Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU
11.3.3. Remaghiarizarea Transilvaniei
Reamintim că, în contextul politico-economic impus
României după decembrie 1989, românii au fost alungaţi din judeţele cu
populaţie preponderent maghiară. Această purificare etnică este aplicată
consecvent mai ales acum, cu U.D.M.R. la guvernare. Presiunile economice şi,
mai ales, „administrative“ – după cum semnala, acum cinci decenii, Leonid Jean
Constantinescu – făcute asupra lor şi sărăcirea românilor îi determină să îşi
vândă ungurilor proprietăţile şi să ajungă într-o situaţie inferioară, de
dependentă, de subordonaţi, de salariaţi sau de şomeri; în întreprinderile din
judeţele Harghita şi Covasna, primii alungaţi în şomaj sunt românii.
Dar se repetă
situaţia din vremea lui Horthy: contractele de vânzare-cumpărare sunt „corecte“
juridic, deşi sunt la fel de oneroase ca şi atunci. Consecinţa este aceeaşi
maghiarizare forţată, dar făcută prin intermediul guvernanţilor români,
asociaţi cu U.D.M.R.!
După cum relevă titlul unui articol, chiar „Secretariatul
de Stat pentru Culte atrage atenţia asupra maghiarizării românilor“: „Ca
reacţie la controversata vizită a parlamentarilor Opoziţiei în judeţele
Harghita şi Covasna, Secretariatul de Stat pentru Culte a depus ieri la Biroul
Permanent al Camerei Deputaţilor un raport asupra situaţiei comunităţilor
ortodoxe din zona respectivă. În documentul remis Camerei, S.S.C. recunoaşte în
mod oficial că «populaţia românească din acesta zonă a suportat un intens proces
de maghiarizare»“ [42]. Culmea ironiei este că ocupantul postului de Secretar
de stat este Gheorghe Anghelescu, membru al P.N.Ţ.C.D.
Maghiarizarea Transilvaniei prin cumpărarea
proprietăţilor românilor de către ungurii sprijiniţi de Biserica catolică şi de
diaspora ungară a fost subliniată de câţiva importanţi lideri politici români,
parlamentari sau foşti parlamentari. Simptomatice sunt următoarele avertismente
făcute de ei în presă.
„Preşedintele
P.N.L.-C., Radu Câmpeanu, este îngrijorat de «o situaţie care există cel puţin
la jumătatea de nord a Ardealului». Câmpeanu sesizează existenţa unui fenomen
îngrijorător, întâlnit atât la sate, cât şi la oraşe, şi anume «cumpărături,
transferuri de proprietate prin acte de vânzare-cumpărare a unor imobile sau
pământ, de la români la unguri. Această gestiune se face aproape organizat,
prin bisericile greco-catolice maghiare (sic)»,
ţinta vizată fiind anihilarea treptată a cât mai mult din ceea ce aparţine
românilor. Câmpeanu a mai afirmat că «la biserică li se spune oamenilor să
cumpere tot ceea ce se poate cumpăra». Conştienţi că românii stau prost cu
banii, ungurii fac oferte impresionante, românii sunt tentaţi astfel să vândă
şi vând. Preşedintele P.N.L.-C. se întreabă de unde au bani toţi aceşti
cumpărători, el avansând ipoteza că banii ar veni de afară. Câmpeanu se declară
impresionat: «Dacă această chestiune va continua astfel, vom deveni slugi la
unguri»“ [43]. „Preşedintele P.N.L.-Câmpeanu crede că banii sunt trimişi din
exterior şi aceste tranzacţii se fac cu ajutorul Bisericii Catolice“ [44].
O declaraţie cu
mai mare greutate o aduce Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei
Deputaţilor: „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R., Adrian Năstase, a declarat că
periplul lui Radu Vasile în Covasna şi Harghita i-a creat senzaţia că primul
ministru efectuează o vizită în străinătate. Năstase este de părere că Verestoy
Attila, care l-a întâmpinat pe Vasile, a corespuns cel mai bine, prin
atitudinea sa, rolului de preşedinte al «statului Harghita-Covasna». Afirmaţia
lui Radu Vasile conform căreia în respectiva zonă nu sunt probleme a stârnit
mânia lui Năstase. Acesta spune că deţine informaţii că investiţiile în zonă,
în valoare de 30 milioane de dolari, sunt făcute 100 la sută de maghiari, fie
din România, fie din Ungaria sau din diaspora“ [45].
