Toată lumea
la pământ! Acesta este un jaf!
Brigada Ungureanu a intrat la
guvernare în forţă: „Toată lumea la pământ! Acesta este un jaf!”. Cam toată
lumea era deja la pământ – ăsta a fost norocul lor. Cagule n-au trebuit să-şi
pună, că nu-i ştia nici dracu. De fapt, băieţii ăştia culţi în cap – care-şi
fac cv-ul în trei volume, ca să le încapă toate masteratele – sunt, cum se zice
la noi în cartier, nişte săgeţi. Că doar n-o vedeaţi pe doamna Udrea sau pe
doamna Sulfina Barbu că se pun pe prăduit ce-a mai rămas prin România. E an
electoral, ce mama lui Vuitton! I-au băgat pe ăştia micii la înaintare.
S-au
organizat ca la carte: pe Baba l-au pus să strice treaba la Educaţie,
Mustea face moşmoande pe la Comunicaţii, Fuia de la Agricultură ne bagă-n ceaţă
şi ne ţine mintea ocupată („pregătirea mea e continuă şi-o continui în
continuare”), Bode ţine de şase la Economie. În timpul ăsta, pe mână cu
Jeffrey (şmecherul ăla rupt în talpă de-atâtea Periniţe), rad tot.
Cocalarii ăştia de Oxford au pus
într-o zi pleoapa pe neferoase. Au dat cuprul pe nimic, cât ai trage un joint.
L-ar fi câştigat la licitaţie o firmă canadiană, încropită ad-hoc, care cică ar
avea ca acţionar un fond de pensii. Însă eu cred că astea-s calomnii, fiindcă
am fi avut şi noi pensionarii noştri care să spoiască tingiri, să mânânce şi
gura lor o proteină. Pe resurse.
Mai
nou
li s-a pus pata, ca să mă esprim ştiinţific, pe NaCl. Adică pe sare. Până la
sare şi Poştă! Pe-astea nu le dă Băse! Aşa a zis în campanie. Citez (cita-i-ar
Parchetul pe ăia mici cu ciocu mare!): "Mogulii ca Vântu sau Voiculescu
sunt porniţi împotriva mea, pentru că sunt oameni care au văzut că nu mai pot
privatiza în mandatul meu nici Poşta Română, nici Romgazul, nici Transgazul,
pentru că eu am blocat aceste privatizări. Recunosc că mi-a scăpat afacerea
Sterling, dar în mandatul meu, mogulii nu au mai supt economia fără ruşine, aşa
cum au făcut pe vremea lui Iliescu". (Pe Romgaz şi Transgaz nu mă bag, că sar în aer ca la Sighet.
La Transelectrica - mi-am adus aminte că-i tot cu „trans” - au adus deja un
medic legist, să-i facă autopsia).
Apropo de supt: nu vorbesc de
Hidroelectrica, deoarece pentru că fiindcă nu mă pricep şi nici nu văd
cum ar putea transforma unii, oricât de băieţi deştepţi ar fi, apa-n bec.
Frunzăverde foi de crin, nu-i trezeşte
nimeni pe haladiţii din Opoziţie? Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, până
nu vă vând ăştia dormeza!
14h 34min
Sursa: