luni, 19 martie 2012

Reinstituirea horthysmului (3)





Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU


11.3.3. Remaghiarizarea Transilvaniei

Reamintim că, în contextul politico-economic impus României după decembrie 1989, românii au fost alungaţi din judeţele cu populaţie preponderent maghiară. Această purificare etnică este aplicată consecvent mai ales acum, cu U.D.M.R. la guvernare. Presiunile economice şi, mai ales, „administrative“ – după cum semnala, acum cinci decenii, Leonid Jean Constantinescu – făcute asupra lor şi sărăcirea românilor îi determină să îşi vândă ungurilor proprietăţile şi să ajungă într-o situaţie inferioară, de dependentă, de subordonaţi, de salariaţi sau de şomeri; în întreprinderile din judeţele Harghita şi Covasna, primii alungaţi în şomaj sunt românii.
Dar se repetă situaţia din vremea lui Horthy: contractele de vânzare-cumpărare sunt „corecte“ juridic, deşi sunt la fel de oneroase ca şi atunci. Consecinţa este aceeaşi maghiarizare forţată, dar făcută prin intermediul guvernanţilor români, asociaţi cu U.D.M.R.!
După cum relevă titlul unui articol, chiar „Secretariatul de Stat pentru Culte atrage atenţia asupra maghiarizării românilor“: „Ca reacţie la controversata vizită a parlamentarilor Opoziţiei în judeţele Harghita şi Covasna, Secretariatul de Stat pentru Culte a depus ieri la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor un raport asupra situaţiei comunităţilor ortodoxe din zona respectivă. În documentul remis Camerei, S.S.C. recunoaşte în mod oficial că «populaţia românească din acesta zonă a suportat un intens proces de maghiarizare»“ [42]. Culmea ironiei este că ocupantul postului de Secretar de stat este Gheorghe Anghelescu, membru al P.N.Ţ.C.D.
Maghiarizarea Transilvaniei prin cumpărarea proprietăţilor românilor de către ungurii sprijiniţi de Biserica catolică şi de diaspora ungară a fost subliniată de câţiva importanţi lideri politici români, parlamentari sau foşti parlamentari. Simptomatice sunt următoarele avertismente făcute de ei în presă.
„Preşedintele P.N.L.-C., Radu Câmpeanu, este îngrijorat de «o situaţie care există cel puţin la jumătatea de nord a Ardealului». Câmpeanu sesizează existenţa unui fenomen îngrijorător, întâlnit atât la sate, cât şi la oraşe, şi anume «cumpărături, transferuri de proprietate prin acte de vânzare-cumpărare a unor imobile sau pământ, de la români la unguri. Această gestiune se face aproape organizat, prin bisericile greco-catolice maghiare (sic)», ţinta vizată fiind anihilarea treptată a cât mai mult din ceea ce aparţine românilor. Câmpeanu a mai afirmat că «la biserică li se spune oamenilor să cumpere tot ceea ce se poate cumpăra». Conştienţi că românii stau prost cu banii, ungurii fac oferte impresionante, românii sunt tentaţi astfel să vândă şi vând. Preşedintele P.N.L.-C. se întreabă de unde au bani toţi aceşti cumpărători, el avansând ipoteza că banii ar veni de afară. Câmpeanu se declară impresionat: «Dacă această chestiune va continua astfel, vom deveni slugi la unguri»“ [43]. „Preşedintele P.N.L.-Câmpeanu crede că banii sunt trimişi din exterior şi aceste tranzacţii se fac cu ajutorul Bisericii Catolice“ [44].
O declaraţie cu mai mare greutate o aduce Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R., Adrian Năstase, a declarat că periplul lui Radu Vasile în Covasna şi Harghita i-a creat senzaţia că primul ministru efectuează o vizită în străinătate. Năstase este de părere că Verestoy Attila, care l-a întâmpinat pe Vasile, a corespuns cel mai bine, prin atitudinea sa, rolului de preşedinte al «statului Harghita-Covasna». Afirmaţia lui Radu Vasile conform căreia în respectiva zonă nu sunt probleme a stârnit mânia lui Năstase. Acesta spune că deţine informaţii că investiţiile în zonă, în valoare de 30 milioane de dolari, sunt făcute 100 la sută de maghiari, fie din România, fie din Ungaria sau din diaspora“ [45].