Cu atât mai puţin este luată în considerare opinia unor
intelectuali, istorici, care au scris frecvent, dar, cum spune Ion Coja, „în
deşert“, precum Ioan Ardelean: „Să ne oprim la două aspecte, cel confesional şi
cel naţional, în primul caz, d-l Constantinescu, obişnuit să închidă ochii la
tot ce nu-i convine, laudă armonia dintre cele două culte, ortodox şi uniat, în
timp ce promovează celebra «Lege Boilă», instrument sigur de învrăjbire a lor,
care a dat deja primele «roade». Cât priveşte relaţiile interetnice, prezentate
ca rezolvate exemplar şi trainic de către actuala Putere, ca şi ideea absenţei
oricărei ameninţări la adresa libertăţii, unităţii şi integrităţii tării,
lucrurile sunt departe de roz-bombonul prezidenţial. Cu retrageri strategice,
ca celebra «expulzare» a U.D.M.R. din Convenţie, chipurile că nu recunoaşte
articolul 1 din Constituţie, de fapt din raţiuni pur electorale, politica C.D.,
inclusiv a preşedintelui, a fost una de continuă cedare în faţa pretenţiilor tot
mai exagerate ale acestei organizaţii etnice, cu primejdia destrămării
României, dar cu beneficiul dobândirii şi menţinerii puterii…“ [46].
Procesul actual
de remaghiarizare a Transilvaniei nu a scăpat neobservat nici analiştilor
politici străini. Alegând un supratitlu grăitor – „Un nou scandal la orizont:
războiul economic din Ardeal“ –, Curierul Naţional publică o corespondentă a
şefului biroului Agenţiei France Presse în România, Jean-Luc Porte, din care
cităm câteva fragmente: „Autonomiştii maghiari din România au intrat în război
deschis cu «miliardarii roşii» români, pe care se forţează să-i alunge din
Transilvania pentru a obţine un monopol cvasitotal asupra economiei acestei
bogate regiuni. În toate discursurile lor, responsabilii autonomişti din Uniunea
Democratică a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) evocă cu insistenţă
necesitatea unei epurări a clasei «miliardarilor roşii, proveniţi din
nomenclatura lui Ceauşescu», pe care îi asimilează mafiei româneşti. (…) «Trei
sferturi din firmele americane şi canadiene din Transilvania se află în mâinile
ungurilor», explică Gelu, director al unei întreprinderi din Cluj, care
aminteşte în context că Ungaria are o importantă diaspora în Canada şi Statele
Unite. «Ungurii controlează 80 la sută din industria alimentară din regiune»,
continuă el, precizând că ungurii au declanşat, în aceste ultime luni, o
adevărată ofensivă pentru a pune mâna pe industria lemnului şi pentru a cumpăra
terenuri. Pentru a-i contracara, bogaţii oameni de afaceri din Bucureşti dispun
de un atuu politic determinant: naţionalismul. (…) Cu toate acestea, puţin câte
puţin, «noii bogătaşi» ai nomenclaturii româneşti cedează teren, ezitând să-şi
investească propriile capitaluri într-o regiune cu un climat concurenţial
puternic, în timp ce pentru autonomiştii unguri acest război economic se
înscrie în cadrul mai larg al unei strategii politice de autonomie totală“. În
comentariul redacţional, se fac unele precizări: „În primul rând, faptul că
acest «război economic» nu se reduce la nivelul exemplelor date de Jean-Luc
Porte, ci fenomenul are o cuprindere mult mai largă şi mai profundă, incluzând,
între altele, şi aria întreprinderilor mici şi mijlocii, care au apărut ca
ciupercile după ploaie, societăţile mixte ungaro-maghiare, să zicem, bucurându-se
de un suport logistic, moral şi material de invidiat. În al doilea rând,
contacte cu reprezentanţi ai unor cercuri de afaceri străine, avute la
Bucureşti, sau la Paris, Bonn, Luxemburg, Madrid, ne-au relevat mult mai…
contondent ofensiva intensă a «autonomiştilor maghiari» (ca să folosim şi noi
termenul lui Jean-Luc Porte) de a se impune ca cei mai valabili interlocutori
pentru capitalul străin investit în România“ [47].
