ai acestor fundaţii sau cluburi. În continuare, ne vom
opri asupra unora dintre aceste fundaţii pentru a vedea exact cu ce se ocupă şi
în ce condiţii. Datele de care dispunem sunt cuprinse în Memoriul «Întru
apărarea românilor de pretutindeni», elaborat de fostul Subsecretariat de stat,
actualmente Departamentul românilor de peste hotare, condus de Mugur Vasiliu“.
În continuarea materialului sunt prezentate pe scurt următoarele organizaţii şi
fundaţii:
Uniunea
Mondială a Ungurilor (structură, scop, sprijin logistic);
Fundaţia Ilyes Gyula;
Uniunea Internaţională a întreprinzătorilor Maghiari;
Uniunea Mondială a Inginerilor şi Constructorilor Maghiari;
Asociaţia Maghiară de Economie;
Fundaţia „Noi strângeri de mână“;
Uniunea Independentă Baross Gabor;
Uniunea pentru Apărarea Intereselor Maghiare, cu accent pe următoarele aspecte: scop, structură, sprijin logistic [60].
Fundaţia Ilyes Gyula;
Uniunea Internaţională a întreprinzătorilor Maghiari;
Uniunea Mondială a Inginerilor şi Constructorilor Maghiari;
Asociaţia Maghiară de Economie;
Fundaţia „Noi strângeri de mână“;
Uniunea Independentă Baross Gabor;
Uniunea pentru Apărarea Intereselor Maghiare, cu accent pe următoarele aspecte: scop, structură, sprijin logistic [60].
Ofensiva cultico-politică le dă curajul liderilor maghiari
să nu mai apeleze la sofismele cu „delimitarea“, ci să se exprime făţiş. Un
semnal simptomatic este relevat tot de Cotidianul:
„«Au mai rămas în oraş 861 de români. Trebuie terminat cu ei pentru ca
instituţiile statului român să nu mai aibă aici nici o putere“ a afirmat
primarul oraşului Odorheiul Secuiesc, Szasz Jeno. Lider în plină ascensiune al
secuimii, Szasz Jeno este un personaj cunoscut pentru episodul din decembrie
1997, când şi-a declarat autonomia. În ziua respectivă, 10 decembrie, pe atunci
secretarul general al Guvernului, Remus Opriş, sosise la Odorhei pentru a
clarifica problema imobilului construit de congregaţia greco-catolică Inimi
neprihănite. (…) De la Odorheiul Secuiesc se vede foarte bine ceea ce
autorităţile nu vor să recunoască: «Este limpede, deja, pentru noi, că, după ce
se va încheia conflictul din Kosovo, urmează să izbucnească aici un conflict
interetnic», a afirmat un cadru militar român. Presiunile asupra românilor sunt
nenumărate şi greu de imaginat“ [61].
În condiţiile create chiar de partidele aflate la putere,
„Ungaria îşi intensifică acţiunile în vederea aservirii economice a
Transilvaniei“ [62]. Reflectând această situaţie, precum Cotidianul şi alte mijloace de comunicare în masă, „Jurnalul Naţional prezintă în exclusivitate
documente elaborate de unele servicii de informaţii din România, care
demonstrează că numeroase organizaţii şi fundaţii maghiare s-au infiltrat în
România, cu scopuri aparent paşnice. Motivul real? Transilvania – vechiul scop
al revizionismului maghiar“ [63]. În acest context nu este surprinzător că
„internaţionaliştii“ – cum îi califică derutant Ion Cristoiu – militează pentru
a considera Kosovo drept un model de soluţionare a crizelor, aşa cum face
cunoscutul filomaghiar Gabriel Andreescu, unul dintre liderii Grupului pentru
Dialog Social (G.D.S.), care anticipează chiar un posibil „stat Kosovo“, în
articolul „Iugoslavia: secesiunea Kosovo şi «încremenirea în proiect»“ [64].
Modul tendenţios, mondialist şi, evident, antinaţional, de a pune problema de
către Gabriel Andreescu l-a determinat pe Octavian Paler să intervină pentru
a-l pune la punct, calificând pledoaria pentru noul stat kosovean drept o altă
ticăloşie: „Într-un articol recent, din revista 22, G.A. se arată chiar mai radical decât N.A.T.O. în chestiunea
viitorului provinciei Kosovo, acceptând doar soluţia secesiunii, ca U.C.K.