Cu atât mai puţin este luată în considerare opinia unor intelectuali, istorici, care au scris frecvent, dar, cum spune Ion Coja, „în deşert“, precum Ioan Ardelean: „Să ne oprim la două aspecte, cel confesional şi cel naţional, în primul caz, d-l Constantinescu, obişnuit să închidă ochii la tot ce nu-i convine, laudă armonia dintre cele două culte, ortodox şi uniat, în timp ce promovează celebra «Lege Boilă», instrument sigur de învrăjbire a lor, care a dat deja primele «roade». Cât priveşte relaţiile interetnice, prezentate ca rezolvate exemplar şi trainic de către actuala Putere, ca şi ideea absenţei oricărei ameninţări la adresa libertăţii, unităţii şi integrităţii tării, lucrurile sunt departe de roz-bombonul prezidenţial. Cu retrageri strategice, ca celebra «expulzare» a U.D.M.R. din Convenţie, chipurile că nu recunoaşte articolul 1 din Constituţie, de fapt din raţiuni pur electorale, politica C.D., inclusiv a preşedintelui, a fost una de continuă cedare în faţa pretenţiilor tot mai exagerate ale acestei organizaţii etnice, cu primejdia destrămării României, dar cu beneficiul dobândirii şi menţinerii puterii…“ [46].
Procesul actual de remaghiarizare a Transilvaniei nu a scăpat neobservat nici analiştilor politici străini. Alegând un supratitlu grăitor – „Un nou scandal la orizont: războiul economic din Ardeal“ –, Curierul Naţional publică o corespondentă a şefului biroului Agenţiei France Presse în România, Jean-Luc Porte, din care cităm câteva fragmente: „Autonomiştii maghiari din România au intrat în război deschis cu «miliardarii roşii» români, pe care se forţează să-i alunge din Transilvania pentru a obţine un monopol cvasitotal asupra economiei acestei bogate regiuni. În toate discursurile lor, responsabilii autonomişti din Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) evocă cu insistenţă necesitatea unei epurări a clasei «miliardarilor roşii, proveniţi din nomenclatura lui Ceauşescu», pe care îi asimilează mafiei româneşti. (…) «Trei sferturi din firmele americane şi canadiene din Transilvania se află în mâinile ungurilor», explică Gelu, director al unei întreprinderi din Cluj, care aminteşte în context că Ungaria are o importantă diaspora în Canada şi Statele Unite. «Ungurii controlează 80 la sută din industria alimentară din regiune», continuă el, precizând că ungurii au declanşat, în aceste ultime luni, o adevărată ofensivă pentru a pune mâna pe industria lemnului şi pentru a cumpăra terenuri. Pentru a-i contracara, bogaţii oameni de afaceri din Bucureşti dispun de un atuu politic determinant: naţionalismul. (…) Cu toate acestea, puţin câte puţin, «noii bogătaşi» ai nomenclaturii româneşti cedează teren, ezitând să-şi investească propriile capitaluri într-o regiune cu un climat concurenţial puternic, în timp ce pentru autonomiştii unguri acest război economic se înscrie în cadrul mai larg al unei strategii politice de autonomie totală“. În comentariul redacţional, se fac unele precizări: „În primul rând, faptul că acest «război economic» nu se reduce la nivelul exemplelor date de Jean-Luc Porte, ci fenomenul are o cuprindere mult mai largă şi mai profundă, incluzând, între altele, şi aria întreprinderilor mici şi mijlocii, care au apărut ca ciupercile după ploaie, societăţile mixte ungaro-maghiare, să zicem, bucurându-se de un suport logistic, moral şi material de invidiat. În al doilea rând, contacte cu reprezentanţi ai unor cercuri de afaceri străine, avute la Bucureşti, sau la Paris, Bonn, Luxemburg, Madrid, ne-au relevat mult mai… contondent ofensiva intensă a «autonomiştilor maghiari» (ca să folosim şi noi termenul lui Jean-Luc Porte) de a se impune ca cei mai valabili interlocutori pentru capitalul străin investit în România“ [47].
