OMV:
inamicul numărul 1 al României
Sociolog Vasile I. ZĂRNESCU
Motto:
„Cine stăpâneşte PETROM are un cuvânt important de spus în
economie şi cine are un cuvânt important de spus în economie are de spus şi în
politică!“
Adrian Năstase,
2003
Zilele trecute compania
monopolistă OMV-PETROM a făcut, iarăşi, majorări ale produselor petroliere, stârnind,
din nou, atât mânia populaţiei, cât şi reproşurile preşedintelui, care, odată,
demult, promisese desecretizarea contractului fraudulos de privatizare a S.C.
PETROM S.A. prin acapararea ei de către minuscula firmă austriacă OMV – dar,
ulterior, a uitat să-l mai desecretizeze –, iar acum emite păreri despre
„moralitatea unei firme“. Mai importantă este, totuşi, părerea prezidenţială despre
profitul neruşinat al OMV-PETROM, exprimată în 11 martie a.c.: „Nu poţi cere unei firme sa fie 100 la
sută morală, dar nici nu poţi să-mi arunci în faţă, în fiecare zi, preţul
mondial de 100 de dolari pe baril când tu îl extragi cu 16 dolari“.
Dar, cu circa o lună în urmă, „Consiliul
Concurentei a sancţionat grupul Petrom cu o amendă totală de 503,8 milioane
de lei pentru ca s-a înţeles cu alte companii petroliere pentru a scoate de pe
piaţă un sortiment de benzină“. Totodată, OMV-PETROM
şi alte trei firme petroliere vor fi amendate de Bulgaria, tot pentru
aceleaşi practici monopoliste: „Autoritatea antitrust din Bulgaria a decis să-i
amendeze pe cei mai mari patru jucători din piaţa petrolieră cu amenzi care pot
ajunge până la 10 la sută din cifra de afaceri pentru înţelegeri privind
creşterea preţului la pompă“! Oricum, preşedintele Traian Băsescu s-a supărat
pe PETROM cam târziu, mai ales că şi el este vinovat de vânzarea întreprinderii
strategice PETROM, ca unul care a făcut aranjamentele premergătoare pentru
scoaterea acesteia de sub autoritatea statului român!
Între timp, s-au
adeverit toate anticipările celor care s-au referit la această temă, inclusiv
ale mele – expuse în articolul de faţă –, privind consecinţele dezastruoase ale
privatizării hoţeşti a S.C. PETROM S.A., prin vinderea ei pe nimic firmei
austriece OMV, o firmă de mâna a zecea. Iată de ce consider necesară republicarea – ca Remember! – a articolului de acum şase
ani! Pentru că trebuie să ne reamintim – dar, mai ales, nu trebuie să uităm! –
nenorocirile prin care am trecut, fiindcă, altfel, riscăm să le suportăm din nou fără
să ne revoltăm! Or, iată, a venit vremea să ne revoltăm. Căci avem acest drept: Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului consfinţeşte, în al treilea Considerent, faptul că
„este
esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca
omul să nu fie silit să recurgă, ca soluţie extremă, la revolta împotriva
tiraniei şi asupririi“!
14 martie 2012
*****
Recentele proteste
contra scumpirii benzinei făcute de către automobilişti prin plata cu monede de
un ban sau cinci bani, chiar dacă sunt ridicole şi fără efect, denotă, totuşi,
că populaţia începe să conştientizeze că trebuie să treacă la anumite forme de
opoziţie – oricare ar fi ele, dar să treacă! – faţă de consecinţele grave la care
au dus toate guvernările postdecembriste, care, chiar dacă au afişat, spre a se
diferenţia, demagogic, o doctrină politică de o anumită culoare, au fost
identice prin practica definitorie: jefuirea Patrimoniului Naţional. Din
această cauză, toate partidele care au guvernat trebuie subsumate unui singur
concept politic: cleptocraţia postdecembristă.
Monopolul deţinut de
companiile petroliere – privatizate, toate, fraudulos cu concursul şi în
beneficiul acestei cleptocraţii – justifică necesitatea republicării – ne varietur, pentru a
respecta adevărul istoric – a articolului de mai jos, tipărit în revista SANTINELA nr. 12/dec. 2006,
pg. 4, 5,15 (vezi http://www.strajerii.ro/santinela012.pdf).
10 februarie 2011
***
Şocul petrolier din
1974-1975 şi înfiinţarea O.P.E.C. în urma acestui şoc relevă importanţa
petrolului în economia mondială modernă, după cum intervenţia recentă a unor
state în Afganistan şi, în mod repetat, în Irak, atestă ponderea importanţei
acestui produs în economia şi politica Occidentului. Respectând proporţiile,
aceeaşi valoare o are Societatea Naţională PETROM pentru ţara noastră, mai ales
că petrolul intervine atât în activităţile industriale, cât şi în compunerea
preţului „utilităţilor“ pe care guvernanţii sunt obligaţi să le pună la
dispoziţia populaţiei, conform obligaţiilor instituite de Constituţie şi de
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.
Premisele
analizei
Propaganda pentru
privatizare are la bază ideea că statul nu este un bun administrator şi, deci,
toate – sau aproape toate – întreprinderile statului trebuie privatizate,
fiindcă nu sunt eficiente, iar un particular are grijă mai bine de patrimoniul
respectiv şi caută mai bine profitul. Dar aceasta nu este o axiomă. Joseph E.
Stiglitz consideră, în deja faimoasa lui carte Globalizarea – speranţe şi deziluzii, că, dimpotrivă, în problema privatizării trebuia
pornit de la două premise esenţiale: 1) dacă o întreprindere de stat este
eficientă, ea nu trebuie privatizată, din motive evidente; 2) un monopol de
stat este, totdeauna, mai bun decât un monopol privat, deoarece acesta „îi
exploatează într-un mod şi mai nemilos pe consumatori“.
Cei care au procedat
altfel nu au urmărit decât un scop: să fure patrimoniul statului prin
respectiva privatizare. Joseph E. Stiglitz este un om de mare competenţă,
prestigiu şi probitate profesională şi e departe de orice acuză de naţionalism
sau părtinire: laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 2001, fost
prim-vicepreşedinte al Băncii Mondiale şi consilier al preşedintelui S.U.A.,
Bill Clinton. Evident, între Joseph Stiglitz şi Theodor Stolojan există aceeaşi
diferenţă ca între un colos şi un nimeni. Cartea lui Stiglitz a apărut în anul
2000, iar în româneşte în 2003. Adrian Năstase avea toate motivele să o
citească, fiind sociolog, doctor în drept şi prim ministru. Dar, modul cum, în
calitate de premier, a privatizat S. N. PETROM a dovedit că este doctor în
drept-curmeziş, iar sociolog este doar pe diplomă.
Prima
alertă publică împotriva corupţiei petroliştilor
În scopul compensărilor
unei părţi a cheltuielilor exorbitante pentru „utilităţi“ („cheltuielile de
întreţinere“ a locuinţei) se dau ordonanţe de guvern prin care se acoperă,
totodată, „foamea de bani“ a guvernului, inclusiv pentru a-şi cumpăra electoratul
manipulabil, după cum remarcase, caustic, Adevărul
la începutul anului 20031,
referindu-se la mărirea cotei de ajutor acordat, pentru încălzire, familiilor
nevoiaşe, pe seama familiilor care aveau un venit rezonabil obţinut din munca
proprie, nu din jaf, precum fac marii potentaţi postdecembrişti.