Confirmându-se,
în mare parte, anticipările sale, relevate încă în 1990, Ion Coja mai trăsese
un inutil semnal de alarmă: „(…) U.D.M.R. şi manipulatorii săi de la Budapesta
încearcă şi, deocamdată, reuşesc, să dobândească poziţii privilegiate în
economia Ardealului pentru firmele ungureşti, pentru maghiari, şi să
pregătească, astfel, terenul pentru o viitoare federalizare, dacă nu în formă,
măcar în conţinut, de facto. (…) S.R.I. a dat o serie de semnale foarte clare
în acest sens, înainte de noiembrie 1996 şi după. Vox clamantis in deserto“ [48].
Fără îndoială că aceste voci au strigat „în deşert“
întrucât, în acest domeniu, cea mai mare „permisivitate“ s-a manifestat în
Parlament, în Guvern şi în politica externă a ţării, printre altele, în poziţia
adoptată de delegaţia României faţă de problema separatiştilor din Kosovo [49].
Politica neorevizionistă de până acum a fost reluată în
forţă, deoarece au fost încurajaţi de faptul că partidele extremiste din
Ungaria au câştigat alegerile din luna mai: „Trianonul este una dintre marile
crime la secolului al XX-lea comise împotriva Ungariei“, a proclamat Zsolt
Lanyi, vicepreşedinte al Partidului Independent al Micilor Agrarieni (FKGP), la
o comemorare publică ţinută la Budapesta cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la
încheierea Păcii de la Trianon. „Declaraţiile lui Zsolt Lanyi – el este autorul
unei alte gogomănii, aceea că «maghiarii sunt ostatici în Transilvania ocupată
de România» – nu mai surprind pe nimeni“, observă Dorin Suciu [50].
Dar nici nu revoltă prea multă lume! În schimb, când
patrioţii români trec în defensivă, sunt etichetaţi ca „extremişti“, iar când
încearcă o contraofensivă, atunci sunt condamnaţi ca „ultranaţionalişti“!
Această antisimetrie face parte din panoplia războiului axiologic,
informaţional, imagologic, psihologic etc., ca forme conjugate ale războiului
atipic dus contra României. De aceea, trebuie să remarcăm că D. Suciu greşeşte
fundamental când califică drept „gogomănie“ afirmaţiile respective, după cum,
la fel, greşesc şi ceilalţi publicişti care taxează în mod similar,
minimalizându-le!, acţiunile revizioniştilor maghiari – fie că sunt afirmaţii
de presă, hărţi iredentiste în manuale şcolare sau în atlase, articole în
enciclopedii, cărţi în diverse limbi străine, luări de cuvânt pe teme
neorevizioniste la diverse conferinţe internaţionale indiferent de tematica
acestora etc., etc.; nu, toate aceste manifestări nu sunt gogomănii, ci sunt
acţiuni deliberate şi concertate, sunt agresiuni psihologice subsumate
războiului pe care Ungaria îl duce contra României de la Trianon încoace. De
aceea, chiar dacă ideea (re)concilierii este bună, cei care o promovează
trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru şi cu capul pe umeri. Fiindcă, deşi
Ungaria este mică, săracă, plină de mari datorii externe şi nimeni nu îi cere
nimic, totuşi, Ungaria se înarmează febril.
Fireşte că, încurajaţi de revizionismul Ungariei, liderii
U.D.M.R. au trecut la demonstraţii de protest: „Sub acoperirea revendicării
formulate de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, pentru obţinerea
Palatului Episcopal din Oradea, adunarea de protest programată pentru azi, la
ora 17, este organizată în aşa fel încât să cuprindă principalele cereri ale
U.D.M.R. de până acum.