Confirmându-se, în mare parte, anticipările sale, relevate încă în 1990, Ion Coja mai trăsese un inutil semnal de alarmă: „(…) U.D.M.R. şi manipulatorii săi de la Budapesta încearcă şi, deocamdată, reuşesc, să dobândească poziţii privilegiate în economia Ardealului pentru firmele ungureşti, pentru maghiari, şi să pregătească, astfel, terenul pentru o viitoare federalizare, dacă nu în formă, măcar în conţinut, de facto. (…) S.R.I. a dat o serie de semnale foarte clare în acest sens, înainte de noiembrie 1996 şi după. Vox clamantis in deserto“ [48].
Fără îndoială că aceste voci au strigat „în deşert“ întrucât, în acest domeniu, cea mai mare „permisivitate“ s-a manifestat în Parlament, în Guvern şi în politica externă a ţării, printre altele, în poziţia adoptată de delegaţia României faţă de problema separatiştilor din Kosovo [49].
Politica neorevizionistă de până acum a fost reluată în forţă, deoarece au fost încurajaţi de faptul că partidele extremiste din Ungaria au câştigat alegerile din luna mai: „Trianonul este una dintre marile crime la secolului al XX-lea comise împotriva Ungariei“, a proclamat Zsolt Lanyi, vicepreşedinte al Partidului Independent al Micilor Agrarieni (FKGP), la o comemorare publică ţinută la Budapesta cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la încheierea Păcii de la Trianon. „Declaraţiile lui Zsolt Lanyi – el este autorul unei alte gogomănii, aceea că «maghiarii sunt ostatici în Transilvania ocupată de România» – nu mai surprind pe nimeni“, observă Dorin Suciu [50].
Dar nici nu revoltă prea multă lume! În schimb, când patrioţii români trec în defensivă, sunt etichetaţi ca „extremişti“, iar când încearcă o contraofensivă, atunci sunt condamnaţi ca „ultranaţionalişti“! Această antisimetrie face parte din panoplia războiului axiologic, informaţional, imagologic, psihologic etc., ca forme conjugate ale războiului atipic dus contra României. De aceea, trebuie să remarcăm că D. Suciu greşeşte fundamental când califică drept „gogomănie“ afirmaţiile respective, după cum, la fel, greşesc şi ceilalţi publicişti care taxează în mod similar, minimalizându-le!, acţiunile revizioniştilor maghiari – fie că sunt afirmaţii de presă, hărţi iredentiste în manuale şcolare sau în atlase, articole în enciclopedii, cărţi în diverse limbi străine, luări de cuvânt pe teme neorevizioniste la diverse conferinţe internaţionale indiferent de tematica acestora etc., etc.; nu, toate aceste manifestări nu sunt gogomănii, ci sunt acţiuni deliberate şi concertate, sunt agresiuni psihologice subsumate războiului pe care Ungaria îl duce contra României de la Trianon încoace. De aceea, chiar dacă ideea (re)concilierii este bună, cei care o promovează trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru şi cu capul pe umeri. Fiindcă, deşi Ungaria este mică, săracă, plină de mari datorii externe şi nimeni nu îi cere nimic, totuşi, Ungaria se înarmează febril.
Fireşte că, încurajaţi de revizionismul Ungariei, liderii U.D.M.R. au trecut la demonstraţii de protest: „Sub acoperirea revendicării formulate de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, pentru obţinerea Palatului Episcopal din Oradea, adunarea de protest programată pentru azi, la ora 17, este organizată în aşa fel încât să cuprindă principalele cereri ale U.D.M.R. de până acum.