Pentru că, în vara
anului electoral 2004, s-a pus problema privatizării iminente a PETROM şi
pentru că privatizarea în România, mai mult decât în alte state, a fost, în
aceşti 17 ani, sinonimă cu jaful şi, implicit, cu corupţia, este necesar să
amintesc afacerile cu petrol făcute în România de unul
dintre cei mai mediatizaţi escroci internaţionali: Marc Rich.
În acest sens, este
elocvent articolul „Midia
Năvodari – o fraudă mondială?“, apărut, în martie 1992, în presa de
obedienţă P.D.S.R.-istă despre acest individ. Pentru că este extrem de
sugestiv, voi da câteva citate mai lungi, mai ales că el conţine, in nuce, toate
nenorocirile căzute, ulterior, asupra poporului român, ca urmare a coruperii,
prin puterea banului, a majorităţii clasei politice, a multor funcţionari
înalţi din clasa „gulerelor albe“ formată în Socialism, deveniţi reprezentanţi
– precum acel Florian Stoica, incriminat în articol, dar şi mulţi alţii – ai
aşa-zişilor „investitori strategici“, cei mai mulţi nişte escroci de calibrul
lui Marc Rich, „omul cel mai urmărit de F.B.I.“
„Avertizam acum câteva săptămâni pe cititori că unul
dintre cei mai doriţi oameni din Statele Unite ale Americii, doriţi de poliţie,
bineînţeles, este d-l Marc Rich. Afacerist cunoscut în toată lumea şi condamnat
în S.U.A. pentru evaziune fiscală şi alte 60 de infracţiuni. Totuşi, nu oferă
guvernul american 750.000 dolari pentru prinderea lui Marc Rich doar ca să i se
uite cu duioşie în ochi. Ei, bine, cu
cine putea guvernul Roman să încheie o afacere, care să ne păgubească zilnic cu
10 până la 20 de dolari pe fiecare tonă de ţiţei prelucrat? Cu MARC
RICH. Nu e vremea pamfletelor, ci a adevărurilor cât mai seci şi mai grăitoare
prin ele însele. Iată, aşadar, cum stau lucrurile!
Societatea Comercială
PETROMIDIA S.A., recunoscută drept cea mai modernă şi nouă capacitate din ţară,
cu un patrimoniu ce valorează peste 13-15 miliarde, intenţionează ca, în cel
mai scurt timp, să constituie o societate mixtă cu participare de capital
străin. În acest scop, începând din anul 1990, în baza tratativelor purtate cu
firma MARC RICH şi aprobării guvernului (Hotărârea nr. 1263 din 08.12.1990),
PETROMIDIA S.A. a încheiat un contract de cooperare, ca o fază intermediară în
derularea acţiunii respective. În esenţă, contractul prevede valorificarea unei
linii de credit de 50 de milioane dolari S.U.A. pentru modernizarea şi
retehnologizarea instalaţiilor din rafinărie, excluzându-se cele petrochimice.
Până în prezent, din suma respectivă, partenerul străin a investit 12 milioane
dolari şi a acordat asistenţă tehnică necesară la PETROMIDIA S.A.“
Şi continuă, astfel, pe
o pagină de revistă, demonstrând ideea din titlu, cum că este vorba de o fraudă
mondială.
Articolul se încheie pe
ton de rechizitoriu, subliniat de redacţie cu aldine: „De ce acestea toate? I-a fost milă
domnului ROMAN de MARC RICH? Milă să se numească regimul preferenţial pe care
guvernul Roman l-a creat partenerului străin? Milă să fie jefuirea ţării cu
acordul şi la indicaţia guvernului Roman? Cunoaşte domnul Stolojan situaţia?
Repetăm, nu e vremea pamfletelor. Nu ne trebuie decât ştiri corecte. Pretindem
un răspuns clar la întrebarea în favoarea cui este spoliată România? Cine e
vinovat? Ce crede actualul guvern că trebuie întreprins pentru ca dezastrul
acesta să înceteze? Cum ne vom recupera pagubele? Cât timp se va mai îngădui
unor bande de tâlhari să prade România? Nu simte chiar nimeni responsabilitatea
că, în vreme ce acest popor nefericit suferă de inimaginabile lipsuri şi privaţiuni,
bogăţiile ţării sunt puse la îndemâna escrocilor internaţionali de către
iresponsabilul premier Roman şi de către oamenii săi? Până când? ESCU“2.
Evident, nu s-a răspuns
niciodată întrebărilor puse: nici de către Petre Roman şi cu atât mai puţin de
către Theodor Stolojan, care, când a fost pus premier-succesor, a declarat că
el „nu va modifica politica guvernului Roman şi nu va face decât să pregătească
alegerile din 1992“.
Dar cele spuse atunci,
în acel articol, pot fi atribuite şi altor firme şi afaceri derulate în România
în toţi aceşti 17 ani, precum şi politicilor aplicate de guvernanţii care s-au
perindat la Putere, în baza alternanţei „democratice“ la guvernare. Timp în
care corupţia a proliferat în mod instituţionalizat şi, deci, organizat.
Numai că această
alternanţă nu este deloc democratică, ci este perpetuarea clicocraţiei cleptocrate
instituite prin Retrovoluţia din decembrie 1989. Peremptoriu, în acest sens,
este cazul lui Dinu Patriciu, subordonatul liberal al lui Th. Stolojan şi coechipier
de afaceri cu Marc Rich, iar, ulterior, sponsor, simultan, atât al
P.S.D.-ului când revenise la Putere, cât şi al P.N.L.-ului când voia să revină
la Putere. De fapt, această şmecherie a învăţat-o tot de la Marc Rich, care a
sponsorizat, concomitent, Partidul Democrat şi Partidul Republican, din S.U.A.,
ca să-l scape de cei 325 ani de puşcărie (sic).
De altfel, Bill Clinton l-a graţiat în ultima zi a mandatului său, decizie care
a stârnit un imens scandal şi decizie care „a pus din nou hăitaşii legii pe
urmele fostului locatar de la Casa Albă, acum acuzat de protejarea unuia dintre
oamenii cei mai căutaţi de FBI“ (cf. Revista
presei on line,
5 iunie 2004, pe http://old.revistapresei.ro/RO/articol.cfm?Sectiune=Esential&ID=7898).