«Autonomia» i se pare acum prea puţin, o «încremenire inutilă şi penibilă». De
altfel, ne avertizează d-l Andreescu, deşi românii au fost hrăniţi «cu clişeele
suveranităţii», trebuie să ne obişnuim cu «eventuala secesiune a unor
populaţii». Noi reguli «vor fi aplicate, dacă eventual mâine un nou ’stat
Kosovo’ va cere recunoaşterea sa», întrucât, «prin noua pondere pe care o are
pe plan mondial», N.A.T.O. poate determina, «din ce în ce mai des», rezolvarea
unor conflicte etnice pe calea secesiunii. O teorie scoasă din ţâţâni? E
posibil. Numai că ea suscită şi constatări «colaterale». La câteva săptămâni
după ce diverşi exponenţi ai Puterii nu mai pridideau să ironizeze, cu un calm
somnambulic, temerile legate de «precedentul Kosovo», extremiştii din U.D.M.R.
nu s-au sfiit să-i trimită lui Bill Clinton o scrisoare în care îi solicitau să
intervină pentru a opri purificarea etnică în Transilvania. Rămâi siderat. Care
purificare? Ce om de bună credinţă poate face o paralelă între ce s-a petrecut
în Kosovo şi realităţile de la noi?“ [65].
După cum se vede, liderii U.D.M.R.-ului, G. Andreescu şi
grupul său fac nu numai o paralelă, ci chiar o incitare a lui Bill Clinton
să-şi trimită bombardierele în România – dacă nu deliberat, măcar din greşeală,
aşa cum a greşit şi John E. Mc. Laughlin, director adjunct al C.I.A., când,
citind un text făcut de analiştii lui, a citit România în loc de Iugoslavia. O
interpretare psihanalitică a acestei erori grosolane ne induce ideea că, de
fapt, S.U.A. chiar au de gând să extindă războiul şi în România [66], ca să se
instaureze mai uşor şi să nu mai fie nevoie să intre România în N.A.T.O., ci
invers, să intre S.U.A. în România.
În scopul transformării judeţelor locuite preponderent de
maghiari „într-un stat în stat“, organizaţiile maghiarilor apelează la orice
demers şi, îndeosebi, la folosirea exclusivă a limbii maghiare. Astfel, din
dispoziţia episcopului reformat Laszlo Tokes, întreaga contabilitate a
Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului se ţine exclusiv în limba
maghiară pe formulare imprimate de biserica respectivă. Ca atare, în urma unui
control al Gărzii Financiare din Bihor, Eparhia a fost amendată, în ziua de 2
martie 1999, cu două milioane de lei, pentru încălcarea Legii Contabilităţii,
care prevede redactarea documentelor oficiale în limba română. Deşi suma este
„simbolică“, după cum au relevat surse din Garda Financiară, L. Tokes a refuzat
achitarea amenzii, sub pretextul „dreptului bisericii sale la autonomie“. Mai
mult, acesta „solicită anularea amenzii şi cere reparaţii morale, deoarece,
spune el, traumele morale sunt semnificativ mai mari decât valoarea amenzii
aplicate“ [67]. De aici rezultă, implicit, că amenda trebuia să fie substanţial
mai mare, pe lângă alte sancţiuni care trebuiau să-i fie administrate pentru
încălcarea altor legi de care se face vinovat episcopul.
Printre cei puţini care remarcă pericolul maghiarizării,
secesiunii şi destrămării României prin aplicarea politicii restituţioniste şi
prin acceptarea de către guvernul Vasile a vizitei papei loan-Paul al II-lea se
numără şi Mircea D. Coandă: „Băieţi deştepţi, popa Tokes şi ai lui, profitând
de acel imbecil restitutio in integrum al clămpănitorilor şi paraliticilor
noştri politicieni, revendică de-a valma drept posesiuni «cultice» vechi
proprietăţi ale bisericilor neromâne, cât şi case şi terenuri care, de drept,
aparţin Statului Român; încercarea au făcut-o, revendicând şi obţinând 12
proprietăţi pentru care nu aveau acte şi care nu le aparţineau de drept!