Pe ordinea de zi a adunării de protest organizate de episcopul Tokes se regăseşte senatorul U.D.M.R. Csapo Jozsef, cunoscut pentru proiectul de lege privind autonomia. Un alt punct fierbinte pe ordinea de zi va fi atins de deputatul de Cluj Konya Hamar Sandor, care va discuta despre necesitatea înfiinţarea universităţii de stat în limba maghiară“ [51]; pretenţia înfiinţării universităţii de stat maghiare i-a supărat inclusiv pe unii filomaghiari ca Daniel Uncu [52], ca să nu mai vorbim de marii români, ca acad. Vasile Gionea [53]. „(…) La adunare au fost invitaţi reprezentanţi ai cultului baptist, evanghelist, unitarian şi feţe bisericeşti ale romano-catolicilor şi greco-catolicilor, în afară de ortodocşi. Zoltan Barabas declară că situaţia retrocedărilor ar fi fost cu totul alta dacă ar fi existat voinţă politică şi dacă poziţia U.D.M.R. ar fi fost mai fermă în momentul intrării la guvernare. «Puterea uită că a fost votată şi de electoratul maghiar şi că datorează (sic) să îşi respecte promisiunile» – afirmă Barabas, purtătorul de cuvânt al episcopului“ [54].
Contra ofensivei maghiarizării încearcă să se opună, cam firav şi oarecum tardiv, şi P.U.N.R.: „P.U.N.R. solicită preşedintelui Emil Constantinescu să blocheze procesul de deznaţionalizare şi cel de alungare a românilor din Harghita şi Covasna, propunând constituirea unei structuri centrale consultative, care să funcţioneze pe lângă şeful statului, în colaborare directă cu organizaţiile româneşti din cele două judeţe. Ele trebuie să identifice acţiunile ce se impune să fie întreprinse pentru dezamorsarea situaţiei critice din aceste zone.
De asemenea, liderii P.U.N.R. cer blocarea proiectului Legii demilitarizării Poliţiei şi oprirea procesului de restructurare a unităţilor militare din Harghita şi Covasna, susţinerea fermă, din punct de vedere material, a Episcopiei Ortodoxe din cele două zone, precum şi acordarea de tratament egal cu maghiarii în domeniul învăţământului şi culturii… “ [55].
Dar a devenit de mult evident pentru mulţi publicişti că neorevizioniştii maghiari vor combina pretextele cultice cu cele de altă natură pentru a găsi, totdeauna, motive pentru incitări la violenţe şi, de aici, pretexte pentru apeluri la organisme internaţionale pentru „monitorizarea“ României privind problemele minorităţilor. Astfel, Cristina Zărnescu previne: „Puţini ştiu că vizita lui Remus Opriş la Odorheiu Secuiesc, în vederea soluţionării conflictului cu măicuţele greco-catolice, a constituit o repetiţie pentru ceea ce se doreşte să aibă loc într-un viitor apropiat. Surse ale Poliţiei susţin că primarul Odorheiului a refuzat să-l primească pe Remus Opriş, pentru că tocmai atunci declaraseră autonomia oraşului. A fost nevoie de o mică desfăşurare de forţe ale Poliţiei şi Jandarmeriei pentru a-l convinge pe Szasz Jeno că nu e bine ce face.
Planul «Kosovo» prevede un incident româno-maghiar la Odorheiul Secuiesc, ce va fi plătit cu preţul a câtorva zeci de vieţi.
În urma luptelor între civili şi forţele de ordine, maghiarii vor cere intervenţia N.A.T.O. Şi aici intervine similitudinea cea mare cu provincia sârbească: va accepta N.A.T.O. să intervină în interiorul graniţelor statului, într-un conflict intern? Budapesta, la fel ca şi Tirana, va cere în genunchi partenerilor din Alianţă să oprească măcelul din Ardeal şi să stopeze purificarea etnică“ [56].