Ignorarea
continuă a alertei contra corupţiei afaceriştilor cu petrol
Pentru că este vorba de
petrol, fiind în consonanţă cu corupţia relevată de articolul despre
„petrolistul“ Marc Rich, elocvent pentru corupţia actuală a instituţiilor de
stat este modul cum s-a pregătit şi s-a făcut privatizarea firmei PETROM
(similară, pentru ponderea în securitatea naţională, cu aceea deţinută de
RENEL, redenumită – pentru a i se pierde urma – CONEL, ELECTRICA etc.), în
expunerea plină de îngrijorare a ziaristului Daniel Oanţă, făcută în septembrie
2003: „Vizita întreprinsă la sediul Comisiei Europene de delegaţia
guvernamentală română ar putea fi catalogată ca una a ultimei şanse înaintea
raportului de ţară. Ca atare, cabinetul Năstase s-a prezentat în faţa
oficialilor europeni cu promisiuni în măsură să convingă atât în ceea ce
priveşte hotărârea României de a încheia negocierile până în 2004, cât şi în
scopul obţinerii statutului de economie de piaţă funcţională.“
Punctul forte pentru a
convinge fusese accelerarea şi definitivarea privatizării – dar, desigur, în
varianta clicocraţiei: jefuirea Patrimoniului Naţional, jefuire pe care organismele
europene păreau, formal, să o acuze, dar, în subsidiar şi în mod tacit, să o
încurajeze. Stimulat de această duplicitate, guvernul era preocupat să
privatizeze Banca Comerciala Română (B.C.R.) şi PETROM, „perlele coroanei“, cum
le gratulează ziaristul nostru, care îşi etalează consideraţii de care,
eventual, Adrian Năstase ar fi trebuit să ţină cont, căci era conştient de
importanţa problemei:
Practic, odată trecute
în proprietate privată aceste două entităţi, se poate considera că, în economia
românească, jocurile nu mai sunt făcute de stat, în joc fiind banii şi
petrolul. În ipoteza în care aceste două extrem de semnificative privatizări ar
fi fost realizate, foarte probabil că şi raportul de ţară al Comisiei Europene
ar fi trecut România în rândul statelor cu economie de piaţă funcţională, fără
ca Guvernul să mai aibă acum emoţii. În cazul B.C.R., lucrurile încep să se
limpezească, în sensul că o parte din acţiuni vor trece în custodia I.F.C. şi
B.E.R.D. până în momentul în care se va găsi un grup bancar suficient de
puternic să preia banca, ale cărei active reprezintă 30,8 la sută din valoarea
sistemului bancar român. În ceea ce priveşte PETROM, datele problemei sunt
complicate. Pentru că «cine
stăpâneşte PETROM are un cuvânt important de
spus în economie şi cine are un cuvânt important de spus în economie are de
spus şi în politică», potrivit premierului Adrian Năstase.
Spusele premierului, pe lângă faptul că reprezintă un mare adevăr, arată şi cât
de importantă este miza privatizării şi cât de mare responsabilitatea ce apasă
pe umerii guvernanţilor. Suficient de amintit că PETROM asigură sută la sută
din producţia de ţiţei a ţării, 38 la sută din cea de gaze, 50 la sută din
consumul de produse petroliere şi peste 1,3 miliarde U.S.D. anual la bugetul statului.
Într-adevăr, cine controlează PETROM poate influenţa decisiv politica economică
a ţării. O serie de declaraţii din ultima perioadă încearcă să convingă
organismele internaţionale că presiunile pentru privatizarea atât a B.C.R., cât
şi a PETROM nu pot fi luate în seamă, atât timp cât nu se găsesc investitorii
potriviţi. Graba strică treaba. Statul nu-şi poate permite să repete o eroare
gen vânzarea ROMTELECOM. Cu toate acestea, Guvernul român trebuie să dea semne
că procesul de privatizare este ireversibil, dacă doreşte ca, la 5 noiembrie,
în raportul de ţară ce va fi dat publicităţii de Comisia Europeană, să obţină
mult râvnitul statut. Privatizarea PETROM capătă, astfel, noi valenţe strategice. Pentru
România, obţinerea statutului de economie de piaţă funcţională încă din acest
an ar însemna o garanţie în plus că, în 2007, ţara se va alătura Uniunii
Europene. Pentru guvernul Năstase şi partidul de guvernământ, câştigul în
perspectiva anului electoral 2004 ar fi, de asemenea, imens. Dintr-un foc, P.S.D.-ul
ar elimina din lupta electorală temele legate nu doar de integrare, ci de
mersul economiei în ansamblul ei. Cu paşaportul de intrare în Uniune în alb (cu
condiţia pusă la Bruxelles ca acordul cu F.M.I. să se încheie cu bine), P.S.D.
ar putea replica la orice critică cu statutul de economie de piaţă acordat de
Europa. Tentaţia este imensă, responsabilitatea idem. Cui să dai petrolul şi banii? După
propriile declaraţii, premierul Adrian Năstase a abordat subiectul PETROM atât
cu firme europene, americane, cât şi ruseşti. Ce să însemne oare cerinţa U.E. ca
Guvernul să demonstreze ireversibilitatea procesului de privatizare a PETROM?
Cert este că, în chestiunea PETROM, Guvernul are de jucat o carte mare.
Întrebarea este dacă privatizarea celei mai importante companii din România va
viza interesele ţării pe termen lung sau pe cele ale P.S.D.-ului pe termen
scurt“3
(s.n. – V.I.Z.).
Să reţinem, aici,
cuvintele subliniate – stăpâneşte,
strategice, cerinţa – care, acum, se află pe prima pagină a
cotidianelor. Menţionez că, între timp, revista România Mare publicase, la începutul anului
2004, un lung serial despre cum se
pregăteşte jaful ocazionat de privatizarea PETROM – materialul
fiind redactat, spunea redacţia, de către specialişti din PETROM. Iar în anul
2003 publicase articolul „Independenţa
României mai e reprezentată doar de PETROM şi B.C.R.“, care începe
astfel: „Din analiza datelor şi informaţiilor de care dispunem până în prezent,
rezultă că forţe externe, cu puternic sprijin intern, sunt interesate în preluarea,
într-o proporţie covârşitoare, a domeniului petrolier din România. În urma
tratativelor purtate la Malta între cele două superputeri, S.U.A. şi, pe
atunci, U.R.S.S., s-au pus bazele cooperării economice transfrontaliere, fostul
Lagăr de Est fiind zona de legătură între interesele de hegemonie economică
mondială. Legăturile de afaceri au fost realizate prin intermediul fostelor
reţele de informaţii ale Serviciilor Secrete ex-sovietice, care, în domeniile
cu plusvaloare ridicată, de genul materiilor prime strategice, energiei,
armamentului, au pus în legătură grupurile de interese din fosta U.R.S.S. cu
firme potente din Occident. (…) Datorită politicii economice duse de actuala
Putere din România, politică impusă, în mare parte, de centre de interese
economice din exterior, şi în domeniul petrolului se remarcă o atomizare a
intereselor naţionale, adică o împărţire extrem de periculoasă a agenţilor
economici. După trecerea unor rafinării ca VEGA, PETROTEL, RAFO şi PETROMIDIA
pe o aşa-zisă listă de lichidare, s-au găsit soluţii «salvatoare» prin
privatizarea în cazul primelor două cu sprijinul a două firme transnaţionale –
LUKOIL şi HOLSTER. (…)
Între timp, S.N. PETROM
a fost puternic politizată, fiind condusă de interese de grup şi bazată pe o
conducere rigidă. S.N.P. a preluat toate activităţile, de la extracţie şi
rafinare, până la comerţul exterior, fără să aibă, însă, structurile necesare.