Pe ordinea de zi a adunării de protest organizate de
episcopul Tokes se regăseşte senatorul U.D.M.R. Csapo Jozsef, cunoscut pentru
proiectul de lege privind autonomia. Un alt punct fierbinte pe ordinea de zi va
fi atins de deputatul de Cluj Konya Hamar Sandor, care va discuta despre
necesitatea înfiinţarea universităţii de stat în limba maghiară“ [51];
pretenţia înfiinţării universităţii de stat maghiare i-a supărat inclusiv pe
unii filomaghiari ca Daniel Uncu [52], ca să nu mai vorbim de marii români, ca
acad. Vasile Gionea [53]. „(…) La adunare au fost invitaţi reprezentanţi ai
cultului baptist, evanghelist, unitarian şi feţe bisericeşti ale
romano-catolicilor şi greco-catolicilor, în afară de ortodocşi. Zoltan Barabas
declară că situaţia retrocedărilor ar fi fost cu totul alta dacă ar fi existat
voinţă politică şi dacă poziţia U.D.M.R. ar fi fost mai fermă în momentul
intrării la guvernare. «Puterea uită că a fost votată şi de electoratul maghiar
şi că datorează (sic) să îşi respecte
promisiunile» – afirmă Barabas, purtătorul de cuvânt al episcopului“ [54].
Contra ofensivei maghiarizării încearcă să se opună, cam
firav şi oarecum tardiv, şi P.U.N.R.: „P.U.N.R. solicită preşedintelui Emil
Constantinescu să blocheze procesul de deznaţionalizare şi cel de alungare a
românilor din Harghita şi Covasna, propunând constituirea unei structuri
centrale consultative, care să funcţioneze pe lângă şeful statului, în
colaborare directă cu organizaţiile româneşti din cele două judeţe. Ele trebuie
să identifice acţiunile ce se impune să fie întreprinse pentru dezamorsarea
situaţiei critice din aceste zone.
De asemenea, liderii P.U.N.R. cer blocarea proiectului
Legii demilitarizării Poliţiei şi oprirea procesului de restructurare a
unităţilor militare din Harghita şi Covasna, susţinerea fermă, din punct de
vedere material, a Episcopiei Ortodoxe din cele două zone, precum şi acordarea
de tratament egal cu maghiarii în domeniul învăţământului şi culturii… “ [55].
Dar a devenit de mult evident pentru mulţi publicişti că
neorevizioniştii maghiari vor combina pretextele cultice cu cele de altă natură
pentru a găsi, totdeauna, motive pentru incitări la violenţe şi, de aici,
pretexte pentru apeluri la organisme internaţionale pentru „monitorizarea“
României privind problemele minorităţilor. Astfel, Cristina Zărnescu previne:
„Puţini ştiu că vizita lui Remus Opriş la Odorheiu Secuiesc, în vederea
soluţionării conflictului cu măicuţele greco-catolice, a constituit o repetiţie
pentru ceea ce se doreşte să aibă loc într-un viitor apropiat. Surse ale
Poliţiei susţin că primarul Odorheiului a refuzat să-l primească pe Remus
Opriş, pentru că tocmai atunci declaraseră autonomia oraşului. A fost nevoie de
o mică desfăşurare de forţe ale Poliţiei şi Jandarmeriei pentru a-l convinge pe
Szasz Jeno că nu e bine ce face.
Planul «Kosovo» prevede un incident româno-maghiar la
Odorheiul Secuiesc, ce va fi plătit cu preţul a câtorva zeci de vieţi.
În urma luptelor între civili şi forţele de ordine,
maghiarii vor cere intervenţia N.A.T.O. Şi aici intervine similitudinea cea
mare cu provincia sârbească: va accepta N.A.T.O. să intervină în interiorul
graniţelor statului, într-un conflict intern? Budapesta, la fel ca şi Tirana,
va cere în genunchi partenerilor din Alianţă să oprească măcelul din Ardeal şi
să stopeze purificarea etnică“ [56].
Constatarea ziaristei românce avea să fie confirmată de
surse externe: „«Până în anul 2005, data următoarei extinderi a Uniunii
Europene, Ungaria doreşte să obţină acele modificări ale frontierelor prin care
ar putea anexa unele părţi din România, Slovacia, Ucraina şi Iugoslavia şi ar
crea Ungaria Mare», a declarat Jan Slota, preşedintele Partidului Naţional
Slovac (P.N.S.), candidat al partidului la funcţia de preşedinte al statului.
Dintr-o corespondenţă de la Bratislava, publicată de
cotidianul budapestan Magyar Nemzet
de ieri, am aflat că Jan Slota a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că
documentul care susţine afirmaţiile sale a fost primit de la o «persoană
absolut demnă de toată încrederea», acesta fiind un «document strict secret al
cercurilor guvernamentale ungare». Conform informaţiilor pe care le deţine
Slota, în fruntea comisiei care pregăteşte modificările frontierelor se află
însuşi Viktor Orban, iar relaţiile externe sunt conduse de Janos Martony, în
timp ce, dintre maghiarii pe peste hotare, a amintit numele lui Laszlo Tokes,
Duray Miklos, Bugar Bela şi Pal Csaky“ [57].
Comparativ cu
planurile oculte şi/sau manifeste ale iredentiştilor unguri, cu atât mai
presantă devine problema românilor minoritari din judeţele Harghita şi Covasna,
exprimată într-una din concluziile unei cercetări sociologice: „Identitatea
naţională şi cultura naţională în sud-estul Transilvaniei, din cauza procesului
masiv de maghiarizare ce se desfăşoară în zilele noastre, stării psihomorale de
neîncredere şi derută, marginalizării economice, culturale şi sociale a
românilor minoritari, se află la punctul de a fi sau a nu fi, la limita
supravieţuirii în unele comunităţi umane. În acest context dramatic – în
propria ţară să dispară limba română, cartea românească, teatrul românesc,
muzeul românesc, ghidul elaborat de români pentru străini şi români, să dispară
dorinţa de şcoală în limba română, numele româneşti pe străzile şi în
instituţiile şcolare şi chiar în buletinele de identitate ale oamenilor, să
auzi pe stradă, în instituţii, magazine numai limba maghiară spre dispreţul
limbii române şi al vorbitorilor ei, să vezi pe standuri aproape exclusiv carte
maghiară, să dispară şansa de aţi vedea vestigiile neamului, de altfel cele mai
contestate, pentru că muzeele au devenit naţional-secuieşti –, românii
minoritari din Covasna şi Harghita de la „vlădică până la opincă“, adică de la
prefecţi până la locuitorii simpli, dar cu avansată conştiinţă naţională, din
satele cele mai îndepărtate sau cu „români pierduţi“, cum spun ei, cer
Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României să facă din problema
identităţii naţionale şi a culturii naţionale de aici o PROBLEMĂ DE STAT,
PRIORITARĂ prin măsuri chibzuite, eficiente şi permanente până nu-i PREA
TÂRZIU“. Elocvent este şi titlul dat raportului de cercetare: „S. O. S. – românii din Covasna şi Harghita!“
[58].
O expresie pe cât de elocventă pe atât de periculoasă a
tendinţei de a deveni stat în stat – în vederea realizării secesiunii şi, apoi,
a dezmembrării României – este această măsură luată de autorităţile autonomiste
locale ale U.D.M.R.-ului: „De la 1 octombrie, poliţiştii şi militarii armatei
române nu sunt primiţi în spitalele sau dispensarele din Harghita, decât dacă
îşi plătesc tratamentul, aşa cum fac cetăţenii străini aflaţi în vizită în ţara
noastră. Decizia a fost luată la nivelul Direcţiei Sanitare Judeţene. La
Spitalul judeţean din Miercurea Ciuc se află afişate instrucţiuni care prevăd
că «nu vor fi acceptaţi la internare angajaţii Ministerului de Interne,
Ministerului Apărării Naţionale, S.R.I., având reţea proprie, cu excepţia
urgentelor majore. În aceste cazuri, după consumarea fazei de urgentă, bolnavul
poate rămâne în spital, contra cost, sau se îndrumă la Spitalul Militar».
Urgenţele majore (infarctul, accidentele rutiere cu politraumatisme, arsurile
grave) se internează, peste tot în lume, la cel mai apropiat spital, indiferent
de buletinul, paşaportul sau legitimaţia de serviciu. Decontările, asigurările
etc. se rezolvă ulterior. Pentru militarii şi poliţiştii din Harghita, spitalul
militar cel mai apropiat se află la Braşov (140 de kilometri de Miercurea
Ciuc).
Harghita este
singurul judeţ unde s-a luat această măsură. (…) Dr. Marton Bokor, directorul
spitalului judeţean, justifică măsura luată prin criza de fonduri, actualmente
înregistrându-se cel mai mic buget alocat sănătăţii. Decizia este însă luată
pe timp nelimitat şi vine la scurtă vreme după o campanie a presei maghiare din
regiune, care consideră jandarmii şi poliţiştii din Miercurea Ciuc drept
«armată de ocupaţie»“ [59 – subl. ns., V. I. Z.].
Escaladarea agresiunii hungariste, sub patronajul politic
al bisericii reformate, este relevată, de Cotidianul, într-un grupaj concluziv
şi sub un titlu clarificator „Războiul pentru refacerea Ungariei Mari se
dezlănţuie pe toate fronturile. Budapesta dă bani parohiilor reformate maghiare
din România, cu scopul de a-şi consolida poziţia în Transilvania.“
„Fiecare vizită a lui Nemeth Zsolt în România naşte semne
de întrebare. Şi asta pentru că secretarul de stat politic în Ministerul Ungar
de Externe este cunoscut în România pentru declaraţiile lui cu privire la
maghiarimea din România, pentru veşnicele probleme pe care le creează
încurajând aspiraţiile ungurilor spre autonomie, sau chiar federalizare, şi, nu
în ultimul rând, pentru acţiunile pe care le coordonează. De această dată,
Nemeth Zsolt a venit în Transilvania pentru a discuta cu înaltele feţe
bisericeşti reformate despre despăgubirile pe care Ungaria vrea să le acorde
Bisericii Reformate din România pentru proprietăţile pe care aceasta le-a avut
pe teritoriul Ungariei. Ieri, Nemeth Zsolt s-a întâlnit cu episcopul Laszlo
Tokes şi cu alte feţe bisericeşti în vederea stabilirii strategiei prin care
banii – care trebuie să fie foarte mulţi – vor lua calea afacerilor, a
comerţului şi chiar a cumpărării de terenuri. Este limpede că strategia la care
recurge Guvernul Orban este periculoasă şi că ea, necontrolată, va ajunge să
dea roade într-un timp foarte scurt. De departe, în Transilvania, investiţiile
ungare sunt cele mai numeroase. Acum, când fiecare preot de parohie reformată
va avea bani la dispoziţie pentru a dirija diferitele acţiuni, reţeaua maghiară
din Transilvania se întăreşte şi mai mult“.
(Continuare în
numărul viitor)
Note
[42] Adriana
Duţulescu, „Secretariatul de Stat pentru Culte atrage atenţia asupra
maghiarizării românilor“, în Cotidianul,
nr. 268, 18 noiembrie 1997, pag. 8.
[43] Mihaela Iamandi, „Câmpeanu: «O să ajungem slugi la
unguri»“, în Cronica Română, nr.
1594, 14 aprilie 1998, pag. 5.
[44] Alice Petrescu, „Radu Câmpeanu: «Românii din Ardeal
îşi vând proprietăţile ungurilor la preţuri exorbitante»“, în Republica, nr. 172, 14 aprilie 1998,
pag. 16.
[45] Răzvan Săndulescu, „Năstase critică vizita lui Radu
Vasile…“, în România liberă, nr.
2451, 18 aprilie 1998, pag. 3.
[46] Ioan Ardelean, „Incredibila omisiune sau răzbunarea
lui Kossuth (II)“, în Românul, nr.
22, 8-14 iunie 1998, pag. 3.
[47] Jean-Luc Porte, „Maghiarii vor să cureţe
Transilvania de «miliardarii roşii» români“, în Curierul Naţional, nr. 2083, 15 ianuarie 1998, pag. 1 şi 16.
[48] Ion Coja, Repere transilvane, în Republica, 21 noiembrie 1997, pag. 8-9.