Constatarea ziaristei românce avea să fie confirmată de surse externe: „«Până în anul 2005, data următoarei extinderi a Uniunii Europene, Ungaria doreşte să obţină acele modificări ale frontierelor prin care ar putea anexa unele părţi din România, Slovacia, Ucraina şi Iugoslavia şi ar crea Ungaria Mare», a declarat Jan Slota, preşedintele Partidului Naţional Slovac (P.N.S.), candidat al partidului la funcţia de preşedinte al statului.
Dintr-o corespondenţă de la Bratislava, publicată de cotidianul budapestan Magyar Nemzet de ieri, am aflat că Jan Slota a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că documentul care susţine afirmaţiile sale a fost primit de la o «persoană absolut demnă de toată încrederea», acesta fiind un «document strict secret al cercurilor guvernamentale ungare». Conform informaţiilor pe care le deţine Slota, în fruntea comisiei care pregăteşte modificările frontierelor se află însuşi Viktor Orban, iar relaţiile externe sunt conduse de Janos Martony, în timp ce, dintre maghiarii pe peste hotare, a amintit numele lui Laszlo Tokes, Duray Miklos, Bugar Bela şi Pal Csaky“ [57].
Comparativ cu planurile oculte şi/sau manifeste ale iredentiştilor unguri, cu atât mai presantă devine problema românilor minoritari din judeţele Harghita şi Covasna, exprimată într-una din concluziile unei cercetări sociologice: „Identitatea naţională şi cultura naţională în sud-estul Transilvaniei, din cauza procesului masiv de maghiarizare ce se desfăşoară în zilele noastre, stării psihomorale de neîncredere şi derută, marginalizării economice, culturale şi sociale a românilor minoritari, se află la punctul de a fi sau a nu fi, la limita supravieţuirii în unele comunităţi umane. În acest context dramatic – în propria ţară să dispară limba română, cartea românească, teatrul românesc, muzeul românesc, ghidul elaborat de români pentru străini şi români, să dispară dorinţa de şcoală în limba română, numele româneşti pe străzile şi în instituţiile şcolare şi chiar în buletinele de identitate ale oamenilor, să auzi pe stradă, în instituţii, magazine numai limba maghiară spre dispreţul limbii române şi al vorbitorilor ei, să vezi pe standuri aproape exclusiv carte maghiară, să dispară şansa de aţi vedea vestigiile neamului, de altfel cele mai contestate, pentru că muzeele au devenit naţional-secuieşti –, românii minoritari din Covasna şi Harghita de la „vlădică până la opincă“, adică de la prefecţi până la locuitorii simpli, dar cu avansată conştiinţă naţională, din satele cele mai îndepărtate sau cu „români pierduţi“, cum spun ei, cer Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României să facă din problema identităţii naţionale şi a culturii naţionale de aici o PROBLEMĂ DE STAT, PRIORITARĂ prin măsuri chibzuite, eficiente şi permanente până nu-i PREA TÂRZIU“. Elocvent este şi titlul dat raportului de cercetare: „S. O. S. – românii din Covasna şi Harghita!“ [58].
O expresie pe cât de elocventă pe atât de periculoasă a tendinţei de a deveni stat în stat – în vederea realizării secesiunii şi, apoi, a dezmembrării României – este această măsură luată de autorităţile autonomiste locale ale U.D.M.R.-ului: „De la 1 octombrie, poliţiştii şi militarii armatei române nu sunt primiţi în spitalele sau dispensarele din Harghita, decât dacă îşi plătesc tratamentul, aşa cum fac cetăţenii străini aflaţi în vizită în ţara noastră. Decizia a fost luată la nivelul Direcţiei Sanitare Judeţene. La Spitalul judeţean din Miercurea Ciuc se află afişate instrucţiuni care prevăd că «nu vor fi acceptaţi la internare angajaţii Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, S.R.I., având reţea proprie, cu excepţia urgentelor majore. În aceste cazuri, după consumarea fazei de urgentă, bolnavul poate rămâne în spital, contra cost, sau se îndrumă la Spitalul Militar». Urgenţele majore (infarctul, accidentele rutiere cu politraumatisme, arsurile grave) se internează, peste tot în lume, la cel mai apropiat spital, indiferent de buletinul, paşaportul sau legitimaţia de serviciu. Decontările, asigurările etc. se rezolvă ulterior. Pentru militarii şi poliţiştii din Harghita, spitalul militar cel mai apropiat se află la Braşov (140 de kilometri de Miercurea Ciuc).