Urmează restul! Aşadar, după ce au încercat să cumpere terenuri în 1990-1991,
după ce au înfiinţat două bănci la Viena şi una la Budapesta care să ofere
secuilor 50.000 de dolari de căciulă (fără dobândă în primii 3 ani, cu dobânzi
extrem de mici pentru următorii 17), în 1996, pentru achiziţionarea de
terenuri, imobile, întreprinderi, ungurii se pregătesc să scoată o halcă mare
din Ardeal de sub autoritatea Statului Român, cu complicitatea Suveranului Pontif,
devenind proprietari, la început de facto. De jure vor deveni în clipa în care
vor arbora steagul! Nu uitaţi că aşa au procedat evreii în Palestina…“ [68].
Am putea adăuga observaţia că imprecaţiile lui M. D.
Coandă la adresa unor politicieni au fost întărite de acuza preşedintelui Emil
Constantinescu, adresate, cam global, e-adevărat, clasei politice, cum că este
„mizerabilă şi murdară“ [69]. Fără îndoială că, cel puţin referitor la cazul
„majorităţii simple“, dacă nu şi în al celei „de două treimi“, preşedintele
României are, oarecum, dreptate. Chiar dacă, totuşi, afirmaţia – înscrisă în
şirul „gafelor de proporţii al instituţiei prezidenţiale“ [70], căci
„preşedintele Emil Constantinescu a călcat – nu de puţine ori – în străchini“ [71]
– „a suscitat prompte remarci persiflante vizavi de «greţurile prezidenţiale»…“
[72]; dintre aceste replici se remarcă aceea a lui Ion Cristoiu, care, în ciuda
limbajului „cuminte“, este de o virulentă extremă, începând cu titlul:
„Preşedintele ne-a demonstrat, prin exemplul său, că lumea politică este
murdară şi mizerabilă“ [73]; în comparaţie cu acest stil de exprimare,
expunerea laconică şi „rezervată“ din Cronica
Română pare de-a dreptul apologetică, similară cu aceea din România liberă [74].
Dintre ultimele avertismente mai semnalăm un material
publicat de Cotidianul, sub un titlu
care nu mai lasă loc nici unui echivoc: „Un document realizat de lucrători ai
unui serviciu secret relevă: în Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă
economică, în scopul susţinerii enclavizării judeţelor cu populaţie
preponderent de origine maghiară“. Semnificativ este că primul capitol al
documentului tratează „1. Retrocedarea imobilelor, terenurilor şi a altor
bunuri care au aparţinut nobilimii maghiare şi cultelor specifice etniei maghiare“.
„Acţiunile întreprinse pe acesta linie sunt susţinute pe baza fostului statut
de naţiune privilegiată a Principatului Transilvaniei, în care etnia maghiară
definea puterea politică şi economică. Existenţa acestui statut a permis
consemnarea proprietăţilor în mai multe documente de epocă în detrimentul
naţiunilor tolerate (în special români), documente folosite în prezent atât de
istoriografia ungară, cât şi de către descendenţii familiilor nobiliare
maghiare pentru a justifica şi solicita imperativ aplicarea principiului restitutio in integrum, principiu care,
aplicat fără discernământ, ar afecta interesele fundamentale ale populaţiei
majoritare româneşti, mergându-se până la contestarea originii acesteia şi a
dreptului legitim de a trăi în această zonă“. Precum în cazul acţiunilor
întreprinse de alţi minoritari, şi maghiarii s-au folosit frecvent de diverse
şiretlicuri: „În judeţul Cluj, în perioada 1995-1997, o serie de asociaţii
culturale şi turistice au fost preocupate să identifice monumentele istorice şi
clădiri sub motivaţia editării unor lucrări ştiinţifice. Documentele obţinute
au stat la baza începerii unor procese de recuperare a acestor imobile,
folosindu-se din plin de prevederile legii privind restitutio in integrum“. Dar, pe lângă subterfugiul cu documentarea
pentru „lucrări ştiinţifice“, maghiarii şi alţi minoritari au folosit şi alte
metode de „cercetare“: sustragerea documentelor de interes, având, în acest
scop, concursul unor persoane de aceeaşi origine etnică, angajate, printr-un
concurs de împrejurări – tocmai ele! – pe post de custode, arhivar etc. Este şi
acesta unul dintre motivele pentru care Arhivele Naţionale nu trebuie luate de
la Ministerul de Interne, cum „teoretizează“ diverşi minoritari, de exemplu, în
revista 22.