În scurt timp, prin scoaterea la vânzare a unui pachet însemnat de acţiuni, ce
va fi preluat de grupurile de interese menţionate, acest colos va fi scos din
afacerile internaţionale cu petrol. În acest sens este demnă de menţionat
ofensiva în plină derulare a companiei LUKOIL, susţinută de reţeaua MOL (de
altfel, subsidiară a celei dintâi). Se intenţionează cucerirea a aproximativ 50
la sută din piaţa românească, LUKOIL fiind furnizorul de ţiţei şi produse
derivate, iar MOL acţionând prin reţeaua de benzinării, cu extindere
accelerată, mai ales după cedarea de către AMOCO a 40 de amplasamente.“
Articolul se încheie astfel: „Un lucru este cert, fiind susţinut de analişti
economici de marcă ai ţării noastre, şi anume faptul că independenţa României
se mai ţine în două fire: PETROM şi Banca Comercială Română. Acesta este şi
motivul pentru care membrii autohtoni ai Clubului de la Roma, grupaţi în jurul
lui Mugur Isărescu, nu susţin privatizarea Băncii Comerciale Române,
preşedintele acesteia din urmă, Nicolae Dănilă, membru al aceleiaşi grupări,
făcându-se purtătorul lor de cuvânt şi afirmând, cu prilejul ultimelor apariţii
publice, sub diverse forme, inoportunitatea acestei acţiuni“4.
Articolul este nesemnat
şi, după densitatea informaţiilor şi stilul sobru şi laconic al redactării,
provine, fără îndoială, de la Serviciile Secrete. Dar, chiar dacă nu provine de
la Serviciile Secrete, în mod cert asemenea materiale au fost monitorizate de
ele şi, apoi, le-au făcut cunoscut liderilor României. Oricum, însă, un
asemenea articol nu scapă monitorizării presei făcute de aceleaşi Servicii
Secrete – şi, deci, indiferent că, iniţial, au provenit de la ele sau că au
fost furnizate ulterior, avertismentele conţinute acolo nu rămâneau nesemnalate
conducătorilor ţării. De unde şi suficienţa cu care se exprimase, ulterior,
premierul Adrian Năstase, dar şi lipsa de eficienţă în apărarea intereselor
naţionale manifestată de acesta, deşi dovedea că este conştient de importanţa
deţinerii controlului asupra S.N. PETROM.
În
avanscena privatizării PETROM
Dar iată cum arăta, în
26 iulie 2004, scenariul privatizării atât de mult cerute de forurile
internaţionale F.M.I. şi B.M., îndeosebi de Uniunea Europeană, în descrierea
senatorului C. V. Tudor: „(…) În fine, am să prezint presei un rechizitoriu cu
privire la privatizarea PETROM. Neîndoielnic, aceasta reprezintă Jaful
Mileniului III. Documentarul nostru are la bază o serie de elemente de ultimă
oră, pe care ni le-a furnizat unul dintre Serviciile Secrete ale ţării. Iată
care este patrimoniul PETROM, vândut, pe un preţ de batjocură, unei firme
submediocre din Austria. a) PETROM are 600 de benzinării, în valoare de 600 de
milioane de euro. b) Are nu mai puţin de 15.000 de km de conducte de petrol şi
gaze, în valoare de 1,8 miliarde de euro. c) Două rafinării: ARPECHIM, în
valoare de 1,5 miliarde de euro, şi PETROBRAZI, în valoare de 500 de milioane de
euro. d) Combinatul de Îngrăşăminte DOLJCHIM, care produce 1,4 milioane de tone
de îngrăşăminte pe an, combinat care valorează 600 de milioane de euro. e) Are
nu mai puţin de 145 de depozite de combustibili, valorând 800 de milioane de
euro. f) Are un parc de 1.580 de autocisterne, în valoare de 180 de milioane de
euro. g) Mai are 1.450 de vagoane-cisternă de Cale Ferată, valorând 400 de
milioane de euro. h) De asemenea, are câmpuri petroliere imense, nu numai în
România, ci şi în Kazahstan, Iran şi India, cu rezerve estimate la 2 miliarde
de barili, ceea ce înseamnă, dacă socotim 1 baril la 30 de euro, valoarea
fabuloasă de 60 de miliarde de euro. Numai în Kazahstan, PETROM are, în
concesiune, o suprafaţă de 80.000 de km pătraţi, aproape cât întreaga suprafaţă
a Austriei ca ţară, de 83.000 de km pătraţi. i) PETROM are numerar, în cont,
suma de 160 de milioane de euro. j) PETROM mai are creanţe (adică sume de
recuperat), în special de la LUKOIL şi RAFO Oneşti în valoare de 300 de
milioane de euro.
Acesta este, în linii
mari, uriaşul patrimoniu al PETROM. Adăugaţi, la toate astea, numărul de 58.000
de salariaţi, care contrastează, flagrant, cu numărul de 6.000 de salariaţi ai
OMV. După câte ştim noi, avem de-a face cu primul caz în care o companie
obscură înghite o companie de 10 ori mai mare. În natură, o asemenea anomalie e
imposibilă. Guvernul Năstase minte că austriecii de la OMV vor face investiţii
majore, dar se preface a uita că investiţiile au fost făcute, deja, de Statul
Român, în anul 2003 şi în primul semestru al anului 2004 fiind alocate, pentru
modernizare, nu mai puţin de 500 de milioane de euro. Nu trebuie ignorat
faptul că procesul de modernizare dă roade, PETROM-ul producând benzină şi
motorină la standardele Euro 3. Mai notăm că PETROM extrage 220.000 de barili
în 24 de ore, ceea ce înseamnă o producţie de 75 de milioane de euro zilnic.
Contribuţia PETROM la Bugetul de Stat era, până la privatizare, de 1,3 miliarde
de euro pe an, ceea ce reprezenta nu mai puţin de 13,7 la sută din Produsul
Intern Brut, prin urmare avem de-a face cu cel mai mare contribuabil la Bugetul
de Stat. Şi nici datorii externe certe nu are, fiindcă Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare va primi acţiuni. Toată această bogăţie fabuloasă a
fost vândută cu 210 milioane de euro, existând speranţa că această sumă va
ajunge undeva, pe la 669 de milioane de euro, adică 7 la sută din valoarea
PETROM. Totul e o escrocherie diabolică, de la început până la sfârşit. Suma
vehiculată ca majorare de capital – 750 de milioane de euro – va intra în
conturile PETROM-ului, devenit austriac, şi va fi folosită tot de grupul OMV,
pentru aşa-zise investiţii, supraevaluate de câteva ori, în echipamente
(care sunt neperformante, aduse ca fier vechi, dar cu preţuri astronomice). Şi
acum, partea ascunsă şi senzaţională a tranzacţiei: a) Comisioanele vor fi
livrate între cele două etape, adică între preluarea a 33,34 la sută din
acţiuni şi majorarea de capital, până la 51 la sută. Principalii beneficiari
vor fi doi membri foarte importanţi ai Guvernului, dintre care unul va primi
400 de milioane de euro, iar celălalt 300 de milioane de euro. b) Vânzarea
celor 25 la sută din acţiunile ROMPETROL se va face mascat, către o
societate-fantomă, sau ,,cutie poştală“, dintr-un paradis fiscal, rămânând tot
în posesia OMV. Astfel, se va crea un monopol aproape total asupra producerii
şi distribuţiei produselor petroliere din România, grupurile OMV şi ROMPETROL
(asociate tacit) vor deţine o cotă de piaţă de 80 la sută şi vor impune
preţurile după bunul lor plac. Deşi legislaţia românească interzice formarea
monopolurilor, celor două grupuri nu li se va întâmpla nimic. Aşa se explică şi
graba suspectă cu care Theodor Stolojan a lăudat privatizarea PETROM, având în
vedere că patronul ROMPETROL nu e altul decât Dinu Patriciu, vicepreşedinte şi
sponsor al P.N.L. Şi aşa se mai explică şi refuzul încăpăţânat al P.N.L. de a
susţine Moţiunea «Mafia petrolului», introdusă de P.R.M. în Camera Deputaţilor.