Harghita este singurul judeţ unde s-a luat această măsură. (…) Dr. Marton Bokor, directorul spitalului judeţean, justifică măsura luată prin criza de fonduri, actualmente înregistrându-se cel mai mic buget alocat sănătăţii. Decizia este însă luată pe timp nelimitat şi vine la scurtă vreme după o campanie a presei maghiare din regiune, care consideră jandarmii şi poliţiştii din Miercurea Ciuc drept «armată de ocupaţie»“ [59 – subl. ns., V. I. Z.].
Escaladarea agresiunii hungariste, sub patronajul politic al bisericii reformate, este relevată, de Cotidianul, într-un grupaj concluziv şi sub un titlu clarificator „Războiul pentru refacerea Ungariei Mari se dezlănţuie pe toate fronturile. Budapesta dă bani parohiilor reformate maghiare din România, cu scopul de a-şi consolida poziţia în Transilvania.“
„Fiecare vizită a lui Nemeth Zsolt în România naşte semne de întrebare. Şi asta pentru că secretarul de stat politic în Ministerul Ungar de Externe este cunoscut în România pentru declaraţiile lui cu privire la maghiarimea din România, pentru veşnicele probleme pe care le creează încurajând aspiraţiile ungurilor spre autonomie, sau chiar federalizare, şi, nu în ultimul rând, pentru acţiunile pe care le coordonează. De această dată, Nemeth Zsolt a venit în Transilvania pentru a discuta cu înaltele feţe bisericeşti reformate despre despăgubirile pe care Ungaria vrea să le acorde Bisericii Reformate din România pentru proprietăţile pe care aceasta le-a avut pe teritoriul Ungariei. Ieri, Nemeth Zsolt s-a întâlnit cu episcopul Laszlo Tokes şi cu alte feţe bisericeşti în vederea stabilirii strategiei prin care banii – care trebuie să fie foarte mulţi – vor lua calea afacerilor, a comerţului şi chiar a cumpărării de terenuri. Este limpede că strategia la care recurge Guvernul Orban este periculoasă şi că ea, necontrolată, va ajunge să dea roade într-un timp foarte scurt. De departe, în Transilvania, investiţiile ungare sunt cele mai numeroase. Acum, când fiecare preot de parohie reformată va avea bani la dispoziţie pentru a dirija diferitele acţiuni, reţeaua maghiară din Transilvania se întăreşte şi mai mult“.

(Continuare în numărul viitor)

Note

            [42] Adriana Duţulescu, „Secretariatul de Stat pentru Culte atrage atenţia asupra maghiarizării românilor“, în Cotidianul, nr. 268, 18 noiembrie 1997, pag. 8.
[43] Mihaela Iamandi, „Câmpeanu: «O să ajungem slugi la unguri»“, în Cronica Română, nr. 1594, 14 aprilie 1998, pag. 5.
[44] Alice Petrescu, „Radu Câmpeanu: «Românii din Ardeal îşi vând proprietăţile ungurilor la preţuri exorbitante»“, în Republica, nr. 172, 14 aprilie 1998, pag. 16.
[45] Răzvan Săndulescu, „Năstase critică vizita lui Radu Vasile…“, în România liberă, nr. 2451, 18 aprilie 1998, pag. 3.
[46] Ioan Ardelean, „Incredibila omisiune sau răzbunarea lui Kossuth (II)“, în Românul, nr. 22, 8-14 iunie 1998, pag. 3.