Ceea ce ne miră în fraza anterioară, citată din
documentul realizat de către un serviciu secret, este această exprimare
inexactă: „folosindu-se din plin de prevederile legii privind restitutio in integrum“ (!). Ştim că
există politica ţărănistă – impusă de facţiunea ex-greco-catolicilor din
P.N.Ţ.C.D., condusă de fraţii Boilă, Ioan Moisin, Iftene Pop ş.a. până la
separarea lor în cadrul A.N.C.D. –, dar nu există, încă, o astfel de lege, deşi
grupul Boilă-Moisin s-a străduit constant să promoveze o asemenea lege,
repunând-o de câteva ori în dezbaterea Parlamentului, după cum s-a arătat.
Celelalte intertitluri sunt şi ele elocvente: „2. Extinderea societăţilor
comerciale cu capital mixt, româno-maghiar, în vederea realizării unui control
tot mai accentuat al activităţii economice; 3. Extinderea sectorului bancar cu
intervenţia unor bănci din Ungaria“. Finalul documentului merită şi el citat:
„În acest context se remarcă activitatea financiară desfăşurată de către Romanian American Enterprise Fund, care
acordă credite în afaceri cu cele mai mici dobânzi de pe piaţă, în valoare de
maximum 15.000 $ S.U.A., având durata de rambursare de până la 18 luni.
Afacerea se derulează în cadrul programului «Csapa» (a se citi «Ţapa»); partea
americană este reprezentată de miliardarul G. Soros“ [75]. În centrul
materialului tronează fotografia renumitului „rechin finanţist“ american evreu
de origine maghiară, George Soros – în apărarea căruia a sărit Madeleine
Albright când a fost injuriat de către premierul Malaieziei –, având dedesubt
această explicaţie: „George Soros, între protagoniştii ofensivei maghiare în
Ardeal“.
În încheierea acestui capitol adăugăm observaţiile şi
interogaţiile generalului (r.) Radu Theodoru: „A trebuit ca România să se
prăbuşească în haos, ca actualii guvernanţi să desăvârşească opera nefastă a
predecesorilor, ca ungurii să escaladeze spectaculos autonomizarea câtorva
judeţe transilvane, ca Ungaria să se amestece din ce în ce mai făţiş în
treburile interne ale României, etalând cu trufie de mare putere prezumtiva ei
apartenenţă la N.A.T.O., ca partide care au programe naţionale şi sociale să
încerce, palid şi nesemnificativ, o colaborare care s-ar putea transforma
într-o alianţă. (…) Astăzi, subordonarea budapestană a U.D.M.R.-ului este cvasitotală,
opoziţia maghiară autohtonistă fiind marginalizată şi scoasă din jocul politic.
Aripa radical-hungaristă a U.D.M.R.-ului şi-a fixat baza în secuime, în subtext
pe fosta Divizie Secuiască de groaznică amintire pentru români, autoarea
principalelor atrocităţi şi crime în masă începând de la 1848 până la 1919 şi
din 1940 până la 1944. Este inadmisibil ca partide cu pretenţii de a exercita
guvernământul să nu aibă un departament de sinteze istorico-politic, în care o
secţie maghiară să furnizeze radioscopii pluridisciplinare în problematica
specifică, ferind oratorii politici de discursuri patetice, lipsite de
argumente şi, mai ales, fără soluţii. Ceea ce duce la concluzii extrem de dure
(sugerând dictatul extern asupra exersării puterii în România de astăzi,
indiferent de către care forţă politică) este faptul că la toate semnalele de
alarmă, excelent documentate de către S.R.I., Puterea, de la guvern la şeful
statului, că s-a chemat acesta Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, n-a luat
nici o măsură împotriva procesului dezintegrator promovat de U.D.M.R. în
subordinea Budapestei. De ce? “ [76].