c) În circa 1 an, grupul ROMPETROL va prelua, pe nimic, partea de petrochimie a
PETROM, respectiv combinatele ARPECHIM şi DOLJCHIM. Acum pricepem de ce
Guvernul Năstase a emis acea Ordonanţă de Urgenţă, prin care PETROMIDIA a fost
iertată de 603 milioane de dolari datorii la Stat, sfidând chiar atitudinea
Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Concluzii:
- Prin pierderea PETROM-ului, România poate intra, în 2005, în incapacitate de plată, prin urmare nu va mai putea plăti pensiile şi salariile şi nici să ramburseze creditele externe.
- Prin pierderea PETROM-ului, România poate intra, în 2005, în incapacitate de plată, prin urmare nu va mai putea plăti pensiile şi salariile şi nici să ramburseze creditele externe.
- Vânzarea, pe un preţ de batjocură, a PETROM, care este
un obiectiv strategic pe componenta Siguranţei Naţionale, prejudiciază grav
interesele vitale ale României, aici fiind vorba de «subminarea economiei
naţionale», faptă prevăzută de art. 165 Cod Penal şi sancţionată, în forma ei
agravantă, cu 25 de ani de puşcărie. De aceea, împotriva primului-ministru
Adrian Năstase şi a celorlalţi membri ai Guvernului, implicaţi direct în
această veritabilă crimă, trebuie începută urmărirea penală. Totodată,
Preşedinţia Republicii şi Parlamentul trebuie să oprească, imediat, preluarea a
51 la sută din PETROM de către marii escroci internaţionali de la OMV. Partidul
România Mare constată că actuala
Putere a declanşat un veritabil război de exterminare împotriva Poporului Român,
cu complicitatea tacită şi, uneori, chiar explicită, a Alianţei P.N.L.-P.D.
Dacă cineva mai avea vreo îndoială cu privire la întrepătrunderea şi
colaborarea strânsă a structurilor mafiote din toate aceste partide, acum are
ocazia să se convingă. Pe fondul cataclismului produs prin vânzarea PETROM,
populaţia are prilejul, în sfârşit, să constate că numai Partidul România Mare
îi vrea binele şi se luptă pentru apărarea Interesului Naţional. Alegerile de
la 28 noiembrie reprezintă ultima şansă de a împiedica dispariţia României ca
stat. Iar dacă şi aceste alegeri vor fi furate, se anunţă tulburări sociale de
o amploare excepţională“5.
Deputatul P.R.M. de
Dâmboviţa, conf. dr. ing. Marian Ionescu, îi venea în sprijin şi arăta că
privatizarea P.S.D.-istă a PETROM s-a făcut cu încălcarea flagrantă a
articolelor 135 (alin. 2b) şi 136 (alin. 2, 3, 4) din Constituţie, constituind
un grav pericol pentru securitatea
naţională a României: „Mirajul privatizării PETROM l-a atras şi
pe Theodor Stolojan, chiar înainte de a deveni membru al P.N.L. (acesta se
ocupa cu eficientizarea consorţiului TOFAN GRUP, pe care a reuşit să îl aşeze
pe un tobogan abrupt, atunci când la guvernare era coaliţia
P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.D.-U.D.M.R.), iniţiativa sa fiind o inginerie financiară
prin care a urmărit cumpărarea PETROM fără lichidităţi, adică pe nimic, iar
contravaloarea urmând a fi achitată într-un timp nedefinit, din profitul
societăţii. Aceste argumente sunt acoperite de un alt cadou făcut de Guvernul
P.S.D.-U.D.M.R. liberalului Dinu Patriciu, de anulare a datoriei de circa
604.000.000 de dolari a PETRO Midia S.A. către bugetul centralizat al statului,
ceea ce constituie, în opinia noastră, un atentat grav asupra siguranţei
naţionale, documente probatorii fiind prezentate în revista România Mare.
Autosesizarea, începută de ochii lumii, de către P.N.A., s-a încheiat relativ
repede, în lipsă totală de transparenţă, fără să se comunice nici măcar
Administraţiei Prezidenţiale (care elaborase în acest sens un Memorandum prin
Departamentul Securităţii Naţionale)“6.
Deci, când este vorba de
apărarea intereselor oculte ale clicocraţiei cleptocrate (în fond, o sintagmă
pleonastică) – formată din reprezentanţii tuturor partidelor rotite la Putere
şi, îndeosebi, ai grupurilor de presiune aflate în spatele acestora –, nu are
succes nici acţiunea de contracarare întreprinsă de către Şeful Statului, nici
aceea făcută de P.N.A., nici a altora. Trebuie să spun că, din păcate, toate
predicţii enunţate s-au adeverit, mai puţin aceea privind tulburările sociale
anunţate; probabil, din cauza stării de lehamite şi a virusului halucinogen
induse prin televiziune şi prin presa mercenară. Dar, poate, din primăvara lui
2007, odată cu comemorarea Centenarului Răscoalei din 1907, se va schimba
situaţia de abandon, de lipsă de rezistenţă în faţa jafului naţional practicat
de clicocraţia postdecembristă,
iar aceasta va fi lichidată.
Ignorarea
presei şi a opiniei publice: expresie a dictaturii
Premierul Adrian Năstase
îşi exhibase, în 2003, ştiinţa politică în fraza subliniată de mine, mai sus,
dar, dintre toate firmele mari şi serioase americane, ruseşti şi europene, el a
ales, după un an, una de mâna a şaptea, OMV. Corupţia este evidentă, căci de
incapacitate politică şi managerială nu mai poate fi vorba: însuşi premierul
Năstase relevase importanţa politică a celui care „stăpâneşte PETROM“. Deşi, în
timpul pertractărilor pentru privatizare, din vara anului 2003, Elena Pîrvu
semnalase că „retragerea puternicelor firme americane lasă loc speculaţiilor“7. Numai atât?!
Dar Serviciile Secrete ce preocupări aveau?! Tot speculative sau mai concrete,
ţinând de praxiologie?!