[47] Jean-Luc Porte, „Maghiarii vor să cureţe Transilvania de «miliardarii roşii» români“, în Curierul Naţional, nr. 2083, 15 ianuarie 1998, pag. 1 şi 16.
[48] Ion Coja, Repere transilvane, în Republica, 21 noiembrie 1997, pag. 8-9.
[49] Vezi supra, cap. 10, notele 29-30; infra, cap. 12, notele 23-25.
[50] Dorin Suciu, „Extremiştii unguri pe post de guvernanţi: «Tratatele de la Trianon, o mare crimă a secolului», în Adevărul, nr. 2496, 9 iunie 1998, pag. 1.
[51] Camelia Nicula, „Laszlo Tokes…“, în Cotidianul, nr. 26 (2071), 9 iunie 1998, pag. 1.
[52] Daniel Uncu, „U.D.M.R. şi politica dublului standard“, în Curentul, nr.134 (191), 12 iunie 1998, pag. 22.
[53] Acad. Vasile Gionea, „Până unde merge insolenţa U.D.M.R.-iştilor“, în Ultima oră, nr. 22(216), 17-23 iunie 1998, pag. 1-2.
[54] Laura Birtalan, „Pentru a forţa retrocedarea proprietăţilor bisericeşti / Tokes adună astăzi toate cultele într-o mare acţiune de protest / Ortodocşii au fost excluşi de la reuniune“, în Adevărul, nr. 2496, 9 iunie 1998, pag. 2.
[55] Alice Petrescu, „P.U.N.R. cere…“, în Republica, 24 aprilie 1998 pag. 6.
[56] Cristina Zărnescu, „Ar putea exista un «Plan Kosovo» şi pentru România“, în Cotidianul, nr. 31 (2076), 15 iunie 1998, pag. 10. Vezi şi Marcela Feraru, „În pregătirea Congresului U.D.M.R., Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tokes Laszlo agită problema autonomiei în Transilvania. Senatul României a pus şi el o piatră de temelie, introducând limba maghiară ca limbă oficială în administraţie“, în Cotidianul, nr. 307(2352), 12 mai 1999, pag. 4.
[57] Sorin Petrescu, „Preşedintele Partidului Naţional Slovac, Jan Slota, afirmă: «Ungaria doreşte reanexarea unor părţi din România, Slovacia, Ucraina şi Iugoslavia pentru crearea Ungariei Mari»“, în Cotidianul, nr. 307(2352), 12 mai 1999, pag. 11. Vezi şi: George Marinescu, „Modelul «Kosovo» îi gâdilă pe udemerişti“, în Semnal S.O.S., nr. 19, 25 mai 1999, pag. 10.
[58] Maria Cobianu-Băcanu, S.O.S. Românii din Covasna şi Harghita! Editura “Petru Maior”, Târgu Mureş, 1998, pag. 242. Vezi şi materialul redacţional „Aşa i-au alungat ungurii pe români (1)“, în România Mare, nr. 399, 6 martie 1998, pag. 12-13; idem, nr. 400-402; Ileana Sandu, „Românii din America – solidari în lupta pentru Marea Unire“, în Timpul, nr. 48(409), 1-7 decembrie 1998, pag. 12; Prof. Vaier Vodă, preşedintele Asociaţiei Românilor alungaţi din Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ing. Gabriela Coman, secretar, Măria Ioniţă, membru, „Scrisoare deschisă adresată d-lui preşedinte Emil Constantinescu“, în România Mare, nr. 447, 5 februarie 1999, pg. 8.
[59] Dorin Suciu şi Val Valeu, „Militarii români din Harghita îşi plătesc spitalizarea ca şi cetăţenii străini“, în Adevărul, nr. 2606, 15 octombrie 1998, p. 3.

*
Ediţia întîi: Ediţia întîi: în Politica, nr. 385, 14 august 1999, pag. 3, cu continuare în nr. 386-393.