După cum s-a constatat din cele expuse, nu au lipsit cei
care au tot tras semnale de alarmă. Mai rămâne problema celor care trebuie să
întreprindă măsurile necesare pentru corectarea acestei situaţii devenită deja
periculoasă pentru unitatea şi suveranitatea Statului Naţional Român; până
când, într-adevăr, nu ar fi prea târziu, iar din România nu ar mai rămâne decât
„republica de la Ploieşti“ a lui Candiano Popescu, unul dintre ofiţerii care
l-au trădat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pericolul – cu atât mai mare în
acest context tensionat de războiul dus de S.U.A. împotriva Iugoslaviei – este
relevat tot mai mult de Cotidianul, care a devenit un alt port-drapel al
intereselor naţionale, într-un alt titlul care alarmează: „Sub motivul că peste
un milion de unguri au fost şi sunt constrânşi să-şi părăsească pământul natal,
150 de delegaţi la Congresul U.D.M.R. îi cer lui Bill Clinton să intervină
pentru a opri. purificarea etnică în Transilvania“ (77). Adică ceea ce era de
aşteptat după atâta ignorare a semnalelor trase de presa naţionalistă şi după
obedienta manifestată faţă S.U.A, în speranţa iluzorie ca România va fi primită
în N. A.T. O.
În concluzie, revenind la putere pentru a doua oară, după
o jumătate de secol, prin aplicarea principiului restitutio in integrum P.N.Ţ.C.D.
a reinstituit condiţiile regimului horthyst, pentru Transilvania,
remaghiarizând-o [78], şi, totodată, a mărit pericolul destabilizării şi
destrămării României.
NOTE
[60] Cristina Zărnescu şi Roxana Frosin, „Războiul pentru
refacerea Ungariei mari se dezlănţuie pe toate fronturile / Budapesta dă bani
parohiilor reformate maghiare din România, cu scopul de a-şi consolida poziţia
în Transilvania“, în Cotidianul, nr.
209(2254), 15 ianuarie 1999, pag. 10.
[61] Cristina Zărnescu, „S.O.S. Ardealul / Odorheiul
Secuiesc, gulagul românilor“, în Cotidianul,
nr. 213(2258), 20 ianuarie 1999, pag. 5. Vezi S. Madoşa, „Cu «linia albastră a
Vosgilor» prin Transilvania“, în Azi,
nr. 1983(2565), 24 mai 1999, pag. A/7; Sorin Petrescu, „Lanyi Zsolt vrea să
separe românimea din Ardeal de cea din Vechiul Regat“, în Cotidianul, nr. 320(2365), 27 mai 1999, pag. 11.
[62] Eugen Ciufu şi Cristian Ghica, „Ungaria îşi
intensifică acţiunile în vederea aservirii economice a Transilvaniei“, Jurnalul Naţional, nr. 1723, 26 ianuarie
1999, pg. 3.
[63] Eugen Ciufu şi Cristian Ghica, „Budapesta
controlează Transilvania prin fundaţii“, Jurnalul
Naţional, nr. 1729, 2 februarie 1999, pag. 3; Clementina Filip, „Ungaria a
început cucerirea economică. Guvernul de la Budapesta sprijină financiar
activităţile economice ale maghiarilor din Ardeal“, în Cotidianul, nr. 315(2360), 21 mai 1999, pag. 4.
[64] Gabriel Andreescu, „Iugoslavia: secesiunea Kosovo şi
«încremenirea în proiect»“, în 22,
nr. 17(479), 27 aprilie-3 mai 1999, pag. 8.
[65] Octavian Paler, „O ticăloşie (II)“, în România liberă, nr. 2784, 25.05.1999, pag.1.
[66] Laurenţiu Constantiniu, „Directorul adjunct al
C.I.A. face confuzii sau prevesteşte o catastrofă românească? / «Explozia
într-o activitate militară sau o implozie de felul celei din România ar putea
crea o enormă instabilitate în Extremul Orient»“, în Cotidianul, nr. 317(2362), 24 mai 1999, pag. 17.
[67] Marilena Gavrilă, „Laszlo Tokes a fost amendat de
Garda Financiară“, în Ziua, ed. a
II-a, nr. 1432, 8 martie 1999, pag. 1.
[68] Mircea D. Coandă, „Papa de la Roma vine să ceară
clădiri şi moşii pentru catolici“, în Politica,
nr. 358, 6 februarie 1999, pag. 16.