Descrierea
escrocheriilor legate de această privatizare face un arc peste timp, care leagă
corupţia introdusă de cuplul
Marc Rich-Petre Roman-Theodor Stolojan et
comp. de corupţia guvernului Năstase, cu intermediatorii de
rigoare. Astfel, se ştie că Dinu
Patriciu, prin firma sa PETROMidia
International, a fost în legături de afaceri cu escrocul-spion Marc
Rich. Acum, ca patron al firmei ROMPETROL, Dinu Patriciu va fi unul dintre
beneficiarii escrocheriei reprezentate de „privatizarea“ firmei uriaşe PETROM
prin înghiţirea ei de către minuscula OMV, cu influenţe benefice inclusiv
pentru P.N.L.! Recent, chiar ziarul Adevărul
a reamintit legătura Patriciu-Rich!
Şi iată cum, în vara
anului 2004, asistam la încercarea aducerii lui Petre Roman „în cărţi“, iar a
preşedintelui P.N.L., Theodor Stolojan, la preşedinţia ţării sau măcar pe
postul de premier, pe care l-a mai ocupat după demiterea lui Petre Roman, în
septembrie 1991, cu rezultatele cunoscute, dar uitate de o mare parte a
românilor: accentuarea şi continuarea dezastrului postdecembrist al României.
Iar românii au uitat cine le-a făcut-o, fiindcă au fost şi sunt îndobitociţi de
foamete, de boli, de spaima de a fi alungaţi din locuinţe de către RADET, de
spaima zilei de mâine şi de „spaima cotidiană: creşterea preţurilor“8. Şi, culmea,
între timp, preşedintele Traian Băsescu a analizat, în C.S.A.T., privatizarea
frauduloasă a PETROM, dar, simultan, îl scoate pe Theodor Stolojan-Scrâşnet din
cavoul politicii şi îl relansează în politică, după ce i-a fost consilier. Ca
atare, toată manevra cu C.S.A.T. este de ochii lumii.
Legat de domeniul
petrolier este şi cel al gazului metan. Aici, escrocheria rezidă în
„privatizarea“ companiilor Distrigaz Nord şi Sud prin vânzarea lor unor
întreprinderi… de stat străine. Ca şi în cazul altor privatizări, se
înlocuieşte monopolul statului român cu monopolul altor state (Franţa,
Germania). Dar analiza „privatizării“ DISTRIGAZ o vom face data viitoare.
Trădarea
naţională comisă prin privatizarea PETROM
Să aprofundăm, însă, trădarea naţională a
guvernanţilor şi a clicocraţiei comisă prin privatizarea întreprinderii
strategice PETROM (precum fusese şi privatizarea altora: I.M.G.B., AUTOMATICA,
DISTRIGAZ, SIDEX-Galaţi etc., sau cum va urma privatizarea unor bănci ca
B.C.R., C.E.C.).
Elocvent este faptul că
Partidul Naţional Liberal, care susţine lozincile „statului minimal“ şi
„terapiei de şoc“, este şi un loc de concentrare a corupţiei, deoarece, după
cum demonstrează J. E. Stiglitz, politica „terapiei de şoc“ este sinonimă cu
corupţia9.
Or, este cunoscut că mulţi dintre marii „rechini“ ai societăţii postdecembriste
sunt dintre liberali10;
adică, deşi P.N.L. nu a fost la guvernare decât patru ani, liderii liberali au
reuşit, totuşi, să strângă averi incomensurabile în cei 17 ani de când ne aflăm
sub ocupaţia Tranziţiei [reamintesc, articolul a fost publicat în decembrie
2006]. Dar, evident, corupţia nu a fost numai apanajul liberalilor, ci
„blazonul“ tuturor care se puteau înfrupta din „privatizare“. Chiar dacă
lozinca „terapiei de şoc“ era agitată îndeosebi de liberali – amintiţi-vă de
ridicola întrebare-comparaţie a lui Dinu Patriciu, Viorel Cataramă et ejusdem farinae prin
care îşi exprimau dilema lor de politică pragmatică pentru a convinge lumea de
valenţele umaniste ale „terapiei de şoc“: „Trebuie să tăiem coada câinelui
dintr-o dată sau treptat“?! –, ea era acceptată şi aplicată şi de alte partide.
Căci esenţial era ca reglementările noi să fie mascate într-un limbaj
social-democrat, pentru adormirea vigilenţei critice a cetăţenilor, pentru a-i
face să creadă că guvernanţii lucrează în folosul lor, iar, la adăpostul
vidului legislativ existent iniţial şi al haosului legislativ creat, ulterior,
deliberat, să devalizeze economia naţională – acordând ajutoare sociale pentru „cerşetorii sociali“,
spre a evita izbucnirea unor explozii sociale şi a demonstra Europei
„stabilitatea politică şi economică“ dată de pretinsa „economie funcţională de
piaţă“.
Accelerarea
„privatizării“ prin aceeaşi subevaluare criminală a patrimoniului naţional a
devenit, deja, în conştiinţa politică folclorică, sinonimă cu jaful „legal“,
purtând ştampila Fondului Proprietăţii de Stat (F.P.S.), rebotezat între timp,
ca să i se piardă urma jafului. Acest jaf legal confirmă teza lui J. E.
Stiglitz că privatizarea rapidă, aşa cum s-a făcut în Rusia şi în ţările
Europei de Est, este echivalentă cu furtul11.
Escrocheria cu
privatizarea marii firme PETROM prin înghiţirea ei de către obscura firmă OMV
va contribui la degradarea vertiginoasă a economiei ţării, deoarece PETROM este o întreprindere strategică
pentru securitatea naţională a României – securitate care va fi
grav subminată prin respectiva „privatizare“. Monopolul străin asupra
petrolului şi derivatelor sale va dicta politica României, cum anticipase chiar
premierul Adrian Năstase, relevând, cu suficienţă, strălucitul său raţionament,
pus inclusiv ca motto,
dar care trebuie repetat mereu, poate va ţine cont de el, acum, chiar
premierul-înlocuitor şi preşedintele Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, Austria
va dicta politica de monopol a preţurilor petrolului şi, implicit, a energiei
electrice şi termice din România, energie de care depinde supravieţuirea
românilor. Dar, în mod dubios, Adrian Năstase şi-a uitat panseul, la care ţinea
atât de mult, chiar înainte de „privatizarea“ PETROM. Astfel că, în cadrul
politicii mincinoase oficiale, combinate cu politica „mafiei financiar-bancare“
pe care tot ex-premierul Adrian Năstase o acuzase, din senin, în scop
electoral, în vara lui 2004, escrocheria înstrăinării întreprinderii PETROM va
constitui un alt „argument“ pentru a se explica devalorizarea, în continuare, a
leului ş, implicit, deteriorarea „obiectivă“ a calităţii vieţii. Dar, totodată,
trebuie să constituie un major cap de acuzare a lui Adrian Năstase într-un
proces penal veritabil de subminare a economiei naţionale şi nu într-unul
ridicol, pentru mită şi termopane.