[49] Vezi supra, cap. 10, notele 29-30; infra, cap. 12,
notele 23-25.
[50] Dorin Suciu, „Extremiştii unguri pe post de
guvernanţi: «Tratatele de la Trianon, o mare crimă a secolului», în Adevărul, nr. 2496, 9 iunie 1998, pag.
1.
[51] Camelia Nicula, „Laszlo Tokes…“, în Cotidianul, nr. 26 (2071), 9 iunie 1998,
pag. 1.
[52] Daniel Uncu, „U.D.M.R. şi politica dublului
standard“, în Curentul, nr.134 (191),
12 iunie 1998, pag. 22.
[53] Acad. Vasile Gionea, „Până unde merge insolenţa
U.D.M.R.-iştilor“, în Ultima oră, nr.
22(216), 17-23 iunie 1998, pag. 1-2.
[54] Laura Birtalan, „Pentru a forţa retrocedarea
proprietăţilor bisericeşti / Tokes adună astăzi toate cultele într-o mare
acţiune de protest / Ortodocşii au fost excluşi de la reuniune“, în Adevărul, nr. 2496, 9 iunie 1998, pag.
2.
[55] Alice Petrescu, „P.U.N.R. cere…“, în Republica, 24 aprilie 1998 pag. 6.
[56] Cristina Zărnescu, „Ar putea exista un «Plan Kosovo»
şi pentru România“, în Cotidianul,
nr. 31 (2076), 15 iunie 1998, pag. 10. Vezi şi Marcela Feraru, „În pregătirea
Congresului U.D.M.R., Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tokes Laszlo agită problema
autonomiei în Transilvania. Senatul României a pus şi el o piatră de temelie,
introducând limba maghiară ca limbă oficială în administraţie“, în Cotidianul,
nr. 307(2352), 12 mai 1999, pag. 4.
[57] Sorin Petrescu, „Preşedintele Partidului Naţional
Slovac, Jan Slota, afirmă: «Ungaria doreşte reanexarea unor părţi din România,
Slovacia, Ucraina şi Iugoslavia pentru crearea Ungariei Mari»“, în Cotidianul, nr. 307(2352), 12 mai 1999,
pag. 11. Vezi şi: George Marinescu, „Modelul «Kosovo» îi gâdilă pe udemerişti“,
în Semnal S.O.S., nr. 19, 25 mai 1999, pag. 10.
[58] Maria Cobianu-Băcanu, S.O.S. Românii din Covasna şi Harghita! Editura “Petru Maior”,
Târgu Mureş, 1998, pag. 242. Vezi şi materialul redacţional „Aşa i-au alungat
ungurii pe români (1)“, în România Mare,
nr. 399, 6 martie 1998, pag. 12-13; idem,
nr. 400-402; Ileana Sandu, „Românii din America – solidari în lupta pentru
Marea Unire“, în Timpul, nr. 48(409),
1-7 decembrie 1998, pag. 12; Prof. Vaier Vodă, preşedintele Asociaţiei
Românilor alungaţi din Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ing. Gabriela
Coman, secretar, Măria Ioniţă, membru, „Scrisoare deschisă adresată d-lui
preşedinte Emil Constantinescu“, în România
Mare, nr. 447, 5 februarie 1999, pg. 8.
[59] Dorin Suciu şi Val Valeu, „Militarii români din
Harghita îşi plătesc spitalizarea ca şi cetăţenii străini“, în Adevărul, nr.
2606, 15 octombrie 1998, p. 3.
*
Ediţia întîi: Ediţia întîi: în Politica, nr. 385, 14 august 1999, pag. 3, cu continuare în nr.
386-393.
Ediţia a doua: 15 martie
2008, http://analize-si-fapte.com/2008/03/15/reflectii-pentru-15-martie-vasile-zarnescu-%E2%80%9Creinstituirea-horthysmului-%E2%80%9C/
Ediţia a treia: 16 iunie 2008, http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/reinstituirea-horthysmului-iii_8625.html#more-8625
Ediţia a patra: 21 septembrie 2010, http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=16797:reinstituirea-horthysmului-iii&catid=10:sos&Itemid=14