[69] Cristian Oprea, „Scârba prezidenţială, episodul doi
/ «Lumea politică e mizerabilă şi murdar㻓, în Evenimentul zilei, ed. a II-a,
nr. 2034, 6-7 martie 1999, pag. 6; comparativ, vezi P. S., „Emil Constantinescu
rămâne consecvent în păreri / Lumea politică este «mizerabilă şi murdar㻓, în
România liberă, nr. 2718, 6 martie 1999, pg. 1.
[70] Amelia Ionaşcu, „«Steaua României» intră în
legalitate“, în Cotidianul, nr.
251(2296), 5 martie 1999, pag. 4.
[71] Ioan Groşan, „Cam aşa e!“, în Ziua, nr. 1432, 8 martie 1999, pag. 1.
[72] Francisc Podoabă, „Preşedintele ne dă speranţe“, în Azi, nr. 1930(2512), 8 martie 1999, pag.
A/8. Vezi şi: Teodora Georgescu, „Scârba prezidenţială, ultimul episod / Emil
Constantinescu i-a scos din pepeni pe politicieni cu ultimele sale declaraţii“,
în Evenimentul zilei, nr. 2035, 8
martie 1999, pag. 6.
[73] Ion Cristoiu, „Preşedintele ne-a demonstrat, prin
exemplul său, că lumea politică este murdară şi mizerabilă“, în Cotidianul, nr. 253(2298), 8 martie
1999, pag. 1 şi 3.
[74] Ioana Câmpean, „Politica la români“, în Cronica Română, nr. 1865, 6-7 martie
1999, pag. 1; vezi şi Bazil Ştefan, „Lehamitea de politică“, în România liberă, nr. 2719, 8 martie 1999,
pag. 1.
[75] *** „Un document realizat de lucrători ai unui
serviciu secret relevă: în Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă
economică, în scopul susţinerii enclavizării judeţelor cu populaţie
preponderent de origine maghiară“, în
Cotidianul, nr. 308(2353), 13 mai 1999, pag. 17.
[76] Radu Theodoru, „Negru de fum pe obrazul ţării“, în Ordinea, nr. 36, 7-13 noiembrie 1997,
pag. 4.
[77] Clementina Filip, „Sub motivul că peste un milion de
unguri au fost şi sunt constrânşi să-şi părăsească pământul natal, 150 de
delegaţi la Congresul U.D.M.R. îi cer lui Bill Clinton să intervină pentru a
opri purificarea etnică în Transilvania“, în Cotidianul, nr. 311(2356), 17 mai 1999, pag. 3.
[78] Apostol Uceanu [Vasile I. Zărnescu], „Agresiunea
economică ungurească în România“, în Ultima
oră, nr. 237, 11-17 noiembrie 1998, pag. 6; ideile din partea a doua a
articolului sunt reluate de către acad. Vasile Gionea, în „Vom redeveni iobagii
ungurilor?“, în Ultima oră, nr. 239,
26 noiembrie-2 decembrie 1998, pag. 1 şi 15. Vezi şi articolul redacţional
„Agresiunea economică a Ungariei în Transilvania pune în pericol integritatea
României“, în România Mare, nr. 448,
12 februarie 1999, pag. 6-7.
August 1999
ADDENDA
După 13 ani de la prima
publicare a acestui studiu, situaţia a involuat din ce în ce mai grav în
defavoarea românilor. România a ajuns în pragul destrămării teritoriale, prin
politica „paşilor mărunţi“, aplicată consecvent şi cu perfidie de fasciştii din
U.D.M.R. Evident, cu concursul guvernului trădător – indiferent de numele
premierului care l-a condus –, dar şi cu sprijinul la fel de trădător al Parlamentului.
20 martie 2012
Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU
Ediţia întîi:
în Politica, nr. 385, 14 august 1999,
pag. 3, cu continuare în nr. 386-393.
Ediţia a doua: 15
martie 2008, http://analize-si-fapte.com/2008/03/15/reflectii-pentru-15-martie-vasile-zarnescu-%E2%80%9Creinstituirea-horthysmului-%E2%80%9C/
Ediţia a treia:
26 iunie 2008, http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod_8638.html#more-8638
Ediţia a patra:
22 septembrie 2010, http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=16798:reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod&catid=10:sos&Itemid=14