România
devenită chilipir
În timpul campaniei
electorale din vara anului 2004, premierul Adrian Năstase, aflat „pe cai mari“,
a făcut referiri acuzatoare, dar la modul general, fără să dea nume, la mafia
„financiar-bancară“, precum şi la faptul că preşedintele P.N.L., Theodor
Stolojan este o marionetă a lui Traian Băsescu etc., etc. Stolojan-Scrâşnet a
fost dat jos de la preşedinţia P.N.L., a fost dat afară din P.N.L., iar acum se
face mare agitaţie pentru reînscăunarea lui la şefia P.N.L. – evident, ca
urmare a manevrelor lui Traian Băsescu. Acesta, imediat ce a ajuns, din
întâmplare, la preşedinţia ţării, i-a cântat lui Adrian Năstase poezia: „Adriene, nici nu ştii, cât de mic
începi să fii!“ Acum, Adrian Năstase este băgat, realmente, într-un
mare clinci, iar preşedintele-recitator are ocazia să releve escrocheria
privatizării PETROM, dacă vrea ca naţiunea să-i fie recunoscătoare. Oricum
guvernul Năstase este vinovat de vânzarea, pe nimic, a uriaşei averi naţionale
deţinute de PETROM. Cum, însă, între timp, s-a văzut că escrocheria OMV-PETROM
are iţe încâlcite în afara ţării, este posibil ca şi preşedintele Traian
Băsescu să se încurce în ele. Deja şi-a găsit apărători: un purtător de cuvânt
al partidului-traseist P.C. a pretins că nu mai poate fi modificat contractul
cu OMV, fiindcă „s-ar speria
investitorii străini“ (sic).
Numai că a devenit tot mai evident că, în derularea acestui contract, s-a
consumat o veritabilă conspiraţie contra României. Ea devine mai explicabilă
dacă ne amintim o idee scăpată, probabil fără voia autorului, de publicaţia Jane’s Foreign Report: „Liderii români, conştienţi de faptul
că nu au alternativă, vor grăbi privatizarea, iar la Bucureşti se vor găsi
adevărate chilipiruri“12. Fireşte, expresia „la
Bucureşti“ indică România, iar prin „chilipiruri“ se subînţelegeau
întreprinderi din toată ţara, ca AUTOMATICA, ROMCIM, I.M.G.B., COMTIM, SIDERCA,
PETROTUB, SEVERNAV, SIDERMET, TEPRO etc., cărora aveau să le urmeze alte întreprinderi
valoroase, ca SIDEX, ALROM, ALPROM, PETROM sau zone ca Sovata, Roşia Montană
etc., etc.
Or, inclusiv din cele
relevate sau reamintite mai sus, se vede cine era „mâna invizibilă“ care grăbea
privatizarea: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc. Faptul că, de
exemplu, F.M.I. îşi dictează, peste tot, politica într-un veritabil stil
colonial îl subliniază, permanent, în cartea sa, Joseph E. Stiglitz: „Mult prea adesea Fondul a tratat
ţările în curs de dezvoltare cu aerul unui stăpânitor colonialist“.
(…) „Asemenea condiţii erau
considerate un amestec al noii puteri colonialiste în treburile sale interne“13. F.M.I.-ului
i se adaugă, acum, dictatul firmei OMV, pe care unii nătărăi o apără ca pe un
„investitor strategic“, deşi, se pare, este doar un paravan pentru derularea
altor malversaţiuni contra României.
Anularea contractului de
privatizare a PETROM prin OMV şi renaţionalizarea
patrimoniului acaparat fraudulos de către OMV va fi dovada că
preşedintele României apără interesele naţionale şi este demn de postul pe
care-l ocupă! Va fi, oare, în stare?! Eu cred că nu, căci slugărnicia endemică
indusă conducătorilor postdecembrişti are tocmai acest rol: transformarea României,
sub pretextul
„privatizării“, într-un chilipir, într-o neocolonie la cheremul
companiilor transnaţionale.
1 Decembrie 2006
ADDENDA
Să ne amintim că, spre
sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007, începuse un mare scandal în
presă pe tema contractului de privatizare a S.N. PETROM şi se cerea, în presă,
desecretizarea respectivului contract. D-l preşedinte Traian Băsescu a promis
că îl va desecretiza, dar nu a făcut-o. Între timp, s-au adeverit prognozele
făcute în urmă cu patru ani. Jocul de scenă dintre partidele politice,
subsumate conceptului politologic cleptocraţia
postdecembristă – joc eminamente demagogic, pe care l-am
descris în articolul „Aţi
votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia!“14, când îmi
făceam campanie electorală pentru a candida la Senat, din partea P.R.M., în
Colegiul electoral nr. 2 din Judeţul Ialomiţa – a continuat pentru păcălirea
românilor.
Scandalul recent cu
scumpirea benzinei a iterat acuzele reciproce dintre preşedintele Traian
Băsescu şi ex-premierul Adrian Năstase privind vinovăţia privatizării
frauduloase a S.N. PETROM: d-l preşedintele Traian Băsescu aruncă vinovăţia în
cârca ex-premierului Adrian Năstase, iar acesta pretinde că „preşedintele
Traian Băsescu minte“ şi vina i-ar aparţine exclusiv acestuia, deoarece
preşedintele Traian Băsescu negociase, în prealabil, în cadrul programului
PSAL, privatizarea S.N. PETROM, alături de alte mari întreprinderi importante.
Dar ex-premierul Adrian Năstase exagerează contribuţia d-lui Traian Băsescu şi
minimalizează propria vină a guvernului său15 şi a Parlamentului din mandatul
2001-2004, care au votat legile de privatizare a S.N. PETROM. Astfel, prin Decretul nr. 1034/2 dec. 2004, preşedintele Ion Iliescu a promulgat Legea nr. 555/2dec. 2004 privind unele
măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului „Petrom“-S.A.
Bucureşti, publicată în M.O. nr.
1148/6 dec. 2004. Legea e semnată de Valer Dorneanu, preşedintele Camerei
Deputaţilor, şi Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului. Anterior, prin
premierul Adrian Năstase şi alţi trei miniştri şi un secretar de stat din
guvern semnaseră Hotărârea de Guvern nr. 924/14 august 2003
privind aprobarea Strategiei de privatizare şi suplimentarea serviciilor de consultanţă pentru
privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului “Petrom”-S.A. Bucureşti.
Aşadar, preşedintele
Traian Băsescu iniţiase,
prin 1999-2000, privatizarea S.N. PETROM, dar Parlamentul ticăloşit, dominat de
P.S.D. „aliat cu inamicul de până mai ieri, U.D.M.R.“, şi Guvernul şi mai
ticăloşit – format tot din P.S.D. şi U.D.M.R. – din mandatul 2001-2004 au înstrăinat, efectiv,
această unitate strategică a României, subminând grav securitatea
energetică a ţării şi, în final, securitatea naţională.
Asupra acestui fapt
deosebit de periculos pentru viitorul României voi reveni, pentru că actualii
politicieni – din tot spectrul politic – trec sub tăcere vinovăţia lor atât individuală,
cât şi colectivă pentru crahul în care au adus, acum, ţara: falimentul efectiv,
al României a fost înlocuit cu falimentul viitor, implacabil, generat de
îndatorarea ţării, prin F.M.I., pentru mai multe generaţii. Adică s-a ajuns,
efectiv, la falimentul Argentinei16,
din 2002, pe care, la fel, în ceea ce priveşte România, îl anticipasem17 în unele
articole din acel timp, dar faliment care a fost substituit, practic, prin
vânzarea ţării către F.M.I. – acelaşi F.M.I. care, între timp, a băgat în faliment
ţări ca Argentina, Ecuador, Panama, Tailanda ş.a.!
10 februarie 2011
N O T E
1) Adevărul, nr. 3903, 14
ian. 2003, p. 1; vezi şi Vasile I. Zărnescu, „Formele genocidului – Factura
RADET“, în Atac la persoană,
nr. 4(271), 3 febr. 2003, pag. 9.
2) Escu, „Midia Năvodari
– o fraudă mondială?“, în Totuşi,
iubirea, nr. 80/11, 26 mart.-2 apr. 1992, pag. 14. Cf. şi Hotărârea
nr. 1.263 din 8 decembrie 1990 privind aprobarea unor măsuri legate de
cooperarea dintre firma “Marc Rich” Elveţia şi Societatea comercială
PETROMIDIA-S.A. România, semnată de Petre Roman, în Monitorul Oficial, nr. 143/13 dec. 1990.
3) Daniel Oanţă, „Cui
dăm petrolul şi banii ţării?“, în Adevărul,
nr. 4113, 18 septembrie 2003, pag. 1.
4) ٭٭٭, „Independenţa
României mai e reprezentată doar de PETROM şi B.C.R.“, în România Mare, nr. 674, 13
iunie 2003, pag. 20.
5) Dr. Corneliu Vadim
Tudor, „Raport despre starea Naţiunii“, în România
Mare, nr. 734, 6 aug. 2004, pag. 12-13.
6) Conf. dr. ing. Marian
Ionescu, „Privatizarea pesedistă a PETROM / Privatizarea Mileniului III încalcă
Constituţia“, în România
Mare, nr. 736, 20 aug. 2004, pag. 16. Vezi şi: ***, „În vânzarea
scandaloasă a PETROM / Mafia P.S.D. s-a înţeles, de minune, cu mafia P.N.L.“,
în Tricolorul,
nr. 115, 10 aug. 2004; F. G., „Astăzi PETROM intră în proprietatea OMV“, în Curierul Naţional, nr.
4077, 23 iulie 2004; Florenţa Ghiţă, „Austriecii au dat lovitura / Pentru 669
de milioane de euro PETROM a intrat în proprietatea OMV“, în Curierul Naţional, nr. 4078, 24 iulie 2004; ٭٭٭
„Vadim Tudor crede ca PETROM a fost vândut «pe un preţ de batjocur㻓, în Curierul Naţional, nr.
4080, 27 iulie 2004; Bogdan Păpădie, „Mafia rusă îşi întinde tentaculele în
România“, în Tricolorul,
nr. 115, 10 aug. 2004; Lidia Truică, Mihaela Balea, „Contracte privilegiate la
PETROM / Un grup de firme de foraj petrolier acuză S.N.P. că dă fără licitaţie
contracte de mii de miliarde unei firme a salariaţilor“, în Evenimentul zilei, 24 aug.
2004, ed. online.
7) Elena Pîrvu, „În
privatizarea PETROM / Retragerea puternicelor firme americane lasă loc
speculaţiilor“, în Adevărul
economic, nr. 48(606), 3-9 decembrie 2003, pag. 9.
8) Dr. Teodor Brateş,
„Spaima cotidiană: scumpirile“, în Azi,
nr. 2739, 7 ian. 2002, pag. 5. Vezi şi: ***, „Noi şi insuportabile explozii ale
preţurilor!“, în Tricolorul,
nr. 108, 2 aug. 2004.
9) Joseph E. Stiglitz, GLOBALIZAREA Speranţe şi deziluzii,
Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 11, 223-226, 249-250; 254-255;
259-260; 283; 289-290.
10) Gabriela Ştefan,
„Implicat într-o privatizare dubioasă pe vremea când era senator / Omul de
afaceri Viorel Cataramă are dosar penal pentru înşelăciune, fals, uz de fals şi
abuz în serviciu contra intereselor publice”, în Adevărul, nr. 4433, 2 oct. 2004, pag. 2. Vezi
şi: Alin Bogdan, „Lupte grele în P.N.L. pentru scoaterea lui Cataramă de pe
listele parlamentare“, în Adevărul,
nr. 4386, 9 august 2004, pag. 2; Ştefan Bucur, Virgil Ionescu, „Doctrina
liberală: benzină la preţuri occidentale, dar salarii la standarde româneşti,
în Atac, nr.
124, 30 sept. 2004, pag. 1 şi 4.
11) Joseph E.
Stiglitz, op. cit.,
pag. 247-248.
12) Vezi Cotidianul, nr. 2428, 9
aug. 2000, pag. 4.
13) Joseph E. Stiglitz, op. cit., passim, îndeosebi paginile
65, 79, 88, 124.
14) Vasile Zărnescu, „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu
sărăcia!“, în Justiţiarul, 30 Noiembrie
2009.
15) *** „Adrian Nastase
acuza: Traian Basescu a semnat privatizarea PETROM si a sistemului bancar din
Romania“, pe http://www.tv-net.ro/Stiri-Adrian-Nastase-acuza-Traian-Basescu-a-semnat-privatizarea-PETROM-si-a-sistemului-bancar-din-Romania+12694. Vezi şi: Madalina Ionescu „Traian Basescu nu-si
recunoaste semnatura pe privatizarea Petrom“, ziare.com, 14 iulie 2008, pe http://www.ziare.com/stiri/ancheta/traian-basescu-nu-si-recunoaste-semnatura-pe-privatizarea-petrom-357141; *** «Nastase: ‘E inadmisibil ca Basescu sa critice
privatizarea Petrom, care a fost un succes’», pe 9AM, 9 Decembrie 2006, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/49839/Nastase-E-inadmisibil-ca-Basescu-sa-critice-privatizarea-Petrom-care-a-fost-un-succes.html; *** „Vosganian nu vede cu ochi buni contractul de
privatizare Petrom“, ziare.com,
19 iunie 2008, pe http://www.ziare.com/varujan-vosganian/ministrul-finantelor/vosganian-nu-vede-cu-ochi-buni-contractul-de-privatizare-petrom-336068; *** „SRI: privatizarea Petrom a fost subevaluata“, ziare.com, 24 Ianuarie
2008, pe http://www.ziare.com/stiri/ancheta/sri-privatizarea-petrom-a-fost-subevaluata-222657.
16) Carlos Gabetta,
„Naufragiul «Modelului F.M.I.» / Criză totală în Argentina“, în Le Monde Diplomatique,
ianuarie 2002, pag. 3; publicat şi de: Curierul
naţional, nr. 3297, 5-6 ianuarie 2002, pag. 8; România Mare, nr. 600, 11
ianuarie 2002, pag. 16.
17) Vasile I. Zărnescu,
„Maghiarismul – sorgintea fascismului (1)“, în Lupta,
nr. 1-4/2002, pag. 1-4, republicat pe http://ro.altermedia.info/minoritati/maghiarismul-%E2%80%93-sorgintea-fascismului-1_19268.html. Vezi şi Vasile I. Zărnescu, „Insecuritatea Securităţii
Naţionale (12)“, pe AlterMedia,
12 ianuarie 2010, http://ro.altermedia.info/general/insecuritatea-securitatii-nationale-12_17884.html
Ediţia iniţială: http://www.strajerii.ro/santinela012.pdf
